de J. Hampton Keathley, III , Th.M.
Introducere
Aș dori să vă invit să pășiți alături de mine la bordul unei imaginare mașini a timpului pentru a demara o călătorie pasionantă înapoi în trecut. De ce vă invit să mă însoțiți într-o astfel de călătorie? Ei bine, haideți să privim la lumea din zilele noastre. În ciuda atâtor progrese tehnologice și a atâtor programe sociale, trăim într-o lume sfâșiată de o concurență, omucidere și depravare morală de cel mai înalt grad, suntem înconjurați de războaie și vești de războaie, cămine distruse (divorț, copii abuzați, parteneri de viață abuzați), iar lista poate continua la nesfârșit. Disputa israeliano-arabă este în plină desfășurare, fără a se întrevedea o soluționare reală a acesteia. Poluarea, amenințarea holocaustului nuclear și distrugerea atâtor bunuri ni se îngrămădesc deasupra capului, și cu toate acestea suntem neputincioși în fața rezolvării acestor probleme. Oamenii generează programe sociale pentru nevoiași și reforme, formulează soluții, însă problemele nu dispar. Nu numai că ele continuă să existe, însă par să ia proporții, exact așa cum ne previne Biblia (2 Tim.3.13).
Susținătorii unității mondiale din societatea noastră văd, desigur, toate lucrurile într-o altă lumină. Spre exemplu, în ultimii ani am fost martorii unor schimbări de proporții în Europa, dărâmarea zidului Berlinului, dizolvarea Uniunii Sovietice, deschiderea Rusiei, conferințele continue despre pacea din Orientul Mijlociu. Am fost martorii aparentelor schimbări în vederea promovării păcii ce au avut loc în diferitele țări ce-au aparținut fostului bloc comunist, iar înaltele oficialități guvernamentale și întreaga societate văd toată această mișcare ca un semn al apropierii generale de o nouă eră a păcii mondiale. De fapt, ceea ce afirmă cu toții nu este nimic altceva decât nevoia noastră a tuturor ca pe scena istoriei umane să apară un lider influent, puternic și carismatic, care să aducă întreaga planetă la unitate și pace. Deci, lumea este în căutarea unei astfel de persoane, a cuiva care deține îndemânarea, înțelepciunea, puterea politică și carisma necesare atragerii unei lumi întregi într-o nouă eră a globalismului în care să domnească pacea.
Dar, dacă privim în rândurile liderilor actuali din lume, putem noi găsi o astfel de persoană? Nu, în nici un caz! Problemele actuale depășesc orice capacitate a vreunui om. Scriptura însă ne promite exact un astfel de Mântuitor, deci datorită acestei promisiuni vă invit să luați parte la această călătorie. Însă tot ea ne avertizează că în vremea din urmă vor predomina trei elemente false, contrafăcute:
(1) Vremea din urmă va fi o vreme dominată de apostazie: Pe măsură ce parcurgem Scriptura, ea ne previne asupra faptului că va fi o revoltă universală progresivă împotriva autorității lui Dumnezeu și a autorității care se va manifesta într-o formă de umanism în care omul, dând crezare vechii minciuni lansate de Satana că el își poate rezolva de unul singur problemele, devine centru, sursă și răspuns la toate problemele sale (2 Tes. 2:3,11; 2 Tim.3:1, ș. urm.).
(2) Vremea din urmă va fi o vreme caracterizată de globalizare: Datorită războaielor, a frământărilor și datorită amenințării unor crize internaționale care se vor naște ca pregătire a scenariului Necazului celui Mare (Mat.24 și Apoc.6-19), cât și datorită umanismului omului [omul încrezător în sine], vom avea parte de un spirit de globalism (un Turn Babel al zilelor noastre). Rasa umană va semăna tot mai mult cu un sistem internațional unic care va promite pace și siguranță (1 Tes.5.3).
(3) Zilele din urmă vor fi zilele unor falși mesia: Această speranță și încercare asiduă de instaurare a unei forme de sistem mondial unic va duce la apariția dorinței și a căutării după un om care să intre pe scena istoriei omenirii și să aducă o lume întreagă la pace și unitate. Zilele din urmă vor fi zilele unor falși mesia, o vreme în care lumea va fi în căutarea unor persoane potrivite pentru acest rol de lider mondial, iar aceasta se va întâmpla până se va ridica o persoană sub forma Anticristului, a Fiarei din vremea Necazului (Mat.24.5, 23-24; 2 Tes.2:3b-4; Apoc.13:1, ș. urm.).
Vă rog să notați, acest nou globalism nu numai că va fi mascat în umanism, el însuși o formă de religie, ci va presupune și o religie universală care va fi atât mistică cât și eclectică – adică va căuta să unească în sine toate religiile indiferent de crez. Va fi îngăduitoare cu orice formă de religie, exceptând, firește, creștinismul pe care-l va urî cu înverșunare și pe care-l va persecuta în special din două motive:
(1) În exterior, aceasta se va întâmpla pentru că creștinismul autentic nu este nici eclectic și nici cu vederi largi în acest sens. Deși Biblia atinge prin mesajul său întreaga omenire, ea afirmă și faptul că nu există decât o singură cale către cer – calea îngustă prin credința în Mântuitorul care Singur El este Calea, Adevărul și Viața.
(2) În interior, această persecuție va exista pentru că această mișcare a lumii unite și oamenii care o formează vor fi animați de către Satana și programul său anticristic.
Găsim în zilele noastre în scrierile mișcării New Age care sunt eroii săi religioși: Buddha, Isus, Gandhi, Schweitzer, Teilhard de Chardin, Martin Luther King, Hammerskjold, și U Thant. Este vorba de indivizi care au depășit barierele propriei rase, națiuni, și ale propriului grup de apartenență și se potrivesc excelent în ideologia lor globală. Însă în scrierile lor, asta în cazul în care-L menționează și pe Isus, El este descris ca fiind unul din mulții mai mari ai lumii religioase. Este înconjurat de personalități precum Buddha și Gandhi, astfel nesocotind afirmațiile deschise ale acestora prin care resping pretențiile Mântuitorului de a fi Fiul lui Dumnezeu, Unicul Mântuitor al lumii – Calea, Adevărul și Viața. În cadrul recentului așa-numit marș al milionarilor care a avut loc în Washington DC, Isus a fost ce-i drept menționat, însă doar ca unul din mulții lideri religioși din lume, fapt care este echivalentul respingerii Lui.
Lumea se află realmente într-o mare încurcătură și are nevoie disperată de eliberare. Avem într-adevăr nevoie de cineva care să vină și să preia controlul vieților noastre, atât pe plan personal cât și universal. Din nou, Biblia ne promite un astfel de Eliberator, dar de unde am putea noi recunoaște care este adevăratul Eliberator atunci când acesta va intra în scenă? Cum vom putea noi să-l identificăm fără posibilitate de tăgadă și să-l distingem din mijlocul înșelătorilor?
În scrierea sa adresată efesenilor, Pavel vorbea despre trecutul lor și le-a reamintit că înainte să vină la Cristos ei erau exact la fel ca și restul lumii păgâne. Erau „străini de legămintele făgăduinței (lit. legămintele [plural] făgăduinței [singular]), fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efes.2.12). Toate legămintele și caracteristicile lor particulare arătau în esența lor spre o mare promisiune – venirea lui Cristos. Lumea păgână nu avea nici o nădejde, pentru că nu avea sau nu cunoștea aceste legăminte și această mare promisiune, care se găsesc întrețesute printre rândurile întregului Vechi Testament precum un fir din aur.
Scriindu-le romanilor, apostolul spune, „Și tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom.15.4). Versetele pe care le vom analiza pe parcursul acestui studiu sunt tocmai acelea care abordează cronologia lui Cristos și profețiile privitoare la nașterea Sa. Aceste profeții, ca parte a acelei nădejdi, formează o incredibilă linie a adevărului și o mărturie remarcabilă care autentifică pretențiile ridicate de Cristos și ne arată astfel adevărata semnificație a Crăciunului.
Cu ocazia fiecărui Crăciun am urmărit o serie de filme despre această sărbătoare. Majoritatea erau filme muzicale, iar multe dintre ele erau povestiri care urmăreau câte o temă specifică Crăciunului. Erau plăcute, reconfortante și adesea căutau să comunice un mesaj drăguț sau moral sau pozitiv cu privire la nădejde, dărnicie și dragoste de semeni. Însă, în general, ele nu au reușit nici pe departe să transmită adevărata nădejde a Crăciunului așa cum este găsită ea în venirea lui Isus Cristos, potrivit cu relatarea Scripturii. După cum a afirmat apostolul, ei erau cu toții lipsiți de nădejdea cea adevărată.
Biserica primară și scriitorii Noului Testament au apelat la o serie de lucruri pentru a pune bazele credinței în Cristos ca fiind Mesia cel din Vechiul Testament și Mântuitorul și Fiul lui Dumnezeu, și astfel o nădejde pentru fiecare. Au făcut apel la: (1) Semnul minunilor făptuite de El (Fapte 2.22; Evrei 2:3-4) (2) Învierea Sa ca eveniment culminant al vieții Sale pământești din timpul primei sale veniri – fapt care L-a evidențiat într-adevăr ca fiind Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor (Fapte 2:23-24). (3) Însă au mai fost și caracterul Său, felul Său de viață, incluzând aici nașterea Sa, o incredibilă mărturie și o uimitoare profeție împlinită.
Vechiul Testament, scris de-a lungul unei perioade de 1000 de ani și cu câteva sute de ani înainte de venirea lui Cristos, conține aproximativ trei sute de profeții ale veniri lui Mesia. Faptul că aceste profeții au fost scrise cu cel puțin două sute de ani înainte de Cristos este dovedită de Septuaginta [LXX], traducerea greacă a Vechiului Testament, scrisă în anul 200 î.d.C., și de Sulurile de la Marea Moartă, dintre care unele sunt datate de asemenea a fi fost scrise cu 200 de ani înainte de Cristos. Toate aceste profeții vechi și-au găsit împlinirea în persoana lui Isus Cristos, și ne oferă o confirmare solidă:
– pentru acreditarea Sa ca Mesia
– pentru pretențiile Sale de a fi Fiul lui Dumnezeu și Mântuitor
– pentru viața sa unică în comparație cu a oricărui alt om
– pe plan religios
– pentru liderii lumii, și
– pentru nădejdea noastră și încredințarea că într-adevăr El și numai El este Acela la care noi (și restul lumii) trebuie să caute mântuirea și sensul vieții.
Probabilitatea ca toate acestea să se împlinească într-o singură persoană este atât de mică încât depășește capacitatea noastră de înțelegere și, din motive practice, este matematic imposibilă. Deși tratează îndeosebi istoria popoarelor și a lui Israel, întregul Vechi Testament vorbește în esență despre Mesia, Eliberatorul ce va să vină. Acest lucru este evident din următoarele versete din Scriptură:
Matei 5.17 „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.”
Luca 24.27 „Și a început de la Moise, și de la toți proorocii, și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”
Luca 24.44 „Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci și în Psalmi.”
Ioan 5.39 „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine;
Există oare vreo cale prin care să putem identifica fără putință de tăgadă persoana lui Mesia atunci când acesta își face intrarea pe scena istoriei? Cum am putea ști oare că El este cu adevărat și nu este vorba de un impostor – unul care să sfârșească ca un Hitler sau ca Fiara descrisă de Apocalipsa 13? Cum putem noi ști că acest Isus al Noului Testament este tocmai acest Eliberator pe care trebuie să-L așteptăm?
Scriptura nu numai că promite venirea lui Mesia, însă o face și în așa fel încât noi să Îl putem identifica cu precizie. Acest amănunt este de o importanță covârșitoare pentru că mulți sunt cei care s-au ridicat și au pretins că dețin răspunsurile pentru societate, de ordin politic sau social, iar Biblia ne previne că mulți sunt cei care se vor mai ridica. Atunci, cum Îl putem identifica pe acesta Unul de care vorbește Scriptura?
Hai să spunem că dumneavoastră sunteți un curier care transportați un document extrem de valoros, foarte dorit, care nu trebuie să ajungă în mâinile nepotrivite. Ceea ce trebuie dumneavoastră să faceți este să înmânați acest document unei anume persoane pe care însă nu o cunoașteți și pe care nu ați mai văzut-o niciodată. Cum oare ați putea recunoaște acea persoană și să fiți siguri de îndată ce ați întâlni persoana cu pricina că tocmai despre aceasta este vorba și nu este vreun impostor? O modalitate este să deținem un număr de semne de identificare. Cu cât sunt mai multe aceste semne de identificare (genul, mărimea, culoarea părului, culoarea pielii, locul de întâlnire, parola, etc.), cu atât cresc șansele de a identifica persoana potrivită. Și exact asta este ceea ce ne oferă Biblia. Ne-a oferit zeci de căi prin care să-L recunoaștem pe Eliberatorul cel promis.
Folosind Biblia ca pe-o hartă de drum, vom urca la bordul mașinii noastre a timpului și ne vom întoarce în istorie, până în Grădina Edenului de unde vom porni călătoria noastră prin coridoarele timpului având Cuvântul lui Dumnezeu ca un ghid care să ne lumineze calea. Având lumina Cuvântului, vom căuta indicatoarele de pe drum și elemente de identificare pentru a ne ghida pe parcursul călătoriei noastre, încercând să găsim și să identificăm această persoană despre care vorbește Scriptura, persoana promisă omenirii ca fiind unica soluție la problemele lumii – și totuși exact această persoană este cea căreia o lume întreagă i se opune.
În timp ce privim indicatoarele risipite de-a lungul autostrăzii istoriei, trebuie să notăm faptul că fiecare astfel de indicator este înainte de toate un identificator. Multe dintre aceste semne sunt în același timp preziceri, uneori avertismente, dar și promisiuni. Pornim de la Adam și Eva și fiecare nou semn sau profeție va aduce noi detalii. Acest lucru va mătura în mod constant câmpul de posibili candidați până cânt toți factorii importanți de identificare au fost revelați. Prin urmare, nu poate exista nici o îndoială în ce privește planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire precum și unde și în cine poate fi găsită această mântuire.
În studiul nostru ne vom concentra doar asupra acelor indicatoare care se concentrează în principal asupra nașterii sau descendenței Sale, însă mult mai multe sunt cele care atrag atenția asupra vieții și lucrărilor Sale, elemente care vor contribui mai departe la identificarea și dovedirea identității Sale ca fiind Unicul în care trebuie să ne punem nădejdea în vederea mântuirii care este oferită gratuit, fără bani – prin credință.
Pe cai, să ne punem deci centurile de siguranță, și fiind cu toții îmbarcați, haideți să ne întoarcem vreo 6500 de ani în timp și ne vom trezi într-un loc numit Grădina Edenului.
Căderea Omului
Găsim faptul că Grădina Edenului a fost proiectată de Dumnezeu a fi un rai. Dar ia stați puțin! Ceva pare să nu fie tocmai în ordine! E destul de evident faptul că s-a întâmplat ceva îngrozitor. Harta noastră ne indică faptul că, urmând îndemnul șarpelui, Adam și Eva au căutat să trăiască independent de Dumnezeu, iar păcatul a intrat în scena omenirii.
- Acolo unde bărbatul și femeia aveau viață, acum guvernează moartea.
- Acolo unde exista bucurie și plăcere, și-a făcut acum loc durerea.
- Acolo unde exista o îndeletnicire plină de bucurie și îmbelșugată, acum regula a devenit o supraviețuire încărcată de sudoare și efort, și nașterea plină de dureri a copiilor.
- Acolo unde înainte exista părtășia desăvârșită cu Dumnezeu și unii cu alții, acum descoperim înstrăinare și teamă, condamnare, ascundere și încercarea de a-și acoperi goliciunea cu frunze.
Ei, și-acum?
Indicatorul nr. 1:
Sămânța promisă (Geneza 3.15)
„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul.”
În acest verset avem Indicatorul seminței promise. Aceasta este adesea numită protevangelium, prima scăpărare a Evangheliei. Este doar o generalizare largă fără prea multe detalii, însă, deși doar într-o formă embrionară, Geneza 3.15 este: (1) o profeție, (2) un avertisment, și (3) o promisiune. Însă mai presus de toate, este (4) fundamentul pentru multe promisiuni și începutul multor indicatoare care ne vor însoți pe parcursul călătoriei pe paginile Scripturii. Indicatoarele ce vor urma ne vor lămuri și vor da naștere la mai multe detalii pe măsură ce progresează și revelația lui Dumnezeu. Aceste detalii adăugate ne vor arăta în mod clar pe cel care urma să vină și la ce ar trebui să ne așteptăm.
Niște observații importante cu privire la acest pasaj – de vreme ce acesta este fundamentul tuturor promisiunilor care urmează, este important să notăm câteva observații:
(1) Promisiunea din Geneza 3.15 îi este adresată șarpelui și nu omului. Afirmația care își are începutul în 3.14, este parte a unei sentințe de judecată adresate unuia care Îi este dușman atât lui Dumnezeu cât și omului. Deși conține sub forma unei semințe o promisiune pentru om, ea este în mod mult mai direct o sentință de judecată pentru șarpe (evident o referire la Satana). Aceasta ne învață că planul lui Dumnezeu „este în egală măsură privitor la conducerea lui Dumnezeu și la nevoia omului.”[1]
(2) Deși Geneza 3.15 reprezintă o nădejde imensă pentru om sub forma unei promisiuni, ea este în același timp o profeție a vrăjmășiei și luptei. Termenul „vrăjmășie” provine dintr-un cuvânt ebraic care înseamnă „a urî”. Acest prim indicator și profeție devine dintr-o dată un avertisment cu privire la un conflict intens și prevestește lupta perpetuă și mereu în creștere a activității puterilor satanice care se vor opune omului și planului de mântuire al lui Dumnezeu prin Cel care urmează să vină. Pentru a fi siguri, Satana este un personaj care urăște omul, în mod deosebit pe cei care se unesc cu Eliberatorul promis.
(3) „Vrăjmășie” este un termen care nu este cu adevărat aplicabil fiarelor lipsite de intelect. Utilizarea acestui termen îl limitează, la fel ca și rădăcina sa verbală, la vrăjmășia dintre persoane sau dintre agenți cu responsabilitate morală. Acest fapt împreună cu revelația Noului Testament descoperă figura Satanei în spatele șarpelui (Rom.16.20; Apoc.12.9; 20.2). Din aceasta derivă ideea de ostilitate primordială dintre om și șarpe.
(4) Notăm faptul că lupta este purtată între șarpe și femeie, între sămânța șarpelui și a femeii, și între individ și șarpe. Acest text ne spune, „Și voi pune vrăjmășie între tine (șarpe) și femeie (Eva),… Aceasta (sămânța femeii) îți va zdrobi (șarpelui) capul și tu (șarpele) îi vei zdrobi călcâiul (seminței femeii).” Adam este pur și simplu trecut cu vederea. Motivul pentru care el nu este menționat în acest pasaj nu este evident din acest text, însă pe măsură ce ne vom continua călătoria prin istorie în lumina revelației lui Dumnezeu vom descoperi atât cine este șarpele cât și motivul pentru care Adam este trecut cu vederea. Motivul este nașterea din fecioară. Deși poate că acest lucru nu a fost înțeles atunci, în Geneza avem anticiparea nașterii din fecioară. Înfrângerea lui Satana și a seminței sale (lumea necredincioasă) va veni din partea seminței femeii. Se vorbește despre sămânța ei, nu a lui (a bărbatului) și nici a lor (a bărbatului și femeii). Eliberarea avea să vină din femeie, fără vreun aport bărbătesc. Semințele la care se face referire nu sunt menționate în acest loc. Aceasta o va face însă revelația ulterioară, dar textul rămâne sugestiv prin sine însuși:
Mai întâi, sămânța șarpelui este un substantiv colectiv cu sensul de „urmași,” și trebuie că se referă la copiii celui rău, cei care sunt în sens spiritual copiii diavolului. Ioan 8.44 spune, „Voi sunteți ai tatălui vostru, ai diavolului; și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș; și nu s-a lipit de adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește pe limba lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.” (Adaptare după NIV). Este evident că textul nu se referă la urmașii șarpelui.
În al doilea rând, dacă „sămânță” ar trebui să facă referire la o clasă în ansamblul ei și ar fi folosită în sensul ei colectiv în prima jumătate a frazei, atunci „sămânța” din cea de-a doua jumătate a ei trebuie să fie folosită de asemenea în sens colectiv pentru descendenții sau posteritatea femeii. Vrăjmășia este una care va exista de-a lungul istoriei între două grupuri, cel a șarpelui și cel a femeii.
În al treilea rând, în ultima parte a versetului 15, oricum, sămânța este redusă la singularul „el” și la singularul „tu” care anticipă persoana – o sămânță anume care se va război cu șarpele – care este Satana. (Deși Galateni 3.16 și 19 vorbește despre sămânța lui Avraam, acest principiu rămâne totuși aplicabil. Puteți compara de asemenea cu Romani 16.20; Evrei 2:9-14 și Apocalipsa 5).
(5) Două lucruri se afirmă despre semințe și vrăjmășia dintre ele: Mai întâi, sămânța ei va vătăma, va zdrobi capul șarpelui. Acest lucru ilustrează foarte clar o rană mortală, ceea ce înseamnă că sămânța ei va fi victorioasă. Este anticipată o eliberare. În al doilea rând, șarpele va zdrobi călcâiul seminței ei [a femeii]. Sămânța ei va avea de suferit, dar nu de o rană letală sau de una care să-l înfrângă. Este promis un eliberator care suferă, dar care în cele din urmă iese învingător.
Deci, anticipăm un război însă și o eliberare în același timp, săvârșită de Cineva care va suferi. Însă spre ce sau spre cine ar trebui noi să privim? Ce formă va lua acest război? Eva, mama tuturor făpturilor vii, urma să aibă mulți fii și fiice care probabil aveau să se răspândească pe toată suprafața pământului, deci la cine privim noi?
În Geneza 4 găsim prima menționare a nașterii. Putea fi sămânța promisă Cain al cărui nume înseamnă probabil, „obținut” sau „primit.” „Cain” se pronunță ca și qana, verbul folosit aici care înseamnă „a primi, a obține”? Literal evreul citește, „Am primit (obținut) un om cu ajutorul Domnului.” Acesta a fost se pare un strigăt al credinței, o așteptare din partea Evei. Oare credea Eva că aceasta era sămânța promisă?
Probabil Eva nu a știut sau nu a înțeles faptul că vrăjmășia în rasa umană va fi atât de îndelungată. Probabil că s-a gândit că Cain era sămânța promisă sau cel puțin primul dintr-un șir de semințe care aveau să zdrobească șarpele și să recupereze ceea ce fusese pierdut. Dar așa cum ne arată pasajul, Cain nu a fost un om al credinței, pentru că a adus o jertfă lipsită de viață. Însă fratele său Abel, a adus o jertfă vie care a fost primită de Dumnezeu. Făcând astfel, Abel și-a manifestat încrederea într-un Eliberator ce va să vie, poate chiar înțelegând faptul că acest eliberator avea să fie unul care avea să sufere.
În consecință, Abel a reprezentat sămânța duhovnicească, linia de descendență a Mântuitorului, în timp ce Cain a reprezentat sămânța necredincioasă, linia Satanei.
Dar imediat vedem cum Cain îl ucide pe Abel. Aceasta este o primă ilustrare a vrăjmășiei între cele două semințe. Încă de timpuriu începem să vedem manifestarea distrugerii și a înșelării. După cum ne arată Cain, nu toți aveau să fie credincioși, iar promisiunea din Geneza 3.15 a fost curând ignorată sau distorsionată de misticismul primitiv al Babilonului și de un sistem religios care a fost numit „cultul mamă-copil.” Acesta a fost un fals reușit al promisiunii din Geneza 3.15 care avea să înflorească pe tot cuprinsul pământului și să renască în zilele din urmă.[2]
Pentru a păstra această promisiune neîntinată, Dumnezeu avea nevoie de o rămășiță, niște descendenți credincioși care aveau să creadă promisiunea, s-o propovăduiască, și să devină sursa seminței femeii. Deci, în cronologia seminței vom descoperi modul în care Dumnezeu a ocrotit promisiunea și a eliminat milioane de posibilități în așa fel încât noi să știm unde să-L căutăm pe Mesia. Vom vedea cum Dumnezeu identifică sămânța și-Și împlinește promisiunea făcută lui Adam și Evei, lui Avraam și altora, în ciuda continuei opoziții manifestate de șarpe.
Această linie de adevăr profetic cu privire la nașterea seminței din femeie devine tot mai uimitoare și mai miraculoasă. Aceste indicatoare ne vor ajuta să ochim cu un grad înalt de acuratețe exact cine este acest Eliberator, unde și când și cum avea El să se nască, și alte detalii uimitoare prezise de Scriptură cu sute de ani mai devreme. Avem un șir impresionant de mărturii în favoarea unicității lui Isus Cristos. Aceste mărturii dovedesc faptul că El nu este doar unul din marii lideri religioși ai lumii, ci și faptul că El și numai El este cu adevărat sămânța promisă, răspunsul pentru multele nevoi ale omenirii, și Cel în care popoarele vor fi binecuvântate.
Indicatorul nr. 2:
Spița neamului lui Set – Sămânța credincioasă (Geneza 4:25-26)
Și Adam s-a împreunat iarăși cu nevastă-sa; ea a născut un fiu și i-a pus numele Set „căci” a zis ea „Dumnezeu mi-a dat un alt urmaș în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain.” Lui Set i s-a născut și lui un fiu și i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele DOMNULUI. [adaptat după traducerea folosită de autor în original].
„Set” este un cuvânt derivat dintr-un termen ebraic care înseamnă „a așeza, a stabili, a destina.” Cu acest nume și cu afirmația Evei din versetul 25b, devine evident faptul că acest copil devine cel hotărât spre a fi linia Domnească, linia de descendență din care avea să vină sămânța femeii.
Cine a pus numele acestui copil? Eva, și cred că acest lucru ilustrează din nou credința ei. Mențiunea unui „alt urmaș” în locul lui Abel, literal „o altă sămânța”, preia promisiunea enunțată de Geneza 3.15 și în esență, anunță din care fiu al Evei avea să vină sămânța. Deci este subliniată linia de descendență, însă observați faptul că în versetul 26 citim, „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.” Acest „atunci” se referă la consecința logică a nașterii lui Set și a stabilirii liniei duhovnicești din care avea să descindă sămânța femeii. „Aceasta se află în contrast cu linia necredincioasă a lui Cain, care ‚a ieșit din Fața Domnului’” (4.16).[3]
Haideți să parcurgem câteva secole (cel puțin 1656 de ani după creație) și poate chiar mai mult dacă această listă a fiilor lui Set nu este exhaustivă și nu conține lipsuri în înregistrare. Ryrie scrie, „Este probabil ca genealogia să fie selectivă, rezultând goluri în listă, fapt care ar muta data creației mai devreme în timp.”[4]
Ne întoarcem în Geneza 6, în vremea lui Noe, însă din nou vedem vrăjmășia și urmele distrugerii și înșelăciunii în istoria omenirii. Din nou Satana încearcă să înăbușe promisiunea din Geneza 3.15. Geneza 6 este un pasaj extrem de încâlcit și care ridică o mulțime de întrebări, pasaj care are o legătură foarte strânsă cu ideea potopului ca judecată a lui Dumnezeu asupra pământului. Timpul nu ne permite o discuție asupra acestui pasaj în contextul său, dar pare destul de evident că, indiferent de ceea ce crede fiecare cu privire la „fii lui Dumnezeu” și la „fiicele omului”, acest pasaj descrie încercarea Satanei de a „prelua conducerea asupra pământului și de a nimici Numele lui Dumnezeu și a lui Cristos de pe fața acestei planete.”[5] Indiferent de modul în care înțelege fiecare acest pasaj, aceea a fost fără îndoială încercarea lui Satana de a nimici orice urmă de credință în Eliberatorul ce trebuia să vină și să instituie cel mai îngrozitor grad de imoralitate.
Ross remarcă, „Geneza 6:1-4… descrie cât de coruptă a devenit lumea când violența a atins cote excesive. Este de asemenea o polemică împotriva credințelor păgâne conform cărora uriașii (Nephilim; conf. Num.13:32-33) și oamenii cu nume (Gen.6.4) ar fi fost de origine divină, și că nemurirea era obținută prin imoralitate.”[6] Cu alte cuvinte, cel puțin în parte, acest pasaj prezintă încercarea Satanei de a-i orbi pe oameni față de adevăratul mesaj al vieții veșnice sau mântuirii prin promisiunea din Geneza 3.15.
Însă Dumnezeu a înălțat un om, un propovăduitor al neprihănirii, al cărui nume era Noe. Noe, soția lui, fiii lor și soțiile acestora L-au crezut pe Dumnezeu și timp de 120 de ani Noe a avertizat asupra judecății iminente care avea să dovedească în mod clar că acești eroi sau „oameni cu nume” nu erau nimic altceva decât carne pieritoare, aflați sub autoritatea și în controlul lui Dumnezeu, și care aveau să moară – cum s-a și întâmplat în timpul potopului. Astfel Dumnezeu a nimicit rasa umană prin potop, exceptându-l doar pe Noe și familia acestuia. Acum este evident că sămânța femeii avea să descindă din Noe. Însă acesta avea trei fii, Sem, Ham și Iafet care au devenit părinții întregii omeniri. Care dintre ei avea să reprezinte linia de descendență divină, cel prin care avea să vină sămânța?
Indicatorul nr.3:
Binecuvântarea lui Sem (Geneza 9.26)
El a mai zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Sem, și Canaan să fie robul lui!
Această formă de exprimare este surprinzătoare. În versetul 25, Noe spune, „Blestemat să fie Canaan!” însă aici, în loc de „binecuvântat să fie Sem,” spune „binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem.” Ideea este că moștenirea cea bună a lui Sem era rezultatul relației sale cu Domnul ca Dumnezeu al său. Aceasta nu este doar o profeție și o enunțare a binecuvântării asupra lui Sem și a posterității sale, ci acesta este modul în care Dumnezeu declară faptul că urmașii lui Sem vor cunoaște și vor sluji singurului Dumnezeu adevărat. Descendenții săi aveau să devină sămânța sau linia duhovnicească. Din Sem avea să iasă Eliberatorul, sămânța femeii și mijlocul de binecuvântare pentru ceilalți frați (Gen.9.27).
Vedem două elemente cheie pe măsură ce continuăm să căutăm sămânța femeii.
(1) Sem a avut la rândul său mulți fii. Deci la care să privim? Descendenții lui Sem au devenit poporul semit, dintre care mulți au trăit în Orient în zona țării Șinear sau Babilon.
(2) Mai mult chiar, odată cu trecerea timpului, popoarele s-au răsculat sub conducerea unui om numit Nimrod, al cărui nume însemna chiar „să ne răsculăm”(Gen.10:8-10). „Numele Nimrod ‚fără îndoială că le-a sugerat Israeliților ideea de răzvrătit… împotriva lui Dumnezeu.’”[7][8] Turnul Babel al lui Nimrod a devenit prima încercare a lui Satan de instituire a unui sistem unic de guvernare mondială prin care omul a căutat unitate și prosperitate departe de Dumnezeu. A fost evident un regat anti-Dumnezeu, umanist, și prima încercare de fondare a Națiunilor Unite.
Din nefericire, această revoltă a inclus și poporul semit (descendenții lui Sem), dintre care mulți locuiau în Babilon și dintre care toți s-au implicat în acest sistem babilonian de idolatrie. Istoria ne învață că Nimrod a avut o soție numită Semerimus care a generat o formă de închinarea ce poate fi numită „cultul mamă-copil.” Acesta a devenit falsul reușit al lui Satan în schimbul promisiunii seminței femeii. Aici s-a născut „Mama curvelor” din Apocalipsa 17:3-6.
Din nou vedem vrăjmășia la lucru, urma sângelui și a înșelării. Haideți să coborâm mai mult prin tunelul timpului și să analizăm alte indicatoare.
Indicatorul nr.4:
Chemarea lui Avram și legământul avraamic (Geneza 12:1-3)
Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”
Lumea întreagă fusese păcălită de sistemul Satanei la fel cum se va întâmpla iarăși în zilele din urmă și în zilele Necazului celui Mare, descrise în cartea Apocalipsei. Lumea zace în umanism, panteism, idolatrie și necredință. Însă Dumnezeu Și-a avut întotdeauna omul Său și rămășița Sa și, ca un Dumnezeu credincios și suveran, El Își va împlini promisiunea și scopurile. Deci, Dumnezeu a chemat un om pe numele său Avram. Ceea ce nu ni se spune însă, este că în timp ce Avram era în Ur din Caldeea, un centru prosper, populat și sofisticat al idolatriei, Avram a auzit chemarea lui Dumnezeu și L-a crezut.
După cum ne-a spus Scriptura deja, Avram este descendent al lui Sem din care avea să vină sămânța. În acest text, ni se oferă alte câteva frânturi de informație.
(1) O bucată specifică de pământ este avută acum în vedere, care va deveni ulterior centrul lumii din perspectiva lui Dumnezeu. Sămânța femeii va ieși dintr-o anumită zonă a lumii, țara Canaan, cunoscută mai târziu ca Palestina.
(2) Un popor special este avut acum în vedere, unul care va ieși din coapsele lui Avram. Deci vom urmări un popor care se va naște din descendenții lui Avram.
(3) O binecuvântare universală este promisă tuturor națiunilor, Sămânța lui Avram avea să devină o poartă pentru binecuvântarea unei lumi întregi. Aceasta înseamnă că ne vom aștepta ca Eliberatorul și Sămânța promisă să vină din mijlocul poporului lui Avram.
În secțiunile următoare ale Genezei, Dumnezeu amplifică și lărgește promisiunile acestea, însă de pe-acum noi știm în care familie și în ce țară ar trebui să căutăm sămânța femeii. Nu o vom căuta nici în China, nici în Babilon, nici în Asiria, sau India, nici în Europa de Vest și nici în Italia, nici în Turcia și nici pe continentul american. Nu, îl vom căuta pe acest Izbăvitor, această sămânța a femeii, pe un petec restrâns de pământ aflat pe țărmul Mării Mediterane, în țara Israel.
Dar pe măsură ce noi ne continuăm călătoria noastră pe paginile Scripturii, învățăm curând despre Avram care avea să devină tatăl unei mari mulțimi. Multe popoare se vor trage din Avram, atât de multe că Dumnezeu i-a schimbat chiar numele în Avraam, care înseamnă „părintele unei mari mulțimi” (Geneza 17:4-7).
„Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam., căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi face nespus de rodnic; voi face din tine neamuri întregi și din tine vor ieși împărați. Voi face legământul Meu între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău și al urmașilor tăi după tine.” [Traducere adaptată după NASB]
Acum la cine privim? Continuându-ne observațiile mai departe de-a lungul Scripturii, găsim un nou indicator.
Indicatorul nr.5:
În Isaac și descendenții săi (Geneza 17.19 & 21.12)
Geneza 17.19 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă-ta, Sara, îți va naște un fiu; și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veșnic pentru sămânța lui după el.
Geneza 21.12 Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să nu te mâhnești de cuvintele acestea, din pricina copilului și din pricina roabei tale: fă-i Sarei tot ce-ți cere; căci numai din Isaac va ieși o sămânță care va purta cu adevărat numele tău.
Trebuie să-l căutăm pe Izbăvitor printre descendenții lui Isaac. Dar, ia stați puțin! Isaac avea să aibă doi fii, și două popoare aveau să iasă din el. Care popor avea să fie calea de venire a seminței? Avea să fie Esau, tatăl Edomiților, sau Iacov, tatăl lui Israel?
Indicatorul nr.6:
În Iacov și descendenții săi (Geneza 25:22-23 & 28:13-14)
Geneza 25:22-23 Copiii se băteau în pântecele ei; și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe DOMNUL. Și DOMNUL i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”
Geneza 28:13-14 Și DOMNUL stătea deasupra ei și zicea: „Eu Sunt DOMNUL, Dumnezeul tatălui tău Avraam și Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care ești culcat, ți-l voi da ție și seminței tale. Sămânța ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine și în sămânța ta.”
Din nou, indicatoarele lui Dumnezeu de pe acest drum, plasate cu grijă de-a lungul paginilor Scripturii și de-o parte și de alta a tunelului timpului, ne ghidează, iar linia se îngustează. Cu toate aceasta, pe măsură ce noi ne continuăm călătoria, descoperim că Iacov a avut 12 fii (Gen. 35:22b-27). Din care fiu trebuie noi să așteptăm sămânța femeii și izbăvitorul și sursa binecuvântării tuturor neamurilor? Să fie Ruben, Simion, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Neftali, Gad, Așer, Iosif sau Beniamin? Ca de obicei, Dumnezeu nu ne lasă să orbecăim.
Indicatorul nr.7:
În seminția lui Iuda (Geneza 49.10)
Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Șilo, și de El vor asculta popoarele.
În Geneza 49 Iacov binecuvântează pe fiecare dintre fiii săi și în timpul acestui proces, linia noastră se reduce la seminția lui Iuda. Făcută pe patul său de moarte, aceasta este o profeție a lui Iacov în care este descris viitorul lui Israel. În această profeție, Dumnezeu nu numai că restrânge din nou spațiul nostru de căutare, dar ne lărgește așteptările și ne încurajează să-L așteptăm pe Cel care într-o zi va deveni conducător în Israel. Haideți să notăm câteva dintre ingredientele acestei profeții.
(1) Iuda înseamnă laudă. În această seminție, Dumnezeu avea să facă tot felul de fapte care aveau să determine oamenii să-și înalțe vocile spre El dându-I laudă.
(2) „Toiagul de domnie” și „toiagul de cârmuire” se referă foarte clar la dreptul de a conduce sau la o linie regească.
(3) „Șilo” este evident un titlu mesianic pentru „sămânța femeii, Izbăvitorul ce va să vină.”
(4) „Șilo” înseamnă probabil „plin de pace” sau „Împăciuitor” după promisiunea din Isaia 9.6 (conf. Efes.2:14-17). Sau poate însemna „a căruia este” sau „El cel căruia aparține,” dreptul de a conduce.
Aceasta este deci o prezicere care ne transmite două elemente importante: Mai întâi, Iuda avea să devină linia regească, seminția care va conduce în Israel și care va conduce într-o bună zi lumea prin Izbăvitorul ce urmează să vină. În al doilea rând, nu afirmă că odată ce Iuda va ajunge la conducere nu va exista niciodată altcineva care să șadă pe tronul lui Israel. Mai degrabă este o declarație cum că dreptul de domnie va rămâne în Iuda și că nu va exista nici un impostor nici chiar din însăși țara lui Israel care să șadă pe tronul lui Israel până când Șilo, Împăciuitorul, va ajunge la domnie și va instaura regatul Său.
Acum în timp ce parcurgem mai departe paginile Scripturii și ale istoriei descoperim seminția lui Iuda care s-a înmulțit devenind de câteva mii de oameni. Din nou privim în Scriptură pentru a vedea: care avea să fie ramura?
Indicatorul nr.8:
În familia lui Isai (1 Samuel 16.1 & Isaia 11:1, 10)
1 Samuel 16.1 DOMNUL i-a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ți cornul cu untdelemn, și du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”
Isaia 11:1, 10 Apoi o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va da din rădăcinile lui…
În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, și slava va fi locuința Lui.
Indicatorul nr.9:
În persoana lui David
Profeția: 1 Samuel 16:12-13; Isaia 9:6-7; 2 Samuel 7:12-16
1 Samuel 16:12-13 Isai a trimis să-l aducă. Și el era cu păr bălai, cu ochi frumoși și față frumoasă. DOMNUL i-a zis lui Samuel: „Scoală-te, și unge-l, căci el este!” Samuel a luat cornul cu untdelemn, și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul DOMNULUI a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare. Samuel s-a sculat, și s-a dus la Rama.
Isaia 9:6-7 Căci un Copil ni se va naște, un Fiu ni se va da, și domnia va fi pe umerii Lui; Îl vor numi: „Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin dreptate și neprihănire, de acum și-n veci de veci: iată ce va face râvna DOMNULUI oștirilor. [Adaptat după traducerea folosită de autor în original]
2 Samuel 7:12-16 Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă, și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui. Eu îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”
Împlinire: Luca 1:32-33; 3:23-38, Matei 1:1, 6-7
Acum vedem că profețiile au devenit mult mai precise, așa că nu numai că aflăm pe ce linie, ci și când, unde și cum. Când ajungem la genealogia și nașterea Mântuitorului, acuratețea Scripturii și unicitatea ei printre celelalte scrieri religioase este absolut incredibilă și interesantă! De ce? Ce are asta a face cu noi? În aceste profeții și în genealogia lui Mesia descoperim câteva lucruri:
(1) Vedem ceva miraculos și imposibil de conceput în lipsa intervenției și a lucrării unui Dumnezeu personal în istoria omenirii.
(2) Vedem cum Dumnezeu a păstrat linia de identificare curată în așa fel încât nici un impostor nu putea fi luat drept Mesia.
(3) Mai vedem și cum Dumnezeu a împlinit fiecare frântură din Cuvântul Său în fața vrăjmășiei lui Satana și a faptelor păcătoase ale oamenilor.
În 1 Samuel 8 poporul lui Israel a strigat în mijlocul răzvrătirii sale după un rege, la fel ca toate celelalte popoare (1 Sam. 8:4-10, 19-22). Era planul lui Dumnezeu să le dea un rege, însă unul după inima Sa care să conducă sub autoritatea lui Dumnezeu, avându-l pe Dumnezeu la controlul inimii acestui rege.
Primul rege ales de Dumnezeu a fost Saul din seminția lui Beniamin și nu din seminția lui Iuda cum fusese profețit de Iacov în Geneza 49. De ce? În Geneza 38:6-30 avem înregistrarea păcatului lui Iuda și a copilului său nelegitim, Pereț. A existat și un frate geamăn, Zerah. Însă de vreme ce Pereț a fost întâiul-născut, el a devenit sămânța liniei regești (Matei 1.3; Luca 3.33). În orice caz, Deuteronom 23.2 declară faptul că un fiu nelegitim nu putea intra în adunarea Domnului până la a zecea generație. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că un astfel de fiu și toți urmașii săi până la a zecea generație nu puteau sluji ca rege sau preot.
Isai, tatăl lui David era un urmaș al lui Pereț și, cum probabil ați ghicit, era a noua generație, ceea ce făcea din David cea de-a zecea (conf. Rut 4:18-22 și Matei 1:3-6). Prin urmare, Dumnezeu l-a ales pe Saul până când David a ajuns la vârsta adultă. În acest proces, (1) mii de persoane din linia lui Iuda au fost eliminate, (2) linia de identificare a fost păstrată neîntinată, și (3) Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost încălcat.
Indicatorul nr.10:
Linia regească trece prin fiul lui David, Solomon
Profeție: 2 Samuel 7:12-17 și 1 Cronici 28:4-5
2 Samuel 7:12-17 „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica… un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă, și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui. Eu îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea, și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” Natan a spus lui David toate aceste cuvinte și toată vedenia aceasta.
1 Cronici 28:4-5 „DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, m-a ales din toată casa tatălui meu, ca să fiu rege al lui Israel pe vecie; căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, și dintre fiii tatălui meu a găsit plăcere în mine și m-a pus să domnesc peste tot Israelul.
Dintre toți fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulți fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăției Domnului, peste Israel.
Împlinire: Matei 1:1, 6-7.
2 Samuel 7:12.17 prezintă legământul lui Dumnezeu cu David. În acest legământ (cunoscut sub numele de legământ davidic) Dumnezeu a trecut linia regească prin Solomon, odată cu câteva promisiuni necondiționate. Dumnezeu l-a asigurat pe David că familia sa, tronul și regatul său aveau să fie întărite pe vecie. Cu toate că dinastia lui David avea să se destrame și cu toate că aveau să existe întreruperi în domnia casei sale, dreptul de domnie avea să rămână în familia lui David așa cum fusese prezis în Geneza 49.10, și într-o bună zi ea avea să fie instaurată definitiv prin Mesia (2 Sam. 7.16, conf. Luca 1:32,33).
Ceea ce se întâmplă în continuare este interesant și în același timp miraculos prin evenimentele care au loc în linia regală a lui David prin Solomon. Următoarele profeții (sau indicatoare de drum) de-a lungul cursului istoriei profetice vor aborda această linie regească până la nașterea lui Mesia.
Indicatorul nr.11:
Mesia avea să fie precedat de un înainte-mergător
Profeția: Isaia 40.3, Maleahi 3.1
Isaia 40.3 Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea DOMNULUI, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”
Maleahi 3.1 „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați: Solul legământului, pe care-L doriți; iată că vine, zice DOMNUL oștirilor.
Împlinire: Marcu 1:2-4; Matei 3:1-3
Este prezis că Mesia avea să fie precedat de un înainte-mergător care avea să pregătească inimile oamenilor pentru Domnul. Comparați Marcu 1:2-4 unde Marcu citează Maleahi 3.1 pentru a introduce și a explica înțelesul și scopul pasajului din Isaia și modul cum acest pasaj este împlinit în Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Cristos.
Indicatorul nr.12:
Mesia avea să fie născut în mod minunat din fecioară.
Profeția: Isaia 7:13-14
Isaia 7:13-14 Isaia a zis atunci: „Ascultați totuși, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiți răbdarea oamenilor, de mai obosiți și pe a Dumnezeului meu? De aceea Domnul însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel.”
Împlinire: Matei 1:18-25; Luca 1:26-35
Isaia 7:13-14 anunță nașterea unui copil minunat din fecioară ca semn al eliberării întregii case a lui David – nașterea lui Mesia prin miracolul nașterii din fecioară. Acest pasaj, citat de înger în dialogul său cu Iosif când îi explica acestuia ceea ce se petrecuse, este inclus de Matei ca una dintre multele profeții împlinite în ce-L privește pe Mesia, care s-au materializat în modul în care a conceput Maria, în nașterea și viața lui Isus. Deși acestea nu vor fi explicate în detaliu în acest pasaj, aș dori totuși să subliniez câteva puncte esențiale.
Există o promisiune și o judecată asupra casei lui David (Isaia 7.14). Este important să notăm faptul că această secțiune se adresează întregii case ale lui David (v.13), și nu doar lui Ahaz sau situației imediate. Devine o promisiune făcută casei lui David însă totodată și o judecată.
Mai întâi, prin semnul și promisiunea din Isaia 7.14, Dumnezeu îl asigură pe David că această alianță dintre Siria și Israel (7:1-2) nu avea să dăinuie. Nici unui impostor nu avea să-i fie dat să urce pe tronul lui David.
În al doilea rând, cred că promisiunea unui semn și a nașterii din fecioară nu făcea altceva decât să afirme că linia lui David care degenerase din punct de vedere spiritual avea să fie înlocuită de Unul care nu era întinat, și totuși aparținând liniei regale ale lui David și având toate drepturile regești de a aspira la tron. Dumnezeu avea să dea la o parte linia fizică a oamenilor simpli și a casei degenerate ale lui David, care avea să degenereze tot mai mult în timpul regilor ce aveau să urce pe tron. Aceasta devine și mai evident când ajungem la blestemul aruncat asupra lui Ieconia.
În fond, semnul garanta eliberarea oamenilor lui Dumnezeu și întărirea definitivă a tronului lui David prin nașterea acestui copil extraordinar numit Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu cu noi.” Nici un impostor nu avea să poată încălca dreptul de domnie din casa lui David.
Mulți văd în aceasta o dublă împlinire. Prima împlinire consta în nașterea unui contemporan a cărui naștere reprezenta prezența lui Dumnezeu, iar împlinirea supremă se referea la Domnul Isus. Eu personal am dificultăți în această privință și m-am convins că aceasta este o profeție mesianică directă care își găsește împlinirea doar în nașterea și persoana lui Isus Cristos. Sigur, lui Isaia i s-a născut într-adevăr un fiu care devine o confirmare a profeției privitoare la Mesia din 7.14, însă numele acestuia nu a fost Emanuel, ci Maher-Șalal-Haș-Baz, „grăbește de pradă, aruncă-te asupra prăzii” (Isaia 8.4). Afirmația din 8.8, „…vor umple întinderea țării tale, Emanuele!” nu se adresează fiului lui Isaia, ci lui Mesia, și declară faptul că țara Sa va fi invadată de către Asiria.
Indiferent că cineva va vedea o împlinire dublă (una pe timpul lui Isaia și una în venirea lui Mesia) sau una exclusiv mesianică (cu referire doar la Mesia), unul din scopurile inițiale ale profeției au fost să prezinte faptul că linia păcătoasă, degenerată și firească a lui Ahaz a devenit neputincioasă, și că aceasta va fi înlocuită de Unul care era mai presus de om. Avea să fie Dumnezeul-om, Emanuel, conceput în mod miraculos în fecioară. El avea să fie Cel care avea să devină Fiul minunat din capitolul 9.6, Cel numit „Dumnezeu tare”, și Odrasla din 11.1, Cel care într-o bună zi avea să lovească „pământul cu toiagul cuvântului Lui…” Mai mult chiar, nici unul dintre copiii despre care vorbește Scriptura nu au fost vreodată numiți Emanuel. Nici unul dintre fiii lui Isaia sau ai lui Ezechia, și nici vreo altă persoană contemporană cu Isaia nu a fost numită vreodată Emanuel. Atunci când S-a născut Cristos, El a fost numit „Isus,” niciodată „Emanuel.”
Ce înseamnă aceasta? „Emanuel” nu este un nume, un apelativ; a fost însă un titlu, o desemnare sau o descriere a ceea ce avea să fie acest Copil – Dumnezeu cu noi în trup, în același timp Dumnezeu și om (Isaia 9.6; Mica 5.2).
„Fecioară” este traducerea termenului ebraic „`alma,” care înseamnă „o femeie matură, tânără, necăsătorită, și castă”. „`Alma”… reprezintă o tânără, dintre ale cărei caracteristice una este fecioria. Acest lucru derivă din câteva evidențe:
(1) Septuaginta, cu mult timp înainte să apară vreuna dintre controversele cristologice, a folosit termenul parthenos (termenul grec pentru fecioară) în două dintre cele șapte pasaje unde este utilizat ebraicul `alma, incluzând Isaia 7.14. Acesta este pasajul citat și de înger în dialogul său cu Iosif ca prezicere a nașterii din fecioară.
(2) Nu există nici o posibilitate ca cineva să poată demonstra că `alma ar denumi o tânără femeie care nu este fecioară.[9]
(3) Mai mult chiar, este unicul cuvânt ebraic care desemnează o femeie necăsătorită. Nici un alt termen ebraic nu ar putea indica mai clar că persoana pe care-o desemnează este necăsătorită.[10]
(4) Uneori se invocă argumentul conform căruia limba ebraică ar avea un termen mult mai exact pentru „fecioară”, betulah, însă acest cuvânt desemnează și o fecioară logodită sau una care a fost deja odată măritată (conf. Ioel 1.8). Într-un astfel de caz, nașterea copilului ar fi putut fi considerată ca fiind urmarea unei relații naturale soț/soție. Dacă Isaia ar fi folosit acest termen, ne-ar fi putut transmite o idee confuză sau chiar eronată (conform lui Young, pg.288). Însă lucrurile nu stau deloc așa în cazul termenului `alma. Profetul vorbește despre o fecioară tânără, necăsătorită care naște un copil în mod miraculos. `Alma a fost folosit pentru că combină totodată ideea de feciorie cu cea a condiției de a fi necăsătorită.
Astfel, se putea naște cineva, însă nu prin calea normală de concepție, ci prin lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu, astfel încât cel născut să nu fie doar în totalitate om, ci și Dumnezeu în noi în sensul de a fi Dumnezeul-om (conf. Isaia 9.6a, c). Astfel, noi putem preconiza cu multă precizie ceea ce relatează evanghelia cu privire la nașterea lui Isus Cristos.
Indicatorul nr.13:
Linia regală întreruptă și blestemată, și totuși promisiunea rămâne valabilă.
Ieremia 22:28-30 ne arată în mod clar că linia regală a fost blestemată și întreruptă. Ieconia (sau Conia)[11] a fost inclus în linia regească a lui David prin Solomon. Blestemul afirmă în mod clar că nici un urmaș fizic al lui Conia nu avea să urce pe tronul lui David. Aceasta înseamnă că linia regală a lui David prin Solomon a fost întreruptă. Dumnezeu a avut grijă ca această profeție să fie dusă la îndeplinire prin următoarele condiții:
(1) Captivitatea babiloniană și a popoarelor care i-au urmat acestuia la conducerea lui Israel a avut ca rezultat faptul că nimeni nu a putut urca pe tronul lui Iuda sau al lui David. Popoarele care au urmat babilonienilor au fost medo-perșii, grecii și în cele din urmă romanii.
(2) Aceste condiții au fost menținute de ceea ce Noul Testament numește „vremea neamurilor”, perioada dominației păgâne care va continua până la cea de-a doua venire a lui Mesia, potrivit cu Luca 21.24.
Dar cum stau lucrurile în privința promisiunii făcute de Dumnezeu lui David în ce privește tronul și împărăția sa? A fost ea abrogată și astfel s-a împlinit în domnia spirituală a lui Dumnezeu în biserică, după cum propovăduiesc unii în zilele noastre? Și-a terminat Dumnezeu lucrarea cu Israel? Atunci, nu va mai exista acea domnie de o mie de ani? Răspunsul este, și subliniez, NU! Dumnezeu n-a închis subiectul Israel. Și DA, va exista o domnie de o mie de ani! Promisiunile făcute de Dumnezeu lui David nu sunt abrogate, iar motivul pentru care lucrurile nu stau așa este datorită promisiunii lui Emanuel și a împlinirii acesteia în nașterea lui Isus Cristos. Cum împlinește nașterea din fecioară aceasta? Prin nașterea din fecioară Isus a devenit fiul legal al lui Iosif prin adopție, însă fiul fizic al lui David prin Maria. Iosif, care era în linia regală a lui David prin Solomon, i-a dat lui Isus titlul legal la tron prin adopție (Mat.1:1-17). Maria, prin lucrarea miraculoasă săvârșită de Duhul a nașterii din fecioară, l-a făcut pe Isus fiul literal al lui David prin Natan, un alt fiu de-al lui David (Luca 3:23-38).
PROFEȚII DESPRE NAȘTEREA LUI CRISTOS
Linia regală Fiul lui Dumnezeu
Matei 1:1-25 (Luca 1.35)
Solomon Iosif
Natan Maria
Linia fizică
Luca 3:23-28 Fiul lui Adam (Luca 3.38)
Fiul lui Avraam
Fiul lui David (Mat.1.1)
CUM? Precedat de un premergător (Mal.3.1)
Născut din fecioară (Isaia 7.14)
CÂND? 483 de ani după anul 445 î.d.C. (Dan.9:24-27)
UNDE? În Betleemul Iudeii (Mica 5.2)
Blestemul liniei regale (Ier.22.20)
Nici un urmaș fizic al lui Ieconia nu putea urca pe tron
Moștenitor legal la tronul lui David prin Iosif, pe bază de adopție și nu ca tată fizic (Lc.3.23, Mat.1:16-20)
Din linia lui David 2 Sam.7:12-16
Isus Dumnezeu nelimitat Și om adevărat
Descendentul fizic al lui David din Maria, prin actul creator al Duhului Sfânt (Luca 1.35)
Aduceți-vă aminte: spuneam că profețiile despre nașterea lui Mesia, sau a seminței femeii, sunt atât de precise încât ele nu numai că ne spun cum, (că Mântuitorul va veni prin miracolul nașterii din fecioară), că ne spun chiar și când și unde și mult mai multe amănunte despre modul în care aceasta se va întâmpla!
Indicatorul nr.14:
Vremea nașterii lui Mesia
Profeția: Daniel 9:24-27
„Șaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și prorociei, și până la ungerea locului preasfânt. „Să știi, deci, și să înțelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni și șaizeci și două de săptămâni; piețele și gropile vor fi zidite din nou, chiar și în vremuri de strâmtorare. „După aceste șaizeci și două de săptămâni, Mesia va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea și Sfântul Locaș. Iar sfârșitul lui va veni printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile. „El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idolatre va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” [adaptare după traducerea folosită de autor în original].
Împlinire: Marcu 11:1-11; Luca 19:29-38, Intrarea triumfală.
Daniel 9:24-27 aduce câteva adăugări impotante cu privire la Mesia: (1) Acest pasaj ne spune când va apărea Mesia pe scena istoriei. Anticipă evident momentul nașterii Sale. (2) Ne spune că după apariția Sa, Mesia va fi respins de poporul Său, și (3) că Mesia va fi stârpit pentru o vreme, și se referă evident la cruce.
Versetul 25 se referă la o vreme specifică pentru venirea lui Mesia. Cele șapte săptămâni împreună cu cele șaizeci și două fac 69 de săptămâni de ani (483 ani) până la venirea lui Mesia. Punctul de pornire pentru cei 483 ani a fost decretul pentru refacerea și reconstruirea Ierusalimului. Aceasta este o referință la decretul dat în timpul lui Neemia în cel de-al douăzecilea an al domniei regelui Artaxerxes în 445 î.d.C. (Neemia 2:1-8). După această perioadă, Mesia avea să intre în scenă.
Cuvintele „până la Mesia, Cârmuitorul” se referă la vremea când Mesia avea să se manifeste ca Prinț al lui Israel. Modul de manifestare este controversat, dar cu mare probabilitate se referă la intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim, în Duminica Floriilor când S-a prezentat pe Sine și a fost recunoscut de oameni ca Mesia Cârmuitorul. Aceasta se întâmpla în jurul anului 30-33 d.C., deci anul nașterii Sale ca Emanuel al lui Dumnezeu trebuie să fi fost în jurul anului 0-4 d.C.
Apropo, deși este un subiect controversat, se crede că la vremea nașterii lui Cristos era o atmosferă de așteptare în rândurile evreilor evlavioși care își păstraseră nădejdea în Mesia.
Indicatorul nr.15:
Locul nașterii lui Mesia
Profeție: Mica 5:2-3
„Și tu, Betleeme Efrata, cu toate că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel, și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei. „De aceea îi va lăsa, până la vremea când va naște cea care este în durerile nașterii. Atunci se va întoarce rămășița fraților Săi la copiii lui Israel.”
Împlinire: Luca 2:1-7; Matei 2:1-6
Profeția lui Mica era bine cunoscută de Israel, iar atunci când au sosit magii din Orient pentru a-l căuta pe Împăratul de curând născut al Evreilor și au întrebat despre nașterea Sa, liderii religioși i-au spus lui Irod cu precizie locul unde acesta se născuse, în Betleem.
Indicatorul nr.16:
Anunțul ceresc despre nașterea lui Mesia
Profeție: Numeri 24.17
Numeri 24.17 Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, și prăpădește pe toți copiii lui Set.
Împlinire: Matei 2:1-2
Matei 2:1-2 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim, și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, și am venit să ne închinăm Lui.”
Întrebarea magilor în Matei 2:2a, „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” și motivul invocat de ei în 2b, „Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, și am venit să ne închinăm Lui,” este prezentată de Matei ca o altă mărturie identificatoare că acest Isus despre care scrie este cu adevărat mult așteptatul Izbăvitor al așteptării Vechiului Testament. De fapt, scopul suprem al lui Matei este de a-L prezenta pe Isus ca împlinire a multor profeții ale Vechiului Testament și de a dovedi că Isus este Izbăvitorul și îndelung așteptatul Mesia. Acest fapt este evident din cele zece împliniri citate de care se folosește în a-L prezenta pe Isus ca Mesia cel așteptat.[12]
Privitor la magii din Matei 2, Wiersbe scrie:
Trebuie să mărturisim că știm puține despre acești oameni. Cuvântul tradus cu „înțelepți” (magi) se referă la un grup de învățați care studiau corpurile cerești. Titlul lor îi leagă de magie, dar probabil că erau mai degrabă un fel de astrologi. În orice caz, prezența lor în relatarea biblică nu este o încurajare divină a astrologiei.
Dumnezeu le-a dat un semn special, o stea miraculoasă care anunța nașterea unui Împărat.[13]
Unii au căutat dovezi istorice și astronomice care să explice steaua ca fiind o super-nova, o cometă anume, sau o conjunctură de stele, însă eu personal cred că Pentecost are dreptate:
Deși pare că există suficient sprijin din partea astronomiei pentru apariția luminii cerești de o asemenea proporție pentru a indica acestor cercetători nașterea Împăratului iudeilor, e greu totuși să cred că această interpretare este cea corectă. Nu a fost vorba despre vreun fenomen natural ci despre unul supranatural. Dacă acești oameni erau astronomi, ar fi fost familiarizați cu un astfel de fenomen și l-ar fi explicat în mod natural. Însă era nevoie de ceva mai mult decât un simplu fenomen natural pentru a-i urni să pornească într-o astfel de călătorie.[14]
Această stea este mai bine definită ca fiind o manifestare a slavei strălucitoare a lui Dumnezeu, poate în forma unei stele pe care El a folosit-o pentru a-L revela și a-L identifica pe Mântuitor. Nici una dintre stelele cerurilor îndepărtate nu putea indica atât de fidel direcția. Probabil că acești oameni de la răsărit s-au familiarizat cu Scriptura evreilor prin exilații lui Israel în Babilon și în Medo-persia. Dacă așa stau lucrurile, profeția care vorbea despre o stea și care a făcut legătura între acea stea și toiagul de cârmuire al Israelului se găsește în Numeri 24.17, această profeție determinându-i să asocieze această apariție supranaturală cu nașterea Izbăvitorului în Israel.
În plus, profeția lui Daniel despre cele șaptezeci de săptămâni din Daniel 9 crea o așteptare intensă pentru venirea Regelui exact în acea vreme. Nu este lipsit de importanță faptul că Daniel era cunoscut drept un „înțelept” la curțile regelui din Babilon. De vreme ce Magii erau astrologi, semnul stelei era de o importanță imensă. Acest fapt împreună cu cunoștințele lor evidente despre Vechiul Testament i-a adus la Ierusalim.
Matei susține nașterea supranaturală a Regelui notând referirea pe care magii au făcut-o despre stea. Morgan scrie, „A fost o mișcare extraordinară și specială în spațiul stelar, destinată să-i conducă pe acești oameni la Cristos.” [G. Campbell Morgan, The Crises of the Christ, pg.98]. O asemenea derulare semnificativă pe bolta cerească avea să producă nu puțină agitație în rândul acelora care îl așteptau pe regele promis. Faptul că la acea vreme ar fi existat o atmosferă de așteptare universală a unui izbăvitor mondial este o idee controversată. Indiferent de poziția pe care o adoptați, magii erau evident familiarizați cu profețiile Vechiului Testament, și datorită manifestărilor stelare după spusele lor, au venit la Ierusalim pentru a-L găsi pe Mesia Israelului.[15]
Mai avem și alt semn de identificare și încă unul deosebit cu care vom și încheia. Este unul cu puncte interesante de aplicare pentru noi și la care putem medita.
Matei ne spune că magii au venit „să I se închine.” În ce sens veniseră ei să I se închine? Eu unul cred că au venit să I se închine Lui ca Dumnezeu. În timp ce verbul utilizat aici s-ar putea referi la omagiile aduse de cineva unor oameni sau lui Dumnezeu, termenul se utiliza de obicei doar cu referire la Dumnezeu.[16] Acest lucru este susținut mai departe de faptul că în Noul Testament acest verb, proskuneo, denotă exclusiv închinarea adresată lui Dumnezeu sau lui Isus Cristos ca Dumnezeu.[17] Dacă nu ar sta astfel lucrurile, de ce s-ar fi deranjat magii atâta drum pentru a veni la un popor neînsemnat pentru a se închina noului lor conducător? Nu, apariția supranaturală alături de profețiile Vechiului Testament Îl dezvăluie lor pe Isus Cristos ca Izbăvitorul Vechiului Testament și ei au venit ca să I se închine.
Matei împărtășește această istorie cu noi și pentru faptul că ea scoate în evidență și o altă chestiune importantă și una de contrast. El atrage atenția cititorului spre apatia și dezinteresul liderilor religioși ai Israelului și ura acțiunilor lui Irod. Deși știau unde avea să se nască Mesia, liderii religioși nu au întreprins nimic, iar Irod a căutat să ucidă copilul. Din nou, Scriptura ne atrage atenția asupra luptei și a vrăjmășiei din Geneza 3.15 continuând războiul dintre spiritual și carnal, cele divine și cele lumești, și credință versus necredință.
Magii îl căutau pe Rege. Irod se opunea Regelui; iar preoții evrei erau indiferenți față de Rege. Preoții cunoșteau Scripturile, dar le ignorau. Nu vi se pare trist că majoritatea oamenilor pot cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp acesta să le influențeze viața într-o măsură atât de mică. „La fel este și prăpastia înspăimântătoare între credința religioasă și practică.”[18] Ei nici măcar nu-și fac timp să meargă să I se închine personal. Acest fapt ne ilustrează cum putem noi înșine cunoaște Biblia, și totuși să eșuăm în a ne-o apropia prin credință în așa fel încât ea să poată schimba obiectul închinării noastre; într-adevăr, ea ne poate schimba în așa fel încât să ne facă asemenea Domnului Isus.
Concluzie
Pe scurt, care sunt semnele de identificare ale Izbăvitorului care avea să vie și care a și venit?
- Un copil de sex masculin, un fiu (Gen.3.15; Isaia 9.16)
- Un copil născut în linia lui Sem, Avraam, Isaac, Iacov, Iuda, Isai, David și Solomon.
- Un descendent fizic al lui David și un moștenitor legal la tron prin Solomon, totuși nu un descendent fizic prin Ieconia.
- Un copil născut din fecioară în circumstanțe care validează realitatea unei nașteri din fecioară, cum reiese din Matei 1 și Luca 1.
- Un descendent din David, fiu al lui Isai, însă nu până la a zecea generație după Pereț.
- Născut în jurul anului 4 d.C. în conformitate cu profeția din Daniel 9:24 ș. urm.
- Unul care avea să fie precedat de un înainte-mergător care avea să pregătească calea așa cum a făcut-o Ioan Botezătorul (Mal.3.1; Marcu 1:1-4).
- Născut în Betleemul Iudeii (Mica 5.2).
- Născut în circumstanțe care aveau să-L identifice ca Mântuitor și Stea a lui David, mult-așteptatul Izbăvitor (Luca 2:9-14; Num.24.17; Mat.2:1-9).
- Unul a cărui viață a împlinit de asemenea multe alte profeții ale Vechiului Testament privitoare la Mesia.
- Dumnezeu ne-a dat aceste semne clare ale identificării (indicatoare de drum) ca să nu putem fi înșelați, să nu credem pretențiile eronate ale nenumăraților lideri religioși care au apărut și care vor mai apare pe scena istoriei umane. Este de datoria noastră să cunoaștem aceste mari profeții și să ne amintim mereu de avertismentul pe care ni l-a lăsat Domnul în Mat.24:4-5.
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: ‚Eu Sunt Cristosul!’ Și vor înșela pe mulți.”
Fie ca mărturiile și adevărul acestor minunate profeții să vă mângâie și să vă aducă bucurie ăn aceste sărbători ale Crăciunului!!
PROFEȚII DESPRE NAȘTEREA LUI CRISTOS
ISAIA 11:1,10
În Solomon
Lui David i s-a promis întărirea:
- casei lui
- tronului său
- regatului său
GENEZA 1 SAM 2 SAM 3.15, 4.25, 9.26, 12.3, 21.12, 25.23, 49.10, 16.10, 16:12-13, 7:12-17
O sentință și profeția despre înfrângerea Satanei
Promisiune și profeție despre modalitatea prin care omul va fi mântuit.
Profeție despre lupta continuă dintre oamenii Satanei și oamenii lui Dumnezeu
Profeție despre cruce, locul suprem al victoriei.
David, a zecea generație de la Pereț
POPORUL ISRAEL
Deținătorul adevărului (Rom.3.2)
Martor național (Ex.29.6)
Sursa de proveniență a Răscumpărătorului (Rom.9.5)
Sămânța femeii
Linia lui Set
Linia lui Sem
În Avraam
În Isaac
În Iacov
În Iuda
În Isai
În David
——————————————
Note de subsol:
[1] Derek Kidner, Genesis, An Introduction and Commentary, Inter-Varsity Press, p. 70
[2] Pentru detalii cu privire la cultul mamă-copil din Babilonul antic, vezi The Two Babylons de Alexander Hislop, Loizeaux Brothers.
[3] Merrill F. Unger, Unger’s Commentary on the Old Testament, Vol. I, p. 31
[4] Note pe Geneza 5:3, Ryrie Study Bible, Expanded Edition, 1995, p. 11.
[5] Unger, p. 36.
[6] Allen Ross, The Bible Knowledge Commentary, Old Testament, John F. Walvoord și Roy B. Zuck, Editori, p. 36.
[7] Pentru mai multe informații pe această temă, vezi J. Dwight Pentecost’s, Prophecy For Today, Zondervan, și Hislop’s The Two Babylons, Loizeaux Brothers, p. 131ș. urm..
[8] A. Dillmann, Genesis, 1:350, citat din Unger, p. 48.
[9] Cf. Theological Journal of the Old Testament, volumul 2, p. 672.
[10] E. J. Young, The Book of Isaiah, p. 288.
[11] Compară Ieremia 22:28-30 cu Matei 1:1-17; Luca 3:17-38.
[12] Conf. 1:23 [Isa. 7:14]; 2:15 [Os. 11:1], 18 [Ier. 21:15], 23 [Isa 53:2-4]; 4:15 [Isa. 8:23]; 8:15 [Isa. 53:4]; 12:18-21 [Isa. 42:1-4]; 13:35 [Ps. 78:2]; 21:5 [Isa. 62:11]; and 27:9-10 [Zah. 11:13].
[13] Warren Wiersbe, Be Loyal, Victor Books, p. 18.
[14] J. Dwight Pentecost, The Words and Works of Jesus Christ, Zondervan, p. 67.
[15] Stanley D. Toussaint, Behold the King, Multnomah Press, p. 49.
[16] James Hope Moulton și George Milligan, The Vocabulary of the Greek Testament, p. 549.
[17] Vezi The New International Dictionary of New Testament Theology, editat de Colin Brown, Vol. 2, p. 877.
[18] John Walvoord, Matthew, Thy Kingdom Come, p. 22.
(courtesy of www.bible.org)
