LUCRAM CA MANECHIN – TOP MODEL.
PE SCENĂ MĂ SIMȚEAM CINEVA, MĂ SIMȚEAM ADMIRATĂ, CEEA CE ÎN FAMILIE ȘI ÎNTRE PRIETENI NU SE ÎNTÂMPLA.
Prin trupul nostru și prin ceea ce făceam îi „încălzeam” pe acei bărbați, le provocam instinctele primare.
Gabriela a crescut într-o familie dezorganizată. A fost un copil lipsit de înțelegere din partea celor din jur. A făcut baschet, pictură și chitară. A încercat și bioenergia.
Gabriela Militaru (Bidalach):
Eu am ajuns la Biserică pe fondul unei tulburări sufletești, a setei de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Citeam Biblia, dar mă consideram foarte murdară.
Eram și un copil neadaptat. Mi-a fost întotdeauna foarte greu să mă deschid față de comunitate, față de cei din jur, chiar și față de familie, față de colegi, față de prieteni.
Reporter:
Cum ai ajuns la Biserică?
Gabriela Militaru (Bidalach):
I-am spus lui Dumnezeu cu toată sinceritatea: „Doamne, ajută-mă să Te cunosc. Du-mă într-un loc unde să Te cunosc pe Tine, unde să aflu despre Tine și să știu cum să mă apropii de Tine”.
Reporter:
Cineva spunea: „Spre Dumnezeu unii urcă pe poteca cea mai abruptă, alții înconjoară puțin muntele și se tot învârt și tot urcă spre Dumnezeu, dar la final tot la Dumnezeu ajungem”. Perspectiva aceasta mi se pare complet greșită și neadevărată. Spre Dumnezeu nu există decât o singură cale – Isus Cristos. Nu poți ajunge la Dumnezeu prin bioenergie, de exemplu.
Gabriela Militaru (Bidalach):
Într-o duminică m-am dus la o Biserică neoprotestantă. Pentru mine tot ceea ce s-a spus în acea duminică la Biserică a fost efectiv Cuvântul lui Dumnezeu. Am savurat cântările, predica, până și virgulele, absolut totul.
Atunci am înțeles că Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, a murit pentru mine. Am înțeles că El are într-adevăr puterea să mă schimbe.
Mi-am dat seama că din toată gândirea mea despre Dumnezeu și din tot sistemul meu de valori și de cunoștințe despre Dumnezeu, îmi lipsea o părticică foarte importantă – îmi lipsea tocmai cheia: DOMNUL ISUS CRISTOS.
Reporter:
L-ai întâlnit pe Mântuitorul lumii. Cum s-a schimbat viața ta după acea întâlnire cu Fiul lui Dumnezeu?
Gabriela Militaru (Bidalach):
În ziua aceea am primit foarte multe răspunsuri la întrebările pe care le aveam despre Dumnezeu.
Cunoscându-L pe El, am simțit că tot ceea ce se spunea în Biserică, toate acele principii eu le aveam deja și am descoperit că lucrurile după care tindeam eu se aflau acolo. Mediul și oamenii pe care mi-i doream erau acolo. Am înțeles că aceea era lumea în care trebuia să intru.
Nu am renunțat imediat la lumea de afară. Mai eram încă manechin, dar în mine a început o luptă interioară, care m-a făcut să renunț la școala și la viața de manechin.
În momentul în care mi se cerea să fac un compromis, să fac un păcat, eram foarte tulburată, foarte zbuciumată. În sufletul meu se dădea o luptă enormă, luptă de care mi-era deja groază. Atunci am aruncat armele și am zis: „Doamne Isuse, nu mai vreau nimic. Vreau ca Tu să mă conduci”.
Reporter:
Spune-ne puțin despre cariera ta de manechin.
Gabriela Militaru (Bidalach):
Învățam cum să mergem pe scenă, cum să avem un mers frumos, un trup care se unduiește frumos, mișcări care atrag ochiul și atenția asupra noastră, cum să ne întreținem. Am învățat să facem sport, aerobic, masaj, să ne îngrijim fața. Am învățat cosmetică, igienă, coafură, freze, machiaj; tot ce trebuie pentru a intra pe scenă.
Reporter:
Ce satisfacții aveai în urma apariției pe scenă, când prezentai parada modei sau o linie nouă de îmbrăcăminte?
Gabriela Militaru (Bidalach):
Plecam de la ideea că ceea ce le arătam oamenilor era un lucru bun și încercam să aduc bucurie. Consideram că prin ceea ce arătam eu, prin zâmbetul meu, prin prezența mea, aduceam o bucurie.
Atunci când intram pe scenă mă simțeam cineva, mă simțeam admirată, lucru care în familie și între prieteni nu se întâmpla. Acolo mi se dădea posibilitatea să-mi pun în evidență calitățile de femeie și de tânără, ca personalitate, pentru că fiecare manechin are o altă personalitate.
Fiecare își alegea hainele în funcție de personalitatea sau felul ei de a fi sau de a merge. Acest lucru îți dădea posibilitatea să pui în valoare acea haină. De fapt, afișam imaginea unei personalități deosebite, astfel încât îi făceam pe cei care priveau acele haine să-și dorească să devină și ei acel om care dădeam noi impresia că suntem.
Îmi plăcea faptul că mă simțeam ca o artistă. Cu fiecare haină pe care o îmbrăcam eram parcă o altă persoană, cu un alt rol, iar acest lucru îmi dădea o mare satisfacție. Parcă jucam mai multe roluri din diverse filme.
Reporter:
Vorbeai despre compromis și păcat, lucruri la care ți-a fost dificil să renunți, dar până la urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai renunțat. Care erau acele compromisuri sau păcate la care a trebuit să renunți?
Gabriela Militaru (Bidalach):
La prezentările de modă, de multe ori erai obligată să iei haine care nu ascundeau prea mult – puneau în evidență picioarele, decolteul mai mare sau trebuia să faci niște mișcări mai provocatoare. Și toți știm că un bărbat se simte atras și nu-și mai dorește haina aceea, ci dorește corpul acelei femei. Bărbații care participau la prezentări erau oameni bogați și fără scrupule. Se întâmpla foarte des ca după prezentare să vină să îți facă propuneri indecente.
Este o lume periculoasă și după ce-ai intrat în ea este foarte greu să mai ieși. Dacă ai început să trăiești cu un bărbat, mai ales un bărbat mai în vârstă și cu bani, ți se duce vorba și mergi din bărbat în bărbat, fie că vrei, fie că nu vrei.
Prin trupul nostru și prin ceea ce făceam îi „încălzeam” pe acei bărbați, le provocam instinctele primare. Asta îi făcea pe ei să se simtă bine și nicidecum haina de pe noi. Lor le-ar fi plăcut să apărem cu cât mai puține haine…
Apoi, pentru fetele tinere era foarte greu să-și contureze propria lor personalitate. Ele efectiv le imitau pe cele de dinaintea lor. În primul rând că își vopseau părul în diverse culori, crezând că sunt mai deosebite, apoi prin machiaj, prin hainele foarte extravagante. Acest lucru le îndepărta de ele însele, le făcea să devină dezgustătoare, în loc să fie atractive.
Și eu personal am avut această problemă, până când am zis: „Nu mai vreau. Vreau să fiu eu însămi!”.
Am rămas surprinsă că cei din jurul meu au admirat această schimbare. Multe fete cu care mă întâlnesc, chiar și foste manechine, rămân surprinse și îmi spun: „Ce bine arăți!”, deși nu folosesc nici machiaj și nici o freză deosebită.
De aceea vreau să le transmit un mesaj fetelor: „Fiți mulțumite cum sunteți! Dumnezeu v-a făcut așa cum trebuie!
Nu trebuie să mai faceți voi schimbări!”.
Dacă avem în fiecare zi o părtășie reală cu Dumnezeu și-L considerăm cu adevărat prietenul nostru, El va scoate la iveală frumusețea din noi, pe care tot El a pus-o acolo.
Reporter:
Ce frumusețe crezi că vrea Dumnezeu să afișeze un bărbat sau o femeie?
Gabriela Militaru (Bidalach):
Eu cred că Dumnezeu vrea ca această frumusețe să vină din interior spre exterior, nu din exterior spre interior. Dacă Îi permitem lui Dumnezeu să ne schimbe interiorul, să pună dragoste în noi, atunci totul va fi bine.
Dumnezeu ne va da înțelepciunea să ne alegem freza și hainele potrivite, astfel încât să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru.
Reporter:
Binecuvântare, nu provocare… Biblia spune: „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”.
Gabriela Militaru (Bidalach):
Dacă spui: „Nu contează ce crede celălalt, contează doar ca eu să mă simt bine, indiferent de ceilalți”, înseamnă că mai ai mult de lucrat la bunătatea ta.
Și dacă Dumnezeu ar spune: „Nu contează ceea ce vrei tu, trebuie neapărat să faci ceea ce spun Eu”, ar însemna că am devenit niște roboți.
Ca manechin am putut să cunosc cu adevărat murdăriile lumii și mai ales a oamenilor bogați, pentru că meseria de manechin te introduce într-o lume a oamenilor cu bani. Tinerii care ajung acolo sunt aruncați într-o lume în care nu există scrupule, sunt învățați niște lucruri care lor li se par bune, dar care, de fapt, sunt lucruri imorale.
Și eu am crezut la început că fac lucruri bune, că pot să le aduc bucurie celorlalți. Șansa mea a fost că la mine meseria de manechin s-a limitat doar la scenă. Când coboram de pe scenă, redeveneam aceeași fată care eram zi de zi.
Încercam să nu ies din principiile mele și prin asta s-a dovedit că nu mă puteam adapta acelei lumi.
Chiar dacă după o prezentare mi se propunea, ca și celorlalte fete, să ieșim la un suc, la o cafea, să oferim companie oamenilor de afaceri sau celor care ne priveau, eu nu mergeam. Rămâneau surprinși că nu mai eram aceeași persoană de pe scenă – foarte atrăgătoare, cu mișcări unduitoare și care dorește să atragă atenția asupra ei. În afara scenei eram eu însămi, cu principiile mele și cu dorințele mele. Acordam respect și impuneam respect, iar lucrul acesta nu le plăcea.
Am intrat în această lume pentru că am crezut că este bine să devin manechin, că mă va ajuta să am popularitate, să fiu ca vedetele pe care le vedeam la televizor.
Reporter:
Ți-ai dorit să fii apreciată, mai ales că și copilăria ta a fost marcată de o familie dezorganizată. Când aveai 10 ani, tatăl tău a plecat de acasă și ți-ai fi dorit să fii acceptată și încurajată. Pe scenă îți simțeai împlinite aceste nevoi?
Gabriela Militaru (Bidalach):
Da. Pe scenă eram în centrul atenției. Știam că oamenii mă admiră. Este un lucru extraordinar, mai ales că fetele își doresc foarte mult să fie admirate și apreciate.
Reporter:
Ai avut un moment când L-ai întâlnit pe Isus Cristos și El ți-a schimbat viața. Ai renunțat la dorința de a deveni un manechin de renume și ai început să lucrezi ca învățătoare la o grupă de copii mici din Biserica la care mergeai – ceva foarte „domestic” în comparație cu cariera de manechin.
Cum ți-a schimbat Cristos modul de a gândi, mintea, filozofia de viață?
Gabriela Militaru (Bidalach):
Prin ceea ce făceam înainte căutam să mă împlinesc pe mine însămi, să obțin bucurie și fericire. Dar după ce L- am descoperit pe Isus Cristos și El a pus dragoste în mine, după ce am simțit împlinirea și căldura sufletească pe care le- am primit de la El, am renunțat la egoismul meu.
L-am simțit foarte liberă când mi-am dat seama că eu, ca și creștină, pot să mă îmbrac cum îmi place. Mie îmi plac foarte mult hainele largi și lungi, să nu se vadă prea mult. Dar lumea de afară, inclusiv fostul meu prieten, voia să mă îmbrac sexi, cu haine mulate pe corp, ceea ce pe mine mă stresa.
Reporter:
Tu ai devenit o creștină-model pentru multe alte femei. Încerci să ai o inimă smerită și o viață trăită în dragoste, plină de bunătate și de compasiune pentru cei din jur.
Gabriela Militaru (Bidalach):
La început știam multe lucruri despre Cristos, dar încă cochetam cu păcatul. Credeam că ceea ce fac în lume, deci faptul că mă machiez, că mă îmbrac cu fustă scurtă, că ies pe scenă, nu are cum să-mi deranjeze viața creștină.
Mi se părea că este ceva normal, o meserie ca oricare alta, care nu poate deranja. Dacă o faci în limitele respectului, deci nu păcătuiești, nu te culci cu cineva care nu este soțul tău, nu superi pe cineva, nu lovești, nu minți, nu furi, înseamnă că nu faci nimic rău.
Dar am văzut că nu trebuie nici măcar să ispitești pe cineva, lucru pe care eu îl făceam cu brio pe scenă. Mi-am dat seama că prin ceea ce fac, eu stârnesc poftele sexuale ale acelor oameni, și nicidecum bunătatea din ei, pentru care Dumnezeu i-a făcut. Eu fructificam ceea ce Satan voia să stârnească în ei: instinctele primare. Atunci am zis: „Doamne, eu Te cunosc pe Tine, eu vreau să trăiesc pentru Tine, dar eu ce fac? Eu îl ajut pe Satan, deci sunt o unealtă a lui Satan?”. Aceasta m-a făcut să mă schimb radical.
În momentul când L-am primit pe Domnul Isus în inimă, am fost așa de tulburată încât am spus: „Doamne, dar eu NU sunt plină de dragoste, NU sunt plină de compasiune, nu sunt așa cum vrei Tu. Doamne, eu mă opresc!” . Atunci am renunțat la această carieră.
Chiar prietenilor mei din lume, cărora li se părea normal să aibă o groază de prietene și să se culce cu ele, eu le spuneam că nu este bine ceea ce fac. Ei recunoșteau că nu este bine, dar totuși nu se schimbau.
Le spuneam: „Când te legi de o fată, o provoci să se implice sentimental. Dar când o părăsești, ea se simte trădată și lovită în suflet. Și cine ești tu să lovești în sufletul ei? Sufletul e creat de Dumnezeu, nu de om”.
Eu cred că este ca și cum ai lovi-o cu o sticlă în cap, faptă care este considerată crimă și pentru care faci pușcărie.
Dar pentru sufletul fetelor lovite cine plătește?
Sau al băieților loviți, pentru că aveam și prietene care făceau „colecție” de băieți – le dădeau chiar note și îi categoriseau cu un limbaj foarte urât.
Nu puteam să-i înțeleg pentru că prietenii mei aveau alte principii, iar eu mă simțeam stresată în preajma lor.
I-am pierdut pe toți acei prieteni, când m-am întors la Cristos, dar nici nu le-am simțit lipsa, pentru că acum am mulți prieteni creștini. Am pierdut vreo 10-15 prieteni, dar am câștigat vreo 70-80 care sunt oricând dispuși să mă ajute, și o „armată” întreagă care să se roage pentru mine.
Reporter:
De acolo, de sus, de pe scenă, de sub lumina reflectoarelor și a rampei, ai coborât la copii.
Gabriela Militaru (Bidalach):
Copiii te admiră așa cum ești. Nu trebuie să te machiezi sau să zâmbești într-un anumit fel. Dacă ești tu însăți, le zâmbești și dai mâna cu ei, atunci îți sunt cei mai buni prieteni.
Reporter:
Deosebirea dintre cele două lumi este mare: o lume văzută prin ochii unora care au bani și care merg la prezentările de modă ca să admire, așa cum spuneai tu, nu atât hainele, cât mai mult trupurile acelor fete care poartă hainele respective, și o lume văzută prin ochii nevinovați și sinceri ai unui copil care admiră sufletul.
Copilul poate nici nu remarcă ce haine ai, dacă ai o fustă strâmtă sau largă, dacă ești în pantaloni, dacă ești machiată sau nu. Copilul îți vede și îți simte sufletul.
Gabriela Militaru (Bidalach):
Da. Copiii dau valoare hainelor prin faptul că sunt purtate de tine. Ei se bucură. Ei vor ține minte hainele tale pentru că le porți tu, pentru că tu ești prietenul lor și le oferi dragoste și bucurie.
Cei din lume nu vor ține minte hainele, ci trupul tău. Dacă hainele pun bine în evidență picioarele, mâinile sau sânii, atunci te vor ține bine minte. Și vor zice: „Tipa asta arată bine!”. Pe când un copilaș spune: „Hainele acestea sunt frumoase pentru că sunt purtate de învățătoarea mea!”.
Reporter:
Și dacă, de exemplu, în loc de cap nu ai avea nimic, pe cei din lume nu i-ar deranja deloc. Ei văd o altă parte… poate chiar îi deranjează dacă le arăți că mai și gândești…
Gabriela Militaru (Bidalach):
Da, mai ales pe unii bărbați. Când dau de așa ceva, fug. Dacă s-ar putea să nu vorbești sau să vorbești doar lucruri mărunte, mici prostioare, atunci e perfect.
Deci atât timp cât nu suntem zidiți și înrădăcinați în Cuvântul lui Dumnezeu, calitățile pe care Dumnezeu le vrea pentru noi, ca să devenim sfinți, nu ies la iveală. Nu putem deveni buni creștini dacă nu Îl lăsăm pe EL să ne modeleze, dacă nu acceptăm condițiile pe care EL le pune.
Asta necesită citirea zilnică a Bibliei, rugăciune zilnică și mai ales aplicarea a ceea ce citești. Este ușor să citești, dar greu să aplici.
Reporter:
Mântuitorul nostru iubit, Domnul nostru Isus Cristos, spune: „Dacă […] nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția Cerurilor”.
Tu ai ales să te faci ca un copilaș în modul liber de a gândi, în sinceritate, în lipsă de ipocrizie, de egoism, de prefăcătorie. Ce ți-ai dori să realizezi în viață?
Gabriela Militaru (Bidalach):
Mi-aș dori să devin misionară. Dar nu vreau să merg singură, ci vreau să am o familie misionară. Mă rog Domnului pentru aceasta. Vreau să merg în misiune, să fiu o soție misionară și o misionară foarte bună.
(N.A. La data lansării acestei cărți, Gabriela este într-adevăr misionară. S-a căsătorit și împreună cu soțul ei au plecat din Timișoara și s-au stabilit ca misionari într-un sat din județul Caraș-Severin.)
Reporter:
De la viața de scenă vrei să cobori în mijlocul junglei. Dintr-o „junglă” în altă junglă… De pe scenă, unde prezentai moda prin trupul tău, vrei să pleci misionară ca să-L prezinți pe Cristos prin vorbele tale, prin sufletul și prin caracterul tău.
Lucrul acesta poți să-l faci și la 70 de ani, cu aceeași strălucire. Prezentarea lui Cristos este ceva ce nu poate fi atins sau învechit de trecerea timpului. Apoi tu te adresezi sufletelor oamenilor, nu trupurilor lor. Cum a fost copilăria ta?
Gabriela Militaru (Bidalach):
Era frumoasă când mă retrăgeam în visurile mele. Am fost un copil neadaptat, trăiam numai din visuri, bazat pe ceea ce vedeam la televizor, pentru că în familie n-am primit căldură, admirație și dragoste. Părinții mei nu-mi puteau da fericire, deoarece mereu erau tensiuni între ei.
Tata era alcoolic, iar mama era foarte nervoasă, mai ales când el venea beat acasă. Indiferent ce spunea mama sau cât de mult se enerva, el continua să vină beat. Tensiunile, certurile, uneori chiar și bătăile erau foarte multe, iar pe mine, ca și copil de 6, 7, 8 ani m-au marcat mult.
De multe ori seara, când în bucătărie era scandal și ceartă, eu mă retrăgeam în camera mea și, pe întuneric, să nu mă vadă nimeni, mă puneam pe genunchi și mă rugam Domnului cum știam eu: „Doamne, fă-i pe părinții mei să nu se mai certe, să nu se mai bată, să nu mai fie această tensiune în familie”.
Asta m-a făcut să mă închid în mine însămi, să fiu mai altfel decât ceilalți copii, să nu mă pot juca cu ei, să fiu mai retrasă, mai sentimentală.
Am fost și internată în spital, datorită gravelor probleme de adaptare, cauzate de situația din familie. Astfel de probleme există și în alte familii, deoarece erau mulți copii ca mine în spital, din cauza problemelor familiale.
Mama nu putea să înțeleagă cum aceste relații dintre ei au putut să mă marcheze pe mine. Dar sunt mulți copii, adolescenți sau persoane adulte acum, care sunt marcați de copilăria lor. Sunt chiar și copii care au vrut să se sinucidă.
După un an de zile de terapie am început să văd lumea cu alți ochi, să nu mai fiu copilul retras care se ascunde în colțul camerei. Am început să râd, să răspund la școală, ceea ce înainte nu făceam, datorită complexelor de inferioritate și a fricii că eu sunt așa cum sunt și am o familie așa cum am.
Reporter:
Înainte ai avut modele între prezentatoarele de modă. Care sunt acum modelele din viața ta?
Gabriela Militaru (Bidalach):
Acum modelul meu suprem este Isus Cristos. Mă întreb: Ce ar face Cristos în locul meu?.
Reporter:
Cum spune Apostolul Pavel: „Să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui. […] Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi!”.
Tu ai devenit o FĂPTURĂ NOUĂ prin puterea lui Dumnezeu. La fel ca mulți alții, și viața ta fost schimbată de El.
