O noua viziune pentru Scoala Duminicala

de Clayton Pepper

——————————————————————————–

„Scopul nostru trebuie să fie acela de a-i aduce pe cei nemântuiţi la Hristos şi nu doar să-i învăţăm. Cei nemântuiţi aflaţi sub sunetul evangheliei trebuiesc aduşi într-o relaţie de mântuire cu Hristos. O preocupare personală pentru destinul etern al fiecărui student trebuie să apuce inima învăţătorului biblic.”

——————————————————————————–

„În anii 1700 a existat un englez de mare compasiune a cărui lucrarea avea să devină cunoscută de mii şi a cărui influenţă avea să atingă în cele din urmă pe milioane.

El a început devreme în cadrul vieţii sale de adult să viziteze închisorile. A vrut să aibă o intuiţie în ceea ce priveşte ororile închisorii şi să încerce să le reformeze. Când a văzut că eforturile sale de a-i reforma pe adulţii criminali erau aproape nereuşite, şi-a îndreptat apoi atenţia spre copiii neglijaţi ai oraşului. El a spus, „Viciul se poate preveni dacă începem cu copilul, căci trândăvia este părintele viciului, şi ignoranţa este cauza ei; prin urmare, noi trebuie să începem cu instruirea copilului.” Omul de care vorbesc a fost Robert Raikes.

El a preluat sarcina de stabilire a şcolilor în principal pentru învăţarea copiilor defavorizaţi din oraş. La început aceste clase erau pentru băieţi, însă mai târziu s-au deschis şi pentru fete. Se spune despre el că, „Din compasiune şi interes de a-i reforma pe băieţii care vagabondau pe străzi duminica, Raikes şi-a deschis prima sa scoală duminicală în bucătăria unei case din Gloucester, Anglia în iulie 1780, şi a angajat-o pe doamna Meredith ca să predea. Această dată marchează ziua care a înfăptuit un miracol asupra tinerilor din Anglia şi s-a extins în tot Regatul Unit.”

Rolul lui William Fox

Şcoala a început să slujească unui scop secular, apoi spiritual. William Fox primeşte credit pentru aducerea Bibliei în şcoala duminicală şi pentru facerea studiului scripturii scopul ei principal. Aceasta a fost naşterea Şcolii Duminicale.

Când Robert Raikes a murit în 1811, existau un estimativ de 400.000 de oameni care frecventau şcolile duminicale în Marea Britanie.

Mişcarea s-a răspândit în America

Această mişcare s-a răspândit în America unde bisericile protestante au primit-o cu braţele deschise. Ei au văzut-o ca o oportunitate de a împlini atât nevoile sacre cât şi cele seculare. În 1800, conform Biroului de Recensământ de Educaţie al Statelor Unite, în medie un american prime doar 82 de zile de educaţie formală în cadrul vieţii lui. Şcoala duminicală putea pe atunci atât să aduce cât şi să-i edifice pe cei semi-analfabeţi. Şcoala duminicală a condus de fapt biserica organizată înspre comunităţile de pionierat. Steven Paxton, de exemplu, un misionar în Mississippi Valley, a organizat personal 1.314 de şcoli în timpul vieţii sale. El călătorea din loc în loc pe calul său credincios pe care l-a numit după Robert Raikes. În cele din urmă el a fost responsabil pentru mai mult de 80.000 de elevi şi învăţători care s-au înrolat în şcoala duminicală.

Mai târziu D. L. Moody a fost unul dintre distinşii lucrători de scoală duminicală din zilele sale. În mai puţin de un an Moody şi asistenţii săi au organizat fiecare comitat din Illinois, 102 în toate, în cadrul mişcării.

Unealta evanghelistică pentru misiune a găsit un sol fertil în America. Între 1827 şi 1860 majoritatea denominaţiilor au adoptat şcoala duminicală. Mişcarea a început să crească pe măsură ce se descoperea valoarea şcolii duminicale.

Biserica Domnului

Pe măsură ce mişcare de Restaurare s-a dezvoltat, biserica Domnului pentru cea mai mare parte a adoptat şcoala duminicală. La cea de-a Cincia Convenţie Anuală a Lucrătorilor Protestanţi de Şcoală Duminicală, ei au adoptat ideea comentariului lecţiei anuale. (Îmi amintesc că am auzit la WSM radio predată Lecţia de Scoală Duminicală Internaţională pe când eram copil.) Ziua avea să vină când biserica Domnului avea să urmeze mişcarea şcolii duminicale, şi noi avea să avem propriile noastre comentarii de lecţii şi publicaţii făcută după modelul bisericilor protestante.

Primele două treimi din secolul al 20lea

În cadrul acestei perioade a secolului al 20lea şcoala duminicală a crescut enorm de mult în numere fără precedent. Se pare că are loc cu puţin sau chiar nici un efort. Primii 60 de ani ai secolului 20 au fost numiţi „Era de Aur a Şcolilor Duminicale Americane”. Şi bisericile se bucurau de creşterea fără precedent.

Schimbarea din cadrul anilor 1960

Odată cu venirea anilor 1960, modelele de creştere au început să se schimbe. În multe şcoli duminicale înrolarea a început să se niveleze. Frecvenţa la închinare s-a stabilizat şi a început să scadă. Aceasta nu s-a întâmplat în fiecare congregaţie în acelaşi timp. „Marea depresie” de creştere a multor şcoli duminicale şi biserici începuse. Astăzi, după circa 200 de ani de instituţie crescândă, şcoala duminicală este într-o luptă disperată pentru existenţa sa. În general frecvenţa de la şcolile bisericii din SUA a scăzut la circa 8 milioane între 1970 şi 1980, afirmă Centrul de Creştere a Bisericii din Pasadena, California. Rata noastră de creştere generală printre bisericile lui Hristos a scăzut de la 171,43 în 1953 la 0 în 1980.

Centrul de Creştere a Bisericii din Pasadena, California, a făcut cercetări extinse în cadrul diferenţei dintr-o şcoală duminicală în declin contra unei şcoli duminicale crescânde. Ei au publicat o carte intitulată, Creştere: O Nouă Viziune pentru Şcoala Duminicală. Înainte de a examina descoperirile lor, vreau să accentuez de ce şcoala biblică este importantă.

1. Importanţa predării Bibliei este văzută astăzi în multe feluri.

A. Valorile morale, valorile biblice sunt sub un atac sever. Şcolile biblice oferă valorile corecte pentru o viaţă bună.

B. Statutul sfânt al căsătoriei a fost tratat de parcă ar fi nesfânt – în timp ce ratele de divorţ sunt enorme şi mai mult de 1.000.000 de cupluri trăiesc împreună fără să aibă beneficiul căsătoriei. Ratele de divorţ scad în mod drastic în familiile religioase în favoarea cuplurilor nereligioase.

C. Mâna crimei ameninţă să scufunde societatea noastră. Fericirea şi bunăstarea oricăruia este afectată de problema crimei de astăzi. Cu toţii avem ceva în joc. Defunctul Judecător Sam Tatum, un judecător creştin de la curte de judecată juvenilă, obişnuia să spună, „Există un lucru care va încheia delicvenţa pentru totdeauna şi aceasta este evanghelia lui Hristos.” Este o declaraţie adevărată faptul că un copil crescut în biserică este rareori adus înaintea curţii de judecată.

D. Învăţăturile a doi evrei, Karl Marx şi Isus Hristos, se ciocnesc în multe părţi ale lumii. Comunismul ateist îi robeşte pe oameni şi Isus îi eliberează pe oameni. Acolo unde există un vid în inimă pentru Cuvântul lui Dumnezeu, există un sol fertil pentru doctrina comunistă. Şcolile biblice ajută la menţinerea naţiunii noastre într-o stare liberă.

E. Şcolile duminicale ajută la întoarcerea oamenilor de la întuneric la lumină şi de la puterea lui satan la Dumnezeu… însăşi scopul bisericii şi scopul şcolii biblice.

F. Aceasta ajută la împlinirea părţii Marii Însărcinări care îi învaţă pe cei învăţaţi să-i înveţe pe alţii să observe toate lucrurile pe care l-a poruncit Isus (Matei 28:18-20).

2. Sarcina şcolii biblice trece dincolo de învăţătura valorilor morale.

Ţelul nostru trebuie să fie acela de a-i aduce pe cei nemântuiţi la Hristos şi nu doar să-i învăţăm. Cei nemântuiţi aflaţi sub sunetul evangheliei trebuiesc aduşi într-o relaţie de mântuire cu Hristos. O preocupare personală pentru destinul etern al fiecărui student trebuie să apuce inima învăţătorului biblic. Obiectivul acestuia nu poate fi doar de a preda o clasă biblică şi să transmită fapt fără o inimă de compasiune şi preocupare pentru aceia care sunt pierduţi. Solomon a spus în Proverbe 11:30, „Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete”. Şi Daniel 12:3 spune, „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci”. Noi trebuie să apucăm scopul veşnic al lui Dumnezeu încă de la început şi să înţelegem că acesta a fost răscumpărarea omului. Şi dacă înţelegem că scopul veşnic al lui Hristos a fost acela de a-i căuta şi a-i mântui pe cei care sunt pierduţi, atunci noi ştim scopul şcolii duminicale şi al bisericii.

Fiecare clasă de scoală biblică ar trebui să fie nu doar un centru al învăţăturii sănătoase a Cuvântului lui Dumnezeu; aceasta ar trebui să fie un centru de evanghelism, unde bărbaţii şi femeile, băieţii şi fetele sunt aduse şi câştigate pentru Hristos. În multe instanţe aceasta se poate face doar prin confruntarea personală pe o bază privată, probabil în casa persoanei care are nevoie să audă Evanghelia lui Hristos.

Un grup religios a raportat faptul că într-o duminică au fost 200 de oameni care şi-au exprimat profesia de credinţă şi 90% dintre aceştia au rezultat din învăţătorii de scoală duminicală care i-au vizitat acasă.

A-i aduce pe oameni la şcoala biblică nu este acelaşi lucru cu a-i aduce pe ei la Hristos. Am cunoscut un om care nu era creştin şi care a spus că a frecventat şcoala biblică pentru 16 ani cu soţia sa şi că nimeni nu i-a vorbit despre ascultarea Evangheliei. Din nefericire, mulţi învăţători ai Bibliei nu se văd pe ei înşişi ca câştigători de suflete aşa cum ar trebui de fapt să fie. Am fost greşiţi în aplicarea scripturii relativ spre câştigarea celor pierduţi doar către un grup select pe care l-am numit câştigători de suflete şi am eşuat să aplicăm acelaşi accent asupra învăţătorilor Bibliei. Cele mai rapid crescânde şcoli biblice îi învaţă pe învăţători că ei trebuie să fie câştigători de suflete.

3. Preocuparea lumii

Văd o altă mare sarcină a învăţătorului Bibliei – aceasta este o viziune a unei lumi pierdute. Isus s-a uitat la mulţime şi scriptura spune „…I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: ‚Mare este secerişul, dar puţini Sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.’” (Matei 9:36-38). Afirmaţia Sa arată şi preocuparea Lui pentru o lipsă de lucrători.

Cine îi va inspira pe tinerii bărbaţi să predice, să devină misionari, câştigători de suflete, supraveghetori; şi pe tinerele femei să devină soţii de supraveghetori, de predicatori, slujitori dedicaţi şi ajutoare potrivite? Am putea spune că singura responsabilitate este cea a părinţilor. Părinţii îşi iau conceptele lor în privinţa a ceea ce înseamnă să fi felul corect de părinte din şcoala biblică. Persoanele tinere îşi formează conceptele lor despre ceea ce se aşteaptă Domnul de la ele în mare din şcoala biblică. Prin urmare, aceasta stă doar pentru a motiva că şcoala biblică are o responsabilitate majoră de a-i inspira pe tineri să slujească.

Un învăţător biblic ar trebui să aibă ceva cunoştinţe despre cum decurge biserica în aducerea evangheliei la naţiunile lumii şi să-i conştientizeze pe studenţi de această informaţie.

Conform cu World Mission Bank din Dallas, Texas:

Numărul credincioşilor este aproximativ acelaşi azi ca cel din 1830, deşi populaţia lumii s-a triplat de la acea dată.

Trei milioane din satele lumii sunt fără nici un creştin care să le împărtăşească Evanghelia cu ei.

Două mii de triburi sunt fără de cuvântul scripturii căci limba lor nu a fost niciodată scrisă.

Doar 5% din Africa, 3% din America Latină şi 1% din Asia au primit vreo învăţătură creştină.

87% din populaţia lumii a auzit de, a văzut, sau a băut Coca Cola. 68% din populaţia lumii nu a auzit niciodată de numele lui Isus Hristos.

Bisericile lui Hristos au sub 500 de familii de misionari susţinute în întregime care slujesc în afara Statelor Unite.

94% din dintre toţi predicatorii evangheliei din lume slujesc la 9% dintre cei a căror limbă principală este engleza. 6% slujesc la restul de 91% din popoarele lumii.

Din mai mult de 200 de naţiuni ale lumii, aproape 132 au primit evanghelia într-o anumită măsură; peste 68 au fost neglijate în totalitate.

4. Şcoala duminicală trebuie să se lupte să-i atingă pe cei care nu sunt înrolaţi în ea.

Există sute de fete şi băieţi, bărbaţi şi femei, care nu sunt înrolaţi în şcoala Bibliei. Probabil că jumătate dintre băieţii şi fetele din comunitatea ta, şi poate chiar mai mult, nu sunt înrolaţi în nici o scoală a Bibliei.

A. O să devină ei ateişti? Unii da. B. O să devină aceştia delicvenţi? Unii da. C. O să se încheie căsătoriile lor la curtea de divorţuri? La unii da. D. O să fie unii din aceşti oameni necinstiţi oameni de afacere şi politicieni? Unii da. E. O să devină unii comunişti care să încerce într-o zi să răstoarne această naţiune şi să-i prevină pe copiii şi nepoţii noştri de la a avea libertatea de închinare de care vă bucuraţi azi? Unii da. F. O să fie majoritatea dintre ei pierduţi pentru veşnicie? Da, majoritatea vor fi. G. Ar asculta mulţi dintre ei evanghelia dacă le-ar fi predată? Da, o vor face.

Revista Church Growth America în ediţia din martie/aprilie 1979, citând din ceea ce George Gallop a spus despre „Americanul neatins cu evanghelia” referitor la cei care nu aveau pregătire religioasă în copilărie, „Numărul de americani care au supravieţuit în 1952 a indicat faptul că 5% nu au primit nici o educaţie religioasă în copilărie. În 1965 acel procentaj a crescut la 9%. În 1978, 17% indicau că nu au primit nici o pregătire religioasă”. Este puţină îndoială în faptul că acest număr creste cu fiecare an.

5. Vizita învăţătorului îmbunătăţeşte învăţătura. John T. Sizemore în cartea sa, Slujirea şi Vizitarea, oferă următoarele cinci motive pentru vizita învăţătorului:

1. Vizita îl ajută pe învăţător să-l înţeleagă pe elev:
a. Aceasta dezvăluie influenţa de acasă.
b. Aceasta oferă o intuiţie despre cadrul religios.
c. Aceasta ajută la descoperirea nevoilor personale.

2. Vizitarea îl ajută pe elev să-l înţeleagă pe învăţător:
a. Aceasta uşurează barierele personale.
b. Aceasta oferă oportunitatea pentru o prietenie crescândă.

3. Vizita îl ajută pe învăţător să asigure cooperarea de acasă:
a. Aceasta asigură confidenţa în învăţător.
b. Aceasta listează căminul ca un aliat.

4. Vizita îl ajută pe învăţător să facă învăţarea practică:
a. Aceasta simplifică formularea scopului lecţiei.
b. Aceasta facilitează un început interesant.
c. Aceasta asigură alegerea metodelor corecte.
d. Aceasta stimulează ilustraţi corespunzătoare.

5. Vizita îl ajută pe învăţător să-şi testeze predarea sa.

Şcoala biblică crescândă contra şcolii biblice necrescânde

Conform cărţii Creşterea: O nouă viziune pentru şcoala duminicală, „Şcoala duminicală totală, şcoala bisericii, şi şcoala de sabat au înregistrat o înrolare în bisericile americane de la 40.508.568 în 1970 la 32.607.421 în 1980, şi 24% declin pe decadă!”

Toate mişcările se spune că au început cu o dedicare agresivă faţă de scopul Fondatorului. Lucrul care a dat naştere şi viaţă mişcării şcolii duminicale a fost o viziune a mulţimilor neatinse, în special pe cei tineri. Ele descriu două feluri de şcoli duminicale, fiecare având un scop diferit. Una creşte şi cealaltă nu.

Următoarele citate sunt preluate din cartea Creşterea: O nouă viziune pentru şcoala duminicală:

„Probabil că diferenţa majoră dintre şcolile duminicale care cresc şi cele care nu cresc este felul în care ele îşi văd scopul. Fie că este afirmat sau nu specific, sau implicat în mod subtil, fiecare scoală biblică şi biserică are o ‚filozofie de lucrare’ – un motiv pentru existenţă. Acest scop este aproape întotdeauna diferit în şcolile duminicale în declin decât la cele care cresc.

„În majoritatea şcolilor duminicale în declin ‚motivul de existenţă’ este în mod exclusiv o lucrare pentru creştinii existenţi şi hrană oferită membrilor bisericilor existente.”

„În timp ce preocuparea pentru sănătatea spirituală, creşterea spirituală şi părtăşia socială a creştinilor în cadrul şcolilor duminicale existente este necesară, în şcolile duminicale în declin aceste preocupări au devenit întreaga preocupare a claselor şi a programei şcolare.”

„Creşterea şcolilor duminicale centrate pe interior, prin atingerea celor care nu au mers la biserică din comunitate, ori nu este menţionată sau asumată a fi un produs secundar automat de alimentare.”

„Activităţile din şcolile duminicale centrate pe interior reflectă de asemenea o preocupare introvertită faţă de proprii săi membrii. Activităţile sociale sunt orientate spre membrii, cu puţin sau nici un efort de a găsi şi a aduce în interior pe necreştini.”

„Din nefericire, crezul că creşterea şcolii duminicale va rezulta în mod natural din creşterea personală şi dezvoltarea spirituală a membrilor existenţi este una din motivele primare pentru care multe din şcolile duminicale de astăzi sunt în declin. Educaţia centrată pe succes nu îi motivează pe oameni faţă de implicarea din misiunea bisericii de creştere şi evanghelizare. Educaţia care se preocupă pe sine doar cu hrănirea spirituală a propriilor săi membrii, contribuie la o ‚mentalitate de slujire la sine’ care izolează în mod efectiv şcoala duminicală de lumea de afară.”

„În multe programe a şcolilor duminicale de declin, programe şcolare, activităţile şi pregătirea nu reflectă prioritatea de misiune cerută de Hristos şi biserica Sa. Studiile ulterioare arată că nu numai că aceste şcoli duminicale centrate pe interior sunt o piedică spre creştere, ele eşuează adesea să atingă însăşi scopul pe care îl au – să dezvolte o spiritualitate mai mare în asemănarea cu Hristos.”

Aceşti scriitori exprimă aceiaşi convingere pe care am avut-o şi eu pentru mulţi ani. De ce acceptă specialiştii educaţionali un program de studiu biblic dar resping misiunea şcolii biblice? Şcolile noastre biblice sunt adesea cele mai greşit îndrumate programe ale Bisericii, însă ele deţin cel mai mare potenţial pentru bine. E prea puţină speranţă ca şcolile noastre biblice să devină evanghelistice. Ne-am pregătit specialiştii noştri educaţionali în instituţionalism în care mijlocul devine scopul. Astfel, oamenii pregătiţi de specialiştii educaţionali nu ştiu cum să facă şcolile biblice evanghelistice decât dacă învaţă despre aceasta în altă parte. Amintiţi-vă că a fi un „profesional” înseamnă munca „gulerului alb”. Misiunea în afară este privită ca slujba „gulerului albastru”. Unii specialişti educaţionali văd misiunea ca fiind dincolo de demnitatea lor. Dacă aceasta se pare ca o spusă grea, priviţi doar la ceea ce am făcut în toţi aceşti ani.

Şcolile duminicale care cresc au o concentrare pe exterior. Continui să citez: „Scopul majorităţi şcolilor duminicale, pe de altă parte, este chiar diferit. Şcolile duminicale centrate pe exterior există pentru a asculta Marea Însărcinare a lui Hristos, şi echipează pe laici (membrii) pentru slujirea faţă de lume. În timp ce preocuparea pentru creşterea spirituală şi hrănirea creştinilor existenţi este o parte crucială a tuturor programelor şi activităţilor, aceasta este văzută ca un mijloc spre un final, nu un final în sine. Şcolile duminicale centrate pe exterior, în contrast cu şcolile duminicale centrate pe interior, văd evanghelismul şi edificarea ca două părţi ale aceleiaşi monede: două sarcini de a realiza un scop. Notabilul educator creştin H. W. Byrne observă: ‚Evanghelismul este lucrarea principală a Şcolii Duminicale. De fapt, educaţia creştină nu poate fi creştină decât dacă aceasta este evanghelistică. A eşua aici înseamnă a eşua în motivul nostru primar de existenţă’.”

Institutul de Creşterea Bisericii a întrebat pe 280 de predicatori şi oficiali de biserică din diferite grupări religioase motivul pentru declinul prezent din cadrul creşterii şcolii duminicale – de la 40.508.568 în 1970 la 32.607.421 în 1980. Cel mai enunţat motiv era „clasele nu sunt preocupate cu atingerea / recrutarea noilor oameni”.

În şcolile duminicale centrate pe exterior, fiecare clasă din fiecare departament oferă prioritate înaltă căutării, atingerii, învăţării şi ucenicizării bărbaţilor şi femeilor, băieţilor şi fetelor. Concentrarea întregii organizaţii, evenimentele, clasele, programa şi activităţile şcolilor duminicale centrate pe creşterea din exterior este spre un singur ţel: FACEREA DE UCENICI. Şi rezultatul este creşterea… Dumnezeu oferă creşterea.

„Diferenţa dintre o scoală duminicală centrată pe interior şi una pe exterior, şi în majoritatea cazurilor una în declina şi una în creştere, este clară. Una vede maturitatea spirituală ca un final în sine – cealaltă vede maturitatea ca o parte esenţială a educaţiei creştine, însă nu ca un final în sine. Mai degrabă, creşterea spirituală a creştinilor existenţi este o temelie de sprijin pentru misiunea răscumpărătoare. Scopul este facerea de ucenici.”

Şcolile noastre biblice, spre o extindere mare, sunt aşa cum descriu aceşti autori – majoritatea au o concentrarea interioară.

În 1969 o carte intitulată Primele 10 şcoli duminicale cele mai mari şi ceea ce le face pe ele să crească de Elmer Towns a fost publicată. Joe Barnett le-a vizitat pe majoritatea dintre ele. El scrie:

„Există o slăbiciune izbitoare în programul şcolii duminicale din bisericile lui Hristos din ţară. Slăbiciunea poate fi declarată simplu – noi am limitat programul şcolii biblice pentru oamenii noştri.

„Prietenii noştri Baptiştii Sudici datorează creşterea lor şcolii biblice, aşa cum este declarat de unul din scriitorii lor: ‚nici un factor mai mult decât şcoala duminicală nu dă socoteală pentru creştere, eficacitatea şi solidaritatea Baptiştilor Sudici’.

„Aceşti oameni revendică faptul că 90% din convertiţii lor au trecut prin şcoala biblică. Noi pretindem acelaşi lucru. Totuşi, nu vrem să spunem acelaşi lucru. Ei vor să spună că 90% din oamenii lor nu au avut nici un contact cu biserica baptistă până ce nu au frecventat o clasă de scală duminicală. Noi înţelegem că copiii noştri sunt crescuţi printr-un program de scoală biblică.

„Ni se spune că într-o duminică oarecare, 30% din cei din clasa de adulţi baptişti nu sunt membrii. Este îndoielnic faptul că 2% din cei care ne frecventează clasele duminica dimineaţa nu sunt membrii. Această slăbiciune trebuie corectată înaintea ca şcoala noastră biblică să poată, în anumit sens, să fie considerată evanghelistică.”

Centrul de Creştere a Bisericii din Pasadena, California raportează în interviurile cu 280 de predicatori, educatori religioşi şi lideri în care au fost întrebaţi părerile lor pentru care şcolile duminicale erau în declin. Următoarele 7 motive au fost oferite. Am comentat la fiecare dintre ele:

1. Nu sunt preocupaţi cu lucrarea exterioară. Ei au descoperit că diferenţa dintre o scoală duminicală care creşte şi una care nu creşte era scopul lor. Dacă scopul lor era doar de a se aduna şi a avea studiu biblic, unde mijlocul devine finalul, ei nu creşteau. Dacă scopul lor era să se extindă şi să-i aducă pe oameni în şcolile duminicale şi să-i aducă pe oameni la Domnul, conform înţelegerii lor, atunci acele şcoli duminicale creşteau. Este evident astăzi că accentul nostru a fost mai mult asupra studiului biblic decât în a-i câştiga pe oameni pentru Hristos prin programul şcolii biblice. Aşa că am spune astăzi că problema noastră e la fel ca a lor, adică, preocupare prea puţină pentru lucrarea exterioară.

2. Clasele nu sunt relevante. Învăţătorii ar putea preda scriptura – ei ar putea preda lecţia – însă ei poate nu l-au învăţat pe student. Lecţia biblică trebuie să fie relevantă. Trebuie să fie contemporană, adică, trebuie să se facă o aplicaţie faţă de vieţile oamenilor de astăzi. Nu este destul doar să citezi o mulţime de versete; nu este destul doar să predai ceea ce a pus un scriitor într-o lecţie; învăţătorii trebuie să înţeleagă nevoile oamenilor – să înţeleagă cu ce se confruntă ei zilnic – şi să priceapă direcţia în care trebuie să meargă vieţile lor şi să relateze scripturi faţă de acele nevoi.

3. Nu se mai planifică în mare. Aceasta ar indica că nu se mai stabilesc scopuri, că nu mai sunt planuri de atins pentru a lărgi sau realiza lucruri mai mari, mai bune şi mai măreţe. Ei erau limitaţi în viziunea lor. Prin aceasta ei nu mai făceau planuri pe o bază de lungă durată.

4. Prioritatea scăzută oferită şcolii duminicale. Aceasta ar indica faptul că şcoala duminicală probabil că nu avea prea mare promovare şi era de slabă calitate, şi că nu se punea prea mare importanţă pe excelenţă. Drept urmare, în minţile oamenilor, aceasta era relativ de neimportant. Aceasta, de sigur, afectează frecvenţa – ar afecta un număr de lucruri. Ceea ce este important în minţile oamenilor este adesea determinat prin ceea ce ei concluzionează că este important pentru minţile predicatorilor şi a liderilor lor. Dacă ei nu-şi fac impresia că lucrarea este importantă pentru liderii lor, ea este în mod evident neimportantă pentru ei.

5. Declinul dedicării învăţătorului. Dacă şcoala duminicală suferă de o prioritate scăzută, atunci eu cred că am putea cu uşurinţă să vedem de ce există o scădere în dedicarea învăţătorilor faţă de şcoala duminicală. Mulţi învăţători nu sunt chiar învăţaţi – ei sunt prinşi. Ei sunt îngrămădiţi într-o sală şi cumva li se cere să predea o clasă. Ei o fac din constrângere şi nu pentru că sunt chiar motivaţi să vrea să predea. Am putea înţelege, dar, de ce studenţii nu sunt provocaţi şi nu prea interesaţi în frecventare. Ca şcoala duminicală să crească, învăţătorii trebuie să creadă în aceasta – învăţătorii trebuie să fie instruiţi – învăţătorii trebuie să viziteze şi trebuie să fie dedicaţi implicării lor în şcoala duminicală.

6. Lipsa de zel evanghelistic. Aceasta, de sigur, spune că şcolile duminicale duc lipsă de vreo dorinţă autentică de a aduce pe alţi înăuntru şi de a vedea sufletele salvate. Atunci când se duce zelul evanghelist, putem sta asiguraţi că accentul nu este pe „mergeţi şi faceţi ucenici”, ci pe „învăţaţi”. Când ne gândim simplu la învăţare, ne gândim la prezentarea unei lecţii la studenţi – nu ne gândim la încercarea de a-i conduce pe alţii la Hristos… deşi poate că am pierdut pe oameni de la frecvenţă, nu ne gândim în termeni de pregătire a oamenilor de a deveni câştigători de suflete şi în final probabil misionari, predicatori, supraveghetori, soţii de supraveghetori, soţii de predicatori, etc.

7. Nivelul scăzut de competenţă în învăţare. Aceasta indică faptul că învăţătorii nu au fost adesea pregătiţi. Ei nu au avut de multe ori o oportunitate de a merge printr-o clasă pregătitoare. Probabil că nu au fost echipaţi pentru ceea ce li s-a cerut să facă. Ei merg uneori la o clasă la încercare şi pe baza erorii şi după o perioadă de timp, probabil, îşi fac o oarecare idee despre cum să fi eficient, probabil că niciodată atât de eficienţi ca atunci cum ar fi fost dacă ar fi fost pregătiţi pentru slujbă.

Cred că puteţi vedea că toate aceste lucruri combinate sugerează faptul că şcoala duminicală merge cu siguranţă spre declin. Nu are să crească dacă aceste lucruri predomină.

Probabil că acum ai avea nevoie de un plan să mişti şcolile noastre biblice în direcţia corectă. Echilibrul acestui subiect este devotat obiectivului lor.

——————————————————————————–

1 Clayton Pepper este editor şi publicist al Church Growth Magazine. Acest articol a fost publicat în Church Growth 1 (Oct – Dec, 1985): 4 – 8.