GABRIELA POVIAN

“Iubeam dansul, iubeam discotecile, iubeam barurile, îmi plăceau nopțile petrecute cu alți tineri în păcatul curviei, în păcatul desfrâului. Iubeam toate păcatele pe care tinerii le fac și pe care nu le consideră păcate, pentru că nici eu nu le consideram păcate. Era ceva ce-mi plăcea.”

Gabriela are 29 de ani, lucrează ca educatoare la Leagănul de copii, este căsătorită cu Sorin, iar fiica lor se numește Andrada.

*

Reporter:

Ce ați face dacă într-o zi sună cineva la ușă și vă întreabă pur și simplu, sec, dacă-l cunoașteți pe Domnul Isus Cristos și dacă n-ați vrea să-l primiți în inima dumneavoastră ca Domn și Mântuitor? Acest lucru i s-a întâmplat Gabrielei Povian.

Gabriela Povian:

Am rămas foarte uimită de întrebare pentru că nimeni nu-mi mai pusese o astfel de întrebare. În câteva cuvinte mi-a vorbit despre Domnul Isus și despre Dumnezeu, apoi mi-a spus: “Dacă vrei să mergi în cer, Domnul Isus trebuie să locuiască în inima ta. Tu trebuie să-l primești pe El ca Domn și Mântuitor în inima ta.”

Duhul Domnului m-a cercetat și m-am rugat cu lacrimi în ochi, cu toată inima și cu toată sinceritatea.

Reporter:

Ce ai întrebat și ce ai vrut să afli mai mult despre Domnul Isus Cristos?

Gabriela Povian:

Nu puteam să înțeleg jertfa Lui pentru mine. Am spus: “Dar de ce? Cum e posibil? Dumnezeu care m-a creat, de ce nu m-a făcut să fiu așa cum dorește El? De ce nu pot să intru în cer așa cum sunt? De ce a trebuit ca El să vină de acolo din cer și să-și dea viața pentru mine?” Pentru mine a fost mereu o enigmă lucrul acesta.

Reporter:

“Ce dragoste de Dumnezeu, să moară un Rege-n locul meu.” Doar în creștinism se întâmplă așa ceva. În nici o altă religie a lumii, Dumnezeul religiei respective nu se dă El Însuși jertfă pentru oameni.

De ce aveai nevoie de Dumnezeu în viața ta? Nu erai un om moral, cinstit, corect? Ce păcate te apăsau astfel încât să ai nevoie de Cristos în viața ta?

Gabriela Povian:

Eram un om moral și cinstit, dacă s-ar putea spune așa, dar îmi era tare frică de moarte. Nu știam ce se va întâmpla cu mine după ce voi muri.

Aveam 18 ani și ca orice tânăr iubeam dansul, discotecile, barurile, îmi plăceau nopțile petrecute cu alți tineri în păcatul curviei, în păcatul desfrâului. Iubeam toate păcatele pe care tinerii le fac și pe care nu le consideră păcate, pentru că nici eu nu le consideram păcate. Era ceva ce-mi plăcea.

Reporter:

Ce-au spus cei care te cunoșteau? Este destul de ciudat acum, într-o lume a libertății sexuale totale, să spui cuiva: “Nu este corect să trăiți așa, trebuie să trăiți moral, trebuie să trăiți o viață de sfințenie pentru că așa ne cere Dumnezeu.” Pare o nebunie!

Gabriela Povian:

Exact, pare o nebunie. Și pentru mine părea în acele vremuri. Ai atins un punct foarte important. Mi-era foarte frică de reacția celor din jurul meu, deoarece mă simțeam importantă în grupul meu de tineri cu care umblam și îmi era foarte frică de părerea lor.

Reporter:

Din nefericire, de multe ori ținem cont de părerea grupului din care facem parte și nu ținem cont, în primul rând, de părerea lui Dumnezeu despre viața noastră.

Gabriela Povian:

Din nefericire, chiar dacă în acel moment îl primisem pe Domnul Isus în inima mea, din păcate, pentru următorii 5 ani de zile, mi-am văzut de treaba mea mai departe.

Am fost aproape de Dumnezeu, m-am simțit acceptată, m-am simțit pentru acele momente copilul lui Dumnezeu, dar a doua zi, venind viața peste mine, am rămas în aceleași obiceiuri în care trăiam, am rămas exact acolo, nu am fugit de acolo, nu L-am căutat mai departe pe Dumnezeu.

Reporter:

Pur și simplu pare contra naturii la această oră să nu trăiești o viață de libertate totală. Și este greu pentru un tânăr și este greu și pentru cel care recomandă unui tânăr să trăiască o viață curată. Dar, Dumnezeu nu acceptă jumătăți de măsură.

Probabil nu a acceptat nici în continuare cei 5 ani petrecuți de tine în același fel de trăire. Vroiai să fii și cu Dumnezeu și cu Diavolul, dar nu puteai să-i împaci pe amândoi.

Gabriela Povian:

În acești 5 ani, Dumnezeu a avut privirea îndreptată asupra mea. Eu sunt un copil înfiat, și ca mulți alți copii din anii ’70 născuți la fel ca și mine, n-am avut o copilărie ușoară.

Cea prin care Dumnezeu a hotărât să-mi dea viață a vrut să facă avort, dar în acea vreme nu erau permise avorturile și atunci ea a decis să lase copilul, să-l abandoneze într-un Leagăn, să nu facă ea un avort prin care ar putea să-i fie pusă viața în pericol.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această frică pe care i-a dat-o pentru că pot să mărturisesc că Dumnezeu a luptat ca eu să mă nasc. Îmi place mult Psalmul 139. Știu că sunt preaiubită de Domnul și știu că Dumnezeu a luptat mult ca eu să mă nasc.

Reporter (pentru cititoarele acestei cărți):

– Draga noastră, poate te gândești chiar acum să mergi să faci un avort astăzi sau mâine, poate ai o sarcină pe care nu ți-ai dorit-o și de care vrei să scapi.

Dar gândește-te, s-ar putea ca peste 20 sau 29 de ani cineva, undeva, într-o carte, la un radio sau la o televiziune, să mărturisească despre tine că nu ai făcut avort. Gândește-te și oprește-te înain-tea lui Dumnezeu de la un gând pe care Diavolul ți l-a sădit în minte: să mergi să faci un avort, să omori un copil.

Gabriela, ai încercat să iei legătura cu părinții tăi?

Gabriela Povian:

– Pe tatăl meu nu-l cunosc. Nu știu nici măcar cum se numește. Când am găsit-o pe mama și am stat de vorbă cu ea, la început a refuzat, probabil de frică. O înțeleg.

Să vină un om înaintea ta după 22 de ani și să-ți spună: „Eu sunt copilul tău!”

O înțeleg și vreau să mărturisesc că numai Dumnezeu a fost cel care mi-a dat putere să o iert. Am fost foarte supărată pe ea și am avut foarte multe motive să o urăsc, dar Dumnezeu nu a lăsat acea ură în inima mea. Prin puterea mea nu aș fi putut face așa ceva.

Apoi am mers la Școala Biblică “Cristos pentru România” din Timișoara și acolo eram uimită că toți acei tineri se rugau, cântau și-L slăveau pe Dumnezeu. Așa ceva eu nu mai văzusem.

Ce-am simțit atunci? M-am simțit mică, m-am simțit păcătoasă. Am spus: „Doamne, nu merit să fiu în locul acesta! Locul acesta este prea sfânt pentru mine.”

Spuneam: „Doamne, dacă s-ar despica pământul și aș intra în el, cred că ar fi foarte bine.” Mi-a fost rușine.

Mi-am văzut efectiv viața mea, mi-am văzut modul meu de a trăi și mi-am dat seama că nu este deloc așa cum vrea Dumnezeu.

Mi-am adus aminte de ceea ce îi promisesem lui Dumnezeu, mi-am dus aminte că-L invitasem pe Domnul Isus în inima mea dar în tot acest timp, de fapt, îl dădusem afară din inima mea.

Reporter:

L-ai invitat în inima ta, dar l-ai pus undeva în ‘cămară’, acolo, sub niște rafturi, sub niște borcane și n-ai vrut să mai afli de El niciodată. Cam așa se întâmplă.

Dar Dumnezeu, atunci când Domnul Isus Cristos intră în inima noastră, vrea să preia El controlul total, vrea să fie El stăpânul casei, să fie El stăpânul inimii noastre. Să nu mai conducem noi pentru că atunci când conducem noi conducem prost și mergem spre șanț, de obicei.

Gabriela Povian:

Până atunci am avut ocazia să văd că-mi condusesem viața cu propriile mele mâini și fusese greșit.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că soțul meu a stat alături de mine și tot Dumnezeu mi-a dat înțelepciune să-l aleg pe el ca soț. Înainte cu o lună ca noi doi să ne căsătorim, eu mă hotărâsem clar: „Doamne, te voi urma!

Doamne voi merge până la capăt. Voi face legământul până la capăt cu tine.”

M-a apăsat foarte tare povara păcatului acesta, deoarece trăiam în curvie cu el, fără să fim căsătoriți. După ce ne-am căsătorit mă simțeam îndreptățită să-i spun lui Dumnezeu: „Doamne, dar acum eu sunt căsătorită, eu nu mai curvesc!”

Reporter:

Dumnezeu se poartă cu noi ca un tată care-și iubește copii. Nu ca și tatăl tău, care a ales să te lase într-un leagăn și să te abandoneze acolo. Gabriela, botezul tău în apă a fost un pas greu pentru tine. De ce?

Gabriela Povian:

Spuneam: „Doamne, toate le pot face, dar să mă bag în apa aceea, chiar nu pot. Nu pot. Mie mi se pare imposibil.”

Și Dumnezeu iarăși mi-a vorbit, într-un mod personal, mie, ca eu să înțeleg, printr-un vis. Era un vis în care am văzut sfârșitul lumii, focul, lumea fugea, eram speriată. La un moment dat rămăsesem doar eu singură, în fața unui pământ pârjolit. M-am așezat în genunchi și am spus: “Doamne, tocmai acum vine sfârșitul lumii, este sfârșitul vieții mele. Eu acum voi merge în iad pentru că nu am făcut ceea ce știam că trebuie să fac. Ce se întâmplă cu mine?” Am auzit doar o voce care mi-a spus așa: “Du-te și fă ceea ce ai de făcut!”

Reporter:

Ce reprezintă botezul, la urma urmelor?

Gabriela Povian:

Mie îmi era foarte greu. Ce vor spune oamenii? Mi-era foarte greu să mă prezint înaintea oamenilor și să spun: “Uite, eu sunt pocăită, m-am botezat.” Pentru mine a fost, pot să spun, pasul cel mai, cel mai, cel mai important, pentru că am recunoscut înaintea tuturor oamenilor. Mi-am invitat prietenii și cunoscuții. Mă bucur pentru cei care au acceptat să vină. Și am spus în fața tuturor: “Da, eu Îl primesc pe Domnul Isus în inima mea. Da, eu vreau să fiu un copil al lui Dumnezeu.”

Reporter:

A fost o declarație publică a schimbării care s-a petrecut în inima ta. A fost o recunoaștere în mod public a faptului că din acel moment aparții poporului lui Dumnezeu. Cum este viața ta acum?

Gabriela Povian:

Sunt și bucurii, și întristări, și necazuri, dar altfel. Am sentimentul de siguranță. Am sentimentul că în orice clipă, dacă voi muri, voi merge în cer. Am sentimentul că locul meu nu este aici. Locul meu este acolo, în cer.

Am înțeles că ceea ce vrea Dumnezeu de la fiecare om este ca orice om să semene cu El. Dumnezeu nu vrea un om pentru o religie, pentru un cult, pentru o confesiune. Dumnezeu vrea un om care să semene cu El.

Reporter:

Nașterea din nou și relația personală a omului cu Dumnezeu, înseamnă pur și simplu o schimbare a felului de a gândi și intrarea într-o relație personală cu Dumnezeu. Rugăciunea zilnică, studiul Bibliei, bucuria, părtășia cu ceilalți membri ai bisericii este parte din viața noastră de zi cu zi.

Este ca și cum ar fi pasul de intrare într-o școală, într-un liceu sau într-o facultate. Urmează pregătirea. Dar ai trecut deja, ești deja în liceul sau în facultatea respectivă și o vei absolvi, dar ai intrat și știi că nu mai ești afară. Deja știi că ești acolo. Ai trecut de partea copiilor lui Dumnezeu.

La fel este după ce ai intrat în biserica Lui, experimentând nașterea din nou, schimbarea minții, a valorilor, a modului de a gândi și având o relație personală, o părtășie zilnică cu Dumnezeu – ești deja intrată în poporul lui Dumnezeu.

Gabriela, printre cititorii noștri poate este cineva care a trecut prin aceeași situație ca și tine, a fost în pericol să fie avortat sau cineva care vrea să facă avort.

Sau poate sunt tineri care se luptă cu aceleași păcate cu care te-ai luptat și tu și cărora li se toarnă în cap, de către mass-media sau de către anturaj, minciuna că este normal să trăiești în curvie, este normal să trăiești în beție, este foarte bine să consumi droguri, este foarte bine să faci tot felul de păcate. Ce le-ai putea spune tuturor acestora?

Gabriela Povian:

Vreau să le spun este că sunt o valoare în ochii lui Dumnezeu. Chiar dacă cei din jur îi consideră simpli oameni, vreau să le spun că ei au un preț extraordinar în ochii lui Dumnezeu. Viața este prea scurtă și totodată prea valoroasă ca s-o pierdem în păcatele acestea trecătoare.

Mi-aduc aminte foarte bine că și eu, după ce savuram aceste păcate la petreceri, în inima mea rămânea un gol. Și golul acesta, dragii mei, numai Dumnezeu îl poate umple. Numai Dumnezeu, pentru că este locul Lui. El și-a lăsat acolo un gol în inima noastră, pentru ca ea să fie umplută de El.

Reporter:

Dragul nostru cititor, cu siguranță experimentezi și tu acest gol în inima ta. Nu-l vei putea umple cu absolut nimic, oricât vei încerca: bani, distracție, păcate, nimic, nimic, nimic.

Doar Cristos poate să umple golul din inima ta. Cheamă-l și tu pe El, chiar astăzi în inima ta. Roagă-L să devină El Stăpânul total, complet, absolut al vieții tale.

Nu-L invita în inima ta și apoi să-L trimiți undeva într-un colț, sub niște scări. Lasă-L pe El să fie Domnul și Stăpânul casei inimii tale.