Va ucide Calvinismul evanghelizarea?

de Ernest C. Reisinger

Răspunsul la întrebare este da şi nu. Da, acesta va ucide evanghelizarea nebiblică centrată pe om şi unele metode carnale nebiblice folosite în evanghelizarea centrată pe om.

Nu, acesta nu va ucide evanghelizarea centrată pe Dumnezeu unde metodele biblice sunt folosite în marea lucrare de a îndeplini cea mai clară poruncă a Domnului.

Înainte de a discuta despre evanghelizare şi Calvinism, ar fi înţelept şi ajutător să facem câteva comentarii generale cu privire la unele concepţii greşite despre Calvinism. Subiectul stârneşte imediat sentimente diferite. Există bigoţi şi pro şi contra Calvinismului. Subiectul posedă anumite întrebări vitale importante care sunt foarte relevante în vremea noastră în SBC. Aud multe voci sincere de investigaţie, în special printre studenţii seminarişti şi păstorii tineri.

Nu există nici o îndoială că fondatorii şi corpul profesoral din primul nostru seminar cât şi majoritatea pastorilor baptişti din sud timpurii, au fost Calvinişti dedicaţi, empirici.

Calviniştii nu sunt urmaşi ai lui John Calvin

Principiile rădăcină ale celor două mari sisteme de teologie se găsesc încrustate în Calvinism sau în Arminianism. Totuşi, aceste sisteme au existat cu o mie şi o sută de ani înainte de naşterea lui John Calvin. Atunci, aceste două sisteme erau numite Augustinianismul şi Pelagianismul, numite după cei doi oameni din secolul al cincilea care le-au definit. Da, noi îl numim Calvinism. Am putea pe drept să îl numim Augustinianism ceea ce nu ar însemna că noi îl urmăm pe Augustin din Biserica Romano Catolică ci mai degrabă că urmăm principiile teologiei care a învăţat-o Augustin. Într-adevăr, John A. Broadus, un mare baptist din sud din ultimul secol, a avut dreptate când a spus că acest sistem merge înapoi până la Apostolul Pavel. De aici, Broadus a numit Calvinismul „acel sistem înălţat al adevărului Pavelian.”

John Calvin ar fi putut fi primul om care a formulat acele principii doctrinare într-un sistem formal, dar aşa cum am spus, principiile doctrinare nu şi-au avut originea în John Calvin sau în Augustin ci în apostolul Pavel. De aceea, Calviniştii nu sunt urmaşii lui John Calvin, ci mai degrabă, noi susţinem principiile doctrinare pe care el le-a formulat într-un sistem al doctrinei creştine. (Acelaşi lucru este adevărat despre Crezul Apostolic. Apostolii nu au scris Crezul Apostolic; adevărurile biblice ale crezului au fost sistematizate mulţi ani după ce Apostolii erau plecaţi spre răsplata lor.) De aceea, este o greşeală serioasă să spui sau să presupui că noi suntem urmaşii lui John Calvin. Noi nu botezăm copii şi nu avem nimic de a face cu arderea ereticilor. Putem spune cu siguranţă că Pelagianismul este strămoşul Arminianismului, astfel Pavelinismul şi Augustinianismul sunt strămoşii Calvinismului.

Fundamentul doctrinar pe care se bazează Calvinismul nu este predestinarea

Mai mult, principiul fundamental pe care se bazează întreg sistemul doctrinar al Calvinismului nu se bazează pe predestinare. Nu, învăţătura primară a Calvinismului se bazează pe un fundament mult mai larg şi este unul care, nu este prea mult să spunem, că atinge chiar natura şi caracterul lui Dumnezeu. Singura stâncă pe care clădeşte Calvinismul este suveranitatea absolută şi nelimitată a lui Dumnezeu. Într-adevăr, această doctrină a suveranităţii divine este susţinută şi accentuată de Calvinism şi care formează sursa pe care se bazează fiecare din celelalte principii ale învăţăturii Calviniste.

Este important ca să înţelegem că, Calvinismul nu se centrează în primul rând pe doctrina predestinării care este considerată separat. Predestinarea este simplu aplicarea suveranităţii divine a lui Dumnezeu la mântuire. Calvinismul afirmă că suveranitatea lui Dumnezeu este supremă în mântuire ca şi în orice altceva.

Moştenirea noastră baptistă Calvinistă

Privind înapoi la stânca din care am fost ciopliţi nu putem trece cu vederea pe marii noştri părinţi baptişti din Convenţia Sudului şi conducătorii care au fost Calvinişti dedicaţi, articulaţi.

Să-l luăm de exemplu pe Basil Manly. Un istoric a spus că Manly a jucat rolul de maestru de concert în orchestrarea evenimentelor care au avut ca rezultat o convenţie conservatoare a baptiştilor. Manly a produs o rezoluţie puternică din şase puncte care a condus la separarea dintre baptiştii de nord faţă de baptiştii de sud. Această rezoluţie a fost „aprobată în unanimitate.” Basil Manly a fost un Calvinist de prim rang.

Într-o predică intitulată „Eficienţa divină consistentă cu activitatea umană,” Manly a spus unui grup de pastori:

„Haideţi să nu renunţăm nici la doctrina activităţii şi responsabilităţii umane şi nici la suveranitatea şi eficienţa divină. De ce să considerăm că ele sunt inconsecvente? Sau de ce aceia care se agaţă de una să fie dispuşi să se îndoiască, sau să nu o creadă, sau să o explice pe cealaltă?”

Manly a continuat:

„Cel mai mare motiv … pentru care familia creştină este divizată de o parte sau de alta respingând una sau cealaltă dintre aceste mari doctrine este că doctrina dependenţei de fiinţa Divină, ne aruncă în mod constant în mâinile şi în mila lui Dumnezeu. Omului mândru nu îi place aceasta; [el] preferă să se uite la cealaltă parte a subiectului; devenind orb, în parte, ţintindu-şi privirea doar la o vedere a adevărului; şi îl uită pe Creator, în care el trăieşte şi se mişcă şi îşi are fiinţa sa.”

Consideraţi-l pe James P. Boyce, principalul fondator al primului nostru seminar (Southern Baptist Theological Seminary) (Seminarul de teologie baptist de sud). Cu mult timp după moartea lui Buyce, unul din foştii săi studenţi, Dr. David Ramsey, a rostit un discurs de Ziua Fondatorilor adresat în 11 ianuarie 1924, intitulat „James Petigru Boyce: Gentleman-ul lui Dumnezeu.” Câteva linii din discursul lui Dr. Ramsey va spune povestirea în care Boyce a fost un Calvinist dedicat şi că, în acelaşi timp, el a iubit sufletele oamenilor.

Disputa mea este că nici o altă teologie decât cea a unei dragoste pentru oameni copleşitoare şi consumatoare a sufletului îl va justifica pe James P. Boyce şi cariera sa. Această dragoste pasionată a fost motivul care a direcţionat gândirea sa în acele conferinţe timpurii şi în pregătirea acelor hârtii care au condus la întemeierea seminarului. Acest scop de a ajuta pe semenii săi în toate planurile sale, prin conversaţia sa, scrierile sale şi predicarea şi învăţarea sa ca un fir roşu care traversează prin fiecare metru de cablu al Marinei Engleze. Acest zel pentru suflete a chemat fiinţa sa ca şi soarele de dimineaţă care face să se încline spre dumnezeul zilei florile şi plantele umplute cu rouă.

Dragostea sa pentru aproapele a fost astfel că, după ce Boyce a murit, Rabinul Moses din Louisville a spus despre el,

„Înainte de a veni la Louisville, cunoşteam creştinismul doar din cărţi şi prin astfel de oameni ca Boyce am învăţat să îl cunosc ca o forţă vie. În acel om am învăţat nu doar să pricep, ci să respect şi să stimez puterea spirituală numită creştinism.”

Boyce nu doar i-a iubit pe oameni, el l-a iubit pe Dumnezeu. Ramsey a spus despre acest punct,

„Fie ca gândul să îmbrăţişeze deopotrivă dragostea subiectivă şi cea obiectivă; dragostea omului pentru Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu pentru om.” Cel mai apropiat prieten al lui Boyce şi co-fondator al seminarului, John A. Broadus, şi-a exprimat sentimentele sale despre teologia lui Boyce pe care noi o numim Calvinism: A fost un mare privilegiu să fiu direcţionat şi sprijinit de un astfel de învăţător în studierea acelui sistem lăudat al adevărului Pavelian care este numit tehnic Calvinism, care îl constrânge pe un student serios la o gândire profundă şi când este urmărit cu o combinaţie de gândire sistematică şi experienţă înflăcărată, te face să fii acasă printre cele mai inspiratoare şi mai înnobilatoare viziuni ale lui Dumnezeu şi ale universului pe care El l-a făcut.

Moştenirea lui Boyce pentru noi şi posteritatea noastră este teologia biblică exprimată în Abstract of Systematic Theology, (Teologia sistematică abstractă) care nu este nimic altceva decât învăţătura sa din clasa de studiu. Aceasta este Calvinism pur.

În apărarea Calvinismului lui Boyce, William A. Mueller, autorul lucrării A History of Southern Baptist Theological Seminary, (O istorie a Seminarului teologic baptist de sud) a spus,

„Ca şi teolog, Dr. Boyce nu se teme să fie găsit „în căile vechi.” El este conservator şi eminent biblic. El îi tratează cu o mare corectitudine pe cei a căror puncte de vedere asupra unor puncte variate discutate, el refuză să le accepte, totuşi în învăţătura sa el este decis calvinist, după modelul „vechilor preoţi.” Dificultăţile legate de astfel de doctrine cum ar fi conducerea federală a lui Adam, alegerea şi ispăşirea pe care el ţinteşte să le indice, nu pentru a-l reduce la tăcere pe cel controversat, ci pentru a-l ajuta pe întrebătorul sincer.”

Reverendul E. E. Folk, în the Baptist Reflector (Reflectorul Baptist) a comentat capacităţile şi roadele lui Boyce ca un profesor de teologie:

„Trebuie să iţi cunoşti teologia ta sistematică, sau altfel nu poţi să i-o reciţi lui Dr. Boyce. Şi deşi în general tinerii aveau rang de Arminiani când au venit la seminar, sunt puţini dintre ei care au terminat acest curs cu el fără să fi fost convertiţi de vederile sale Calviniste puternice.”

Boyce şi Manly au fost Calvinişti puternici. Ei nu au fost singuri. Teologia lor nu a fost o anomalie în viaţa baptistă timpurie din sud. W. B. Johnson, primul Preşedinte la SBC, a fost un Calvinist. R. B. C. Howell, al doilea Preşedinte la SBC, a fost un Calvinist. Richard Fuller, al treilea Preşedinte la SBC, a fost un Calvinist. Charles Dutton Mallary, primul secretar care înregistra la SBC Foreign Mission Board (Bordul de misiune în străinătate al SBC), a fost un Calvinist. La fel a fost şi B. H. Carroll, fondator al Southwestern Baptist Theological Seminary (Seminarul teologic baptist de sud-vest). Patrick Hues Mell, Preşedinte la SBC timp de şaptezeci de ani, mai mult decât orice alt om, a fost un apărător polemic al Calvinismului.

Dna. D. B. Fitzgerald, membru al Bisericii Antioch a lui Mell din Oglethorpe, Georgia şi o rezidentă în casa lui Mell timp de un număr de ani, îşi aminteşte de eforturile iniţiale ale lui Mell de la biserică:

Când a fost prima dată chemat să aibă grijă de biserică, Dr. Mell a găsit-o într-o stare tristă de confuzie. El a spus că un număr de membrii aveau tendinţe spre Arminianism. El iubea prea mult adevărul pentru a sufla şi cald şi rece cu aceeaşi suflare. Aceasta era o biserică baptistă şi aceasta trebuia să aibă o doctrină specifică acelei confesiuni predicată ei. Şi cu acea îndrăzneală, curăţenie şi vitalitate a discursului care îl marcau, el le-a predicat doctrinele predestinării, alegerii, a harului gratuit, etc. El a spus că treaba sa era întotdeauna să predice adevărul aşa cum l-a găsit în Cuvântul lui Dumnezeu şi să lase lucrurile aşa, simţind că Dumnezeu se va îngriji de rezultate. (The Life of Patrick Hues Mell, (Viaţa lui Patrick Hues Mell) pag. 59.)

Aş putea continua să vă dau nume şi schiţe biografice ale Părinţilor noştri Fondatori care au fost în egală măsură Calvinişti dedicaţi şi puternici în evanghelizare, dar voi mai da un singur nume. Dr. John A. Broadus, un mare predicator şi unul dintre fondatorii seminarului nostru mamă a spus,

Oamenii care surâd batjocoritor la ceea ce este numit Calvinism ar putea surâde la fel de batjocoritor şi la Mont Blanc. Noi nu suntem legaţi deloc să apărăm toate opiniile sau acţiunile lui Calvin, dar nu pot înţelege cum cineva care înţelege cu adevărat greaca Apostolului Pavel, sau latina lui Calvin sau Turretin, să nu poată vedea că aceştia din urmă doar au interpretat şi au formulat real ceea ce învăţătorii anteriori au predat.

Lăsaţi-mă să rezum arătând cinci lucruri ce nu este Calvinismul.

Calvinismul nu este anti-misionar, ci oferă fundamentul biblic pentru misiuni. Ioan 6:37; 17:20, 21; 2 Timotei 2:10; Isaia 55:11; 2 Petru 3:9, 15.
Calvinismul nu distruge responsabilitatea omului. Oamenii sunt responsabili pentru orice lumină au, fie ea conştiinţa (Romani 2:15), natura (Romani 1:19, 20), legea scrisă (Romani 2:17-27), sau evanghelia (Marcu 16:15, 16). Incapacitatea omului de a face dreptate nu îl eliberează de responsabilitate la fel cum Satan este incapabil să face dreptate.
Calvinismul nu îl face pe Dumnezeu nedrept. Binecuvântarea Sa faţă de un mare număr de păcătoşi nevrednici cu mântuirea nu este o nedreptate faţă de restul păcătoşilor nevrednici. Dacă un guvernator îl iartă pe un condamnat, este aceasta o nedreptate faţă de restul? (1 Tesaloniceni 5:9).
Calvinismul nu îi descurajează pe păcătoşii convinşi, ci le urează un bun venit la Hristos. „celui ce îi este sete, să vină” (Apocalipsa 22:17). Dumnezeul care convinge este Dumnezeul care mântuieşte. Dumnezeul care mântuieşte este Dumnezeul care a ales oameni pentru mântuire. El este acelaşi Dumnezeu care invită.
Calvinismul nu descurajează rugăciunea. Dimpotrivă, aceasta ne conduce spre Dumnezeu, pentru că numai El este cel care poate mântui. Rugăciunea adevărată este la îndemnul Duhului Sfânt; şi astfel ea va fi în armonie cu voia lui Dumnezeu (Romani 8:16).

Calvinismul este autentic, istoric baptist. Spre deosebire de mişcarea liberală, mişcarea Carismatică, cea Dispensaţională sau mişcările Keswick, Calvinismul este singurul care poate pretinde că este endemic pentru istoria, moştenirea şi învăţătura noastră baptistă. Până în ultimul secol cu pragmatismul său, baptiştii din sud şi precursorii lor au fost întotdeauna Calvinişti. Reînvierea din zilele noastre a Calvinismului este doar un efort de a restaura trecutul nostru teologic, care va avea un efect profund asupra evanghelizării făcute de noi.

Ce putem spune despre Calvinism şi evanghelizare?

Mai întâi, ce este evanghelizarea? Evanghelizarea este comunicarea unui mesaj inspirat divin pe care noi îl numim evanghelie. El este un mesaj care se poate defini în cuvinte, dar trebuie comunicat prin cuvânt şi putere. „În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală…” (1 Tesaloniceni 1:5). Acest mesaj începe cu informaţie şi include explicaţie, aplicaţie şi invitaţie.

Informaţia este cum Dumnezeu, Creatorul şi Judecătorul nostru, în mila sa l-a fost pe Fiul Său un Mântuitor perfect, în stare şi doritor al păcătoşilor. Invitaţia este chemarea lui Dumnezeu pentru omenire să vină la acel Mântuitor cu credinţă şi pocăinţă şi să găsească iertare, viaţă şi pace.

Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El (1 Ioan 3:23). „Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6:29).

O definiţie a evanghelizării este: „A-l prezenta pe Isus Hristos oamenilor păcătoşi, pentru ca ei să îşi pună încrederea în Dumnezeu, prin El să îl primească pe El ca Mântuitor al lor şi să îl slujească pe El ca Împărat al lor în părtăşia bisericii Sale.”[1] Veţi observa că această definiţie include biserica. Domnul nostru a dat însărcinarea bisericii.

Evanghelizarea trebuie să aibă un fundament doctrinar

Temelia doctrinară pentru evanghelizarea biblică este la fel de importantă pentru lucrarea de evanghelizare la fel cum este scheletul pentru trupul uman. Doctrina dă unitate şi stabilitate. Temelia doctrinară este cea care produce tăria spirituală care ajută evanghelizarea să îndure furtunile opoziţiei, greutăţile şi persecuţiile care însoţesc adesea evanghelizarea şi misiunile adevărate. De aceea, biserica aceea care neglijează temelia doctrinară adevărată pentru evanghelizarea biblică va descoperi curând că eforturile ei sunt slăbite şi se produc convertiri false. Lipsa unei temelii doctrinare va lucra împotriva unităţii şi va invita eroarea şi instabilitatea în toate eforturile evanghelistice. Este imposibil să exagerăm importanţa unei temelii biblice sănătoase pentru adevărata evanghelizare centrată în Dumnezeu.

Doctrina modelează destinul nostru şi în prezent noi culegem roadele evanghelizării nebiblice. Marele apostol, instruind un păstor tânăr de a face lucrarea unui evanghelist, îi spune că doctrina este primul scop al Scripturii. 2 Timotei 3:16 „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru DOCTRINĂ.” Evanghelizarea fără o temelie doctrinară este clădirea pe nisip (conform Matei 7:24-26). Aceasta este ca şi tăierea florilor înfipte în pământ fără rădăcini doctrinare; ele se vor veşteji şi vor muri. Calviniştii au o temelie doctrinară pentru evanghelizare.

Temelia doctrinară pentru o evanghelizare centrată în Dumnezeu garantează succesul ei. Mai întâi, pentru că Dumnezeu Tatăl i-a ales pe unii:

Ioan 13:18 „cunosc pe aceia pe care i-am ales”
Ioan 15:16 „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi.”
Efeseni 1:4 „În El, Dumnezeu ne-a ales.”
2 Tesaloniceni 2:13 „de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire.”
Ioan 6:37, 39, 44, 64, 65: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine… voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El… nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu…”

Aceasta sună pentru mine ca o garanţie a succesului!

A doua garanţie a succesului este găsită în faptul că Dumnezeu Tatăl i-a dat Fiului său, Marele Păstor, unele oi şi Marele Păstor a făcut ispăşire pentru oile pe care Tatăl i le-a dat Lui.

Ispăşirea pe care o considerăm noi este o ispăşire planificată – crucea nu a fost un accident. Dumnezeu a planificat-o. El nu dormea şi nu a fost prins cu garda jos la cruce. El a avut un plan neschimbabil, imuabil, şi acesta a fost îndeplinit. Apostolul Petru a predicat aceasta ca o parte a primului său mesaj: „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul Hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Fapte 2:23).

Apostolii nu numai că l-au predicat; ei s-au rugat lui. Ascultaţi rugăciunea lor din Fapte 4:27-29: „În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău”. Dumnezeu a fost stăpânul ceremoniilor de la cruce.

Isus a învăţat de asemenea că Dumnezeu Tatăl a avut un plan neschimbabil, imuabil şi puterea de a-l executa:

„căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi” (Ioan 6:38, 39).

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10:11).

„Eu Îmi cunosc oile Mele” (Ioan 10:14-15).

Isus clarifică de ce unii nu cred în El. V-aţi întrebat vre-odată de ce unii nu cred? Ei bine, Isus răspunde la această întrebare aici:

„Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele” (Ioan 10:26).

El descrie două caracteristici ale oilor Sale:

„Oile Mele ascultă glasul Meu [o dispoziţie de a cunoaşte voia Sa]; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine [o dispoziţie de a face voia Sa]” (Ioan 10:27).

Acest adevăr, că ispăşirea a fost făcută pentru oi, este subliniat de rugăciunea Domnului găsită în Ioan 17. Ascultaţi rugăciunea Sa: „după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu” (Ioan 17:2). „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi” (Ioan 17:9). „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24).

Această vedere a extinderii ispăşirii face crucea un loc al victoriei, pentru că ceea ce Tatăl a planificat, Fiul a cumpărat, şi pentru aceştia El se roagă. Aceasta este consecventă cu marea declaraţie în acea profeţie mesianică a venirii Sale: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (Isaia 53:11).

Isus învaţă acelaşi lucru în Ioan 6:37: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” Nu probabil ei vor veni, sau, ar fi plăcut dacă ei ar veni, sau, dacă ei vor decide vor veni, ci mai degrabă, „va ajunge.” Astfel, acesta este un element important al mesajului crucii, mesajul evanghelizării. Aceasta înseamnă că moartea lui Hristos nu a fost în zadar, ci mai degrabă, fiecare dintre cei pentru care El a murit mântuitor, va ajunge. Este interesant să observăm că atunci când îngerul a anunţat naşterea Sa lui Iosif, îngerul a fost direct în acest punct: „Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21).

Observaţi că textul spune, „va mântui poporul Său,” nu fiecare individ singur, ci poporul Său – oile.

Dumnezeu a folosit faptul că El avea unii oameni, unele oi, pentru a încuraja evanghelizarea acelui oraş rău din Corint. Marelui apostol i-a fost frică să meargă la Corint şi Dumnezeu l-a încurajat spunându-i, „…Nu te teme… căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.” (Fapte 18:9, 10).

Venirea sa a fost pentru poporul Său (Matei 1:21): „Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
Răscumpărarea făcută de El pe Cruce a fost pentru oi – poporul Său (Ioan 10:11, 14, 15): „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi … Eu Sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.”

Rugăciunea sa a fost pentru toţi cei pe care Tatăl i-a dat Lui (Ioan 17:2, 9): „după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu … Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi.”

Este acesta mesajul crucii pe care l-aţi auzit? Un Hristos a cărui moarte nu este în zadar şi nu va eşua în îndeplinirea a tot ceea ce a intenţionat? Sau, aţi auzit mesajul unui Isus sărac, neputincios, patetic şi uneori efeminat, care a murit doar ca să facă posibilă mântuirea şi care stă neputincios, aşteptând să vadă ce vor face cu El aceşti păcătoşi puternici?

Acesta nu este doar un accent diferit. El este un conţinut diferit al mesajului evanghelizării. Evanghelia biblică este centrată pe Dumnezeu, îl onorează pe Dumnezeu şi este bună pentru păcătoşi. Dacă acel concept pe care îl aveţi despre Calvinism omoară evanghelizarea, vă sugerez să vă examinaţi înţelegerea voastră şi să studiaţi cartea lui J. I. Packer, Evangelism and the Sovereignty of God, (Evanghelizarea şi suveranitatea lui Dumnezeu) pe cea a lui Walter Chantry, Today’s Gospel (Evanghelia de azi) şi cartea mea, Today’s Evangelism, Its Message and Methods (Evanghelizarea de azi, mesajul şi metodele ei). Aceste cărţi pot fi obţinute de la Christian Gospel Book Service, Cape Coral, FL.