“Am avut imaginea Domnului Isus stând la ușa inimii mele și bătând… iar eu stăteam înăuntru, la căldură, bucurându-mă de sărbătoare, pe când Sărbătoritul stătea afară, în frig.”
Diana Medrea (Horvath) a fost dusă la Biserica Baptistă încă de mică, de bunica ei. A cunoscut de tânără Cuvântul lui Dumnezeu și biserica.
*
Diana Medrea (Horvath):
Când am ajuns la vârsta adolescenței și eram în căutare de răspunsuri, de prietenii, de fericire, mi-am îndreptat atenția și spre ofertele care veneau din lume. În același timp, căutările mele după sens erau ambivalente, fiind îndreptate atât înspre lume cât și înspre Dumnezeu. Frecventam în continuare biserica, dar nu aveam o relație personală cu Dumnezeu și pe deasupra încercam să îmi umplu golul din inimă cu surogate oferite de lume. Problema era că nu mă simțeam ca aparținând nici uneia dintre tabere. Nu eram în totalitate nici din lume, dar nici nu eram un om născut din nou.
În seara de ajun de Crăciun a anului 1995 am fost la colindat împreună cu tinerii Bisericii Baptiste Betel din Timișoara. Când am ajuns spre dimineață acasă, am încercat să deschid poarta casei, dar nu am reușit. Era tare frig afară și, cum stăteam în fața porții, mă gândeam că ai mei sunt în casă la căldură, bucurându-se împreună de Sărbătoare, iar eu stăteam în fața porții. Îmi doream așa de mult să fiu și eu înăuntru!
Atunci, am avut imaginea Domnului Isus stând la ușa inimii mele și bătând… iar eu stăteam înăuntru, la căldură, bucurându-mă de sărbătoare, pe când Sărbătoritul stătea afară, în frig.
Duhul Sfânt m-a cercetat în momentele acelea și m-a făcut conștientă de goliciunea mea spirituală și de nevoia de a fi eliberată de păcatele mele.
Acolo, în fața porții, L-am primit în inima mea ca Domn și Mantuitor pe ISUS. Apoi am reușit să deschid poarta, dar când am intrat în casă i-am găsit pe toți dormind. Din nou am fost cercetată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles că la fel ca și ei, și eu fusesem adormită față de Domnul, împietrită la chemarea Lui.
Din acel moment, lucrurile s-au schimbat în viața mea și am înțeles dragostea, răbdarea, mila și harul Domnului față de mine. De asemenea, golul din inima mea a fost umplut și cel mai minunat este că Domnul continuă să facă lucruri deosebite în viața mea!
În aprilie 1996 am fost botezată. Doresc să îi slujesc cu tot ce sunt Domnului și să rămân credincioasă Celui ce m-a iubit și m-a răscumpărat, murind pe cruce în locul meu.