WILIAM SLOVIG

Interviu realizat de Daniel Grigoriciuc – Radio Vocea Evangheliei – Suceava

AM STRÂNS COMORI ÎN ACEASTĂ LUME: AUR ȘI ARGINT.

Înainte am avut tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea și liniștea pe care ni le-a dat Dumnezeu acum valorează mai mult decât orice.

Wiliam Slovig este cel de-al treilea membru al fostului grup muzical „Sonor”, actualmente „Harul”.

Wiliam Slovig:

Trei dintre frații mei au fost cercetați de Dumnezeu, rând pe rând, la interval de șase luni. Ei au făcut un legământ cu Domnul, dar eu am continuat să cânt cu o altă formație, din lume, bineînțeles. Eram legat de acele patimi: de a cânta sâmbătă de sâmbătă, duminică de duminică, de 20 de ani.

Credeam că eu n-am să mă pot rupe de acele seri în care ne găseam plăcerea, fiecare trăind în păcat. Banii pe care îi primeam ne-au legat foarte mult.

N-am crezut că va veni o zi în viața mea în care Dumnezeu să-mi schimbe traiectoria vieții. Mi-am pus diferite semne de întrebare: „De ce, de ce și iarăși de ce au făcut ei pasul acesta?”. Și ca să fiu mai pe înțeles: „De ce s-au pocăit ei, prietenii mei, care odinioară își duceau viața în desfrâu, în chefuri și în beții?”.

Într-o zi, prietenii mei m-au rugat să-i ajut cu acompaniamentul la o nuntă creștină. A fost o nuntă deosebită, la care pentru prima dată am simțit o liniște deplină, o liniște unde Dumnezeu îți oferă cercetare și poți să te gândești la viața ta. Am fost tare impresionat când pe masă n-am mai văzut băuturile alcoolice. În localul acela nu se fuma și pentru mine a fost o noutate.

Acolo, fratele Octavian Luncan m-a întrebat:

„Îți place cu noi?”

„Da, îmi place!” i-am răspuns.

„Noi avem un Dumnezeu care dorește ca și tu să-L lauzi pe El pentru că darul acesta de a cânta este de la El. Noi l-am folosit atâția ani spre slava unui alt stăpân, am avut alt stăpân. Nouă Dumnezeu ne-a schimbat viața. Gândește-te.”

M-am tot gândit. N-am putut să-i dau răspunsul pe loc, dar la un moment dat am zis: „Dacă Dumnezeu nu-mi vorbește, nu-mi spune, eu nu pot să fac pasul acesta”.

Eu am fost un om mai retras, mai moral, pentru că lucram într-o instituție de învățământ și luni dimineața, la ora 8, trebuia să fiu treaz. Asta m-a obligat ca în timpul nunților să nu folosesc mult alcool. Dar anturajele și momentele acelea parcă te obligau. Toți eram părtași la păcat.

Fratele Octavian mi-a spus: „Cere-I Domnului ceea ce-ți lipsește și El îți va da”. Asta deoarece eu i-am spus: „Tavi, nu pot să fac pasul acesta pentru că simt că îmi lipsește ceva, dar nu știu ce”.

A fost o întrebare care m-a urmărit timp de trei zile, după care Dumnezeu mi-a vorbit într-un chip minunat.

Vedeți, eu cred că pentru fiecare om există o zi în care Dumnezeu îi vorbește. Și pentru că El cunoaște caracterul nostru și felul nostru de a fi, El știe unde să lucreze.

Una dintre marile minuni este că toți ne-am întors la Dumnezeu rând pe rând, dar împreună cu soțiile noastre. Dumnezeu a considerat de cuviință ca acel ajutor potrivit pe care ni l-a dat, să fie de partea noastră. Și Dumnezeu ne-a vorbit fiecăruia în parte și soțiilor noastre la fel.

Au trecut două zile după ce am ajuns acasă. Încercam să găsesc răspunsul, dar nu l-am găsit. „Roagă-te Domnului și Domnul îți va da ceea ce-ți lipsește!”. A fost pentru prima dată când m-am pus în genunchi și m-am rugat ca Domnul să-mi vorbească. A doua zi am primit răspunsul. Un răspuns care m-a făcut să realizez cine sunt și ce pot să fiu dacă trăiesc cu Dumnezeu.

Inima mea era legată de o comoară. Aveam rude în Statele Unite și pe parcursul vieții am strâns comori în această lume. Mă refer la aur și argint.

Pentru noi, cei „din lume”, era o mândrie ca soțiile noastre să umble cu lănțișoare și cu inele. Le prezentam în fața mulțimii, pe unde cântam la nunți sau revelioane, să arătăm că sunt soțiile noastre și că avem bani. Era o fală pământească, dar am ținut foarte mult la acele bogății, pe care acum le socotesc ca un gunoi.

Cu o seară înainte I-am cerut Domnului și El mi-a răspuns a doua zi. În casa mea au intrat niște hoți care mi-au furat acele bogății. Mă refer la aurul pe care ani de zile l-am strâns și care nu avea practic nici o valoare în casa mea. Îl transmiteam urmașilor, copiilor mei, și era ca un gunoi. Un lucru pământesc de care, totuși, inima mea era legată.

A fost momentul în care am simțit că așa a îngăduit Dumnezeu și că într-adevăr El dorește ca eu să fac pasul acesta. A fost răspunsul la îndemnul fratelui Octavian Luncan: „Roagă-te Domnului și El îți va da ceea ce-ți lipsește!”.

Soția mea, în momentul în care a aflat că în casa noastră a avut loc un jaf, a făcut o criză de nervi și ne-am certat. I-am spus: „Să știi că de astăzi Dumnezeu este Domn și Stăpân în casa noastră și noi trebuie să ne pocăim, precum au făcut și frații mei înainte”.

„Nu se poate” mi-a răspuns ea. „Uite, am să mă duc și eu la biserică și dacă Dumnezeu îmi va vorbi și mie atunci am să mă gândesc”.

S-a dus la sora Florina, soția fratelui Nicu, și a doua zi s-au dus la biserică. Domnul a cercetat-o într-adevăr.

Prima cântare cu care s-a deschis serviciul religios în biserică a fost cântarea:

„Doamne nu vreau comoară, aur sau argint, Vreau să fiu sigur de cer și că sunt mântuit… În cartea Ta, află-se al meu nume?”

Eu n-am fost atunci la biserică, dar în toată perioada aceea am stat în rugăciune și am spus: „Doamne, fă să înțeleagă și ea ceea ce am înțeles eu și ceea ce Tu dorești să fie în casa noastră”. N-am crezut, pentru că așa suntem noi, de multe ori slabi. Dar în momentul în care a intrat în casă mi-a spus: „Wili, să știi că ai dreptate. Noi de astăzi vom face pasul acesta”.

Ne-am bucurat și ne bucurăm de ani de zile că acum avem pace și liniște în casă. Avem doi copii care merg la biserică și cresc în spiritul acesta al creștinătății și ne străduim să fim părinți după voia lui Dumnezeu.

Înainte am avut tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea și liniștea, pe care ni le-a dat Dumnezeu acum, valorează mai mult decât orice. Chiar dacă nu avem pe plan material ceea ce am avut înainte, acum avem ceea ce este mai important în viața fiecăruia în parte, în inima fiecăruia, în viața de familie: mântuirea pe care ne-a dat-o numai Dumnezeu – Tatăl, prin Domnul Isus.

În loc de epilog:

Se spune că cineva foarte bogat a reușit cumva să ducă până la poarta Cerului un kilogram de aur. Acolo a fost întrebat de ce l-a adus.

„Păi este aur!” a răspuns el.

„Dar avem destul asfalt aici, nu era nevoie să mai aduci…”

Vorbind metaforic, Biblia spune că în cer străzile sunt pavate, sunt asfaltate cu aur…