ERAM NEMULȚUMITĂ PE TOATE PLANURILE. ERAM UN OM FOARTE COMPLEXAT.
Am fost permanent în căutarea unui tată pentru că tatăl meu m-a părăsit. Dar L-am găsit pe Dumnezeu ca Tată.
Reporter:
Cum era viața ta înainte de a-L cunoaște pe Cristos?
Iovanca Stratan:
Este impropriu spus viață, pentru că eram moartă, de fapt. Sufletul meu era mort la vremea aceea, înainte de a- L cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat. Nici nu mai trăiam; eram ca o legumă.
Îmi doream să nu mai exist, eram disperată. Simțeam că mă afund în nisipuri mișcătoare și cu cât încercam să ies la suprafață, cu atât mă adânceam mai rău.
Mă simțeam respinsă, aveam impresia că nimeni nu mă dorește, că nimeni nu mă iubește, că sunt inutilă, că tot ce-am făcut am făcut degeaba. N-am fost capabilă să fac o școală bună, iar relațiile mele cu oamenii erau proaste.
Îmi plăcea muzica rock foarte mult și avusesem o perioadă în care umblam cu așa-zișii „bătrâni” ai orașului. Umblam pe malul râului sau pe la pădure, ca haiducii, și mi se părea grozav. Dar oamenii cu care umblam erau niște oameni blazați. Ei considerau că totul este inutil, că viața este un nimic.
Și limbajul pe care-l foloseam era foarte murdar, iar aceasta mă influența și în interiorul meu. Tot ceea ce făceam, făceam ca să mă murdăresc.
Reporter:
Părinții tăi ce spuneau despre starea aceasta?
Iovanca Stratan:
Tatăl meu este plecat în Germania de mulți ani, iar mama mă scăpase demult din mână.
Având părinții divorțați, m-am plimbat de la unul la altul. Fiecare și-a făcut datoria așa cum a putut, dar asta m-a făcut să fiu nesigură, să n-am încredere în oameni, deși am fost întotdeauna prietenoasă, sociabilă și sinceră.
În liceu l-am cunoscut pe soțul meu. Foarte repede am rămas însărcinată și am făcut trei avorturi. Ultimul m-a marcat cel mai mult. A fost momentul în care mi-am dat seama că am un suflet și m-am speriat că s-ar putea să îl pierd din cauza acestor crime pe care le-am făcut.
Reporter:
Când te-ai gândit că totuși există Dumnezeu?
Iovanca Stratan:
O colegă mi-a vorbit despre Dumnezeu, într-un moment de disperare – tocmai făcusem ultimul avort.
Până atunci mai făcusem trei avorturi. Primul l-am făcut la 18 ani. La ultimul avort am devenit conștientă că este o crimă și m-am speriat.
Reporter:
Cum ai devenit conștientă că este crimă?
Iovanca Stratan:
O prietenă, care este medic, m-a avertizat. Am crezut că sunt însărcinată și i-am spus ce intenții am. Ea mi-a zis că a urmărit un reportaj și că este convinsă că într-adevăr acel copil – „fătul”, cum îi spune știința – are deja suflet din momentul concepției, din momentul în care ovulul a fost fecundat. Era foarte marcată și m-a rugat să nu fac așa ceva.
Dar n-am ținut cont de sfaturile ei. Eram „semiconștientă”. După ce l-am făcut am devenit pe deplin conștientă.
Ceva urla în mine. Începusem să mă trezesc.
M-am dus la o colegă care era baptistă și-am întrebat-o: „Mariana, uite ce-am făcut. Crezi că Dumnezeu mă mai poate ierta?”. Mi-a spus că Dumnezeu poate să ierte pe oricine își mărturisește păcatul.
Reporter:
Aceasta este condiția principală: să-ți mărturisești păcatul.
Iovanca Stratan:
Îți dai seama ce întrebare mare a apărut în mintea mea: „Ce fel de Dumnezeu este ăsta?”.
După terminarea orelor de curs am condus-o spre casă, pentru că eram curioasă și frământată de tot felul de întrebări. Eram, de fapt, speriată pentru sufletul meu. Și în plus, băiețelul meu Tomas era foarte bolnav de câteva zile și nu-și mai revenea. Orice medicament îi dădeam nu-i scădea febra. Eram speriată și-mi ziceam: „Dumnezeu mi-l va lua și pe unicul copil pe care-l am deja”.
Colega mea mi-a povestit tot calvarul, tot drumul lui Isus spre cruce, tot ce-a făcut, de fapt, Isus. În cuvinte puține mi-a explicat cum S-a născut, pentru ce S-a născut Isus Cristos și cum a ajuns El să fie crucificat pentru păcatele mele.
Reporter:
Ce-ți spunea despre lucrurile acestea?
Iovanca Stratan:
Nu știu ce-mi spunea, știu doar că efectiv am văzut toată viața Lui în clipele acelea. L-am văzut pe cruce, I-am văzut atitudinea iubitoare, toată dragostea, toată bunătatea din ochi.
Am fost atât de copleșită încât am început să plâng fără să mă pot controla. Plângeam pe stadă, se uita lumea la mine, dar nu-mi păsa de nimeni. Plângeam și de bucurie, de ușurare, și de durere pentru El. Eram copleșită de atâta dragoste.
Atunci ne-am dus la ea acasă, unde ne-am rugat împreună cu mai multe persoane pentru băiatul meu, ca Dumnezeu să-l vindece.
După ce ne-am rugat pentru vindecarea fiului meu, cineva m-a întrebat dacă sunt mântuită. Apoi mi-a explicat că pentru a fi mântuit trebuie să ceri lucrul acesta în mod personal, tu însuți, nu altcineva pentru tine. Trebuie să crezi că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu și că a venit să moară pentru păcatele tale, să-L recunoști ca Fiu al lui Dumnezeu și să-I ceri să-ți ierte toate păcatele. Apoi să-L chemi în viața ta.
Când am înțeles despre ce este vorba, am zis: „Doamne Isuse,…” – L-am rugat să vină în viața mea și să mă ierte. M-am plecat pe genunchi și cu toată dragostea I-am mulțumit lui Dumnezeu. Din clipa aceea viața mea a devenit alta.
Reporter:
Ce a urmat după acest moment culminant?
Iovanca Stratan:
Îmi amintesc că am ajuns acasă, iar Tomas era vindecat. Nu mai avea febră și era foarte vioi. Bineînțeles că am simțit întâi dorința să-I mulțumesc lui Dumnezeu și m-am bucurat enorm. A doua minune a fost că am simțit o foame cumplită pentru citirea Bibliei. Am încercat să citesc și înainte, doar așa, ca să văd ce este o Biblie, dar n-am înțeles nimic.
Când am ajuns atunci acasă, am deschis Biblia și tot ce citeam prindea viață. Toate cuvintele aveau viață, aveau sens pentru mine. Parcă cineva mi-a luat niște ochelari fumurii de pe ochi. Mi s-a deschis mintea.
Dar oricum nu eram hotărâtă să mă pocăiesc. Mi se părea ceva umilitor. Cum să renunț eu la viața mea, la libertatea mea? Fiind sârboaică, făceam parte dintr-un grup de dans popular sârbesc, și-mi plăcea foarte mult. Aveam o ocupație în timpul liber, de fapt aveam unde să fug, că practic asta era – o evadare din cotidian. Dansul mi-a plăcut întotdeauna foarte mult și mi se părea cumplit să renunț.
Soacra mea a fost pe față cea mai înverșunată. Ea a fost singura care și-a exprimat foarte agresiv părerea referitor la ceea ce aveam eu de gând să fac. Dar până am ajuns la momentul hotărârii de a mă întoarce la Dumnezeu, m-am simțit foarte umilită și foarte penibil: „Cum să fac eu un asemenea lucru?”.
Însă Dumnezeu mi-a condus pașii pentru că eu L-am chemat pe Isus în viața mea și am zis: „Doamne, de astăzi înainte viața mea este în mâinile Tale. Tu să-mi fii Domn și Tu să mă conduci. Fă ce vrei cu viața mea.” N-a mai contat ce credeam eu despre viața mea și ce voi face eu.
Era sărbătoarea Crăciunului și voiam să o simt ca pe o sărbătoare, pentru prima dată în viața mea într-o biserică.
Am mers la o biserică penticostală și atunci a fost prima dată când am înțeles mesajul Evangheliei.
Predicatorul vorbea despre drumul pe care l-au făcut Iosif și Maria pe măgar, într-o vreme când nu era alt mijloc de transport. Maria era însărcinată, dar trebuia neapărat să facă acel recensământ. Și predicatorul a pus întrebarea care pe mine m-a deșteptat: „Oare a greșit Dumnezeu? Oare a greșit Dumnezeu că a fost acel recensământ tocmai când Maria trebuia să nască? Oare El a greșit că nu s-a găsit nici un loc de poposire pentru ea, ca ea să-L nască pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, decât într-o iesle, între niște animale? Oare toate acestea sunt la voia întâmplării?”
M-a durut foarte mult și am zis: „Adică nu s-a găsit un loc de poposire pentru o femeie însărcinată? Și mai ales pentru cine? Pentru Maica Domnului! Și mai ales pentru Isus Cristos, care a venit să moară pentru noi!”. Atunci am zis: „Pentru nimic în lume, nu se poate să nu-I deschid. Eu trebuie să-I deschid inima mea”.
În clipa aceea m-am hotărât să mă întorc la Dumnezeu, să-I deschid cu adevărat inima și să mă botez.
Reporter:
Tu ai găsit un lucru foarte important, și anume IERTAREA. Dar sunt atâția bărbați și femei care nu găsesc niciodată iertarea. Este cumplit să trăiești cu conștiința apăsată.
Toate păcatele, toate apăsările acestea ale conștiinței se acumulează. S-a făcut un studiu și s-a constatat că din zece femei care au avut tentativă de suicid, nouă au făcut cândva un avort. Pentru că n-au găsit iertarea, n-au mai rezistat apăsării conștiinței și au recurs la suicid.
Iovanca Stratan:
Eu eram o tânără care nu știa să spună „nu”, din cauză că mă simțeam respinsă, din cauză că nu mă simțeam dorită așa cum aș fi avut nevoie.
Ajunsesem să mă agăț de oricine care îmi dădea un pic de importanță. Pentru că nu știam să spun „nu”, s-a profitat de mine, și la un moment dat am ajuns să mă simt josnică, murdară. Cred că sentimentul acesta îl trăiesc mulți oameni, nu doar fete, ci și băieți, femei, bărbați.
Cristos este cel care te ajută să înțelegi că ești o minune a Lui, că ai o valoare extraordinară.
Reporter:
Ai o valoare extraordinară pentru Dumnezeu, o valoare atât de mare încât Fiul Său – Isus Cristos – a murit pe cruce pentru tine și pentru fiecare dintre noi. Te-aș ruga să ne spui despre minunile care s-au întâmplat în viața ta.
Iovanca Stratan:
În primul rând dragostea mea pentru soțul meu a devenit alta: mai reală, mai adevărată, mai dornică de sacrificii. Am devenit mai tolerantă. Înainte consideram că-l iubesc pe soțul meu pentru că-mi plăcea de el și aveam nevoie de el. Dar după aceea mi-am dat seama că a iubi înseamnă a fi tolerant, a te sacrifica fără pretenții, fără să aștepți neapărat un răspuns la fel, ceea ce înainte mă înnebunea.
Într-o seară soțul meu mi-a spus că nu mai simte nimic pentru mine. Nu știu dacă vă puteți imagina ce-am simțit. Am fost distrusă. A fost o durere cumplită. Nu știu ce s-a întâmplat atunci cu mine. Știu că m-am dus în altă cameră, am îngenuncheat și am zis: „Doamne, dacă acum, în miez de noapte, aș avea o durere cumplită de măsea, aș avea unde să alerg, aș fugi la un cabinet de stomatologie, la urgențe și mi-aș scoate-o. Aș avea o soluție, aș avea un medicament. Dar durerea aceasta din suflet nimeni nu mi-o poate calma, nimeni, numai Tu. Doamne, fă ceva pentru mine că eu nu mai pot. Eu strig către Tine. Tu ești medicul meu.”
Când m-am ridicat de pe genunchi, soțul meu a venit la mine și și-a cerut iertare și m-a rugat să-l înțeleg că nu știe ce se întâmplă cu el. Să am răbdare. Pentru mine a fost suficient, n-a trebuit să-mi spună că mă iubește. Am simțit mâna lui Dumnezeu care m-a mângâiat.
Reporter:
Ce ai vrea să le spui acum cititorilor?
Iovanca Stratan:
Să-L caute pe acest Tată – pe Dumnezeu – pentru că merită. Eu am fost în permanență în căutarea unui tată, pentru că tatăl meu pământesc m-a părăsit. Dar L-am găsit pe Dumnezeu ca Tată ceresc, care este minunat, și cred că cei ce-L caută cu adevărat Îl vor găsi.
