Conciliul de la Constantinopole – Al Nouălea Conciliul Ecumenic (Imperial), 1341, 1349, 1351 d. Hr.
A fost convocat cu privire la Barlaam Calabrianul şi Acidynus. I-a condamnat pe aceştia. A condamnat şi pe cei care credeau că lumina Transfigurării lui Hristos era o apariţie, sau esenţa lui Dumnezeu şi cei ce nu cred că lumina divină este harul şi energia creată a lui Dumnezeu care purcede din esenţa lui Dumnezeu; cei care nu recunosc distincţia nedivizată dintre esenţa şi energia lui Dumnezeu; cei care neagă că energia lui este necreată; cei care spun că distincţia dintre energie şi esenţă implică faptul că Dumnezeu nu este simplu şi necompus; cei care pretind că termenul de ‚Dumnezeire’ ar trebui să fie aplicat doar esenţei lui Dumnezeu şi nu energiei divine; şi cei care susţin că Esenţa Divină poate fi comunicată.
Misticismul Ortodox: Învăţăturile Părinţilor Deşertului: „Din multe mii de oameni abia unul poate fi găsit că a împlinit poruncile şi tot ceea ce este legitim şi a atins puritatea sufletului; tot aşa printre mii se poate găsi din greu unul care prin mari eforturi de rugăciune pură perseverentă, i s-a dat ca să realizeze aceasta, să rupă legăturile acestei vieţi şi să câştige posesiunea acelui mister, căci mulţi au eşuat să realizeze pura rugăciune, şi doar puţini au ajuns la ea. Dar un om care a atins misterul care vine după aceasta şi este dincolo de ea, prin harul lui Hristos, din greu poate fi găsit în multe generaţii” (Sf. Isaac Sirianul). (courtesy of http://ministries.tliquest.net)
Sf. Grigore Palamas – Privire istorică de ansamblu. Aceasta este prima jumătate din cercetarea noastră care cuprinde două părţi despre controversa palamită şi influenţa ei asupra teologiei ortodoxe. Aici vom avea de-a face trecutul istoric în care s-a dezvoltat controversa şi a avut loc; discuţia următoare va ridica situaţiile teologice particulare avansate de Sf. Grigore Palamas şi le vom examina în detaliu. Astfel, această investigare nu se adresează teologiei controversei mai detaliat decât este nevoie pentru a desena o imagine largă a situaţiei istorice, la îndemână. (courtesy of http://www.monachos.net)
Note asupra controversei Palamite şi subiecte înrudite – Partea 1 – de John S. Romanides. Scopul primar al acestui articol nu este de a descrie conţinutul acestor publicaţii, ci de a discuta prezentarea autorului a Controversei şi teologiei Palamite în relaţie cu teologia franco-latină şi romană de răsărit în general. Traducerea textelor în discuţie va fi tratată doar în măsura în care acestea reflectă succesul sau eşecul autorului de a înţelege chestiunile discutate. O evaluare a contribuţiei Părintelui Meyendorff la istoria teologiei Bizantine va urma după această discuţie. (courtesy of http://www.romanity.org)
Note asupra controversei Palamite şi subiecte înrudite – Partea 2 – de John S. Romanides. Se pare că oarecum în acord cu teza sa că Barlaam Calabrianul este un umanist bizantin, platonist şi nominalist, Părintele John Meyendorff dezvoltă teoria particulară că atât Barlaam cât şi Palamas aparţin tradiţiilor hesychaste [1], cu diferenţa că Calabrianul este un membru al tradiţiei dualiste antropologice Origeniste, Evagriene, Nyssane, Pseudo-Dionysiane şi Platonică, în timp ce Sf. Grigore Palamas este moştenitor doar a unei tradiţii antropologice Macariane, Stoice, biblic monistă [2], deşi el se foloseşte pe deplin de terminologia celuilalt grup [3]. Conform Părintelui John, ambii au acceptat practica hesychastă de rugăciune neîntreruptă, cu diferenţa, totuşi, că Calabrianul a văzut aceasta ca o dezîncarnare pasivă a intelectului (NOYS), stare în care capacităţile pasive ale sufletului şi trupului nu au parte, în timp ce pentru Sf. Grigore aceasta este o stare activă în care omul total, trup şi suflet, participă pe deplin [4]. (courtesy of http://www.romanity.org)
