“Noi aveam bani mulți, bani destui, aveam mobilă, casă, mașină, aveam tot ce ne-am dorit. Puteam să ne îmbrăcăm, ne permiteam de toate, aveam un copil reușit, dar cu toate astea nu eram mulțumiți deloc, deloc.
N-aveam liniște sufletească.”
*
Mariana Timofte:
– M-am născut într-o familie de creștini ortodocși. M-am căsătorit cu un soț binecuvântat de Dumnezeu. Vreau să spun pentru oricine că niciodată lacrimile mamei nu cad jos, pentru că am trăit această experiență în viața mea: mama s-a rugat mult pentru mine.
Dumnezeu ne-a binecuvântat și cu un
copil deosebit, cu niște trăsături bune. A jucat fotbal de mic, a învățat foarte bine la școală, a fost un copil binecuvântat de Dumnezeu. Eu și soțul meu am lucrat, am câștigat bine, am fost oameni cu bani, l-am crescut pe Neluțu chiar destul de frumos, numai că nu cu frica lui Dumnezeu, ci cu ‘eul’ nostru. La noi a fost un ‘eu’ așa de mare,
încât dacă putea să pleznească, pe toți ne dădea jos.
Aveam bani, soțul meu n-a fumat, n-a băut, n-am fost niște oameni stricați, am fost oameni respectați în Anina și cu asta credeam că am rezolvat totul.
Dacă era o sărbătoare, un revelion, o nuntă, puteam să-mi fac 2-3 rochii, dar la nunta aceea nu puteam să mă simt bine. Nu știu ce aveam, dar cred că rugăciunile mamei nu m-au lăsat niciodată să mă simt bine în această lume.
Să nu-mi spună nimeni, cel care are bani mai ales, că nu-l infatuează așa ceva. Banii așa-l strică pe om de nici nu știe cum îl cheamă.
Noi aveam bani mulți, bani destui, puteam să ne îmbrăcăm, ne permiteam de toate, aveam un copil reușit, dar, cu toate astea, nu eram mulțumiți deloc, deloc. Eu eram tot timpul nemulțumită. Vorba bănățeanului: “Făloșia era de noi”. De făloșie nu ne-ntrecea nimeni. Dar, dacă un copil al lui Dumnezeu se uita în ochii mei, putea să citească oricând că nu sunt mulțumită în interiorul meu de nimic din tot ceea ce aveam. Aveam mobilă, aveam casă, mașină, copil, aveam tot ce mi-am dorit. Dar nu am avut mulțumire sufletească.
Reporter:
- În perioada când toate lucrurile vă mergeau bine, v-ați gândit de ce nu aveți mulțumire sufletească, sau unde o puteți găsi?
Mariana Timofte:
- Aveam o vecină care mă tot chema la biserică la pocăiți. Eram așa de împietrită, așa de răutăcioasă și așa de plină de sine, încât mă gândeam: “Cum să mă duc eu acolo, că acolo sunt oameni săraci.” Totuși, într-o zi m- am dus cu vecina aceasta la biserică și am început să merg în fiecare duminică.
Dar soțul meu mi-a spus că divorțează de mine dacă mă pocăiesc. Au trecut 14 ani în care soțul meu mergea la ortodocși, iar eu la penticostali. Am simțit înlăuntrul meu că Dumnezeu va schimba starea noastră. Dacă ne supăram unul pe altul, era foc – nici măcar nu mai vorbeam, ne scriam doar bilețele.
Prin anii ’90, copilul meu a jucat la Poli Timișoara. La Sala Olimpia era o evanghelizare. Am mers și eu cu soțul meu. Acolo frații mi-au făcut ungerea cu untdelemn, pentru că eram bolnavă – am avut o cădere de calciu.
Dar după ce am plecat de acolo, mi-am luat din nou pastilele pe care le luam și înainte de ungere. În noaptea aceea am auzit o voce care mi-a spus: “Să nu mai iei pastile. Eu mi-am întins mâna peste tine”. De atunci Îi mulțumesc lui Dumnezeu că au trecut atâția ani și n-am mai luat nici o pastilă. Dacă Dumnezeu mi-a spus că și-a întins mâna, L-am crezut. Am văzut atunci minunea, și eu și soțul meu, dar de întors nu ne-am întors la Domnul.
Asta era prin luna Mai. În Noiembrie copilul trebuia să vină din Portugalia, de la Boavista, unde juca, deoarece era convocat la Națională. În timp ce mergeam cu soțul meu cu mașina, am avut un mare accident – ne-am răsturnat, dar fără să avem nici o zgârietură. Atunci o voce îmi spunea tot așa: “Mariano, Dumnezeu ți-a mai dat o șansă. Mariano, Dumnezeu ți-a mai dat o șansă.”
În ’92 am început să mergem mai des la Biserica Penticostală Elim. În ’93 vine Neluțu și-l face cetățean de onoare al Aninei. Ne spune fiul nostru atunci: “Am auzit că voi vreți să vă pocăiți”. De parcă îi mare rușine să fi pocăit. Să fi beat în șanț nu e rușine deloc, este normal, dar să fi pocăit nu poți să fi acceptat de societate deloc.
Atunci am avut un vis în care o voce îmi spunea: “Oare trebuie să-ți mai vorbesc mult?”.
Într-o zi stăteam cu soțul meu de vorbă și el îmi spune: “Noi ne jucăm cu viața noastră, pentru că nu suntem nici pocăiți, nici nu ne ducem niciunde”. Atunci am mers la Biserica Elim. A predicat fratele Codreanu și a făcut chemare la pocăință, la care noi ne-am dedicat lui Dumnezeu. Am venit acasă și I-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat tăria să merg acolo în față, la chemare, pentru că de multe ori am vrut să merg, dar erau cerceii mari în ureche și nu puteam să-i dau jos. De atunci soțul meu și cu mine am rămas la Biserica Penticostală Elim și nu l-aș lăsa pe Dumnezeu pentru nimic.
Reporter:
- Când nu-L cunoșteați pe Dumnezeu, ați avut de toate, n-ați dus lipsă de nimic, dar n-ați avut pace sufletească, n-ați avut bucurie în inimă! Ce ați prefera acum?
Mariana Timofte:
- Pot să spun oricui, celor cu bani mulți, că nu dorm liniștiți. Eu am bani mulți, dar să știți că acum nu mă mai gândesc la ei și pot să dorm liniștită, pentru că Îl am pe Dumnezeu. Dar când aveam bani și nu-L aveam pe Dumnezeu, niciodată n-am dormit liniștită. Eram întotdeauna pusă numai pe harță și era o răutate și un egoism în mine, care nu mă lăsau să fiu liniștită.
Acum mă rog ca și fiul meu, care a fost binecuvântat cu atâția bani și cu toate bine- cuvântările pământești, să-L cunoască pe Dumnezeul adevărat – pe Dumnezeul lui Ilie, nu al lui Baal.
Pe 10 Ianuarie 2000, soțul meu a făcut o hemoragie cerebrală, la care doctorii nu i-au dat nici o șansă. Eu le-am spus să facă tot ce pot ca oameni, că în rest face Dumnezeul meu. Și Dumnezeu și-a făcut minunea. Dintr-o hemoragie cerebrală, soțul meu acum merge pe picioare, mănâncă – cine îl vede nici nu poate să creadă că a fost paralizat. Abia acum văd câtă liniște și pace a putut aduce în casa mea întoarcerea mea la Dumnezeu.
Așa cum eram și eu când aveam de toate, dar n-aveam liniște în suflet, așa este și fiul meu acum. Și el și prietenii lui trebuie să știe că fiecare, vor sau nu vor, or să stea în fața scaunului de judecată al lui Dumnezeu.
Aș vrea să le spun prietenilor lui Neluțu și lui Neluțu că poruncile Bibliei, cu dezmățul și desfrâul, sunt pentru toată lumea. Dacă astăzi este modern să trăiești viața cum îți convine – întâi să stai cu un om 5 ani și după aceea să te căsătorești – aș vrea să le spun că în fața scaunului de judecată nu se vor putea dezvinovăți.
Prietenii lui Neluțu trec prin mari încercări. L-au adus și pe popa în casă ca să le sfințească casa, dar degeaba le sfințește popa casa dacă nu le-o sfințește Dumnezeu.
Majoritatea oamenilor, mai ales cei cu influență și cu bani, Îl percep pe Dumnezeu ca pe un fel de mașină automată de spălat păcate. Dar, când sunt într-un pat de spital, toți strigă după Dumnezeu să-i vindece, numai ei să nu se pocăiască.
Dacă am avut o viață zbuciumată, nemulțumită sufletește, acum Îi mulțumesc Domnului Isus că după ce L-am cunoscut, mi-a adus liniște sufletească și liniște în căminul meu.
Aș vrea să le spun tuturor să nu se joace cu viața lor. Într-o zi vor lăsa toată averea, tot aurul, tot ce au avut și se vor duce într-un mormânt.
Aș vrea să întreb pe fiecare – dacă la noapte moare, se gândește unde-și va petrece veșnicia?
Noi nu am venit la întâmplare pe lume și nu plecăm la întâmplare din această lume. Viața noastră este ca un abur pe pământ. Trebuie să ne întâlnim într-o zi cu Creatorul nostru, cu Făcătorul nostru.
