de Dr. Laurence M. Vance
Ceea ce urmează este din lucrarea excelent revizuită recent de Dr. Laurence M. Vance intitulată, “The Other Side of Calvinism.” (Cealaltă parte a Calvinismului.) Această lucrare definitivată este un tratat de 800 de pagini a sistemului teologic cunoscut prin numele de Calvinism. Ea este extinsă cu note de subsol. Această carte poate fi cumpărată scriind la Vance Publications, P.O. Box 11781, Pensacola, FL 32524, USA. Phone: (850) 474-1626. Vance Publications este specializată în găsirea cărţilor care nu se mai tipăresc. Vă rugăm să trimiteţi orice întrebări sau comentarii pentru autor la Vance Publications. Pusă pe Internet prin permisiunea autorului. Adresa de e-mail a lui Dr. Laurence M. Vance este vancepub@juno.com
Controversa asupra Calvinismului între baptişti cere o atenţie specială. Nu numai că această dezbatere a fost furioasă printre baptişti timp de sute de ani, cei mai mari exponenţi ai Calvinismului de azi nu sunt Presbiterienii sau Reformaţii ci Baptiştii. Faptul că un baptist spune că el nu este un Calvinist nu înseamnă nimic, pentru baptişti, mai mult decât pentru oricare alţi Calvinişti, când încearcă să distragă atenţia de la numele lui Calvin, folosesc fraza „Doctrinele Harului” ca o metaforă pentru Calvinism.105 Un alt termen folosit de baptişti este „Harul Suveran.”106 Termenul „har” în sine este de asemenea folosit pentru a sta pentru doctrinele Calvinismului.107 Un baptist Calvinist chiar a scris o carte numită Har nu Calvinism.108 Dar aşa cum a fost subliniat mai înainte, dacă acest Calvinism este doctrina harului găsită în Biblie, atunci aceasta implică faptul că dacă nu eşti de acord cu Calvinismul atunci tu negi mântuirea prin har. Unii baptişti Calvinişti sunt ofensaţi direct când sunt acuzaţi că ei sunt Calvinişti. Joseph Wilson, fostul editor al ziarului baptist Calvinist, a afirmat:
Noi suntem Baptişti Misionari Jalonaţi prin Harul Suveran. Aceasta suntem noi. Aşa ne facem noi reclamă. Aşa dorim noi să fim cunoscuţi şi aşa vrem să fim numiţi de alţii. Dacă ne numeşti aşa, nu vei obţine nici o ceartă. Nu ne este ruşine de aceasta. Noi suntem fericiţi să purtăm această etichetă. Numeşte-ne „Calvinişti” şi ne vei jigni.109
Încercarea acestor „Baptişti ai Harului Suveran” de a se distanţa de John Calvin prin pretenţia de a menţine „Doctrinele Harului” şi negarea că ei sunt Calvinişti nu este doar insultătoare faţă de toţi aderenţii şi destinatarii doctrinei harului lui Dumnezeu gratuit în mântuire, ci a ascuns mai mult adevărata lor identitate şi de aceea a făcut necesar studiul mai atent al Calvinismului şi al Baptiştilor.
Toate argumentele întâlnite până acum care sunt folosite pentru a dovedi adevărul Calvinismului sunt continuate de baptişti care îmbrăţişează această doctrină. Afirmaţiile strălucitoare despre Calvinism care îl prezintă ca pe singura formă de creştinismul biblic sunt repetate cu răzbunare:
Dacă sunt crezute, doctrinele Calvinismului sunt un remediu suveran împotriva celor două mari erezii din lumea aşa zisă creştină, şi anume: ritualism, sau mântuirea sacramentală, pe de o parte, şi raţionalism, pe de altă parte; una fiind urmaşa superstiţiei, cealaltă, produsul infidelităţii.110
Nu există un astfel de lucru precum predicarea lui Hristos şi a lui crucificat, decât dacă predici ceea ce în zilele noastre este numit Calvinism.111
Milburn Cockrell, editorul unui alt ziar baptist Calvinist, susţine că nimic nu dovedeşte mai mult starea de apostazie în care sunt majoritatea bisericilor baptiste decât „devierea lor faţă de doctrina harului gratuit şi suveran.”112 Într-adevăr, el nici măcar nu recunoaşte o biserica baptistă adevărată ca fiind o biserică ce este împotriva Calvinismului:
Noi nu recunoaştem ca biserici adevărate cele care denunţă doctrinele harului ca fiind doctrinele Diavolului. Nu vom da şi nici nu vom primi vre-o scrisoare de la o biserica aşa-numită baptistă. Admitem că o biserică poate fi slabă cu privire la harul suveran şi totuşi să îşi menţină statutul ei de biserică, dar nu credem că o biserică ce se opune violent şi în mod deschis harului suveran poate fi o Biserică Nou Testamentală Baptistă.”113
Cockrell nu explică niciodată diferenţa dintre „violent şi deschis” opunându-se harului suveran şi fiind „slabă cu privire la harul suveran.” Cât de „slabă cu privire la harul suveran” trebuie să fie o biserică baptistă pentru a-şi pierde „statutul ei bisericesc”? Şi mai departe, cine decide când a fost traversată linia?
Dar în ciuda antipatiei lor faţă de numele lui Calvin, baptiştii au folosit întotdeauna bifurcaţia Calvinist / Arminiană pentru a-şi sprijini poziţia lor la fel ca şi „verişorii” lor Presbiterieni şi Reformaţi. Din nou trebuie să fie accentuate două lucruri despre Arminianism. Primul este că atunci când un Calvinist foloseşte termenul, el niciodată nu îl limitează la doctrinele presupuse ale lui James Arminius, pentru că potrivit Calviniştilor, Arminianismul este orice contrar Calvinismului. Şi în al doilea rând, despărţirea arbitrară a oamenilor în Calvinişti sau Arminiani este tăria sistemului Calvinist, căci dacă sunt doar două puncte de vedere justificabile atunci dacă nu eşti un Calvinist atunci trebuie să fi un Arminian. Roy Mason (1894-1978) susţine „cei doi termeni sunt ficşi şi întemeiaţi” astfel că „dacă o persoană vrea să fie etichetată Calvinistă sau Arminiană sau nu vrea, nu există nici un fel în care să putem evita aceasta.”114 Odată ce acest sistem cu două straturi este aranjat, se fac obişnuitele afirmaţii şocante despre Arminianism:
Arminianismul este o formă modernă a căii lui Cain, pentru că face cuvintele, valoarea şi faptele oamenilor să valoreze mai mult decât a făcut Hristos. Cu adevărat Arminianismul este păgânism şi catolicism sub steagul creştinismului. Acesta va culmina prin adorarea unui om în persoana finală a lui Antihrist.115
Adam şi soţia sa au fost primii care au demonstrat filozofia care în cele din urmă a ajuns să fie cunoscută sub numele teologic de „Arminianism.” Ei au inventat un sistem de soteriologie care, în timp ce includea unele elemente de revelaţie divină, se potriveau în conformitate cu propria lor înţelepciune mai degrabă decât pe cea a lui Dumnezeu.116
Odată ce Calviniştii îi etichetează pe toţi oponenţii săi ca fiind Arminiani, argumentul vinei prin asociere este folosit la fel. Kenneth Good (1916-1991) ne aminteşte că Penticostalii, Mişcarea Sfinţirii şi Carismaticii „sunt toţi definitiv Arminiani.”117 El mai face şi jalnica legătură dintre Arminianism şi Semi-Pelagianism.118 Cu toate acestea, unii baptişti Calvinişti consideră că aceasta este o „tactică ieftină,” şi dispreţuiesc această despărţire a oamenilor în aceste două tabere: „Am scris un articol în urmă cu câţiva ani în care am pledat cu predicatorii, să nu îi numesc pe alţi predicatori Arminiani sau Calvinişti. Dacă ei sunt baptişti, ei nu sunt Calvinişti şi ei nu sunt Arminiani.”119 Dar aşa cum vom vedea în curând, Calviniştii nu vor recunoaşte nici o poziţie de mijloc între Calvinism şi Arminianism.
Din cauza insistenţei lor că, Calvinismul este Evanghelia, baptiştii Calvinişti au făcut câteva afirmaţii pripite despre „Arminianism” încât numărul lor a fost forţat să se micşoreze. Cockrell insistă că „Hristosul Arminianismului nu este Hristosul Noului Testament.”120 Wilson pretinde că „nimeni nu a fost sau nu va fi mântuit prin calea învăţată de Arminianism.”121 Acestea sunt acuzaţii foarte serioase, pentru că ei insinuează că nimeni în afară de Calvinişti nu poate fi mântuit. Dar unii dintre cei ai Harului Suveran au călcat uşor în această chestiune, pentru că ei recunosc faptul că ei au fost „mântuiţi prin predicarea unui predicator şi a unei biserici Arminiane.”122 Chiar Wilson însuşi recunoaşte că „mulţi dintre noi am fost mântuiţi în biserici Arminiane şi sub predicare Arminianistă”123 Astfel, cum se împacă aceasta cu afirmaţiile sale de mai devreme? El explică: „Înţelegeţi că eu cred că unii (chiar mulţi) dintre Arminiani sunt mântuiţi, dar susţin tare că ei vor fi mântuiţi în calea învăţată de Harul Suveran.”124 Faptul că aceşti Arminiani mântuiţi îşi pot trăi viaţa lor în sfidare faţă de Calvinism nu este o problemă, pentru că aceşti Arminiani „vor fi ai Harului Suveran când vor ajunge în cer şi vor striga eliberaţi veşnic, bucurându-se pentru că doctrina lor a fost falsă.”125
Deşi Calviniştii baptişti insistă că ei au dreptul să respingă termenii Calvinist şi Calvinism, ei nu vor acorda acest privilegiu oponenţilor lor. Keener spune Calvinismul ar trebui să fie numit „anti-Arminianism”126 Wilson menţionat mai devreme, care respinge atât de tare eticheta Calvinist, se plânge că acei baptişti care sunt opuşi Calvinismului „le este ruşine de cuvântul „Arminian.””127 El spune adversarilor săi „Numiţi-vă cum doriţi; voi sunteţi Arminiani.128 Dar să presupunem că un critic al Calvinismului respinge eticheta? Wilson se luptă mai departe că „voi nu trebuie să vă numiţi altfel; dar dacă nu vă numiţi nicicum aceasta nu schimbă faptul a ceea ce sunteţi. Refuzând să vă numiţi un Arminian nu schimbă faptul că aceasta sunteţi.”129 Good insistă că „sunt unii Arminiani care nu ştiu că ei sunt Arminiani.”130 Din cauza acestei duplicităţi a Calviniştilor, termenii Calvinist şi Calvinism vor fi folosiţi în toată această carte pentru a denumi orice om sau doctrină care este Calvinistă – indiferent dacă denumirile sunt acceptate sau nu. Şi în ciuda obsesiei pe care Calviniştii o au faţă de termenii Arminian şi Arminianism, ei pretind că „un fel de „Calvi-fobie” se dezvoltă în mintea Arminiană” când este abordat subiectul Calvinismului.131 Dar în vederea lucrurilor uluitoare şi exagerate care au fost spuse până acum despre Arminianism, este evident că cel care are o fobie este Calvinistul datorită obsesiei sale faţă de Arminianism. Aceasta este cel mai evident atunci când un baptist alege pur şi simplu să se identifice ca fiind un credincios al Bibliei.
Pentru acei baptişti care acceptă Biblia ca autoritate finală în locul speculaţiilor filozofice şi a implicaţiilor teologice ale Calvinismului sau ale Arminianismului, Calvinistul îşi rezervă cel mai mare dispreţ. A te numi „Biblicist,” în loc de Calvinist sau Arminian, deşi este ofensator faţă de aderenţii faţă de cele două sisteme deoarece aceasta implică în mod corect că amândouă sunt nebiblice, este deranjant în special pentru un Calvinist datorită insistenţei sale tari că cineva trebuie să fie sau un Calvinist sau un Arminian. Ca un răspuns la cei care spun „adevărul stă între Calvinism şi Arminianism,” Spurgeon a replicat: „Nu; nu există nimic între ele decât o pustietate stearpă”132 Good insistă că cei care pretind titlul de Biblicist caută „un slogan simplist pentru a evita problema sau pentru a evita studiile.”133 Şi în timp ce el laudă dorinţa de a fi identificat ca şi Biblicist, Good priveşte „temelia raţionamentului” ca „fiind mai degrabă şubredă. De fapt aceasta nu are o bază potrivită în Scriptură.”134 Problema pe care o are Good cu Bibliciştii este că „de fapt ei nu sunt Biblicişti deloc.”135 De fapt ei „urmează sistemul doctrinar inventat de Arminius.”136 Cu alte cuvinte, ei sunt Arminiani – la fel cum oricine altcineva care nu este un Calvinist. Curtis Pugh susţine că pastorii Biblicişti „cer membrilor din biserică să le îngăduie să „vorbească din ambele părţi ale gurii lor””137 Dar a crede că, Calvinismul este biblic, el pur şi simplu se priveşte pe sine „de asemenea ca un Biblicist”138 pentru a opri dezbaterea. Orice încercare de a fi doar un baptist care crede Biblia şi tu porţi eticheta semnului de „Calminian,”139 evident un derivat al celor două sisteme acceptate.
Un corolar faţă de dihotomia Calvinist / Arminian şi unul care este specific baptiştilor, este diviziunea anterioară a baptiştilor în două grupuri (unde am mai auzit despre aceasta mai înainte?) numiţi baptişti „Generali” şi „Speciali” – baptiştii generali susţin că Hristos a murit pentru toţi oamenii în general şi baptiştii speciali privesc Ispăşirea doar pentru un grup special al lui Dumnezeu numit aleşii.140 În America aceştia erau numiţi baptişti „Separaţi” şi baptişti „Obişnuiţi”.141 După învierea acestor titluri, Calviniştii fac afirmaţii lăudând virtuţile baptiştilor Calvinişti:
„Ortodoxia baptistă s-a păstrat printre baptiştii Speciali sau Calvinişti.”142
„Doar baptiştii Speciali englezi au scăpat cu bine de apostazia teologică”143
În mod natural aceasta implică faptul că baptiştii Generali sau Separaţi au fost într-un fel mai puţin ortodocşi. Good susţine că noi ar trebui să ne identificăm cu baptiştii Speciali deoarece ei au fost „cel mai larg corp de biserici baptiste,”144 în timp ce Jack Warren, editorul altui ziar baptist Calvinist, ne porunceşte să ne „întoarcem la vechile căi şi la rădăcinile noastre baptiste Speciale.”145
Totuşi, unii baptişti au refuzat să fie îmbinaţi cu aceste distincţii arbitrare. În această ţară, aşa cum povesteşte istoricul baptist David Benedict (1779-1874), o asociaţie neobişnuită a bisericilor s-a format odată în vestul Pennsylvaniei numit „Covenanted Independent Baptists.” (Legământul baptiştilor independenţi) Printre aceste biserici el relatează: „Aceste biserici sunt, aşa cum spun ei, numite de unii Semi-Calvinişti, de alţii, Semi-Arminiani.”146 După discutarea felurilor de baptişti din Anglia, istoricul baptist englez Thomas Crosby (c. 1685-1752) observaţi pertinent în cartea sa The History of the English Baptists (Istoria baptiştilor englezi):
Şi ştiu că există mai multe biserici, pastori şi multe persoane speciale, printre baptiştii englezi, care nu doresc să meargă nici sub numele de Generali nici de Speciali, nici nu pot fi încadraţi sub nici unul dintre aceste nume; deoarece ei primesc ceea ce ei gândesc a fi adevăr, fără a considera cu ce schemă umană este aceasta de acord sau nu.147
Şi despre aceeaşi perioadă de timp, un istoric baptist mai recent relatează despre un fond înfiinţat în 1717 pentru a-i ajuta pe pastorii nevoiaşi că aceasta era „argumentată împotriva limitării ei la baptiştii Speciali” de vreme ce „mulţi baptişti nu mergeau sub nici un nume.”148 Astfel nu toţi baptiştii au acceptat aceste denumiri întocmite de oameni, contrar eforturilor fierbinţi ale Calviniştilor de a-i forţa pe toţi oponenţii lor în tabăra Arminiană.
Ca şi semenii lor Calvinişti, baptiştii Harului Suveran folosesc argumentul istoric când încearcă să dovedească adevărul doctrinei lor. În mod natural, ei încep cu Biblia şi progresează simplu cu timpul. Mason începe să se lupte că „Biblia este o carte a predestinării.”149 „Hristos şi apostolii Săi” au fost Calvinişti, potrivit lui Milburn Cockrell.150 Apostolul Pavel a fost chiar un predicator al Harului Suveran.151 Nedorind să se limiteze doar la apostoli, Mason insistă că, „creştinii din timpurile Noului Testament erau credincioşi puternici în măreţia şi suveranitatea lui Dumnezeu şi în consecinţă şi în doctrinele alegerii şi predestinării.”152 Şi în afară de apelarea la Calvinismul Puritanilor, grupării Legământului şi a Hughenoţilor, el mai relatează că „marii teologi ai istoriei” şi „majoritatea crezurilor din istoria creştinismului” au fost Calviniste.153 Alţi baptişti apelează la fel la aceste crezuri Calviniste ca o dovadă a adevărului Calvinismului.154 Cu privire la baptişti în special, Mason susţine: „Baptiştii au fost Predestinarieni de-a lungul secolelor, din zilele lui Hristos.”155 Garner Smith repetă că „doctrinele harului au fost crezute şi învăţate de baptiştii dinaintea apariţiei lui Calvin pe scenă.”156 Altul adaugă că „majoritatea baptiştilor au fost Calvinişti din punct de vedere istoric.”157 Warren ne aminteşte că „moştenirea noastră este una Calvinistă.”158 Wilson insistă asupra faptului că, Calvin a obţinut Calvinismul său din „conservarea baptistă” a doctrinelor sale.159 De aceea, Spurgeon a putut spune: „Cu cât trăiesc mai mult, cu atât mai clar se pare că sistemul lui John Calvin este cel mai aproape de perfecţiune.”160 Uneori se face un apel de către baptişti faţă de Calvinismul vechii Asociaţii Baptiste din Philadelphia (întemeiată în 1707).161 Alteori, rugămintea este faţă de Calvinismul confesiunilor de credinţă baptistă.162 Chiar ne-baptistul Boettner apelează la Calvinismul confesiunilor baptiste când caută să dovedească adevărul Calvinismului cu argumentul istoric.163 Presbiterianul McFetridge abia spune: „Baptiştii, care sunt Calvinişti,”164 şi apoi continuă aşteptând ca cititorul doar să accepte afirmaţia sa.
Deoarece grupurile Presbiteriene şi Reformate sunt inerent Calviniste, ei nu au apelat niciodată la oameni individuali în istorie care erau Calvinişti aşa cum au făcut baptiştii. De la autorii baptişti nu găsim doar secţiuni,165 ci capitole întregi în cărţi dedicate baptiştilor Calvinişti în istorie.166 Există şi cărţi cu acest subiect.167 Teza afirmată de un scriitor este că, „Calvinismul, denumit popular Doctrinele Harului, a predominat în cele mai influente şi mai trainice arene ale vieţii confesionale baptiste până la sfârşitul celei de-a doua decade a secolului al douăzecilea.”168 Dar chiar presupunând fără nici o rezervă că această afirmaţie este adevărată, cum dovedeşte aceasta că, Calvinismul este adevărat şi că, în consecinţă toţi baptiştii ar trebui să fie Calvinişti? Ce este implicat în teza de mai sus (şi ceea ce încearcă autorul să dovedească în restul cărţii sale) este că deoarece majoritatea predicatorilor, teologilor şi misionarilor baptişti au fost Calvinişti – Calvinismul trebuie să fie adevărat. În afară de Spurgeon menţionat mai devreme, sulul cu baptiştii Calvinişti este următorul:
Isaac Backus (1724-1806); W. B. Johnson (1782-1862)
Abraham Booth (1734-1806); Adoniram Judson (1788-1850)
James P. Boyce (1827-1888); Benjamin Keach (1640-1704)
John Brine (1703-1765); William Kiffin (1616-1701)
John A. Broadus (1827-1895); Hanserd Knollys (1599-1691)
John Bunyan (1628-1688); John Leland (1754-1841)
William Carey (1761-1834); Basil Manly Sr. (1798-1868)
B. H. Carroll (1843-1914); Basil Manly Jr. (1825-1892)
Alexander Carson (1776-1884); Patrick Hues Mell (1814-1888)
John L. Dagg (1794-1884); Jesse Mercer (1769-1841)
Edwin C. Dargan (1852-1930); J. M. Pendleton (1811-1891)
Andrew Fuller (1754-1815); J. C. Philpot (1802-1869)
Richard Furman (1755-1825); Arthur W. Pink (1886-1952)
John Clarke (1609-1676); Luther Rice (1783-1836)
J. B. Gambrell (1841-1921); John Rippon (1751-1836)
John Gano (1727-1804); John C. Ryland (1723-1792)
John Gill (1697-1771); John Skepp (c. 1670-1721)
J. R. Graves (1820-1893); A. H. Strong (1836-1921)
Robert Hall (1728-1791); John Spilsbery (1593-1668)
Alva Hovey (1820-1903); H. Boyce Taylor (1870-1932)
R. B. C. Howell (1801-1868); J. B. Tidwell (1870-1946)
Henry Jessey (1601-1663); Francis Wayland (1796-1865)
Lista impresionantă de nume ale unor baptişti proeminenţi care se presupune că au fost Calvinişti şi care este compilată în mod regulat de baptiştii Harului Suveran este presupusă a fi atât de copleşitoare pentru cititor încât îl convinge pe acesta că el ar trebui să fie Calvinist dacă vrea să fie un baptist istoric. Dar dacă acel Calvinism al oamenilor mai sus menţionaţi este verificat, se va vedea că el este răspândit de la radical la îngăduitor şi orice între acestea. Într-adevăr, unii dintre aceşti Calvinişti au avut dispute unii cu ceilalţi cu privire la subiect. Deci care este exact poziţia istorică baptistă?
Dintre aceşti oameni sunt trei care se detaşează ca având cea mai mare influenţă: John Gill, Charles Spurgeon, şi Arthur W. Pink – toţi fiind englezi.
Numit „Dr. Voluminos” datorită scrierilor sale lungi,169 Gill este discutabil de a fi cel mai mare cărturar pe care l-au avut vre-odată baptiştii, în pofida Calvinismului său. La vârsta de douăzeci şi unu de ani, el a fost chemat să păstorească o biserică deja remarcabilă la Goat’s Yard Passage, Fair Street, Horselydown, în Londra târgului Southwark.170 Aici el a rămas peste cincizeci de ani. În afară de comentariul său asupra întregii Biblii, el este notat pentru cartea Body of Divinity (Trupul Divinităţii) şi numeroasele sale scrieri polemice despre baptism şi Calvinism. Majoritatea lucrărilor lui Gill au fost retipărite de The Baptist Standard Bearer (Agentul Standard Baptist).171 Aşa cum a fost menţionat mai înainte, Spurgeon este cel la care apelează baptiştii şi pedo-baptiştii ca la un exemplu de Calvinist care a avut o misiune roditoare. Totuşi, ceea ce nu se cunoaşte în general este că Spurgeon a fost succesorul lui John Gill, cu toate că la câţiva ani mai târziu. Ca şi predecesorul său, Spurgeon a preluat păstoria la o vârstă tânără şi a rămas pastor până la moarte. El este în principal amintit pentru predicile sale, care au continuat să fie publicate timp de câţiva ani după moartea sa. Întinderea Calvinismului lui Spurgeon este dezbătută în mod continuu, amândouă părţile folosesc extrase din predicile sale pentru a-şi dovedi punctele lor respective. Dar deşi mulţi ne-Calvinişti au căutat să dejoace Calvinismul său, Spurgeon este esenţial Calvinist. Good pretinde că „ceea ce a fost David pentru armatele lui Israel în zilele lui Goliat, Spurgeon a fost pentru baptiştii Calvinişti în vremurile noastre.”172 Natural, predicile sale Calviniste au fost extrase din miile pe care el le-a predicat şi le-a publicat separat.173 Majoritatea lucrărilor lui Spurgeon au fost retipărite de Pilgrim Publications (Publicaţiile Pelerinului).174 Deşi a fost un englez, Pink şi-a început misiunea sa în Statele Unite ale Americii după o scurtă limitare la Moody Bible Institute (Institutul Biblic Moody) în 1910.175 Începând ca un dispensaţionalist premilenist, Pink a respins mai târziu ambele învăţături sar a rămas un Calvinist radical în toată viaţa sa. El este cel mai bine cunoscut pentru cărţile sale care au crescut din articolele din revista sa Studies in the Scriptures, (Studii în Scriptură) cea mai scandaloasă fiind The Sovereignty of God (Suveranitatea lui Dumnezeu), prima dată publicată în 1918.176 Calvinismul lui Pink i-a supărat pe unii Calvinişti atât de rău încât s-a făcut o încercare de a fi redusă la tăcere prin The Banner of Truth Trust (Drapelul încrederii în adevăr) care a publicat în 1961 o „Ediţie britanică revizuită” a cărţii The Sovereignty of God în care trei capitole şi patru anexe au fost şterse.177 Pentru aceasta ei au fost criticaţi sever (şi corect) de alţi Calvinişti.178 Majoritatea lucrărilor lui Pink sunt tipărite azi de o varietate de editori diferiţi.179 Printre cei apelaţi ca baptişti Calvinişti se găsesc patru mari lideri ai mişcării misionare baptiste moderne: Adoniram Judson, Luther Rice, William Carey, şi Andrew Fuller. Calvinismul lor profesat este valoros în special pentru Calvinişti deoarece el este folosit pentru a dovedi că, Calvinismul nu este incompatibil cu lucrarea misionară. Judson şi Rice au fost Congregaţionalişti Americani care mai târziu au devenit baptişti: primul mergând la Burma şi ultimul strângând fonduri în Statele Unite ale Americii. Dar indiferent de profesia lor, ei au dovedit prin acţiunile lor în numele misiunilor străine pretenţia „Calvinismului” lor. Carey, numit „părintele misiunilor moderne,”180 a fost un englez care a mers în India. El a fost autorul cărţii Inquiry into the Obligation of Christians to Use Means for the Conversion of the Heathen (Investigaţie în obligaţia creştinilor de a folosi mijloace pentru convertirea păgânilor), şi datorită experienţei sale în învăţarea limbilor, a fost responsabil pentru numeroase versiuni ale Scripturii în alte limbi. Şi în timp ce este adevărat că societatea misionară a lui Carey a fost numită oficial „Particular Baptist Society for the Propagation of the Gospel Among the Heathen,” (Societatea baptistă specială pentru propagarea Evangheliei printre păgâni) a susţine că, Carey a fost un Calvinist consecvent este o altă poveste. Din cauza acestei deosebiri, se presupune că John Ryland i-a ripostat lui Carey la apelul său pentru folosirea mijloacelor în lucrarea de misiune: „Tinere, stai jos. Când o să îi placă lui Dumnezeu să convertească păgânii, el o va face fără ajutorul tău sau al meu.”181 În timp ce păstorea la Kettering, Anglia, Fuller a publicat The Gospel Worthy of All Acceptation (Evanghelia demnă de toată acceptarea) în 1785 şi a fost instrumentul pentru formarea societăţii misionare baptiste care l-a trimis pe Carey în India. Astfel acţiunile lor dovedesc că doar în ciuda Calvinismului lor aceşti oameni au luat asupra lor eforturile lor misionare.
Deoarece denumirile Obişnuit şi Separat, cât şi Special şi General, nu se mai folosesc pentru a-i denumi pe baptiştii, majoritatea baptiştilor Calvinişti au anumite nume care îi identifică, ca fiind Calvinişti. Datorită antipatiei baptiste pentru numele lui Calvin care îi împiedică să folosească numele său, cineva poate găsi prefixe ca „Harul Suveran,” „Hardshell,” „Elementar,” „Vechi,” „Şcoala Veche,” „Strict,” „Ortodox,” sau „Reformat.” The „Gospel Standard Baptists” (Baptiştii Evangheliei Standard) sunt un grup Calvinist şi la fel sunt şi „Continental Baptist Churches.” (Bisericile Baptiste Continentale) Numele de „Missionary Baptists” (Misionari Baptişti) pe care unii baptişti Calvinişti îl iau pentru ei este o folosire greşită a numelui. Toţi baptiştii ar trebui să fie baptişti misionari. Motivul pentru care baptiştii Harului Suveran folosesc termenul menţionat anterior este pentru a se distinge de baptiştii mai stricţi Elementari – cei care practică un Calvinism al lor. Aceşti baptişti accentuează rapid Calvinismul lor, astfel că nu este greu să îi recunoşti pe majoritatea dintre ei. Totuşi, unii baptişti sunt greu de legat. Veţi găsi baptişti cu înclinaţii Calviniste în felurite asociaţii şi părtăşii baptiste, cât şi printre cei care sunt strict independenţi. A existat o înviere a Calvinismului în târzia Conferinţă Baptistă de Sud.182 Când sunt cercetaţi, majoritatea acestor oameni îşi vor afirma Calvinismul lor; totuşi, aceasta nu înseamnă că toţi dintre ei au predicat public şi au învăţat aceste opinii şi nici că le-au pus în practică. Unii dintre aceşti oameni sunt ceea ce s-ar putea numi „Calvinişti apropiaţi,” de vreme ce ei îşi păstrează Calvinismul lor, ca şi scheletul proverbial, în cămară, pentru ca membrii bisericii lor să nu pună la inimă ceea ce crede pastorul lor şi să nu mai viziteze şi să nu mai dea bani pentru misiuni. Aceasta nu implică faptul că aceşti oameni desconsideră vizitările şi misiunile – dimpotrivă – ei pot fi înflăcăraţi cu privire la vizitarea şi sprijinirea multor misionari. Ei sunt trişti inconsecvenţi; ei niciodată îşi întrebuinţează ferm teologia lor. Un Calvinist i-a denumit mai degrabă „Calvinişti de raft” pe aceşti oameni, de vreme ce Calvinismul lor se găseşte în principal în rafturile bibliotecilor lor.183 Mai multe ziare sunt publicate de baptişti Calvinişti (The Christian Baptist, Atwood, Tennessee; The Berea Baptist Banner, Mantachie, Mississippi; The Baptist Examiner, Ashland, Kentucky; the Baptist Evangel, Saginaw, Texas), şi ei susţin câteva colegii mici (Baptist Voice Bible College, Wilmington, Ohio; Landmark Baptist Theological Seminary, Fort Worth, Texas; Lexington Baptist College, Lexington, Kentucky), dar fără o cercetare profundă nu s-ar şti niciodată că aceste publicaţii şi şcoli sunt Calviniste. Deci, aşa cum a fost menţionat la începutul acestei secţiuni, faptul că un baptist spune că el nu este Calvinist aceasta nu înseamnă nimic. Adesea este nevoie de un studiu harnic pentru a identica dacă o biserică, şcoală sau predicator baptist este Calvinist. Totuşi, uneori, un grup de baptişti ai Harului Suveran emit un catalog al bisericilor lor.
Încercarea aranjată a baptiştilor Calvinişti de a egala Calvinismul cu baptiştii ortodocşi nu este împărtăşită de „verişorii” lor Presbiterieni şi Reformaţi. Aceste două grupuri au în esenţă aceeaşi doctrină: termenul Reformat accentuează doctrinele Reformei şi termenul Presbiterian accentuează forma lor de conducere a bisericii. Istoria cum s-a dezvoltat fiecare grup va fi găsită în următoarele patru capitole. Dar în relaţie cu baptiştii, mai întâi ar trebuie punctat faptul că denominaţiile Presbiteriene şi Reformate îşi consideră teologia lor ca fiind cea a creştinismului biblic:
Convingerea mea fermă este că singura teologie conţinută în Biblie este teologia Reformată.184
Creştinismul îşi găseşte expresia sa deplină în Credinţa Reformată.185
Doctrina apostolică a fost o Teologie Reformată.186
Totuşi, prin apelul la un spectru mai larg de creştinism, termenul Reformat devine mai puţin interesant. Titlul unui manual de teologie larg adoptat scris de teologul Reformat Louis Berkhof (1873-1957) a fost schimbat din Reformed Dogmatics (Dogmele Reformate) în Systematic Theology (Teologie Sistematică) şi schimbări similare au făcute şi ale altor cărţi ale sale.187
Există două doctrine care sunt centrale pentru Credinţa Reformată: teologia Legământului şi Calvinismul. Prima este detestată de toţi baptiştii şi a doua este preţuită de baptiştii Harului Suveran. Această contradicţie dintre baptişti este o motivaţie pentru lucrarea sa, căci aşa cum se va susţine în toată cartea aceasta, Calvinismul nu este doar o doctrină greşită, ea este o doctrină Reformată. Nu este nici o îndoială că teologia Reformată se identifică, cu teologia Legământului.188 Relaţia este atât de puternică încât Sproul recunoaşte că „Teologia Reformată a fost denumită „Teologia Legământului.””189 Dar aderenţii teologiei Reformate o identifică, cu Calvinismul:
Acest termen este folosit adesea în mod sinonim cu termenul Calvinist când descrie o poziţie teologică.190
Marele avantaj al Credinţei Reformate este că ea este în cadrul celor Cinci Puncte ale Calvinismului care arată clar ceea ce învaţă Biblia cu privire la calea mântuirii.”191
Predestinarea poate fi luată ca un semn special al teologiei Reformate.192
Astfel, Calvinismul poate fi egalat cu teologia Reformată – nu doar printr-o simplă acceptare, ci fiind un termen înrudit în totalitate. D. James Kennedy menţionat mai înainte relatează de ce el este un Presbiterian: „Sunt un Presbiterian pentru că eu cred că Presbiterianismul este cea mai pură formă de Calvinism.”193 Mai mult, Kuyper susţine că, „Calvinismul înseamnă evoluţia completă a Protestantismului.”194 Talbot şi Crampton insistă mai departe că „dacă biserica nu se întoarce la ţărmurile sale Reformatoare, ea va secera vântul general al unei evanghelii trunchiate şi o credinţă centrată în om.”195 Dar dacă, Calvinismul este esenţa Protestantismului; culmea Reformei, atunci el este clădit pe o fundaţie falsă, căci aşa cum chiar şi baptiştii Calvinişti vor fi de acord, Reformarea a fost doar aceasta: o reformare, nu o întoarcere completă la creştinismul biblic. Când Loraine Boettner a scris cartea sa The Reformed Doctrine of Predestination, (Doctrina reformată a predestinării) el a spus în mod neglijent adevărul simplu: predestinarea în sistemul Calvinist este o doctrină Reformată la fel cum Masa Catolică este o doctrină Catolică. De aceea, Calvinismul este o doctrină Reformată distinctă, în ciuda baptiştilor.
Deşi Kenneth Good susţine că baptiştii pot fi Calvinişti (în cartea sa Are Baptists Calvinists? (Sunt baptiştii Calvinişti?)) fără a fi Reformaţi (în cartea sa Are Baptists Reformed? (Sunt baptiştii Reformaţi?)), cei care sunt de convingere Reformată nu sunt de acord:
Controversa noastră că baptiştii sunt Reformaţi este cu adevărat un lucru imposibil. Baptistul care apără liberul arbitru, iniţiativa omului în lucrarea de mântuire, harul faţă de care poţi să te împotriveşti, chemarea la altar, oferta gratuită a evangheliei, etc., este baptistul care este consecvent. Baptistul care apără dispensaţionalismul, în orice formă ia el, este baptistul care îşi menţine consecvent poziţia sa. Pe de altă parte, baptistul care susţine doctrinele harului şi respinge dispensaţionalismul este inconsecvent cu teologia sa. Nu neg faptul că, în teologia sa, el ar putea fi un Calvinist. Nu neg faptul că el ar putea respinge dispensaţionalismul. Dar pentru toate acestea el este vinovat de o inconsecvenţă fericită.196
Cei care susţin adevărul botezului copiilor au susţinut în general că ideea botezului credinciosului şi harul suveran sunt mutual exclusive şi cei care susţin aceste două poziţii susţin un punct de vedere contradictoriu despre mântuire.197
Nu se poate să fi un Presbiterian sau un Reformat fără a fi un Calvinist, dar cu siguranţă nu poţi fi un baptist. Un baptist Calvinist ar trebui să aibă un nume greşit, deoarece, în cuvintele Reformatorului olandez Herman Hanko: „Un baptist este doar inconsecvent cu un Calvinist.”198
105. Curtis Pugh, “Six Reasons I Love the Doctrines of Grace,” The Berea Baptist Banner, November 5, 1994, pp. 207-208; Thomas J. Nettles, By His Grace and for His Glory (Grand Rapids: Baker Book House, 1986), p. 13; Tom Ross, Abandoned Truth: The Doctrines of Grace (Xenia: Providence Baptist Church, 1991), pp. ix-x.
106. Joseph M. Wilson, “Sovereign Grace Versus Arminianism,” The Baptist Examiner, July 22, 1989, p. 1; Jack Warren, “For Sovereign Grace; Against Arminian Heresy,” Baptist Evangel, JanuaryMarch 1997, p. 2.
107. Ted Gower, “Am I a Calvinist?” The Baptist Examiner, November 21, 1992, p. 9; Jimmie B. Davis, in “The Berea Baptist Banner Forum,” The Berea Baptist Banner, March 5, 1990, p. 51.
108. Forrest L. Keener, Grace Not Calvinism (Lawton: The Watchman Press, 1992).
109. Joseph M. Wilson, “From the Editor,” The Baptist Examiner, June 22, 1991, p. 2.
110. Patrick H. Mell, The Biblical Doctrine of Calvinism (Cape Coral: Christian Gospel Foundation, 1988), p. 18.
111. Spurgeon, Sovereign Grace Sermons, p. 129.
112. Milburn Cockrell, Introduction to Tom Ross, Abandoned Truth: The Doctrines of Grace, p. v.
113. Milburn Cockrell, “Second Trip to the Philippines,” The Berea Baptist Banner, January 5, 1995, p. 4.
114. Mason, pp. 5, 4-5.
115. Cockrell, Introduction to Tom Ross, p. vi.
116. Good, Calvinists, p. 85.
117. Ibid., p. 62.
118. Ibid., pp. 60-61, 96.
119. Keener, p. 21.
120. Cockrell, Introduction to Tom Ross, p. vi.
121. Wilson, Sovereign Grace, p.3.
122. Garner Smith, in “The Berea Baptist Banner Forum,” The Berea Baptist Banner, September 5, 1992, p. 172.
123. Joseph M. Wilson, “Is There an Arminian Gospel?” The Baptist Examiner, December 7, 1991, p. 11.
124. Wilson, Sovereign Grace, p.3.
125. Ibid.
126. Keener, p. 18.
127. Joseph M. Wilson, “Sovereign Grace View and Arminian View of Salvation,” The Baptist Examiner, July 18, 1992, p. 8.
128. Ibid.
129. Ibid.
130. Good, Calvinists, p. 63.
131. Ibid.
132. Charles H. Spurgeon, quoted in Good, Calvinists, p. 63.
133. Good, Calvinists, p. 2.
134. Ibid.
135. Ibid., p. 124.
136. Ibid.
137. Curtis Pugh, “The Biblicist Position,” The Berea Baptist Banner, July 5, 1993, pp. 128-129.
138. Ibid., p. 121.
139. Good, Calvinists, pp. 124, 133, 140; Cockrell, Introduction to Tom Ross, p. v.
140. Thomas Crosby, The History of the English Baptists (Lafayette: Church History Research & Archives, 1979), vol. 1, p. 173.
141. John T. Christian, A History of the Baptists (Texarkana: Bogard Press, 1922), vol. 2, p. 407; Thomas Armitage, The History of the Baptists (Watertown: Maranatha Baptist Press, 1980), vol. 2, p. 731.
142. Good, Calvinists, p. 150.
143. Nettles, By His Grace, p. 73.
144. Good, Calvinists, p. 156.
145. Jack Warren, “More on Particular Baptists,” Baptist Evangel, January 1994, p. 2.
146. David Benedict, A General History of the Baptist Denomination in America, şi Other Parts of the World (Gallatin: Church History Research & Archives, 1985), vol. 1, p. 602.
147. Crosby, vol. 1, p. 174.
148. Robert G. Torbet, A History of the Baptists, 3rd ed. (Valley Forge: Judson Press, 1963), p. 70.
149. Mason, p. 5.
150. Cockrell, Introduction to Tom Ross, p. v.
151. Warren, For Sovereign Grace, p. 2.
152. Mason, p. 1.
153. Ibid., p. 2.
154. Fred Phelps, “The Five Points of Calvinism,” The Berea Baptist Banner, February 5, 1990, p. 25
155. Mason, p. 3.
156. Garner Smith, in “The Berea Baptist Banner Forum,” The Berea Baptist Banner, February 5, 1995, p. 30.
157. Kober, p. 46.
158. Warren, Particular Baptists, p. 2.
159. Wilson, Sovereign Grace, p. 1.
160. Charles H. Spurgeon, citat în Iain H. Murray, The Forgotten Spurgeon (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1978), p. 79.
161. Good, Calvinists, p. 156; Nettles, By His Grace, p. 42.
162. Mason, p. 24; Good, Calvinists, pp. 34-35, 66-67, 80; The Biblical and Historical Faith of Baptists on God’s Sovereignty (Ashland: Calvary Baptist Church, n.d.), pp. 50-51.
163. Boettner, Predestination, p. 1.
164. McFetridge, p. 49.
165. Tom Ross, Abandoned Truth, pp. 21-28; Good, Calvinists, pp. 137-149.
166. Mason, chap. 3; Robert B. Selph, Southern Baptists and the Doctrine of Election (Harrisonburg: Sprinkle Publications, 1988), chap. 2.
167. Nettles, By His Grace and for His Glory; The Biblical and Historical Faith of Baptists on God’s Sovereignty.
168. Ibid., 13.
169. Nettles, By His Grace, p. 73.
170. Pentru a biografie a lui Gill d succesorul său imediat, vezi John Rippon, A Brief Memoir of the Life and Writings of the Late Rev. John Gill, D.D. (Harrisonburg: Gano Books, 1992); pentru o lucrare mai recentă, vezi George M. Ella, John Gill and the Cause of God and Truth (Durham: Go Publications, 1995).
171. The Baptist Standard Bearer, Number One Iron Oaks Dr., Paris, AR 72855.
172. Good, Calvinists, p. 147.
173. Spurgeon’s Sovereign Grace Sermons; Spurgeon’s Sermons on Sovereignty (Pasadena: Pilgrim Publications, 1990).
174. Pilgrim Publications, P.O. Box 66, Pasadena, TX 77501.
175. Despre viaţa lui Pink, vezi Richard P. Belcher, Arthur W. Pink: Born to Write (Columbia: Richbarry Press, 1982), şi Iain H. Murray, The Life of Arthur W. Pink (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1981); pentru o examinare şi o analiză a Calvinismului său, vezi Richard P. Belcher, Arthur W. Pink: Predestination (Columbia: Richbarry Press, 1983).
176. Arthur W. Pink, The Sovereignty of God, 4th ed. (Grand Rapids: Baker Book House, 1949). Toate referinţele la această carte sunt la această ediţie.
177. Arthur W. Pink, The Sovereignty of God, rev. ed. (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1961).
178. Marc D. Carpenter, “The Banner of Truth Versus Calvinism,” part 1, The Trinity Review, May 1997, pp. 1-4.
179. Majoritatea sunt publicate de Baker Book House, P.O. Box 6287, Grand Rapids, MI 49516.
180. Good, Calvinists, p. 79.
181. Ibid., p. 73.
182. Vezi în jurnalul oficial al the Southern Baptist Convention, “A Study Tool for the Doctrine of Election,” SBC Life, April 1995, pp. 8-9, şi “Arminian/Calvinist Responses,” SBC Life, August 1995, pp. 8-9.
183. Kenneth H. Good, Are Baptists Reformed? (Lorain: Regular Baptist Heritage Fellowship, 1986), p. 67.
184. R. B. Kuiper, God-Centered Evangelism (London: The Banner of Truth Trust, 1966), p. 9.
185. Boettner, Reformed Faith, p. 24.
186. Talbot and Crampton, p. 79.
187. Henry Zwaanstra, “Louis Berkhof,” în David F. Wells, ed. Dutch Reformed Theology (Grand Rapids: Baker Book House, 1989), pp. 48, 53. Publicistul său, the Wm. B. Eerdmans Publishing Co., obişnuia să fie cunoscut ca “The Reformed Press.”
188. Pentru o scurtă evaluare a teologiei Reformate, vezi George W. Zeller, The Dangers of Reformed Theology (Middletown: The Middletown Bible Church, n.d.); pentru o critică majoră, vezi Good, Are Baptists Reformed? Pentru o analiză coprinzătoare a teologiei Legământului, vezi Renald E. Showers, There Really is a Difference (Bellmawr: The Friends of Israel Gospel Ministry, 1990).
189. R. C. Sproul, Grace Unknown (Grand Rapids: Baker Books, 1997), p. 99.
190. Coppes, p. x.
191. Boettner, Reformed Faith, p. 24.
192. John H. Leith, Introduction to the Reformed Tradition, rev. ed. (Atlanta: John Knox Press, 1981), p. 103.
193. D. James Kennedy, Why I Am a Presbyterian (Fort Lauderdale: Coral Ridge Ministries, n.d.), p. 1.
194. Kuyper, p. 41.
195. Talbot and Crampton, p. 78.
196. Herman Hanko, We and Our Children (Grand Rapids: Reformed Free Publishing Association, 1988), p. 11.
197. Hanko, Covenant of Grace, p. 2.
198. Hanko, We and Our Children, p. 12.
