TE TREZEȘTI PESTE ANI DE ZILE CĂ TE-AI CĂSĂTORIT ȘI NU MAI ȘTII CU CINE TE-AI CĂSĂTORIT
Aveam prieteni atât timp cât aveam bani. Era plin de prieteni în jurul meu și nu mai știam pe care de unde să-l iau.
Reporter:
Alin este un om plin de bucurie. A crescut singur la părinți, a fost un copil dezmierdat căruia i s-au făcut multe mofturi. Știa că există Dumnezeu, credea în Dumnezeu, dar „El era cu treaba Lui, iar eu cu treaba mea”, spune Alin.
Alin Pădureanu:
Nu am încercat să mă apropii de Dumnezeu deoarece îi vedeam pe bunicii mei, care erau amândoi cantori într-o Biserică și erau mâna dreaptă a părintelui din sat. În viața lor nu am văzut nimic deosebit, doar faptul că mergeau în fiecare duminică la Biserică și cântau în strană. În rest, câteva discuții contradictorii cu privire la unele rânduieli ale Bisericii, dar nimic mai mult.
Reporter:
Cum ai ajuns să-L cauți pe Dumnezeu mai mult decât restul oamenilor, care Îl caută destul de rar sau poate numai când sunt în nevoi, în necazuri și probleme?
Alin Pădureanu:
Sunt convins că fiecare om caută ceva în viață și își dorește să fie împlinit 100%, dar nimic din viața aceasta nu-ți oferă împlinire și satisfacție și vei căuta mereu.
Reporter:
Cum s-a întâmplat cu tine?
Alin Pădureanu:
Poate o să vă surprindă… am avut un prieten căruia i-a spus cineva că la bisericile pocăiților sunt fete foarte frumoase, drăguțe, cuminți și liniștite și, din curiozitate, am mers să vedem dacă se confirmă acea afirmație.
A început să-mi placă foarte mult cum cânta orchestra, cum cântau tinerii în biserică și Dumnezeu a adus o zi pe care nu o voi uita niciodată – în 1991, o zi de primăvară, o zi binecuvântată pentru mine.
M-am văzut plângând în fața multor oameni, lucru care nu mi s-a mai întâmplat. Eram un băiat care dorea să se considere bărbat și nu plânge în fața oricui; dar în acea zi, Dumnezeu mi-a vorbit într-un mod deosebit. Nu știu ce a făcut înăuntrul meu, dar știu că am plâns foarte mult și am regretat viața pe care am trăit-o până atunci.
Am hotărât să fac o schimbare. Această schimbare s-a produs și o datorez Duhului lui Dumnezeu, care a făcut-o, pentru că prin propriile mele puteri nu aș fi reușit niciodată.
Reporter:
Ce ai regretat din viața pe care ai trăit-o până atunci?
Alin Pădureanu:
Înainte aveam prieteni atât timp cât aveam bani. Era plin de prieteni în jurul meu și nu mai știam pe care de unde să-l iau. Când nu mai aveam bani, nu mai aveam nici prieteni. Am fost și egoist, cum cred că este fiecare om. La mine cred că a fost un egoism puțin mai accentuat datorită faptului că am fost singur la părinți și toată afecțiunea lor s-a concentrat spre mine, toate lucrurile care se cumpărau erau pentru mine.
Am fost dezmierdat până când părinții mei au început să șchiopăteze în relația lor și au ajuns la divorț. În perioada cea mai critică a vieții mele, părinții mei au renunțat unul la celălalt și implicit la mine, pentru că aveau necazurile lor și prea puțin mai aveau timp să se ocupe de mine.
Reporter:
Ce ai aflat diferit la acea biserică față de ce știai tu înainte că ar trebui să însemne Dumnezeu și creștinismul?
Alin Pădureanu:
Știam că există un Dumnezeu, că trebuie să fim buni unii cu alții, că trebuie să ne închinăm Acelui Dumnezeu și că Acel Dumnezeu așteaptă ceva de la noi.
Știam că atunci când merg la biserică trebuie să-mi fac cruce, să sărut toate icoanele, cele care erau la intrarea în biserică și înaintea altarului, să respect toate ritualurile care se făceau. Dar apa aceea sfințită, botezul pe care l-am avut când am fost mic, nici unul dintre aceste lucruri nu au produs nici o schimbare în mine și m-au lăsat rece.
Când ieșeam din biserică, reveneam la stilul meu de viață. Timpul petrecut în biserică nu producea nici o schimbare în interiorul meu. Nu simțeam nimic și plecam de acolo exact cum am venit. Pentru mine, mersul la biserică a fost o pierdere de vreme, într-un fel.
Reporter:
Ce schimbări s-au produs acum în interiorul tău, în mintea și în sufletul tău?
Alin Pădureanu:
Totul este diferit acum, datorită faptului că am o relație cu Dumnezeu. Așa cum eu și soția mea avem această nevoie, cred că oricare alt om are nevoie de dragoste, are nevoie ca cineva să îi spună că îl iubește, să se simtă iubit. Mi s-a împlinit această nevoie și m-am simțit important.
După divorțul părinților din 1985, mama m-a îngrijit, muncind pentru mine, ca să nu duc lipsă de nimic, să nu mă simt complexat în anturajul prietenilor mei.
Reporter:
Foarte mulți oameni simt nevoia aceasta interioară dar nu-și pot conștientiza concret metoda de a-și împlini această nevoie; unii aleargă cu toate forțele după bani, alții după sex, alții după lucruri materiale, alții după aventură sau după emoții puternice; crezi că toate celelalte îl pot împlini pe om în căutarea lui lăuntrică după „paradisul pierdut”?
Alin Pădureanu:
Nu, și categoric spun „NU”, pentru că am avut o experiență în familie. O mătușă a mea împreună cu soțul ei aveau mai mult decât aveau nevoie. Își permiteau să-și facă concediile în afara țării, să meargă în Vest, în vizite; o duceau foarte bine, dar sfârșitul relației lor, toată „împlinirea” pe care au avut-o în viață, s-a rezumat la un divorț.
Când tatăl meu a aflat că m-am pocăit, mi-a spus: „Ești nebun la cap. Puteai să mergi la catedrală oricând ai fi vrut, să aprinzi o lumânare sau să îți faci o cruce și rezolvai problema cu Dumnezeu”. Dar, cum am spus, toate aceste lucruri nu au produs nici o schimbare în mine. Schimbarea care s-a produs într-una dintre aceste biserici evanghelice – în care se pune accent pe o relație personală cu Dumnezeu – a umplut golul din lăuntrul meu. Pentru acel gol, până atunci, nu am găsit nici o altă soluție, nici o altă satisfacție.
Reporter:
În ce constă relația ta zilnică cu Dumnezeu?
Alin Pădureanu:
Așa cum și eu și soția mea avem nevoie de dragoste și cum nu ne simțim bine după o zi în care nu ne facem complimente unul altuia, nu ne facem timp pe care să-l petrecem împreună unul cu altul – dacă trece o zi și nu ne spunem că ne iubim și nu comunicăm ceea ce simțim, să știm ce avem în mintea noastră unul pentru celălalt și ceea ce gândim unul despre altul – tot așa este și cu Dumnezeu.
Dumnezeu ne iubește mult mai mult decât ne poate iubi oricare om care a trăit vreodată pe acest pământ.
Aceasta este și așteptarea lui Dumnezeu într-o relație cu El. Așa cum îi spun soției mele că o iubesc și că sunt îndrăgostit de ea și sunt împlinit în relația pe care o avem, sunt convins că și Dumnezeu așteaptă același lucru.
Să-I spunem ceea ce simțim cu privire la El, să-I spunem durerile noastre așa cum le simțim, cu cuvintele noastre – nu neapărat poezii învățate dintr-o carte scrisă de un om, care are aceleași slăbiciuni pe care le avem și noi, care se confruntă cu aceleași probleme cu care ne confruntăm și noi, ci să mergem înaintea lui Dumnezeu și să-I spunem exact ceea ce avem în inimă, exact ceea ce simțim în acel moment.
Dacă ești bolnav, Îi poți spune: „Doamne, mă doare asta sau asta. Doamne, mă confrunt cu problema asta.
Doamne, așa simt acum”. O relație sinceră – pentru că Dumnezeu este Acela care are capacitatea de a ne citi și gândurile. Există un verset în Sfânta Scriptură care spune că nu rostim bine cuvântul și El deja știe ce vrem să spunem.
Reporter:
Ai jucat rugby, un sport dur și dureros. Cum au reacționat prietenii tăi, trupa ta de dinainte, când au auzit că tu ți-ai schimbat viața cu 180 de grade?
Alin Pădureanu:
Au început să mă ironizeze când făceam scheme de joc: „Acum intră fratele” sau „Acum intervine fratele”.
Toți prietenii au început să mă părăsească din moment ce nu mai participam la activitățile comune pe care le aveam – nu mă mai interesau chefurile, nu mai găseam plăcere în ele, ci pur și simplu le consideram o pierdere de vreme, deși înainte de asta nu am crezut că vreodată voi putea avea o astfel de atitudine.
Nu am crezut că voi putea să găsesc distracție și plăcere în alte activități, dar Dumnezeu a purtat de grijă și mă simt grozav de bine în situația în care sunt acum, în anturajul în care îmi desfășor viața, în comunitatea bisericii în care sunt, cu toți prietenii care sunt în jurul meu.
Reporter:
Cu „frații”… -:)
Alin Pădureanu:
Cu „frații”, bine ai zis.
Reporter:
Cum este atmosfera din familia ta, relația dintre voi?
Alin Pădureanu:
Cel puțin până acum ne înțelegem bine -:). Dumnezeu a făcut să fie la noi în biserică un grup de tineri care, la fel ca și noi, sunt proaspăt căsătoriți și ne întâlnim cu regularitate; avem împreună studii biblice.
Ce am descoperit acolo, și mi-a fost de un real folos, a fost faptul că într-o căsnicie comunicarea este vitală.
Cred că este un cuvânt poate puțin cam „greu” spus în privința aceasta, dar comunicarea este esențială în familie.
Reporter:
Procentajul căsătoriilor care se termină cu un divorț este îngrozitor de mare. Ce sugestii le-ai putea da cititorilor, în așa fel încât să aibă o căsnicie fericită și împlinită alături de partenerul căruia i-au jurat credință pentru toată viața?
Concret, ce înțelegi prin comunicare? Un bilețel lăsat pe masa din bucătărie: „Dragă, vezi că am plecat acolo”…-🙂
Alin Pădureanu:
… „și vin săptămâna cealaltă”. Nu, în nici un caz. Așa cum Dumnezeu dorește să avem părtășie cu El în fiecare zi, tot așa și între soț și soție ar trebui să existe cel puțin câteva ore pe zi în care ei să fie împreună. Altfel, te trezești peste ani de zile că te-ai căsătorit și nu mai știi cu cine te-ai căsătorit. Vei descoperi abia după câțiva ani că soțul sau soția îți va face surprize la care nu te așteptai.
Pastorul Iosif Țon spunea într-una dintre predicile sale cu privire la familie: „Impactul televizorului asupra vieții de familie este deosebit de negativ, pentru că stăm de atâtea ori și privim modul în care își trăiesc alții viața, dar viața noastră rămâne netrăită pentru că doar stăm și-i urmărim pe alții”.
Cred că este timpul ca familiile creștine să înceapă să-și trăiască viața lor și să renunțe să privească felul cum își trăiesc alții viața, pentru că nu sunt lucruri care zidesc, nu sunt deloc folositoare filmele pe care le privim la televizor.
Au o influență grozavă asupra noastră, dar în sens negativ.
Reporter:
Ce gând ai pentru cititori? S-ar putea să fie printre ei și colegi din fosta ta echipă de rugby…
Alin Pădureanu:
Ar fi grozav. Înțeleptul Solomon, cel mai înțelept și cel mai bogat om care a trăit vreodată, după ce și-a trăit viața la un standard mult mai înalt și cu mult mai multe posibilități decât avem noi, spune în Eclesiastul: „Datoria fiecărui om este să se teamă de Dumnezeu”.
Cred că fiecare om – este un mare adevăr acest lucru – ar trebui să se teamă de Dumnezeu. Dar nu o teamă de un Dumnezeu care este un zbir și nu face altceva decât să ne pedepsească ori de câte ori ieșim din voia Lui, ci o teamă plină de reverență față de un Dumnezeu care este plin de dragoste, un Dumnezeu care are răbdare și care Își face timp pentru noi întotdeauna, ori de câte ori Îl chemăm.
