“Când am citit aceste versete, primul gând m-a dus la tatăl meu și la ura care a lăsat-o în mine. M-a făcut să simt o ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine și m-a întunecat. Dar am înțeles că trebuie să îl iert așa cum și Isus m-a iertat pe mine.”
Nadia Neagoe a trecut printr-o depresie adâncă. Au fost momente întunecate în viața ei, momente negre, momente în care nu mai vedea nici o ieșire de acolo. Lucrurile se datorau mai multor factori, dar cel mai important este că a găsit ieșirea de acolo, a găsit eliberarea, lumina, bucuria și pacea. L-a găsit pe Domnul Isus Cristos.
*
Reporter:
- Nadia, din ce cauză ai trecut prin acea perioadă de depresie în viața ta?
Nadia Neagoe:
- Pot să zic că din cauza familiei mele cel mai mult. Tatăl meu a fost și este încă un alcoolic, un om foarte dur și foarte aspru. Nu puteai să vorbești cu el ca de la un tată la fiu, deoarece imediat țipa la tine, imediat dădea în tine…
Mama mea era foarte slăbită și tot timpul încerca să găsească o ocazie în care să vorbească cu el, să-i explice situația. Dădea foarte mult în noi. Tot timpul era beat. Tot timpul fugeam de acasă din cauza lui și rar când stăteam acasă. Nu puteam să ne bucurăm de casa noastră, de căldura unei case.
Atunci m-am închis în mine total și n-am mai vorbit cu nimeni. Îi uram pe toți din jurul meu, nu mă mai interesa de nimeni. Nici la școală nu mai vorbeam cu nimeni, eram foarte desprinsă de orice realitate, de oricine.
Am început să fiu foarte rea, foarte egoistă, mă băteam cu oricine. Oricine s-ar fi legat de mine, imediat urlam și chiar am avut probleme multe la școală din cauza bătăilor. Chiar și cu băieții mă băteam.
Eram foarte deprimată. De multe ori simțeam nevoia să vorbesc cu cineva, să mă plâng cuiva, să-i spun durerea pe care o am în inimă, dar niciodată nu am avut șansa aceasta pentru că-mi era și frică. Aveam o frică mare în mine. Nu știam ce să fac. Nu știam la cine să alerg.
Mama mă lua mereu cu ea la biserică, mă obliga să merg cu ea la biserică, pentru că mama mea este o creștină neoprotestantă, dar nu-mi plăcea, nu mă interesa biserica, nu mă atrăgea. Mi se părea că sunt ‘duși de-acasă’ și că n-are nici un folos să merg acolo, nu mă ajută cu nimic asta.
Am început să merg la discoteci, au început chiar să mă atragă discotecile. Dar, de fiecare dată când plecam de acolo plângeam, nu eram mulțumită de ce făceam, de ce se întâmpla în locul acela. Nu-mi plăcea deloc și de multe ori chiar nu pricepeam dacă acolo era distracție sau veselie. Nu mă simțeam bine, simțeam că nu sunt împlinită. Plecam acasă și plângeam din nou ca de obicei. Apoi, am început să merg la biserică, am început să încerc să înțeleg mai mult Cuvântul lui Dumnezeu.
Într-o seară de evanghelizare, când am mers ca de obicei obligată de mama la biserică, Cuvântul lui Dumnezeu mi-a vorbit astfel: „Adevărat vă spun că dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția Cerurilor”.
Acest verset m-a frământat mult. La început n-am înțeles de ce. Am încercat să o întreb pe mama ce înseamnă? Și-a făcut puțin timp liber și a început să-mi spună că dacă nu mă întorc la Dumnezeu și dacă nu-L primesc în inimă, dacă voi pleca de pe acest pământ, nu voi ajunge în Împărăția Cerurilor și nu voi putea să mă bucur de toată dragostea Domnului.
Am început să studiez mai mult Biblia și au fost multe seri în care strigam: “Doamne, de ce nu ești cu mine? De ce nu mă auzi? Ce se întâmplă cu mine? Ce trebuie să fac ca să fiu fericită ca cei din biserică?” În biserică îi vedeam fericiți, toți copiii erau fericiți. Toți vorbeau, râdeau, numai eu nu mă simțeam fericită și împlinită. Apoi am mai citit într-o seară din Luca 6:46-49: „De ce-mi ziceți: ‘Doamne, Doamne!’ și nu faceți ce spun Eu? Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele mele, și le face.
Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, și a așezat temelia pe stâncă.
A venit o vărsare de ape, și s-a năpustit șivoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
Dar cine aude și nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Și s-a năpustit șivoiul asupra ei, ea s-a prăbușit îndată, și prăbușirea acestei case a fost mare.”
De multe ori așa m-am gândit că și eu strig “Doamne, Doamne!”, dar niciodată nu încerc să fac ceea ce spune El. Și doar alerg la El ca să mă ajute să scap din probleme, ca să mă ajute să-mi găsesc un prieten, dar nu mă interesa să fac ceea ce spune El. Mi se părea prea greu.
Am ajuns în clasa a IX-a, la un liceu baptist. Vorbeau toți despre Dumnezeu și vorbeau cu atâta împlinire, cu atâta bucurie că L-au cunoscut și au o viață împreună cu El.
Am început să mă gândesc că dacă vreau să ajung în cer la Tatăl, să fiu cu Tatăl și să am o viață împlinită, trebuie să mă pocăiesc.
Am citit din Faptele Apostolilor un verset în care zicea: „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” Am îngenuncheat, dar nu știam prea bine să mă rog, dar am încercat să-i spun Domnului toate păcatele mele pe care le-am făcut, tot ce mă durea, tot ce mă apăsa pentru că am citit acel verset că Domnul o să mă ierte și o să-mi dea vreme de înviorare.
După acea seară, pot să zic că m-am simțit mai ușurată și mai împlinită și am încercat să mă rog mai mult, din ce în ce mai mult și să fac mai mult voia Lui.
Am încercat să citesc și Epistola către Filipeni, pe care prima dată nu am înțeles-o prea bine și am rugat pe cineva să-mi explice. Am încercat să alerg la Dumnezeu să-mi explice, căci El putea cel mai bine.
Versetul spunea: „Nu că am și câștigat premiul, sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”
Atunci am înțeles că Domnul mă cheamă, că trebuie să-mi las toate problemele și tot trecutul meu în mâna Lui, să i le las Lui, căci El îmi va uita tot trecutul.
Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru noi ca să fim iertați de orice păcat. Și am înțeles că Domnul chiar îmi iartă păcatul dacă mă întorc cu smerenie înaintea Lui și încerc să fac doar voia Lui de acum înainte. Am fost foarte fericită să știu că sunt iertată și că pot să încep o nouă viață fericită.
Aș vrea să mai citesc câteva versete: „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe și îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții și dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat Cristos așa iertați-vă și voi.”
Când am citit aceste versete primul gând m-a dus la tatăl meu. Am înțeles că trebuie să îl iert așa cum și Isus m-a iertat pe mine. Și am înțeles că trebuie să îngădui pe fiecare persoană așa cum este ea, căci fiecare suntem diferiți și fiecare greșim în felul nostru. Am încercat să uit tot ce s-a întâmplat și să merg înainte făcând doar voia Lui.
Reporter:
- Care erau lucrurile pentru care trebuia să-l ierți pe tatăl tău?
Nadia Neagoe:
- În primul rând ura care a lăsat-o în mine. M-a făcut să simt o ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine și m-a întunecat, o ură care m-a făcut să nu mai simt nici o dragoste, nici o atracție față de oameni, de cei din jurul meu.
Eram foarte rece cu toți. Cred că puteam să ajung la orice nebunie. În momentele acelea eram un om întunecat. Nu știam ce fac. Eram plină de ură și de răzbunare. Voiam să mă răzbun.
Am mers chiar și la ore de karate ca să mă răzbun, să învăț să bat, să mă răzbun pe tatăl meu în special și pe oricine care mi-ar face rău. Simțeam că toți vor să-mi facă rău din jurul meu.
Reporter:
- Cum îți amintești perioada când ai trecut prin depresie?
Nadia Neagoe:
- O perioadă foarte rea. Atunci eram disperată, nu știam unde să alerg, nu știam unde să fug, ca să simt dragoste, să simt că am pe cineva lângă mine. Acum mă simt împlinită și simt că orice s-ar întâmpla este Cineva lângă mine.
A fost o perioadă foarte grea pentru mine. N-am crezut că o să trec vreodată peste asta. Chiar și după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu și L-am primit în inima mea ca Domn și Mântuitor îmi părea așa de greu să pot să iert și să încep o nouă viață așa cum o vrea El.
Mă gândeam: „Dar, Doamne, cum aș putea eu să încep dintr-o dată așa o viață când inima mea este plină de răutate.” Recunoșteam că sunt rea și că am o inimă murdară și-mi era foarte greu să încep o nouă viață așa cum vrea El. Dar Domnul m-a întărit foarte mult, când am citit în Biblie versetul acela: „Niciodată n-am să vă las!”
Reporter:
- Te-ai gândit la posibilitatea de a ajunge să treci vreodată din nou printr-o depresie?
Nadia Neagoe:
- Da, m-am gândit și chiar îmi era frică. Și acum mă gândesc de multe ori: “Dacă aș trece iar, ce s-ar întâmpla? Aș pica de tot?” Dar Domnul spune: “Lasă-ți toate problemele în mâna Mea și încearcă să faci doar voia Mea căci Eu îți rezolv toate problemele.” Cred că El o să mă ajute așa cum a promis, că nu mă va lăsa niciodată.
Reporter:
- Cum îți percepi acum viața? Ce simți pentru cei din jurul tău acum?
Nadia Neagoe:
- Pot să zic că și pentru tatăl meu simt dragoste, căci este tatăl meu. Datoria mea este să-i arăt cu ce a greșit și să-l întorc și pe el la Domnul, să-i arăt calea cea bună, deoarece fără Domnul nu poate să facă nimic. Băutura, chefurile și toate aceste ‘distracții’, sus în ceruri nu au nici o valoare.
Chiar recent m-a sunat, era tot beat, și l-am întrebat cum se simte. Spunea că e pregătit să plece. I-am spus “Mai gândește-te bine dacă ești pregătit să pleci. Gândește-te, dacă vei pleca acum de pe acest pământ și te vei duce sus, ce va zice Tatăl? Ce va spune? ‘Du-te de aici, că nu te cunosc! Uite care a fost planul meu cu tine.
Cândva am avut un plan foarte frumos de realizat cu tine, dar tu nu ai vrut, nu m-ai ascultat. Acum nici eu nu te cunosc, așa cum nici tu nu m-ai cunoscut pe mine.’ ”
Reporter:
- Ce sugestii ai avea pentru cititorii care poate chiar acum se află în depresie, chiar acum se află sub imperiul unor gânduri negre, sunt cuprinși de tristețe, nu știu încotro s-o apuce și care au o teamă grozavă de ziua de mâine?
Nadia Neagoe:
- În Biblie, Domnul ne spune ceva cam așa: Să nu vă temeți de ziua de mâine, ce vă aduce ea, căci eu sunt cu voi și așa cum hrănesc păsările cerurilor, tot așa vă hrănesc și pe voi, mai ales pe voi că sunteți creația mea și sunteți mai importanți decât păsările.
Deci, așa cum am făcut și eu, ar trebui să ne plecăm toți în fața Domnului și să ne plângem păcatul, să-i spunem cu ce am greșit, să-i spunem tot ce ne frământă inima, că doar El este singurul prieten adevărat care niciodată nu ne lasă singuri.
Doar El este singurul prieten adevărat în care noi putem nădăjdui. Nici un om de pe lume nu poate să ne ajute așa cum ne ajută El și cum ne înțelege El. Să ne plecăm înaintea Lui și să-și plângă fiecare păcatul pe care îl are și să spună toată durerea din suflet, ce simte, ce a făcut și să-L primească pe Domnul Isus în inimă ca Domn și Mântuitor.
Să citească foarte mult Biblia, deoarece ea ne luminează. Biblia este lumina pe calea pe care mergem. Și să frecventeze foarte des biserica, pentru că acolo se explică Cuvântul Domnului, acolo putem înțelege mai multe lucruri.
Domnul ne invită: Urmați-mă, veniți după Mine și faceți doar voia Mea. Domnul nu ne pune să alergăm 5 km ca să fim niște copii adevărați ai Lui, ci doar să facem voia Lui și să mărturisim ce am făcut în trecut și să ne îmbrăcăm în haina nouă pentru că noi acum așa negri, cu inima plină de ură și răzbunare, suntem îmbrăcați într-o haină neagră, pătată.
Nu trebuie decât să ne lepădăm haina și să ne îmbrăcăm cu o haină albă pe care Domnul ne-o dă, o inimă blândă, o inimă plină de dragoste și iubire.
Pot să mărturisesc că atunci când L-am primit pe Domnul în inima și în viața mea a fost ceva minunat, am crezut că am aripi să zbor, eram plină de fericire, îmi venea să pup pe toată lumea, îmi venea să alerg pe stradă și să spun: “Domnul este Dumnezeul meu, El m-a ajutat peste tot, El este singurul meu prieten care este mereu alături de mine și niciodată nu mă lasă.” Am fost foarte fericită. A fost ceva minunat. Nu cred că voi uita vreodată lucrul acesta.
Reporter:
- Ce s-a întâmplat atunci?
Nadia Neagoe:
- În acea seară, am luat Biblia în mână și am început să citesc din ea. Cuvintele pe care le-am citit mi-au intrat așa de pătrunzător în suflet, încât simțeam că inima mea își ia zborul, încât simțeam că Domnul este prezent lângă mine și este bucuros că mi-am mărturisit păcatul, este bucuros că m-am întors la El și că El niciodată nu mă va lăsa.
Tocmai acel verset l-am citit: „Eu niciodată nu vă voi lăsa!” Așa m-a emoționat încât simțeam că totul în jurul
meu se face lumină, se face alb, simțeam că pot să zbor. Nici nu cred că pot să explic ce-am simțit în ziua aceea. A fost o mare bucurie!
