CAPITOLUL 29 – ALEGEREA

de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.

CAPITOLUL 29 – ALEGEREA

Cuvintele Ales, Alegere, Predestinat, Ales, Mai dinainte Cunoscut, și Preștiință apar atât de frecvent în Scriptură, încât este îngăduit de toți că Scripturile învață o doctrină a Alegerii de un anumit fel. Controversa principală este cu privire la care este acea doctrină.

Mai multe teorii au fost prezentate ca descriptive ale instrucțiunilor din Scripturi.

I. Mai întâi există o teorie arătată de sărbătoritul John Locke în cartea lui, Comentariu și Parafrazare a Epistolelor lui Pavel. Aceasta a fost numită teoria Naționalismului. Potrivit acesteia, Alegerea constă “în alegerea unor anumite națiuni întregi în limita Bisericii Catolice vizibile, care alegere, totuși, are legătură pur și simplu cu condiția lor privilegiată în această lume, ne extinzându-se în starea lor colectivă veșnică în altă lume.” Cauza acestei alegeri este: “Acea aceeași bună plăcere absolută a lui Dumnezeu, care, prin exercițiul puterii lui suverane, l-a condus să aleagă posteritatea lui Iacov, mai degrabă decât cea a lui Esau, ca, pe pământ, ei să devină poporul lui specific și să fie făcuți depozitarii și păstrătorii religiei adevărate.” [“Alegerea Elementară a lui Faber,” pag. 22.]

Obiecțiile față de această teorie sunt evidente, și pot fi pe scurt afirmate.

I. Că alegerea despre care se spune în Noul Testament este o alegere de persoane dintr-o națiune, și nu națiunea în sine. O distincție se face între națiunea evreiască, și rămășița ei potrivit cu alegerea harului. Romani 11:5. Se spune de asemenea în versetul 7: “Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat; pe când ceilalți au fost împietriți.”

Dl. Locke încearcă să înlăture această dificultate prin a presupune că Israel despre care se vorbește aici este întreaga națiune înainte de pierderea celor zece triburi, și că rămășița sunt toți din restul de evrei care au rămas la vremea când a scris Pavel. Dar, faptul că națiunea prezentă era Israelul la care s-a referit Pavel, el însuși arată aceasta prin aplicarea la ea, în Romani 10:21, titlul de Israel. “Pe când, despre Israel zice: “Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit și împotrivitor la vorbă.” Israel la care se referea aici Isaia, era Iuda; profețiile lui erau doar rar făcute către cele Zece Triburi.

2. De asemenea, se face o distincție între persoane din aceeași națiune; cei aleși fiind separați de ceilalți, ca în Matei 24:22-24, unde sunt prezise calamități de temut, și se spune, că vor apărea profeți, etc., și că dacă este posibil ei vor înșela chiar pe cei aleși.

Pasajul paralel este în Marcu 13:20-22.

3. De asemenea, împotriva acestei teorii se pot cita astfel de pasaje care arată că cei chemați, și cei aleși nu sunt identici, precum:

Matei 22:14. “Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.”

II. O modificare a acestei teorii a fost făcută sau mai degrabă alta a fost sugerată atât de similar încât ideea a fost evident prinsă de la cea a lui Locke. Aceasta este dată de George Stanley Faber în lucrarea lui despre “Doctrina Primară a Alegerii.” Aceasta se poate numi teoria Alegerii Bisericii, sau despre privilegiile Bisericii Externe. Dl. Faber afirmă după cum urmează: “Ideea este că o Alegere de indivizi în limita bisericii vizibile, cu scopul moral al lui Dumnezeu ca prin credință și sfințenie ei să ajungă la viața veșnică; dar totuși cu o posibilitate morală a abuzului de către ei a privilegiilor lor chiar până la distrugerea lor finală.”

1. Este argumentat în favoarea acesteia, că “niciodată nu găsim un set particular de creștini numiți ca fiind în special aleși spre excluderea tuturor celorlalți creștini, care, împreună cu lumea neconvertită, sunt de acolo expuși ca apostați. Dar găsim în mod constant că toți membrii bisericii locale sunt numiți și salutați în mod colectiv ca fiind în scopul și planul lui Dumnezeu aleși prin sfințenie spre slavă.”

Ca răspuns la aceasta poate fi remarcat:

(1.) Că acest argument continuă pe baza supoziției eronate că au fost persoane numite creștini în timpuri Apostolice, care de fapt nu au profesat a fi persoane convertite, și de aceea nu erau de considerat a fi astfel.

Fiecare argument în favoarea unor membri convertiți din biserică este un argument împotriva acestei supoziții, și, de aceea, împotriva acestei teorii.

(2.) Sau aceasta continuă pe baza unei a doua supoziții eronate, și anume, că Apostolii au încercat să pronunțe infailibilitatea asupra condiției spirituale a celor cărora le-au scris. Dimpotrivă, continuând după regula, “După roadele lor îi veți cunoaște,” ei, în judecata carității, au vorbit despre cei cărora le-au scris ca și când ei ar fi fost creștini, pentru că profesau astfel, și mențineau în exterior viața unor creștini. Astfel ei sunt numiți “sfinți,” în aceeași manieră ei sunt numiți “aleși,” și se spune că sunt “sfinți și fără pată înaintea lui în dragoste,” (Efeseni 1:4;) și că au răscumpărarea, și iertarea fărădelegilor, v. 7; și că au obținut o moștenire, a căreia sigilarea cu Duhul era o arvună.

2. În favoarea acestei viziuni, se afirmă că Apostolul ne învață în Romani 9:6-26, că termenii alegerii și aleșii sunt folosiți în același sens în care ei sunt folosiți în Vechiul Testament.

La aceasta se poate răspunde:

(1.) Că dacă este adevărată, aceasta favorizează mai degrabă teoria Naționalismului decât aceasta.

(2.) Că Apostolul însuși distinge între întinderea alegerii, care a existat anterior, și aceea care este acum manifestată. “Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: “Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită,” (Romani 9:7); astfel indicând că limitarea a fost anterior făcută potrivit cu gradul național, dar că acum se face o separare de la aceasta. De aceea, cele două alegeri diferă în măsură.

(3.) Dar diferența este de asemenea în fel. Acesta este ceea ce afectează această teorie cel mai îndeaproape. Chiar sub vechea alegere, nu toți copiii, ci doar cel al promisiunii este cel în care există alegerea. Sub noua alegere, același lucru este adevărat, alegerea nu este a tuturor cărora aparțin privilegiile exterioare, ci doar a celora care sunt părtași ai promisiunii. În această privință ele sunt similare, și astfel Pavel indică: “Aceasta însemnează că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.” Romani 9:8. Dar anterior promisiunea a fost a lui Isaac, iar după aceea s-a spus, “În Isaac sămânța ta va fi binecuvântată.” Romani 9:7. Și acea promisiune a fost a țării Canaanului, care a fost oferită de fapt tuturor descendenților ca o clasă. Tot astfel acum, copiii promisiunii sunt cei aleși; dar ei nu sunt toți cei cărora li se dau privilegiile exterioare de a auzi Evanghelia, sau chiar de a intra în biserica lui Cristos, pentru că acestora ca o clasă această promisiune nu este împlinită; ci, simplu, celor care cu adevărat îmbrățișează Evanghelia, și prin credința în Isus sunt uniți vital cu el. Doar această clasă este cea la care se referă alegerea. De aceea, există o diferență în fel indicată de Apostol.

3. Se spune că adresele către biserici conținute în scrisorile Apostolilor, indică alegerea întregilor biserici, și că, în consecință, alegerea trebuie să fie doar cu privire la privilegiile exterioare ale bisericii. Dr. Faber nu citează pasajele întregi, pentru că el gândește că orice cititor atent, prin citirea lor, va descoperi repede tendința lor evidentă de universalizare. Dar el aduce ca dovadă începuturile din Romani, 1 Corinteni, Efeseni, Coloseni, 1 și 2 Tesaloniceni și 1 Petru.
(1.) Dintre acestea, să spunem la singular, nici una nu vorbește despre alegere în adresele către biserici, cu excepția lui Efeseni, 2 Tesaloniceni și 1 Petru. Dar toate celelalte vorbesc despre sfinți și de o chemare la sfințire. Adevărul este, că, în timp ce ei profesează a fi copii ai lui Dumnezeu, Apostolul, în judecata carității, vorbește despre ei astfel, și aceasta este arătată de limbajul tuturor saluturilor cât și al epistolelor pe larg.

(2.) Limbajul din Efeseni este folosit cuprinzător, nu doar despre cei cărora el le-a scris, ci despre el însuși de asemenea. Acesta este evident intenționat să se refere la el și la ei, ca având speranțe similare, și fiind părtași la promisiuni similare. Faptul că, cel puțin, nu este intenționat să se refere doar la privilegiul de a fi membru în biserică, este evident deoarece apostolul vorbește despre aceste persoane ca “sigilate cu Duhul Sfânt al promisiunii,” capitolul 1:13. Se vorbește despre ei că au fost “înviați,” (capitolul 2:1), că au fost “morți în păcatele și fărădelegile lor,” (capitolul 2:1) și că au fost “copii ai mâniei ca ceilalți,” capitolul 2:3. Un astfel de limbaj de abia se potrivește cu o adresare către cei despre care Apostolul nu a avut vreun motiv să creadă că erau persoane convertite.

Epistolele către Tesaloniceni, la care Faber de asemenea se referă, sunt chiar mai distinct împotriva lui. Pentru că, aici, nu trebuie să deducem simplu care erau sentimentele care au condus spre expresiile folosite de Apostol; ci el însuși ne spune despre faptul că el știa de alegerea lor, și atribuie motive ale credinței lui. Acestea sunt nu pentru că ei se bucurau de privilegiile exterioare ale bisericii; ci datorită lucrării credinței lor și a eforturilor iubirii lor, și a răbdării speranței lor, și nu pentru că Evanghelia a venit la ei nu doar în cuvinte, ci de asemenea în putere, și în Duhul Sfânt, și cu o mare asigurare.

În ce privește Epistola lui Petru se poate spune.

(a) Că aleșii despre care se vorbește sunt “aleșii care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia.” Aceasta cel puțin creează presupunerea că ei nu aveau nici o oportunitate specială cu privilegii bisericești. Aceasta, totuși, este îndoielnic.

(b) Totuși, se vorbește despre ei în capitolul 1, versetele 3, 4 și 5, ca născuți … “spre o speranță vie, … spre o moștenire … păstrată în cer pentru voi, care, prin puterea lui Dumnezeu, sunteți păziți prin credință spre mântuire.” Din nou, se vorbește despre ei, în versetele 7 și 8, că îl iubesc pe Cristos, cred în el și se bucură cu o bucurie negrăită.

4. Totuși, din nou, trei pasaje sunt citate în care o întreagă biserică este desemnată ca aleasă, și este argumentat din aceasta că acesta este sensul Scriptural al alegerii. Aceste pasaje sunt, 1 Petru 5:13, “Cea aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot așa și Marcu, fiul meu.” 2 Ioan, primul verset, “Prezbiterul (Sau: bătrânul.) către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevărul,” și versetul 13, “Copiii surorii tale alese îți trimit sănătate. Amin.”

(1.) Din aceste pasaje se poate spune că aplicarea a oricare dintre ele la o biserică este îndoielnică. Aceasta este evident din orice versiune engleză, că prima, și redarea literală a acesteia este, “Cea aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate.” Ar fi rău să formăm o teorie pe astfel de pasaje îndoielnice.

(2.) Admițând, totuși, că acestea au înțelesul afirmat, și că se vorbește despre o biserică aleasă doar cu referință la privilegiile astfel conferite asupra membrilor săi; din aceasta nu rezultă că acesta este singurul sens pe care îl poate avea alegerea. Trebuie să fie arătat nu doar că există o astfel de alegere, dar, că nimic altceva nu se vorbește sub acel nume înainte de ca această teorie să poată să fie întemeiată ca singura alegere învățată. Adevărul este că, natura generală a termenilor, ales, alegere, etc., face realizabil să avem diferite feluri de alegere, și natura alegerii trebuie să fie decisă de acele declarații despre caracterul său și scopul care o însoțește.

(3.) Având în vedere orice viziune despre Alegere, cu excepția Naționalismului, ar fi perfect potrivit să aplicăm cuvântul ales la corp despre care se presupune că este compus doar din membri aleși. Astfel noi vorbim adesea despre Congres, sau despre Legislatura Statului ca înțelepciunea adunată a Statului sau a Ţării, pentru că acesta este caracterul lor ipotetic; se presupune că acesta este compus din oameni care reprezintă prin înțelepciunea lor, aceea a alegătorilor lor. Astfel că se poate vorbi despre biserică ca fiind aleasă, din cauza celor care o compun care sunt presupuși din cele mai bune surse de cunoaștere a fi aleșii lui Dumnezeu.

5. Al cincilea argument este din parabola viei, Matei 20:1-16, și căsătoria fiului de Împărat, Matei 22:2-14.

“Acestea,” spune Faber, “conțin pasaje în care termenul Ales apare prima dată și în aceste parabole cei Aleși sunt toți cei care ascultă chemarea Evangheliei de a intra în limitele Bisericii creștine vizibile.” Și pentru a arăta că ei nu sunt asigurați acolo de distrugere, este menționat cazul omului cu haina de nuntă.

Se poate răspunde, despre prima dintre aceste pilde, că Faber nu arată vreo indicație a vreunei astfel de pierdere a unei persoane din biserici, după cum este implicat în această pildă. Pilda este doar instructivă cu privire la faptul suveranității lui Dumnezeu, și acordarea de către el de binecuvântări asupra cui vrea el. Este adăugată fraza, “mulți sunt chemați dar puțini sunt aleși,” care este cheia pildei, și totuși aceasta nu are legătură cu subiectul avut în discuție, decât să arate că există două clase, cei chemați și cei aleși, și că prima cuprinde mulți, a doua puțini; fapte care se opun teoriei autorului, care pretinde că cei aleși nu sunt cei puțini care sunt mântuiți, ci sunt aceeași cu cei mulți care sunt chemați la privilegiile externe ale adevărului lui Dumnezeu.

A doua pildă este chiar mai distinct împotriva lui. În aceasta există trei clase: prima, cei care sunt chemați, și nu acordă nici o atenție invitației la ospăț; a doua, cei care intră să aibă parte de el, care ar putea fi considerați cei adunați aici pe pământ în bisericile pământești; a treia, clasa marcată de separarea între ei a unuia care nu a avut haina de nuntă, care reprezintă pe cei auto-înșelați din bisericile pământești ale lui Cristos. Imediat după ce regele dă ordinul de distrugere a acestuia, se adaugă, “Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.” Cuvântul ales de aici nu arată evident că cei care sunt mântuiți, ca deosebiți de cei care sunt privilegiați în exterior, fie ca aceia chemați exterior care refuză, fie ca cei chemați care intră în biserică și se bucură de privilegiile sale? Dacă este așa, viziunea autorului despre Alegere este falsă.

Acestea sunt singurele argumente, care pot fi numite propriu astfel, care sunt avansate în favoarea acestei teorii, și afirmațiile de mai sus arată pe deplin că Scripturile nu învață nicăieri doctrina Alegerii după cum este arătată de acesta. Teoria a fost examinată mai pe larg decât merită, parțial, pentru că ea nu este în general cunoscută, dar mai special, pentru că aceasta are aprobarea unui om de o abilitate cunoscută și este un cărturar crezut destul de bizar și cu o judecată nesănătoasă.

III. Aflând acum că alegerea nu este nici o privință una de privilegii exterioare, trecem la a treia teorie care a fost sugerată; cea a perseverenței în credința prevăzută, expusă de Arminianii din toate clasele.

În legătură cu ideea alegerii este învățată de asemenea o ispășire universală, oferită cu condiția credinței tuturor persoanelor, la fiecare la care îi este dat suficient har să o accepte sau să o respingă. De acceptare sau respingere depinde mântuirea.

Această teorie a alegerii, prin urmare, afirmă că:

(1.) Mântuirea indivizilor este rezultatul alegerii și perseverenței lor proprii.

(2.) Alegerea făcută de Dumnezeu este simplu o alegere a unei clase.

(3.) În măsura în care alegerea indivizilor a avut loc în veșnicie, doar Dumnezeu a fost cel care a prevăzut care va fi rezultatul alegerii unei clase.

(4.) Că aceasta este o alegere făcută pe baza condiției că ei vor accepta oferta Evangheliei.

IV. Deoarece această teorie este tocmai opusul în fiecare privință a teoriei Calviniste a Alegerii personale, necondiționate, și veșnice, este mai bine să punem cele două în contrast direct, și să continuăm spre dovada că Scripturile o învață pe cea din urmă, și nu pe cea dintâi.

Teoria din urmă, este că Dumnezeu (și nu omul este unul alege sau hotărăște) care, după scopul său propriu (în acord cu voia lui, și nu din vreo obligație față de om, nici din cauza voinței lui), din Veșnicie (perioada acțiunii lui Dumnezeu, nu în timpul în care acționează omul), s-a hotărât să mântuiască (nu a mântuit efectiv, ci doar s-a hotărât să facă aceasta), [și să mântuiască (nu să confere privilegii evanghelice sau bisericești asupra),] unui număr clar din omenire (nu întreaga rasă, nici indefinit doar câțiva dintre ei, nici indefinit o anumită parte proporțională; ci un număr clar), ca indivizi (nu întreaga sau o parte din rasă, nici dintr-o națiune, nici dintr-o biserică, nici dintr-o clasă, cum ar fi credincioși sau cei evlavioși; ci indivizi), nu pentru sau din cauza vre-unui merit sau lucrare a lor, nici a vreunei valori către el a lor (nu pentru faptele lor bune, nici sfințenia lor, nici excelența, nici credința lor, nici sfințirea lor spirituală, deși alegerea este pentru o mântuire dobândită prin credință și sfințire; nici valoarea lor către el, deși mântuirea lor tinde în mare măsură către slava manifestată a harului său); ci din buna lui plăcere (pur și simplu pentru că lui i-a plăcut astfel să aleagă).

De aceea, această teorie, învață că alegerea este:

(1.) Un act al lui Dumnezeu, și nu rezultatul alegerii celor aleși.

(2.) Că această alegere este una a indivizilor, și nu a claselor.

(3.) Că aceasta s-a făcut fără respect față de acțiunea persoanelor alese.

(4.) Prin buna plăcere a lui Dumnezeu.

(5.) Potrivit unui scop veșnic.

(6.) Aceasta este o alegere spre mântuire și nu spre privilegii exterioare.

Doar la Scripturi trebuie să ne uităm pentru adevărul cu privire la acest subiect.

În deschiderea lor găsim că, cuvintele Alegere și Aleși sunt folosite în felurite sensuri.

1. Ele semnifică o alegere către slujbă fie de către om fie de către Dumnezeu.

Luca 6:13. Alegerea lui Cristos a celor doisprezece Apostoli.

Fapte 1:21-26. Alegerea unui Apostol în locul lui Iuda.

Fapte 9:15. Saul este numit un vas ales.

1 Petru 2:6-8. Cristos este numit piatra din vârf, aleasă, prețioasă, care este așezată în Sion.

2. Alegerea lui Israel pentru privilegiul special național de a fi poporul ales sau separat al lui Dumnezeu; ca în Fapte 13:17. “Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinții noștri.”

3. Aceasta este folosită pentru o alegere făcută de mântuire printr-un individ.

Luca 10:42. “Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

4. Într-o mare majoritate de cazuri, aceasta se referă la alegerea spre mântuire, fie în scopul sau actul de alegere de către Dumnezeu.

Aceasta este doctrina învățată în această ultimă clasă de pasaje la care se întorc întrebările noastre.

(1.) Alegerea este un act al lui Dumnezeu, și nu rezultatul alegerii celor Aleși.

Aceasta nu este acum o întrebare despre motivul Alegerii; ci simplu despre agent. Îi alege Dumnezeu pe aleși, fie după scopul lui propriu, sau datorită faptul că el prevede că ei vor crede, sau pentru orice alt motiv? Este alegerea un act al lui Dumnezeu?

Adevărul despre acest punct va apărea mai clar dacă ar fi să schimbăm cuvântul comun alegere sau ales cu cuvântul echivalent ales.

Următoarele pasaje sunt suficiente, deși exemplele sunt cu mult mai numeroase.

Ioan 13:18. “Cunosc pe aceia pe care i-am ales.”

Ioan 15:16. “Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.”

Romani 8:33. “Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socotește neprihăniți!”

Romani 9:15. “Căci El a zis lui Moise: “Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”

Efeseni 1:4. “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui.”

Efeseni 1:11. “În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale.”

2. Această alegere este una a indivizilor și nu a claselor.

Această poziție trebuie să fie explicată. Nu este negat că Aleșii sunt credincioși adevărați, și că adevărații credincioși sunt cei Aleși. Caracterul celor Aleși, de aceea, nu intră în această întrebare. Chestiunea este simplă, îi alege Dumnezeu pe toți cei care vor crede, și sunt aceștia aleșii lui? Sau, îi alege el pe aleșii lui, și aceștia vor crede în el? Este credința rezultatul alegerii lui Dumnezeu, sau este alegerea lui Dumnezeu rezultatul credinței omului?

Fapte 13:48. “Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică, au crezut.” Aceasta este o afirmație istorică făcută ulterior evenimentului, nu prin cunoștința omului ci prin inspirație.

Efeseni 1:4, 5. “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.”

2 Tesaloniceni 2:13. “Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului.” Aici alegerea este făcută spre mântuire, și mijloacele spre mântuire, sfințire și credință, sunt indicate; nici o premisă sau mijloc fiind afirmat spre Alegere. Nu este despre faptul că credincioșii sunt cei care sunt aleși; ci ca aleși, ei sunt mântuiți.

Romani 8:29. “Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați.” Preștiința de aici este a persoanelor, nu a faptelor personale, nu a celor a căror credință el a cunoscut-o mai dinainte, nici, după cum ar fi esențial teoriei lor, este a clasei de credincioși. Teoria Arminiană ar cere substituirea cuvintelor “ca credincioși” sau “voi ca și credincioși” în locul celor care sunt folosite.

De aceea, alegerea se referă la clasa de credincioși, nu la indivizi. Dar, se poate întreba, nu se referă la ei în acel caracter? Nu i-a ales Dumnezeu pe cei a căror credință el a prevăzut-o?

(3.) Al treilea punct a fi dovedit este, că aceasta nu a fost datorită vreunei fapte sau merit al lor, ci indiferent de acestea, doar după buna lui plăcere, că această Alegere s-a făcut.

Aceasta este doar o formă negativă a aceluiași fapt afirmat de următorul punct afirmativ. De aceea, este mai bine să unim acesta cu cel următor, care este,

(4.) Că alegerea este făcută prin simpla plăcere a lui Dumnezeu.

Unele dintre aceste pasaje afirmă simplu o alegere prin voia Suverană a lui Dumnezeu; alții, în timp ce afirmă aceasta, de asemenea neagă meritul în cei aleși; și alții încă reprezintă faptul suveranității prin afirmarea unei alegeri a acestor persoane care în mod obișnuit nu ar fi aleși. Următoarele sunt câteva dintre pasajele care dovedesc aceste puncte.

(a.) Acestea afirmă simplu voia suverană. Acestea sunt Matei 24:40-41 și Luca 17:33-36. Acestea declară alegerea suverană a lui Dumnezeu prin arătarea faptul că o astfel de alegere exercitată de persoane în aceeași situație, astfel că unii vor fi luați și alții lăsați; “doi oameni într-un pat;” “două femei lucrând la moară;” “doi oameni vor fi la câmp;” unul va fi luat și altul va fi lăsat.

Ioan 3:3-8. Regenerarea de care se vorbește aici este esențială pentru intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Aceasta precede orice act prin care se spune de unii că ar depinde alegerea. Totuși suveranitatea lui Dumnezeu în aceasta este declarată în versetul 8. “Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.”

Ioan 6:37, 39, 44, 64, 65. “Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:Și voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred, și cine era cel ce avea să-L vândă. Și a adăugat: “Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

Ioan 17:2. “după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora, pe care I i-ai dat Tu.” Vezi de asemenea versetele 6-12.

Fapte 22:14. Anania îi spune lui Pavel, “Dumnezeul părinților noștri te-a ales să cunoști voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, și să auzi cuvinte din gura Lui.”

Efeseni 1:5. În al patrulea verset referindu-se la alegerea lui Dumnezeu a noastră înainte de întemeierea lumii, el spune în al cincilea, “ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale spre lauda slavei harului Său.” În versetul 11 ni se spune că suntem predestinați către moștenirea noastră “potrivit cu scopul celui care lucrează toate lucrurile după sfatul voii Lui.”

Iacov 1:18. “El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.”

(b.) Aceasta neagă meritul în persoanele alese cât și afirmă alegerea suverană a lui Dumnezeu.

Ezechiel 36:32. În acest pasaj, după descrierea binecuvântărilor legate de noua dispensație, și darul Duhului și inima nouă pe care el le-o va da – daruri pe care teoria Calvinistă le privește ca rezultat al alegerii; dar pe care Arminianii le susțin a fi cauza ei, Dumnezeu adaugă, “Și toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să știți! Rușinați-vă și roșiți de purtarea voastră, casa lui Israel!”

Ioan 1:11-13. “A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”

În Romani 9:11-16. Alegerea este ilustrată prin cazul unor gemeni; “Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău, – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, … Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”

Romani 11:5-6. “Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har. Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.”

(c.) Astfel încât să descrie persoane alese încât să implice aceasta.

Matei 11:25-26. “În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: “Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale!”

Luca 4:25-27. Cristos ilustrează această suveranitate a lui Dumnezeu prin menționarea că multe văduve au fost în Israel, totuși doar o văduvă a fost binecuvântată; și din nou mulți leproși, și totuși doar un lepros păgân a fost vindecat. “Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani și șase luni, și când a venit o foamete mare peste toată țara, erau multe văduve în Israel; și totuși Ilie n-a fost trimis la nici una din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; și totuși nici unul din ei n-a fost curățit, afară de Naaman, Sirianul.”

Fapte 26:12-23. Pavel menționează condiția lui personală la convertire arătând că Dumnezeu l-a ales nu pentru meritele lui ci din buna lui plăcere.

1 Corinteni 1:26-30. “De pildă, fraților, uitați-vă la voi care ați fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.”

Galateni 1:15, 16. Pavel spune, “Dar când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, și m-a chemat prin harul Său, – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om.”

Efeseni 2:1-13. Descrierea condiției acestora care erau morți în fărădelegi și păcate, și în acea stare au fost înviați, dovedește că învierea și mântuirea lor nu a fost datorată meritului propriu.

Textele astfel arătate sub aceste trei clase dovedesc în concluzie că nu datorită meritelor lor, ci datorită bunei plăceri a lui Dumnezeu, el alege oameni. Ele au fost prezentate într-o anumită măsură, pentru că în final acesta este punctul în care tot ce este important în această controversă se întoarce. Pentru că, deși alte chestiuni sunt egal esențiale față de doctrină, întreaga opoziție apare dintr-o lipsă de dorință din partea omului de a recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu, și a atribui mântuirea în întregime harului. Totuși, aceste dovezi nu au fost în nici un caz epuizate, încercarea a fost să selectăm doar câteva dintre numeroasele pasaje, și în principal după cum concizia lor permite o prezentare deplină. Lăsați Scripturile să fie citite cu referire la această doctrină și fiecare pasaj marcat care indică tratamentul lui Dumnezeu față de oameni ca un suveran absolut, și de asemenea fiecare declarație care atribuie Alegerea sau roadele acesteia alegerii sale și nu voinței sau faptelor oamenilor, și fiecare ilustrație permisă că aceasta este metoda uzuală a lui Dumnezeu, și va apărea că cu greu vreo carte din Scriptură va eșua să furnizeze mărturie cu privire la faptul că în faptele de har, nu mai puțin decât în cele ale providenței, Dumnezeu “face potrivit cu voia lui în armata cerului și printre locuitorii pământului.” Daniel 4:3-5.

(5.) Un alt fapt important de a fi arătat este veșnicia Alegerii în opoziție cu ideea că aceasta a fost în timp. Dovada în acest punct este dublă. Există (a) acele pasaje care arată că Alegerea a avut loc înainte de existența în această lume sau înainte ca lumea să înceapă, și (b) acelea care de fapt declară că ea a fost veșnică. Între cele două clase de pasaje există, totuși, o mică diferență, din natura cazului, ce a avut loc înainte de timp trebuie să fi fost în Veșnicie, și în plus, obiectul dovezii unei Alegeri veșnice este simplu de a arăta că aceasta nu a fost dependentă de acțiunea umană, ci pur și simplu de voia lui Dumnezeu.

(a) Cele care arată că alegerea a avut loc înainte de existența omului, sau înainte ca lumea să înceapă.

Ieremia 1:5. “Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem proroc al neamurilor.”

Matei 25:34. “Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”

Efeseni 1:4. “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui”

2 Timotei 1:9. “El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii.”

Comparați de asemenea limbajul folosit despre numele scrise în cartea vieții a Mielului.

Apocalipsa 13:8. “Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat.”

Apocalipsa 17.8. “Fiara, pe care ai văzut-o, era, și nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, și are să se ducă la pierzare. Și locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, și va veni.”

Referindu-se la susținătorii Mielului ca persoane “cu el,” se spune în versetul 14, “Ei … care sunt cu el chemați și aleși și credincioși.”

Apocalipsa 21:27. “Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.”

(b) Pasajele care declară distinct aceasta, care pot fi astfel fi deduse a fi o Alegere veșnică.

1 Corinteni 2:7. “Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci.”

Efeseni 3:11. “după planul veșnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.”

6. Mai rămâne de dovedit că această Alegere este una spre mântuire, și nu doar spre privilegii externe.

Ieremia 31:31-34:

Versetul 31. Spune despre o zi când se va face un nou legământ.

Versetul 32. Spune că acesta nu va fi ca acela făcut cu părinții lor (nu unul de privilegii externe).

Versetul 33. Dar de acest fel, “Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.”

Versetul 34. “Nici unul nu va mai învăța pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: “Cunoaște pe Domnul!” Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”

Vorbind din nou despre restaurarea lui Israel, același profet adaugă un pasaj asemănător în capitolul 32:37-40. Un pasaj similar este de găsit în Ezechiel 36:24-27.

Ioan 10:16. “Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor.”

Ioan 10:26. “Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.”

Versetul 27. “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine.”

Romani 8:28-30. “De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” Acum Pavel continuă să spună cine sunt aceștia. “Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit.” Acest pasaj arată că preștiința, predestinarea spre sfințenie, chemarea, îndreptățirea, și o stare de slavă sunt inseparabil conectate, și de aici că alegerea, din care ei continuă, este spre mântuire.

Efeseni 1:4-9. Acest pasaj vorbește despre faptul că ființa noastră a fost aleasă înainte de întemeierea lumii, “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși.”

2 Tesaloniceni 2:13. După ce se referă la alții care urmau să aibă aceleași privilegii exterioare, dar asupra cărora Dumnezeu va trimite o puternic amăgire, Apostolul spune în acest verset, “Noi însă, frați preaiubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfințirea Duhului și credința adevărului.”

1 Petru 5:10. “Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.” Aici Apostolul vorbește despre acea chemare eficientă, care este rezultatul Alegerii, și ne spune că ea este o chemare spre slava veșnică.