În timpul ultimei jumătăţi a secolului al 18lea, multe comunităţi din Anglia erau înspăimântate duminica. Era singura zi în care copiii care lucrau în fabrici aveau liber, şi nu este de mirarea că ei dădeau drumul la toată zarva şi buclucul în acea zi. Din 1702-1801, populaţia Angliei s-a dublat; din ce în ce mai mulţi oameni se mutau în oraşe şi comune pentru a găsi de lucru la uzine. Legăturile tradiţionale sociale şi religioase ale vieţii de ţară erau agravate. Adesea nu existau locuri pentru imigranţii de la ţară în bisericile oraşelor industrializate, şi o generaţie sau două de copii au crescut fără nici un principiu religios sau moral.
Raikes
Copiii lăsaţi la voia întâmplării
Robert Raikes, proprietarul şi editorul lui Gloucester Journal, a reflectat la soarta tinerilor vagabonzii care tulburau pacea duminica. El a vizitat închisorile din Gloucester şi a văzut cât era de uşor ca aceşti copii să alunece înspre crimă. Raikes ştia că părinţii acestor copii săraci erau „în totalitate abandonaţi, neavând nici o idee de infiltrare în minţile copiilor lor a vreunor principii faţă de care şi ei înşişi erau străini în totalitate”. Alte mijloace de învăţare a acestor tineri trebuia să fie găsit, altfel mulţi alţii ar fi terminat-o în închisori.
Din moment ce copiii celor săraci lucrau în uzine toată săptămâna, ei nu puteau merge la şcoli şi astfel nu aveau nici o educaţie. Raikes s-a decis să stabilească şcoli pentru aceşti copii care să fie frecventate duminica. El a angajat patru femei din vecinătate pentru a-i învăţa pe copii să citească. Cu ajutorul Reverendului Thomas Stock, Raikes a fost curând capabil să înroleze o sută de copii, de la vârsta de şase la doisprezece sau paisprezece, în aceste Şcoli Duminicale.
Spală-ţi doar faţa
Unii din copiii săraci erau la început şovăitori în a veni la aceste şcoli deoarece hainele lor erau aşa de zdrenţuite, însă Raikes i-a asigurat că tot ceea ce aveau ei nevoie era o faţă curată şi părul pieptănat. Copiii aveau lecţiile lor de citit de la zece la două, cu o pauză de o oră pentru prânz. Apoi ei erau duşi la biserică, după care erau instruiţi catehismul până la ora 5:30. Mici recompense se ofereau acelora care îşi învăţau lecţiile sau al cărui comportament arăta o îmbunătăţire notată.
Copii schimbaţi
Caracterul multor tineri a fost transformat prin frecventarea lor a Şcolii Duminicale. Înjuratul lor, nepoliteţea, şi turbulenţa lor de duminica a fost înlocuit de un sens al datoriei şi o dorinţă de a-şi îmbunătăţi minţile. Unul din fabricanţii inului şi a cânepei care angajase pe mulţi copii, un domn Biserică, a comentat următoarele despre transformarea copiilor: schimbarea nu putea să fie mai extraordinară, în opinia mea, dacă ei nu erau transformaţi de la forma de lupi şi tigrii în aceia de oameni.
În mare măsură, rata crimei a scăzut destul de mult în oraşul şi ţara lui Raikes după stabilirea şcolilor. În timpul Sesiunii de Sfert de la Paşti din 1786, magistraţii au acordat un vot unanim de mulţumiri pentru beneficiile Şcolilor Duminicale faţă de moralul tinerilor. În 1792 nu a apărut nici un apărător de criminal înaintea judecătorilor; cu zece ani mai devreme ar fi fost undeva între zece şi o sută de cazuri.
Seminţe pentru seceriş
Raikes a văzut Şcolile Duminicale ca un simplu răspuns faţă de instrucţiunea lui Isus de a „hrănii mieluşeii mei”. Copii săraci trebuie căutaţi şi ajutaţi. „Nimeni nu-şi poate forma o idee despre ce beneficii este el capabil faţă de comunitate prin vizitarea locuinţelor celor săraci”. Astfel, pentru Raikes, slujirea Domnului prin a sluji copiilor săraci ar avea efecte importante asupra societăţii ca întreg: dacă slava lui Dumnezeu este proclamată în oricare dintre aceştia, chiar în cel mai mic grad, societatea trebuie să adune ceva beneficii. Dacă sămânţa cea bună este semănată în minte în perioada timpurie a vieţii umane deşi ea nu se mai arată din nou pentru mulţi ani, aceasta l-ar încânta pe Dumnezeu, într-o perioadă viitoare, pentru a o face să răsară, şi să aducă o roadă bogată.
Cele mai nobile specimene
Au existat Şcoli de Caritate şi Şcoli Duminicale înaintea lui Robert Raikes, dar Raikes a fost acela care a făcut publicitate şcolilor şi a adunat suport public pentru ele. Prin 1785, o Societate a Şcolii Duminicale s-a format în Londra pentru a distribui Biblii şi manuale de citirea. Fiind un editor de meserie, Raikes a putut să publice, să importe şi să distribuie abecedare, cititoare, manuale de citire, catehisme, şi copii ale Scripturii atât de importante mişcării.
În 1788 John Wesley scria unui prieten, „Cred că aceste Şcoli Duminicale sunt unele dintre cele mai nobile specimene de caritate care au fost aşezate pe picioare în Anglia de la William Cuceritorul”.
Cum stau lucrurile astăzi?
Raikes a comentat odată faptul că lumea continuă să mărşăluiască pe picioarele micilor copii. Şcolile publice au preluat acum o mare parte a acelui rol pe care l-au pionierat Şcolile Duminicale. Dar cine se poate îndoi astăzi că există o sarcină de educare disperat de importantă pentru biserică şi copii, fie prin Şcolile Duminicale, sau oricare alt format. Pentru a schimba lumea, atinge-i pe copii! Este congregaţia şi Şcoala ta Duminicală preocupată în câştigarea copiilor săraci şi nevoiaşi din zona ta?
Slavă lui Dumnezeu
Raikes însuşi a dat toată slava lui Dumnezeu pentru lucrarea care a fost realizată, „Providenţa a fost încântată să mă facă instrumentul introducerii Şcolilor Duminicale şi a regulamentelor din închisori. Nu nouă, o Doamne, ci numai Ţie să fie toată slava”.
