de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.
CAPITOLUL 5 – SPIRITUALITATEA LUI DUMNEZEU
Discutând în ultimul capitol unitatea lui Dumnezeu, în cel de față vom lua în considerare spiritualitatea Sa. Acesta este al doilea subiect preliminar celui al atributelor Sale. Se va încerca dovedirea faptului nu doar că Dumnezeu are o natură spirituală, ci și că este un spirit pur, fără o formă exterioară sau organizare materială.
I. Singurul Dumnezeu are fără îndoială o natură spirituală.
1. El este creatorul spiritelor. Dar duhul este cea mai înaltă treaptă a existenței și creatorul său trebuie El însușii să aibă natura ce aparține acestei ordini.
2. Crearea și guvernarea universului dovedesc înțelepciunea, îndemânarea, cunoștințele și scopul, dar sunt și atribute ale spiritului. Deci, Dumnezeu trebuie să aibă o natură spirituală.
3. Ajungem la ideea ființei perfecte prin excluderea tuturor imperfecțiunilor și atribuirea perfecțiunii. Dar natura spirituală este perfectă în toate aspectele ei. Deci, o atribuim lui Dumnezeu.
4. Scripturile atribuie o natură spirituală lui Dumnezeu.
Este implicat în limbajul bogat despre spiritul lui Dumnezeu, în care se referă distinct la a treia persoană din Trinitate.
Se mai presupune în toate gândurile intelectuale, morale și emoționale și în faptele atribuite Lui.
Dar se afirmă direct în două locuri: Ioan 4:24, limbajul Domnului nostru față de femeia din Sihar: Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”
În Evrei 12:9, unde se găsesc contrastele dintre părinții pământești și cei duhovnicești: ”Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, și să trăim?”
Fapte 17:24, 25. “Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâni. El nu este slujit de mâni omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.”
II. Dar când îi atribuim spiritualitate lui Dumnezeu, nu intenționăm doar să afirmăm că posedă o natură spirituală, ci că natura Sa este exclusiv spirituală. Prin aceasta, vrem să spunem că nu are o organizare materială, că nu are nici trup, nici membre ale trupului ca noi, nici formă, nici pasiuni sau limitări, ci doar o natură spirituală.
1. Acest lucru este evident din imensitatea și eternitatea Lui (infinitate în timp și spațiu).
Este posibil un mod omniprezent și etern pentru o natură spirituală, deoarece spiritul nu are succesiuni în timp și nici limitări în spațiu. Dar aceste necesități aparțin materiei. Din necesitate există un aici și nu un peste tot; numai duhul poate combina cele două elemente, aici și peste tot. Din necesitate materia există limitată în timp; știm că există acum, că a existat ieri, că poate exista mâine. Știm că are această succesiune necesară și această diferență de timp. Dar la Dumnezeul etern nu este nici o succesiune de timp, și deci nu poate avea o natură materială, ci este pur spiritual.
2. Este și o consecință a independenței și imutabilității Sale.
Dacă Dumnezeu are un trup, ar fi influențat din afară, deoarece toată materia este influențată, mutată, divizată, adăugată și diminuată. Dar dacă este influențat din exterior, atunci nu ar fi independent. Deci, Dumnezeu cel independent nu poate fi materie.
Dacă ar fi trup, ar fi mutabil, deoarece toată materia se schimbă. Deci Dumnezeu cel imutabil nu poate fi materie.
3. Acest lucru se poate dovedi din perfecțiunea Lui absolută.
(a) Negativ. Din ideea de perfecțiune absolută excludem tot ce admite limitarea sau schimbarea. Dar trupul este și limitat și schimbabil. Deci perfecțiunea absolută a lui Dumnezeu exclude un trup organic.
(b) Pozitiv. Atribuim perfecțiunii absolute posesia inteligenței, voinței, și percepției morale. Dar acestea nu aparțin trupului. Deci, trupul nu poate fi perfect nici parțial , nici total.
4. Realizăm în noi înșine defectele materiei, limitările ei, durerile și suferințele ei, plăcerile senzuale, incapacitatea ei de cunoaștere și putere în sine. Deci este normal să nu credem că în Dumnezeu este un organism atât de imperfect. Pe de altă parte găsim naturile noastre spirituale având o putere și capacitate minunate, înzestrate cu inteligență, îndemânare și înțelepciune, capabile să cunoască răul și binele, adevărul și falsul, libertatea de alegere și deci atribuim lui Dumnezeu o astfel de natură, cu inteligență infinită, îndemânare și înțelepciune și o voință neafectate din exterior.
În opoziție aparentă cu această doctrină a spiritualității pure a lui Dumnezeu se află un mare număr de pasaje, care îl reprezintă pe Dumnezeu în și cu formă trupească. Acest limbaj este parțial figurat și parțial folosit ca o acomodare la gândirea umană și la incapacitatea limbajului omenesc de a exprima exclusiv lucrurile divine. Un astfel de limbaj este numit antropomorfic și este evident, ca să nu facă o impresie falsă, chiar și asupra celui mai ignorant.
Ceea ce urmează este o listă corectată a pasajelor așa cum au fost adunate din analiza lui West, pp. 17-19.
Cele care vorbesc despre El ca având o locație: Gen. 4:16; Ex. 19:17-20; 20:21; 33:14, 15.
Ca având mișcare: Gen. 17:22; 18:33; Ex. 19:20; Num. 12:5; 23:4; Deut. 33:2; Jud. 5:4; 1 Sam. 4:7; Ps. 47:5; 68:7, 8; Ezec. 11:23; Mica 1:3; Evrei 3:3; Zah. 2:13.
Ca folosind mijloace de transport: 2 Sam. 22:11; Ps. 18:10; 104:3; Hab. 3:8, 15; Zah. 9:14.
Ca locuind pe pământ: Ex. 25:8; 29:43, 44; 1 Regi 6:13; 8:12, 13; 2 Cron. 6:1, 2; Ps. 132:14; Mic. 1:2, 3; Hab. 2:20.
Ca locuind cu omul: Ex. 29:45; Lev. 26:11, 12; 2 Cron. 6:18; Zah. 2:10; Apoc. 21:3.
Ca locuind în oameni: 1 Cor. 3:16, 17; 6:19.
Ca având față: Gen. 32:30; Ex. 33:11, 20; Deut. 5:4; 34:10; Apoc. 20:11; ochi: 2 Cron. 16:9; Prov. 22:12; nări: 2 Sam. 22:9, 16; Ps. 18:15; gură: Num. 12:8; Ps. 18:8; buze și limbă: Isa. 30:27; respirație: Isa. 30:28; umeri: Deut. 33:12; mână și brațe: Ex. 33: 22, 23; Ps. 21:8; 74:11; 89:13; 118:16; Isa. 52:10; Hab. 3:4; degete: Ps. 8:3; spate: Ex. 33:23; picioare: Ps. 18:9; voce: Ex. 19:19; 20:22; Lev. 1:1; Num. 7:89; 12:4; 22:9; Deut. 4:12, 36; 1 Regi 19:12, 13; Ps. 29:3-9; 68:33; Ier. 25:30, 31; Ezc. 43:6.
Vocea Lui este înfricoșătoare: Ex. 20:19; Deut. 4:33; 5:24-26; Ioel 2:11; 3:16; Amos 1:2; Heb. 12:19, 26.
Râde: Ps. 2:4.
Apare oamenilor: Gen. 35:9; 48:3; Ex. 3:2-6; 19:9; 1 Regi 9:2; Job 42:5, 6; Amos 9:1.
Aparența Lui este descrisă: Ex. 24:10; Deut. 31:15; Isa. 6:1; Ezec. 8:1, 2, 4; 43:2; Dan. 7:9, 10; Apoc. 4:5.
Are formă umană: Gen. 18:1; Ezec. 1:26, 27; Apoc. 4:2, 3.
III. Valoarea ideilor adevărate despre spiritualitatea lui Dumnezeu poate fi văzută din consecințele importante care urmează caracteristicilor lui Dumnezeu.
1. Implică natura lui Dumnezeu:
(1.) este invizibil și incapabil de influențe ale simțurilor trupești.
(2.) este neschimbător, incoruptibil și indestructibil.
(3.) este simplu și necompus.
(4.) este o ființă personală vie, inteligentă, morală, liberă și activă.
(5.) este infinit și etern.
2. de ea depinde relația lui Dumnezeu cu creația:
(1.) Cunoașterea lui despre toate evenimentele și mai ales creațiile spirituale.
(2.) controlul tuturor evenimentelor.
(3.) scopul tuturor lucrurilor care au loc.
3. datorită acestui lucru, El trebuie să primească închinarea:
(1.) nu doar a trupului.
(2.) nu doar a formei externe.
(3.) nu doar o închinare pretinsă.
(4.) ci o emoție sinceră.
IV. Spiritualitatea a fost clasificată de unii ca fiind un atribut al lui Dumnezeu. Aceasta a apărut probabil din sensul dublu al cuvântului spiritualitate. Se folosește ca descriere a unei trăsături de caracter între oameni, adică caracterul este înălțat deasupra trupului cu pasiunile lui, și devotat spiritualității. În acest sens, spiritualitatea ar fi un atribut de caracter și deci al persoanei care acre acel caracter. Dar când vorbim despre spiritualitate, cu referire la Dumnezeu, se folosește în sensul în care se vorbește despre om ca despre o ființă spirituală și materială. Se declară că Dumnezeu posedă o natură spirituală în sensul în care natura Lui este cea a unui spirit. Este deci o simplă declarație despre natura Lui și nu o declarație a unui atribut al acelei naturi. Deci nu se mai clasifică între atributele lui Dumnezeu, ca și unitatea lui Dumnezeu. Aceste două subiecte au fost deci tratate separat și ca și chestiuni preliminare considerării atributelor Lui.
