“‘Rugăciunile’ preferate ale tatălui meu erau înjurăturile”.
Înainte de 1989, Jean Chiforeanu a lucrat în cadrul departamentului de export al firmei Auto Export Import România. S-a născut în deceniul 5 al secolului XX, când în România urmele stalinismului se vedeau la tot pasul.
*
Jean Chiforeanu:
M-am trezit și eu într-o grădiniță de tip nou, comunistă, în care rugăciunea nu era “Tatăl nostru” sau
“Înger, îngerașul meu”, ci “Stalin și poporul rus”. La școala elementară, procesul de ateizare a luat avânt.
Eram convins că Dumnezeu nu există, pentru că nici în familie nu am avut parte de o educație creștină.
‘Rugăciunile’ preferate ale tatălui meu erau înjurăturile.
Eu fac parte din generația celor “40 de ani ai pustiei” pentru România.
După terminarea liceului am fost cooptat în partid, am avansat pe linie comunistă până în secția de propagandă și cultură a fostului comitet central al UTC. Acolo șef îmi era chiar Nicu Ceaușescu. Datorită calităților de propagandist și organizator, am susținut în 1976 admiterea la Academia de Științe sociale și politice, pentru că îmi plăceau și făceam din convingere ceea ce făceam.
În semestrul I, în cadrul seminariilor de ate-ism, se studia Biblia și Istoria Bisericii, deoarece toți cei din posturi de conducere urmau aceste semi-narii de ateism. Studiind Scriptura pentru prima dată cu seriozitate, ca să o combat bineînțeles, să le spun și altora că nu există Dumnezeu și că Cristos este doar o figură istorică, m-am trezit că încep să-mi pun adevăratele întrebări care se pun la un moment dat – cine sunt, de unde vin și unde mă duc.
Începusem să-mi dau seama de multele manevre din sânul comunismului, de faptul că era o mașinărie diabolică.
În Noiembrie 1976, după un studiu intens asupra materialelor care vorbeau despre Biserică și creștinism, m-am văzut și eu înfrânt de Cel care este Calea, Adevărul și Viața.
Acolo mi-am predat viața în brațul Domnului Isus Cristos, chiar la Academia de înalte studii politice comuniste. Citind și studiind Biblia. Nu ‘frunzărind’, ci studiind Biblia.
*
Bineînțeles că a fost dat afară, cariera politică s-a întrerupt și a urmat disciplinarea ‘prin muncă’.
*
Jean Chiforeanu:
Din 1976 până în 1979 am fost trimis să mai ‘cuget’ la Canalul Dunare-Marea Neagră, la secția Poarta Albă. Înainte țineam acolo prelegeri despre inexistența lui Dumnezeu, iar acum eram chiar eu acolo, cu toate măsurile de siguranță luate de ‘tovarăși’.
A urmat oprobiul prietenilor, a colegilor și a familiei. Părinții mi-au spus: ‘Pentru noi nu mai exiști’. Toată lumea mă vedea un ratat. Toți vedeau în mine un viitor politician, dar după ce m-am întors la Cristos, eram considerat un ratat.
Au fost ani în care Dumnezeu a dăltuit caracterul meu. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este la voia întâmplării. Am luat-o ca din partea lui Dumnezeu.
Eu cred că există un proces singular, particular și nu global. Nu te-ntorci la Dumnezeu pentru că se întorc și alții, ci este o opțiune personală. Eu eram ‘tare la cerbice’, dar Dumnezeu m-a cioplit și m-a modelat.
*
În 1979 Ceaușescu a făcut o vizită în Statele Unite, iar înainte de acea vizită a dat și un decret de amnistie, în care am fost cuprins și eu. M-am trezit “liber într-un lagăr” care se întindea de la Est la Vest și de la Nord la Sudul României.
În 1979, în Biserica Baptistă nr.1 din Constanța am făcut și botezul nou-testamental, act care reprezintă o moarte și o înviere simbolică.
Am fost ajutat de frații și surorile din Biserică și atunci am înțeles cuvintele Mântuitorului: “Cine lasă pentru Mine și Împărăția Mea ogoare, frați, surori, diplome, carieră, îi voi da înzecit și însutit și pe deasupra viața veșnică.”
Am intrat în cursurile BEE (Bible Education by Extension – Educație Biblică prin extindere), deoarece nefiind posibilă studierea academică a Bibliei, aceste cursuri ofereau o metodă bună de studiere a Bibliei.
Erau cursuri pe care mulți din generația mea le-au parcurs, dar nu în Biserică, ci pe grupuri mici, în case, deoarece în Biserici erau mulți “lupi în piele de oaie”. Ne întâlneam în munți, departe de urechile securității.
La sfârșitul anului 1979 am dat concurs și am intrat la Intreprinderea Auto Export Import din Brașov, care exporta camioane grele.
În acea vreme, aproape 80 % dintre Bibliile care intrau în România, intrau pe calea apei. Lucrând acolo și având acces direct pe navele de export, Dumnezeu m-a folosit.
În 1981 venise un transport de Biblii pe un vapor norvegian. Dar în port existau 3 filtre de control. Primul era chiar la coborârea de pe vapor, al doilea era la ieșirea din spațiul rezervat descărcării vaporului, iar al treilea era la porțile portului.
Pe vapor erau 2 remorci de Biblii, dacă vă puteți imagina așa ceva. Trebuia să trecem prin 3 filtre cu 2 remorci de Biblii.
Ne-am rugat lui Dumnezeu, iar la ora și în seara care am stabilit-o de comun acord, am mers în port.
A venit un frate de la Creștini după Evanghelie cu un tractor cu remorci, cu macaragiul lucrurile erau aranjate, dar rămâneau aceste 3 filtre. În seara aceea cerul era senin, cum numai vara la Constanța poate să fie.
Când noi ne-am dus spre port, încet, încet pe firmamentul cerului a apărut dinspre Odessa un norișor, apoi altul, iar în jumătate de oră cerul a devenit negru ca smoala.
S-a pornit o furtună cum rar mi-a fost dat să văd. De la grăniceri până la posturile de control, nu era țipenie de om pe afară.
Pe furtuna și ploaia aceea teribilă am descărcat Bibliile, și le-am încărcat în remorci. Cu toate că acolo controalele erau foarte dese, pentru că se făcea contrabandă cu țigări și cafea, în momentul când noi am trecut pe la toate punctele de control grănicerii doar ne făceau semn dinăuntrul gheretei lor: “Treceți, mergeți, plecați, nu ieșim afară să vă controlăm”.
Am văzut atunci că Dumnezeu, care este Dumnezeul universului, poate să pună în mișcare marea, furtuna și cerurile pentru cauza Lui.
După alte astfel de experiențe – mai făceam și evanghelizare de la om la om, aveam și o echipa cu care seara cântam pe faleza cazinoului din Constanța – am fost chemat la conducerea intreprinderii noastre.
Mi s-a spus: “Știm ce faci tu în timpul liber, știm și că nu te mai sperie canalul, deci vei fi trimis din partea firmei să lucrezi în Irak.”
De fapt ei ar fi dorit să nu mă mai întorc în România. În 1984 am hotărât să mă întorc totuși în România, iar în 1985 m-am căsătorit și m-am mutat la Timișoara.
În 13 Decembrie 1988 am fost înștiințat – de azi pe mâine – că trebuie să plec urgent în Cuba. Între timp Domnul ne-a binecuvântat cu 2 copii – Rut, care avea 9 ani și Sandra Debora de 3 luni. Pur și simplu a doua zi trebuia să fiu deja în avion, cu destinația Havana, Cuba, via Montreal, Canada.
Soția mi-a adus bagajul la București a doua zi și în aeroportul Otopeni am îngenuncheat amândoi și am spus: “Doamne, Tu știi. Doamne, păzește-mi soția și copiii.”
Când am încercat să schimb decizia șefilor mei, mi s-a spus: “Ai de ales. Mergi ori în Cuba, ori în pustiul Karakumi din Asia Centrală.”
M-am dus în Cuba.
Marea bătălie s-a dat pe aeroportul din Montreal, când eram în tranzit. Mulți mi-au spus să rămân acolo.
Mă gândeam dacă să rămân sau nu în Canada. Nu am rămas.
La aeroport în Cuba m-a întâmpinat ambasadorul României de acolo. Mi-a spus: “Avem dosarul tău. În Cuba poți fi aruncat la crocodili dacă nu-ți vezi de treabă. Dacă vrei să-ți meargă bine, abține-te să mai predici.”
I-am răspuns politicos, dar foarte clar, că ceea ce gândesc nu depinde și nu poate fi influențat de contextul în care mă aflu.
Întotdeauna Dumnezeu transformă înfrângerile în victorii. Comuniștii mi-au închis ușa de predicare în România, dar Domnul mi-a deschis-o în Cuba, unde predicam în timpul liber.
În Aprilie 1990, soția și fetițele mele au venit în Cuba. A fost un moment cu adevărat emoționant, după aproape 2 ani de despărțire. În August 1990 am venit acasă. De atunci și până astăzi m-am dedicat lucrării de vestire a Evangheliei lui Dumnezeu unui popor care nu-L cunoaște pe El.
