Scopul acestui articol obişnuit este de oferi cititorilor noştri discuţii controversate pe teme potrivite vieţii creştine. Datorită spiritului de partizan, credibilităţii personale, acreditării, etc., le-am cerut tuturor autorilor care au scris pentru acest articol să-şi publice anonim scurtele declaraţii. Făcând aşa, sperăm să-l încurajăm pe cititor, măcar într-o mică măsură, să se concentreze asupra argumentelor implicate în fiecare poziţie decât pe anumiţi factori personali.
Un simplu schimb de opinii între două părţi este deseori extrem de nesatisfăcător, aşa că extindem fiecare schimb de opinii la cinci secţiuni astfel încât autorii să riposteze, examineze, şi să clarifice argumentele din primul nivel al discuţiei.
AVOCATUL 1: Suntem Obligaţi să Dăm Zeciuială Doar din Venitul Nostru Net
Zeciuiala este „practica de a da a zecea parte din venit sau proprietate ca dar (jertfă) pentru Dumnezeu.” [1] Uneori s-a crezut că zeciuiala cerută în Vechiul Testament este de fapt mai mare de zece la sută din pricina „zeciuielii din al treilea an” menţionată în Deuteronom 14:28-29. Această opinie presupune–în mod greşit, cred eu–că zeciuiala din al treilea an era în plus faţă de obişnuita zeciuială anuală, în loc să fie zeciuala obişnuită diferenţiată prin locul de contribuţie şi/sau întrebuinţările speciale. [2] Zeciuiala nu era o cerinţă ceremonială unică teocraţiei israelite, ci era practicată de poporul lui Dumnezeu încă din perioada pre-mozaică. (Gen. 14:17-20; 28:22; cf. Evr. 7:1-10)
Poziţia adoptată în aceast scurt articol presupune că este atât un privilegiu spiritual al creştinului cât şi o obligaţie morală de a da Domnului zeciuială din venitul lui. Isus a spus să nu lăsăm acest lucru nefăcut (Mat 23:23). Un astfel de dar nu este altceva decât o dovadă a faptului că Dumnezeu ne-a purtat de grijă, şi că la urma urmei El este proprietarul, a tot ceea ce posedăm. Zeciuiala îl onorează pe Domnul ca şi Creator al nostru şi ca Răscumpărător al nostru, fiind o mărturie a faptului că noi îi aparţinem Lui cu recunoştinţă. A refuza să dai zeciuială nu este altceva decât să îndrăzneşti să furi de la Dumnezeu. (Mal. 3:8)
Acest articol presupune de asemenea că un creştin ale cărui motivaţii sunt pure nu va permite convenienţelor sale personale sau interesului propriu să hotărască cum se aplică poruncile lui Dumnezeu în viaţa sa. Chiar dacă Cristos ne-ar cere să vindem totul şi să dăm banii săracilor, un adevărat ucenic ar fi gata să facă acest lucru (Mat. 19:21-22). O discuţie a dimensiunii zeciuielii noastre nu trebuie să fie o ocazie de a minimaliza sau de a căuta o ucenicie mai uşoară.
Se ridică întrebarea legitimă, totuşi, dacă cuvântul lui Dumnezeu ne cere să dăm zeciuială din venitul nostru impozat sau din cel neimpozat. Sperăm ca atenţia noastră la această întrebare să nu ne distragă de la chestiunile mai grele ale legii–dreptate, milă, şi credinţă–ca şi Fariseii, care îşi făceau griji să dea zeciuială în amănunt, chiar şi din condimentele din grădină, dar fiecare în parte era plin de ipocrizie şi fărădelege (Mat. 23:23-28).
Având în vedere aceste remarci introductive, permiteţi-mi să propun teza că, pentru a fi concis, obligaţia Biblică a zeciuielii este ca creştinul să-i dea Domnului zece procente din venitul său după impozitare. [3]
Venitul înainte de impozitare al unei persoane nu este de fapt venitul ei; nu „intră” niciodată în posesia sau în contul ei bancar.[4] Legea lui Dumnezeu nu îmi cre să dau zeciuială din venitul altei persoane, iar banii pe care guvernul civil îi ia ca ai săi înainte ca eu să exercitez un control neîngrădit asupra lor în mod tehnic nu sunt ai „mei” încă de la început. Este venitul guvernului civil, nu al meu,[5] şi eu nu am nici o alternativă în această chestiune. S-ar putea ca banii care mi-au fost luaţi în mod involuntar de către stat să-mi fi fost plătiţi mie–probabil că au devenit ai mei–dar se poate spune acelaşi lucru şi despre banii câştigaţi anul trecut de Donald Trump; se poate ca în schimb să-mi fi fost plătiţi mie (şi astfel să fi devenit ai mei), dar nu au fost, şi eu, aşadar, nu am dat zeciuială din ei. Prin harul lui Dumnezeu, am dat zeciuială din tot ceea ce am primit în realitate şi am putut să numesc al meu. Nu trebuie să scăpăm din vedere că există o diferenţă enorm de semnificativă între banii luaţi de guvern şi banii pe care-i cheltuiesc eu pe lucruri cum ar fi alimentele, chiriea întreţinera, cheltuielile medicale, etc. În primul caz nu am de ales în această problemă, [6] în timp ce în al doilea caz controlez cum–şi chiar dacă–vor fi cheltuiţi banii mei. Doar în al doilea caz banii sunt cu adevărat ai mei.
Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că din „venit” sunt chemat să dau zeciuială(ex. Deut. 14:22,28; Prov. 3:9). Cuvântul evreiesc se referă la produsul sau rezultatul efortului unei persoane în sensul a ceea ce câştigă o persoană sau roadele investiţiei sale. Fermierul nu dă zeciuială din costul sămânţei pe care a plantat-o, ci din roadele sau venitul produs de ferma sa. Mai mult, dacă câmpul său dă o recoltă de o mie de buşeli, dar lăcustele distrug două treimi din ea, el dă zeciuială din treimea rămasă care poate fi recoltată–nu din întreg câmpul. În mod asemănător, dacă investesc 12.000 $, în inventarul şi costurile de operare pentru a conduce o afacere, şi dacă iau 17.000 $ rentă din această afacere, profitul sau venitul din care dau zeciuială va fi de 5.000 $ (nu de 17.000 $). Dacă afacerea mea este jefuită de un hoţ care ia 2.000 $ înainte ca să merg la bancă, atunci venitul meu real este de 3.000 $–şi aceasta este suma din care mi se cere să dau zeciuială. Taxa involuntară plătită guvernului civil (la penalizarea pentru refuz neplată) nu face parte din „venitul” meu anual. Este mai degrabă parte din preţul plătit pentru a face afaceri–plata necesară pentru dreptul de a câştiga vre-un ban sub protecţia şi juristicţia Statului.
Nu ar trebui să gândim că a da zeciuială din venitul nostru impozat înseamnă a fura de la Dumnezeu (deoarece a zecea parte din „venitul” neimpozat ar reprezenta un dar mai mare). Scriptura ne învaţă că banii pe care-i dăm la taxe sunt bani plătiţi oficialilor civili care nu sunt alţii decât „slujitorii lui Dumnezeu” (Rom. 13:7). Într-adevăr, credincioşii trebuie chiar „pentru aceasta” să-şi plătească taxele, adică pentru că magistraţii sunt „slujitori ai lui Dumnezeu, făcând slujba aceasta” (v.6).
Ca urmare, tot ceea ce plătesc la Stat în taxe sunt bani daţi slujitorilor lui Dumnezeu pentru slujba lui Dumnezeu. [7]
În cele din urmă, opinia care spune că trebuie să dăm zeciuială din venitul impozat are dreptate deoarece poziţia opusă (că trebuie să dăm zeciuială din venitul neimpozat) este falsă, şi este falsă deoarece poate fi redusă la absurd. Este imposibil, la modul absurd vorbind, să mi se ceară să contribui cu zece procente dintr-o sumă declarată de bani dacă nu primesc nouăzeci de procente sau mai mult din acea sumă declarată.
În acele cazuri în care guvernul civil îi taxează pe anumiţi indivizi cu nouăzeci şi unu la sută din „venitul” lor–lucru care s-a întâmplat de prea multe ori şi nu este o ipoteză ridicolă[8]–cel care se presupune că dă zeciuială înainte de impozitare ar trebui, dacă ar fi fidel acestui principiu, să tragă concluzia că acestor indivizi li se cere în mod moral să dea bani pe care nu îi au.
Cuvântul lui Dumnezeu nu ne pune într-o astfel de poziţie morală imposibilă, nici chiar teoretic. Teoria că este datoria noastră să dăm zeciuială din „venitul” nostru neimpozat este în mod logic fisurată în interior. Poate fi salvată de absurditate doar prin importarea unor consideraţii sau constrângeri care sunt străine problemei în cauză.
AVOCATUL 2: Suntem Obligaţi să Dăm Zeciuială din Venitul Nostru Brut
Când ajungem la subiectul zeciuielii, un lucru pe care-l putem spune cu siguranţă este că Biblia porunceşte această practică. Totuşi, Biblia nu a fost scrisă în contextul formelor complexe şi ascunse de impozitare pe care le avem astăzi, şi, aşadar, trebuie să fim foarte precauţi în a determina dacă Scriptura porunceşte zeciuiala din venitul brut sau net.
Pentru simplificare, voi considera „venitul brut” a fi venitul definit pe declaraţia noastră federală de impozit ca „Venitul Brut Ajustat”. La această sumă se ajunge după ce lucrurile ca cheltuielile de afacere şi de inventar au fost scăzute deja. Pentru a evalua adevăratul nostru venit brut pentru scopul zeciuielii, trebuie să scădem de asemenea pierderile provocate de catastrofe. Odată făcut acest lucru, cred că avem, o aproximare destul de bună a venitului nostru aşa cum îl vede Biblia. Acesta este venitul din care trebuie să dăm zeciuială.
Pe parcurs ce examinăm controversa „brut contra net”, aflăm că Biblia nu dă nicăieri în mod explicit nici o scădere a părţii din venitul nostru care merge la taxe. Totuşi, ştim că vechii Israeliţi erau supuşi unor taxe. Mai întâi, era taxa anuală de jumătate de shekel reprezentând „bani pentru ispăşire”, care trebuia plătită de către fiecare Israelit adult de parte bărbătească. (Ex. 30:11-16) Mai târziu, Samuel le-a promis israeliţilor că regele lor va lua o zecime din venitul lor (I Sam. 8:14ff). Se pare că aceasta era sub formă de taxă. În sfârşit, când evreii au devenit supuşi Romei, ei au primit o taxă suplimentară. Totuşi, în ciuda existenţei taxelor, Biblia nu permite nicăieri israeliţilor să reducă zeciuiala lor ca şi urmare. Povara de a aduce dovezi, atunci, este asupra persoanei care pledează pentru zeciuiala din venitu net şi nu din cel brut.
Un argument adus de cei care susţin zeciuala dată din venitul net este că o parte din „venitul” neimpozitat care merge la impozite nu este de fapt venit, deoarece „nu intră” niciodată în posesia noastră. Acest argument se sprijină pe o premisă care nu este întotdeauna adevărată. Pentru cei care sunt patroni, venitul neimpozitat intră în posesia lor, şi apoi trebuie plătit. Este doar pentru convenienţă faptul că Fiscul (IRS) trage această taxă direct din salariul acelora care nu sunt patroni. Nu a fost dintotdeauna aşa. Fiscul a depins de oameni ca să-şi plătească taxele din venitul pe care-l primiseră deja–la fel cum fac patronii astăzi. Nu este de neconceput, chiar dacă admitem că este improbabil să fie aşa, că Fiscul s-ar putea să găsească mai convenabilă întoarcerea la procedura anterioară. Nu ar trebui să ne uităm la acţiunile arbitrare ale guvernului pentru a determina care este sau care nu este adevăratul nostru venit.
Mai mult, sunt multe impozite astăzi pe care le plătim după ce ne primim salariul. Acest lucru este adevărat cu privire la taxele imobiliare, taxele de vânzare, şi taxele la benzină, printre altele. Acela care crede cu adevărat în zeciuială din venitul net în loc de cel brut ar trebui să fie consecvent. Pentru a determina venitul din care trebuie să dea zeciuială , ar trebui să ţină o evidenţă a tuturor acestor taxe pentru a le scade din venitul său brut. (Acest lucru ar însemna să păstrăm toate chitanţele de la cumpărături, facturi de telefon, facturi de întrţinere, şi să ştim ce procent din benzina noastră merge pentru taxe–şi multe altele.) Dacă persoana care susţine zeciuiala din venitul net nu vrea să se obosească cu toate acestea, bine. Dar să fie consecventă în ceea ce spune că este venitul net.
Totuşi, chiar dacă adeptul zeciuielii din venitul net ar dori să fie consecvent în această privinţă, cazul lui încă trebuie stabilit. Haideţi aşadar să trecem la următorul argument – şi anume, că plata involuntară a unui impozit pe venit (precum şi alte forme de impozite cum ar fi cele imobiliare, pe vânzări, dintre care toate prezintă o penalitate oarecare pentru neplată ) este înrudită cu distrugerea a unei părţi din recoltă de către lăcuste (sau, ca să punem problema în cea mai bună lumină, este parte din costul de a face o afacere). Să presupunem că, eu plătesc diferitele impozite pe care le plătesc pentru că îi permit guvernului să-mi asigure servicii pentru care altfel ar fi trebuit să le plătesc direct din propriul meu buzunar. De exemplu, plătesc impozit la benzină în loc să trebuiască să plătesc taxe la fime private de fiecare dată când mă aventurez pe şosea. Plătesc taxe imobiliare pentru ca, copiii mei să poată beneficia de o educaţie „gratuită”. (Dacă profit sau nu de avantajul educaţiei guvernamentale nu este problema.) Plătesc în parte impozit pe venit pentru a asigura apărarea ţării noastre împotriva agresiunii străine.
Cineva ar putea argumenta că nu prea am de ales în toate astea. Într-un fel este adevărat. Totuşi, dacă nu-mi place că taxele mele vor finanţa ceva anume (de ex. avorturile sau educaţia guvernamentală), pot să votez împotriva unor anumiţi legislatori sau legi. Aş putea chiar să părăsesc ţara sau statul şi să locuiesc în altă parte. Garantat, aceste acţiuni nu vor schimba întotdeauna situaţia, şi s-ar putea să nu fie uşor să părăseşti ţara, dar ideea este următparea: Atât timp cât trăiesc sub autoritatea civilă a unui anumit guvern, sunt într-un sens implicat într-un contract cu acel guvern de a asigura anumite servicii în schimbul impozitelor mele. Dacă nu-mi plac clauzele contractului, aş putea să încerc să schimb lucrurile (fie prin „a opera după reguli”, fie prin răzvrătire) sau aş putea „ieşi din contract” prin a pleca.
Să presupunem, totuşi, că am renunţa la anumite programe guvernametale–ex. educaţie sau programe federale şi de stat pentru şosele. Impozitele s-ar reduce, dar tot ar trebui să plătim pentru educaţia copiilor noştri şi pentru drumurile noastre. Şi am plăti pentru acesatea din venitul nostru net. Poate am plăti mai puţin dacă am proceda normal. Dar nu aceasta este ideea. Ideea principală este că nu ar trebui să ne gândim că reducerem obligaţia de a da zeciuială doar pentru că i-am dat guvernului puterea de a ne taxa pentru serviciile pentru care altfel ar trebui să le plătim direct din buzunarele proprii.
Ultimul argument major pentru zeciuiala din venitul net este că zeciuiala din venitul brut poate fi redusă la absurd–şi anume, ar fi imposibil pentru cineva ca să-şi îndeplinească obligaţia de a da zeciuială dacă guvernul ar lua un impozit mai mare de nouăzeci la sută din venitul lui. Această absurditate rezultă numai dacă avem o vederea prea simplistă a ceea ce implică zeciuiala din venitul brut. Sincer vorbind, găsesc că cea mai plauzibilă poziţie este ceea ce eu numesc zeciuială din venitul brut modificat. Iar una dintre modificările majore care cred că ar trebui să fie făcute intervine atunci când guvernul depăşeşte limitele asigurării serviciilor care au un beneficiu aproape egal pentru majoritatea cetăţenilor şi începe să confişte venitul celor bogaţi într-un program de redistribuire a averilor. În această situaţie, guvernul a devenit un tâlhar, iar creştinul are dreptul de a determina cât poate de bine ce parte a impozitelor lui merg la redistribuirea averilor şi poate să-şi reducă zeciuala corespunzător. În schimb, totuşi, o persoană care beneficiază în mod financiar din serviciile „gratuite” ale guvernului ar trebui să le considere pe acestea ca făcând parte din venitul ei şi să-şi mărească zeciuala.
Ca şi concluzie, a da zeciuială din venitul brut este biblic şi plauzibil şi este obligaţia noastră înaintea Domnului.
AVOCATUL 1: Răspuns
Avocatul zeciuielii din brut (de aici în colo AZB) susţine că poziţia biblică este că obligaţia noastră morală înaintea Domnului constă în a da zeciuală din venitul nostru după ce a fost ajustat prin scăderea unor lucruri „cum ar fi” cheltuieli de afaceri, inventar, şi pierderi în caz de dezastru. Dar trebuie făcute următoarele observaţii:
1. Rezultă că la urma urmei, AZB nu susţine o zeciuială din venitul brut al unei persoane, ci mai degrabă din venitul ajustat al unei persoane–aşadar, „venitul net”. [1] Acum disputa este mai degrabă doar asupra a ceea ce poate fi considerată o ajustare legitimă a venitului unei persoane înainte de a da zeciuială.
2. Acum, AZB nu oferă nici o dovadă biblică directă în favoarea diferitelor ajustări pe care le menţionează (viz. cheltuieli de afaceri, inventar, pierderi în caz de dezastru). Mai mult, nu se poate găsi nici o dovadă că Biblia interzice o ajustare pentru impozitul pe venitul unei persoane, dincolo de un argument greşit din punct de vedere logic rezultat din tăcere. [2] Apropo, Scriptura este la fel de tăcută cu privire la ajustările pe care le trece AZB cu vederea ca şi în cazul ajustării particulare pe care o condamnă.
3. Forţa poziţiei lui AZB se sprijină aşadar în mod egal pe cuvintele cruciale „cum ar fi” în susţinerea tezei sale expuse mai sus. [3] Ce defineşte în mod specific categoria sau clasa cheltuielilor care includ „lucruri cum ar fi” cheltuielile de afaceri, de inventar şi pierderi în caz de dezastru? AZB nu spune. După câte ştim noi, un impozit al venitului nostru aparţine de asemenea acestei categorii–adică, trebuie considerat ca fiind unul dintre acele lucruri „cum ar fi” cheltuielile de afaceri. Putem să formulăm această critică altfel. AZB nu alege să apere ajustările particulare pe care le admite la un nivel de unu-la-unu. În schimb, el admite o clasă de ajustări care sunt în acest caz ilustrate de lucruri de genul „cum ar fi” cheltuielile de afaceri şi pierderile în caz de dezastru. Până nu defineşte (restrânge) şi nu apără acea clasă specifică de ajustări, nu putem să vedem dacă impozitele pe venit sunt excluse din acea clasă sau nu. Sugerez că fiecare apărare pe care o oferă AZB cheltuielilor de afaceri va acoperi în mod asemănător impozitele pe venit ca şi ajustare legitimă.
4. Am spus ceva mai înainte că impozitele involuntare de pe „venitul” meu declarat nu fac în realitate parte din venitul meu deloc.[4] Asemenea bani nu au fost niciodată „ai mei” din moment ce nu am avut nici un control liber asupra lor. Plata lor în impozite este obligatorie pentru privilegiul de a câştiga vreun ban. AZB încearcă în mod eronat să asemene impozitele de achitare (ex. vânzări, benzină, utilităţi, imobiliare) cu impozitele pe venit–şi astfel pretinde că, consecvenţa îmi cere să le scad pe primele din venitul din care dau zeciuială precum şi pe cele din urmă. Dar disanalogia este evidentă. Plăţile mele de achitare (aşadar impozitele pe vânzări, etc.) sunt într-adevăr sub controlul meu liber. Mai important, zeciuiala mea este determinată de venitul meu, nu de plăţile mele. Asta explică de ce impozitele constituite din plăţi nu îmi reduc venitul din care dau zeciuială, în timp ce taxele pe venit fac lucrul acesta. [5]
5. În sfârşit, AZB argumentează că impozitele nu ar trebui să reducă venitul meu din care dau zeciuială pentru că „în mod prezumtiv” astfel de impozite sunt plătite în schimbul unor servicii pe care le-am introdus „într-un fel” într-un contract cu guvernul civil care le asigură–impozite pe care altfel ar trebui să le punem deoparte şi să le plătim din propriul nostru venit net. Ce putem spune despre această cerinţă remarcabilă?
(a) Nu cunosc pe nimeni astăzi care crede cu adevărat ceea ce se cere aici. Cu siguranţă că oamenii din timpurile biblice nu au luat-o în considerare; de aceea îi urau pe vameşi. Nici chiar AZB nu o ia în considerare, fapt pentru care admite scăderea impozitelor care reprezintă un jaf al guvernului din venitul din care dă zeciuială. [6]
(b) Biblia nu clădeşte obligaţia noastră morală de a plăti impozitele cerute de guvern pe prezumţia „plăţii unor servicii” pe care altfel cetăţenii ar trebui să le asigure la nivel individual. Isus ştia despre abuzul şi lăcomia guvernului atunci când a spus cu toate acestea „daţi Cezarului ce este al Cezarului”. În plus, serviciile legitime ale guvernului civil nu sunt văzute de Biblie ca servicii care, altfel, indivizii au autoritatea să şi le asigure de unii singuri (ex. executarea criminalilor).
(c) Vederea contractuală a guvernului civil (şi impozitele pe care le impune) este o piesă a mitologiei explicative. Cu siguranţă disanalogiile depăşesc în greutate analogiile dintre serviciile-şi-taxările guvernului şi intrarea într-un contract. Chiar şi AZB recunoaşte aceasta din moment ce admite că taxările pe serviciile „contractuale” ale guvernului civil pot ajunge la „jaf”–lucru care nu poate fi niciodată spus în mod raţional despre „plăţile” făcute pentru „servicii” din moment ce acestea se află într-un contract.
(d) AZB nu explică sau defineşte presupunerea sa care subliniază că dacă cineva primeşte un serviciu din partea guvernului civil în schimbul impozitelor pe care le plăteşte, atunci acele impozite nu ar trebui să-i reducă acelei persoane venitul din care dă zeciuială. Poate o persoană să dea zeciuială din venitul său în măsura în care acesta îi asigură beneficii? (Poate fi redusă obligaţia unei persoane de a da zeciuială de cantitatea de venit care nu se dovedeşte a fi folosită în mod benefic de către aceasta?) Discuţia lui AZB despre impozitele guvernului ca fiind plăţi pentru a beneficia de anumite servicii este irelevantă în definirea obigaţiei noastre de a da zeciuială.
Modificâdu-şi postura la aceea a unuei „zeciuieli dintr-un venit brut modificat” AZB a admis că opinia conform căreia suntem obligaţi să dăm zeciuială din venitul nostru neimpozat poate fi într-adevăr redusă la absurd. Calificarea propriei sale lucrări pe care o oferă acum AZB nu este susţinută biblic deloc. Este un mecanism străin de salvare.
AVOCATUL 2: Răspuns
„Avocatul zeciuielii din net” (AZN) a argumentat convingător în răspunsul său. Din păcate, mare parte din argumentarea se îndreaptă împotriva unui om de paie.
1. AZN încearcă să prejudicieze cazul spunând că la urma urmei susţin zeciuiala din venitul net. Se pare că el gândeşte că un adevărat avocat al zeciuielii din venitul brut trebuie să susţină poziţia că noi trebuie să dăm zeciuială din profiturile brute. Nu cunosc pe nimeni care susţine o astfel de poziţie. Probabil că confuzia lui AZN se ridică din neînţelegerea sa cu privire la diferenţa dintre profiturile brute şi venitul brut. Pentru cei care lucrează pentru altcineva, s-ar putea să existe o mică diferenţă. Pentru persoanele auto-angajate, există adesea o diferenţă semnificativă. Pentru el, profiturile brute aproximează venitul brut–cel puţin aşa cum a fost înţeles „venitul brut” până acum în dezbaterea pe tema zeciuielii până la răspunsul lui AZN. Aşadar, a-l ataca pe avocatul zeciuielii din venitul brut pentru faptul că admite scăderile din profiturile brute înseamnă a ataca un om de paie.
2. AZN mă acuză de un „argument greşit din punct de vedere logic rezultat din tăcere”. Vă rog să notaţi că această acuzaţie nu este un argument, ci o simplă afirmare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre comentariul său din adnotările de la subpunctul 2 : „Toate apelurile la tăcere cerşesc îndoieli în acest punct”. Unele apeluri la tăcere sunt eronate; unele nu sunt. Iată un exemplu de unul care nu este: Să presupunem că merg la o vânzare de garaj şi găsecs o cutie cu diferite cartonaşe cu baseball cu un bilet care spune: „Cartonaşe cu baseball–5 cenţi bucata”. Sub acesta este scris: „Guerrero, Sandberg, Coleman–10 cenţi bucata”. În timp ce mă uit printre cartonaşe, găsesc UD765–un cartonaş recondiţionat Jerome Walton. În timp ce mă pregătesc să plătesc cei cinci cenţi în schimbul acestui cartonaş, persoana care conduce vânzarea spune, „Acesta face zece dolari”. Şi eu răspund, „dar biletul de pe cutie spune , cinci cenţi”. În acest moment am un caz bazat pe un argument rezultat din tăcere. Faptul că pe cutie nu era listat cartonaşul Jerome Walton ca şi excepţie este un motiv prima facie pentru a presupune că mă va costa cinci cenţi. Ţine de vânzător să explice de ce este o excepţie. (ex., „Probabil că cineva a pus din greşeală acel cartonaş în cutie”, ar fi o explicaţie posibilă.) Acum, Biblia vorbeşte despre zeciuială. Enumeră câteva reduceri (scăderi)–ex. sămânţă şi ciumă. Nu enumeră impozitele. Acest lucru dă sufucient motiv prima facie pentru a presupune că impozitele nu ar trebui incluse. Ţine de AZN să arate altfel. A spune „Biblia nu ne cere nicăieri în mod explicit să dăm zeciuială din banii care merg la impozite” cerşeşte îndoieli.
3. AZN încearcă să-şi salveze poziţia căutând să traseze o linie între impozitele pe venit şi alte forme de impozitare. Vă rog să observaţi următoarele:
a. În primul rând, şi-a schimbat în mod subtil poziţia fără să ne spună. În afirmaţia sa originală a spus că impozitele involuntare nu au fost niciodată ale mele deoarece nu reprezentau „venit”. În răspunsul său el susţine că nu au fost niciodată „ale mele” pentru că nu am avut un control liber asupra lor. Nu numai că aceasta este o afirmaţie foarte diferită dar presupune adevărul unei lucrări nesprijinite–şi anume, numai ceea ce este sub controlul meu îmi aparţine cu adevărat.
b. Haideţi să admitem această teză. Tot nu trage linia între venit şi alte impozite de care are nevoie.
i. În prezent, guvernul nostru civil ne impozitează într-o varietate de moduri, incluzând un impozit pe venit. Să presupunem, totuşi, că guvernul alege să continue să cheltuiască la nivelul prezent dar a decis să ne ia impozit doar prin ceea ce AZN numeşte impozite de achitare. Acest lucru ar însemna impozite mult mai mari pe vânzări,benzină, şi imobiliare. Totuşi, venitul nostru din care dăm zeciuială ar creşte foarte mult, conform poziţiei adoptate acum de către AZN. Pare cel puţin ciudat ca venitul nostru din care dăm zeciuială să fie determinat de capriciul guvernului civil. (Poziţia sa ar însemna de asemenea că vorbind la modul relativ cei care trăiesc în state care colectează impozit statal pe venit şi au un impozit pe vânzări destul de mic scapă mai „ieftin” decât cei care trăiesc într-un stat care nu are un impozit pe venit dar compensează pentru acest lucru printr-un impozit pe vânzări mare.)
ii. Mai departe, a susţine că ceea ce cheltuiesc pe îmbrăcăminte, benzină şi electricitate, şi o locuinţă este opţional este incredibil. Da, este opţional–dacă vreau să mor de foame sau din cauza expunerii (la anumite pericole). Dar am nevoie de hrană, îmbrăcăminte, şi de un adăpost pentru a trăi. Este imposibil pentru mine să văd de ce impozitele pe care le plătim pentru a supravieţui fac parte din venitul din care dăm zeciuială în timp ce impozitele pe care le plătim ca să putem munci nu fac parte.
4. În final, haideţi să privim la argumentul lui AZN împotriva a ceea ce spun eu despre impozitele plătite în schimbul unor servicii. El face câteva remarci valide aici, dat toate împotriva a ceva ce este tangenţial cu punctul meu central. Din nou, el atacă un om de paie.
Daţi-mi voie să clarific ceva pentru beneficiul lui AZN. Deşi am folosit cuvântul „contract”, nu am susţinut o vedere contractuală a guvernului civil. De aceea pun „contract” în ghilimele. Am folosit acest concept doar pentru a oferi ceea ce am crezut că ar fi o analogie folositoare.
Oricum, punctul central (pe care AZN îl ratează în timp ce atacă un om de paie) în mare parte în 5[a]-[d] este următorul: există anumite servicii pe care ni le asigură guvernul şi care altfel ar trebui să ni le asigurăm din propriul venit. (Fie că avem vreun control asupra acestora–ca într-o democraţie–sau nici un control–ca într-un stat totalitarist–este pe locul doi, poate irelevant.) Faptul că dintr-un oarecare motiv guvernul asigură aceste servicii nu ar trebui să reducă obligaţia noastră de a da zeciuială. Totuşi, poziţia lui AZN permite acest lucru.
Cu privire la singurul loc din 5[a]-[d] unde AZN atinge vag acest punct central este [d]. Acolo spune că eu nu „explic sau definesc presupunerea care subliniază că dacă cineva primeşte un serviciu din partea guvernului civil în schimbul impozitelor pe care le plăteşte, atunci acele impozite nu ar trebui să-i reducă acelei persoane venitul din care dă zeciuială.” Eu cred că deja am apărat din belşug această presupunere, dar pentru că i-a scăpat lui AZN, voi face din nou acest lucru. Atunci când guvernul asigură servicii (fie că sunt cerute de Biblie–cum ar fi executarea criminalilor sau asigurarea apărării ţării–sau nu–ex. asigurarea educaţiei), mă aflu într-o situaţie în care nu mai trebuie să-mi asigur aceste servicii de unul singur. Pe cealaltă parte, când guvernul nu asigură aceste servicii, trebuie să plătesc direct din venitul meu. În ambele situaţii plătesc. Totuşi, mi se pare ciudat să mi se permită să dau zeciuială mai puţin atunci când plătesc direct (prin impozite) decât atunci când plătesc direct. Sarcina de a aduce dovezi este a lui AZN de a arăta de ce ar trebui să mi se permită să dau zeciuială mai puţin atunci când trăiesc sub un guvern care asigură multe servicii sociale decât sub unul care asigură relativ puţine.
Într-adevăr, se pare că dacă poziţia zeciuielii din venitul net ar fi adevărată, situaţia ideală ar fi un stat complet socialist. Cu toate serviciile–inclusiv hrana mea, îmbrăcămintea, şi adăpostul–asigurate de guvern în schimbul impozitelor pe venitul meu, nu aş avea aproape nici un venit din care să dau zeciuială. Din moment ce nu mai trebuie să-mi asigur nimic din puţinul rămas, nu am de ce să-mi mai fac griji. Singurul pierzător ar fi biserica lui Isus Cristos, din moment ce nu ar mai rămâne aproape nimic din care să dau zeciuială. Aceasta este cu adevărat o concluzie absurdă–şi o reductio ad absurdum a poziţiei zeciuielii din net.
AVOCATUL 2: Remarci de încheiere
Inima problemei. În cel de-al doilea răspuns al său, avocatul zeciuielii din brut (AZB) spune că mi-am „schimbat în mod subtil” poziţia prin faptul că am spus că venitul nu este al meu dacă nu am un control liber asupra lui. Dar nu există nici o schimbare de poziţie. Daţi-mi voie să citez chiar din primul meu eseu: „banii pe care guvernul civil îi ia ca fiind ai lui înainte ca eu să exercit un control liber asupra lor, în mod tehnic, nu sunt „ai mei” încă de la început”.
AZB pune la îndoială ideea că dreptul de proprietate implică un control liber. Dar acest punct este atât de necontroversat încât este adevărat prin definiţie– în doctrinele populare, legale şi filozofice! [1] Face parte cu siguranţă din vederea biblică a definirii proprietaţii: „Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu?” (Mat. 20:15).
Din moment ce nu mă bucur de un control liber asupra impozitelor pe care guvernul le confiscă de la mine–ca şi pre-rechizită pentru a face vreun ban–suma luată nu a fost niciodată „a mea”. A fost mai degrabă parte a costului de a face afaceri, la fel de sigur cum ar fi facturile la întreţinere, costul autorizaţiilor guvernamentale sau alte costuri ale unui om de afaceri.
AZB încă nu a arătat (sau măcar să încerce să arate) contrariul. Şi el exclude cheltuielile de afacere din ceea ce este socotit drept venitul unei persoane (sau „profitul net”, cum doreşte să-i spună, în mod redundant). [2] Impozitele pe venit, ca să accentuez evidentul, nu sunt parte din „profitul” provenit din munca mea. AZB a spus că trebuie să dăm zeciuială din venitul nostru după ce lucruri „cum ar fi” cheltuielile de afacere, inventar şi pierderi sunt date la o parte. Am argumentat că impozitele pe venit fac într-adevăr parte din aceste lucruri „cum ar fi”. El nu a dat nici un răspuns–şi nu poate face acest lucru în mod lucid până nu se opreşte să explice sau să definească acea categorie de lucruri „cum ar fi” care nu fac parte în mod corect din venitul unei persoane.
Alte comentarii: 1. AZB mă interpretează greşit când spune că afirm că toate apelurile la tăcere sunt eronate. Nu asta am spus. Am spus că apelurile la tăcere sunt eronate „în acest punct”–adică, în punctul dacă Scriptura consideră sau nu impozitul pe venit ca fiind parte din „venitul” (sau profitul) unei persoane. Biblia nu dezbate acest concept (sau formă de impozitare)–este chiar ea tăcută cu privire la subiect, atunci. Când AZB încearcă să enumere „sumele care se scad” din venit în Biblie, el pierde din vedere punctul conceptual. Un impozit pe venit–în natura cazului–nu este o scădere din venit, dar nici parte din ceea ce socotim ca „venit” încă de la început. Apelul său la tăcere aici arată că el doar cerşeşte îndoiala.
2. Lui AZB i „se pare ciudat” că venitul din care dă zeciuială o persoană va fi schimbat prin simplul fapt al renunţării la impozitul pe venit (şi creşterea impozitelor pe cheltuieli). Dar nu există nimic remarcabil sau ciudat cu privire la acest lucru. Este doar un adevăr banal–implicaţia evidentă a tezei oponentului său. (Cerşeşte el îndoieli din nou în mod subtil? Ce standard obiectiv al „ciudăţeniei” aplică el ca şi negare?)
3. AZB nu vede diferenţa dintre impozitele pe cheltuielile de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, etc.) şi cele de pe venit, dar nu este greu. O cheltuială pentru supravieţuire nu se aseamănă deloc cu o cheltuială de afaceri care se cere (ex., autorizaţiile de la guvern, impozitul pe venit, etc.). Cea din urmă este controlată şi determinată de către guvern şi este automată, în timp ce prima nu este. De exemplu, eu hotărăsc când, unde şi câtă mâncare s-ar putea să mănânc; eu hotărăsc dacă îmi voi cumpăra un costum nou anul acesta sau anul următor; etc. Eu hotârăsc până şi dacă hrana şi îmbrăcămintea vor fi cheltuieli sau nu. (S-ar putea să cultiv şi să culeg singur.) Cantitatea de impozit pe vânzări poate într-adevăr afecta genul de maşină pe care mi-o voi cumpăra, în locul şi timpul când voi face acest lucru. Nici una dintre aceste genuri de variaţii nu se aplică impozitului luat în mod automat pe orice vreau să fac pentru ca să pot face bani de la început (ceea ce explică de ce impozitul pe venit este parte din preţul plătit pentru a face afaceri, şi nu unul dintre profiturile de acest fel). Mai mult chiar, cheltuielile pentru supravieţuire sunt lucruri cheltuite pentru mine; ipozitele pe venit involuntare se duc pe supraveghetori guvernamentali. Dacă AZB nu poate vedea aceste diferenţe, nu încearcă destul de mult.
4. În final, încercarea de reductio a lui AZB din ultima parte a răspunsului său este ridicolă, o măsură disperată. Absolut nimic din ceea ce am scris în acest dialog–nimic–nu sugerează, permite, încurajează sau implică susţinerea unui „stat complet socialist” ca fiind ideal. Aceasta este pură născocire– o noţiune complet prinsă din aer subţire. [3] De fapt, tot ceea ce a reuşit AZB să facă este să afirme un alt adevăr banal: şi anume, dacă guvernul civil îmi ia toţi banii, atunci nu am nici o obligaţie de nici un fel de a da zeciuială– într-adevăr, nemai rămânând nici un ban pentru a da zeciuială. De pe poziţia zeciuielii din venitul net, aceasta ar fi trista, dar conceptuala şi clara situaţie, dacă „fiara” de guvern civil socialist mi-a confiscat tot câştigul. Dar de pe poziţia zeciuielii din venitul brut, dacă guvernul socialist ar face un astfel de lucru laş, în mod moral tot aş datora zece procente din câştigul meu ca zeciuială ce trebuie dată bisericii– o zeciuială care aparent trebuie plătită din buzunare goale! Aceasta este cu adevărat o absurditate.
Mulţumirile mele sunt aduse fratelui meu creştin pentru schimbul său de idei interesant şi antrenant. Fie ca Dumnezeu să folosească dialogul nostru pentru a-i ajuta pe copiii lui să gândească mai clar şi astfel să acţioneze cu mai multă credincioşie în răspuns la Cuvântul Său sfânt.
Note de subsol
Avocatul 1 Remerci de Deschidere
[1] “Tithe,” Nelson’s Illustrated Bible Dictionary, ed. Herbert Lockyer, Sr. (Nashville: Thomas Nelson Publ., 1986), p.1056.
[2] Dezacordurile asupra acestui punct nu sunt relevante pentru întrebarea specifică abordată în această lucrare. Indiferent dacă cineva își vede zeciuiala ca fiind 10% sau ca 13%, va trebui totuși să decidă ce înseamnă să aplice acel procent.
[3] Evident, este permis și lăudabil să se dea zeciuială din venituri înainte de impozitare, dacă se alege astfel. Susțin doar că acest lucru nu este necesar din punct de vedere moral. Se ridică la o zeciuială și o mică dărnicie suplimentară.
[4] Desigur, în cazul în care s-au reținut mai mulți bani din salariul cuiva decât este necesar pentru a-și satisface obligația fiscală la sfârșitul anului, rambursarea soldului devine „venit” pe care creștinul ar trebui să dea zeciuială.
[5] Acesta este cazul chiar și în cazul persoanelor care desfășoară activități independente care nu au „societatea” care reține anumite fonduri și le trimite automat la Serviciul de venituri interne. Lucrătorii care desfășoară activități independente trebuie să depună în avans la guvernul civil (de patru ori pe an) o sumă proiectată pentru a-și acoperi obligațiile fiscale – cu sancțiuni civile pentru nerespectarea acestui lucru (sau pentru faptul că nu au o măsură suficientă a darului profeției) să își proiecteze cu precizie obligația fiscală – valabil pentru SUA).
[6] Adică nu am de ales, ceea ce mă lasă liber de molestare civilă; Aș putea alege întotdeauna să sfidez oficialii statului și să sufăr consecințele. Aceasta nu înseamnă în mod obișnuit libertatea. În acest sens, oamenii sunt, de asemenea, „liberi” să comită crimă, viol și furt în Statele Unite.
[7] Desigur, ne este subiectiv de dificil să simțim că acest lucru este adevărat, deoarece guvernul nostru civil face atâtea lucruri contrare voinței revelate a lui Dumnezeu; este ușor pentru cei neprihăniți să se supere pe lucrările guvernului civil și, astfel, să se simtă rău cu privire la plata impozitelor. Cu toate acestea, cuvântul lui Dumnezeu ne spune că funcția de conducere civilă trebuie onorată ca o chemare divină cu o slujire specială divină. Miniștrii răi din stat vor fi sever judecați de Dumnezeu (cf. Ps. 82) – la fel cum vor fi și slujitorii răi din biserică.
[8] În unele țări, anumite persoane bogate și-au găsit datoria fiscală fiind mai mare de 100% din veniturile lor anuale!
Avocatul 2 Observații de deschidere
[1] Mai multe îmbunătățiri pot fi în ordine, în special în acei ani în care IRS permite anumite deduceri „artificiale” înainte de calcularea venitului brut ajustat (de exemplu, deducerea acordată la randamentele comune atunci când ambii parteneri lucrează). Discuția despre acest lucru ne-ar duce dincolo de sfera acestui eseu.
Răspunsul Avocatului 1
[1] De fapt, așa cum vom vedea mai jos, AGT este departe de a apăra o zeciuială cu privire la adevăratul venit brut al cuiva, ci mai degrabă susține ceea ce el însuși numește „zeciuiala brută modificată” – permițând credincioșilor să își reducă zeciuiala cu acea porțiune din impozite pe care guvernul le-a „jefuit” pentru redistribuirea averii sau pentru servicii care nu au un avantaj aproape egal cu costul.
[2] AGT spune: „Biblia nicăieri nu oferă în mod explicit o deducere pentru o parte din creșterea noastră care se îndreaptă spre impozite”. Răspuns: Biblia nicăieri nu ne cere în mod explicit să dăm zeciuială din banii care se duc la taxe. Adevărata întrebare este ce consideră Biblia „venitul” sau „creșterea” cuiva (din care el datorează zeciuiala); dezbaterea actuală se reduce la asta. Apelurile la tăcere sunt toate cererile de întrebare în acest moment.
[3] Cuvintele sunt ale sale, găsite în paragraful 2 al comentariilor sale.
[4] Răspunsul AGT conform căruia banii care se duc la impozite s-ar putea să nu fie reținuți (și, prin urmare, ar intra de fapt în posesia unei persoane) a fost anticipat și a primit răspuns deja în primul eseu. Răspunsul pierde, de asemenea, ideea despre ceea ce reprezintă proprietatea.
[5] Dacă zeciuielile ar fi determinate de cheltuieli (mai degrabă decât de venituri), atunci ar avea într-adevăr sens să scădem porțiunea pe care o plătim în taxe de vânzare (etc.) din ceea ce este considerat suma cheltuielilor noastre cu valoare de titlu.
[6] Potrivit AGT, cum ar putea vreun creștin să calculeze în mod obiectiv „partea” din impozitele sale care au fost evaluate ilegal pentru redistribuirea averii, sau pentru servicii care nu aveau o valoare aproape egală cu costurile? Mai important, pe ce bază susține AGT că astfel de taxe ilegitime nu pot fi scăzute din obligația mea fiscală, ci pot fi utilizate pentru a reduce obligația mea de zeciuială?
Avocatul 1 Observații finale
[1] De exemplu, Webster: „proprietate – dreptul exclusiv de a poseda, de a se bucura și de a dispune de un lucru”. Flew’s Dictionary of Philosophy (la termenul ”proprietate”): „Proprietatea include dreptul de a înstrăina sau de a dispune de proprietate ….”
[2] AGT se împiedică sugerând că am confundat „profiturile brute” și „venitul brut”. Confuzia este a lui. Nu există „profituri brute”, deoarece „profiturile” sunt, în însăși natura cazului, un concept „net”. (Căutați-l.) Poate că AGT se gândea la „încasări brute”.
[3] Poate implica, de asemenea, imputarea nedemnă a unui motiv de bază pentru orice susținător al zeciuielii nete: și anume, că ar face orice pentru a-și reduce obligația de zeciuială – ceea ce ar putea face dacă un stat total socialist i-ar lua toți banii!
