NOI AM CĂUTAT CEVA, DAR N-AM GĂSIT. ATUNCI CINEVA NE-A GĂSIT PE NOI.
Ajuns în comă alcoolică, în disperarea mea am strigat: „Dacă exiști, Dumnezeule, fă ceva!”.
Nimic n-a putut să-mi dea pacea sufletească și fericirea – nici aurul, nici banii, nici restaurantele. Nimic n-a putut să mă satisfacă sufletește. Era un gol în interiorul meu.
Dumnezeu m-a eliberat de puterea aceea a alcoolului, de teama și de frica morții, care era peste mine.
Joni Pețca s-a întors la Dumnezeu în anul 1978, cu 3 ani mai târziu decât soția dumnealui.
Ani Pețca:
Au fost ani foarte grei, dar am avut încredere deplină că Dumnezeu mi-ascultă rugăciunile și va schimba și inima soțului meu, la fel cum a schimbat-o și pe a mea.
Păcatul îi strivea viața și sufletul. Mi-am dorit mult să se întoarcă și el la Dumnezeu, pentru că am trăit în păcat și viața de păcat a fost foarte grea.
Prin multă rugăciune, post și credință, Dumnezeu l-a întors și pe soțul meu la El. Chiar dacă a trebuit să sufăr, să plâng și să vărs multe lacrimi, Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile. Cuvântul Domnului spune: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume”.
Reporter:
Dumnezeu v-a ridicat și v-a pus piciorul pe stâncă.
Joni Pețca:
Noi suntem niște oameni simpli, care am căutat ceva în lumea aceasta, dar n-am găsit. Atunci Cineva ne-a găsit pe noi.
Veneam din două lumi diferite, eu fiind băiat de oraș, iar preaiubita mea soție venea de undeva de la sat. Ne-am cunoscut la un restaurant, așa cum era în perioada aceea…
Reporter:
…o întâlnire romantică…
Joni Pețca:
…tinerii își petreceau timpul în restaurante, la baluri sau în alte locuri de distracție.
Ani Pețca:
Eu lucram ca ospătară, soțul meu era frizer la un hotel, iar drumul lui trecea prin restaurantul unde lucram eu.
Eu am avut o vecină care m-a invitat la Biserică. Când am ajuns acolo, m-am răzgândit și n-am mai vrut să intru în Biserică, ci i-am spus vecinei că-mi pare rău și o să vin altă dată. Doream să fug și să nu intru. Nu știam ce se petrece cu mine, dar mai târziu am realizat că era o putere negativă, care nu voia cu nici un chip ca eu să intru în Biserică.
Am intrat, totuși, și prin acei oameni de la amvon, prin cor și prin orchestră, Dumnezeu a vorbit vieții mele și sufletului meu și a punctat exact ceea ce avea nevoie sufletul meu. Predicatorul spunea: „Tu ai bani, ai aur, ai tot ce-ți dorești și totuși n-ai pace și liniște în sufletul tău și-n așternutul tău!”. Și așa era, pentru că eu nu aveam pace și liniște în sufletul meu.
De multe ori umflam notele de plată și nu aveam liniște din cauza aceasta, pentru că erau bani necinstiți. Când Dumnezeu m-a chemat, atunci am primit lumina Lui și am înțeles că nu este voie să furi. Am zis: „Doamne, de astăzi mă întorc la Tine”. În seara aceea m-am hotărât să nu mai fur niciodată.
Dumnezeu mi-a dat putere să iau foarte în serios pocăința, cu toate că aveam doar 22 de ani. M-am căit de toate păcatele făcute și de tot ceea ce am greșit înaintea lui Dumnezeu. Am vrut să am o viață nouă. Dumnezeu a vorbit inimii mele într-un mod deosebit în seara aceea. Pentru prima dată în viața mea am simțit dragostea lui Dumnezeu, care a intrat ca un foc ce ardea în sufletul meu.
Am văzut că nici banii, nici casele de modă, nici restaurantele, nici barurile de noapte pe care le frecventam la hoteluri în Timișoara și în Arad, nu-mi aduceau fericirea. În fiecare dimineață îmi părea rău, eram cu sufletul zdrobit. Soțul meu consuma foarte mult alcool și eram foarte nefericită.
În seara aceea, cu adevărat, Dumnezeu mi-a dat pace sufletească și am spus un DA hotărât lui Dumnezeu. Îmi pare bine toată viața pentru pasul acela pe care l-am făcut și pentru decizia din acea seară.
Reporter:
Primul lucru cu care Duhul Sfânt v-a cercetat atunci, au fost înșelăciunile pe care le făceați la notele de plată. Astăzi corupția este la rang de normal. Toată lumea are impresia că, dacă furi, acesta este normalul. Sau dacă nu furi, ești prost și nu poți să realizezi nimic.
Ani Pețca:
Sunt convinsă că nu poți să ai pace, nu poți să ai fericire și nici binecuvântare din nimic ce este furat. Nu am dobândit nimic, totul mi s-a scurs printre degete. Totul a fost risipit în baruri de noapte, în case de modă și n-am putut să zidesc și să clădesc nimic.
După ce m-am întors la Dumnezeu, am renunțat la acea meserie pentru că nu am mai vrut să dau cu mâinile mele alcool nimănui. Mă simțeam vinovată de acel alcool pe care îl dădeam altora și m-am hotărât FERM să nu mai particip la distrugerea altor vieți. Mi-am căutat alt serviciu.
Dumnezeu a binecuvântat puținul pe care l-am câștigat și am putut după aceea să progresez în mod cinstit. Dumnezeu a binecuvântat într-un mod deosebit viața noastră și casa noastră. El a făcut mari minuni după aceea și mi-a binecuvântat familia. Aș spune oricui că din bani cinstiți poți să faci ceva, dar din furat niciodată nu vei clădi nimic.
Joni Pețca:
Pentru mine corupție înseamnă ca cineva să facă orice ca să-și atingă scopul. Va trece peste cadavre și peste orice principiu ca să comită imoralitatea. Din 1975 până astăzi, lumea în care trăim, vremurile și orânduirile s-au schimbat. S- au schimbat și oamenii, dar păcatul a rămas același. Și noi avem de luptat cu el.
Este nevoie de puterea lui Dumnezeu ca oamenii să fie transformați, să fie eliberați de păcat și societatea în care trăim să fie vindecată. Numai Unul singur o poate vindeca, și acela este Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos.
Reporter:
După ce soția dumneavoastră s-a hotărât să se întoarcă la Dumnezeu, v-ați împotrivit ei foarte puternic.
Joni Pețca:
Când ea s-a hotărât să pornească pe calea Domnului, pe calea credinței, pe calea cea îngustă, eu, ca om, ca bărbat, am zis: „Ce bine! Nimeni nu-i mai fericit ca mine. Iată că acum am o femeie cinstită, care îmi calcă hainele, mă așteaptă cu mâncarea pusă pe masă, cu drag, cu respect, mă cinstește. Am așadar soția ideală, și în plus eu pot să-mi fac de cap”.
În nebunia mea, am întreprins multe lucruri împotriva deciziei soției mele de a se întoarce la Dumnezeu. Împreună cu șeful de unitate unde lucra ea, am pus la punct o acțiune ca s-o determinăm să se lase de pocăință, pentru că în prima lună după pocăința ei mi-a plăcut, dar după vreun an și jumătate deja nu mi-a mai plăcut. Cel ce era stăpânul meu începea revolta. Eu îi slujeam unuia care era o forță antagonistă Aceluia căruia Îi slujea soția mea.
Ani Pețca:
Eu n-am știut că în spatele meu se ducea acel război. Șeful meu, care era foarte bun prieten cu soțul meu, și toți colegii mei aveau un singur gând: să mă „despocăiască”! Eu nu am știut lucrul acesta, dar am văzut că luptele se întețesc și mă rugam în fiecare seară lui Dumnezeu, acolo în așternutul meu, și simțeam acele puteri care în fiecare seară voiau să mă tragă la dans, la restaurant, la pahar și așa mai departe.
La cinematograf m-au băgat chiar cu forța, dar n-am vrut să mă uit cu nici un chip. Am stat în poalele soțului meu, m-am încăpățânat și am zis: „Cu nici un chip nu vreau să-L trădez pe Domnul meu”. Și n-am vrut să fac nici un compromis. Dumnezeu mi-a dat putere pentru că a văzut sinceritatea mea, că n-am vrut să compromit calea Domnului.
Reporter:
Domnule Pețca, cum v-ați întors dumneavoastră?
Joni Pețca:
Erau deja câțiva ani în care am văzut în soția mea un model bun, o creștină autentică, o femeie care nu doar că spunea ceva, dar și împlinea. În zilele acelea, ea trăia o mare fericire. Ceea ce m-a șocat pe mine a fost transformarea ei.
Înainte de a se întoarce la Domnul, ea niciodată nu a spus: „Iartă-mă!”, chiar dacă era vinovată. Înainte de pocăință, în vremea de neștiință, puteam să fac orice cu ea, s-o supun la orice fel de lucruri rele, ea nu spunea:
„Iartă-mă!”. Dar din momentul în care a intrat Mântuitorul în viața ei și i-a schimbat gândurile și sentimentele, la cea mai mică greșeală sau vină ea spunea: „Iartă-mă!”. Asta m-a pus pe gânduri: „Ani e schimbată. Oare cine a putut s-o schimbe? Cine a transformat-o?”.
Răspunsul îl știu acum: este Cristos, Mântuitorul lumii, Cel care schimbă gândirea și reacțiile omului, Cel care pune o nouă voință în interiorul omului și dă acea calitate a smereniei. Și asta este de dorit pentru orice om.
Reporter:
Soția a fost, într-un fel, prima Biblie pe care ați citit-o.
Joni Pețca:
Pot să spun că da. Apostolul Petru, atunci când le scrie distinselor doamne, făcând apel la faptele bune pe care ele trebuie să le facă înaintea soților lor prin traiul lor frumos și curat, le spune că ele au mult de câștigat dacă îmbrățișează această frumoasă învățătură a Evangheliei. Ele pot să-și câștige soții pentru Cristos prin felul frumos și curat de trăire. Eu am citit în faptele soției mele dragostea lui Dumnezeu.
Dumnezeu să ne ajute ca noi, cei care am gustat transformarea, fericirea și bucuria, să răspândim în jurul nostru această mireasmă, acest parfum al Împărăției lui Dumnezeu.
Reporter:
Cum s-a transformat viața dumneavoastră?
Joni Pețca:
După întoarcerea soției mele, eu am alunecat din rău în mai rău. Și am ajuns într-o fază tare grea, pe care eu am numit-o culmea alcoolismului sau omul care caută un refugiu de răzbunare, omul care se supără și se închide în sine pentru că, vezi Doamne, soția s-a pocăit.
Am ajuns pe o pantă tare urâtă, la alcoolism și comă alcoolică. S-a întâmplat în anul 1977 pe 13 septembrie.
Atunci a fost ultima zi când am consumat băuturi alcoolice.
După ce am ieșit de la serviciu, așa cum obișnuiam atunci, m-am oprit într-un loc unde se consuma alcool, mi-am luat „doza zilnică” și m-am îndreptat spre casă. Dar când am ajuns acasă, nu m-am așezat bine jos și am fost cuprins de o tulburare interioară, apoi de un fenomen ciudat: au început să mi se umfle încheieturile de la mâini, de la picioare, am început să am halucinații în fața ochilor. Nu știam ce se întâmplă cu mine. Eram în culmea disperării și mă gândeam: „Oare ce va fi? Se termină viața mea?”.
În clipele acelea am simțit înăuntrul meu un impuls care-mi spunea: „Stai! E nevoie să stai. E nevoie să te cercetezi”.
Trei zile nu m-am dus la serviciu, chinuit de starea în care eram. La un moment dat am strigat înăuntrul meu:
„Dumnezeule, dacă exiști, Te rog coboară aici, lângă patul meu de chin și de suferință, și ia-mi starea aceasta de apăsare”. Era o presiune peste mine, era un vid, un gol imens înăuntrul meu și o apăsare puternică. N-aveam liniște.
Voiam să uit, să mi se șteargă din minte acele emoții, acele dureri, acele poveri, acele apăsări, dar nu puteam. Voiam să fug undeva, să scap de chinul acela care era peste mine. Și atunci, din adâncul meu a izbucnit dintr-o dată cererea aceasta și strigătul acesta.
În Psalmi, Biblia spune: „Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile lui”. Dumnezeu ia seama și îl ajută. Era strigătul meu disperat: „Dacă exiști, Dumnezeule, fă ceva! Descoperă-Te, iar eu am să mă pocăiesc”. O aveam ca model pe soția mea.
După câteva momente am adormit. Trecuseră deja 2 zile de acest chin. Nu știu cât timp am dormit, dar când m- am trezit, m-am trezit ca venit dintr-o altă lume. Îmi răsunau în urechi cuvintele pe care le pronunțasem: „Dacă exiști, descoperă-Te, iar eu am să mă pocăiesc”. Și m-au marcat așa de tare că prima dată mi-au inspirat groază: „Doamne, dar eu parcă n-aș vrea să mă pocăiesc”.
După aceea am stat, am început din nou să cântăresc și-am zis: „Dar cine a luat dezastrul de peste mine? Cine mi-a dat din nou echilibru?”.
Până când să intru în coma aceea, consumam enorm de mult alcool, fumam foarte multe țigări și soția mea nu răzbea să-mi ducă costumele la curățat, pentru că erau pătate și ca vai de ele, în urma acestor escapade alcoolice.
Cine mi-a redat mie demnitatea și calitatea de om? Aveam un ușor tremur de mâini și nu-mi puteam profesa meseria de frizer decât dacă apelam iar la 50 sau 100 de grame de „tărie”, și atunci, pentru un timp, înceta tremurul acela. Dar o forță deosebită, dumnezeiască, a restabilit echilibrul în ființa mea.
Reporter:
Doamnă Ani Pețca, de ce credeți că nu ați găsit plăcere în lumea aceasta?
Ani Pețca:
Aveam 22 de ani și eram tânără. Îmi plăcea tot ce era frumos și alergam după frumos. Alergam după lumea aceasta și plăcerile ei. Mi-am permis chiar orice, pentru că aveam meseria de ospătară, care era foarte bănoasă. Soțul meu era unul dintre frizerii buni și împreună câștigam foarte mult. Copii nu aveam, așa că mi-am permis orice.
Dar nimic din lumea aceasta n-a putut să-mi dea pacea sufletească și fericirea – nici aurul, nici banii, nici restaurantele. Nimic n-a putut să mă satisfacă sufletește. Era un gol imens în interiorul meu. Și acel gol a fost umplut în seara aceea decisivă, când L-am cunoscut pe Domnul cu adevărat și El a intrat în inima mea.
Joni Pețca:
Pe mine puterea directă a lui Dumnezeu m-a eliberat de puterea aceea a alcoolului, de teama și de frica morții, care era peste mine.
Dumnezeu mi-a redat identitatea și echilibrul moral. M-a ridicat în capul oaselor și mi-a pus în gură o cântare nouă spre slava Lui. Binecuvântat să fie Numele Lui.
Reporter:
Cum ați scăpat de alcool? Cum ați putut fi eliberat complet, fără tratamente și terapii?
Joni Pețca:
Vedem cât de mulți oameni sunt în jurul nostru cuprinși de patima aceasta. Eu am avut un tratament deosebit.
Nu spun și nu neg că medicina are rolul ei. Dar peste toate există o forță care se cheamă Dumnezeu. Iar El, într-o clipă poate schimba, poate transforma, poate ușura, poate vindeca și poate elibera.
Eu eram acel nenorocit din Biblie și Dumnezeu Și-a onorat Cuvântul. A ascultat strigătul meu și a coborât acolo, la patul meu de durere și de suferință, și m-a eliberat.
Dragul meu cititor, Dumnezeu poate transforma viața ta și viața soțului sau a soției tale și îți dă o familie.
Ani Pețca:
Dumnezeu a răspuns rugăciunilor și lacrimilor mele pentru soțul meu. Eu am alergat la oameni, dar oamenii nu m-au putut ajuta, însă Dumnezeu a făcut o mare minune. Dintr-un alcoolic a devenit un om deosebit. I-am mulțumit lui Dumnezeu cu multe lacrimi și m-am încrezut în El.
Dumnezeu ne-a dăruit cinci copii orfani, pe care îi îngrijim cu multă dragoste.
Reporter:
Viața dumneavoastră este binecuvântată pentru că a fost un moment când ați decis să vă puneți în slujba lui Dumnezeu. Și El nu rămâne dator, El dă binecuvântarea.
Ani Pețca:
Dumnezeu a mai făcut o mare minune în viața mea. Eu am fost foarte bolnavă, am fost operată, și doctorul nu credea că mă voi mai vindeca vreodată.
De-abia am putut coborî treptele spitalului și eram disperată. Dar într-o seară am îngenuncheat cu disperare înaintea lui Dumnezeu și în noaptea aceea Dumnezeu m-a vindecat complet.
Medicul mi-a spus: „Recunoaștem că peste puterile noastre omenești, există o putere a lui Dumnezeu și aceasta te-a vindecat!”. De atunci sunt complet vindecată. Îi mulțumesc Domnului din tot sufletul meu. Ce nu pot să facă oamenii, face Dumnezeu, și este minunat să avem un Dumnezeu așa de măreț, care are milă de nevoile și de durerile noastre.
