Schimbarea Calendarului

[Notă: Un fragment din Cârmuitorul, Societatea Creştin Ortodoxă de Educaţie, 1983, p. 12-20]

Introducere

Gregory s-a înălţat la tronul Papal (1572 d. Hr.) şi în cooperare cu astrologii J. Stoeffler, Regiomonus şi Aloysius Lilius au efectuat schimbarea calendarului, şi au schimbat numele său în „Gregorian”. Dar a fost nevoie de 150 de ani pentru a stabilii noul calendar în Apus, timp în care s-au vărsat râuri de sânge, şi se recunoaşte chiar acum că a fost o eroare atât din parte punctelor eclesiastice cât şi cele ştiinţifice prin astronomii Apusului.

Urmând Sfintele Scripturi, tradiţia şi primele Şapte Concilii Ecumenice, şi tratând acestea ca un criteriu al adevărului, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, fiind unelte ale Duhului Sfânt, prin intermediul acestor trei decizii de Conciliu (din anul 1583, 1587 şi 1593) au condamnat şi anatemizat toate inovaţiile şi ereziile Papei care au fost introduse până în acel timp. Istoria Eclesiastică a lui Meletius, un fost Metropolitan de Atena, înregistrează faptul referitor la respingerea lor a Calendarului Gregorian introdus de Papă. În Vol. III, 1 402 al acestei lucrări luminoase, citim următoarele: „În timpul patriarhatului lui Jeremiah un conciliu de metropolitani s-a adunat în Constantinopole în 1583 d. Hr., frecventat şi de Sylvester de Alexandria, care a condamnat calendarul introdus ca o inovaţie de către Gregory al Romei, refuzând să-l accepte în acord cu cererea Latinilor”.

În Istoria Eclesiastică a lui Philaretus Bapheides, Metropolitan de Didymoteichus, citim următoarele (Vol. III, p. 124-5): „Spre finalul secolului 16, când Gregory XIII împreună cu ajutorul astronomului Calabrian Louis Lily au reformat calendarul Iulian şi au introdus ceea ce este numit calendarul Gregorian pe 5 octombrie 1582, socotind ziua de 5 octombrie drept ziua a 15a, el a dorit ca şi alte biserici să accepte aceasta. În măsura în care Protestanţii au refuzat mai întâi să-l accepte, el a trimis o misiune către Jeremiah II cu daruri, implorându-l să aprobe acceptarea corectării. În vederea dificultăţilor implicate în aplicarea corectării în practică, el a respins propunerea Papei, şi în comun cu Sylvester de Alexandria a emis în 1583 o scrisoare în care, prin referirea la instrucţiunile conţinute în cele patru ordonanţe de la Conciliul de la Nicea referitor la sărbătoarea de Paşti, el a indicat defectele calendarului Gregorian. Această scrisoare a fost scrisă ca urmare a Conciliului ţinut în Constantinopole în acel an, care a condamnat în principal calendarul Gregorian” (Vezi în adiţie Dositheus, volumul despre Dragoste, p. 538; M. Gideon, Ordonanţele Canonice, I, p. 34; Hypsilantes, p. 111; Heineccius, III, p. 180; şi Sathas, în cele de mai sus).

Decretele Conciliilor Pan-Ortodoxe din 1583 şi 1593

Prin urmare, în acord cu aceste mărturii şi multe altele referitor la Conciliul menţionat anterior, o scrisoare, sau bulă (sigillion) din partea patriarhilor prezenţi şi a altor prelaţi, a fost emisă prin care bulă noul calendar al Papei Gregory al Romei era condamnat. Anterior pomenita bulă a fost emisă după conferinţa conciliară din anul 1583, şi datată în acelaşi ani, adică 1583 la 12 ani de acuzare, noiembrie 20, şi poartă semnăturile patriarhilor şi a altor prelaţi la care ne-am referit deja, ce apare în MS Codex Nr. 772 din Mănăstirea Sacră a Sf. Panteleimon (a Sfântului Munte, sau Mt. Athos). În acest sigillion, pe lângă alte lucruri mai apare şi anatema Ortodoxiei împotriva „calendarului Papal” şi noul paschalion (adică, Paştele calculat). Acest sigillion este găsit de asemenea împreună cu anatema din el în MS Codex Nr. 285 din celula numită „Imnul Akathist” al Sacrei Sihăstrii din Causocalyvia a Sfântului Munte (Mt. Athos). Acest sigillion a fost trimis către toate bisericile ortodoxe de către Patriarhul Jeremiah. Textul sigillionului este după cum urmează:

SIGILLION

Al formulării Patriarhale al unei enciclice către creştinii ortodocşi din întreaga lume de a nu accepta Paschalionul modernist, sau calendarul Menologian inovat, ci să păstreze ceea ce a fost odată pentru totdeauna şi bine-formulat de către cei 318 Părinţi purtători de Dumnezeu la Primul Conciliu Ecumenic, sub pedeapsa de penitenţă şi anatema.

Către toţi copiii creştini autentici ai Sfintei Catolice şi Apostolice Bisericii a lui Hristos din Răsărit care locuiesc în Tirgovysti şi în întreaga lume, har şi pace şi îndurare de la Dumnezeu Atotputernicul.

Nu un tumult mic a preluat Arca antică atunci când, asediată fiind violent de talazuri, a plutit pe suprafaţa apelor, şi dacă Domnul nu şi-ar fi amintit de Noe şi să vadă drept potrivit ca să oprească apa, nu ar mai fi fost nici o speranţă. În acelaşi fel este privită şi Noua Arcă a Bisericii noastre, împotriva căreia ereticii au lansat un război inevitabil asupra noastră, prin intermediul celor prezenţi care au decis să lase o notă ca voi să aveţi în cele scrise aici mijloacele de susţinere şi apărare a Ortodoxiei voastre împotriva unor astfel de duşmani cu mult mai sigur şi mai în siguranţă. Dar, ca această compunere să nu fie în întregime obositoare pentru cei simplii, noi am decis să întrupăm problema în limbajul comun, scriind următoarele (în Limba Comună):

Din vechea Romă au venit anumite persoane care au învăţat acolo să ţină obiceiuri Latine. Cel mai rău lucru este felul în care, fiind romani de origine şi naştere Rumelia, ei nu numai că şi-au schimbat credinţa, ci chiar duc un război contra dogmelor şi adevărurile Ortodoxe ale Bisericii Răsăritene care ne-au fost transmise de către Hristos şi divinii săi Apostolii şi Sfintele Concilii ale Sfinţilor Părinţi. Prin urmare, eliminând aceste persoane drept membrii stricaţi, noi poruncim:

1) Oricine nu mărturiseşte cu inima şi gura că este un copil al Bisericii Răsăritene botezat în stilul ortodox, şi că Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl, în mod esenţial şi hipostatic, aşa cum spune Hristos în Evanghelie, va fi în afara Bisericii şi va fi anatemizat.

2) Oricine nu mărturiseşte că la Taina Sfintei Comuniuni laicii trebuie să se împărtăşească din ambele feluri, din Preţiosul Trupul şi din Sânge, ci spune în schimb că se va împărtăşii doar din trup, şi că aceste e suficient pentru că în acesta este atât trup cât şi sânge, când de fapt Hristos a murit şi le-a administrat pe fiecare separat, şi cei care nu ţin astfel de obiceiuri, toate aceste persoane să fie anatemizate.

3) Oricine spune că Domnul nostru Isus Hristos la Cina cea de Taină avea azimă (făcută fără drojdie), ca cea a evreilor, şi nu pâine dospită, adică pâine crescută cu drojdie, să se depărteze de noi şi să fie anatemizat ca fiind unul ce ţine păreri evreieşti şi pe cele ale lui Apollinarios şi cei care aduc dogmele Armenianilor în Biserică, motiv pentru care acesta să fie fără îndoială anatema.

4) Oricine spune că Hristosul nostru şi Dumnezeu, când va veni să ne judece, nu va veni să judece sufletele împreună cu trupurile, sau sufletele întrupate, ci vin la sentinţă doar trupurile, acesta să fie anatema.

5) Oricine spune că sufletele creştinilor care s-au pocăit în timp ce erau în lume dar care au eşuat să-şi îndeplinească penitenţa lor merg într-un purgatoriu sau foc atunci când mor, unde este focul şi pedeapsa, şi sunt purificaţi, care este un simplu mit grecesc antic, şi cei care, precum Origen, cred că iadul nu este veşnic, şi astfel îşi permit să ofere libertate sau stimulent păcatului, acesta şi toţi ca el să fie anatema.

6) Oricine spune că Papa este capul Bisericii, şi nu Hristos, şi că el are autoritatea de a admite persoanele în Paradis cu scrisori de indulgenţă sau alte paşapoarte, şi poate ierta oricâte păcatele ar putea comite o persoană dacă îi plăteşte bani ca să primească de la el indulgenţe, adică licenţe pentru păcat, fie ca astfel de persoană să fie anatema.

7) Oricine nu urmează obiceiurile Bisericii precum le-au decretat cele Şapte Sfinte Concilii Ecumenice, şi Sfânta Pascha, şi Menologion, din care ei au făcut să fie o lege pe care să o urmăm noi, şi doreşte să urmeze noul inventat Paschalion şi noul Menologion al astronomilor ateişti ai Papei, şi se opune acestor lucruri şi doreşte să răstoarne şi să distrugă dogmele şi obiceiurile Bisericii care au fost transmise de părinţii noştri, acesta să sufere anatema şi să fie dat afară din Biserica lui Hristos şi din Congregaţia celor Credincioşi.

8) Ca voi creştini pioşi şi ortodocşi să rămâneţi credincioşi în ceea ce aţi fost învăţaţi şi în care aţi fost născuţi şi crescuţi, şi chiar când va fi nevoie, ca însăşi sângele vostru să fie vărsat pentru a păzi Credinţa transmisă de Părinţii noştii şi confesiunea voastră: ca voi să fiţi atenţi de astfel de persoane descrise sau la care ne-am referit în paragrafele anterioare, pentru ca Domnul nostru Isus Hristos să vă ajute şi în acelaşi timp fie ca rugăciunea mediocrităţii noastre să fie cu voi: amin.

Făcută în anul Dumnezeului-om 1583 (MDLXXXIII), anul condamnării 12, noiembrie 20.

+ Jeremias, de Constantinopole

+ Sylvester, de Alexandria

+ Sophronios, de Ierusalim

În prezenţa restului prelaţilor de la Conciliu”.

În februarie din 1593, totuşi, aşa cum am spus, Patriarhul Jeremiah a convocat un al doilea mare Conciliu în Biserica Mângâierea Theotokos (numită în greacă „Theotokos Paramythia”, cu accentul pe silaba penultimă, care se pronunţă „-theeah”). Acest Conciliul a fost compus din patriarhii Jeremiah, Meletius Pegas de Alexandria, Joachim de Antiohia şi Sophronius de Ierusalim, şi alţi demnitari renumiţi ai Bisericii. Şi acest Conciliul a condamnat calendarul Gregorian, pe motiv că acesta era în conflict cu Canonul Primului Conciliu Ecumenic, care prescrie că Paştele să fie sărbătorit în intervalul din 22 martie şi 25 aprilie, inclusiv, şi că acesta dezbină unitatea Bisericii. De dragul unităţii Primul Conciliu Ecumenic a poruncit ca Paştele să fie sărbătorit de toate bisericile în aceiaşi zi şi în cadrul intervalului definit mai sus. Al optulea Canon al acestui Conciliu începe astfel: „Pentru excluderea Noului calendar decretăm că toţi cei care îndrăznesc să tulbure regulile Marelui şi Sfântului Conciliul Ecumenic de la Nicea, ţinut în prezenţa piosului şi cel mai preaiubit de Dumnezeu Regele Constantin în faţa mari sărbătorii a Pascha salvatoare de om, să fie excomunicat şi exclus din Biserică” etc.

Instituirea Calendarului de Dumnezeu

Cu privire la calendar, Sfânta Scriptură, cuvântul infailibil al Dumnezeului etern, ne învaţă următoarele: Dumnezeu Însuşi a învăţat pe robul Său credincios Moise închinarea legală şi alte ritualuri, şi prin el a dat fiilor lui Israel un CALENDAR INFAILIBIL, în care a definit prima zi a lunii Nisan, sau martie, şi ciclul anului”. „Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, şi spuneţi-i: În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia” (Exod 12:1-6). Aceasta arată că Însăşi Dumnezeu, Creatorul întregului univers, a adus lui Moise începutul primei luni Abib, mai târziu numită Nisan, sau martie, numind pentru el a paisprezecea zi, şi a definit anotimpurile şi ciclul anului pentru fiii lui Israel. Şi într-un alt pasaj Dumnezeu Însuşi spune: „Să ţineţi luna Abib, şi să ţineţi Paştele Domnului Dumnezeului vostru; căci în luna lui Abib aţi ieşit voi din Egipt noapte” (Deuteronom 16:1, cf. Numeri 9:2).

Pe baza acestui calendar al Iudeilor calculăm ziua a paisprezecea a lunii martie, aşa încât să putem să sărbătorim Paştele legal în amintirea ieşirii lor din Egipt; şi evreii au rămas până în această zi fideli faţă de acelaşi divin şi infailibil calendar al lui Dumnezeu, şi infailibil în privinţa echinocţiului (căci ei nu sărbătoreau niciodată Paştele înaintea echinocţiului de primăvară) precum şi discernerea primei luni, care este prima lună plină. Închinarea legală a fost sancţionată de al Şaptelea Canon Apostolic şi de definiţia expusă de Primul Conciliu Ecumenic Nicean. Prin urmare, la Una, Sfântă, Catolică, Biserică Ortodoxă i s-a dat prin Sfinţii Părinţi purtători de Duh şi iluminaţi de Dumnezeu, un calendar infailibil, nu doar în privinţa Paştelui ci şi cu privire la sărbătorile de Anunţare a Sfintei Fecioare şi a Naşterii lui Hristos Mântuitorul; şi, de fapt, toate evenimentele Creştinătăţii sunt legate de calendarul evreiesc încă în vigoare. Acest calendar, cu ziua adiţională intercalată în anul bisect conform corectării Iuliene făcută de astronomii Sosigenes în anul 48 î. Hr., a fost urmat de întreaga Biserică Ortodoxă până în prezent.

Al şaptelea Canon al Sfinţilor Apostoli spune: „Dacă vreun episcop, sau bătrân, ori diacon sărbătoreşte ziua sfântă de Paşte înaintea echinocţiului de primăvară cu evreii, acesta să fie scos din oficiu”. Primul Canon al Conciliului din Antiohia spune la fel. Aceasta este în acord cu cuvintele Evanghelistului Ioan care spune: „Apoi l-au dus pe Isus de la Caiafa în sala mare de judecată. Era devreme; şi ei nu au intrat în sala de judecată, ca să nu fie spurcaţi, ca să poată să mănânce Paştele” (Ioan 18:28). Aceasta arată faptul că Paştele Evreiesc a fost înainte şi creştinii l-au urmat. Această ordine istorică a fost impusă de lege asupra întregii Biserici din lume de către Primul Conciliu Ecumenic.

Noul Calendar în Domeniul Ortodoxiei

Adoptarea calendarului Gregorian de către Papă a atacat unitatea Bisericii, şi a contrazis Biblia şi Conciliile. În tărâmul Ortodoxiei acesta viciază Monologionul eclesiastic standard al Bisericii Ortodoxe. Astfel „un vai este urmat de nenumăraţi alţii”, ca să împrumutăm un proverb grec. De exemplu:

Biserica din Grecia ca o inovaţie a adoptat calendarul Gregorian prin forţă, dar pentru a evita încălcarea Canonului Primului Conciliul Ecumenic, aceasta încă sărbătoreşte Paştele cu calendarul Iulian. Aceasta are două calendare, ducând la violarea Canoanelor şi la scandaluri care dezbină Biserica.

Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli [Petru şi Pavel] cade, aşa cum e bine cunoscut, pe 29 iunie. Dar ca rezultat al schimbării din calendar, o scurtare a acestei sărbători este produsă şi implică pierderea de 13 zile, pentru că Duminica Tuturor Sfinţilor după schimbare vine aproape de 29 iunie. În consecinţa acestei anomalii, când se întâmplă ca în an data Paştelui să fie una avansată (de exemplu, 22 aprilie), precum în 1929, 1932, 1947 şi 1956 [cea mai recentă întâmplare fiind 2002 – Ed., OrthodoxFaith.com], suntem forţaţi să mărturisim următoarea situaţie comică. Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli precede şi postul pentru sărbătoarea lor urmează! O absurditate mai mare decât ar fi mai greu de conceput! Pentru Duminica Tuturor Sfinţilor în anul 1929, de exemplu, a căzut după 29 iunie. Apoi postul Sfinţilor Apostoli a fost suspendat prin adepţii noului calendar în Biserica Greciei; prin urmare, arhiepiscopul Greciei a fost constrâns să purceadă absurd în acel an şi să transpună în mod arbitrar postul Sfinţilor Apostoli, şi mai rău decât toate, în zile în care postul nu era permis – adică, în săptămâna Rusaliilor. Aceasta a fost necesar datorită faptului că sărbătoarea Sfinţilor Apostoli (29 iunie) venea prima, şi după aceasta era ziua normală a datei canonice a începutului postului pentru această sărbătoare! E ca şi când am pune trăsura înaintea calului! În vederea faptelor menţionate anterior oare nu suntem noi justificaţi să întrebăm: Oare această suspendare a serviciilor de duminică şi a postului Sfinţilor Apostoli nu e socotit ca o repudiere şi răsturnarea a Menologionului eclesiastic standard? Nu este interzis de Canoanele bisericii şi de tradiţiile Bisericii? Dacă ar fi să permitem şi chiar să dăm voie să modernizăm după cum ne place şi putem să scoatem pasajele Evangheliei din ritualul Bisericii şi să abolim un post fără să-l numim o inversare a întregii ordini eclesiastice şi o abrogare a tradiţiilor şi canoanelor eclesiastice, şi să suferim scandalul de a avea astfel de adepţi ai noului calendar să stea aparte de majoritatea bisericilor ortodoxe autocefale, atunci ce ordine ar trebui să observăm, care sunt tradiţiile, care sunt Canoanele, care e procedura Ortodoxă pe care ar trebui să o urmăm?

În cadrul unui an în care Paştele cade în a 19a zi din aprilie [2 mai după noul calendar – Ed., ortodoxfaith.com], aşa cum a fost în 1926, precum şi în 1937, sărbătoarea Sf. George (care e pe 23 aprilie) cade în aceiaşi zi ca cea a lui Lazăr. Conform regulilor Bisericii, de sărbătoarea Sf. George (care după vechiul calendar cade întotdeauna după Paşte, sau, în rare ocazii, în aceiaşi zi ca Paştele) se cântă troparia care este în legătură cu sărbătoarea precedentă de Paşte. Astfel de exemplu, următorul troparion este cântat de sărbătoarea Sf. George: „Splendida şi divina înviere a Domnului nostru a strălucit către noi ca primăvara… Cu ea străluceşte şi memoria radiantă a martirului atot-glorios George”. În acelaşi fel în aceiaşi zi se cântă următorul troparion: „Să venim cu toţi, după celebrarea sărbătorii bucuroasei şi glorioasei învieri, să celebrăm din nou bucuroasa sărbătoarea a lui George martirul…” În acelaşi fel ar trebui ţinut în minte faptul că diferite alte troparia de înviere sunt standard în liturghia Bisericii Ortodoxe. Să ne imaginăm acum aspectul ridicol al subiectului de a avea anterioara troparia cântată, şi multele ca ea, cu mult înainte de înviere – căci ele vor fi cantate în ziua lui Lazăr. Pentru a preveni o astfel de situaţie ridicolă, ori toate lucrurile anterioare să fie şterse şi înlocuite de (cine ştie ce?) expedientul troparia, sau sărbătoarea în sine să fie transpusă în altă zi cu mult mai târziu decât Paştele. Dar amândouă remedii sunt arbitrare şi anticanonice. Căci nimeni nu are dreptul de a produce o nouă liturghie sau ordin liturgic care nu a fost prescris de ritualul Bisericii Ortodoxe. Oare va fi sau nu acesta o răsturnare a edificiului eclesiastic existent? Ar fi sau nu egal cu rebeliunea sau insurecţia şi spre distrugerea sau răsturnarea politicii eclesiastice? Cum s-ar menţine aşadar o astfel de schimbare a calendarului în Biserică, pentru că a nu ar implica oare o înlocuire a sărbătorii Pastelul, nu produce o dezordine în ritualurile Canonului Răsăritean şi nu ar fi în conflict cu vreo tradiţie? Aceasta ar fi o falsitate. Ambele lucruri sunt în conflict cu tradiţia Bisericii şi răstoarnă totodată întregul ei edificiu.

Paştele nu este o simplă sărbătoare precum multe altele care nu au vreun efect asupra altor sărbători. Paştele este baza calendarului sărbătorilor Bisericii numit Heortologion. Aceasta este, de fapt, cea mai importantă sărbătoare atât pentru că este sărbătoarea Învierii cât şi pentru că este originea, sau punctul de început al Marelui Ciclu Pascal, cunoscut altfel ca perioada Dionysiană, la care s-a ajuns cu aşa de mult studiu şi grijă din partea Bisericii în acord cu canoanele eclesiastice şi a tradiţiei eclesiastice. Întregul Menologion al bisericii este determinat de sărbătoarea Paştelui. Dacă sărbătoarea Paştelui rămâne, aşa cum a rămas neschimbată, fiind sărbătorită în acord cu calendarul Iulian şi în acord cu decretele Conciliilor Ecumenice, dar restul Menologionului este schimbat , o înlocuire generală a adoptării formalităţilor Bisericii va fi rezultatul, cel puţin în ceea ce priveşte pe toate cele care au fost rânduite pe baza sărbătorii Paştelui. Printr-o schimbare în calendarul eclesiastic şi ajustarea sa faţă de calendarul civil, chiar dacă poziţia Paştelui nu este schimbată, întregul Ciclu Pascal va fi totuşi tulburat.

Astfel, conform predominantului Paschalion cele cincizeci şi unu de duminici (excluzând Paştele) sunt toate supuse Ciclului Paschalion – adică, cu alte cuvinte, ele sunt sărbători ce se pot muta depinzând de data în care cade Paştele. Conform regulilor decretate de Biserică, de la Paşte şi până la Triodion pasaje definite din Evanghelii şi din Faptele Apostolilor sunt citite în duminici particulare în Biserică. Astfel că până la Ziua Tuturor Sfinţilor (care este a şaptea duminică după duminica de Paşte) se citesc pasaje din Evanghelia lui Ioan. De la Ziua Tuturor Sfinţilor până în duminica ce precede Înălţarea Crucii se citesc pasaje din Matei. În acelaşi fel din duminica de după Înălţarea Crucii şi până în duminica ce precede Crăciunul pasaje definite şi extrase din Evanghelia lui Luca se citesc în Biserică, şi aşa mai departe.

Dar în măsura în care data sărbătorii Înălţării Crucii, fixată în a 14a zi de septembrie, este schimbată în noul calendar, şi deplasată cu 13 zile de unde a stat deja în anul calendaristic, consecinţa este că numărul duminicilor de la Ziua Tuturor Sfinţilor până în duminica ce precede Înălţarea Crucii este cu două mai puţin. Faptul se datorează acestei micşorări a numărului de duminici prin omiterea a două duminici, pasajele din Evanghelie ce aparţin acestor două duminici, şi extrasele din Faptele Apostolilor legate cu ele, precum şi Tonurile corespunzătoare (adică Armoniile, cum sunt ele numite în greacă, Echoi) ale Imnurilor eclesiastice şi chiar Troparia sunt scoase afară. Pe de altă parte, există o creştere corespunzătoare în numărul de duminici de la duminica ce precede Crăciunul până la urmarea Triodionului prin motivul adăugării de 13 zile. Prin urmare, suntem împovăraţi cu o duminică care nici măcar nu este socotită în Paschalionul eclesiastic. Astfel că există motive convingătoare care fac un imperativ pentru eul liber şi responsabil al fiecărui membru al Bisericii Ortodoxe ca să observe calendarul Iulian. Pentru o discuţie completă în extensie despre această întrebare complicată vezi predica şi opiniile a numeroşi Părinţi ai Bisericii care justifică observarea calendarului Iulian, adunate şi publicate în cartea intitulată „Adevărul real despre Calendarul Eclesiastic”, publicată original ca o serie de studii în ziarul „Skrip” din Atena, Grecia, şi retipărit în 1929 (în Atena, ca o carte anonimă de 224 de pagini) [şi din nou în 2000 de către Sfânta Metropolă de Mesogaea şi Laureotike – Ed., OrthodoxFaith.com].

De ce este preferabil calendarul (vechi) Iulian

Calendarul oferit de Părinţii Bisericii este prin urmare preferabil din următoarele motive:

1. Cu mare exactitate acesta se conformează cu regula Primului Conciliu Ecumenic Nicean cuvânt cu cuvânt, aşa cum este el înregistrat în actele Conciliului – care relatează, adică, în manierea în care o Biserică a lui Hristos poate stabili şi celebra în fiecare an ziua învierii Sale, pentru ca aceasta să fie celebrată simultan pământ de Biserica Militantă a lui Hristos şi în cer de Biserica primilor născuţi, într-una şi aceiaşi zi a fiecărui an.

2. Aceasta se conformează în acelaşi fel cu exactitate cu Canonul al şaptelea al Apostolilor: „Căci fraţilor, este necesar să faceţi toate datele Paştelui cu cea mai mare sârguinţă şi atenţie posibilă să cadă după echinocţiul transversal, ca nu cumva să comemoraţi în acelaşi an unul şi acelaşi eveniment, ci voi să nu eşuaţi să celebraţi odată pe an învierea a aceluia care a murit o singură dată”.

3. Paştele Creştin nu este niciodată celebrat înaintea Paştelui Evreiesc Legal, ci întotdeauna după Paştele Evreilor. Acesta este făcut pentru a avea TIPUL ce precede ANTE-TIPUL – adică, ca să vorbim mai explicit, să fie mai întâi înjunghierea mielului, şi apoi ceea ce semnifică acesta, anume, moartea Domnului şi înviere Sa.

4. Biserica evită aşadar celebrarea sărbătorii odată cu evreii care l-au crucificat pe Domnul slavei.

5. Aceasta observă întotdeauna regula referitoare la fixarea datei „cu prima lună plină de primăvară”.

6. Aceasta observă exact tot ceea ce Dumnezeu a spus robului Său Moise referitor la Paştele Evreiesc Legal (vezi Exod 12).

Regula de operare care acoperă dreptul de a lega şi a dezlega pe care Hristos l-a dat Bisericii constă în legea lui Dumnezeu – „Chiar dacă eu, sau un înger din cer, v-ar învăţa altceva decât ceea ce v-am învăţat, acesta să fie anatema” (Galateni 1:8).

Dumnezeu este unul: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (cunoscut altfel ca şi Minte, Logos şi Spirit). Şi legislaţia sa este tot una. Prin urmare şi creştinii ar trebui să fie una în materie de credinţă. Dacă ei eşuează în a se unii ÎNTR-O SINGURĂ CREDINŢĂ, aşa cum este cerut de Hristos, este imposibil pentru ei să fie iubiţi. Interesul general şi nevoia creştinilor necesită întoarcerea ereziilor şi a ereticilor către O SINGURĂ CREDINŢĂ A SCRIPTURILOR ŞI A CELOR ŞAPTE CONCILII ECUMENICE ale Bisericii unite… Aşadar cine are urechi de auzit să audă.

Aceste materii sunt sacre, şi ele sunt observare cu mare exactitate de [Ortodoxa] Biserică, pe când, prin urmarea noului calendar, Biserica Romano-Catolică a Papiştilor le violează, căci, printre alte încălcări, aceasta sărbătoreşte adesea Paştele înaintea evreilor, care este strict interzis din motivele pe care le-am declarat anterior. În plus, puteţi descoperi acestea prin inspectarea Paschalia (adică calendarele de Paşti) despre anii trecuţi şi care vor venii şi observaţi şi convingeţi-vă singuri că Latinii au celebrat Paştele şi vor continua să celebreze propriul lor Paşte înaintea evreilor, sau uneori, şi chiar frecvent, împreună cu evreii – un obicei care este interzis conform Regulii Primului Conciliu Ecumenic Nicean şi conform celui de-al şaptelea Canon al Apostolilor, şi conform celorlalte ritualuri şi reguli de care aparţin acestea. Prin urmare. Noul calendar, care încalcă sau violează toate regulile şi aranjamentele cu privire la Paşte, este eronat, anticanonic şi de dispensabil. Singura dată când acesta oferă celebrarea canonică a Paştelui este atunci când se întâmplă să-l celebreze în aceiaşi zi precum o facem noi conform [Ortodoxului] calendar, care, este şi a fost dat de Dumnezeu prin Moise, nu poate să greşească în a observa anual cuvintele divine în toate privinţele, adică: Cu prima lună plină de primăvară; ulterior echinocţiului tropical; de a nu sărbători înainte; şi de a nu sărbătorii odată cu evreii.