de Rev. James Petigru Boyce, D. D., LL. D.
CAPITOLUL 16 – RELAȚIILE EXTERNE ALE TRINITĂȚII
Universul, cu tot ce este și tot ce conține, este rezultatul lucrării exterioare a Dumnezeului triunic. Nu există datorită vreunei necesități a naturii lui Dumnezeu de a-l crea, ci ca rezultat al voinței Lui. Este forma în care activitatea voluntară a lui Dumnezeu se manifestă în exterior.
Activitatea, într-o formă, este esențială unei ființe personale și inteligente. Dumnezeu trebuie deci să fie etern activ. Dar necesitatea aceasta pentru activitate eternă își găsește un scop amplu pentru exercitare, în dumnezeire, în actele implicate în relațiile mutuale ale persoanelor și în scopurile formate de el relativ la lucrurile din afară. Lucrările externe ale lui Dumnezeu sunt rezultatele acelor scopuri și deci reies doar din voința Lui. Universul nu aude, în consecință, nici o altă relație cu Dumnezeu, decât cea de creație a înțelepciunii și puterii Lui. Nu este eternă, dar are unicitatea începutului și a succesiunii, ce aparține timpului și dependența, schimbarea și imperfecțiunea ce se găsesc în mod natural în ceea ce nu este nici divin, nici auto-existent.
Sunt trei tipuri de acte divine.
1. Imanente și intrinseci. Ele sunt în Dumnezeu și nu au referire la lucrurile din afară.
2. Imanente și extrinseci. Și ele sunt în Dumnezeu, dar au referință cu lucrurile exterioare. Sunt decretele Lui.
3. Extrinseci și tranzitive. Sunt în afara Lui, nu au existență în El, dar pornesc de la El și sfârșesc asupra creaturilor Sale. Așa este creația, providența și răscumpărarea. [vezi Turretine, Institutes, Book 4, Ques. 1, Sec. 4.]
Primul gen de acte divine ne este revelat în scripturi în cadrul relațiilor personale din dumnezeire. Al doilea și mai ales al treilea ne sunt cunoscute din creația lumii, grija providențială a lui Dumnezeu și răscumpărarea omului. Așa cum s-a anticipat, activitatea lui Dumnezeu se găsește în ultimele două tipuri de acte, manifestate în concordanță cu relațiile personale revelate în primul. Fiecare persoană face acte divine care arată că este Dumnezeu. Fiecare cere și primește onoare egală și închinarea oamenilor. Fiecare are o relație specială cu lucrarea Sa. În ea, aceeași subordonare, revelată în relațiile personale, este păstrată. Împreună cu aceasta găsim aceeași inter comuniune, prin care ceea ce face unul se consideră făcut de toți. Dovada acestui lucru trebuie păstrată mereu în minte, ca să nu accentuăm prea mult actele distincte ale persoanelor și să uităm uniunea esențială și inter comunicarea care face trei persoane, un singur Dumnezeu, ca și subzistență în esența nedivizată.
Metoda acestei acțiuni și subordonarea distinctă din ea nu va apărea egală întotdeauna. Trebuie deci, să observăm cu atenție ce este revelat exact. Ceea ce pare probabil, din alte circumstanțe, este poate doar atât. Acest lucru este mai necesar cu cât această metodă va fi văzută variind, deși atât cât se observă, se va percepe aceeași ordine a subordonării.
I. ÎN CREAȚIE
Creația, ca primă manifestare externă a lui Dumnezeu necesită primul loc în tratatul acesta.
(1.) Orice distincție ar apărea vreodată, se atribuie unicului Dumnezeu. Acest lucru nu interzice performarea părților distincte, de către fiecare persoană, căci se referă la Tată, Fiu și Duhul Sfânt. Avem aici doar dovada inter comunicării, care, chiar dacă actul divin este făcut de o persoană, să fie al întregii dumnezeiri. Pasajele care arată acest lucru sunt numeroase, unde Dumnezeu este menționat ca Creator. Aceasta se referă fie la Dumnezeu triunic, fie doar la Tatăl. Dar oricare ar firelația tatălui cu actul respectiv, scripturile arată că creația a fost actul întregii dumnezeiri, revelând că Fiul și Duhul au fost asociați cu El.
(2.) Metoda acestui act este revelată în câteva pasaje. Ne învață că creația a venit de la Tatăl, ca sursă, că a fost făcută prin și de Fiu, ca instrument eficient, agent creator și de și prin Duhul Sfânt, ca și putere transformatoare. Primele două sunt menționate în 1 Cor. 8:6, “totuși pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile și prin El și noi.. Aici Tatăl este declarat a fi sursa tuturor lucrurilor și Isus Hristos, Fiul divin, instrumentul prin care ele există. Același adevăr este și în Evrei 1:2, “Prin care a făcut lumile.”
Creația este atribuită separat Tatălui în Fapte 4:24. Este numit Domn, dar este arătat ca Tată prin citatul psalmului doi și prin referirea la Fiul Lui Sfânt, ceea ce face o distincție între două persoane. Apoc. 4:11 arată manifest pe Tatăl, căruia îi atribuie creația cei 24 de bătrâni; căci este distinct de Mielul care ne răscumpără. Vezi cap. 5:8, 9. În Efes. 3:9, se spune că Dumnezeu a creat toate lucrurile și contextul arată că este vorba de Tatăl.
Că creația a fost făcută de și prin Fiul, este declarat separat. Ioan spune despre Cuvântul divin “Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El….El era în lume, și lumea a fost făcută prin El.” Ioan 1:3, 10. Pavel spune “Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care Sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.” Col. 1:16. Vezi și Ps. 33:6.
Puterea transformatoare a Duhului Sfânt este arătată în Geneza 1:2. Aici, verbul ebraic este în forma Piel și înseamnă “a umbla,” și, Gesenius în lexiconul lui spune “Duhul lui Dumnezeu umbla peste ape și dădea viață masei haotice a pământului.” Această lucrare a Duhului era cunoscută de Iov și de prietenii lui. Iov spune: “Suflarea Lui înseninează cerul,” Iov 26:13, și Elihu spune, “Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață.” Iov 33:4. În Psalmul 33:6 “6 Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii lui.” Psalmul 104:30, “:30 Îți trimiți Tu suflarea: ele Sunt zidite, și înnoiești astfel fața pământului.” Creația de aici este transformare.
Afirmațiile de mai sus arată că creația lumii este atribuită lui Dumnezeu, ca Unul, și că toate lucrurile sunt din Tatăl care este adevărata sursă, că sunt create de și prin Fiul, și Duhul a fost puterea lor transformatoare și dătătoare de viață. Găsim în această acțiune externă a persoanelor, aceeași relație și subordonare arătate în Trinitate. Tatăl acționează prin Fiul (Efes. 3:14-19; Evrei 1:2,) și trimite Duhul Ps. 104:30.
II. ÎN PROVIDENȚĂ
În afirmațiile despre providență, nu se arată distinct subordonarea Fiului și a Duhului. Nu se neagă și deci nu sunt dovezi că nu există. Dar în absența revelației specifice, nu îndrăznim să afirmăm pozitiv. În scripturi, toate actele providențiale sunt atribuite lui Dumnezeu. Că este vorba de tatăl singur sau de Dumnezeul triunic, nu apare. Nu este nici o revelare a metodei prin care are loc. Dar fiecare din persoane este revelată făcând un act al providenței. Hristos a spus despre Tatăl, Mat. 6:25-32, mai ales v. 32, și 10: 29-31. Ținerea lumii este atribuită Fiului, Evrei 1:3, și spune că în El sunt toate lucrurile. Col. 1:17. Grija providențială a Duhului este arătată din plin în legătură cu viața credincioșilor în Hristos, despre are se spune că au în ei ființa Lui. Faptul că acest lucru este făcut în sfera răscumpărării nu îl face mai puțin providențial, decât dacă ar fi fost în cea a creației. În cea din urmă, Duhul este menționat ca fiind angajat în acte providențiale. Isaia 59:19; 63:14.
III. ÎN RĂSCUMPĂRARE
Acțiunea distinctă a celor trei persoane este mai limpede arătată în legătură cu răscumpărarea. Acest lucru se datorează probabil faptului că pe tema acestui subiect avem mai multe informații decât pe cea a creației sau providenței. Dumnezeu ne este adus mai aproape și astfel este mai clar revelat. În legătură cu aceasta s-a făcut revelația despre relațiile Trinității și egalitatea persoanelor în natura divină și subordonarea lor în lucrare. Întreaga lucrare de răscumpărare este atribuită Dumnezeului triunic, dar fiecare din persoane este revelată ca având relații distincte, oficiale cu ea.
1. Toate acestea apar în modul în care au fost revelate.
(a) este clar că Scripturile sunt de la Dumnezeu, Ioan 3:34; 10:35; 1 Cor. 2:9, l0; 1 Tes. 2:13; 2 Tim. 3:16; Evrei 1:1.
(b) Hristos atribuie Tatălui puterea Sa și autoritatea de a vorbi și îl declară sursa a ceea ce a fost revelat de El. Ioan 3:34; 7:16; 12:49; 15:15. Același adevăr este î Apoc. 1:1, unde distincția între persoane arată că revelația lui Isus Hristos, dată de Dumnezeu, a fost dată de Tatăl. De la Tatăl, ca sursă, derivă Duhul Sfânt adevărul revelat de El. Duhul adevărului ieșit de la Tatăl, cum spune Hristos. Ioan 15:26. Cauza desemnată pentru promisiunea subsecventă că Duhul va călăuzi în tot adevărul a fost “nu va vorbi de la el, ci ceea ce a auzit de la Tatăl.” Ioan 16:13. Adevărul rostit astfel este de la Tatăl, prin Fiul, ceea ce reiese din v. 14 și 15. La fel și în 1 Cor. 2:7-11, “Dumnezeu a revelat prin Duhul” “lucrurile adânci ale lui Dumnezeu,” “înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci.” Întregul context arată că Tatăl este sursa.
(c) Dar în timp ce Tatăl este declarat sursa revelației răscumpărării, a făcut-o cunoscută prin Fiul. El este, în relația divină, numit Cuvântul lui Dumnezeu. El este numit Fiul Preaiubit. Mat. 17:5. El a manifestat pe Tatăl în persoana Sa, și a spus “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” Ioan 14:9. În timpul întrupării a vorbit personal, ca și profeții din vechime, Evrei 1:1, 2. El este profetul despre care Moise a spus Deut. 18:15-19; și este numit astfel în Fapte 3:20-22. El S-a numit Lumina lumii. Ioan 8:12. A prevestit viitorul Său, al apostolilor, al Ierusalimului și al lumii. A început predicarea marii salvări. Evrei 2:3. A dat instrucțiuni speciale apostolilor Săi, înainte de moartea Sa și după înviere, nu doar despre evanghelia Împărăției, ci despre toate lucrurile ce vor fi văzute de ei și de cei ce vor fi învățați de ei. În ultima perioadă, i-a învățat cu privire la relația dintre suferințele Lui și moartea Lui cu profețiile VT.
(d) În această lucrare a revelației, Duhul Sfânt este agentul operațional. Duhul este Cel la care se referă cuvântul trimis de Dumnezeu. “oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.” 2 Pet. 1:21. Acest lucru se spune despre scriitorii VT în general. Este specific declarat despre David, Mat. 22:43; Fapte 1:16; Isaia, Fapte 28:25, și despre autorul Ps 96, în Evrei 3:7. Acești scriitori VT atribuie constant instrucțiunile lor Duhului lui Dumnezeu, de ex. David în 2 Sam. 23:2. Neemia afirmă aceasta despre profeții prin care Dumnezeu a avertizat poporul. Neem. 9:30. Isaia, (48: 16,) proclamă “Domnul m-a trimis și Duhul Lui.”
Este adevărat același lucru despre revelațiile inspirate ale NT. Lucrarea Domnului nostru a fost supusă Duhului. Ca Fiu divin, lucrează prin Duhul, ca și în alte acte divine, totuși ca Omul Dumnezeu a fost influențat de natura Sa umană. Domnul a spus aceasta în prima parte a lucrării Sale, Luca 4:16-21. Întinderea nemăsurată a influenței Sale a fost învățată de Ioan Botezătorul. Ioan 3:34. La fel erau și apostolii lui Hristos pregătiți pentru lucrarea lor. Efes. 3:5. Învățăturile Domnului nu erau de ajuns. Urau să fie revelate și alte adevăruri, astfel a fost promis Duhul Sfânt, ceea ce s-a împlinit în ziua Cincizecimii, nu doar acolo, nu doar cu ei,, ci în toată perioada NT, peste multitudini și peste cei care au scris. Efectul acestei influențe este afirmat distinct. La Cincizecime “vorbeau în alte limbi, cum le dădea Duhul.” Fapte 2:4. Curajul cu care vorbeau despre Hristos este atribuit umplerii lor de Duhul Sfânt. Fapte 4:31. Pavel a spus că predicarea lui “era o dovadă a Duhului și a puterii” 1 Cor. 2:4, și că vorbește cu cuvinte nu din învățătura omenească, ci de la Duhul. 1 Cor. 2:13.
2. Dacă ne uităm la lucrarea de răscumpărare, găsim aceste relații mutuale susținute. Salvarea sau răscumpărarea sunt atribuite peste tot Dumnezeului triunic. Exemplele se găsesc în Luca 1:68-71; 3:6; Fapte 28:28; Rom. 1:16; 2 Tes. 2:13; Tit. 2:11.
(1.) Dar sursa este specificată ca fiind Tatăl. Sfera sa este în cadrul creației, care este din El,și sub influența providențială ce au originea în El. El este Legiuitorul, a cărui lege a fost încălcată și care pedepsește, ca administrator al acestei legi. Răscumpărarea este efectul scopului Lui. 1 Cor. 2:7; Efes. 3:11; 2 Tim. 1:9. Acel scop curge din dragostea lui binevoitoare pentru omenire. Ioan 3:16. Și-a trimis Fiul “ca lumea să fie salvată prin El” Ioan 3:17. Voia Lui, a venit Fiul să o împlinească. Evrei 10:7; Ioan 6:38-40; Gal. 1:3, 4. Pentru aceasta l-a trimis, (Rom. 8:32,) conform cu sfatul Său,” (Fapte 2:23,) salvând oamenii după scopul și harul Său (2 Tim. 1:9,) dându-ne viața eternă,în Fiul Său. 1 Ioan 5:11. El ne-a ales, în Hristos, înainte de întemeierea lumii și ne-a dat harul Său, Efes. 1:4, 6, ne-a dat lui Hristos, Ioan 17:6-11, nimeni nu vine la El decât dacă tatăl care M-a trimis îl atrage, Ioan 6:44, “ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.” Efes. 1:5. Omul poate fi atras astfel, El a dat Duhul lui Hristos, Fapte (2:33,) și prin El, oamenilor, ca să fie regenerați, (Ioan 3:5,) din moartea pricinuită de păcat (Efes. 2:1,) ca să fie credincioși, (Gal. 6:22,) și să fie fii, (Gal. 4:6,) sigilați cu Duhul Sfânt promis, (Efes. 1:13,) care este martorul credincioșilor, că sunt copii ai lui Dumnezeu, și deci moștenitori și co-moștenitori cu Hristos” Rom. 8:16,17. Dumnezeu i-a predestinat să fie după chipul Fiului și i-a sfințit, în adevăr (Ioan 17:17,) curățindu-i de păcat, Efes. 5:26; 1 Tes. 4:7, și îi transformă în acest chip din slavă în slavă.” 2 Cor. 3:18. În toată această lucrare, Tatăl este persoana căruia i se adresează în rugăciune, în numele lui Isus, Efes. 2:18; 3:14, în mișcarea Duhului, Efes. 6:18; Rom. 8:26, și de la care vine “orice dar bun,” Iacov 1:17, și îndreptățirea, iertarea, adopția și sfințirea credincioșilor și împărăția cerească pe care a pregătit-o pentru ei.
Acestea sunt unele detalii ce arată cât de complet Tatăl este identificat cu răscumpărarea omului. Nu sunt exhaustive de ceea ce suntem învățați. Întregul este de la El, ca sursă, și nu doar în general, ca dar al Fiului și al Duhului, dar și lucrând în și prin ei în fiecare caz. În răscumpărare ca și în creație și providență, El este prezent, voiește constant, lucrează continuu; nu direct El, ci prin Fiul și Duhul.
Unele părți din lucrarea Tatălui vor necesita discuții mai ample, nu așa mult ca la Fiu, sau la Duh, ale căror acte trebuie analizate în detaliu.
Este necesară o scurtă declarație ca un sumar a ceea ce se va discuta.
(2.) Acțiunea Fiului în răscumpărare este scurtă, dar descrisă deplin în Fil. 2:5-11. Suntem învățați despre acea subordonare oficială față de Tatăl asumată voit în lucrarea Sa, care corespunde cu afirmația că a fost trimis de Tatăl. Și-a asumat natura noastră și a devenit om prin întrupare, umilirea lui voluntară, până la moartea pe cruce; și onoarea dată Lui în acea natură, prin care a devenit obiectul închinării universale, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.
Aflăm că în perioada întrupării a devenit un exemplu uman, la fel cum este și chipul Tatălui. Prin supunerea Sa activă față de legea pe care o împlinește pentru poporul Său, ne oferă neprihănirea. Prin suferințele și moartea Lui a plătit pedeapsa păcatului.Ca răsplată a muncii Sale, a primit Duhul promis pe care îl trimite pentru salvarea celor pe care Dumnezeu i-a dat. Toată puterea I-a fost dată, ca evanghelia Sa să fie predicată cu succes și este rege în Sion și Domn al tuturor lucrurilor. Stă la dreapta lui Dumnezeu, exercitând domnia primită, și mijlocind pentru poporul Său. Așa va judeca lumea și va oferi neprihăniților și răilor partea lor veșnică.
Subordonarea lucrării în toate pozițiile ocupate astfel este clar arătată. Vorbind profetic, când a sosit ceasul trădării Sale și al crucificării, ca și cum lucrarea este deja gata, Hristos a declarat despre tot ce a făcut, contemplând totul ca fiind finalizat, că era lucrarea dată de Tatăl. Ioan 17:4. A spus că a venit să facă voia Tatălui, (Ioan 6:38,) și lucrarea Celui care L-a trimis, Ioan 9:4. El a onorat legea Tatălui în împlinirea cerințelor Lui și față de Care S-a supus, deși era Fiu, . Evrei 5:8. Răsplata a primit-o de la Tatăl, anume Duhul, (Fapte 2:33,) poporul Lui, (Ioan 17:9,) înălțarea, Fapte 2:33, 36. Chiar judecata viitoare a lumii Îi aparține datorită ordinării lui Dumnezeu, (Fapte 10:42; 17:31; Rom. 2:16,) Și i-a fost dată de Tatăl. Ioan 5:22.
(3.) Lucrările Duhului în răscumpărare sunt mai numeroase decât cele ale Fiului și îl aduc în relații intime cu poporul lui Dumnezeu.
Prin El, trupul uman al lui Hristos a fost pregătit pentru primirea persoanei divine, (Luca 1:35,) și prin influența Lui plină de har, mintea și inima lui Hristos au fost potrivite pentru această lucrare. Isa. 11:1-5; Ioan 3:34; Luca 4:14. El pregătește biserica, care este trupul spiritual al lui Hristos, pentru ca Domnul să locuiască în el. Efes. 2:22. În El sunt botezați, influențați divin de El, Mat. 3:11, El ne-a salvat prin regenerare și înnoirea Duhului Sfânt. Tit 3:5. Prin El suntem născuți din nou. Ioan 3:5-8. El se luptă cu omul (Gen. 6:3,) și condamnă lumea cu privire la păcat, neprihănire și judecată,” (Ioan 16:8,) și dă pocăința, (Fapte 5:31, 32, cf. Fapte 2:33,) luptând cu pofta cărnii, aducând roade spirituale, Gal. 5:16-25, ca ei să umble nu în fire, ci în Duh. Rom. 8:2-4. Produce credința, Efes. 3:17, și bucuria și pacea în credință, ca ei să fie plini de nădejde, Rom 15:13, și cunoștință despre lucrurile pregătite de Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc, Cor. 2: 9, 10. Prin El avem intrare la Tată, Efes. 2:18, Cu rugăciunea “Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții,” Efes. 6:18, Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: “Ava! adică: Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că Suntem copii ai lui Dumnezeu.” Rom. 8:15, 16. Astfel, El devine autorul îndreptățirii prin credință și al sfințirii, curățirii și consacrării, 1 Cor. 6:11, și al duhului de înfiere. Gal. 4:6. El descoperă slava lui Dumnezeu credinciosului și îl transformă în acest chip. 2 Cor. 3:18. Așa cum arată contextul, aceasta se face prin cuvântul lui Dumnezeu, care este sabia Duhului. Efes. 6:17. Se face și prin evanghelie, simbolic pentru lucrarea de curățire și hrănire, despre moarte și învierea lui Hristos. Rom. 6:3, 4; Efes. 5:26; Tit 3:5, 6; 1 Cor. 11:26; Ioan 6:48-63.
În toate acestea și în alte lucrări, Duhul se află în relație foarte intimă cu poporul lui Dumnezeu. Așa cum Tatăl are o relație cu fii care strigă la El, în Duhul de înfiere și așa cum Fiul devine obiectul afecțiunii supreme, datorită jertfei și suferințelor, de aceea Duhul caută intimitatea în credincioși pentru a deveni un martor permanent pentru ei și un mângâietor în lipsa Întrupatului lor Domn. 1 Cor. 3:16, 17.
Subordonarea Duhului în lucrare este revelată, în general, în afirmația că este trimis de Tatăl și de Fiul. Ioan 14:16, 17; 15:26. Hristos botează cu Duhul, Mat. 3:11, și prin El produce rezultatele muncii lui. La Tatăl vin oamenii prin Duhul, în rugăciune. Efes. 6:18. Tatăl îndreptățește și înfiază, prin influența Duhului. Este chipul lui Hristos, nu al Său, în care îi transformă pe credincioși. Poruncile sunt ale lui Hristos, și sunt potrivite cu lucrarea Fiului, cea a Duhului este pe loc secundar. Locuirea Duhului în oameni este pentru ca credincioșii să fie uniți în locuirea lui Dumnezeu, Efes. 2:22.
Am văzut astfel că în lucrările exterioare ale trinității, aceeași subordonare a lucrării apare în modul de subzistență din interior. Această subordonare, în ambele cazuri, trebuie recunoscută deoarece este din cuvântul lui Dumnezeu. În același timp, nu trebuie uitat că același cuvânt declară distinct egalitatea celor trei persoane din natura divină, ceea ce nu permite inferioritatea nici uneia.
