de R. C. Sproul
Care era rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament?
Rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament nu era diferit, în principiu de rolul Duhului Sfânt în Noul Testament. În ciuda faptului că există anumite deosebiri, între cele două Testamente există în esenţă o unitate.
În timpul Vechiului Testament Duhul Sfânt era activ în multe feluri. În primul rând şi înainte de toate era o parte a lucrării de creaţie a Trinităţii. În actul însuşi de creaţie au fost implicaţi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Duhul Sfânt plutea deasupra apelor şi a adus ordine şi organizare într-un univers care era încă în haos, aşa cum ne relatează primele capitole din Geneza. Oamenii erau înnoiţi în Vechiul Testament la fel cum sunt înnoiţi în Noul Testament şi această înnoire nu se poate realiza decât prin Dumnezeu Duhul Sfânt. David a avut nevoie de puterea înnoitoare a lui Dumnezeu la fel de mult ca apostolul Pavel în Noul Testament.
Ştim de asemenea că Duhul Sfânt era activ în ceea ce priveşte harismele, înzestrând anumiţi oameni din Vechiul Testament şi echipându-i astfel pentru lucrări specifice. De exemplu, împăratul lui Israel a fost uns cu untdelemn, simbolizând ungerea cu Duhul Sfânt care îl împuternicea să-şi îndeplinească cu evlavie chemarea de împărat. Acelaşi lucru era valabil şi în privinţa preoţilor. Prorocii lui Israel, care erau instrumente prin care Dumnezeu transmitea revelaţiile Sale, erau inspiraţi de Dumnezeu Duhul Sfânt şi erau echipaţi pentru a fi mesagerii lui Dumnezeu către popor şi pentru a ne transmite nouă Sfânta Scriptura în principiu în acelaşi fel în care apostolii Noului Testament au fost înzestraţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt. Vedem deci că Duhul Sfânt era activ – înnoind, sfinţind, păstrând viata omului si mijlocind pentru el – făcând şi în Vechiul Testament toate acele lucruri pe care le face în Noul Testament.
Atunci care este diferenţa? În Vechiul Testament în cartea Numerilor, când Moise se plângea că povara conducerii unui popor atât de numeros devenise într-atât de apăsătoare încât ameninţa să-l zdrobească, el L-a implorat pe Dumnezeu să-i uşureze sarcina. Dumnezeu i-a spus să strângă şaptezeci de bărbaţi din bătrânii lui Israel cu scopul de a lua din Duhul care era peste Moise şi a-l împărţi şi peste cei şaptezeci astfel încât ei să-l poată ajuta în conducerea poporului lui Israel. Aceasta este exact ceea ce Biblia spune că s-a întâmplat. Atunci Dumnezeu a dat aceasta împuternicire carismatică, acest dar special, celor şaptezeci de oameni, nu doar lui Moise, pentru ca ei toţi să participe la lucrarea de slujire. Aceasta nu era nici înnoire, nici sfinţire, era o împuternicire, în vederea slujirii, dată numai unor persoane alese special. Rugăciunea lui Moise a fost: „De-ar fi ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei”! (Numeri 11:29). Motivul rugăciunii lui Moise a devenit prorocie în cartea prorocului Ioel care a spus că în zilele din urmă exact acest lucru se va întâmpla. În ziua Cincizecimii acest lucru s-a realizat efectiv. Apostolul Petru a spus că despre aceasta scrisese prorocul Ioel şi că acum Duhul Sfânt împuternicea în vederea slujirii întreaga biserică, nu doar conducătorii ei.
În Galateni 5, Pavel face următoarea afirmaţie: „Umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta cărnii ”. În aparenţă e foarte simplu, dar ce vrea să spună de fapt acest verset? Ori de câte ori noţiunile de „carne” şi „Duh” apar alăturate într-un pasaj („duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasa” sau „Duhul pofteşte împotriva cărnii”, după cum scrie Pavel in Galateni) nu se referă la lupta dintre trupul fizic al omului si înclinaţiile lui interioare, mintale sau spirituale, ci mai degrabă se referă la conflictul pe care fiecare creştin îl experimentează, conflict între vechiul sau om – natura lui căzuta care este corupta si plina de pofte ce nu îi sunt plăcute lui Dumnezeu – şi noua lui natură care a luat fiinţă prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte înăuntrul său.
Acum, viaţa se complică o data ce suntem înnoiţi de Duhul Sfânt (când devenim creştini); acum avem două principii înăuntrul nostru care se războiesc între ele: vechile noastre înclinaţii contra celor noi. Vechea înclinaţie a omului este împotriva lui Dumnezeu, iar cea nouă este să Îl asculte pe Dumnezeu si să facă ceea ce Îi este plăcut. În acest pasaj din Galateni, Pavel prezintă lupta neîntreruptă pe care toţi creştinii o experimentează. El ne îndeamnă: „Urmaţi noul principiu, urmaţi noul duh, nu vechiul model de viaţă care era caracteristic pentru starea voastră originară decăzută”. Pavel nu vrea să spună că trupul vostru fizic se războieşte cu sufletul vostru, ci că înclinaţiile voastre naturale sunt în contradicţie cu transformarea către care Duhul Sfânt va mişcă neîncetat fiindcă sunteţi copii ai lui Dumnezeu. Această lucrare implică în mod activ decizia şi voinţa omului.
