de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.
CAPITOLUL 31 – CHEMAREA EXTERNA SI EFICIENTA
Lucrarea de ispășire a lui Cristos nu a fost suficientă pentru mântuirea omului.
Acea lucrare era doar sub îngrijirea lui Dumnezeu, și a înlăturat doar toate obstacolele din calea iertării păcătosului de către Dumnezeu.
Dar păcătosul este de asemenea în dușmănie cu Dumnezeu, și trebuie să fie adus să accepte mântuirea, și trebuie să învețe să-l iubească și să-l slujească pe Dumnezeu.
Primul pas aici este să se facă de cunoscut omului Evanghelia, care conține veștile bune ale acestei mântuiri, sub care influențe el să fie condus spre acceptarea ei.
De aceea, este poruncit ca Evanghelia să fie proclamată la orice făptură, deoarece în ea este lucrarea lui Cristos ca mijloc de răscumpărare pentru fiecare.
Aceasta este chemarea exterioară a Evangheliei.
Totuși, această proclamare nu are succes datorită răutății încăpățânate a omului, deși, în sine, ea are în sine toate elementele care ar trebui să asigure acceptarea ei.
Cunoscând că acesta este adevărul, Dumnezeu, nu doar din toată omenirea în general, ci chiar celor aleși pe care are scopul să îi mântuiască în Cristos, le dă aceste influențe ale Duhului care îi vor conduce spre acceptarea de către ei a chemării. Aceasta este numită Chemarea Eficientă.
1. Evanghelia este poruncită a fi predicată tuturor. Aceasta este dovedit
(1.) Prin astfel de pasaje care arată că privilegiile exterioare ale Cuvântului lui Dumnezeu nu mai sunt restrânse mai departe la Israel, ci sunt de extins de asemenea către Neamuri. Aceasta a fost prevestit în profeție.
Geneza 18:18; 26:4; Psalmul 2:8; Isaia 42:1-4; 49:6, 7, 8; 55:5; 60:3; 65:1-12; Ieremia 16:19; Maleahi 1:11.
Ea este de asemenea învățată în Noul Testament în felurite feluri.
Matei 8:11-13; 12:18-21; 21:33-41; 22:1; 28:19; Marcu 12:1-9; Luca 4:20-27; 14:16-24; 20:9-16; Ioan 3:16; 4:20, 21, 39.
(2.) Prin istoria extinderii acestei Evanghelii către Neamuri de către Apostoli și contemporanii lor, care au predicat-o astfel, încât să arată că Neamurile nu au fost primele de a deveni Iudei pentru a fi făcuți părtași la această Evanghelie.
Fapte capitolul 10. Petru a trimis după Corneliu.
Fapte 11:1-18. Raportul lui Petru despre acea vizită.
Fapte 11:19-30. Evanghelia trimisă către Fenicia, Cipru și Antioh.
Fapte capitolul 13. Muncitorii lui Pavel și însoțitorii săi.
Fapte capitolul 15. Conferința de la Ierusalim.
Romani 1:13-16, și în general toată epistola și celelalte epistole ale lui Pavel către biserici, în special Galateni.
Clasele de pasaje de mai sus slujesc doar pentru a arăta cum predicarea universală a Evangheliei a fost imprimată asupra creștinilor primari, și în consecință că ei au fost conduși să ofere înțeles deplin către alte expresii nelimitate.
(3.) Prin astfel de pasaje care poruncesc ca Evanghelia să fie vestită tuturor. Marcu 16:15; Fapte 2:21; Romani 10:13.
(4.) Prin cele care arată libertatea cu care Evanghelia a fost oferită tuturor ca indivizi. Fapte 2:39; 11:14; 16:31; 2 Corinteni 5:19-21; 1 Timotei 1:15; Tit 2:11; Apocalipsa 22:17.
(5.) Restricțiile care i-au separat pe evrei de neamuri fiind înlăturate, ofertele universale ale mântuirii făcute anterior către evrei, pot fi acum aplicate tuturor oamenilor în general. Isaia 1:18; 55:1-7; Ezechiel 18:21, 32; 33:11.
(6.) Limbajul lui Cristos către cei cărora s-a adresat poate fi astfel aplicat. Matei 11:28; Ioan 7:37.
Clasele de pasaje de mai sus arată că această chemare a Evangheliei este făcută fără discriminare către toți oamenii. Nici o diferență de națiune, sau clasă, sau condiție; nici o întrebare referitoare la alegere, sau ne-alegere, nici cu privire la scopul de a o face eficientă, intră în această chemare. Ea este făcută tuturor. Nimic nu este cunoscut celor cărora li se proclamă Evanghelia, care poate face oferta sa mai sinceră față de unul decât față de altul. Orice diferențe ar putea face oamenii din sentimente personale, sau simpatie națională, sau atașament local, nu sunt ne poruncite de aceasta, ci sunt adesea incompatibile cu ea.
2. Această ofertă a Evangheliei în sine nu are succes.
(1.) Mărturia tuturor celor care au predicat-o a fost că, fără influența specială a harului de la Dumnezeu, predicarea a fost în zadar. Rugăciunile făcute constant către Dumnezeu pentru un astfel de ajutor furnizează dovada universală a unor astfel de convingeri.
(2.) Aceeași mărturie este la universal oferită de cei care au primit Evanghelia. Fiecare atribuie mântuirea lui unor influențe speciale ale lui Dumnezeu.
(3.) Aceasta este de asemenea învățătura Scripturilor care declară acest fapt. Efeseni 2:8, este doar un exemplu al învățături universale, care va apărea mai deplin în altă parte.
3. Acest eșec nu este datorită vreunei deficiențe în Evanghelie.
(1.) Nimeni nu se poate îndoi de plinătatea planului de izbăvire conținut.
(2.) Nimeni nu poate chestiona faptele referitoare la păcatul personal și la nevoia de Cristos, care sunt făcute de cunoscut.
(3.) Nimeni nu poate nega libertatea cu care aceasta este oferită.
(4.) Nimeni nu poate nega că el este unul căruia îi este oferită.
(5.) Toate persoanele admit că Dumnezeu o va da oricăruia care părăsește păcatul și se străduiește să ducă o viață nouă încrezându-se în el pentru ajutor.
(6.) Fiecare este convins că se poate întoarce de la toate faptele de păcat și trăiesc viața contrară, cea de sfințenie și ascultare, dacă vrea.
(7.) Este universal recunoscut că Dumnezeu este vrednic de crezut în fiecare afirmație pe care o face.
Datorită celor de mai sus și a faptelor înrudite, Domnul nostru spune: Ioan 12:48. “Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.”
4. Scriptura ne învață de ce acest cuvânt este respins. Nu este datorită lipsei de dovezi, nici din cauza îndoielii intelectuale, ci întotdeauna datorită a ceva păcătos, fie în inimă fie în voință.
Unele dintre motivele pe care Scripturile le oferă sunt prezentate în Citate Biblice de Hill, p. 99, după cum urmează:
(1.) Mândria, care poate fi națională, Matei 3:9; Ioan 8:33; Fapte 13:45; 17:5; 22:21, 22; intelectuală, Matei 11:25; Ioan 9:39-41; Romani 1: 21, 22; 1 Corinteni 1:19-21; sau socială, Ioan 7:48.
(2.) Auto-neprihănirea. Marcu 2:16; Luca 7:39; 18:10-14; Romani 10:3.
(3.) Iubirea de laudă. Ioan 5:44; 12:43.
(4.) Iubirea față de lume. 2 Timotei 4:10; Iacov 4:4; 1 Ioan 2:15.
(5.) Iubirea de bani. Marcu 10:17-24; Luca 16:13, 14; 1 Timotei 6:9, 10.
(6.) Îngrijorările lumii. Matei 13:7-22; Luca 10:40.
(7.) Frica de oameni. Ioan 7:13; 9:22; 12:42.
(8.) Interes lumesc față de sine. Marcu 5:16, 17; Ioan 11:48.
(9.) Lipsa de dorință de a se despărți de prieteni nepocăiți. Luca 9:59-62.
(10.) Lipsa de dorință de a crede ceea ce ei nu pot înțelege. Ioan 3:9; 6:52-60; Fapte 17:32; 1 Corinteni 2:14.
(11.) Lipsa de dorință de a avea păcatele expuse. Ioan 3:19-20.
(12.) Lipsa de dorință de a se supune autorității lui Dumnezeu. Luca 19:14; 20:9-18.
(13.) Prejudecată față de mesager. Matei 12:24; 13:57; Ioan 1:46; 6:42; 7:52; 9:29.
(14.) Orbie spirituală. Matei 13:15; 1 Corinteni 2:14.
(15.) Necredincioșie față de lumina pe care o aveau. Ioan 12:36.
(16.) Așteptarea unui anotimp prielnic. Fapte 24:25.
(17.) Scuze frivole. Luca 14:18.
(18.) Lipsa de convingeri profunde. Matei 13:5; 22:5.
(19.) Lipsa de seriozitate. Luca 13:24.
(20.) Neglijare Bibliei. Luca 24:25; Ioan 5:39; 7:27; Fapte 17:11-12.
(21.) Neglijarea întâlnirilor religioase. Ioan 20:24.
(22.) Orbie față de oportunități speciale. Luca 19:44.
(23.) Dorință de semne speciale. Matei 12:38, 39; 16:1-4; Ioan 6:30; 1 Corinteni 1:22.
(24.) Considerație pentru tradiții umane. Matei 15:9; Marcu 2:23-28.
(25.) Nesinceritate. Mat. 15:7-8; 21:25-31; Fapte 24:26.
(26.) Un spirit controversat. Matei 22:15-40.
(27.) Un spirit de murmur. Matei 25:24.
(28.) Fără dorință pentru Dumnezeu. Ioan 5:42; Romani 1:28.
(29.) Ură față de Dumnezeu și Cristos. Ioan 15:22-25.
(30.) Ura față de adevăr. Fapte 7:51-54; 2 Tesaloniceni 2:10-12; 2 Timotei 4:3.
(31.) Puterea diavolului. Matei 13:4-19; Ioan 8:44; 2 Corinteni 4:3, 4.
5. Oferta Evangheliei sus menționată este denumită Chemarea Exterioară.
Aceasta este făcută omului prin simțuri, și constă într-o declarație a naturii mântuirii și o ofertă a ei cu condițiile de credință și pocăință. Aceasta este întărită de afirmații referitoare la condiția păcătoasă a omului și nevoia lui de un Mântuitor; prin porunca lui Dumnezeu de a se pocăi și a crede: și prin îndemnuri și amenințări, ca stimulente pentru a accepta mântuirea prin ele. Se spune despre aceasta în Scripturi, ca o chemare, în pasaje care nu au nici o referință față de devenirea sa eficientă, și în unele se contrastează aceasta cu chemarea eficientă a altora. Proverbe 1:24; Isaia 65:12; Matei 9:13.
6. Dar, în contrast cu această folosire, este una mai obișnuită, prin care cei chemați în Scripturi sunt cei care sunt de fapt aduși spre primirea adevărului și participarea în mântuire.
(1.) În acele pasaje care vorbesc către membrii bisericii despre chemarea lor ca fiind ceva diferit de o simplă chemare exterioară. Romani 8:30; 9:11-24; 1 Corinteni 1:9-26; Galateni 1:6-15; 1 Tesaloniceni 2:12; 5:24; 2 Tesaloniceni 2:14; Efeseni 1:18; 4:1-4, 5; 2 Timotei 1:9; Evrei 3:1; 1 Petru 2:9; 5:10; 2 Petru 1:3-10.
(2.) Se vorbește despre credincioși ca fiind cei chemați. Romani 1:6; 8:28; 1 Corinteni 1:24; Evrei 9:15; Apocalipsa 17:14.
7. Chemarea eficientă a acestora este datorită scopului și actului lui Dumnezeu. Matei 11:25; Romani 8:29, 30; Romani 9:15, 16; 1 Corinteni 1:26-31.
8. Agentul prin care se realizează aceasta este Duhul Sfânt prin a cărui influențe cei mântuiți sunt conduși spre exercitarea pocăinței și a credinței. Ioan 6:44, 46; 1 Tesaloniceni 1:5, 6.
9. O astfel de influență este necesară pentru a birui condiția morală a omului “orb” și “mort în păcate și fărădelegi.” 1 Corinteni 2:14; 2 Corinteni 4:4; Efeseni 2:1, 5.
10. În legătură cu această doctrină a Chemării Eficiente a unora, a apărut o întrebare despre sinceritatea lui Dumnezeu în a face chemarea exterioară către cei care nu o acceptă. Se spune că faptul care este făcut de el, cunoscând că oamenii nu vor accepta mântuirea fără harul său eficient, și totuși fără a avea ca scop sa dea acel har, argumentează nesinceritate în ofertă.
La aceasta se pot da următoarele răspunsuri:
(1.) Dacă este adevărat că el face chemarea exterioară, și nu dă tuturor, ci doar unora, harul eficient, chiar caracterul lui Dumnezeu este o asigurare a sincerității sale. Atunci, întrebarea reală aici este despre aceste două fapte. Dacă ele sunt învățate în Scripturi, este necuviincios și hulitor să ne îndoim de sinceritatea lui Dumnezeu.
(2.) Această întrebare nu ar fi apărut niciodată, dacă Dumnezeu ar fi făcut doar oferta generală și i-ar fi lăsat pe oameni să piară în respingerea ei. Dar, dacă este așa, harul său adițional către unii, în nici un caz nu susține nesinceritatea lui în harul parțial arătat astfel către alții.
(3.) Chiar natura ofertei Evangheliei, așa cum a fost afirmat mai înainte, arată sinceritatea lui Dumnezeu. Ea este una care are toate stimulentele care și-ar putea imagina cineva pentru acceptarea acesteia, și acea acceptare depinde simplu de bunăvoința fiecărui om față de ea.
(4.) Pentru ca nimeni să nu se îndoiască de sinceritatea lui Dumnezeu, el ne asigură de acest fapt în cuvântul lui. Pavel îl descrie în 1 Timotei 2:4, ca unul “care vrea ca toți oamenii să fie mântuiți.” Dumnezeu însuși spune, Ezechiel 33:10, 11: “Spune dar, fiul omului, casei lui Israel: “Voi cu drept cuvânt ziceți: “Fărădelegile și păcatele noastre sunt asupra noastră, și din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?” Spune-le: “Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți voi, casa lui Israel?”
Comparați aceasta cu Evrei 6:13-18: “Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuși, și a zis: “Cu adevărat te voi binecuvânta, și îți voi înmulți foarte mult sămânța.” Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința. Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie, care pune capăt orișicărei neînțelegeri dintre ei. De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte.”
11. A fost făcută o încercare de teologii Luterani, și a fost adoptată de alții, de a armoniza sinceritatea Chemării Exterioare a lui Dumnezeu cu mântuirea doar a unora, prin a presupune că Dumnezeu dă în mod egal tuturor Duhul său, care face mântuirea eficientă în unii, dar că aceia care resping Evanghelia se împotrivesc Duhului dat lor, și astfel refuză, în timp ce alții se predau față de ea, și sunt astfel mântuiți. De aceea, ei spun că este astfel adevărat că toți au Duhul în mod egal, și totuși că mântuirea celor mântuiți se poate spune că este prin harul lui Dumnezeu.
Obiecția naturală față de această explicație este, nu doar că mântuirea oamenilor este atribuită harului, ci numai harului singur, spre excluderea oricărui merit și lucrare. Vezi Romani 3:27 la 4:25; 9:11 și Galateni 2:16. Dar dacă unii nu rezistă și alții rezistă, oricât de mare har există, există cu siguranță ceva merit în cei care nu rezistă prin care ei se pot lăuda față de ceilalți care rezistă. Observați în special Romani 4:16: “De aceea moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor.”
O altă obiecție este că mântuirea celor mântuiți este în mod clar în Cuvântul lui Dumnezeu pe baza Alegerii unora: “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” Efeseni 1:4, 5, 6.
