DUMNEZEUL PE CARE ÎL CREDEAM O FARSĂ PENIBILĂ, EXISTĂ TOTUȘI ȘI ESTE VIU. ȘI DIAVOLUL EXISTĂ.
În timp ce muream, în acel vis, am simțit cum iese viața din mine. Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea, ridicarea la Lumină, atragerea în sus – pluteam în sus înspre Cineva.
Reporter:
Ciprian a fost lider al studenților din Universitatea de Vest din Timișoara și a absolvit Științe Economice.
Ciprian Baciu:
În viața mea am avut doar 5 minute de ateism – imediat după ce am înțeles ideea lui Darwin cu selecția naturală, dar după aceea mi-am dat seama că nu-mi pot explica cum am apărut pe lumea asta și din ce am apărut.
Big Bang-ul este o chestiune invalidată logic, iar știința nu poate explica cum au apărut lucrurile din nimic.
Reporter:
Argumentul care m-a convins pe mine împotriva evoluționismului este următorul: cărămida de bază a Teoriei evoluției este mutația genetică. Dar mutațiile genetice sunt distructive în proporție de 99%, și doar 1% ar putea fi constructive. Este ca și cum am merge 99 de pași înapoi și unul înainte, ca apoi să ne așteptăm la progres. Este ilogic, nu poate duce la progres, la evoluție.
Sau cine s-ar da pe mâna unui chirurg care taie greșit de 99 de ori și doar o dată taie unde trebuie. Sau pe mâna unui șofer care se lovește de 99 de stâlpi sau camioane și doar o dată conduce pe drumul corect.
Ciprian Baciu:
Eu am crezut în Dumnezeul creștinismului – mă rugam, mă spovedeam, țineam post, credeam sincer.
În clasa a VII-a am citit „Viețile Sfinților” și voiam să mă fac preot. Am citit și cărți de la Oastea Domnului – poezii de Traian Dorz și pilde de Iosif Trifa. Mă uitam la televizor la „Cartea Cărților” și credeam în Dumnezeu.
Însă, deoarece la școală ne învățau cum am evoluat din maimuță, ne explicau evoluționismul, erele geologice, dinozauri, fosile etc, pe la 13 ani educația atee a început să sape la fundamentul meu religios și mi-am pierdut credința.
Reporter:
Din nenorocire pentru generația noastră, această educație atee mai funcționează chiar și astăzi în România.
Ciprian Baciu:
Creștinismul continuă să fie prezentat în școală ca o afacere irațională, iar copiii își pierd interesul pentru că este prezentat ca ceva irațional.
Ei sunt învățați că a crede în Adam și Eva este ca și cum ai crede în Moș Crăciun. Eu așa mi-am pierdut credința, pentru că sunt rațional și L-am abordat rațional pe Dumnezeu.
Am încercat să desțelenesc în mod rațional acest mare mister al divinității și al creației. Am citit Eliade, am citit dogmatică, filozofie, am studiat mult.
Reporter:
Din fericire tu ai fost unul care a căutat, spre deosebire de mulți copii care rămân în confuzie la școală.
Profesorul de religie le spune că suntem creați de Dumnezeu, dar peste 10 minute urmează biologia, unde li se spune că am evoluat din maimuță.
Ciprian Baciu:
M-a răsturnat complet o carte a lui Erich von Daniken, care vorbea despre misterele egiptene, despre Insula Paștelui, Atlantida, extratereștri. Apoi am intrat pe mâna unui scriitor destul de celebru la noi – Pavel Coruț. Am citit vreo 20 de cărți din seria „Octogonul”.
Reporter:
Celebru, din nefericire…
Ciprian Baciu:
Eu cred că astfel de oameni sunt o provocare și mai trezesc uneori Biserica. S-a făcut un sondaj care urmărea să afle câți oameni mai cred în Biblie, în Rai, în istoricitatea lui Cristos. Mulți s-au declarat creștini, dar la bază aveau un întreg eșafodaj de erezii groaznice, care numai credință creștină nu se putea numi.
La liceu, la filozofie, m-au surprins Platon, Aristotel, Heidegger. Uneori credeam că Dumnezeu este bun și drept, alteori credeam că Dumnezeu este un personaj rău. În clasa a XII-a am încăput pe mâna lui Friedrich Nietzsche.
Reporter:
Unul dintre profeții postmodernismului.
Ciprian Baciu:
Anticipatorul postmodernismului. El postulează moartea lui Dumnezeu: „Dumnezeu a murit”. În mod paradoxal, chiar și Nietzsche credea în ceva – credea în „Eterna reîntoarcere”, lucru care m-a frapat.
Cărți ca „Antichristul”, „Omenesc spre omenesc”, „Așa grăit-a Zarathustra”, chiar m-au adus pe niște poziții anticreștine și ironice față de creștini. Apoi Umberto Eco cu „Numele trandafirului” – acea sinistră abație catolică medievală, cu acel călugăr catolic care mănâncă acea carte „otrăvită” a lui Aristotel, ca să nu râdă oamenii de credință – era sinistră și m-a îndepărtat de Dumnezeul creștinismului.
În anul III de facultate, prietena mea, care a avut o „criză” religioasă și s-a îndreptat înspre baptism, m-a anunțat că s-a pocăit. Eu, spirit liber cum eram, i-am spus: „Poți să devii și budistă, numai să nu ne afecteze relația”.
În anul IV de facultate, în 9 octombrie 2003, i-am spus prietenei mele că eu L-am primit pe Cristos în inima mea, Îl percepeam, cunoșteam filozofia creștină, scrierile Sf. Augustin, teologie, dar nu aveam acea relație personală cu Dumnezeu, nu aveam credința. Percepeam lucrurile ca un deliciu intelectual – este fantastic creștinismul – dar n-aveam credința.
De frustrat ce eram ascultam Marilyn Manson – un solist satanist, care a scos albume ca „Antichrist Superstar” sau „Mechanical Animal”. Toate aceste otrăvuri spirituale se interpuneau între mine și relația mea cu Dumnezeu.
De multe ori eram supărat pe lumea asta imperfectă și ziceam: „Doamne, e creația Ta, trebui să Ți-o asumi.
Dacă Tu ești așa ‘meseriaș’ cum Te revelezi în Biblie, fă-o mai bună. De ce nu o faci mai bună?”.
Inclusiv războaiele religioase și terorismul din lume m-au îndepărtat de Dumnezeu. Ziceam: „Doamne, de ce lași ca aceste lucruri să se întâmple?”.
Făceam o greșeală pe care o fac foarte mulți, și anume: confundam artistul cu tabloul. Un tablou trebuie lăsat să ajungă perfect. Până n-a fost terminat tabloul, nu putem să-l acuzăm pe artist de nimic.
Reporter:
În plus, dacă mai vine un dușman care sparge tabloul în bucăți, atunci nu poți să-l acuzi pe artist. Dumnezeu a făcut lumea bine, dar a intervenit diavolul, iar Dumnezeu le-a dat oamenilor libertatea să aleagă: cu El sau cu diavolul. Oamenii l-au ales pe diavol, au ales întunericul.
Ciprian Baciu:
Eram supărat pe Dumnezeu și mă certam cu El. Dar, culmea, mă consideram mântuit. Consideram că sunt prea „meseriaș” ca Dumnezeu să mă lepede ca pe o măsea stricată.
În 9 octombrie 2003, seara, am zis așa: „Nu cred în Biblie, mi se pare o istorie a poporului evreu care încearcă să subjuge lumea. Nu cred nici în Pavel Coruț, cu fantasmele lui. Dar hai să vad ce poate să-mi facă mie Biblia – o carte scrisă cu peste 2000 de ani în urmă, care nu mai are nici un fel de importanță… mie, omul modern, bulgăre de spirit liber gânditor al secolului XXI – ce să-mi facă mie Biblia?”…
Reporter:
…în 2003, o lume a Internetului și a super-vitezei…
Ciprian Baciu:
…deschid Cartea și găsesc textul din Filipeni 4:6,7: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus”.
M-am rugat pe întuneric zicând: „Doamne, dacă Tu ești așa cum spun creștinii, eu știu că Tu exiști. Nu știu în ce fel exiști, dar dacă Tu exiști, trimite-mi un semn.”
În acea noapte am avut un vis în care m-am sinucis pentru a scăpa de robia diavolului – era unica mea soluție în acel vis. Diavolul era ca un vierme în nara mea stângă.
Am simțit cum mor, voiam să mor cât mai repede, voiam să cad, să mi se rupă gâtul, să nu mai simt nimic, pur și simplu să mor pentru a scăpa de diavol.
Am simțit cum se scurge viața din mine, cum nu mai simt nimic. M-am simțit, în vis, ridicat la viață, atras în sus ca de un abur magnetic, și L-am simțit pe Cristos.
Mi-a apărut Cristos în vis. Am simțit o senzație fantastică, de pace, de bucurie, de liniște, m-am simțit de o altă esență în acel vis.
Sigur că vor fi oameni care vor zice că am fost obsedat de ideile mele, că sunt probabilități, îmi vor face teoria visurilor etc. Mie mi-a fost suficient.
Reporter:
Dincolo de faptul că ți s-a revelat Cel Preaînalt, ce s-a schimbat în gândirea ta?
Ciprian Baciu:
Una dintre cele mai puternice reacții pe care am avut-o în vis a fost când am realizat că diavolul există. Nu credeam în diavol. Diavolul mi se părea o chestie de-asta ghidușă, de râs.
Reporter:
Este ca și cum te-ai juca cu o bilă de uraniu radioactiv. Uraniul radioactiv îți provoacă boala numită cancer – sigur mori. Iar tu te joci cu bila, spunând că este doar un element oarecare.
Ciprian Baciu:
Exact! Atunci, în vis, văzând acel vierme în nara mea, am zis: „Ce-i cu viermele ăsta în mine?”. Cineva mi-a răspuns: „Viermele ăsta e foarte vechi și este de foarte mult timp în tine. Tu îl credeai mort, dar nu e mort, și ți-a acaparat toate gândurile.”
Atunci m-a cuprins o senzație de disperare incredibilă – viermele ăsta m-a acaparat pe mine, mi-a acaparat gândurile, faptele, acțiunile. Ce să fac să scap de el? Cineva mi-a spus: „Nu se mai poate să scapi de el, nu se poate extirpa pentru că ți-a prins inima”.
Reporter:
La fel spune poetul Traian Dorz – atunci când era în închisoare, când era bătut și schingiuit, se gândea: „Nu omul acesta îmi face rău, ci dracul din spatele lui. Dracul care l-a acaparat.” Aceeași senzație ai trăit-o și tu.
Ciprian Baciu:
Da! M-am surprins că nu mai pot scăpa și am decis în acel vis să mă arunc în gol.
Voiam să mor cât mai repede, speriat că-l aveam pe diavolul în mine, că aveam acel vierme în mine. În timp ce muream în acel vis, am simțit cum iese viața din mine.
Dar nu vă pot spune apoi ce extraordinară a fost ridicarea la Lumină, atragerea în sus – pluteam în sus înspre Cineva. Am trecut de o poartă și mi-a apărut Cristos în niște veșminte de un alb incredibil. Nu I-am văzut fața, dar am realizat că Dumnezeul de care m-am îndepărtat, Dumnezeul pe care Îl credeam o farsă penibilă, există totuși și este viu.
……………………………….
Am avut prieteni care mă știau mare filozof. Umblam prin complexul studențesc purtând tricouri cu Marilyn Manson, iar acum, să decad într-o spiritualitate de… „coteț”, spus mai dur… era surprinzător pentru toți.
Există și oameni care efectiv nu vor să asculte mesajul Evangheliei. Cineva, cu care voiam să discut, mi-a spus:
„Nu vreau să discut, nu vreau să aud”.
Reporter:
Era diavolul din spatele lui, pentru că schimbarea unui om – metanoia sau schimbarea minții sale – o face doar Duhul Sfânt, indiferent de argumente.
Poți convinge pe cineva cu argumente, însă durează exact 15 minute până va cădea din nou. Dar atunci când Duhul Sfânt schimbă mintea omului, este pentru totdeauna.
Ciprian Baciu:
Cea mai mare schimbare în viața mea, de la care pleacă toate, este sensul, rostul suferinței.
Tot Nietzsche, care a lăsat multe chestiuni foarte inteligente – mie îmi pare rău de el că a rămas un om rătăcit până la capăt – dincolo de raportarea lui spirituală rătăcită, tot el spunea așa: „Marea problemă a lumii, marea tragedie a lumii nu este suferința, ci este lipsa de sens a suferinței”.
Pe mine nu suferința mă scotea din sărite, ci lipsa de sens a acesteia: absurdul, angoasa postmodernă, iar Marilyn Manson îmi alimenta această frustrare. Ceea ce s-a schimbat fundamental în viața mea a fost sensul suferinței. Acum, chiar dacă sufăr, am un sens pentru care sufăr.
Reporter:
Ai trecut prin aceleași lupte ca și Nikolai Stavroghin – personajul principal din „Demonii” lui Dostoievski:
Deoarece adevărata mea libertate este să-mi iau viața, când pot să-mi iau viața?
Dar libertatea pe care ne-o dă Dumnezeu este însăși viața, pentru că atunci când decid asupra unor lucruri care nu îmi aparțin – cum ar fi viața – în primul rând sunt hoț, iar în al doilea rând șansele să decid greșit sunt foarte mari.
De ce crezi că lumea nu este bună, cu toate că Dumnezeu a proiectat-o să fie bună?
Ciprian Baciu:
Dumnezeu este omniscient. Preștiința lui nu predetermină, dar în momentul în care El a creat această lume, El a știut inclusiv căderea lui Adam, inclusiv întoarcerea mea, viața lui Adolf Hitler, destinul tragic al poporului evreu; le-a știut pe toate, inclusiv crucificarea Lui.
Gândiți-vă ce imens act dezinteresat și responsabil de creație a fost acesta: un artist care, vrând să picteze un tablou unde să apară culoarea roșie ca sângele, s-a înțepat pe sine, s-a sfârtecat, și-a tăiat venele, ca să pună acel sânge în tabloul Lui. O responsabilitate așa de mare pentru creație ca cea a Creatorului nostru nu mai există.
În acest moment, lumea aceasta este nefinalizată. Tabloul încă nu este terminat, dar știm că va fi un tablou fantastic, pentru că puțini sunt artiștii care sunt dispuși să se sfârtece, să rupă carne din carnea lor, sânge din sângele lor, pentru a-l pune pe un tablou, pentru a-l pune într-o creație, pentru ca această creație să fie într-adevăr pe măsura creatorului.
Reporter:
Să-Și dea Fiul să moară…
Ciprian Baciu:
Să Se dea pe Sine, pentru că, în definitiv, sigur este Fiul, dar în esență este Dumnezeu.
Spunea cineva că acel moment de pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” înseamnă distanța infinită între Dumnezeu și Dumnezeu.
Din această cauză nu trebuie confundat tabloul cu Creatorul. Lumea, oamenii sunt un tablou neterminat, pervertit de vrăjmaș, dar un tablou care va fi terminat, oricât s-ar chinui vrăjmașul să-l distrugă sau să-l spurce.
Reporter:
Suntem agenții secreți ai lui Dumnezeu, dar nu lucrăm sub acoperire, ci lucrăm la vedere. Creștinismul este singura religie în care Dumnezeu moare pentru creatura Lui.
După răstignirea, moartea și învierea Domnului Isus Cristos, când creștinismul a început să crească fantastic, au mai fost religii care au adoptat această idee – a morții zeului lor pentru oameni – dar în creștinism a murit Însuși Domnul Isus Cristos – Regele nostru.
Ciprian Baciu:
De multe ori eram răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și ca mine sunt mulți alții, începând cu Cioran, care spune la un moment dat: „Doamne, fă ceva până nu-ți trântesc oasele mele în cap”.
Nu sunt genul de om care își lasă creierii la intrare. Eu cred că trebuie să-ți argumentezi poziția faptic și verbal, dar era această răzvrătire față de suferință: „Doamne, înțeleg liberul arbitru al lui Augustin, teologia rațională a lui Toma D’Aquino, cunoașterea rațională, nerațională, extazul mistic ortodox, le înțeleg, dar nu înțeleg suferința! Dacă nu ai vrut să ne creezi roboți, nu se putea totuși să nu suferim?”.
Dacă Îi reproșăm lui Dumnezeu suferința, ceea ce-L absolvă de orice reproș este faptul că El Însuși suferă cu noi.
Dumnezeu nu este un Creator care zice: „Suferiți, pentru că v-am pregătit niște chestiuni imense, dar trebuie să suferiți pentru ele. Pe Mine nu mă interesează că voi sunteți în suferință, gata de moarte. Eu sunt pe malul râului, și, sigur, fiind Creator, Eu Îmi permit să stau deoparte.“ NU! Dumnezeu coboară acolo. Dumnezeu știe ce înseamnă să fii în mijlocul râului, gata să te îneci în mrejele diavolului.
Dumnezeu te asistă în suferință și suferă împreună cu tine. O mai mare dăruire în suferință – a Creatorului alături de creatura Sa – ca în creștinism, nu există în nici o altă religie.
De multe ori când sunt frustrat, când sunt supărat, când îmi doresc ceva și nu se întâmplă, când vreau să nu mă îngrijorez, spun așa: „Doamne, stiu că Tu mă asiști în suferința mea, știu că Tu mă înțelegi în suferința mea pentru că Tu suferi împreună cu mine, pentru că Tu ai suferit împreună cu mine”.
Reporter:
Mântuitorul ne face o promisiune fantastică: „Eu și Tatăl vom veni la el și vom locui împreună cu el”. Sunt cuvinte de o putere inimaginabilă, ceva extraordinar.
Aici, în „pribegia noastră prin bucla deșertăciunii”, putem merge de mână cu Dumnezeu, iar uneori, în locurile cele mai dure și mai grele, suntem luați în brațe, chiar dacă nu ne dăm seama și avem impresia că am rămas singuri!
România este pe primul loc la avorturi în Europa și pe al doilea loc în lume, după Vietnam. La consumul de alcool pe cap de locuitor, suntem pe al doilea loc, după ruși, bineînțeles. Interesant, de curând, suntem pe al doilea loc în Europa, după Germania, la accesarea site-urilor pornografice, cu un număr destul de mic, totuși, de persoane care au acces la Internet. Dar chiar și în această situație, Dumnezeu este Cel care caută oameni cu inima deschisă pentru El.
