CONȘTIINȚA MĂ MUSTRA ȘI MĂ SIMȚEAM MIZERABIL
Dragul nostru cititor sau cititoare, când ai fost la ultimul chef? Cum a fost? Cum te-ai simțit? Dar dimineața, când te-ai întors acasă, ce-ai simțit în sufletul tău, atunci când ai stat de vorbă doar tu singur cu conștiința ta?
Silvia Dascălu are 15 ani, este elevă în clasa a VIII-a și a trecut și ea prin experiențe de genul acesta.
Reporter:
Silvia, ce se întâmplă la unele chefuri?
Silvia Dascălu:
Cine nu este băgat în seamă, n-are ce căuta acolo. Trebuie să fii cu tupeu, cum se spune, și trebuie să te bagi în seamă, ca cineva să te bage în seamă. Nu mi se pare normal să te bagi în seamă ca să fii băgat în seamă.
Reporter:
Tu ai renunțat la toate aceste lucruri. Îți pare rău că ai renunțat?
Silvia Dascălu:
Nu-mi pare deloc rău pentru că simt cum mă binecuvântează Dumnezeu și pot să vă spun că viața trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.
Silvia Dascălu:
Am frecventat Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Timișoara și am auzit despre o organizație care se numește „Awana” și care lucrează cu copiii. Prietenii mei de la biserică m-au ajutat foarte mult, mi-au spus despre Domnul, despre Biblie, despre ce se face în biserică, apoi pastorul mi-a spus mai în detaliu tot ce se va petrece cu viața mea după moarte.
Atunci m-am gândit cam cum arată viața mea, am reflectat asupra trăirii mele și asupra vorbirii mele, am ajuns într-un moment în care mi-a fost scârbă de mine. Dumnezeu mi-a cercetat viața prin Duhul Său cel Sfânt și am decis să mă întorc la Domnul.
Atunci am găsit pace pentru inima mea, am găsit dragoste. Acum pot să spun că Dumnezeu trăiește în mine și vreau să trăiesc numai după voia Lui. Am credința că El mă va ajuta la aceasta.
Am 15 ani, învăț la o școală generală și mai departe vreau să mă duc la un liceu de informatică, iar apoi să urmez Facultatea de Informatică și să devin programator, dar vreau să-mi dedic tot timpul meu liber lui Dumnezeu.
Reporter:
Nu crezi că ai început prea devreme? Nu crezi că ești prea tânără, în clasa a VIII-a, ca să te întorci la Dumnezeu, să-ți schimbi viața? În primul rând, cred că nu au fost prea multe lucruri rele la care să renunți și, în al doilea rând, nu te-ai gândit că mai poți aștepta până la 50-60 de ani?
Silvia Dascălu:
Eu m-am maturizat foarte repede. Deja la 12 ani umblam cu băieții și altele de genul acesta. Când Domnul m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, atunci mi-a fost dificil să renunț la toate lucrurile acelea: la chefuri, la petreceri, la băieți, la dansuri și la acel gen de muzică.
Mi-a fost foarte greu la început deoarece eram obișnuită cu lucrurile acestea și sora mea încă mai frecventează astfel de locuri. Eu am fost învățată să gândesc matur, de aceea am considerat că sunt suficient de matură ca să aleg ce este bine pentru mine și ce este rău și am ales că cel mai bine pentru mine este să-mi dedic viața lui Dumnezeu și să merg cu El înainte.
Cine se gândește: „O, mă pocăiesc la 40 de ani” face o mare greșeală, pentru că tinerețea trăită cu Dumnezeu este cel mai minunat lucru și să știi că ai o viață veșnică foarte fericită acolo sus în cer este cel mai minunat lucru de care poți să fii sigur.
Reporter:
Până în clasa a VIII-a ai avut multe experiențe negative?
Silvia Dascălu:
Da, pot să spun așa. Au fost multe momente în care am regretat ceea ce am făcut. Mă mustra conștiința și nu mai puteam suporta. Trebuia să alerg la cineva să le povestesc.
M-am gândit că ceva nu este bine în viața mea și că nu este normal să plâng aproape în fiecare seară. Atunci am hotărât să încerc să văd și cealaltă latură a lucrurilor, nu doar să mă duc la chefuri sau să ascult muzica de acolo, ci să mă duc la niște ore de studiu biblic pentru tineri, să ascult Cuvântul lui Dumnezeu.
Simțeam multă pace în inimă când veneam de la Biserică și nu mai era ca atunci când veneam de la chefuri, nu mă mai mustra conștiința, nu mai aveam nimic de regretat, ci simțeam pur și simplu pace în inima mea și dorința să merg înainte cu lucrurile acelea.
Reporter:
Care este situația, din punct de vedere moral, între tinerii din țara noastră, care sunt până la clasa a VIII-a?
Silvia Dascălu:
Am observat în ultimii ani o dorință a tinerilor până la clasa a VIII-a de a crește mai repede, de a părea mai maturi, când, de fapt, mintea lor nu este mai matură. Am văzut lucrul acesta prin îmbrăcămintea lor, prin modul de a se comporta, modul de a gândi, lucrurile pe care le caută.
Și am văzut o schimbare radicală între ceea ce erau generațiile de acum câțiva ani și generațiile de acum, care se maturizează fizic foarte repede. Par să gândească foarte matur, când, de fapt, ei nu știu ce caută. Și acesta este un foarte mare dezavantaj pentru că își pierd copilăria și tinerețea cu lucruri de nimic, iar mai târziu au multe de regretat. Pot să vă spun aceasta din proprie experiență.
Chiar dacă am numai 15 ani, (n.a. – la data realizării interviului) am trecut prin multe experiențe negative și acum am găsit ceea ce căutam. Am găsit pacea și fericirea pe care nu le pot da nici chefurile, nici lumea aceasta, ci numai credința în Dumnezeu și siguranța că vei avea o viață fericită după moarte.
Reporter:
Sigur nu-ți pare rău după ceea ce ai lăsat?
Silvia Dascălu:
Nu. La început au fost momente în care într-adevăr eram plictisită de toată viața aceasta, după ce m-am întors la Dumnezeu, dar mai apoi venea o bucurie enormă și uitam de toate lucrurile. Acum nu-mi pare deloc rău, pentru că simt cum Dumnezeu mă binecuvântează, iar viața trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.
Reporter:
Cu siguranță Isus Cristos este modelul tău suprem acum și modelul la care ai vrea să ajungi, dar, înainte de a-L cunoaște pe Isus Cristos, care erau modelele tale? Care erau „idolii” tăi? Celine Dion, Whitney Houston, Deep Purple?
Silvia Dascălu:
Ascultam Britney Spears, Christina Aquillera, Celine Dion. Acestea erau câteva modele de viață pentru mine.
Un alt model este tatăl meu. Mă surprinde foarte mult cum face față presiunilor de azi, când toată lumea aleargă după bani.
Reporter:
Cum au reacționat prietenii tăi când au auzit că tu ai decis să te pocăiești și să-ți schimbi viața, să nu mai mergi la petreceri și la chefuri cu ei?
Silvia Dascălu:
Într-adevăr au fost surprinși, mai ales că eu eram „șefa” lor. Au fost foarte șocați, n-au vrut să accepte lucrurile acestea. Toți mă îmbiau: „Hai să mergem la nu știu ce chef, hai că acum e acolo, acum e dincolo”. La început mi-a fost deosebit de greu să pot face față presiunilor, dar Dumnezeu de fiecare dată mă cerceta sau îmi punea o piedică și nu mă mai duceam. Mă cerceta și îmi părea rău chiar și pentru dorința de a merge.
La început a fost mai greu, dar acum au înțeles toți că eu caut alte lucruri decât ei și alte valori în viață. Acum au înțeles și nu mai sunt presiunile acelea.
Am rămas prietenă cu ei, sunt apropiată de unii dintre ei și pot chiar să le vorbesc despre Dumnezeu și pot să le spun ce vrea Dumnezeu cu viața lor. Sper ca Dumnezeu să mă ajute să fac lucrul acesta cât mai bine.
Reporter:
Când te-ai decis 100% să-ți schimbi viața?
Silvia Dascălu:
După petrecerea de ziua mea, când împlinisem 14 ani. Mi-am ținut ziua împreună cu o colegă de clasă și a fost un chef de o noapte.
Reporter:
O noapte albă!
Silvia Dascălu:
Exact. A doua zi, Duhul Domnului m-a cercetat și conștiința m-a mustrat și mi-am dat seama de ceea ce făcusem noaptea trecută. Mă simțeam mizerabil pe dinăuntru. Atunci a fost un moment în care am stat înaintea Domnului, doar eu cu El. Atunci, într-adevăr, a fost momentul în care am spus: „Da, Doamne, vreau să Te urmez toată viața mea!”.
Reporter:
Ce se întâmplă, în general, la astfel de chefuri, privite din afară ca fiind decente?
Silvia Dascălu:
Este adevărat că privite din afară par decente, dar pot să vă spun că nu este deloc așa.
Au fost și petreceri când poate nu aveam chef de nimic, mă simțeam aiurea, nimeni nu mă băga în seamă și era de parcă nu m-aș fi dus. Și erau alte chefuri la care eu eram în centrul atenției, în care puteam să-i fac pe ceilalți să mă facă centrul atenției și pe acelea le consideram cele mai faine și de aceea mă plictiseam la restul.
Dar mi-am dat seama că sunt egoistă, pentru că doream ca numai eu să fiu în centrul atenției, iar ceilalți să se învârtă în jurul meu.
Sunt niște petreceri de dans toată noaptea, nimic interesant, nimic nou. E același „ritual” la fiecare petrecere, nu te simți mai deosebit la nici una dintre ele.
Reporter:
Ai fost cumva la o „petrecere fără dans”, după ce ți-ai schimbat viața, după ce te-ai întors la Dumnezeu, după ce te-ai pocăit? Mai ai bucurii împreună cu alți tineri de vârsta ta? Dar bucurii după care să nu mai vii acasă la ore mici ale dimineții, plângând și părându-ți rău în fața conștiinței tale de ceea ce ai făcut? Ai fost și la astfel de „chefuri”? Mă gândesc la un alt fel de „petreceri”, și anume cu tineri creștini.
Silvia Dascălu:
Bineînțeles că m-am dus la întâlniri împreună cu tinerii de la biserică. Este ceva minunat, este deosebit. De fiecare dată este mai deosebit ca dățile trecute și pot să vă spun că și noi știm să cântăm, dar să-L slăvim pe Dumnezeu, știm să ne rugăm lui Dumnezeu, știm și noi să ne distrăm în felul nostru și putem să râdem, să spunem glume, să ne simțim bine, fără să ne pară rău, fără să regretăm ceea ce-am făcut.
Este ceva ce nu putem să exprimăm în cuvinte, deoarece, când suntem adunați toți împreună, Duhul Domnului este între noi și simțim prezența Lui în inimile noastre.
Reporter:
De obicei acuzația celor din afară pentru cei care se integrează în biserică este că-și „închid” viața. Simți că ți- ai „închis” viața?
Silvia Dascălu:
Nu, în nici un caz. Am auzit și eu expresii de genul acesta, chiar eu am afirmat uneori că „Pocăiții sunt tare încuiați” sau că „Eu nu am ce căuta acolo”, dar mi-am dat seama că era ceva foarte greșit pentru că în primul rând nu ai de unde să știi ce se petrece până nu vii să vezi.
Reporter:
Poate că unii dintre foștii tăi colegi de clasă citesc aceste rânduri. Ce le-ai spune acum?
Silvia Dascălu:
I-aș încuraja din toată inima, în primul rând, să încerce să caute o Biserică în care să li se răspundă cât de cât nevoilor sufletului lor. Sunt sigură că fiecare copil, fie de clasa a VIII-a, fie de clasa a IX-a, fie de-a VII-a, caută pe cineva care să-l înțeleagă.
Și tot timpul sunt momente în viața lor în care regretă ce au făcut, în care le vine să plângă. Așa a fost și în viața mea – mă simțeam groaznic, dar cred că și ei caută pace, fericire, bunătate, credință, caută pe cineva de care să se agațe în fiecare zi și care să le ofere siguranța că indiferent ce se va întâmpla, nu o să-i părăsească și o să rămână lângă ei.
Acest lucru l-am căutat și eu când m-am întors la Domnul. Căutam pe cineva care, indiferent ce aș fi făcut, să mă înțeleagă, să mă accepte și să încerce să-mi dea o rezolvare la problema mea.
Pot să-i încurajez să-L caute pe Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune și să încerce să aibă o relație strict personală cu Dumnezeu, nu cu preotul, nu cu părintele, nu cu bunica sau cu altcineva, ci doar cu Dumnezeu.
Atunci simți măreția credinței pe care poate să o aducă Duhul Sfânt când vine asupra ta. Simți cum Dumnezeu te ia în mâna Lui, te păzește și te ocrotește în fiecare zi a vieții tale.
Nu mai ești pierdut, ci ai un Tată, ai un scut, ai un ocrotitor la care poți să mergi în fiecare zi să-i spui problema ta. El te va asculta și nu te va respinge; prin Duhul Sfânt, cu bunătate și dragoste, va rezolva problema ta, te va schimba și te va duce pe calea veșniciei.
