Interviu realizat de Cristina Olariu.
AM FOST ÎN MOARTE CLINICĂ.
M-am ridicat deasupra patului și mi-am văzut trupul de sus.
L-am văzut pe micuțul meu Simonel, de 4 anișori, cu mutrița lui de copil necăjit.
Claudiu Lăpădat s-a dus împreună cu familia la o casă de vacanță, la munte.
În camera în care dormea împreună cu Lucia, soția lui, au fost scăpări de gaze de la o sobă și amândoi au fost intoxicați cu monoxid de carbon.
Claudiu Lăpădat:
Am încercat să ies afară, dar am căzut jos. Am încercat să mă ridic. Aveam niște dureri cumplite de cap. În cele din urmă soția mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu până la mine, mi-a dat mâna și m-a ridicat.
Am deschis ușa de afară și am căzut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reușit să mă ridic, în frigul acela de noiembrie, dimineața, undeva la munte.
Lucia Lăpădat:
Lucrul pe care l-am realizat după aceea a fost faptul că atât de ușor puteam să plecăm „acasă”. Îi spuneam lui Claudiu: „În noaptea asta chiar puteam să murim! Pur și simplu să plecăm de pe pământ!”.
La un moment dat m-am uitat în pat în stânga mea, la Claudiu, și mi-am dat seama că este absent. Sesizam că lipsește din trup, dar nu puteam să accept că este mort. Am început să dau cu cotul în el, să-l trezesc, să-l scot afară. Fața lui, modul cum arăta, faptul că n-a răspuns deloc la ghionturile mele, m-au îngrozit. Dădeam cu cotul în el, dar nu respira… Într-un final am reușit să-l trezesc, tot dându-i cu coatele. După ce s-a trezit, m-a ridicat și pe mine din pat și a ieșit afară. Eu mă simțeam foarte rău.
Când am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Dacă nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream.
Sângele meu era deja negru și gros ca o pastă.
Reporter:
Claudiu, ce s-a întâmplat cu tine în acest timp?
Claudiu Lăpădat:
Dintr-o dată, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului și mi-am văzut trupul de sus. Știam foarte clar ce se întâmpla în momentul în care sufletul meu a ieșit din trup. M-am văzut. Am văzut-o pe Lucia. În momentul acela am gândit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. Știam că sunt eu, adevăratul eu, sufletul meu, că sunt ieșit din trup și că am murit la propriu.
Reporter:
Te-a durut această ieșire din trup – moartea clinică?
E dureroasă desprinderea…?
Claudiu Lăpădat:
Pentru mine nu a fost dureroasă. Durerea la care ne gândim noi este durerea fizică, însă durerea spirituală este cumplită și va dura o veșnicie pentru cei ce ajung în iad.
Am început să urc. Am trecut prin tavan, prin acoperiș. Am ajuns deasupra casei. Mi-am văzut casa, mașina, becul din fața casei. M-am uitat spre cer. Erau nori deși și am început să urc. Nu era nimeni lângă mine, nici un înger, dar știam că sunt însoțit de prezența lui Dumnezeu. N-aveam nicio teamă…
Reporter:
Regrete ai avut?
Claudiu Lăpădat:
Deloc. Nici un regret. În momentul în care sufletul iese din trup, când duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta încetează. Așa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrimă, nici durere, nimic legat de pământ.
Am început să urc și, la un moment dat, de undeva din cer a început să curgă peste mine un fascicul de lumină.
Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parcă sub formă lichidă.
Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a făcut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pământului și am plecat.
În timp ce urcam, dintr-o dată am început să aud muzică. Era o asemenea muzică cum pe pământ nu există. Și undeva, departe, am văzut ceva mare și alb. De după obiectul acela uriaș și alb curgea spre mine acel râu de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu știu să-l descriu.
Mai târziu mi-am dat seama că era o poartă mare și albă, iar lângă ea erau niște omuleți foarte mici, pe care am început să-i aud strigându-mă. Mă salutau și mă chemau: „Vino, vino aici! Vino acasă!”.
În partea mea dreaptă au apărut cei 5 copii ai noștri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit și mi-a zis așa:
„Fiule, alege unde vrei să te duci: în Cer sau te întorci pe pământ?”. În clipa aceea, m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m- am uitat la fiecare în parte și i-am văzut așa de triști.
Știam că tot acolo, pe pământ, sunt și acele milioane de oameni pentru care mă rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a arătat copiii și mi-a arătat rugăciunea pentru care stau înaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuleții aceia mici care mă chemau și-am spus: „Doamne, eu vreau să mă duc în Cer!”.
Imaginile au dispărut și eu am continuat să urc. Poarta era foarte puțin deschisă și pe ea curgea râul acela.
Reporter:
Descrie-ne culorile și formele pe care le-ai văzut.
Claudiu Lăpădat:
Fără cuvinte. Vreau să vă spun ceva foarte important pentru înțelegerea lumii spirituale. În lumea spirituală nu este modul nostru de a gândi, al oamenilor de pe pământ. Pe pământ poți percepe o anumită parte a lucrurilor, o anumită porțiune din întreg. În lumea spirituală poți vedea și gândi de jur împrejur. Nu există limită. Știam și vedeam totul clar.
Acolo erau mămica mea, bunicii mei, acolo era Laurențiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau mulți oameni pe care îi cunoșteam. Mă strigau să mă duc acolo.
Ei au ieșit în fața porții, spunând: „Vino! Vino! Vino! Vino!”. Parcă era o galerie. Mă simțeam fantastic.
Reporter:
Totuși ești aici în carne și oase.
Claudiu Lăpădat:
Am fost oprit a doua oară de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: „Fiule, alege unde vrei să te duci: în Cer sau te întorci pe pământ?”.
Și mi i-a arătat încă o dată pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a arătat în spatele lor două sicrie: eram eu și Lucia, soția mea. Mi-am văzut propria înmormântare.
Le-am văzut cu ochii mei. Erau atât de reale. Dar mai real decât asta a fost altceva. În clipa în care mi-am văzut copiii, mi-a fost dat să trăiesc durerea lor în sufletul meu. A fost fără cuvinte. M-a blocat. Dar continuam să urc încet pentru că nu voiam să mă întorc înapoi.
L-am văzut pe micuțul meu Simonel, de 4 anișori, cu mutrița lui de copil necăjit.
Și Duhul lui Dumnezeu m-a întrebat ultima oară: „Fiule, unde vrei să te duci: în Cer sau te întorci pentru ei pe pământ? Ei sunt responsabilitatea ta”. În clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atenția.
M-am uitat la Cer, am văzut poarta aceea mare și albă. Am văzut râul acela care curgea pe poartă. I-am văzut pe oamenii care mă strigau și care mă așteptau acolo. Știam că într-o zi voi ajunge în Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei și știam că ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat încă o dată la Cer și-am spus: „Doamne, doar de dragul lor mă întorc pe pământ, doar pentru ei”.
Când am spus lucrul acesta am început să cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a început să scadă în dimensiune.
Râul era același. Cobora peste mine în continuare. Am coborât cu el. M-a adus până deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am văzut din nou casa, mașina, am trecut prin acoperiș și prin tavan.
Reporter:
Când te-ai întors în trup ai avut sentimentul că de abia ai plecat sau că a trecut mult timp?
Claudiu Lăpădat:
Când m-am trezit, în partea dreaptă a mea era cineva care-mi dădea cu cotul. Și-a dat tare și bine. Mi-am dat seama că mă doare. Nu știam cât mă lovise înainte.
M-am trezit. Mi-am dat seama că sunt din nou în trup, același trup, aceleași dureri. Și am auzit o femeie lângă mine care striga disperată: „Dă-te jos! Dă-te jos! Du-te afară! Coboară din pat! Dă-te jos! Du-te afară!”.
Cu greu am reușit să cobor. M-am dus afară. Am încercat să respir. În cele din urmă am ajuns la spital.
Reporter:
A fost o vizită la poarta cerului. Ți s-a dat har. Foarte puțini oameni au o asemenea șansă: să aleagă. Câte mămici nu-și lasă copiii orfani…
Claudiu Lăpădat:
Cred că aici suntem din nou la dispoziția harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, știe și are un plan cu viața fiecăruia.
Această experiență mi-a arătat că indiferent ce vârstă ai, cine ești din punct de vedere social, indiferent dacă ai sau n-ai bani, un lucru este sigur – moartea poate veni oricând. Problema este dacă ești gata să pleci? Și să pleci unde trebuie, adică în Cer, NU în iad.
Reporter:
Ce înseamnă acest „ești gata”?
Claudiu Lăpădat:
Înseamnă mai întâi de toate să intri în legământ cu Dumnezeu, să-L accepți pe Cristos ca Mântuitor și Domn al vieții tale. Să te nevoiești cu tot ce ești tu, să te lupți, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să umbli în voia Lui.
Reporter:
Ce-a schimbat în tine experiența aceasta?
Claudiu Lăpădat:
În primul rând mi-am dat seama cât sunt de slab, de trecător și cu siguranță că NU sunt stăpân pe viața mea. Eu știam teoretic aceste lucruri, din Scriptură, și îmi dădusem viața lui Cristos, dar acum le-am și trăit. Viața mea și a fiecărui om este doar în mâna lui Dumnezeu.
În al doilea rând, această experiență mi-a confirmat Scriptura. Tot ce credeam despre Biblie, pentru mine a devenit acum o realitate foarte puternică. Acum am trăit eu însumi această experiență. Și tot ce vorbește Biblia și Domnul Cristos și cartea Apocalipsa despre Cer, despre final, despre ce înseamnă Cerul, este adevărat.
Credința este acea încredere neclintită în Scriptură, în Cuvântul lui Dumnezeu și în Dumnezeu ca persoană.
Dorința mea este să văd milioane de oameni că merg pe același drum pe care merg și eu și pe care au mers milioane de oameni de-a lungul veacurilor.
Reporter:
Cred că le-am oferit cititorilor o lecție de viață și poate una de moarte, pentru că a trăi frumos și a muri frumos este un lucru extraordinar. A muri și a ști unde te duci. De un lucru putem să fim siguri: o să ne ducem și noi dincolo.
Claudiu Lăpădat:
Indiferent dacă ai avut sau nu o experiență ca mine, până la urmă NU experiența este definitorie, CI Scriptura. Pentru că Scriptura conține tot ce trebuie să știm. Ne oferă absolut totul, inclusiv promisiunea faptului că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care a inspirat Biblia, ne va ajuta să o și împlinim. Și aș spune că cel mai important lucru ar fi să-L acceptăm pe Cristos nu doar ca Mântuitor, ci și ca Domn al vieții noastre.
Al treilea lucru: să nu ne pierdem viața cu nimicuri, cu lucruri fără rost, cu lucruri care n-au valoare, cu atracții legate de lume. Afară piere o lume în păcat, oameni care au nevoie de acest mesaj al speranței. Dacă-L avem pe Cristos ca Domn, dacă ne iubim familiile și trăim aproape de ele, cred că Dumnezeu ne va da și o recoltă bogată. Și cred din toată inima mea că milioane de oameni din țara aceasta vor avea parte de nașterea din nou.
Reporter:
Dincolo de aceste lucruri, mai presus de orice, cel mai important este să-L vedem pe Dumnezeu și să trăim cu El.
Claudiu Lăpădat:
Acolo este finalul. Și e cel mai frumos lucru.
Absolut.
N.A. Noi nu absolutizăm experiența personală și nu facem din ea un principiu, pentru că doar Dumnezeu este Dar ne bucurăm când Dumnezeu îngăduie în viața noastră experiențe care să ne apropie mai mult de El.
