MĂ ÎNTORCEAM DE LA DISCOTECĂ NOAPTEA FOARTE TÂRZIU, OBOSIT ȘI MIROSIND A ȚIGARĂ ȘI ALCOOL.
În sufletul meu eram dezamăgit de fiecare dată când făceam un păcat: fie că era vorba de țigară, alcool, discotecă sau alte aventuri tinerești.
Nimic din toate acestea nu-mi aducea o satisfacție reală. Chiar dacă îmi ofereau o doză de plăcere momentană, la final mă lăsau cu un gust amar.
Reporter:
Petrică Vrăbioru se autodefinește ca fiind un „păcătos obișnuit”. Nu a făcut lucruri exagerate: nu a omorât pe nimeni, nu a spart casa nimănui, ci a trăit o viață de adolescent liniștit.
Petrică Vrăbioru:
Mă gândesc la versetul din Isaia, capitolul 51: „Priviți […] spre gaura gropii din care ați fost scoși” și mă întorc cu multă recunoștință la Dumnezeu, văzând groapa păcatului din care m-a scos.
În familia mea creștinismul era ceva foarte confuz. Primele țigări le-am fumat chiar din pachetul tatălui meu.
Faptul că trăiam într-un mediu oarecum religios nu mi-a dat posibilitatea să-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Viața mea a fost o alergare după păcatele care păreau mai interesante, dar care, fără excepție, m-au dezamăgit.
Reporter:
Cum definiți păcatul, privind în urmă la acele fapte?
Petrică Vrăbioru:
Atunci nu știam ce este păcatul și nici măcar nu conștientizam faptul că trăiam în păcat. Dar acum, privind în urmă, aș putea să dau o definiție foarte simplă: păcatul este orice îndepărtare de voia lui Dumnezeu, greșirea adevăratei ținte pe care El ne-a pus-o în față.
Dumnezeu l-a chemat pe om la o eternitate trăită împreună cu El și ori de câte ori omul păcătuiește, el ratează această țintă și eșuează lamentabil.
Dar, așa cum s-a întâmplat și cu mine, orice om are șansa binecuvântată de a se întoarce la Dumnezeu și de a primi iertarea de păcate.
Reporter:
Mulți spun: „Dacă nu fac păcate mari, dacă și ei/lui îi place sau dacă nu supăr pe nimeni, de ce să-mi schimb viața?”. Dumneavoastră de ce v-ați schimbat viața?
Petrică Vrăbioru:
Viața mea era o alergare după senzații tari, după ceea ce Scriptura numește „plăcerile de-o clipă ale păcatului”. Dar eram dezamăgit de fiecare dată când făceam un păcat, fie că era vorba de țigară, alcool, discotecă sau alte aventuri tinerești. Nimic din toate acestea nu-mi dădea nici satisfacție reală și nici împlinire autentică, de durată.
Chiar dacă îmi ofereau o doză de plăcere momentană, în final toate aceste lucruri mă lăsau cu un gust amar, cu o dezamăgire totală, cu o foame și o sete după ceva mai bun, cu o aspirație după ceva ce îmi lipsea.
Inima îmi spunea că trebuie să existe și ceva mai bun, dar nu aveam termen de comparație ca să înțeleg ce putea fi acel „ceva”.
În căutările mele după fericire, după aventuri, după distracții, de fiecare dată când rămâneam din nou cu sufletul gol, îmi puneam în mod serios problema dacă există cu adevărat ceva de calitate, care să îmi dea o bucurie și o fericire de durată, care să nu se consume foarte repede.
Reporter:
Pur și simplu v-ați gândit că ați dori ceva mai mult sau a fost cineva care v-a deschis apetitul pentru o altă lume?
Petrică Vrăbioru:
Au fost mai mulți factori. Pe de o parte sufletul și conștiința mea îmi spuneau tot timpul că ceea ce fac nu este bine, măcar că nu știam care era legea morală la care să mă raportez, pentru că nu aveam nici o noțiune despre Biblie, despre Cuvântul lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, niște colege credincioase de facultate, pe care le ironizam când îmi vorbeau despre lucruri spirituale și pocăință, mi-au adus câteva cărți creștine.
Așa că am început să citesc o carte deosebită: „Graiul prorociilor”, scrisă de Petru Popovici. Autorul arăta modul în care s-au împlinit profețiile prezentate de Sfânta Scriptură. Arăta, cu multe detalii, timpul, locul și cultura în care s-au împlinit aceste profeții. Și, de asemenea, arăta alte profeții care încă nu s-au împlinit.
Apoi aducea argumentul că dacă toate acele profeții s-au împlinit deja, cu siguranță că și celelalte, care sunt menționate pe paginile Scripturii, urmează să se împlinească la fel de clar cum s-au împlinit și acestea.
Eu nu eram atât de ușor de înduplecat sub aspect emoțional, așa încât să-mi schimb viața doar pe baza câtorva sentimente religioase. Pentru mine a fost un impact rațional – am început să gândesc și să fiu dezarmat de acele argumente foarte convingătoare pe care le aducea Petru Popovici.
A trebuit să admit că era imposibil ca o minte omenească să prevadă niște evenimente de asemenea proporții, cum erau toate acele profeții specificate în Biblie.
Mi-am dat seama că există un Dumnezeu care guvernează istoria, care ține în control universul acesta, care a rostit un cuvânt și urmărește în timp ca acest cuvânt al Lui să se împlinească.
Încă nu știam detalii despre modul în care S-a descoperit Dumnezeu, despre persoana Domnului Isus Cristos, dar cel puțin mi-am dat seama că trebuie să fac și eu ceva și să-L cunosc mai bine și mai îndeaproape pe acest DUMNEZEU.
Apoi am citit cartea: „Isus, destinul nostru” de Wilhelm Busch. Predicile scrise în acea carte, într-o manieră foarte simplă și practică, se adresau exact vieții mele.
Chiar dacă nu eram un păcătos excentric, deosebit de ceilalți, eram totuși păcătos. Mi-am dat seama că viața mea era infectată de tot felul de păcate. Păcatul săpase în mine, în caracterul meu. Când mă întorceam de la discotecă, noaptea foarte târziu, eram obosit și miroseam a țigară și alcool.
Reporter:
A țigară, a alcool și… a spray sau parfum…
Petrică Vrăbioru:
De obicei în discotecă… amestecul acesta așa de…
În sufletul meu eram dezamăgit de petrecerile pe care le vedeam inutile și nesatisfăcătoare. Atunci am decis să merg la biserici, să văd dacă există o altă alternativă de a-mi trăi viața, într-un alt mod, mai satisfăcător, mai bun.
M-am asociat cu un prieten de la discotecă, unul care a început să gândească la fel ca mine, care trăia și el aceleași frustrări și nemulțumiri.
Am mers pe la diferite biserici, să vedem ce se vorbește, ce se cântă, cum este atmosfera aceea religioasă. Am vizitat biserici de diferite nuanțe: Baptiste, Creștine după Evanghelie, Penticostale, Catolice și Ortodoxe.
La sfârșit, atât eu cât și prietenul meu am tras concluzia că suntem păcătoși. Am ajuns să admitem faptul că trebuie să facem ceva cu viața noastră, să facem o schimbare, că nu se mai poate așa. Efectiv nu eram fericiți.
Însă toate discuțiile pe care le purtam cu acel prieten al meu tindeau să devină doar un fel de filozofie. Stăteam cu el la un pahar de vin, discutam, trăgeam din țigară, ne uitam unul la celălalt și spuneam: „Nu mai merge așa! Trebuie să ne schimbăm viața!”.
Reporter:
Și ideile deveneau din ce în ce mai încețoșate…
Petrică Vrăbioru:
Exact. Nu știam cum să facem concret primii pași spre schimbarea vieții și eliberarea de toate lucrurile rele.
Reporter:
Este extraordinar faptul că Dumnezeu a pus în inima omului chiar și gândul veșniciei. A săpat în conștiința noastră dorința după veșnicie, după curăție, după lipsă de păcat, după voia Lui în viața noastră.
Petrică Vrăbioru:
În primăvara anului 1991 am luat decizia în inima mea. Eram acasă, în cămăruța mea, când m-am simțit zdrobit de prezența lui Dumnezeu. Atunci am devenit conștient de starea de păcat, am înțeles că nu e normal și nu e frumos să-mi continui viața aceea de păcat.
Acolo m-am rugat lui Dumnezeu astfel: „Doamne, acesta sunt! Sunt un adolescent legat de multe vicii și patimi, care s-au sedimentat în viața mea. Doamne, sunt legat de țigară și de alcool. Îmi plac toate distracțiile, dar văd că ele nu mă fac fericit, ci doar îmi îmbătrânesc sufletul și viața. Doamne, Te rog să mă scapi de toate acestea și să-mi dai puterea și voința necesară să ies din mediul în care am trăit până acum”.
În cele din urmă am ajuns la Biserica Penticostală „Sfântul Ilie” din Suceava. Prezența Duhului Sfânt m-a atins într-un mod atât de puternic încât am zis în inima mea: „Mă voi ridica în picioare și mă voi hotărî să-L slujesc și eu pe Dumnezeu în felul în care Îl slujesc acești oameni”.
Dar parcă un duh rău venea în mintea mea și-mi spunea: „Tu iei o decizie pe care nu o vei putea ține! Cum să te lași de țigară? Ai fumat de mic copil. Ai mai încercat să te lași de țigară și n-ai reușit. Experiența ți-a demonstrat asta.
Crezi că vei reuși acum?” îmi spunea gândul acesta rău. „Nu vei reuși să-ți ții hotărârea și o să-i faci de râs și pe oamenii aceștia. Mai bine renunță!”
În mintea mea era o vâltoare de asemenea gânduri rele, ca niște influențe străine, niște duhuri rele care veneau din partea vrăjmașului și care încercau să mă țină legat ca să amân momentul acela al deciziei.
Însă, pentru că Îl căutam sincer pe Dumnezeu și eram sătul de viața aceea de păcat, a intervenit Însuși Dumnezeu. Am simțit o putere care a venit din afara mea și m-a ajutat să îndepărtez toate acele influențe negative, să mă ridic în picioare și să iau decizia de a-L urma și eu pe Domnul Isus Cristos.
Știam că sunt păcătos și am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu ca să ies din impasul spiritual în care mă găseam.
Reporter:
Încercăm să facem binele, dar răul stă lipit de noi! Însă mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că Cel care este în noi este mai tare decât cel care este în lume. Domnul Isus Cristos este mai tare decât diavolul sau Satan.
Domnul Isus Cristos a fost Cel care v-a smuls din împărăția întunericului și v-a pus în Împărăția Luminii.
Nu regretați decizia luată atunci? Nu vă pare rău pentru timpul în care v-ați fi putut distra? Ați fi putut gusta tot ce oferă lumea de astăzi, a cărei „religie” – aș spune eu – este sexul. Suntem bombardați continuu cu imagini lascive, de natură sexuală.
Petrică Vrăbioru:
Îmi pare rău doar de faptul că nu m-am hotărât mai repede să-L slujesc pe Domnul Isus Cristos. Așa aș fi fost scutit de efectele provocate de mediul viciat al păcatului.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu și sunt plin de recunoștință că El mi-a dat adevărata fericire, așa cum citim în Psalmul 34: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul!”.
Nu este suficient doar să știm ceva despre Dumnezeu și să avem doar o teorie sau o filozofie religioasă despre El. Abia din momentul în care omul gustă experiența unei trăiri zilnice, personale și constante cu Dumnezeu, abia atunci omul poate trăi o fericire autentică.
Fericirea pe care ne-o dă Dumnezeu nu ne scutește de necazuri. Ea nu depinde de circumstanțele exterioare, nu depinde de banii pe care-i avem sau nu în buzunarul nostru, nu depinde nici măcar de sănătatea noastră trupească, ci depinde doar de un singur lucru: de părtășia noastră cu Dumnezeu. În această părtășie există întotdeauna bucuria pe care ne-o dă El.
Reporter:
Poate unii cititori trec prin aceleași frământări: nu sunt împliniți și mulțumiți, nu sunt fericiți și au o problemă de păcat în viața lor. Ce le-ați spune?
Petrică Vrăbioru:
Doresc ca toți să aibă tăria de caracter de a da la o parte orice piedică și de a veni la Domnul Isus Cristos. El ne primește pe toți așa cum l-a primit tatăl pe fiul risipitor, din pilda biblică. După ce fiul a fost acceptat, chiar în condiția mizerabilă în care se afla, tatăl i-a dat o haină nouă, i-a dat încălțăminte în picioare și a făcut o sărbătoare în cinstea acestui fiu care a fost recuperat.
De fiecare dată când un păcătos se întoarce la Dumnezeu, în Cer este sărbătoare. Se bucură Tatăl, se bucură Fiul, se bucură îngerii și se bucură și omul în cauză.
Famenul etiopian, venit să se închine la Ierusalim, după ce a înțeles Cuvântul lui Dumnezeu, după ce a luat decizia să trăiască în viața lui acest Cuvânt și a fost botezat în apă de evanghelistul Filip, și-a văzut mai departe de drum PLIN DE BUCURIE.
Dacă până atunci drumul lui fusese un drum al îndoielilor, al tristeții, al necazurilor, al frământărilor, al stresului, din momentul în care L-a primit pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor în viața lui, el și-a continuat drumul PLIN DE BUCURIE.
Așa s-a întâmplat și în viața mea și doresc să se întâmple în viața tuturor celor care încă n-au experimentat harul lui Dumnezeu.
