de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.
CAPITOLUL 17 – CREAȚIA
Este natural ca originea universului să fie unul din cele mai proeminente subiecte cercetate de oameni. Diferite teorii au fost prezentate, nu doar de către cei ghidați de rațiune, ci și de cei pentru care revelația este cunoscută dar nu acceptată ca fiind autoritară. Toate teoriile pot fi reduse la patru.
1. Cea care afirmă că materia este substanța eternă, auto-existentă, din care reies toate celelalte.
2. Cea care o privește ca pe o emanație de la Dumnezeu
3. Cea care susține că materia este eternă în sine, dar a fost lucrată de Dumnezeu, care i-a folosit substanța pentru construirea tuturor lucrurilor, dându-le astfel formă și viață.
4. Cea care este în acord c Scriptura, anume că universul a fost făcut din nimic, prin exercițiul activ al voinței și puterii lui Dumnezeu.
Este datoria teologiei să examineze aceste teorii și să arate motivele pentru care să credem că materia nu este nici auto-existentă și independent eternă, nici o emanație de la Dumnezeu, nici doar un material folosit de El, ci a fost creată din nimic.
1. Materia nu este substanța eternă, auto-existentă din care reies toate.
(1.) Dacă este , atunci mintea este produsul materiei și nu materia este produsul minții.
Universul ne prezintă și mintea și materia. Fiecare trebuie să existe independent de cealaltă, altfel una ar fi produsul celeilalte. Care a fost deci cauza producătoare? Puterile mintale arătate de om au fost forța dezvoltată inerentă materiei, care prin diferite procese a ajuns în final la conștiința de sine, gândirea, scopul, cum le găsim în om? Sau este o altă minte infinită care a dat naștere la toate lucrurile și la minte și la materie?
Rațiunea mai înaltă a presupunerii că mintea a născut materia este înaintată de Dr. Hovey, în manualul de teologie, pp. 28-39. Este mai rezonabil să se presupună că (1.) este o forță originală și auto-existentă sau ființă; (2.) materia este produsul minții, nu mintea produsul materiei; (3.) ordinea universului se datorează unei minți supreme, nu forțelor cooperante fără scop; (4.) lumea vegetală este produsul materiei organizatoare de minte; (5.) lumea animală este produsul minții, având un principiu mai înalt de organizare față de elementele vegetale, decât forțele vegetale acționând unit; (6.) omul, ca ființă rațională este produsul minții, oferind un principiu mai înalt vieții ființelor animale, decât forțe vitale ce acționează fără motiv; (7.) omul, ca ființă morală este produsul unei minți supreme, morală ea însăși, și nu a forțelor vitale ce nu au morală; (8.) omul a ființă religioasă este produsul ființei supreme și nu a forțelor vitale.
Cele de mai sus sunt afirmații condensate despre propoziții ale lui Dr. Hovey. Argumentul lui deplin arată concluziv cât de iresponsabilă este ideea că mintea a reieșit din materie și nu a produs-o. Dar dacă este așa, este la fel de nerezonabil ca materia să fie cauza originară a universului.
(2.) Același fapt apare din existența legilor ce controlează materia. Materia are limite fixe în care poate acționa. Mișcarea ei, schimbarea formei, dezvoltarea și toate lucrurile conectate cu ea sunt guvernate de legi fixe și din câte vedem noi, neschimbabile. Aceste legi pot fi examinate și cunoscute și puse ca baza acțiunilor oamenilor. Aceste legi pot fi responsabile doar într-un mod din trei. Fie aparțin materiei ca necesitate a naturii ei, fie materia are puterea de a-și da legi, fie aceste legi au fost impuse ei de o inteligență superioară. Dacă primul caz este adevărat, atunci acea necesitate a naturii nu doar că face legile neschimbabile (căci ce există din necesitate, există fără posibilitate de schimbare,) ci face imposibil oamenilor să conceapă schimbarea rezonabilă în vreo privință. Dar faptul că este o așa de mare diversitate între teoriile științifice, care încearcă să dezvolte legile ce controlează natura în multele ei aspecte, și că nu este nici absurd și nici imposibil natural ca legea să fie în acord cu oricare din aceste teorii sau să fie diferită de ele – arată că nu este nici absurd și nici nerezonabil să se presupună că universul material ar fi fost plasat sub legi diferite de cele existent.
Dar a doua presupunere nu poate fi adevărată, deoarece materia ar trebui să aibă inteligență pentru a înțelege și să stabilească legea înainte de existența minții sub orice formă; căci știința ne spune că mintea creată (care este presupus a fi singura existentă,) apare în legătură cu organismele mai înalte de existență și la mult timp după operarea aparentă a legilor ce reglează materia.
Este sigur, deci că legile materiei au fost impuse de o inteligență superioară și eternă și în consecință, acea materie nu poate fi substanța eternă, auto-existentă, din care reies toate.
(3.) Incapacitatea materiei de a crea ceva arată că nu este auto-existentă și eternă. Tot ce se pretinde materiei este puterea de a dezvolta o formă în alta. S-a negat creșterea materialelor inițiale de la începuturi. Dar este evident că ceea ce nu poate fi cauza existenței altora, nu poate fi cauza propriei existențe sau auto-existenței. Ultima este o putere mult mai înaltă decât prima.
(4.) Materia nu este aut-existentă etern, ceea ce reiese din faptul că ea există în timp. Legile timpului necesită succesiunea momentelor și limita duratei. Materia nu poate fi eternă decât prin existența unei serii infinite de perioade finite, ceea ce este absurd.
2. Materia nu este o emanație de la Dumnezeu.
Ceea ce iese de la Dumnezeu trebuie să fie ori din natura Sa, ori din voința sau puterea Sa. Dar ultima ar fi doar creația a nimic, căci ar fi ceva produs din sine. O emanație de la Dumnezeu trebuie să reiasă din natura Lui. Dar nu din caracterul Lui.
(a) Dacă este din natura Lui, trebuie să posede atributele acelei naturi și să existe în același mod ca existența ei. Dar materia nu are nici unul din atributele ce aparțin lui Dumnezeu. Nici existența ei nu este ca a Lui. Nu are nici existență în sine, nici eternitatea existenței, nici infinitatea spațiului și timpului, deoarece este compusă din părți finite și există în momente succesive, care sunt finite și măsurabile. Nu are inteligență, nici putere cu scop, nici bunătate sau înțelepciune, nu poate exercita dreptatea, nici experimenta dragostea.
(b) O emanație din natura lui Dumnezeu va fi opusă doctrinei unității lui Dumnezeu. Ceea ce ar reieși ar fi Dumnezeu adevărat ca ceea din care reiese. Am avea doi dumnezei. Așa cum materia însăși este capabilă de divizare infinită, ar fi și un număr infinit de dumnezei. Doctrina Trinității nu sprijină o astfel de emanație din natura lui Dumnezeu, deoarece natura divină este doar una și nu se împarte la trei persoane, ci este substanța comună în care ele subzistă. Ca materia să subziste în Dumnezeu așa, trebuie ca ea însăși să aibă o existență personală conștientă și toate atributele lui Dumnezeu și același mod de existență.
3. Materia nu este o substanță asupra căreia a acționat Dumnezeu, la producerea universului.
(a) Dovada că nu este eternă arată că nu a fost prezentă în sine, cu Dumnezeu, oferind material pentru lucrările Lui. Dacă a existat la un moment dat ca anorganică, fie a fost creată în condiția aceea fie i s-a permis să ajungă în ea, din forma inițială.
(b) Puterea și dreptul de a acționa asupra materiei sunt ale lui Dumnezeu și ale noastre, ori s-au ridicat din creația Lui. Dar nimeni nu i-a dat această putere lui Dumnezeu, universul a fost creat de El.
4. Teoria creației din nimic, prin voință și puterea lui Dumnezeu este singura presupunere rațională pe baza căreia se justifică existența universului. Nu este o obiecție la acest raționament făcut cunoscut prin revelație. Fiind revelat, apare înaintea rațiunii nu doar în deplină concordanță cu toate faptele și fenomenele materiei, ci ca fiind singura teorie care le justifică. Această teorie a fost sugerată de limbajul cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce nu o face mai puțin rezonabilă decât dacă ar fi fost sugerată de un om. Se vede imediat că nu este o imposibilitate. Nu este o creație din nimic, în sensul că nu are cauză, sau a fost produsă fără existența forțelor adecvate până la capăt. Cauza și forțele sunt în Dumnezeu, în voința Lui, înțelepciunea, puterea și bunătatea Lui. Nu se poate spune că a venit de nicăieri, căci vine de la Dumnezeu. Mintea se odihnește pe o așa teorie. Răspunde deplin la toate întrebările. Nu este însoțită de nici una din dificultățile ce apasă asupra teoriilor bazate pe eternitatea materiei. Maniera în care lucrează Dumnezeu nu ne este cunoscută, dar că ar lucra așa este foarte rațional.
Creația lumii din nimic este învățătura scripturală. Este adevărat că fraza “a crea din nimic” nu se găsește, doar într-una din cărțile apocrife ale VT (2 Macabei 7:28). Dar învățătura este în Evrei 11:3. “Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” Justificarea creației generale din Geneza sugerează aceeași idee, ca și scripturile în general. S-a susținut din verbele folosite pentru a declara creația, în Geneza și nu numai, dar argumentul este îndoielnic, deoarece aceste cuvinte se aplică faptelor creației dintr-o materie pre-existentă.
Creația din nimic pare esențială puterii lui Dumnezeu asupra materiei. Dacă nu a creat-o El, există independent de El, dar dacă este creația Lui, atunci are controlul absolut, nu doar asupra formelor pe care i le-a dat, ci și a duratei existenței.
Se face o distincție între creația primară sau imediată, care este actul prin care Dumnezeu acționează direct, fără folosirea materialelor pre-existente, și creația secundară, în care produce creaturile din materiale pre-existente. Universul materiei a fost o creație primară. Trupul lui Adam a fost una secundară și la fel, restul posterității.
Mai multe obiecții au fost prezentate împotriva inspirației depline a justificării creației dată în primele capitole din Geneza.
(1.) Se susține că justificarea generală ce concluzionează cu v3 din cap. 2 nu este scriere inspirată, deoarece a fost evident luată din altă sursă și încorporată în carte.
Se poate replica
(a) acest lucru nu a fost și nu poate fi stabilit.
(b) dacă ar fi, nu i-ar afecta inspirația.
Este mult mai probabil că genelogia lui Hristos, dată de Matei și Luca, au fost luate din datele familiei lui David. Inspirația lui Matei, Luca, Moise nu depinde de revelația personală a acestora; dar pe baza faptului că au fost mișcați de Duhul Sfânt să o introducă în cărțile pe care le scriau, aceasta fiind o dovadă a adevărului informației. Dacă se poate dovedi că justificarea creației a existat cu mult înainte de Moise, acest fapt nu ar milita împotriva inspirației.
(2.) O altă obiecție este că Geneza reprezintă creația ca având loc în 6 zile a câte 24 de ore și știința geologică a dovedit că lumea a fost creată în perioade de timp mult mai lungi.
Dar justificarea nu ne învață că a fost făcută în 6 astfel de zile.
(a) Fiindcă cuvântul “zi” este un termen nedefinit, adevăratul sens trebuie obținut din context. Se aplică fiecăreia din aceste perioade din primul capitol și tuturor, unite, în Gen. 2:4. Scripturile folosesc frecvent acest termen nedefinit, “ziua necazului,” “a mâniei,” “a ispitirii,” “a răzbunării,” etc. Cuprinde întreaga perioadă a captivității ca “ziua Ierusalimului,” Ps, 137:7; “ziua Egiptului,” Ezech. 30:9. Aceste aplicații arată că înseamnă doar o perioadă, iar lungimea perioadei trebuie obținută pe altă cale.
(b) Pentru că termenii din Evrei au tradus “seara,” și “dimineața,” nu neapărat se indică 24 de ore, poate denota schimbările ce au loc periodic, ciclic. Rădăcina acestor cuvinte este “amestecul” (seara) și “izbucnirea” (dimineața). Sunt minunat de descriptive pentru un timp de interacționare a elementelor, ce duce la o perioadă de întuneric, urmată de izbucnirea apariției unei noi creații, întregul formând o perioadă ciclică. Lungimea perioadei nu este necesar indicată în ele. Folosirea acestor cuvinte înainte de apariția soarelui și a lunii, în a patra zi, confirmă ideea că perioadele nu trebuie să fie cele ale unei zi obișnuite.
(c) În timp ce se admite că odihna lui Dumnezeu din ziua a 7-a, în legătură cu limbajul poruncii cu privire la Sabat, favorizează ideea zilelor de 24 de ore, nu este absolut necesar să fie astfel. Nu știm ce înseamnă odihna din ziua a 7-a a lui Dumnezeu. Este ceva figurat sau antropomorfic. Restul capitolului întâi poate reprezenta oprirea din creație în lumea aceasta și ziua a 7-a de odihnă, poruncită și omului, poate fi comemorativă și tipică primei, fiind scurtă și inferioară comparat cu aceea, la fel cum omul este doar un atom din creația marelui Dumnezeu, al unui mai mare Sabat.
Din aceste fapte este manifest că nu suntem obligați să susținem că creația s-a limitat la 6 zile obișnuite. Dacă știința poate arăta imposibilitatea unei creații în 6 zile, replicăm că Scripturile nu spun aceasta neapărat. Posibilitatea acestei concurențe cu descoperirile științifice devine o dovadă puternică a inspirației creației.
(3.) O altă obiecție este că conform cu orice cronologie scripturală pe care o avem, omul a fost pe pământ doar 6000-8000 de ani, și totuși rămășite de fosile uman au fost găsite, vechi de 50000 de ani sau mai mult.
(a) Dovezi satisfăcător nu au apărut. Nici oamenii de știință nu cad de acord.
(b) Dacă este adevărat, nu neapărat Scripturile sunt greșite sau neinspirate. Cronologia formelor diferite în care VT a venit la noi este variată. Se datorează greșelilor în copiere, ce au loc mai ușor în reprezentarea numerelor, decât a ideilor. Poate că Adam a fost creat cu mai mult de 8000 de ani în urmă și cronologia inițială a scripturilor spunea așa. Poate că în legătură cu acea antichitate mai mare, dacă se cunoștea tot despre ea, ar apărea explicații despre vârsta mare pe care patriarhii o aveau. Nu este imposibil ca alte rase de oameni să fi existat înainte de Adam, chiar fie ca el, cu viața spirituală și viața animală, fie având doar viața animală, iar natura spirituală fiind adăugată doar la el. Probabil că u acesta este cazul, dar nu este imposibil.
Aceste obiecții par a face posibilă veritatea creației din Geneza, dar să ne amintim și alte fapte ce sprijină povestirea.
1. Este natural ca Scripturile să folosească un limbaj fenomenal cu privire la situațiile științifice. Facem acest lucru de fiecare dată când vorbim de soarele ce se ridică și apune și nimeni nu este înșelat sau nu înțelege greșit. Aceasta este singura metodă în care o carte se poate referi la chestiuni științifice, carte intenționată tuturor vremurilor. Dacă Biblia folosea un limbaj potrivit științei de azi, îmbrățișând teoriile ei, în mai puțin de 50 de ani trebuie admis că nu este de la Dumnezeu, din lipsa adevărului. Dacă era scrisă în limbajul științific original, secol după secol ar fi respins-o ca falsă. Putea trata știința doar fenomenal.
2. Chiar așa scrisă, oferă adesea dovezi că Dumnezeu, autorul, a știut adevărurile științei, ce nu puteau fi cunoscute la știința acelor zile. Aceasta se vede în povestirea creației. Lumina apare înaintea soarelui și a lunii. Ordinea creației concordă cu cea învățată de Geologie, prin examinarea stratificării pietrei. Omul este făcut după toate celelalte creații și trupul Lui este făcut din pământ. Chiar și universul nu a fost făcut așa cum apare acum, deoarece, în timp ce primul verset al cap.1 declară creația cerului și a pământului, al doilea arată, că înainte să apară procesul formațional, pământul se afla într-o stare de haos. Declarațiile sunt făcute atât de general și de acurat încât chiar dacă s-ar putea dovedi că universul este producția atomilor concurenți originali sau al unei ceți universale, sau dezvoltarea moleculelor, nimic din Geneza nu contrazice aceasta. Chiar creația vieții animale și a omului, este din pământ. Sufletul omului este singurul lucru viu declarat ca fiind direct creația lui Dumnezeu.
Mai multe teorii au fost prezentat pentru împăcarea deplină a Genezei cu Geologia. Nu este necesar să le prezentăm aici. Este îndeajuns că sunt sensuri posibile a acestei împăcări, și că una sau mai multe pot fi adevărate. Veracitatea Scripturilor este dovedită din abundență în alte sensuri. Aici este acuzată de falsitate. Dacă un om moral și plin de onoare ar fi atacat astfel de fapte puternice, ar fi de ajuns să sprijinim negarea lui, arătând că sunt circumstanțe posibile ce pot explica falsitatea. La fel și cu Scripturile. Sunt acuzate de eroare. Este îndeajuns să arătăm o explicație. Dar arătăm mai multe. Ar fi de ajuns. Dar suntem justificați în provocarea celor care neagă inspirația pentru a justifica coincidența la învățăturile științifice găsite aici.
