de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.
CAPITOLUL 9 – CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU
DUMNEZEU este o ființă inteligentă care posedă cunoștința.
Acest lucru se poate dovedi:
1. din spiritualitatea Sa; deoarece inteligența este un element esențial al existenței spirituale.
2. din perfecțiunea Sa; deoarece cine este perfect trebuie să posede inteligență ca una din elementele perfecțiunii sale.
3. din relațiile Sale cauzale cu alte ființe și lucruri.
(1.) Ca și cauză a puterii mentale și a acțiunii din alții, El însușii trebuie să posede o minte. Așa cum întreabă Scripturile: ”Cel ce a făcut urechea, poate să nu audă? Cel ce a făcut ochiul, poate să nu vadă?” Ps. 94:9; deci putem întreba, cel ce a făcut mintea și a dat puterea de gândire și cunoaștere poate să nu aibă inteligență?
(2.) Efectele pe care le-a produs arată că sunt rezultatele acțiunii conștiente în împlinirea scopului creat de El. Cauzalitatea Sa nu este ca cea a forțelor mecanice sau chimice, care acționează cu o productivitate oarbă sau operare eficientă spre finalități necunoscute lor și non predeterminate. Acest lucru este posibil la cauzele secundare, deoarece sunt instrumentele unei alte cauze, ea însăși inteligentă și cu scop. Dar inteligența și scopul sunt necesar prezente în El, care este prima mare Cauză, primul care a mișcat și a modelat tot ce există. Toate dovezile modelelor din creație dovedesc deci, inteligența Celui ce poartă relația primei lor cauze.
(3.) Se susține uneori din omniprezența Sa, dar numai omniprezența nu dovedește inteligență, dar determină întinderea cunoașterii Sale.
Cum știe Dumnezeu? Sau cum posedă El cunoaștere?
1. nu cum o obținem noi, folosind capacitățile potrivite pentru obținerea ei. Nu este în El nimic care să corespundă cu observația, comparația, generalizarea, deducția, procesele de rațiune, prin care noi trecem de la un pas la altul, sau contemplarea sau conjunctura supozițiilor sau a teoriilor prin care justificăm faptele.
2. Este chiar nepotrivit să vorbim despre cunoașterea Lui prin intuiție, așa cum se face des.
3. Tot ce putem spune este că cunoașterea Sa este esența sau natura Sa cunoscătoare. Nu este ceva obținut, ci ceva ce aparține naturii însăși și identic cu ea, la fel cum sunt dragostea, adevărul și dreptatea. Este ceva atât de inerent naturii Sale încât există exclusiv în afara oricăror mijloace de obținerea sau percepție, pe care le numim acțiune.
4. Cunoștința lui Dumnezeu, deci, nu este obținută, deci nu poate crește. Timpul nu adaugă la ea. Succesiunea evenimentelor nu o aduce înaintea lui Dumnezeu. Toate obiectele cunoștinței Sale sunt pentru El etern prezente și cunoscute.
Care sunt deci obiectele cunoașterii Sale?
1. El însușii, natura Lui sau esența; relațiile personale ce subzistă în acea esență; tot ceea ce acea natură este; și tot ce pare a fi în manifestările ei; tot ce includ scopurile lui Dumnezeu și tot ce are El ca scop, fie că este făcut sau permis.
2. Creația Lui în toată deplinătatea ei; în întinderea ei, fie că este marcată de magnitudine, fie că este mică sau variată. Întregul univers, cu lumile nenumărate se află mereu înaintea Lui, în timp ce nici măcar un atom de praf, nici existența cea mai microscopică și sensibilă nu este perceput deplin.
3. Nici materia inanimată, nici natura animală, ci toate ființele spirituale; El le cunoaște esențele care lor le rămân necunoscute și are o percepție perfectă despre intențiile și gândurile inimilor lor. ” Când Thales a fost întrebat dacă unele acțiuni ale oamenilor nu sunt cunoscute lui Dumnezeu, el a replicat ‘nici măcar gândurile lor.'” [teologia lui Knapp] Un scriitor inspirat ne-a învățat că Dumnezeu ne cunoaște chiar mai bine decât ne cunoaștem noi.” Prin aceasta vom cunoaște că Suntem din adevăr, și ne vom liniști inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândește inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, și cunoaște toate lucrurile.” 1 Ioan 3:19, 20. Cunoașterea Lui nu este limitată la manifestările și operațiile ființelor spirituale, ci se extinde la esențele lor și include nu doar ceea ce sunt ei, ci și acele tendințe care indică ce pot fi.
4. El cunoaște trecutul, prezentul, viitorul tuturor lucrurilor, cunoscând viitorul cu aceeași siguranță și acuratețe cu care cunoaște prezentul și trecutul; deoarece acel viitor este deja prezent pentru El ca și când există cu creaturile și timpul ce îi aparțin și este la fel de distinct perceput așa cum va fi atunci.
Dar mai specific în legătură cu cunoașterea Sa despre evenimentele viitoare:
1. El cunoaște toate evenimentele sigure sau fixe. Siguranța că vor avea loc se bazează pe decretul Lui. El cunoaște deci toate lucrurile care vor avea loc.
2. El cunoaște toate evenimentele care ar putea avea loc. Acest fapt se bazează pe cunoașterea Lui infinită despre Sine și despre creaturile Sale, prin care, toate lucrurile sau evenimentele care ar putea avea loc vreodată în vreo circumstanță, îi sunt cunoscute.
În aceste două clase sunt incluse în mod necesar toate obiectele cunoașterii.
Knapp arată un al treilea fel de cunoaștere, anume cunoașterea evenimentelor contingente sau a celor care ar putea avea loc în anumite circumstanțe; de exemplu faptul că Dumnezeu prevede că dacă Iacov va trăi până la maturitate, va comite crima; deci determină să prevină acest lucru prin îndepărtarea lui din viață. Deci, este un alt fel de cunoaștere.
Dar să examinăm. Se admite că crima nu intră în categoria lucrurilor sigure sau decretate, fiindcă nu va avea loc. Dar este posibilă, și între aceasta și toate celelalte lucruri posibile nu se poate face nici o distincție. Toate lucrurile posibile sunt contingente până devin sigure prin decret. Orice lucru posibil este posibil în legătură cu circumstanțele în care poate avea loc. Deci nu este nici o distincție între lucrurile posibile și cele contingente și deci nu se adaugă o a treia clasă.
Tipul de cunoaștere despre care vorbește el ca și contingentă, declarată de Knapp că s-ar numi Scientia Media. Este doar o formă, în care Scientia Media este prezentată de cei care o mențin.
O altă formă de Scientia Media este susținută de unii. Anume, evenimentul viitor la care se referă este cunoscut lui Dumnezeu ca un eveniment care va avea loc, dar cunoașterea Lui despre acel fapt este obținută nu prin decretul Lui, ci prin pre știința Lui că în anumite circumstanțe un om va urma un drum sau altul.
Acest gen de Scientia Media ne învață:
(1.) evenimentul viitor ca fiind sigur.
(2.) Dumnezeu îl cunoaște astfel
(3.) Această cunoaștere nu apare din decret.
(4.) Din cunoașterea Lui despre natura omului, împreună cu cea despre circumstanțele care îl înconjoară, știe că va acționa într-un anumit mod.
Singura întrebare aici este la punctele 3 și 4, deoarece este în acord cu afirmația ortodoxă că 1 este sigur și 2 că Dumnezeu știe așa.
Dar 3 și 4 afirmă că această cunoaștere este rezultatul unei preștiințe a lui Dumnezeu despre cum va acționa omul în anumite circumstanțe. Este evident că această preștiință este necesar însoțită de o determinare care să îi permită să acționeze așa.
Se ridică întrebarea dacă aceasta este metoda universală a acțiunii lui Dumnezeu? Dacă este așa, atunci Dumnezeu a lăsat lumea singură, fără nici o influență. Toate s-au petrecut nu datorită voinței și acțiunii Lui, ci pentru că a lăsat niște legi generale, sub care a pus lumea, ca să aibă rezultatele fără vreo influență sau acțiune din partea Lui.
Dar este așa de neadevărat și ne-scriptural încât nu a fost susținut de nici un om creștin și doar scriitorii creștini au prezentat ideea de Scientia Media.
S-a negat că aceasta s-a spus și ei spun că în timp ce Dumnezeu lucrează și interferează cu lumea și își duce la îndeplinire scopurile în anumite materii, nu alege în alte evenimente să își exercite influența, ci se abține și lasă evenimentele să lucreze efectele; și cunoașterea Lui despre aceste evenimente se bazează pe faptul că vor avea loc dacă nu intervine.
Teoria prezentată aici, așa cum se va vedea, admite prezervarea continuă a tuturor lucrurilor, cu toate puterile lor. Aceasta poate rezulta din acțiunea providențială a lui Dumnezeu și implică concurența cu evenimentele din partea lui Dumnezeu prin care prezervă și exercită eficient puterile date de El.
Admițând aceasta, atunci punctele de vedere ale acestor partide, declarate sub orice formă în care pot, nu implică nici un fapt în plus, dincolo de distincția recunoscută de preoții ortodocși, între absolutul și permisivul din decretele lui Dumnezeu.
Dar în orice eveniment este un decret, o determinare, o intenție, un scop sau oricum ar numi-o oamenii – în limbajul larg, o voință – de a lăsa aceste lucruri să opereze astfel. Și pe baza acestei voințe sau decret se bazează cunoașterea Lui despre faptul că aceste lucruri vor avea loc; deoarece fără cunoașterea unui astfel de scop, cum poate ști că la un moment dat nu va alege să schimbe circumstanțele sau să prevină împlinirea evenimentului?
Se va vedea că în nici una din formele Scientia Media la care ne-am referit până acum nu este un dezacord serios față de adevăr. Obiecția este mai mult lipsa de acuratețe și noțiunea greșită că este implicată vreo idee nouă; sau mai degrabă marea obiecție a fost scopul care i-a condus pe oameni, o dorință de a face distincție între decretele condiționate în salvare. Conform acestor decrete:
(1.) Dumnezeu oferă salvare fiecărui om.
(2.) dar nu decretă salvarea sau condamnarea.
(3.) decretă salvarea dacă acesta crede.
(4.) sau condamnarea dacă nu crede
(5.) Cunoașterea recunoscută la Dumnezeu despre un eveniment de la început apare din preștiință, deoarece în circumstanțele în care este pus un om, el va exercita sau credința.
Scientia Media este deci introdusă pentru a arăta cum poate fi un eveniment cunoscut ca ceva ce va avea loc și totuși ca ceva nefixat de un decret al lui Dumnezeu, și în consecință cunoscut pe alte baze decât decretul. Aceasta, am arătat că este o concepție greșită în formele deja examinate.
Dar un al treilea fel de Scientia Media nu este la fel de nevinovat ca cele două prezentate, deși absurditatea sa se vede clar. Este dat de Dr. J. Pye Smith, în primele rânduri de teologie creștină, p. 145, cum urmează:
”Dumnezeu vede înainte toate evenimentele viitoare, depinzând de voința agenților Săi voluntari, (anume, toate ființele posibile și toate acțiunile posibile ale tuturor ființelor posibile), într-o poziție a antecedentelor infinit variate; și în toate cazurile vor urma anumite consecințe. Divinitatea nu știe cu siguranță care, în numărul fără sfârșit al antecedentelor posibile pe care o creatură voluntară îl alege și îl practică; dar știe care va fi rezultatul în oricare variație posibilă a acestor antecedente. Când creatura face alegerea și își împlinește cursul de acțiune, Divinitatea poate spune că a știut dinainte întregul.”
Obiecțiile la aceasta sunt manifeste.
(1.) Îl face pe Dumnezeu, ale cărui scopuri le vedem manifestate în noi constant, un Dumnezeu fără scop. El nu are sfârșit, El poate doar să știe că în orice moment, în univers, un sfârșit din miriade poate fi cel obținut.
(2.) este contrar puterii de a profeți evenimentele actuale care vor avea loc la un moment dat, pe care Dumnezeu a exercitat-o prin profeții Lui.
(3.) Este opus independenței Lui, deoarece Îl face dependent de voința creaturilor Lui și nu acțiunile lor dependente de El.
(4.) Se opune perfecțiunii Lui, deoarece acea perfecțiune interzice ideea de creștere sau adăugare din exterior; totuși conform cu vederile Lui, cunoașterea Lui crește continuu cu privire la ce fac creaturile Sale. Fiecare moment, care este unul din multe posibilități, devine un eveniment sigur.
(5.) Deoarece nu poate fi nici un motiv pentru ca voința lui Dumnezeu să nu fie eficientă cel puțin cu privire la unele aspecte din om, această Scientia Media, care se bazează pe ideea că Dumnezeu nu trebuie să lucreze astfel asupra minții, chir pentru un scop, trebuie să fie greșit înțeleasă. Altfel, cum ar putea Dumnezeu oferi influența asupra creaturilor inteligente care sunt potrivite pentru a le fi afectată mintea, ca și cu darul lui Hristos, sau al Duhului. Chiar conștiința din interior nu trebuie să își exercite puterile, nici măcar să existe în om. Dacă se spune că acestea operează doar cu acordul liber al părții, se poate replica că acesta este cazul cu toate influențele ce apar în legătură cu decretele lui Dumnezeu. Se spune că acestea sunt doar influențe bune? La fel este și în legătură cu decretele Lui. Decretele eficiente ale lui Dumnezeu, prin care El schimbă voința creaturilor Lui, sub orice aspect, sunt toate conectate cu influențele spre bine. În toate celelalte aspecte, oamenii sunt lăsați să acționeze cum doresc. Dar acțiunea lor este cunoscută și cunoscută deoarece Dumnezeu a decretat să îi lase să acționeze așa.
(6.) Dumnezeu nu ar trebui să exercite nici o influență asupra creaturilor inteligente înseamnă că ar trebui exclus din universul fizic.
Circumstanțele în care se presupune că acționează oamenii în Scientia Media sunt circumstanțe ce apar din lucrurile din jur și din interior. Iar Cel ce poate controla aceste circumstanțe nu trebuie exclus de la controlul acelor evenimente fizice care vor afecta voința unui agent liber, ceea ce El știe. Dacă este necesar pentru libertatea responsabilă a voinței ca omul să nu fie influențat deloc, Dumnezeu trebuie exclus din univers; toate ființele și lucrurile, cu excepția omului. Fiecare om trebuie să fie complet izolat de alții, așa de mult încât să presupună că el nu este dator să se supună și că nimeni nu îi cunoaște acțiunea. Aceste concluzii absurde pot fi extinse mai departe.
Pasajele din Scriptură care se presupune că sprijină Scientia Media, de fapt nu o fac. Acestea sunt Gen. 3:22; Ex. 4:8; I Sam. 23:5-14; Ieremia 38:17-20; Mat. 11:21, 23; Fapte, 27:22, 31.
ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU.
Înțelepciunea este acea putere care ajută pe cineva să aplice practic cunoștințele și îndemânările pe care le posedă, să aleagă finalități înțelepte de acțiune, să obțină aceste finalități prin mijloace înțelepte. Este acea călăuzire a înțelegerii sub care voința determină cu înțelepciune plăcerea proprie și oferă puterea de a o obține.
Înțelepciunea la Dumnezeu este corectitudine infinită, acre alege mereu cel mai bun final și cele mai bune mijloace de a-l obține. Se vede în creație, și în providență dar se manifestă cel mai tare în răscumpărare.
