CRISTOLOGIE – doctrina despre Cristos
Curs de Cristologie – de Dr. Beniamin Cocar (1955-2017). Un studiu care se concentrează asupra Persoanei și lucrarea Domnului Isus Hristos. O considerație particulară este oferită divinității și umanității lui Hristos, la profețiile mesianice, lucrarea Sa în Vechiul Testament, lucrarea Sa salvatoare de pe cruce, învierea Sa literală, înălțarea Sa precum și lucrarea Sa prezentă din Ceruri și revenirea Sa viitoare. O mare atenție este acordată și asupra atacului modern în privința portretizării biblice a lui Hristos. Curs predat la Luther Rice College and Seminary – Material oferit prin bunăvoința autorului.
ÎNVIEREA LUI HRISTOS: Un fapt istoric – de Benjamin B. Warfield. Este oarecum o chestiune dificilă să faci distincția dintre faptele şi relatările creştine. Doctrinele Creștinismului sunt doctrine doar pentru că ele sunt fapte; iar faptele Creștinismului devin doctrinele sale cele mai indispensabile. Întruparea Dumnezeului veşnic este în mod necesar o dogmă: nici un ochi uman nu ar putea mărturisi plecarea sa faţă de starea omului, nici o limbă umană nu putea aduce mărturie despre aceasta ca un fapt.
FIUL VEŞNIC AL LUI DUMNEZEU – de W. E. Best. Subiectul calității veșnice de Fiu a lui Hristos nu aduce însemnătate nimănui. Dacă gândurile noastre cu privire la acest subiect nu sunt gândurile lui Dumnezeu, noi nu doar îl vom dezonora pe Domnul ci vom aduce condamnare asupra sufletelor noastre. Gândurile lui Dumnezeu exprimate în Scripturi trebuie să fie înțelese având semnificația lor evidentă.
FIUL ÎL MĂRTURISEŞTE PE TATĂL – de W. E. Best. Isus Hristos pretinde numele incomunicabil Eu sunt (Exod 3:14; Ioan 8:58). Numele semnifică esența neschimbabilă și durata veșnică. Schimbarea este scrisă în tot ceea ce este pământesc; Hristos este neschimbător (Evrei 13:8), pentru că El este Dumnezeu. Afirmația, „Înainte de a fi Avraam, Eu sunt” (Ioan 8:58), nu se referă la venirea în existență a lui Hristos înainte de Avraam. El nu a venit niciodată în existență.
O APĂRARE A DOCTRINEI CALITĂŢII VEŞNICE DE FIU A LUI HRISTOS – de Samuel E. Waldron. Un loc în care doctrina istorică despre Trinitate este în pericolul raționalismului din zilele noastre este în îndoiala răspândită printre învăţătorii evanghelici cu privire la doctrina generării veşnice a Fiului şi procesiunea veşnică a Duhului. Această îndoială este datorată probabil aparentei contradicţii dintre afirmaţia că Fiul este Dumnezeu auto-existent şi totuşi generat veşnic.
NATURA DIVINĂ ŞI NATURA UMANĂ A LUI HRISTOS – de Herman Bavinck. Mărturia care, conform Scripturii, Hristos a adus-o despre Sine este dezvoltată și confirmată de predicarea apostolilor. Mărturisirea că un om, numit Isus, este Hristosul, Singurul Născut din Tatăl, este într-un conflict atât de direct cu experiența noastră și cu toată gândirea noastră, în special cu înclinațiile inimi noastre, încât nimeni și cu un suflet întreg nu se poate potrivi cu aceasta fără să aibă activitatea de convingere a Duhului Sfânt.
ISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU – de Theodore Beza (1519-1605). Nu ar mai rămâne nimic pentru întreaga lume decât să meargă în ruina ei (Romani 3:19). Dar Dumnezeu fiind nu numai foarte neprihănit, ci și foarte milos, conform infinitei Sale înţelepciuni, a stabilit în mod etern o cale de a întoarce toate relele spre marea Sa glorie: spre manifestarea mai mare a bunătăţii Sale infinite (Romani 3:21-25), faţă de aceia pe care El i-a ales în mod veșnic spre a fi glorificaţi în mântuirea lor (Romani 8:29; 9:23).
PERSOANA LUI HRISTOS – de A. A. Hodge. Este marea distincţie a Creştinismului faptul că toate doctrinele sale şi toate forţele sale se centrează pe Persana Fondatorului şi Învăţătorului său. În cazul tuturor celorlalţi fondatori a sectelor filozofice şi ale religiilor, întregul interes al misiunii lor se centrează pe doctrinele pe care le învaţă ei, pe opiniile pe care le răspândesc. Aceasta era evident de adevărat în cazul lui Zoroastru, Confucius, şi Buda, despre Plato, Aristotel şi Cicero, despre Moise şi Pavel.
IMPECABILITATEA LUI HRISTOS – de Arthur W. Pink. Trăim într-o lume de păcat şi dezastrul de temut pe care l-a produs aceasta este evident în fiecare domeniu. Cât de împrospătător este, dar, să ne concentrăm privirea la Acela care este imaculat de sfânt, şi care a trecut prin această scenă fără să fie stricat de răul ei.
GLORIA DOMNULUI CARE ARE SĂ VINĂ: Descoperirea lui Hristos în Vechiul Testament – de Edmund P. Clowney. Isus Hristos însă nu este redus la muzica de fundal în vremea noastră. El a fost născut în istorie; el domneşte acum peste istorie ca Domnul cel înviat. El nu este acea „realitate virtuală” a distracţiilor digitale şi nici fantezia miturilor multi-culturale, ci prima şi ultima realitate: Dumnezeul cel viu, personal şi întrupat. El este Alfa şi Omega: Cuvântul creator care are ultimul cuvânt, căci atunci când va reveni, noi nu vom sta înaintea unui juriu ci înaintea unui Judecător. Istoria umană nu poate cuprinde gloria sa, dar noi avem nevoie de dimensiunea adâncă a istoriei Scripturii pentru a o dezvălui.
PERSOANA LUI HRISTOS CONFORM NOULUI TESTAMENT – de Benjamin B. Warfield. Este scopul acestui articol să facă pe cât de clar posibil concepţia despre Persoana lui Hristos, în sensul tehnic al acelui termen, pe care se bazează – sau, dacă preferăm să spunem aşa, dedesubtul – paginilor Noului Testament.
Calitatea veşnică de Fiu a Domnului Isus Hristos – de J. C. Philpot. Când am fost condus prima oară ca să apăr calitatea veşnică, adevărată şi proprie de Fiu al Domnului nostru cel mai binecuvântat în paginile „Gospel Standard” (Standardul Evangheliei, n.tr.), şi astfel, în măsura capacităţii care mi-a fost dată, să „mă lupt pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”.
CUM PUTEA SĂ FIE ISUS ATÂT DIVIN CÂT ŞI UMAN? – de R. C. Sproul. Una din marile crize din Creştinismul evanghelic de astăzi este o lipsă de înţelegerea în ceea ce priveşte persoana lui Hristos. Aproape de fiecare dată când privesc un canal de televiziune creştin aud unul din crezurile clasice ale credinţei creştine fiind negat în mod muşamalizat, neştiut şi involuntar.
TRATAMENTUL TRIPLU: Isus Hristos – Profetul, Preotul şi Regele nostru – de Kim Riddlebarger. Diagnosticul nu este foarte bun: noi suntem ignoranţi, vinovaţi şi corupţi. După cum ne descoperă o litanie de texte biblice, noi ne descoperim ca păcătoşi căzuţi pustiiţi de pragul consecinţei păcatelor noastre. Inimile noastre nebune sunt întunecate (Romani 1:21) şi gândurile noastre sunt continuu de rele (Geneza 6:5). Minţile noastre sunt întunecate de păcat şi ignorante de lucrurile lui Dumnezeu (Efeseni 4:17-18), deşi în nebunia noastră noi ne lăudăm în marea cunoaştere şi înţelepciune.
Învierea lui Hristos – de J. Gresham Machen. Şi astfel, nu după mult timp, El a căzut victimă geloziei conducătorilor poporului Său şi laşităţii guvernatorului roman. El a murit moartea criminalilor din acele zile, pe cruce. La moartea Sa, ucenicii pe care El i-a adunat au fost total descurajaţi. În El ei şi-au centrat cele mai elevate speranţe ale lor. Şi acum că El a fost luat de la ei printr-o moarte umilitoare, speranţele lor au fost sfărâmate. Ei L-au părăsit cu o frică laşă în ora nevoii Sale, şi un observator ar fi spus că niciodată o mişcare nu a fost mai fără speranţă moartă. În mod evident aceşti urmaşi ai lui Hristos au fost mult mai inferiori faţă de El în discernământ spiritual şi în curaj.
EXISTENŢA DE SINE A LUI ISUS HRISTOS – de William Romaine. Acesta este un pasaj foarte deşteptător şi ar trebui să-ţi stârnească atenţia ta particulară. Doctrina susţinută este existenţa de sine a lui Isus Hristos, care nu este un simplu punct speculativ, şi nici un lucru indiferent, fie că crezi sau nu aceasta; mântuirea ta veşnică este atât de mult preocupată în aceasta, încât dacă nu o crezi, vei muri în păcatele tale, şi va trebui ca fiecare dintre ele să dea răspuns la judecata lui Dumnezeu.
HRISTOS PAŞTELE NOSTRU – de Augustus Toplady. Tipurile prin care a fost prefigurat Domnul nostru către evreii din vechime sunt distinse în lucruri reale şi personale şi persoane tipice. Din marea varietate de lucruri tipice, din cadrul dispensaţiei mozaice, erau simboluri ale lui Hristos şi arătau spre El, însă nici unul nu a fost mai eminent şi mai expresiv decât Mielul Pascal: o descriere a cărui sacrificiu, împreună cu ocazia rânduielii acestuia, le avem în capitolul de unde am preluat pasajul de mai sus.
Învierea – de John Brown. Ceea ce a dus la învierea lui Cristos – moartea Lui înlocuitoare – asigură învierea la viaţă a poporului Său.
Cristos – Paştele nostru – de REV. C. H. SPURGEON. Predică rostită sâmbăta seara, în 2 decembrie 1855, La New Park Street Chapel, Southwark. Cu cât citeşti mai mult Biblia şi cu cât meditezi mai mult asupra ei, cu atât vei fi mai uimit de ea. Cititorul ocazional nu cunoaşte înălţimea, adâncimea, lungimea şi lăţimea înţelesurilor măreţe cuprinse în paginile ei. Există momente când descopăr în ea gânduri noi, când îmi duc mâna la frunte şi exclam uimit: „O, este minunat faptul că nu am văzut până acum acest lucru în Scripturi”. Vei descoperi că Scripturile se extind când intri în ele; cu cât le vei studia mai mult, cu atât vei avea impresia că le cunoşti mai puţin, căci ele se lărgesc când ne apropiem de ele.
Importanţa întrupării – de Bob Deffinbaugh , Th.M. Ideea unui “dumnezeu” care se implică în problemele oamenilor venind în lume nu este o noutate. În cultura greacă a timpurilor Noului Testament existau numeroase instanţe în care se spunea de “dumnezei” ce se manifestau întrupându-se. (courtesy of www.bible.org)
Crăciunul – Ce-l face important? – de Pastor David L. Brown, Ph.D. Unii cred în mod greşit că 25 decembrie a fost ziua când s-a născut Hristos. Adevărul sincer este că nimeni nu este exact de sigur când s-a născut Hristos. Biblia este bizar de tăcută în acest subiect! (courtesy of www.logosresourcepages.org)
Crăciunul – Originea cuvântului – Cuvântul pentru Crăciun din engleza târzie este Cristes Maesse, Masa lui Hristos, prima dată descoperită în 1038, şi Cristes-messe, în 1131. În olandeză acesta este Kerst-misse, în latină Dies Natalis, de unde provine franţuzescul Noel, şi italienescul Il natale; în germană Weihnachtsfest, de la veghea sacră precedentă. Termenul Yule este de o origine disputată. Acesta nu este conectat cu nici un cuvânt care să însemne „roată”. Numele în anglo-saxonă era geol, ospăţ: geola, numele lumii (cf. cuvântului islandez iol o sărbătoare în decembrie). (courtesy of www.newadvent.org)
Despre Crăciun în Evul Mediu – de Nicolaa De Bracton of Leicester. Crăciunul aşa cum îl ştim noi este în mare o dezvoltarea Victoriană. Astfel de tradiţii precum pomul de Crăciun şi Moş Crăciun sau Părintele Crăciun sunt relativ recente în marea schemă a lucrurilor. Totuşi am putea recunoaşte în Crăciunul perioadei medievale târzii moştenirea propriei noastre sărbători. Majoritatea obiceiurilor despre care voi discuta sunt din Anglia, însă unele erau comune în Europa. (courtesy of www.byu.edu)
Naşterea lui Isus Hristos – de Daniel B. Wallace, Th.M., Ph.D. Următoarea lucrarea este parte a unui scurt serial de materiale devoţionale în legătură cu naşterea lui Hristos. Pentru unii, un astfel de material este cu greu devoţional deoarece se concentrează în principal pe istorie. Dar trebuie să ţinem în minte faptul că Isus la care ne închinam noi a fost într-adevăr născut în istoria timp-spaţiu. Şi că acel prunc din iesle a fost într-adevăr crucificat – şi tot aşa de sigur a înviat din morţi. Biblia este diferită de cărţile sacre ale altor religii deoarece ea invită la investigare istorică. Şi când aceasta a trecut testul – aşa cum o face întotdeauna., în mod inevitabil – aceasta inspiră o devoţiune mai mare în inima credinciosului pentru cel pe care noi îl numim Fiul lui Dumnezeu. (courtesy of www.bible.org)
Profeţiile Naşterii lui Cristos – de J. Hampton Keathley, III , Th.M. Cu ocazia fiecărui Crăciun am urmărit o serie de filme despre această sărbătoare. Majoritatea erau filme muzicale, iar multe dintre ele erau povestiri care urmăreau câte o temă specifică Crăciunului. Erau plăcute, reconfortante şi adesea căutau să comunice un mesaj drăguţ sau moral sau pozitiv cu privire la nădejde, dărnicie şi dragoste de semeni. Însă, în general, ele nu au reuşit nici pe departe să transmită adevărata nădejde a Crăciunului aşa cum este găsită ea în venirea lui Isus Cristos, potrivit cu relatarea Scripturii. După cum a afirmat apostolul, ei erau cu toţii lipsiţi de nădejdea cea adevărată. (courtesy of www.bible.org)
