LOREDANA RADU

NU AVEAM ACEA PACE INTERIOARĂ: PACE CU MINE ȘI PACE CU DUMNEZEU.

Relația cu Dumnezeu mă împlinește și-mi dă sens. Prin tot ce fac vreau să strălucească și să se vadă El.

Am fost uimită că soluția lui Dumnezeu era o cale ciudată pentru mine, și anume: în locul meu a murit Cristos – Fiul Său.

Loredana Radu este medic. Este o fire veselă, optimistă și dinamică. A avut în viață momente dramatice înainte de a-L accepta pe Isus Cristos ca Domnul și Mântuitorul ei personal, înainte de schimbarea vieții ei.

Loredana Radu:

Mama a decedat când eu aveam 7 ani. Cu ajutorul tatălui meu și cu educația lui de a lupta, am depășit momentul.

La sfârșitul liceului nu găseam răspunsuri la întrebările care mă frământau: Cine sunt? De unde vin și încotro mă duc? Simțeam tot mai des un gol în sufletul meu.

După ce L-am întâlnit pe Isus Cristos cel viu, viața mea s-a schimbat radical. Am înțeles cine sunt, încotro mă îndrept, care este sensul vieții mele și care este identitatea mea cea nouă.

Reporter:

Cine ești? Încotro te îndrepți? Care este sensul vieții tale și care este identitatea ta cea nouă?

Loredana Radu:

Am aflat cu mare uimire și bucurie că sunt creația lui Dumnezeu și că m-a creat după chipul și asemănarea Sa. M- a creat ca să trăiesc în relație cu El, să-L cunosc pe El și să-L fac cunoscut și altora. Mă îndrept înspre El.

Nu știu tot ce este dincolo, în Cer. Știu doar o fărâmă pe care Isus ne-a descoperit-o când a fost pe pământ, dar cred din toată inima că toate promisiunile Lui sunt reale. Vreau să rămân cu El până la capăt și vreau să ajung la El.

Reporter:

Ai fost învățată la facultate că NU ești o creație a lui Dumnezeu, ci ești un produs al evoluției?

Din păcate, încă se mai învață în majoritatea școlilor românești această minciună a diavolului: că provenim dintr-o evoluție oarbă și că nu suntem creați de Dumnezeu.

Loredana Radu:

Cea mai dură confruntare am avut-o când mi-am pregătit lucrarea de diplomă din „Complicațiile imediate și precoce ale avortului la cerere”. Discutând despre valoarea omului și a ființei umane, colegii mei susțineau foarte ferm că până la vârsta de 3 luni fătul nu este o ființă umană.

Reporter:

De ce au ales vârsta de 3 luni? De ce nu au ales vârsta de 2 luni și jumătate sau de 7 luni și o zi?

Loredana Radu:

Unii, sub influența faptului că avortul este legal în România până la trei luni, alții spuneau că primele faze sunt identice cu dezvoltarea la reptile și alte explicații din evoluție.

Reporter:

Legat de raportarea valorilor noastre morale și etice la legi omenești și la cei care fac legile, într-un interviu pe tema legalizării concubinajului am întrebat-o pe o doamnă deputat: „Cum se raportează parlamentarii din România la Biblie și la Dumnezeu atunci când votează legi?”. Pur și simplu n-a avut răspuns.

Nu ne putem raporta valorile morale și etice la legi date de oameni, care se schimbă de seara până dimineața.

Chiar dacă ei spun că până la 3 luni fătul poate fi omorât prin avort, tot CRIMĂ se numește. Ei au legalizat o crimă !

Loredana Radu:

Știința recunoaște clar că viața începe în momentul concepției și mulți oameni cunosc acest adevăr. Dar este foarte avantajos să se perpetueze o minciună în sistemul medical, deoarece adevărul este dezavantajos și ar duce la pierderi financiare pentru medicii care efectuează avorturi.

Unii preferă să creadă o minciună, chiar dacă ei cunosc și știu adevărul. Ei vor suferi consecințele faptului că neagă și refuză adevărul.

Reporter:

Prima lege dată chiar în noaptea Revoluției din 1989 de însuși Ion Iliescu, a fost chiar legea liberalizării avorturilor în România – lege prin care mamele puteau să-și ucidă copiii, iar medicii puteau să ucidă copiii altora. Dar să revenim…

Loredana Radu:

Moartea mamei mele a zguduit universul meu de copil și a avut un mare impact emoțional asupra mea. Dar fiind o fire luptătoare și veselă, am rezistat.

Reporter:

Dacă erai o fire veselă și dinamică, de ce ai avut nevoie de această schimbare uriașă și de Cristos în viața ta?

Loredana Radu:

Pentru că, deși aparent îmi mergea bine și cei din afară nu puteau intui nevoia mea de Cristos sau nevoia de a mă pocăi, aveam momente în intimitatea mea când mă întrebam: „Care este rostul meu în viață? Ce direcție am?”. Nu găseam nici un sens și nici un rost în toate acestea.

M-am implicat și în yoga pentru că intuiam că întrebările mele au răspunsuri legate de Dumnezeu, dincolo de ce pot înțelege eu.

Reporter:

Yoga spune: „Golește-ți mintea de orice, nu te gândi la nimic, trezește șarpele Kundalini din tine și vei fi fericit!”. Apoi vine diavolul și pune stăpânire pe mintea ta…

În creștinism însă, Dumnezeu nu este o forță sau o energie impersonală, ci este o Persoană reală, cu care comunicăm și al cărui Fiu- Isus Cristos – a murit în locul nostru.

Loredana Radu:

În yoga ținta este să te detașezi de realitate, să te pierzi undeva în Nirvana, într-un fel de dumnezeu al lor, care este o forță cosmică impersonală și neimplicată în istorie.

Reporter:

Să îți anulezi rațiunea și personalitatea ca să atingi culmi spirituale. Iar diavolul și o armată de demoni tocmai asta așteaptă: să-ți blochezi rațiunea ca să preia ei controlul.

Din această cauză Dumnezeu ne spune în I Petru 5: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită”.

Loredana Radu:

Ai mei erau neliniștiți cu privire la mine – mă detașam de ei și de prieteni, nu mai eram sensibilă la suferințele celorlalți. Eram cu universul meu și cu țelurile mele.

Dar prietena mea cea mai bună a început să înțeleagă tot mai mult mesajul Bibliei. În entuziasmul ei a început să- mi spună și mie ce descoperea ea.

O vedeam că se schimbă și că înțelege Biblia, pe care eu n-o pricepeam. Am început cândva să citesc Biblia, dar am început cu Geneza și când ajungeam pe la înșiruiri de nume ziceam: „Gata, nu-i de mine! Nu pricep nimic!”. Și renunțam. Ar fi trebuit să încep cu Evanghelia după Ioan.

L-am întrebat odată pe un coleg: „Tu crezi că există Dumnezeu?”. Spre uimirea mea, el a răspuns: „Dumnezeu nu există! E doar o scornire a omului”. El era ateu convins.

Reporter:

Mulți oameni vorbesc despre Dumnezeu. În yoga, în islamism, în budism, în hinduism, în orice religie se vorbește despre Dumnezeu. Dar diferența este că în creștinism Isus Cristos este Cel care ni L-a descoperit pe Tatăl, pe Dumnezeul cel adevărat și viu, iar restul sunt doar născociri ale oamenilor. Doar Dumnezeul Bibliei este Cel viu și adevărat – este o Persoană cu care putem comunica.

Loredana Radu:

Același coleg mi-a spus: „Ai 20 de ani și nu știi ce crezi! Stai pe marginea unei bălți și încerci apa cu piciorul”. Atunci m-am gândit: „Eu ce cred? Cum îmi conduc viața? Cine mă ghidează? Încotro mă duc?”.

Am renunțat la yoga și am dorit să înțeleg creștinismul: cine este Dumnezeu și ce vrea El de la mine.

Mi-am dat seama că am nevoie de claritate, de un crez și de principii pe care să-mi zidesc viața. Mi-a fost foarte clar că yoga n-a putut să-mi ofere lucrul acesta pentru că golul din sufletul meu era încă prezent. Nevoia mea de semnificație, de împlinire și de sens nu dispăruse.

Atunci am zis: „Nu prea știu cum este creștinismul și nu pricep Biblia. Eu merg rar la biserică și nu-L cunosc pe acest Dumnezeu. Despre Isus Cristos nu știu mai nimic. Dar vreau să merg pe calea aceasta!

Dacă Tu ești Dumnezeu și exiști, și dacă Biblia este Cuvântul Tău, eu vreau s-o înțeleg! Ajută-mă s-o înțeleg și ajută-mă să Te cunosc pe Tine!”.

Pentru mine păcatul era o noțiune destul de vagă, pentru că am fost crescută moral și n-am făcut rele: n-am omorât pe nimeni, n-am fost implicată în relații păcătoase. Eu consideram că nu am probleme în domeniul acesta.

Dar citind și continuând să mă rog și să cer de la Dumnezeu să mă lumineze, mi-am dat seama că El definește ca păcat chiar și indiferența și nepăsarea față de El. Am înțeles că păcat este orice tendință din mine de a face rău, chiar și numai de a gândi rău, de a nu mă potrivi cu standardele și cu planul pe care El îl are pentru mine.

Am fost uimită să-mi dau seama că asta înseamnă păcat. Și dacă asta înseamnă păcat, eu mă încadram. Eu nu-L cunoșteam pe Dumnezeu și nu știam ce vrea de la mine. Viața mea nu era împlinită. Simțeam că am o problemă.

Reporter:

Aveai „punctajul” pentru o „viză” pentru iad.

Loredana Radu:

Eram aproape. Mai mult, m-a copleșit gândul că dacă voi muri în clipa următoare, eu nu sunt pregătită să dau ochii cu un Dumnezeu care este Sfânt și care are anumite standarde și anumite cerințe pentru viața mea. Aproape că eram disperată și mă întrebam: „Ce-i de făcut?”.

Dar mă bucur foarte mult că tot în Biblie și în cărțile despre Biblie, pe care le-am citit ca să o pot înțelege, am văzut că Dumnezeu pregătise o Cale.

Mi s-a dărâmat și concepția că Dumnezeu este un polițai care stă după mine să-mi vâneze toate micile greșeli. Am fost uimită să aflu că mă iubește foarte mult și că intenția Lui cu mine este să-L cunosc, să mă bucur, să am o viață plină de semnificație și de sens, să trăiesc o viață din abundență aici pe pământ.

Am fost uimită că soluția lui Dumnezeu era o cale ciudată pentru mine, și anume: a murit Cristos în locul meu.

Când citeam din Evanghelii viața Domnului Isus, mă întrebam: „Omul acesta n-a făcut nici un rău, n-a avut nici un păcat. De ce-a fost crucificat?”.

Până la urmă am înțeles. Am înțeles că A MURIT PENTRU MINE ȘI ÎN LOCUL MEU. Și am înțeles că este singura modalitate prin care relația mea cu Dumnezeu se poate restabili și pot vedea clar cine sunt eu, cine e Dumnezeu, ce-a pregătit El pentru mine aici pe pământ și dincolo, în Cer.

Am înțeles că e nevoie SĂ-L INVIT PE ISUS ÎN VIAȚA MEA, ceea ce am și făcut, pentru că-mi doream toate promisiunile și toată viața pe care o întrezăream.

În ’97 am mers într-o tabără creștină, organizată de pocăiți. Nu știam exact ce înseamnă aceasta, eu nu mă consideram pocăită. Aveam multe prejudecăți despre ei: că nu sunt intelectuali, că nu se știu distra, că toată ziua stau cu nasul în Biblie și se roagă.

Spre uimirea mea, acei tineri erau toți studenți la medicină, din toată țara. Erau veseli și foarte liberi în manifestare. Am făcut drumeții împreună, am spus glume. Toate erau făcute curat. N-am auzit un cuvânt vulgar și m-a impresionat foarte mult lucrul acesta.

I-am întrebat pe mulți dintre ei: „Ce s-a întâmplat în viața ta? Cum ai devenit așa? Te-ai născut într-o astfel de familie sau ai devenit ulterior creștin născut din nou?”.

Mare mi-a fost uimirea să constat că toți aveau un element comun, deși unii proveneau din familii de pocăiți, iar alții nu. Toți și-au înțeles nevoia de iertare, nevoia de împăcare cu Dumnezeu, nevoia de Isus Cristos. Toți au avut un moment în viață când au spus: „Da!” și au luat o decizie.

Unii au experimentat o transformare emoțională sau rațională, alții au avut certitudinea, pe baza Scripturii, că viața lor va fi altfel din acel moment.

Reporter:

Elementul acesta comun este descris de profetul Isaia: „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El” – peste Domnul Isus Cristos – „și prin rănile Lui suntem tămăduiți”. Atunci când un om păcătuiește, își pierde pacea. Iar ca să aibă din nou pace, are nevoie

sau de pedeapsă,

sau de iertare.

Dumnezeu ne oferă în dar iertarea, iar pedeapsa a primit-o Fiul Său – Isus Cristos.

Acei tineri au acceptat IERTAREA pe care o oferă Dumnezeu, ca să primească în dar PACE cu Dumnezeu.

Loredana Radu:

Au acceptat iertarea și apoi au acceptat conducerea Lui în viața lor. Am făcut și eu același lucru. Am spus:

„Doamne, mă căiesc de stilul meu de viață și înțeleg ce înseamnă pocăința. Mă căiesc că am fost indiferentă față de Tine, Dumnezeul real, față de Fiul Tău și de soluția Ta pentru mine. Mă căiesc de faptul că mi-am urmat pornirile mele, ambițiile și planurile mele.

Îți mulțumesc că ai plătit Tu pentru păcatele mele. Îți mulțumesc că ai înviat ca să învii în mine o nouă viață și o altă perspectivă. Vreau să Te cunosc și să Te urmez!”.

Familia a fost șocată de decizia mea. Aveau multe prejudecăți. Cea mai mare neînțelegere a lor a fost: ce dezamăgire profundă am avut eu? Ce suferință imensă am avut eu astfel încât a trebuit să mă pocăiesc? Există încă prejudecata că doar atunci când ți se întâmplă un necaz ai nevoie să te întorci la Dumnezeu ca să te ajute.

Le-am explicat că n-am avut vreo dezamăgire profundă sau suferință mare. Viața îmi era echilibrată, dar neîmplinită. Aveam acele întrebări care nu-mi dădeau pace.

Am intrat în Biserică și am întâlnit oameni care mi-au oferit răspunsuri. M-am îndrăgostit cu totul de Isus. Eu n-am mai întâlnit pe nimeni ca El. Tot ceea ce spune El în Biblie se împlinea în viața mea practică. Rugăciunile mele căpătau răspuns și m-a cucerit cu totul.

Fiind o fire entuziastă, le spuneam tuturor ce-am descoperit, cum s-a schimbat viața mea și ce mi-a dat Isus. Pentru familia mea m-am rugat așa: „Doamne, nu vreau să piară! Vreau să Te cunoască și ei, să experimenteze și ei bucuria iertării și siguranța că vor ajunge la Tine!”.

Reporter:

Dorința de a spune imediat și altora, pe autobuz, în tren, în familie, oriunde ai fi, poate fi exemplificată astfel: dacă am ști că blocul în care ne aflăm, peste 3 minute se va dărâma din cauza unei bombe sau a unui cutremur, am fugi și am bate la toate ușile: „Fugiți repede în stradă. Clădirea cade în 3 minute. Veți muri cu toții dacă nu ieșiți!”.

Așa se întâmplă când un om se întoarce la Dumnezeu și le spune și altora. Le spune că vor muri și vor merge în iad dacă nu-L primesc pe Dumnezeu ca stăpân al lor.

Loredana Radu:

Dumnezeu mi-a spus: „Începe să trăiești ce spui!”.

Viața mea se schimbase. A fost un proces care a început atunci când L-am acceptat pe Cristos ca Domn și Mântuitor, ca și Conducător al meu. Este ceva similar cu nașterea, creșterea și dezvoltarea unui copil.

Argumentul decisiv pentru mine a fost când am avut de ales între următoarele variante:

  1. Isus Cristos a fost un mincinos și El a dus în eroare miliarde de oameni.
  2. Isus Cristos a fost nebun și S-a înșelat pe Sine și i-a înșelat și pe alții.
  3. Isus Cristos este FIUL LUI DUMNEZEU, și tot ce a spus este adevărat și se va împlini.

Văzându-I viața și integritatea, văzând că nu se încadra nici în prima alternativă, cea de a fi un mincinos, nici în a doua, de a fi nebun, a rămas doar a treia alternativă: că este Fiul lui Dumnezeu care a venit la noi să ni Se descopere, să ne arate inima lui Dumnezeu, caracterul Lui, planurile Lui pentru noi. Sunt convinsă de acest adevăr.

Nu-I pot mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu că mi-a deschis ochii să-L găsesc chiar din tinerețe. De multe ori spun:

„Doamne, ce frumoasă-i tinerețea cu Tine! Ce sănătos ai plănuit să trăiască omul în viață, să fie împlinit, să aibă speranță, să aibă o călăuză pe pământul acesta”.

Puterea care mă ține este promisiunea lui Cristos: „Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi”.

N-aș schimba cu nimic starea mea de acum, speranța pe care o am și puterea de a face față vieții.

Reporter:

Cel mai important moment va fi când se vor citi numele, când vom sta în fața lui Dumnezeu și se va deschide Cartea Vieții. Avem certitudinea încă de acum că numele noastre sunt deja scrise în Cer. Ce fericiți vom fi când ne vom auzi strigați acolo.

Dar până atunci, avem posibilitatea și datoria să trăim ca și cetățeni demni ai Cerului, ca oameni care-L avem pe Cristos în noi și ale căror trupuri sunt temple vii. Noi suntem Templul Duhului Sfânt.

Noi toți, cei care L-am acceptat pe Cristos ca Domn și Stăpân în viața noastră, alcătuim Biserica Lui – acest organism viu, format din oameni, NU din pietre, nici din smoală. Din oameni care sunt „pietre vii”.

Loredana Radu:

Am descoperit în Cristos o libertate extraordinară: libertatea RELAȚIEI PERSONALE cu El și faptul că atunci când Îl iubesc pe Dumnezeu pot să fiu liberă.

Relația cu El mă împlinește și-mi dă sens, deoarece am înțeles că sunt chemată să-L cunosc și să-L fac cunoscut, să fiu o ambasadoare a Lui aici pe pământ. Oriunde merg, să trăiesc ca o fiică a Lui, să fiu integră, să nu permit compromis în viața mea. Prin tot ce fac eu, să strălucească și să se vadă El.

Reporter:

Ești deja „cetățean” al Cerului. Ai „pașaportul” în buzunar, prin faptul că L-ai acceptat pe Isus Cristos ca Domn, Stăpân și Mântuitor al tău. Doar că încă nu trăiești în țara pe care El a promis-o. Dar în acea dimineață frumoasă, când vom trece „dincolo”, atunci ne vom intra în drepturi și vom beneficia de tot ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu.

Biblia este un fel de „carte de instrucțiuni” pentru cetățeni ai Cerului, care încă mai sunt pe acest pământ.

Dragul nostru cititor, îți dorim să experimentezi dragostea lui Dumnezeu, pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere. Și apoi să ne ocupăm fiecare locurile pe care Dumnezeu ni le-a pregătit în Cer. Nu datorită faptului că noi am fi sfinți, sau că unii ar fi mai sfinți decât alții, ci datorită faptului că pentru fiecare dintre noi a murit Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Print Friendly, PDF & Email