Nasterea lui Isus Hristos

de Daniel B. Wallace, Th.M., Ph.D.

Prefaţă

Următoarea lucrarea este parte a unui scurt serial de materiale devoţionale în legătură cu naşterea lui Hristos. Pentru unii, un astfel de material este cu greu devoţional deoarece se concentrează în principal pe istorie. Dar trebuie să ţinem în minte faptul că Isus la care ne închinam noi a fost într-adevăr născut în istoria timp-spaţiu. Şi că acel prunc din iesle a fost într-adevăr crucificat – şi tot aşa de sigur a înviat din morţi. Biblia este diferită de cărţile sacre ale altor religii deoarece ea invită la investigare istorică. Şi când aceasta a trecut testul – aşa cum o face întotdeauna., în mod inevitabil – aceasta inspiră o devoţiune mai mare în inima credinciosului pentru cel pe care noi îl numim Fiul lui Dumnezeu.

Anul în care a fost născut Isus

În emisfera vestică, noi împărţim timpul după naşterea lui Isus Hristos. Dar oare chiar a trăit el? Dacă este aşa, când s-a născut el?

Acum ceva vreme în urmă m-am băgat într-o conversaţie cu un om care pretindea că Dumnezeu nu exista. El era un ateist. Însă nu numai un ateist mediocru, înţelegeţi. El mai şi insista asupra faptului că Isus Hristos nu a existat niciodată! Acest tip era miez tare.

Acum acest ateist prieten avea o credinţă incredibilă – credinţă oarbă, aş putea adăuga. Fervoarea sa religioasă, de fapt, ar pune pe mulţi evanghelişti într-o stare de ruşine. Dar faptul că Isus Hristos a invadat istoria nu este doar închis faţă de mărturia Noului Testament – pe care de incontestabil ar părea aceasta! Însăşi duşmanii Creştinismului au pretinsă că el a trăit – şi că el a înfăptuit minuni! Documente evreieşti timpurii precum Mishnah şi chiar Josephus – precum şi istoricii dintre neamuri din primul secol – precum Thallus, Serapion şi Tacitus – toţi mărturisesc că unul pe numele Hristos a trăit în Palestina şi a murit sub Pilat din Pont. Aşa o pune şi cercetătorul britanic, F. F. Bruce, „Istoricitatea lui Hristos este pe cât de [sigură]. . . pe cât este şi cea a lui Iulius Cezar” (Documents, 119).

Acum rezultă în mod logic că dacă Isus Hristos a trăit (oare chiar e nevoie să spunem?), el trebuie să se fi născut. Evangheliile ne spun că naşterea sa a fost la scurt timp înainte ca Irod cel Mare să fi murit. Moartea lui Irod poate fi fixată cu certitudine.

Josephus înregistrează o eclipsă a lunii înainte ca Irod să fi murit. Aceasta s-a întâmplat pe 12 sau 13 martie anul 4 î. Hr. Josephus ne spune de asemenea că Irod a expirat înaintea Paştelui. Această sărbătoare a avut loc pe 11 aprilie, în acelaşi an, 4 î. Hr. Din alte detalii oferite de Josephus, putem trasa decesul lui Irod cel Mare ca având loc între 29 martie şi 4 aprilie în 4 î. Hr.

Ar putea suna cam ciudat să sugerăm că Isus Hristos s-a născut nu mai târziu de 4 î. Hr. din moment ce î. Hr. înseamnă „înainte de Hristos”. Dar calendarul nostru modern care împarte timpul între î. Hr. şi d. Hr. nu a fost inventat până în anul 525 d. Hr. În acea vreme, Papa Ioan Primul a întrebat pe un călugăr pe nume Dionysius să pregătească un calendar standardizat pentru Biserica apuseană. Din nefericire, sărmanul Dionysius a scăpat reala diviziune î. Hr. / d. Hr. cu cel puţin patru ani!

Acum Matei ne spune că Irod a ucis pe pruncii din Betleem de la vârsta de doi ani în jos. Data cea mai devreme când putea să se fi născut Isus, prin urmare, ieste anul 6 î. Hr. Printr-o varietate de alţi indicatori de timp, am putea fi relativ de încrezători că unul numit Mesia s-a născut ori în anul 5 ori devreme în anul 4 î. Hr.

Prietenul meu ateist aduce derâdere la o astfel de flexibilitate. El spune, „Dacă nu ştii exact când s-a născut Isus, cum ştii că el chiar a trăit?” Aceasta este din greu o întrebare raţională! Cealaltă zi am sunat-o pe mama mea să îi spun la mulţi ani. „Mamă, câte lumânări erau pe tortul din această zi de naştere?” am întrebat eu. „Nu ştiu, fiule – nu le mai ţin numărul de acum”, a suspinat ea. După o câteva minute de conversaţie plăcută, am terminat conversaţia la telefon.

Acum, de sigur, nu pot fi sigur, dar eu chiar cred că aceia era mama mea la capătul celălalt al telefonului. Ea nu putea să-şi aducă aminte câţi ani are (şi nici nu este senilă şi nici foarte bătrână), dar aceasta nu o face pe ea o scorneală a imaginaţiei mele, nu-i aşa? Pentru că dacă ea este doar o fantomă, atunci pentru ultimele trei minute nu aţi citit mai nimic!

Ziua în care s-a născut Isus

În acest 25 decembrie care are să vină majoritatea părinţilor o să-i mintă pe copiii lor cu privire la Sf. Nicolae. Unii dintre noi o să sărbătorim naşterea Salvatorului nostru. Dar oare s-a născut el în această zi?

S-a născut Isus chiar pe 25 decembrie? În fond fiecare lună din calendar a fost propusă de cercetătorii biblici. Atunci de ce sărbătorim noi naşterea lui în decembrie?

Tradiţia pentru 25 decembrie este de fapt chiar antică. Hipolit, în al doilea secol d. Hr., a argumentat că aceasta era data de naştere a lui Hristos. Între timp, în Biserica răsăriteană, 6 ianuarie era data ţinută.

Dar în secolul al 4lea, John Chrysostom a argumentat ideea că 25 decembrie era data corectă şi din acea zi şi până acum, Biserica din Răsărit, precum şi cea din Apus, a ţinut 25 decembrie ca dată oficială a naşterii lui Hristos.

În vremurile moderne, data tradiţională a fost schimbată. Cercetătorii moderni indică la faptul că atunci când Isus s-a născut, păstorii îşi duceau oile pe dealuri în jurul Betleemului. Luca ne spune că un înger a apărut la „câţiva păstori care stăteau în câmp [care] vegheau la turma lor noapte” (2:8).

Unii cercetători cred că oile erau de obicei aduse sub acoperiş din noiembrie şi până în martie; de asemenea, ele nu erau normal să fie pe câmp noaptea. Dar nu este o evidenţă grea pentru aceasta. De fapt, sursele evreieşti timpurii sugerează faptul că oile din jurul Betleemului erau afară în tot timpul anului. Aşa că puteţi vedea, 25 decembrie se potriveşte cu ambele, tradiţia precum şi cu naraţiunea biblică. Nu există vreo obiecţie răsunătoare faţă de aceasta.

Acum să admitem că oile din jurul Betleemului erau excepţia, nu regula. Acestea însă nu erau oi obişnuite. Ele erau miei de sacrificiu. Primăvara devreme ei urmau să fie ucişi la Paşte.

Şi Dumnezeu a revelat prima dată naşterea lui Mesia la aceşti păstori – păstori care îşi protejau mieii nevinovaţi care aveau să moară curând în locul oamenilor păcătoşi. Când ei au văzut pruncul, puteau ei să ştie? Ar fi putut ei să şoptească în inimile lor ceea ce urma să tune Ioan Botezătorul mai târziu, „Iată Mielul lui Dumnezeu care ia păcatul lumii!”

Acum, de sigur, nu putem fi absolut de siguri de ziua naşterii lui Hristos. Cel puţin, nu în partea aceasta de ceruri. Dar o dată timpurie de iarnă pare a fi o nimereală raţională ca oricare alta. Şi 25 decembrie a fost în frunte pentru 18 secole. Fără o prea multă evidenţă, nu pare a fi un bun motiv să schimbăm acum data sărbătorii.

Putem blama biserica antică pentru o mare parte din incertitudinile noastre. Vedeţi, ei nu au sărbătorit naşterea lui Hristos. Deloc. Pentru ei, aceasta era neînsemnată. Ei erau mult mai preocupaţi cu moartea… şi învierea sa.

Omul modern însă a întors aceasta. Un prunc care stă într-o iesle este inofensiv, fără ameninţare. Dar un om care moare pe o cruce – un om care pretinde a fi Dumnezeu – acel om este o ameninţare! El reclamă supunerea noastră! Nu putem să-l ignorăm. Trebuie ori să-l acceptăm ori să-l respingem. El nu ne lasă nici o cale de mijloc.

În acest sezon de Crăciun, priveşte încă o dată la o scenă de naştere. Scoateţi ochelarii coloraţi în roşu – amiroase aerul murdar, vezi răceala, animalele care tremură. Ele reprezintă sistemul sacrificial al Vechiului Testament. Ele sunt embleme ale morţii. Dar ele sunt simple umbre ale Pruncului în mijlocul lor. El s-a născut ca să moară… ca toţi cei care trăiesc în el să poată trăii.

Vizita magilor

Când Isus Hristos s-a născut, oamenii – cunoscuţi ca magi – au venit din est ca să i se închine. Ei erau oameni înţelepţi … sau astrologi?

Matei începe al doilea său capitol cu aceste cuvinte: „După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui”.

Cine erau aceşti oameni înţelepţi din răsărit? Matei aproape că nu ne spune nimic despre ei – el nu le menţionează numele lor, şi nici caţi erau – şi nici măcar din ce ţară veneau ei. Pe cât de misterios au apărut pe scenă, la fel au şi dispărut. . .

Deşi Matei nu ne spune multe, creştinii supra-zeloşi în decursul istoriei bisericii au umplut în mod dogmatic spaţiile libere. Prin secolul al 6lea d. Hr., acestor străini întunecaţi li s-a dat tronuri şi nume: Gaspar, Melchior şi Balthazar au fost nume pretinse dintre aceşti regi pretinşi. Dar aceasta nu are nimic de a face cu povestirea biblică: nu avem nici o idee care a fost numele lor – nici măcar numele lor. Puteau să fi fost 3 sau 300 din câte ştim! Dar un lucru îl ştim sigur: ei nu erau din familii regale. Magii antici erau sfătuitori religioşi şi politici la regii din răsărit – dar nu era nici un strop de sânge albastru printre ei.

Oare nu este adevărat că magii erau astrologi? Şi oare nu a prescris Dumnezeu moarte astrologilor în Vechiul Testament? ‚Nu întotdeauna’ şi ‚da’ sunt răspunsurile. În Deuteronom 17, Dumnezeu porunceşte poporului său să îi execute pe toţi astrologii cu pietre. Jean Dixon nu ar fi avut nici o şansă într-o astfel de teocraţie! Faptul că ea – şi alţii ca ea – sunt aşa de toleraţi în mod confortabili – chiar bine respectaţi! – în America modernă ar trebui să ne arate faptul că SUA este o ţară post-creştină – în cel mai bun caz. . .

Dar cum rămâne cu acei magi antici? Erau ei astrologi? În cele din urmă, ei au urmat o stea spre Betleem.

Am putea răspunde la aceasta în trei feluri: În primul rând, nu toţi magii erau astrologi, căci profetul Daniel era şeful magilor in curtea lui Nebucadneţar. Prin influenţa sa, fără îndoială că mulţi magi şi-au îndeplinit îndatoririle lor politice şi religioase ca închinători al Unui singur Dumnezeu adevărat.

În al doilea rând, există anumiţi cercetători biblici care cred că Isaia a prezis că o sta ar apare când Mesia se va naşte. Dacă această interpretare este corectă, atunci magii care s-au închinat noului născut rege urmau in mod clar pe Daniel, căci în mod sigur că el i-a învăţat din Isaia.

În al treilea rând, deşi puţin cred că ‚steaua’ pe care au văzut-o ei era un fenomen natural – ca o conjuncţie a lui Saturn şi Jupiter – aceasta nu se poate explica cum a stat steaua chiar deasupra Betleemului. În mod clar, ‚steaua’ era în întregime de origine supranaturală. Dacă este aşa, aceasta probabil că nu avea nimic de a face cu astrologia.

Prin urmare, magii în modul cel mai probabil că nu au subscris la astfel de prostii superstiţioase. Dacă era aşa, ei erau într-adevăr oameni înţelepţi…

AM văzut un abţibild intră zi pe care scria „Înţelepţii încă îl mai caută”. De fapt, aceasta nu este chiar atât de exact. Biblia ne spune că „nici unul nu-l caută pe Dumnezeu, nici unul măcar”. Dar dacă el ne-a dus la sine, atunci noi am devenit înţelepţi. Căci este adevărat că „înţelepţii încă i se mai închină lui”.

Băieţii din Betleem

Una dintre cele mai mari cruzimi din istoria umană a fost uciderea pruncilor din Betleem de către Irod cel Mare. Dar oare chiar s-a întâmplat aceasta?

În al doilea capitol al evangheliei după Matei, citim că atunci când Irod a auzit de naşterea lui Mesia, „el a fost tulburat – şi tot Ierusalimul cu el”. Mai târziu, când înţelepţii nu i-au mai raportat acestuia, el a devenit furios şi a ordonat ca toţi băieţeii de până la doi ani din jurul Betleemului să fie ucişi!

Trei întrebări îmi vin în minte în timp ce considerăm acest incident crud: Prima, câţi bebeluşi a ucis de fapt Irod? A doua, ce vârstă avea Isus când s-a întâmplat aceasta? Şi în final, de ce nici un alt istoric antic nu înregistrează această nelegiuire? Cu alte cuvinte, oare chiar s-a întâmplat?

Caţi prunci a ucis Irod? Unii cercetători sugerează că în jur de 200! Dar majoritatea resping o asemenea cifră. Betleem era o comunitate mică – aproape o suburbie a Ierusalimului. Orăşelul în sine – şi zona din jurul ei – cu greu ar fi avut mai mult de 30 de prunci de parte bărbătească sub 2 ani. Majoritatea cercetătorilor de azi pun numărul între 20 şi 30.

Dar aceasta numai dacă au fost ucişi bebeluşii. De fapt, textul grecesc al lui Matei 2:16 ar putea însemna ‚prunci’ – nu doar ‚bebeluşi băieţi’. Şi din punct de vedere psihologic, acoliţii lui Irod nu s-ar mai fi necăjit să mai verifice genul victimelor lor. Numărul poate să fi fost cap de 50 sau 60.

În al doilea rând, câţi ani avea Isus când s-a întâmplat aceasta? Conform celor mai bune evidenţe cronologice, el nu putea să fie mai multe de trei sau patru luni în vârstă. El era mult mai probabil născut în iarna lui 5 sau 4 î. Hr. – Irod a murit devreme primăvara în 4 î. Hr. Deci de ce a ucis Irod pe toţi copiii de până la doi ani? Răspunsul la a treia întrebare ne-ar putea ajuta să răspundem pe aceasta. . .

În al treilea rând, de ce acest eveniment nu a fost înregistrat în afara Bibliei? În mod specific, de ce Josephus, primul istoric evreu al primului secol, a eşuat să menţioneze aceasta?

Josephus ne spune multe despre Irod. Cel mai bun cuvânt de a descrie domnia sa este ‚supraucide’. El şi-a ucis soţia favorită a tatălui său, şi-a înecat mama ei – şi apoi chiar a ucis-o! El i-a executat pe unul dintre cei mai de încredere prieteni, bărbierul său, şi 300 de lideri militari – toţi într-o zi de muncă! Apoi şi-a ucis trei dintre fii săi, presupunând că ar fi fost vinovaţi de trădare. Josephus ne spune că „Irod a produs atâtea nenorociri asupra (tuturor evreilor) cum nici o fiară nu putea face dacă ar fi avut puterea de a domni peste oameni” (Antiquities of the Jews 17:310). Uciderea pruncilor nu era ieşit din caracterul acestui rege crud. Şi a-i ucide pe cei până la 2 ani – pentru a se asigura că şi pruncul Isus era în linie cu nebuneasca sa gelozie după putere.

Josephus se poate să fi omis uciderea pruncilor din două motive: primul, nu era prieten al Creştinismului şi a lăsat aceasta în afară în mod intenţiona; sau al doilea, înainte ca Irod să moară el a închis circa 3000 de cetăţeni principali ai naţiunii şi a dat ordine ca ei să fie executaţi la ora morţii sale. El vroia să se asigure că avea să fie gemete când murea el. . . Israelul era aşa de preocupat cu aceasta încât uciderea clandestină a câtorva copii ar fi trecut nemenţionată. . .

Irod a crezut că a câştigat victoria asupra regelui evreilor. Aceasta însă fusese o simplă prefigurare a victoriei pe care satan a crezut că a avut-o când Isus stătea mort pe crucea romană. Însă mormântul gol a dovedit că acea vineri întunecată a fost cea mai rea înfrângere a lui satan!

Concluzie

Am privit la câteva aspecte ale naşterii lui Isus Hristos în acest scurt studiu. Acum, să punem lucrurile laolaltă.

În iarna lui 5 sau 4 î. Hr., Dumnezeu a invadat istoria prin a lua forma unui om. El s-a născut într-un mic orăşel din sudul Ierusalimului. Betleem, care înseamnă ‚casa pâinii’, a devenit într-adevăr vrednic de numele său într-o noapte de iarnă singuratică. Căci acolo, în acel orăşel, s-a născut Pâinea Vieţii. . .

Mama sa a pus pruncul într-o iesle – o copaie de hrănit – deoarece casa de oaspeţi unde trebuia să stea ei era ocupată. Naşterea acestui rege a fost sărbătorită în acea noapte doare de mama sa, soţul ei, şi de o mână de păstori. Păstorii erau în câmpurile din jurul Betleemului, păzindu-şi mieii care aveau să moară în următorul Paşte. Un înger li s-a arătat şi le-a dat anunţul naşterii: „astăzi în cetatea lui David s-a născut un Salvator, care este Hristos Domnul” (Luca 2:11). În simpla lor credinţă, ei s-au grăbit să vadă noul lor rege de curând născut.

La scurt timp după naşterea lui Mesia, magii din răsărit au ajuns la Ierusalim şi l-au întrebat pe regele Irod unde trebuia să se nască realul rege al iudeilor. Teologii de la curtea lui Irod ştiau bine Scripturile – în ‚Betleem’ au recitat ei. În mod ironic, deşi ei ştiau Scripturile, ei nu le-au crezut! Ei nici măcar nu s-au mai necăjit să călătorească cinci sau şase mile spre Betleem să-l vadă pe Mesia lor.

Dar Irod a crezut Scripturile! De acea a trimis el o armată de măcelari în Betleem pentru a-i ucide pe copiii inocenţi, în speranţă că va distruge acest rival la tronul său. Dar el era prea târziu. Magii au venit şi au plecat şi Isus era de acum în siguranţă în Egipt.

Şi magii au crezut Scripturile. Ei au călătorit câteva sute de mile pentru a se închina acestui Prunc. Ei au fost călăuziţi spre Betleem de acest fenomen ceresc supranatural – şi de Scripturi. Aparent, strămoşii lor au fost instruiţi de Daniel profetul despre venirea lui Mesia. . . Când ei au văzut copilul, ei s-au aplecat şi i s-au închinat. Acesta era Dumnezeu în trup. Ei nu putea face altceva.

Şi ei i-au adus daruri – aur, tămâie şi smirnă. Aceasta era o prezenţă neobişnuită – prin oricare standarde. Aurul, de sigur, putem cu toţii înţelege – dar tămâia şi smirna erau ciudate. Probabil că ei au citit profeţia lui Isaia că „naţiunile vor veni în lumina ta, şi regii la strălucirea ta. . . Vor aduce aur şi tămâie, şi vor aduce vestea bună. . .” (Isaia 60:3, 6). Aceasta explică tămâia, dar nu şi smirna.

Acum, smirna, ca şi tămâia, era un parfum. Dar spre deosebire de tămâie, smirna amirosea de moarte. În lumea antică, aceasta ere folosită pentru îmbălsămarea cadavrelor. Isus avea să fie îmbălsămat cu însăşi acest parfum (cf. Ioan 19:39).

Dacă magii se gândeau la moartea lui Isus când ei au adus smirna, ei ştiau fără nici o îndoială profeţia lui Daniel (9:24-27). În capitolul al nouălea din Daniel citim că ‚Mesia va fi stârpit’ şi aceasta ‚va face ispăşire pentru nelegiuire’ şi în cele din urmă ‚va aduce neprihănire veşnică’ (9: 26, 24).

Chiar şi la moartea Salvatorului nostru, umbra crucii cade deja peste faţa lui. . .

Teologii de la curtea lui Irod nu au crezut Scripturile. Ei erau nebuni. Irod a crezut, dar nu a ascultat. El era un nebun. Simplii păstori şi magii maiestăţii au crezut în acest Salvator prunc – şi aceasta li s-a socotit lor drept neprihănire. Fie ca şi noi să păşim pe urmele lor.