“Dar tu pe cine aștepți? A spus: ‘Eu Îl aștept pe Isus să vină pe norii cerului.’ A fost așa de șocantă această expresie. Și în loc de paharul de vin care era înainte, pe masă era Noul Testament și citea.”
Luminița Ciuciumiș este cântăreață. Sunt câteva melodii deosebite: „Priveam la Golgota”, „Isus este Rege”, „Vine Isus” și multe altele, pe care poate le cunoașteți aceste piese din interpretarea Luminiței Ciuciumiș la Radio Vocea Evangheliei sau pe CD-uri și casete.
*
Reporter:
- Luminița, când te-ai hotărât să cânți pentru Dumnezeu și de ce?
Luminița Ciuciumiș:
- Atunci când într-adevăr viața mea a fost transformată. Chiar dacă înainte cântam și era o plăcere să cânt și îmi dedicasem viața muzicii, situația s-a schimbat în momentul în care am înțeles că este un dar dumnezeiesc.
Atunci am început să cânt cu un scop pentru că s-a transformat totul. Am înțeles ce am primit. Am înțeles ce mi-a fost dăruit. Și la rândul meu vreau și eu să fac același lucru, dar numai și numai prin Dumnezeu.
Reporter:
- Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cântat. Când ai început prima dată să cânți?
Luminița Ciuciumiș:
- Am început de foarte, foarte mică. Încă de la grădiniță am fost dirijoare de cor. La școală am fost în corul școlii, apoi de la 14 ani am început să frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viață muncind, pregătindu-mă pentru această vocație și carieră, pe care o adoptasem, pe care o iubeam și doream să o îmbrățișez.
Am primit premii la diferite festivaluri de muzică. Am ajuns la Radio Televiziunea Română unde am înregistrat piese împreună cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Apoi am început să cânt într-un restaurant.
Reporter:
- Erai împlinită acolo unde cântai înainte de a te întoarce la Dumnezeu? Sau în momentul când se stingeau luminile pe scenă și cădea cortina, simțeai golul din suflet, neîmplinire, dorință după altceva? Ce simțeai atunci când culegeai aplauze pe scenă sau la restaurantul unde cântai?
Luminița Ciuciumiș:
- Scopul meu de atunci era să culeg aplauze. Asta mă împlinea și cred că pe orice artist îl împlinesc aplauzele. Se simte bine pentru că ar fi rodul muncii lui și un artist muncește. Și eu munceam pe vremea aceea și doream să fiu apreciată și doream să fiu împlinită prin ceea ce făceam.
Aplauzele acelea mă împlineau pe moment, mă simțeam satisfăcută și-mi spuneam: „Uite ce bună sunt, uite că am devenit totuși cineva, am câștigat din munca respectivă”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu.
Dar după aceste aplauze, când viața cotidiană revenea la normal, eram o persoană simplă, obișnuită și pot să spun că simțeam că există un gol în viața mea. Îl simțeam, dar nu puteam să realizez ce se întâmplă cu mine. Doar că nu eram chiar atât de împlinită cum credeam, cum aș fi vrut. Ceva lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu aș fi putut să definesc acel ceva.
Nu vroiam decât să cânt și să devin o vedetă. Eram pe punctul de a deveni o vedetă. Singura problemă pentru mine era dacă pot să plătesc prețul ca să devin vedetă. Asta mă punea pe jar.
Chiar dacă nu-l cunoșteam în mod personal pe Dumnezeu, am fost o persoană morală și lucrul mă frământa. Nu știam dacă am să pot să plătesc prețul acela. Și știam că este un preț de plătit.
Reporter:
- Cum s-a schimbat viața ta?
Luminița Ciuciumiș:
- Viața mea morală, așa cum o credeam că este bună, s-a schimbat și a devenit dramatică, mergând în jos.
În momentul în care doream să am o carieră, viața mea morală era bună, dar asta până când am ajuns să cânt în restaurant. În momentul în care am ajuns în anturajul acela, viața mea s-a schimbat dramatic, în sensul că încercam să fiu ca ceilalți din jurul meu.
Reporter:
- Să fii acceptată de grup!
Luminița Ciuciumiș:
- Era presiunea colegilor de acolo. Am început să decad, în sensul că pentru prima dată am început să fumez, pentru prima dată am început să pierd nopți, lucruri care nu se întâmplau înainte. Apoi am fugit de acasă, nu mi-am mai ascultat părinții, iar așa ceva nu se mai întâmplase și aveam vreo 21-22 de ani.
Am vrut să fiu la fel ca ceilalți din jurul meu, am vrut să nu par deosebită, să nu mă elimine din cercul lor, pentru că mă temeam să nu se spună: „Fata asta-i ciudată, se comportă ciudat și nu o luăm în cercul nostru de prieteni.” Așa că am făcut exact ce au făcut și ceilalți.
Acolo l-am cunoscut și pe Gabi, soțul meu. Stăteam împreună la hotelul restaurantului unde cântam și viața noastră era ca a unor îndrăgostiți, nebuni de îndrăgostiți, dar ca și tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumați. Acum era bine, pe urmă era foarte rău. Aveam urcușuri și coborâșuri foarte rapide, dar erau prăpăstii mai multe decât urcușuri.
În această viață zbuciumată, îmi puneam întrebări. Știu că și el își punea întrebări. Dacă să rămânem împreună. Eram doar prieteni, dar locuiam împreună. Era o viață frumoasă, dar urâtă în același timp, frumoasă din punctul nostru de vedere de atunci, pentru că ne iubeam. Nu știu dacă aș fi putut să rămân cu el, dar mă gândeam ca orice fată care își dorește să aibă o căsătorie fericită, să nu se despartă niciodată.
Totuși, evenimentele dintre noi nu păreau a conduce la o căsnicie fericită și întrebarea mea era întotdeauna:
„O să fiu fericită dacă o să continui cu el? O să rămânem împreună până la adânci bătrâneți și o să avem o casă de copii?” Îmi puneam întrebările acestea și mă frământam foarte mult și sunt convinsă că și el făcea același lucru. Nu numai el era vinovat de ce se întâmpla între noi ci și eu eram la fel de vinovată.
Reporter:
- Cum a continuat această relație de tinere-țe? Și cum L-ați întâlnit amândoi pe Dumnezeu?
Luminița Ciuciumiș:
- Cred că am avut un mare har. Nu ne-am fi gândit că Dumnezeu se gândește la noi. Nu ne-am fi gândit, dar totuși din inimile noastre, din sufletele noastre doream mântuirea, doream eliberarea, doream pe cineva să ne ajute, să ne sprijine.
Tânjeam ca Cineva de sus să ne ajute. Zic de sus pentru că nu vroiam ajutorul unui om. Știam că oamenii nu ne pot ajuta în situația noastră. Știam că e prea mult pentru un om să suporte situația respectivă. Nu găseam soluții la oameni. Nu știam pe cineva să ne dea soluții la problemele noastre.
Dar atunci s-a întâmplat o minune pentru viețile noastre. Gabi, soțul meu, s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discotecă. Era rrom, un om pe care dacă l-ai vedea nu ai prea avea încredere. Stăteau la coadă la farmacie și băiatul respectiv l-a întrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine aștepți tu?” Gabi i-a răspuns:
„Păi, aștept să iau medicamente…” Purtarea acelui prieten i s-a părut foarte suspectă, i s-a părut schimbată, i s-a părut ciudată. La rândul lui, Gabi l-a întrebat: „Bine, dar tu pe cine aștepți?” Și atunci el i-a spus: „Eu Îl aștept pe Isus să vină pe norii cerului.” A fost așa de șocantă pentru Gabi această expresie.
Reporter:
- Probabil și-a spus: „’A luat-o pe ulei’ prietenul meu.”
Luminița Ciuciumiș:
– Cu siguranță așa a spus. Dar a vrut să se asigure dacă chiar ‘a luat-o pe ulei’ sau nu. Și s-au dus să discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetărie. Acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. A întrebat câteva amănunte: dacă există Diavol, dacă există Dumnezeu, dacă există ce face, unde este, ce face pentru noi. Și a venit foarte încântat acasă, unde locuiam împreună, și mi-a spus: „Să știi Luminița că Biblia este adevărată.”
Reporter:
- Aveați vreo Biblie în casă la ora respectivă?
Luminița Ciuciumiș:
- Aveam una ortodoxă. Dar niciodată nu înțelegeam nimic din ea pentru că noi începeam cu Vechiul Testament și găseam acolo tot felul de pasaje ca: nu mâncați copită despicată și tot felul de păsări și nu înțelegeam. Noi nu știam, nu aveam un învățător, un îndrumător. Așa că era o Biblie care stătea în vitrină. Nu era o Biblie folosită.
Atunci a fost pentru prima dată în viața noastră, vorbele acestea au venit ca o revelație, când am înțeles că Dumnezeu este adevărat, că Dumnezeu există. Și am crezut. Nu știu cum am crezut. Chiar nu știm. A fost momentul potrivit pentru viețile noastre ca noi să ne schimbăm.
Eu am fost mai sceptică. Gabi L-a primit pe Dumnezeu cu o inimă foarte deschisă pentru că a crezut că este soluția pentru viața lui. Și a început să se întâmple transformarea. A început să citească zilnic un Nou Testament pe care îl primise de la prietenul lui.
Noi locuiam în hotelul restaurantului, eu în fiecare seară aveam program la restaurant. Când eu coboram la programul în care cântam, Gabi cobora cu mine, dar cu Noul Testament în mână și în loc de paharul de vin, care era înainte pe masă, acum era Noul Testament și citea. Mă aștepta să ies de acolo și mergeam înapoi. Se schimbase foarte mult.
Reporter:
- Era o prezență foarte ciudată în restaurantul respectiv.
Luminița Ciuciumiș:
- Era, pentru că toți ne-au făcut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiți de ce se întâmplă cu noi. Nu le venea să creadă și ei se așteptau că noi o să plecăm de acolo și că va fi un dezastru pentru viața noastră. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram că suntem cu adevărat liberi, mântuiți și erau așa de uimiți de ce se întâmpla, de transformarea noastră, dar nu ne puteau înțelege.
Eu am văzut atunci într-adevăr o schimbare radicală în Gabi. Și atunci am început să mă gândesc: „Măi, cu omul ăsta m-aș căsători!” A fost foarte frumos pentru că deja Dumnezeu îmi arătase că de fapt așa ne voia pe amândoi.
Am plecat de acolo și primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne căsătorim. Deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucrează Dumnezeu și ce dorește de la viața noastră.
Am început să frecventăm o biserică penticostală. Vizita noastră la această biserică a fost șocantă pentru că am întâlnit oameni total deosebiți de noi. Erau diferiți. Și nu erau diferiți prin îmbrăcăminte sau prin forme, ci erau diferiți în inimile lor, aveau o mare credință. Nu a durat mult și ne-am întors cu toată inima la Dumnezeu.
Ne-am întors la ceea ce era de fapt relevant și ceea ce înseamnă Viață, la Adevăr. Și așa am simțit cum ne-am împlinit de fapt.
Reporter:
- Ce sfat ai avea pentru cei care, poate dintr-o dorință sinceră de a se simți împliniți, aleg să meargă în discotecă sau la chefuri sau în diferite locuri în care totuși nu se găsește împlinire? Dar ei au o căutare sinceră în inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situații.
Luminița Ciuciumiș:
- Poate că la rândul meu, în momentele acelea în care credeam că sunt împlinită, căutam în adâncul meu, în interiorul meu, căutam ceva ce nu găseam. Căutam de fapt împlinirea. Ce sfat aș putea să dau? Vă spun ce sfat: să caute adânc în ei pentru că înlăuntrul lor există o voce, o voce a omului de dinlăuntru care strigă după Dumnezeu, o voce a celui care nu poate să trăiască fără Dumnezeu pentru că suntem născuți din Dumnezeu. Suntem ai Lui și îi aparținem Lui și adevărata împlinire este numai atunci când Îl găsești pe Dumnezeu.
Reporter:
- Cum ți-ai descrie viața ta de acum?
Luminița Ciuciumiș:
- Nu pot să spun că acum nu mai am nici o problemă, gata am trecut de toate fazele grele. Nu. Orice viață de cuplu conține și probleme și tot felul de divergențe, dar care se pot rezolva.
Atunci când avem astfel de momente ne ducem la sursă, iar sursa este Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde găsim orice răspuns. La orice pro-blemă pe care o avem, acolo există orice răspuns.
Orice om poate să găsească în Biblie răspunsul vieții. Pentru că Dumnezeu s-a gândit că avem nevoie de aceste răspunsuri și le-a pus acolo într-o scrisoare către iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca să-i fie bine pe pământul acesta. Noi putem să luăm toate răspunsurile de acolo.
Viața mea este bună pentru că Îl am pe El. Și atunci când sunt în suferință sau când sunt în tristețe sau în descurajări, mă duc la El. El mă alină, mă primește în brațul Lui. Privesc în sus pentru că totdeauna există speranță. Decât să privești în groapă, mai bine să privești înspre cer pentru că acolo vezi păsările zburând.
Și noi putem să avem aripi și să zburăm. Și noi putem să ne împlinim visele pentru că avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.
Reporter:
– Și vom zbura la El, atunci când va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului să ne ia la Tatăl.
