CONSILIUL ECUMENIC DE LA FLORENTA (1438-1445)

Cuprins

Introducere
Sesiunile 1-4 (1438)
Sesiunile 5-8 (1439)
Sesiunile 9-10 (1440)
Sesiunea 11 (1442)
Sesiunea 12 (1443)
Sesiunea 13 (1444)
Sesiunea 14 (1445)
Consiliul de la Basel

Introducere

Basel a fost desemnat ca loc pentru desfăşurarea acestui consiliu ecumenic de către consiliul nereuşit din Pavia – Siena (1423-1424). El a fost deschis în 25 iulie 1431 de împuternicitul papal, care a fost numit de Papa Martin V în două bule datate în 1 februarie 1431, Dum onus universalis gregis and Nuper siquidem cupientes la scurt timp înainte de moartea papei în 20 februarie 1431. O mare parte a lucrării consiliului în anii timpurii a fost reîncepută cu cearta sa cu Papa Eugenius IV, care a fost acuzat că şi-a dorit să dizolve sau să mute consiliul. Perspectiva re-unirii cu biserica estică a oferit ocazia de a muta consiliul în alt oraş. Această mutare era sprijinită de părinţii consiliului credincioşi papei, care deşi erau într-o minoritate, au votat în a 25-a sesiune pentru oraşul Ferrara. Acolo consiliul a fost re-deschis în 8 ianuarie 1438, mai târziu Papa Eugenius IV în persoană a participat la acesta. Unii istorici se îndoiesc de universalitatea primelor 25 de sesiuni de la Basel. Toţi sunt de acord cu faptul că sesiunile ţinute la Basel după cea de-a 25-a sesiune până la cea din urmă din 25 aprilie 1449 nu pot fi considerate ca sesiuni ale unui consiliu ecumenic.

Episcopii şi teologii greci au participat la consiliul din Ferrara încă din 9 aprilie 1438. Consiliul a fost mutat la Florence în 10 ianuarie 1439. Acolo, în sesiunea din 6 iulie 1439, a fost aprobat decretul unirii cu biserica greacă. Ulterior au fost aprobate decretele unirii cu bisericile Armene şi Copte. În încheiere consiliul a fost transferat la Roma în 24 februarie 1443. Acolo au fost aprobate alte decrete ale unirii cu bosniaci, sirieni şi în final cu haldei şi maroniţi din Cipru. Ultima sesiune a consiliului a fost ţinută în 7 august 1445.

Deciziile luate la Basel au forma decretelor unui consiliu. Cele luate la Ferrara, Florence şi Roma sunt aproape totdeauna în forma bulelor, de vreme ce papa prezida în persoană; în aceste cazuri decretul menţionează acordul consiliului şi conţine cuvintele „într-o sesiune generală a sinodului sărbătorit în mod solemn.”

Aproape toate decretele re-unirii au avut un efect infim. Cu toate acestea, este semnificativ faptul că unitatea bisericii a fost discutată într-un consiliu frecventat de unii episcopi şi teologi estici, şi că acolo a fost un acord în privinţa chestiunilor dogmatice şi disciplinare principale care au despărţit cele două biserici timp de multe secole.

Actele consiliului din Basel au fost publicate prima dată de S. Brant în Basel în 1499, cu titlul Decreta concilii Basileensis (= Dc). Această colecţie a fost publicată ulterior de Z. Ferreri la Milan în 1511, şi de J. Petit la Paris în 1512. Aproape toate colecţiile de consiliu de mai târziu au inclus actele şi decretele consiliului de la Basel, de la lucrarea lui Mansi Amplissima collectio (= Msi). O scurtă istorie a acestor colecţii a fost scrisă în 1906 de H. Herre în lucrarea sa intitulată, Handschriften und Drucke Baseler Konzilsakten, in Deutsche Reichstagsakten unter Kaiser Sigmund, Part IV/1, 1431-1432, 10/1, Goettingen 1957, XCVI-CI. O altă ediţie a decretelor de la Basel este conţinută în jurnalul lui John de Segovia, care se găseşte în Monumenta conciliorum generalium saeculi XV (= Mxv), II Vienna 1873. Editio Romana, totuşi, omite consiliul de la Basel (vezi Labbe-Cossart XIII, n. 7; S. Kuttner, L ‘Edition romaine des conciles generaux, Rome 1940).

Pentru Basel, am urmat ediţia Msi 29 (1788) 1-227. Am notat variantele principale în Dc şi Mxv. Am omis unele decrete referitoare la chestiuni interioare ale consiliului, cearta cu Eugenius IV şi despre administraţie; am notat mereu titlurile acestor decrete în notele de subsol. Decretele de la Ferrara, Florence şi Roma au fost publicate pentru prima dată de P. Crabbe (1538, 2, 754V-826). Ulterior, H. Justinianus a publicat o ediţie mai îngrijită, Acta sacri oecumenici concilii Florentini, Roma 1638, care a fost urmată de colecţii mai târzii până la anexa 31 (1901) (vezi V. Laurent L’edition princeps des actes du Concile de Florence, Orient. Christ. Per.21 (1955) 165-189, şi J. Gill, ibid. 22 (1956) 223-225). Decretele se pot găsi de asemenea în Monumenta conc. gen. saec. XV, III-IV Vienna 1886-1935. Am urmat ediţia hotărâtoare publicată de Institutul Pontifical Oriental, Concilium Florentinum. Documenta et Scriptores (= CF), Roma 1940-, şi am inclus variantele principale notate în ea.

În ce priveşte traducerea engleză, următoarele puncte ar trebui să fie notate unde textul original este oferit în două limbi, şi anume latina şi cealaltă. Unde este dat un text grec (pag. 520-528), acesta are o autoritate egală cu versiunea latină paralelă, şi în traducerea engleză puţinele contradicţii semnificative dintre cele două texte au fost notate. În cazurile textelor armene şi arabe (pag. 534-559 şi 567-583), acestea au fost traduceri din latină, care a fost textul autoritar, şi de aceea traducerea engleză este doar din latină (diferenţele din latină dintre textele armene şi cele arabe sunt numeroase şi complexe). Pentru aceste puncte, vezi J. Gill, The Council of Florence, Cambridge 1959, pag. 290-296, 308 şi 326.

(Vezi Consiliul din Basel)

Sesiunea 1 – 8 ianuarie 1438

[Declaraţia cardinalului Nicholas Albergati, preşedintele consiliului]

Noi, Nicholas, împuterniciţi ai episcopiei apostolice, anunţăm că noi prezidăm în numele prea sfântului nostru domn papă Eugenius IV în acest sinod sacru care a fost mutat din Basel în oraşul Ferrara şi este deja adunat în mod legitim, şi că, continuarea acestui sinod mutat a fost efectuată azi 8 ianuarie, şi că sinodul este şi ar trebui să fie continuat de azi înainte pentru toate scopurile pentru care sinodul din Basel a fost convocat, incluzând consiliul ecumenic la care unirea bisericii vestice cu cea estică este tratată şi cu ajutorul lui Dumnezeu dobândită.

Sesiunea 2 – 10 ianuarie 1438

[Despre continuarea legitimă a consiliului din Ferrara, împotriva adunării la Basel]

Pentru lauda atotputernicului Dumnezeu, slăvirea credinţei Catolice şi a păcii, liniştii şi a unităţii întregului popor creştin. Acest sinod sfânt universal, prin harul lui Dumnezeu autorizat de cel mai binecuvântat domn papă Eugenius IV, adunat în mod legitim în Duhul Sfânt în acest oraş Ferrara, reprezintă biserica universală. Preşedintele său, din partea şi în numele numitului prea sfânt domn Eugenius, este părintele cel mai respectat şi domn în Hristos nobilul Nicholas, preot-cardinal al sfintei biserici Romane al numită sfânta Cruce din Ierusalim, împuternicit al episcopiei apostolice. El aderă la temelia fermă a celui care a spus prinţului apostolilor: Tu eşti Petru, şi pe această piatră Îmi voi clădi biserica mea. Ea doreşte să păstreze unitatea duhului în legătura păcii, pentru ca noi să fim un trup şi un duh, tocmai precum am fost chemaţi la o singură speranţă a chemării noastre. Ea înregistrează că s-au realizat multe lucruri în zilele trecute deopotrivă la consiliul anterior din Basel şi după mutarea sa de către unii care stăteau acolo fără nici o autoritate, şi de asemenea de către numitul papă cel mai binecuvântat domn Eugenius, în special cu respect faţă de afacerea celei mai sfinte uniri dintre biserica vestică şi cea estică, şi anume următoarea: decretul sesiunii a nouăsprezecea din consiliul anterior de la Basel începând ca o mamă ascultătoare, faţă de care prea sfântul domn Eugenius şi-a dat aprobarea sa prin scrisoarea sa; de asemenea o propunere aprobată în privinţa alegerii unui loc în care consiliul de la Basel ar trebui să fie mutat care a fost aprobat şi confirmat de către toţi părinţii în comun şi care a condus la decretul sesiunii douăzeci şi cinci a consiliului anterior, care începe acest sfânt sinod din punctul său de plecare etc. şi pe care papa însuşi, determinat de trimişii grecilor, l-a acceptat şi l-a confirmat prin scrisoarea sa dată într-un consistoriu general la Bologna şi publicată în prezenţa acestor trimişi, de asemenea, scrisoarea aceluiaşi prea binecuvântat Eugenius datată în 18 septembrie trecut, emis într-un consistoriu general la Bologna şi citit în mod solemn la începutul continuării acestui sinod, prin care papa cu sfatul şi consimţământul celor mai respectaţi cardinali ai sfintei biserici Romane şi cu aprobarea prelaţilor din curie, a mutat consiliul în acest oraş Ferrara; de asemenea scrisoarea declarării aceluiaşi, datată în 30 decembrie, urmând imediat mutării afirmate; din toate acest sinod a ordonat să fie înregistrat cuvânt cu cuvânt ca o înregistrare permanentă, după cum este conţinut în aceste acte asemenea.

Toate aceste fapte şi multe altele au fost cântărite în timp util şi au fost discutate în mod matur în felurite întâlniri. Acest sfânt sinod declară că mutarea şi declaraţia menţionată mai înainte au fost şi sunt legitime, drepte şi raţionale, au fost şi sunt făcute din necesitate urgentă pentru a înlătura un obstacol pentru prea sfânta unire a bisericii vestice cu cea estică, pentru a preveni o schismă deja ameninţătoare faţă de biserica lui Dumnezeu, şi pentru folosul clar al întregii comunităţi creştine, şi că de aceea acest sfânt sinod a fost întrunit şi întemeiat în mod legitim în Duhul Sfânt în acest oraş Ferrara pentru toate scopurile pentru care consiliul anterior din Basel a fost instituit la începutul său, şi în special pentru a fi viitorul consiliu ecumenic pentru unirea prea sfântă menţionată mai înainte; şi că el trebuie să continue şi să înainteze în toate chestiunile menţionate mai înainte. De aceea acest sfânt sinod laudă, acceptă şi aprobă mutarea şi declaraţia consecventă, după cum este menţionat mai sus. El îndeamnă în Domnul şi cere fiecăruia dintre toţi cei prezenţi şi viitorii membrii ai sfântului sinod să aplice ei înşişi lucrurile de mai sus cu grijă sinceră şi studiu serios. Prin generozitatea lui care a început în noi o lucrare bună, fie ca tot să fie direcţionat şi făcut pentru slava şi mântuirea întregului popor creştin.

Acest sfânt sinod declară mai departe că, de vreme ce bine cunoscuta necesitate a motivelor de mai sus a cerut şi l-a forţat pe prea sfântul nobil Eugenius la această mutare, chestiunea nu cade în nici un fel în cadrul decretelor din a opta, a unsprezecea sau oricare altă sesiune din consiliul anterior din Basel.

El hotărăşte ca adunarea din Basel, şi fiecare altă adunare care ar putea întâmplător să convoace acolo sau altundeva sub numele unui consiliu general, este mai degrabă şi ar trebui să fie considerată o adunare falsă şi nu poate exista în nici un fel cu autoritatea unui consiliu general.

El infirmă, invalidează şi anulează, şi declară a fi anulat, infirmat, nul şi cu nici o putere, fiecare şi toate lucrurile făcute în oraşul Basel în numele unui consiliu general după mutarea afirmată, şi orice s-ar putea încerca acolo sau în altă parte în viitor în numele unui consiliu general.

Dar dacă în chestiunea Bohemianilor a fost obţinut ceva folositor de către oamenii adunaţi în Basel după mutarea menţionată, acesta intenţionează să aprobe aceasta şi să corecteze defectele.

Pentru ca fiecare şi toţi dintre membrii sfântului sinod să fie ocrotiţi de orice necaz şi să poată să îl slujească pe Dumnezeu în fapte bune fără grijuri, liberi de toată frica, hărţuire şi daună, acest sfânt sinod absolvă, eliberează şi atribuie, şi declară a fi absolvit şi eliberat, şi jurămintele a fi împărţite, fiecare şi toţi cei care, sub orice pretext sau cauză, se leagă pe ei înşişi faţă de anteriorul sinod din Basel prin jurăminte, cu obligaţii şi îndatoriri, prin care dreptul lor deplin şi liber de a asculta de acest sinod sfânt actual şi de a promova onoarea sa şi binele său să poată să fie împiedicat şi ca ei să poată avea remuşcări de vre-un fel.

Acest sfânt sinod decretează de asemenea că nimeni de orice rang sau prestigiu, prin oricare jurisdicţie obişnuită sau delegată pentru orice cauză sau ocazie, cu excepţia jurisdicţiei episcopiei apostolice, nu va îndrăzni să deranjeze, să hărţuiască sau să necăjească, în prestigiul lor, birourile, conducerile, privilegiile, onorurile, veniturile bisericeşti şi alte bunuri ale lor, fiecare şi toate aparţinând acelora, deopotrivă seculari şi religioşi, incluzând membrii ordinelor călugărilor cerşetori, care sunt sau vor fi prezenţi la acest sinod, sau care urmează curia Romană şi în curând vor fi la acest sinod cu ocazia mutării celui prea sfânt nobil Eugenius cu curia sa în acest oraş, care a fost anunţat prin postarea de notificări în acord cu obiceiul antic al curiei.

Dar dacă, sub orice pretext, direct sau indirect, cineva şi-ar permite să necăjească pe oricare dintre persoanele amintite în demnităţile, slujbele, administrările, onorurile, privilegiile, veniturile bisericeşti sau alte bunuri ale lor, sau să îi împiedice de la a se bucura în mod liber de jurisdicţia, roadele şi ungerile lor aşa cum au făcut-o mai înainte, sau să acorde altora demnităţile, slujbele, administrările, onorurile, privilegiile şi veniturile lor bisericeşti sub pretextul unei lipsiri, acest sfânt sinod are intenţia ca fiecare şi toţi dintre ei, chiar dacă ei sunt cardinali, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi sau persoane cu o altă demnitate, sau alte capitole, colegii, mănăstiri sau universităţi, va atrage asupra lor în mod automat şi fără nevoia unei avertizări anterioare sentinţe de excomunicare, suspendare şi interdicţie, iertarea de la acestea este rezervată doar pontifului Roman, cu excepţia orei morţii.

În plus, sinodul decretează că cei care nu se pocăiesc în termen de trei zile după acordarea acestora sau punerea acestor obstacole, prin restaurarea deplină a celor cărora ei le-au conferit aceste demnităţi, slujbe, administrări, onoruri, privilegii, veniturile bisericeşti, sau pe aceia pe care aceştia i-au împiedicat în alte feluri, după cum este afirmat mai sus, către toate bisericile şi veniturile bisericeşti ale lor după cum le-au deţinut mai înainte, fie că le-au avut prin titlu, sau în administrare; şi de asemenea fiecare şi toţi dintre cei care îşi permit să accepte un ospăţ de la aceste demnităţi, slujbe, administrări, onoruri, privilegii, veniturile bisericeşti menţionate mai înainte, chiar dacă ele au fost făcute motu proprio, sau să le ia în posesie ei în persoană sau prin alţii, sau să susţină astfel de acţiune ca justificată; toate aceste persoane sunt în mod automat lipsite prin lege, dacă anterior ei au avut vre-o pretenţie la acestea, sau toate alte salarii bisericeşti ale lor, deţinute fie prin titlu, fie prin administrarea lor, şi ei sunt redaţi ca fiind veşnic descalificaţi de la ele şi de la toate celelalte salarii bisericeşti, şi ei pot fi restauraţi şi reabilitaţi numai de către pontiful Roman.

Mai mult, acest sfânt sinod avertizează şi cere de la fiecare şi de la toţi cei care sunt obligaţi prin lega sau prin obicei să ia parte la consilii generale, de a veni cât mai curând posibil la acest sinod actual din Ferrara, care va continua, după cum este notat mai sus, pentru realizarea rapidă a scopurilor menţionate mai înainte.

Secţiunea 3 – 15 februarie 1438

[Pedepse clericale împotriva membrilor sinodului de la Basel]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Datoriile slujbei pastorale asupra cărora noi prezidăm prin mila divină, în ciuda lipsei noastre de merit, ne cer să reprimăm prin remedii oportune excesul necinstit al persoanelor rău intenţionate, în special al celor care, dacă nu sunt împiedicaţi, se luptă să forţeze starea de pace a bisericii să intre în felurite furtuni periculoase şi tulburări şi care se străduiesc să depăşească limita lui Petru, şi această lovitură o dăm datorită pedepsei pentru excesul lor, ca nu cumva lauda cu răutatea lor să dea ocazia altora să înfăptuiască această greşeală. Căci este un delict să fii vlăguit în pedepsirea delictelor care rănesc mulţi oameni, după cum afirmă regulamentele canonice.

Astfel, anteriorul consiliu de la Basel a dezbătut alegerea unui loc pentru un consiliu ecumenic viitor. Acei în a căror putere a stat alegerea locului transmis, au transmis un decret care a fost acceptat de către ambasadorii celui mai drag fiu al nostru în Hristos Ioan, împărat al grecilor, şi al respectabilului frate al nostru Joseph, patriarh de Constantinopol. Unele persoane au ales Avignon sau alt loc, dar ambasadorii amintiţi au protestat cu multă siguranţă că ei nu vor să meargă acolo, declarând ca sigur că împăratul şi patriarhul în nici un caz nu vor merge la acest sacru consiliu decât dacă noi participăm în persoană. Cei care au cerut pentru Avignon, de teamă că grecii nu vor veni la ei cu siguranţă, au îndrăznit să pregătească un anumit decret sau pamflet notoriu, pe care ei o numesc o avertizare împotriva noastră, chiar dacă este nul şi într-adevăr conduce la un scandal serios şi la o despărţire în biserică, scindând această lucrare sfântă de unire cu grecii.

Pentru a păstra unitatea bisericii şi pentru a promova unirea cu grecii, noi, din motive corecte, necesare şi presante, cu sfatul şi aprobarea fraţilor noştri venerabili cardinali ai sfintei biserici Romane, şi cu sfatul şi aprobarea celor mai mulţi dintre fraţii noştri venerabili arhiepiscopi, episcopi, dragi fii aleşi şi stareţi care au fost prezenţi la episcopia apostolică, au mutat numitul consiliu la Basel, prin autoritatea noastră apostolică şi într-o manieră şi formă fixă, la oraşul Ferrara, care este potrivit pentru greci şi pentru noi, pentru ca cei din Basel să dea îndărăt din acţiunile lor scandaloase, aşa cum este conţinut într-o lungime mai mare în scrisoarea compusă pentru această ocazie. Dar ei, dispreţuind orice cale a păcii, perseverând în scopul lor încăpăţânat, batjocorind scrisoarea mutării amintite şi tot ceea ce conţinea ea, şi îngrămădind rău peste rău, nu doar au respins mutarea noastră raţională făcută pentru motivele drepte şi urgente afirmate mai sus, ci chiar au îndrăznit cu încăpăţânare să ne prevină că retrag mutarea spusă într-un timp fixat şi sub durerea suspendării. Totuşi aceasta ar fi fost nimic mai puţin decât forţarea noastră de a abandona continuarea unei lucrări atât de sfântă atât de mult dorită de toţi creştinii.

Când noi realizăm aceasta, cu întristare în inimă, de vreme ce noi am văzut că totul tindea să distrugă sarcina sfântă a unirii şi spre o despicare deschisă în biserică, aşa cum s-a spus mai sus, noi declarăm că mutarea a fost făcută pentru noi din necesitate, că acele condiţii ataşate ei au fost regularizate, şi că acel consiliu de la Ferrara trebuia să înceapă şi să continue în mod legitim, după cum este afirmat mai deplin în altă scrisoare a noastră.

Pentru a deschide consiliul de la Ferrara noi l-am trimis pe fiul nostru iubit Nicholas, preot cardinal al sfintei biserici Romane al titlului sfintei Cruci, delegaţi ai noştri şi ai episcopiei apostolice.

Acest consiliu de la Ferrara, adunat în mod legal şi cu mulţi prelaţi, a declarat în mod solemn într-o sesiune publică că mutarea spusă şi declaraţia au fost şi sunt legale, drepte şi raţionale, şi au fost făcute din necesitate urgentă pentru a înlătura un obstacol faţă de prea sfânta unire dintre biserica vestică şi cea estică şi pentru a evita o despărţire întârziată în biserica lui Dumnezeu pentru folosul evident al bunăstării întregii creştinătăţi, după cum este evident din decretele făcute despre aceasta.

Intre timp, informaţi că împăratul menţionat mai înainte, patriarhul şi grecii se apropiau de malurile Italiei, sub călăuzirea lui Dumnezeu noi am venit la acest consiliu din Ferrara cu intenţia fermă şi scopul de a urmări eficient, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu doar lucrarea sfintei uniri ci şi obiectivele pentru care s-a întrunit consiliul din Basel.

În vederea tuturor acestora, mult iubitul nostru fiu Julian, preot-cardinal al titlului Sf. Sabina, delegat al episcopiei apostolice, i-a îndemnat cu tărie pe oamenii menţionaţi mai înainte la Basel să se retragă din astfel de scandaluri flagrante. Dar datorită încăpăţânării minţii lor el a fost fără rezultat. Apoi, văzând că ei sunt gata să precipite scandaluri încă mai rele în biserica lui Dumnezeu, el a plecat pentru a nu apărea că aprobă hula lor. Ei, în ce îi privea, nu au acordat nici o atenţie la aceasta. Ignoranţi faţă de modul în care să îşi îndrepte paşii lor pe calea păcii şi a dreptăţii, deşi ei erau deja conştienţi că grecii erau în întregime refractari de a veni la ei şi se apropiau de malurile Italiei, ei au perseverat în împietrirea inimii lor. De vreme ce ei nu au putut împiedica şi rupe în nici un fel unirea cu grecii, pentru care ei trebuia să fi trudit cu noi cu toată tăria şi mintea lor şi să ne ajute, ei au adăugat rău la mai rău şi au mers atât de mult în grabă şi obrăznicie încât, chiar dacă mulţi dintre trimişii împăraţilor şi prinţilor care au fost la Basel au detestat o faptă atât de rea şi au protestat împotriva ei, încât au îndrăznit să declare cu aroganţă profanatoare că noi am fost suspendaţi din administraţia papalităţii şi au continuat diferite alte lucruri, deşi totul era nul.

Deci noi, conştienţi că excesele lor sunt atât de notorii încât ele nu pot fi ascunse prin nici un subterfugiu, şi că eroarea căreia nu i se rezistă apare ca fiind aprobată şi deschide larg uşa delicvenţilor care nu îi mai păzeşte împotriva intruziunilor lor, şi incapabili fără ofensă gravă faţă de domnul nostru Isus Hristos şi sfânta sa biserică de a tolera mai departe atât de multe excese dureroase care se văd în special ca întârziind, scindând şi distrugând în totalitate sfânta şi mult dorita unire cu grecii, noi decretăm împotriva amintitei rămăşiţe de la Basel, în virtutea celui Preaînalt şi cu aprobarea acestui sfânt consiliu, paşii care ar trebui să fie făcuţi cu imparţialitate.

De vreme ce noi decretăm şi declarăm, după dezbatere matură cu acest sfânt sinod şi cu aprobarea sa, că fiecare şi toţi dintre cei care s-au întâlnit în Basel, în ciuda mutării şi declaraţiei menţionate mai înainte, sub numele pretins al unui consiliu care mai corect ar trebui să fie numit convecţie, şi îndrăznind să comită fapte atât de scandaloase şi necinstite, fie că ei sunt cardinali, patriarhi arhiepiscopi, episcopi sau stareţi sau de o altă demnitate clericală sau seculară, deja au atras asupra lor pedepsele exemplificate în scrisoarea noastră despre mutare, şi anume excomunicarea, privarea de demnităţile şi descalificarea de la salariile bisericeşti şi slujbe în viitor.

De asemenea noi decretăm şi declarăm a fi nul şi lipsit de orice putere, orice s-a încercat de către ei în numele unui consiliu sau altfel din ziua mutării făcute de noi, sau se va încerca în viitor, în privinţa chestiunilor menţionate anterior sau împotriva celor care urmează curia noastră sau care sunt la acest consiliu sacru din Ferrara.

Noi poruncim de asemenea, cu aprobarea acestui consiliu, sub aceleaşi pedepse şi condamnări şi în virtutea jurământului lor prin care ei sunt legaţi de episcopia apostolică sfântă, fiecare şi toţi cardinalii, patriarhii, arhiepiscopii, episcopii, persoanele alese, stareţi şi toţi ceilalţi de orice condiţie, stare sau rang care se întâlnesc în numitul oraş Basel sub pretextul unui consiliu, într-adevăr şi efectiv să părăsească acest oraş în treizeci de zile de la data acestui decret. De asemenea noi poruncim primarului cetăţenilor, consilierii şi magistraţii care conduc oraşul Basel şi guvernatorii şi altor oficiali, oricare ar fi numele sub care intră, să expulzeze persoanele amintite mai înainte care nu au părăsit oraşul în termen de treizeci de zile şi într-adevăr şi efectiv să îi izgonească.

Dacă ei eşuează să facă aceasta în timp de treizeci de zile, noi decretăm că fiecare şi toţi dintre conducătorii şi oficialii amintiţi în mod automat atrag asupra lor pedeapsa excomunicării, şi oamenii şi oraşul în mod automat atrage sentinţa interzicerii clericale; în mod special noi păstrăm la noi iertarea faţă de sentinţele de excomunicare, cu excepţia orei morţii, şi ridicarea interzicerii. Noi cerem şi poruncim, în virtutea ascultării sfinte şi sub durerea excomunicării, ca fiecare şi toţi dintre cei la care va veni această notificare că, dacă persoanele menţionate anterior care se întâlnesc în Basel şi cetăţenii care sunt încăpăţânaţi neascultători faţă de noi, nimeni nu ar trebui să se apropie de oraşul Basel după cele treizeci de zile şi ei ar trebui să respingă tot comerţul şi toate articolele necesare pentru folosul uman.

Negustorii de toate felurile, care au plecat la Basel cu ocazia consiliului anterior, vor pleca sub aceeaşi durere a excomunicării. Dacă există unii care ignoră aceste ordine ale noastre, îndrăznind probabil să transmită mărfuri după termenul limită către cei din Basel ce persistă în neascultare, de vreme ce este scris că cei drepţi i-au prădat pe cei păcătoşi, astfel de persoane pot fi dezonorate fără pedeapsă de oricare dintre cei credincioşi şi mărfurile lor vor fi cedate primilor care le iau.

Totuşi, pentru că biserica niciodată nu îşi închide sânul său fiilor care se întorc, dacă oamenii menţionaţi că se întâlnesc în Basel, sau unii dintre ei, se pocăiesc şi pleacă din acest oraş în intervalul amintit de treizeci de zile de la data acestui decret, atunci cu aprobarea acestui consiliu sacru noi iertăm şi renunţăm în totalitate la pedepsele amintite mai înainte pentru fiii ascultători şi noi dorim, decretăm şi ordonăm ca ei şi consecinţele lor să fie considerate ca fără putere de la data impunerii lor, şi noi suplinim cu aprobarea consiliului pentru toate defectele, dacă probabil există unele cu respect faţă de solemnitatea legii sau a omiterii ei. De aceea, fie ca nimeni … Dacă cineva totuşi …

Sesiunea 4 – 29 aprilie 1438

[Eugenius IV şi părinţii consiliului din Ferrara declară consiliul din Ferrara ca fiind legal şi universal]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Este folositor pentru noi să aducem mulţumiri atotputernicului Dumnezeu care, atent la harurile sale din trecut, acordă bisericii sale o creştere chiar mai bogată şi, deşi ei permite ca ea să se zvârcolească cu ocazia valurilor de procese şi necazuri, totuşi nu permite niciodată ca ea să fie scufundată ci o păstrează în siguranţă în mijlocul apelor ca un munte, astfel că prin mila sa ea apare din felurite vicisitudini chiar mai puternică decât înainte. Căci iată, oamenii vestici şi estici, care au fost separaţi atât de mult timp, se grăbesc să intre într-un pact de armonie şi unitate; şi cei care în mod corect au fost făcuţi să sufere în lunga neînţelegere care i-a ţinut despărţiţi, în final după multe secole, sub impulsul lui de la care vine orice dar bun, s-au întâlnit împreună în persoană în acest loc din dorinţa sfintei uniri.

Noi suntem conştienţi că este datoria noastră şi datoria întregii biserici să îşi încordeze fiecare nerv pentru a garanta că aceste iniţiative fericite fac progres şi au rezultat prin grija noastră comună, pentru ca noi să putem merita să fim şi să fim numiţi cooperatori cu Dumnezeu.

În încheiere, cel mai drag fiu al nostru John Palacologus, împărat al romanilor, împreună cu venerabilul nostru frate Joseph, patriarh de Constantinopol, reprezentanţi ai altor episcopii patriarhale şi o mare mulţime de arhiepiscopi, clerici şi nobili ajunşi în ultimul lor port, Veneţia, în 8 februarie anul trecut. Acolo, împăratul a declarat expres, aşa cum a făcut aceasta adesea înainte, că pentru motive bune el nu s-a putut duce în Basel pentru a sărbători consiliul general sau universal, şi el a făcut aceasta în mod intim printr-o scrisoare către cei adunaţi în Basel. El i-a îndemnat şi le-a cerut tuturor să meargă în Ferrara, care a fost ales pentru consiliu, pentru a duce la îndeplinire sarcina evlavioasă a acestei sfinte uniri.

Noi am avut întotdeauna această sfântă unire aproape de inima noastră şi am căutat cu toată puterea noastră să o realizăm. De aceea noi intenţionăm să o realizăm cu grijă, aşa cum este datoria noastră, decretul consiliului din Basel, faţă de care grecii au fost de acord, cât şi alegerea unui loc pentru consiliul universal, care a fost făcut la consiliul din Basel şi care mai târziu a fost confirmat de noi la Bologna la îndemnul trimişilor împăratului şi patriarhului, şi orice alte lucruri referitoare la această lucrare de sfântă unire.

De aceea, noi decretăm şi declarăm, în orice fel şi formă cât putem noi de bine, cu aprobarea împăratului şi patriarhului şi a tuturor celor din actualul sinod, că există un sinod sfânt universal sau ecumenic în acest oraş Ferrara, care este liber şi sigur pentru toţi; şi de aceea el ar trebui să fie considerat şi numit un astfel de sinod de către toţi, în care această sfântă afacere a unirii va fi condusă fără vre-o controversă certăreaţă ci cu toată generozitatea şi, aşa cum sperăm noi, va fi adusă prin favoarea divină la o concluzie fericită împreună cu celelalte sarcini sfinte pentru care acest sinod este cunoscut că a fost instituit.

Sesiunea 5 – 10 ianuarie 1439

[Decretul mutării consiliului din Ferrara în Florence]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Este potrivit ca locul unui consiliu universal, în care bărbaţi aleşi din întreaga lume creştină se întâlnesc împreună, să fie astfel că în el, printre alte necesităţi umane, ar trebui să fie cel mai important dintre toate, şi anume aerul sănătos. Altfel, datorită aerului încărcat cu paraziţi contagioşi de care toţi oamenii în mod natural se tem şi fug, cei prezenţi la consiliu ar putea fi forţaţi să plece fără a fi realizat nimic şi cei absenţi vor refuza să participe. În mod garantat este drept ca cei care vin împreună la sinoade pentru a trata întrebări dificile ar trebui să fie liberi de orice anxietate şi frică, pentru ca ei să fie în stare într-o pace şi o libertate mai mare să dea atenţia lor chestiunilor de preocupare publică.

Într-adevăr, noi am preferat ca acest consiliu universal care a fost iniţiat în acest oraş să continue aici, şi ca unirea bisericilor estice şi vestice să fie adusă la fericita şi dorita ei concluzie în acest oraş, unde noi am iniţiat-o. Când epidemia a îndurerat acest oraş toamna trecută, a fost exercitată o presiune de către unii pentru mutarea sinodului într-o localitate ne-infectată. Nu s-a făcut nimic, totuşi, pentru că se spera că epidemia se va opri cu apariţia iernii, aşa cum se întâmplă de obicei.

De vreme ce de fapt epidemia continuă din zi în zi şi există temerea că ea va câştiga tărie când va veni primăvara şi vara, toţi au judecat şi sfătuiesc ca să se facă o mutare fără întârziere într-un loc ne-infectat. Pentru acesta şi alte motive bune, cu acordul prea scumpului nostru fiu John Palaeologus, împărat al romanilor, şi al venerabilului nostru frate Joseph, patriarh de Constantinopol, şi cu acordul consiliului:

În numele Trinităţii, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu toate acţiunile garantate şi conducerile ocrotite pe care le-am dat tuturor la începutul sfântului consiliu, noi mutăm şi declarăm a fi mutat de acum acest sinod general sau universal din acest oraş Ferrara în oraşul Florence, care este în mod evident liber pentru toţi, sigur, plin de pace şi liniştit, şi se bucură de aer curat, şi care, situat între mările Tyrreniane şi cea Adriatică, este situat excelent pentru acces uşor pentru deopotrivă cei estici cât şi pentru cei vestici. De aceea, fie ca nimeni … Dacă cineva totuşi …

Sesiunea 6 – 6 iulie 1439

[Definiţia sfântului sinod universal din Florence]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Cu acordul celui mai drag fiu al nostru John Palaeologus, împărat ilustru al romanilor, al deputaţilor fraţilor noştri venerabili patriarhi şi ai altor reprezentaţi ai bisericii estice, pentru următoarele.

Cerurile să fie bucuroase şi pământul să se bucure. Căci, zidul care a împărţit biserica vestică şi cea estică a fost înlăturat, pacea şi armonia s-au întors, de vreme ce piatra din capul unghiului, Hristos, care i-a făcut pe cei doi una, a unit amândouă părţile cu o legătură foarte puternică de dragoste şi pace, unind şi ţinându-i împreună într-un legământ al unităţii veşnice. După o lungă istovire de întristare şi o întunecată şi o neplăcută ceartă care a durat mult, strălucirea speranţei unirii ne-a luminat pe toţi.

Să se bucure de asemenea şi mama biserică. Căci ea priveşte acum fiii săi care până acum au fost în dezacord, întorşi la unitate şi pace, şi ea care până acum a plâns la separarea lor acum îi dă mulţumiri lui Dumnezeu cu o bucurie inexprimabilă faţă de armonia lor cu adevărat minunată. Fie ca toţi cei credincioşi din toată lumea, şi cei care se numesc creştini, să fie bucuroşi cu mama biserică Catolică. Căci iată, părinţii vestici şi cei estici după o lungă perioadă de dezacord şi divergenţă, supunându-se pe sine riscurilor mării şi pământului şi îndurând munci de tot felul, au venit împreună în acest sfânt consiliu universal, plini de bucurie şi nerăbdători în dorinţa lor pentru această prea sfântă unire şi pentru a reface intactă dragostea antică. Ei nu au fost frustraţi în nici un fel în intenţia lor. După o lungă şi foarte anevoioasă investigaţie, cel puţin prin îndurarea Duhului Sfânt ei au realizat această mult dorită şi prea sfântă unire. Atunci cine poate mulţumi suficient lui Dumnezeu pentru darurile sale milostive? Care nu ar sta uimit de bogăţiile unei mile divine atât de mari? Oare nu s-ar înmuia chiar şi un piept de fier de imensitatea binevoinţei cereşti?

Acestea sunt într-adevăr lucrările lui Dumnezeu, nu procedee ale slăbiciunii umane. De aici ei trebuie să fie acceptaţi cu o veneraţie extraordinară şi să fie promovate cu laude către Dumnezeu. Ţie îţi dăm laudă, slavă, mulţumiri, o Hristos, sursa îndurărilor, care ai acordat atât de mult bine soţiei tale biserica Catolică şi ţi-ai manifestat minunile milei tale în generaţia noastră, pentru ca toţi să proclame minunile tale. Mare într-adevăr şi divin este darul pe care Dumnezeu ni l-a dat. Noi am văzut cu ochii noştri ceea ce mulţi înainte au dorit foarte mult totuşi nu au putut privi.

Căci când latinii şi grecii au venit împreună la acest sinod, toţi au năzuit ca, printre ale lucruri, articolul despre procesiunea Duhului Sfânt să fie discutat cu cea mai mare grijă şi investigaţie asiduă. Au fost arătate texte din Scripturile divine şi din multe autorităţi a doctorilor sfinţi estici şi vestici, unii spunând că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, alţii spunând că procesiunea este de la Tatăl prin Fiul. Toţi ţinteau la acelaşi înţeles în cuvinte diferite. Grecii au declarat că atunci când ei pretind că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, ei nu intenţionează să îl excludă pe Fiul; ci pentru că li s-a părut lor că latinii afirmă că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul ca din două principii şi două aspiraţii, ei s-au abţinut să spună că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul. Latinii au afirmat că ei spun că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul nu cu intenţia de a-l exclude pe Tatăl din a fi sursa şi principiul întregii divinităţi, adică este din Fiul şi din Duhul Sfânt, nu pentru a implica că Fiul nu primeşte de la Tatăl, pentru că Duhul Sfânt purcede de la Fiul, nici că ei susţin două principii sau două aspiraţii; ci ei au afirmat că există doar un principiu şi o singură aspiraţie a Duhului Sfânt, aşa cum au afirmat ei până acum. Atunci, de vreme ce unul şi acelaşi înţeles a rezultat din toate acestea, ei au fost de acord în mod unanim şi au consimţit următoarea sfântă şi plăcută lui Dumnezeu unire, în acelaşi sens şi cu un cuget.

În numele sfintei Trinităţi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, noi definim, cu aprobarea acestui sfânt consiliu universal din Florence, că următorul adevăr al credinţei va fi crezut şi acceptat de toţi creştinii şi astfel toţi îl vor profesa: că Duhul Sfânt este veşnic de la Tatăl şi Fiul, şi îşi are esenţa şi fiinţa inerentă de la Tatăl împreună cu Fiul, şi purcede de la amândoi în mod veşnic ca dintr-un principiu şi o singură aspiraţie deopotrivă. Noi declarăm că atunci când sfinţii doctori şi părinţi spun că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl prin Fiul, aceasta poartă sensul că în consecinţă Fiul de asemenea ar trebui să fie însemnat, potrivit grecilor într-adevăr ca şi cauză, şi potrivit latinilor ca principiu al existenţei Duhului Sfânt, la fel ca şi Tatăl.

Şi de vreme ce Tatăl i-a dat singurul său Fiu născut prin naşterea lui tot ceea ce are Tatăl, cu excepţia de a fi Tatăl, astfel că Fiul este etern din Tatăl, prin care el a fost născut veşnic, aceasta de asemenea, anume că Duhul Sfânt purcede de la Fiul.

Noi definim de asemenea că explicarea acelor cuvinte „şi de la Fiul” a fost adăugată în mod legal şi raţional la crez de dragul declarării adevărului şi din nevoie inevitabilă.

De asemenea, trupul lui Hristos este într-adevăr confecţionat din deopotrivă din pâine plămădită şi neplămădită, şi preoţii ar trebui să confecţioneze trupul lui Hristos în oricare, adică, fiecare preot potrivit obiceiului bisericii sale vestice sau estice. De asemenea, dacă oameni cu adevărat pocăiţi mor în dragostea lui Dumnezeu înainte de a face compensare pentru fapte şi omisiuni prin roade vrednice de pocăinţă, sufletele lor sunt curăţate după moarte prin dureri curăţătoare; şi sufragiile celor credincioşi vii îi ajută în oferirea uşurării faţă de asemenea dureri, adică, jertfe ale maselor, rugăciuni, milostenii şi alte acte de devoţiune care în mod obişnuit au fost înfăptuite de unii dintre cei credincioşi pentru alţii credincioşi în acord cu decretele bisericii.

De asemenea, sufletele celor care nu s-au pătat de nici un păcat după botez, cât şi sufletele care după ce şi-au atras asupra lor pete de păcat au fost curăţiţi fie în trupurile lor fie sau în afara trupurilor lor, aşa cum a fost afirmat mai sus, sunt primiţi imediat în cer şi în mod clar îl văd pe Dumnezeul triunitar aşa cum este el, totuşi o persoană mai desăvârşit decât alta potrivit diferenţei meritelor lor. Dar sufletele celor care pleacă din viaţa aceasta în păcatul mortal, sau doar în păcatul original, merg direct jos în iad pentru a fi pedepsite, dar cu dureri inegale. Noi definim de asemenea că sfânta episcopie apostolică şi pontiful Roman deţine întâietatea asupra întregii lumi şi pontiful Roman este succesorul binecuvântatului Petru, prinţul apostolilor, şi că el este adevăratul vicar al lui Hristos, capul întregii biserici şi tatăl şi învăţătorul tuturor creştinilor, şi lui i-a fost încredinţat în binecuvântatul Petru puterea deplină de a conduce, de a stăpâni şi de a guverna întreaga biserică, aşa cum este conţinut de asemenea în actele consiliilor universale şi în canoanele sacre.

De asemenea, restaurarea ordinului altor patriarhi care a fost dat în canoane, patriarhul din Constantinopol ar trebui să fie al doilea după cel mai sfânt pontif roman, al treilea trebuie să fie patriarhul de Alexandria, al patrulea patriarhul de Antiohia, şi al cincilea patriarhul din Ierusalim, fără prejudiciu faţă de privilegiile şi drepturile lor.

Sesiunea 7 – 4 septembrie 1439

[Decretul consiliului din Florence împotriva sinodului de la Basel]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Moise, omul lui Dumnezeu, a fost zelos pentru bunăstarea oamenilor încredinţaţi lui. El s-a temut că mânia lui Dumnezeu se va stârni împotriva lor dacă el îi urmau pe Core, Datan şi Abiram în schisma lor răzvrătită. De aceea el a spus întregului popor, la porunca Domnului: plecaţi din corturile acestor oameni răi şi nu atingeţi nimic din ale lor, ca să nu fiţi implicaţi în păcatele lor. Căci el a perceput, sub inspiraţia Domnului, că acei oameni răzvrătiţi şi schismatici vor atrage asupra lor o dureroasă pedeapsă, după cum s-a demonstrat după aceea când chiar pământul nu a putut să îi mai suporte ci judecata dreaptă a lui Dumnezeu i-a înghiţit, astfel că ei au căzut în iad vii.

În mod similar facem şi noi, deşi nevrednici, Domnul Isus Hristos a binevoit să încredinţeze poporului său, după cum auzim despre delictul respingător că anumiţi oameni răi care locuiau în Basel au complotat în aceste zile ca să rupă unitatea sfintei biserici, şi de vreme ce ne temem că ei ar putea seduce pe unii dintre neprevăzători prin înşelăciuni şi îi injectează cu otrăvurile lor, suntem forţaţi să proclamăm în cuvinte similare poporului Domnului nostru Isus Hristos încredinţaţi nouă, plecaţi din corturile acestor oameni răi, în particular de când poporul creştin este mult mai numeros decât poporul evreu în acele zile, biserica este mai sfântă decât sinagoga, şi vicarul lui Hristos este superior în autoritate şi statut chiar faţă de Moise.

Noi am început să întrezărim de mult hula celor din Basel, când am observat consiliul din Basel cum deja greşea prin tiranie; când mulţi, incluzând pe cei de un statut inferior, am fost forţaţi să mergem în el şi să stăm la capriciul partidei agitatorilor; când voturile şi deciziile unora dintre ei au fost smulse prin felurite trucuri şi alţii au fost corupţi prin minciuni şi înşelăciuni, în timp ce ei au abandonat aproape toate conspiraţiile, intrigile, monopolurile şi clicile, şi dintr-o lungă persistentă rivalitate cu papalitatea au căutat să prelungească durata consiliul; când, în final, nenumărate noutăţi, neregularităţi, urâţenii şi răutăţi au fost comise, la care au contribuit chiar clerici din ordine inferioare, cei ignoranţi şi neexperimentaţi, vagabonzi, cicălitori, fugari, apostaţi, criminali condamnaţi, evadaţi din închisoare, cei aflaţi în revoltă împotriva noastră şi împotriva superiorilor lor, şi alţi astfel de monştri umani, care au adus cu ei fiecare pată de corupţie de la acei învăţători ai faptelor rele.

Ne-am direcţionat atenţia de asemenea ca cea mai sfântă lucrare de unire cu biserica estică, care ni s-a părut că este pusă într-un mare pericol de înşelăciunea unor anumite persoane răzvrătite, şi am dorit să împiedicăm cât de mult am putut atât de multe rele. Pentru acestea şi alte motive drepte şi necesare care sunt afirmate în întregime în decretul mutării, cu sfatul fraţilor noştri venerabili cardinalii sfintei biserici Romane, şi cu aprobarea multor fraţi şi fii, arhiepiscopi, episcopi, persoane alese, stareţi, şi alţi prelaţi ai bisericii, maeştri şi doctori, noi am mutat consiliul menţionat mai înainte din Basel în acest oraş Ferrara, unde am întemeiat cu ajutorul Domnului un consiliu universal al bisericii vestice şi a celei estice.

După aceea, când epidemia a venit şi a continuat nemicşorată, sub inspiraţia harului şi cu aprobarea aceluiaşi sfânt consiliu, noi am transferat consiliul în acest oraş Florence. Aici prea milostivul şi îndurătorul Dumnezeu ne-a arătat minunile sale. Căci, cea mai dezastruoasă schismă, care a fost îndurată în biserica lui Dumnezeu timp de aproape cinci sute de ani spre paguba imensă a întregii creştinătăţi, şi pentru eliminarea căreia foarte mulţi dintre predecesorii noştri ca pontifi romani şi mulţi împăraţi şi prinţi şi alţi creştini în vremurile trecute au trudit foarte greu, în cele din urmă, după discuţii publice şi particulare în multe locuri şi prin alte eforturi, a fost înlăturată şi cea mai sfântă unire dintre greci şi latini a fost realizată din fericire, după cum este descris mai deplin în decretul despre aceasta, care a fost hotărât şi promulgat în mod solemn.

Întoarcem mulţumiri înflăcărate pentru aceasta către veşnicul Dumnezeu şi împărtăşind bucuria noastră cu toţi cei credincioşi, noi i-am oferit lui Dumnezeu o jertfă de laudă şi jubileu. Căci noi am spus că nu doar o naţiune ca poporul evreu a fost convocat spre ţara promisă, ci oameni din multe rase, naţiuni şi limbi au fost îmboldiţi spre rostirea şi meritul adevărului divin. Prin aceasta, vine o mare speranţă căci soarele dreptăţii, ridicându-se în est, va răspândi razele luminii sale pentru a străpunge întunericul multor alte rase, chiar a celor păgâni, şi mântuirea Domnului să poată ajunge la marginile pământului.

Deja într-adevăr, prin prevederea lui Dumnezeu, noi avem promisiuni excelente ale acesteia. Căci Dumnezeul atotputernic a garantat că, prin mijloacele noastre, reprezentanţii armenilor cu puteri depline au venit recent din părţi nordice foarte îndepărtate spre noi şi episcopia apostolică şi la acest sfânt consiliu. Ei ne consideră şi ne venerează ca şi pe binecuvântatul Petru, prinţul apostolilor, ei recunosc această sfântă episcopie ca mamă şi stăpână a tuturor celor credincioşi, şi ei profesează că au venit la această sfântă episcopie şi la menţionatul consiliu pentru hrană spirituală şi adevărul doctrinei sănătoase. Pentru aceasta noi dăm de asemenea multe mulţumiri Dumnezeului nostru.

Dar mintea dă îndărăt de la înregistrarea necazurilor, atacurilor şi persecuţiilor pe care noi le-am suferit în cursul acestei aprobări până acum, într-adevăr nu din partea turcilor sau a sarcenilor ci din partea celor care se numesc creştini. Binecuvântatul Ieronim relatează că din timpul lui Hadrian până la domnia lui Constantin a fost pusă şi adorată de păgâni o imagine a lui Jupiter în locul destinat pentru învierea Domnului şi pe piatra crucificării a fost pusă o statuie de marmură a lui Venus, de când autorii persecuţiei au crezut că ei pot lua de la noi credinţa noastră în înviere şi în cruce dacă ei au murdărit locurile sfinte cu idolii lor.

Aproape acelaşi lucru s-a întâmplat în acele zile împotriva noastră şi a bisericii lui Dumnezeu, din mâinile acelor oameni disperaţi din Basel, cu excepţia că ceea ce s-a făcut atunci de către păgânii ignoranţi faţă de adevăratul Dumnezeu este acum lucrarea oamenilor care l-au cunoscut şi l-au urât. Atunci, mândria lor, potrivit profetului, este mereu revoltătoare, este mai periculoasă în ceea ce este sub pelerina reformei, care în adevăr ele au fost întotdeauna detestate, căci ei îşi răspândesc otrăvurile lor.

În primul rând, cei care au fost autorii tuturor scandalurilor din Basel au eşuat în promisiunile lor către greci. Căci ei au ştiut de la solii grecilor şi de la biserica estică faptul că cel mai drag fiu al nostru în Hristos John Palaeologus, ilustrul împărat al romanilor, şi Joseph, patriarh de Constantinopol de o fericită amintire, şi ceilalţi prelaţi şi persoane ale bisericii estice au dorit să înainteze spre locul care a fost ales în mod legal pentru consiliul universal de către împuterniciţii şi preşedinţii noştri şi alte persoane notabile prezente acolo, a căror drept a fost să aleagă locul în acord cu înţelegerea care a fost aprobată prin consimţământul comun al consiliului după dezacorduri serioase printre membrii săi. După care noi, din partea noastră, a confirmat alegerea locului într-un consistoriu general la Bologna şi am trimis la Constantinopol, cu trudă şi muncă multă, galera şi alte lucruri necesare pentru această sfântă lucrare de unire.

Când ei au învăţat despre aceasta, ei au îndrăznit să decreteze împotriva noastră şi cardinalii menţionaţi mai înainte o mustrare sau o citaţie detestabilă, pentru a bloca lucrarea sfântă, [şi pentru a trimite aceasta spre împăratul şi patriarhul din Constantinopol, pentru ca ei şi toţi ceilalţi] să poată să fie descurajată de la venire. Totuşi ei au cunoscut deplin că nu era nici o şansă pentru ei să meargă în alt loc decât în cel care a fost ales pentru acesta, după cum este afirmat mai sus.

Apoi, când ei au realizat că menţionatul împărat şi patriarh şi alţii deja erau pe drumul lor spre noi pentru această sfântă lucrare a sfintei uniri, ei au încercat să pună o altă cursă rea pentru a prinde acest proiect divin. Adică, ei au produs împotriva noastră o sentinţă profanatoare de suspendare din administrarea papalităţii. În final, acei lideri de scandal, foarte puţini la număr, majoritatea dintre ei de cel mai mic rang şi reputaţie, în ura lor intensă a păcii adevărate, adunând nelegiuire peste nelegiuire ca nu cumva ei să intre în justiţia Domnului, când ei au văzut că harul Duhului Sfânt deja lucra în noi spre unirea cu grecii, clătinându-se departe de linia dreaptă în cărări ale erorii, au ţinut o aşa-numită sesiune în 16 mai anul trecut afirmând că ei ascultau anumite decrete, deşi aceştia au trecut în Constantinopol doar prin una dintre cele trei ascultări după plecarea lui Ioan XXIII, după cum era numit el în acea ascultare, la o vreme a schismei.

Pretinzând ascultare faţă de acele decrete, ei au proclamat trei propoziţii pe care ei le-au numit adevăruri ale credinţei, aparent pentru a face eretici din noi şi toţi prinţii şi prelaţii şi alţi credincioşi şi aderenţi credincioşi ai episcopiei apostolice. Propoziţiile sunt următoarele.

„Adevărul despre autoritate unui consiliu general, reprezentând biserica universală, asupra papei şi a oricăruia, declarat de consiliile generale din Constance şi acesta din Basel, este un adevăr al credinţei Catolice. Adevărul că un papă nu poate prin nici o autoritate, fără acordul acestuia, dizolva un consiliu general care reprezintă biserica universală, în mod legal adunată pentru motivele date în adevărul menţionat mai sus sau pentru vre-o formă a lor, sau să proroge acesta în altă vreme sau să îl mute din loc în loc, este un adevăr al credinţei Catolice. Oricine persistă în opoziţie faţă de adevărurile spuse mai înainte trebuie să fie considerat un eretic.”

În aceasta, acei oameni absolut dăunători, mascându-şi invidia lor cu culoarea trandafirie a unui adevăr al credinţei, au dat consiliului din Constance un înţeles răutăcios şi malefic în întregime opus învăţăturii adevărate, imitând în aceasta învăţătura altor schismatici şi eretici care mereu adună în sprijinul lor erori fabricate şi dogme profane extrase din interpretarea lor perversă a Scripturilor divine şi a sfinţilor părinţi.

În final, pervertind în întregime mintea lor şi întorcându-şi ochii lor ca să nu privească spre cer sau să îşi amintească judecăţile drepte, după maniera lui Dioscorus şi a sinodului scandalos din Efes, ei au continuat spre o sentinţă declarată a deposedării, după cum au pretins, din demnitatea şi slujba apostolatului suprem, o pronunţare otrăvitoare şi execrabilă implicând un delict de neiertat. Aici noi vom lua cursul propoziţiei, respingătoare pentru fiecare minte evlavioasă, după cum este exprimat suficient. Ei nu au omis nimic, atât cât a fost în puterea lor, care ar putea să răstoarne acest bine incomparabil al unirii.

O fii nenorociţi şi degeneraţi! O generaţie rea şi adulteră! Ce ar putea fi mai crud decât această hulă şi fărădelege? Poate fi ceva mai detestabil, mai înspăimântător şi mai nebun ce se poate imagina? Mai devreme ei erau cei care au spus că nimic mai bun, nimic mai glorios şi roditor s-a văzut sau auzit vre-odată despre poporul creştin, chiar de la naşterea bisericii, că această preasfântă unire, şi că în plus nu ar trebui să fie nici o dispută cu privire la loc, ci mai degrabă realizarea ei bogăţia acestei lumi cât şi trupul şi sufletul ar trebui să fie riscate, proclamând aceasta tare întregii lumi şi îndemnând poporul creştin la aceasta, aşa cum decretele şi scrisorile lor afirmă pe deplin. Dar acum ei persecută exact aceasta atât de furioşi şi de profan cât pot ei fi, încât relele întregii lumi par să se fi adunat la acea convenţie de borfaşi la Basel.

Până acum atotputernicul Dumnezeu nu a permis păcatul lor şi discordanţele lor mincinoase să predomine. Dar văzând că ei se străduiesc cu toată tăria lor să aducă aceasta la succes, chiar până în punctul aşezării urâciunii pustiirii în biserica lui Dumnezeu, noi nu putem în nici un fel pretinde că ignorăm aceste lucruri fără cea mai serioasă ofensă faţă de Dumnezeu şi pericolul iminent al confuziei şi ororii în biserica lui Dumnezeu. În păstrarea slujbei noastre pastorale, la îndemnul multora care sunt înflăcăraţi cu zel pentru Dumnezeu, noi dorim să oprim astfel de rele şi, atât cât putem, să luăm măsurile potrivite şi binefăcătoare pentru a elimina din biserica lui Dumnezeu această neascultare execrabilă şi molimă foarte distructivă.

Urmând paşii predecesorilor noştri care, aşa cum scrie Papa Nicholas în memoria sa sfântă, au fost obişnuiţi să anuleze consilii care au fost conduse nepotrivit, chiar acelea cu pontifi universali, cum s-a întâmplat la al doilea consiliu universal din Efes, deoarece binecuvântatul papă Leo l-a convocat dar mai târziu a întemeiat consiliul din Calcedon.

Înnoiţi de autoritatea noastră apostolică, cu aprobarea acestui consiliu sfânt din Florence, decretul solemn şi binefăcător împotriva acestor oameni profanatori, care a fost emis de noi în consiliul sacru general din Ferrara în 15 februarie. Prin acel decret noi declarăm printre alte lucruri, cu aprobarea amintitului consiliu sacru din Ferrara, că fiecare dintre persoanele din Basel care, în numele unui pretins consiliu pe care noi îl numim mai potrivit o convenţie, au îndrăznit să comită acele fapte scandaloase şi rele în contravenţie faţă de mutarea şi declaraţia noastră, fie că ei sunt cardinali, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, stareţi sau de o altă demnitate clericală sau seculară, au atras asupra lor pedepsele excomunicării, a privării de demnităţi, salarii bisericeşti şi slujbe şi descalificarea pentru viitor, acestea sunt exemplificate în scrisoarea noastră de mutare.

Acum noi decretăm şi declarăm din nou că toate lucrurile făcute sau încercate de acei oameni necuviincioşi care au prezenţi în Basel, care sunt menţionate în decretul nostru din Ferrara, şi fiecare şi toate dintre lucrurile făcute, sau încercate de aceeaşi oameni de atunci, în special în cele două aşa-numite sesiuni sau mai degrabă conspiraţii care tocmai au fost menţionate, şi orice ar fi urmat din aceste lucruri sau din oricare dintre ele, sau poate urma în viitor, ca venind din partea unor oameni necuviincioşi care nu au nici o autoritate şi au fost respinşi şi condamnaţi de Dumnezeu, au fost şi sunt nule, infirmate, anulate, impertinente şi cu nici un efect sau putere.

Cu aprobarea sfântului consiliu noi condamnăm şi respingem, şi noi proclamăm ca şi condamnate şi respinse, acele propoziţii citate mai sus aşa cum sunt înţelese în sensul pervers al oamenilor din Basel, pe care ei îl demonstrează prin faptele lor, ca fiind contrare sensului sănătos al sfintei Scripturi, sfinţii părinţi şi consiliul din Constance în sine; şi tot astfel menţionata mai înainte sentinţă a declarării sau deposedării, cu toate consecinţele sale prezente şi viitoare, ca profane şi scandaloase şi tinzând să nască schisma în biserica lui Dumnezeu şi să aducă confuzie ordinii clericale şi conducerii creştine. De asemenea, noi declarăm că toate persoanele menţionate anterior au fost şi sunt schismatice şi eretice. Şi cei ca ei sunt asiguraţi că sunt pedepsiţi cu penalizările potrivite peste penalizările impuse consiliului din Ferrara, împreună cu cei care i-au stârnit şi i-au sprijinit, oricare ar fi statutul lor clerical sau secular, indiferent de condiţia sau rangul lor, chiar cardinali, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi sau stareţi sau cei de o altă demnitate, pentru ca ei să primească ceea ce merită împreună cu menţionaţii Core, Datan şi Abiram. De aceea, fie ca nimeni … Dacă totuşi cineva …

Sesiunea 8 – 22 noiembrie 1439

[Bula de unire cu armenii]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Toţi oamenii pretutindeni care se numesc creştini: Jubilaţi în Dumnezeu ajutorul nostru, bucuraţi-vă în Dumnezeul lui Iacov. Iată că Domnul din nou, atent la mila sa a binevoit să înlăture din biserica sa o altă piatră de poticnire care a durat de mai mult de nouă secole. El care face pace în ceruri şi este pacea pe pământ pentru poporul bunei sale voinţe, a acordat în mila sa inexprimabilă cea mai dorită unire cu armenii. Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl oricăror mile şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre. Căci cel mai milostiv Domn, văzându-şi biserica sa pălmuită de viforul puternic, uneori prin mâinile celor care sunt afară, alteori prin mâinile celor dinăuntru, a binevoit în multe modalităţi în fiecare zi să o mângâie şi să o întărească pentru ca ea să fie în stare să respire liberă în mijlocul necazurilor ei şi să se ridice mai viguroasă ca să reziste.

Cu ceva timp în urmă Dumnezeu a stabilit ca marea unire cu grecii, care include multe rase şi limbi să se răspândească în lung şi în larg. Azi Dumnezeu a confirmat în aceeaşi legătură a credinţei şi carităţii cu episcopia apostolică această unire cu armenii, care sunt un popor foarte numeros răspândit la nord şi est. Acestea sunt într-adevăr mari şi minunate binefaceri ale providenţei divine pe care mintea umană nu poate exprima mulţumiri vrednice pentru nici una din ele, încă mai puţin pentru amândouă. Cine nu ar fi copleşit de admiraţie faţă de realizarea acestui consiliu, într-un timp atât de scurt, a două fapte strălucitoare care au durat de-a lungul secolelor? Într-adevăr aceasta este lucrarea Domnului şi este minunată în ochii noştri. Căci cum ar fi putut prudenţa sau sârguinţa umană să aducă la împlinire aceste fapte glorioase, decât dacă favoarea lui Dumnezeu le-a dat începutul şi sfârşitul lor? Deci, haideţi ca împreună cu inima noastră să îl binecuvântăm pe Domnul care este singurul ce face mari minuni, să cântăm cu duhul, să cântăm cu minţile noastre şi cu gurile noastre şi să oferim mulţumiri în fapte, atât cât permite slăbiciunea umană, pentru daruri atât de măreţe. Să ne rugăm şi să implorăm ca, la fel cum grecii şi armenii au fost făcuţi una cu biserica romană, tot astfel să fie şi alte naţiuni, în special cei sigilaţi cu sigiliul lui Hristos, şi ca în final tot poporul creştin, după ce toată ura şi toate războaiele au fost stinse, să poată să se bucure împreună în pace reciprocă şi dragoste frăţească. În mod drept susţinem că armenii merită o mare laudă. De îndată ce ei au fost invitaţi de noi la acest sinod, în ardoarea lor pentru unitatea clericală, cu costul multor eforturi şi multă trudă şi pericole pe mare, ei au trimis la noi la acest consiliu din părţi foarte îndepărtate, trimişii lor remarcabili, dedicaţi şi învăţaţi cu suficiente puteri de a accepta orice Duhul Sfânt va inspira acest sfânt sinod să realizeze.

Noi, în ceea ce ne priveşte, cu toată atenţia după cum se potriveşte slujbei noastre pastorale şi dorind să aducem această sfântă lucrare la o concluzie reuşită, am conversat frecvent cu trimişii lor despre această sfântă unire. Pentru a evita chiar cea mai mică întârziere a acestui sfânt proiect, noi am numit din fiecare rang dintre experţii în legea divină şi umană ai acestui sfânt consiliu să trateze chestiunea cu acei soli cu toată grija, studiul şi silinţa, interesându-se îndeaproape de la ei despre credinţa lor în privinţa unităţii esenţei divine şi Trinitatea persoanelor divine, de asemenea despre umanitatea Domnului nostru Isus Hristos, cele şapte sacramente ale bisericii şi alte puncte referitoare la credinţa ortodoxă şi la riturile bisericii universale.

Astfel, după multe dezbateri, conferinţe şi controverse, după o examinare meticuloasă a autorităţilor scrise care au fost produse de la părinţii şi doctorii bisericii, şi după discutarea chestiunilor în dezbatere, pe lung, astfel ca în viitor să nu poată fi nici un dubiu referitor la adevărul credinţei armenilor şi că ei ar trebui să gândească în orice fel ca episcopia apostolică şi că unirea ar trebui să fie stabilă şi să dureze cu nici o cauză pentru ezitare oricât am judecat-o ca fiind avantajoasă, cu aprobarea acestui sfânt consiliu din Florence şi cu acordul solilor menţionaţi, pentru a da în acest decret un sumar al adevărului despre credinţa ortodoxă pe care biserica romană o profesează despre cele de mai sus.

În primul rând, apoi, noi le dăm sfântul crez emis de cei o sută cincizeci de episcopi în consiliul universal din Constantinopol, cu fraza adăugată şi Fiul, care de dragul declarării adevărului şi din necesitate urgentă a fost adăugat în mod legal şi raţional la acel crez, care este după cum urmează: Cred … Noi decretăm că acest sfânt crez ar trebui să fie cântat şi citit în cadrul maselor cel puţin duminicile şi de marile sărbători, cum este în obiceiul latin, în toate bisericile armene.

În al doilea rând, noi le dăm definiţia celui de-al patrulea consiliu din Calcedon despre două naturi în persoana lui Hristos, care mai târziu a fost reînnoit în al cincilea şi al şaselea consiliu universal. Acesta este după cum urmează: Acest crez înţelept şi mântuitor … În al treilea rând, definiţia despre cele două voinţe şi două principii de acţiune ale lui Hristos răspândite în consiliul al şaselea menţionat mai sus, a cărui direcţie este Acest crez evlavios şi ortodox, şi restul care urmează în definiţia menţionată mai sus a consiliului din Calcedon până la sfârşit, după care el continuă astfel: Şi noi proclamăm

În al patrulea rând, în afară de aceste trei sinoade de la Nice, Constantinopol şi primul din Efes, armenii nu au acceptat nici unul dintre sinoadele universale ulterioare nici pe prea binecuvântatul Leo, episcop al acestei sfinte episcopii, prin a cărui autoritate s-a întâlnit consiliul din Calcedon. Căci ei pretind că acesta a fost propus lor că deopotrivă sinodul din Calcedon şi numitul Leo au făcut definiţia în acord cu erezia condamnată a lui Nestorius. Deci i-am instruit şi am declarat că o astfel de sugestie era falsă şi că sinodul din Calcedon şi binecuvântatul Leo în mod sfânt şi corect a definit adevărul celor două naturi în persoana lui Hristos, descrise mai sus, împotriva dogmelor lui Nestorius şi Eutyches. Noi am poruncit ca în viitor ei să îl venereze pe prea binecuvântatul Leo, care a fost un veritabil stâlp al credinţei, plin de toată sfinţenia şi doctrina, ca un sfânt care merită să fie înscris în calendarul sfinţilor; şi că ei ar trebui să îl venereze şi să îl respecte, ca pe restul celor credincioşi, nu doar cele trei sinoade menţionate mai sus ci de asemenea toate celelalte sinoade universale sărbătorite legal de autoritatea pontifului roman.

În al cincilea rând, pentru o instruire mai uşoară a armenilor de azi şi în viitor noi reducem adevărul despre sacramentele bisericii la următoarea schemă scurtă. Există şapte sacramente ale noii Legi, şi anume botezul, confirmarea, împărtăşania, pocăinţa, ungerea cu mir, ordinele şi căsătoria, care diferă mult faţă de sacramentele Legii vechi. Cele din urmă nu erau cauze ale harului, ci doar au prefigurat harul care urma să fie dat prin patima lui Hristos; în timp ce primele, ale noastre, conţin deopotrivă harul şi îl acordă celor care îl acceptă în mod vrednic. Primele cinci dintre acestea sunt direcţionate spre perfecţionarea spirituală a fiecărei persoane în sine, ultimele două se referă la regulamentul şi creşterea întregii biserici.

Căci, prin botez noi suntem renăscuţi spiritual; prin confirmare noi creştem în har şi suntem întăriţi în credinţă. Odată renăscuţi şi întăriţi, noi suntem hrăniţi prin hrana divinei împărtăşanii. Dar dacă prin păcat noi atragem o boală a sufletului, noi suntem curăţiţi spiritual prin pocăinţă. În mod spiritual de asemenea şi trupeşte aşa cum se potriveşte sufletului, prin ungerea cu mir. Prin ordine biserica este guvernată şi în mod spiritual înmulţită; prin căsătorie ea creşte trupeşte.

Toate aceste sacramente sunt făcute din trei elemente: şi anume, lucruri care sunt materie, cuvinte ca formă, şi persoana slujitorului care acordă sacramentul cu intenţia de a face ceea ce face biserica. Dacă oricare dintre acestea lipseşte, sacramentul nu este efectuat.

Trei dintre sacramente, şi anume botezul, confirmarea şi ordinele, imprimă de neşters pe suflet un caracter, care este un fel de timbru care îl distinge pe acesta de restul. De aceea ele nu sunt repetate în aceeaşi persoană. Celelalte patru, totuşi, nu imprimă un caracter şi pot fi repetate.

Sfântul botez ţine primul loc printre toate sacramentele, căci el este poarta vieţii spirituale; prin el noi devenim membrii lui Hristos şi al trupului bisericii. De vreme ce moartea a venit în lume printr-o singură persoană, dacă noi nu ne năştem din nou din apă şi din duh, nu putem, aşa cum spune Adevărul, intra în împărăţia cerurilor. Materia acestui sacrament este apa adevărată şi naturală, fie caldă fie rece. Forma este: Te botez în numele Tatăl şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Dar noi nu negăm că botezul adevărat este acordat prin următoarele cuvinte: Fie ca acest slujitor al lui Hristos să fie botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt; sau, Această persoană este botezată prin mâinile mele în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. De vreme ce sfânta Trinitate este principiul cauză din care botezul îşi are puterea sa şi slujitorul este instrumentul cauză care în mod exterior acordă sacramentul, sacramentul este acordat dacă acţiunea este realizată de către slujitor cu invocarea sfintei Trinităţi. Slujitorul acestui sacrament este un preot, care este împuternicit să boteze în virtutea slujbei sale. Dar în caz de necesitate nu doar un preot sau un diacon, ci chiar un laic bărbat sau femeie, chiar un păgân şi un eretic, poate boteza cu condiţia ca el sau ea să folosească forma bisericii şi intenţionează să facă ceea ce face biserica. Efectul acestui sacrament este iertarea întregii vinovăţii originale şi actuale, de asemenea a tuturor penalităţilor care sunt datorate pentru acea vinovăţie. De vreme ce nici o compensaţie pentru păcatele trecute nu trebuie impusă asupra celui botezat, dar cei care mor înainte de a atrage vre-o vinovăţie merg direct în împărăţia cerurilor şi în viziunea lui Dumnezeu.

Al doilea sacrament este confirmarea. Materia sa este mirul făcut din ulei şi balsam binecuvântat de un episcop, uleiul simbolizând licărirea strălucitoare a conştiinţei şi balsamul simbolizând mireasma unei reputaţii bune. Forma este: Te semnez cu semnul crucii şi te confirm cu miruirea mântuirii în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Slujitorul obişnuit este un episcop. În timp ce un preot simplu poate folosi alte ungeri, doar un episcop trebuie să acorde aceasta, pentru că este spus doar despre apostoli, a căror loc este ţinut prin episcopi, că ei au dat Duhul Sfânt prin punerea mâinilor, după cum arară acest text din Faptele Apostolilor: Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la Samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei şi aceia au primit Duhul Sfânt. În locul acestei puneri a mâinilor este dată confirmarea în biserică. Noi citim că uneori pentru o cauză raţională şi într-adevăr urgentă, prin distribuirea episcopiei apostolice, un simplu preot a acordat acest sacrament al confirmării cu mir pregătit de un episcop. Efectul acestui sacrament este că un creştin ar trebui să mărturisească cu îndrăzneală numele lui Hristos, de vreme ce Duhul Sfânt este dat în acest sacrament pentru întărire la fel cum el a fost dat apostolilor în ziua Cincizecimii. De aceea candidatului este uns în frunte, care este locul ruşinii, să nu se zbârcească din mărturisirea numelui lui Hristos şi în special a crucii, care este o piatră de poticnire pentru evrei şi o nebunie pentru evrei, potrivit Apostolului, şi pentru acest motiv el este semnat cu semnul crucii.

Al treilea este sacramentul împărtăşaniei. Materia sa este pâinea din grâu şi vinul din viţa de vie, la care se adaugă foarte puţină apă înainte de consacrare. Apa este adăugată astfel pentru că se crede, în acord cu mărturia sfinţilor părinţi şi doctori ai bisericii manifestată cu mult timp în urmă în disputa, că Domnul însuşi a instituit acest sacrament în vinul amestecat cu apă, şi datorită folosului acestuia în reprezentarea patimilor Domnului. Pentru că binecuvântatul papă Alexandru, al cincilea după binecuvântatul Petru, spune: „În impunerea sacramentelor care sunt oferite Domnului cu solemnităţile maselor, doar pâinea şi vinul amestecat cu apă trebuie să fie oferite în jertfă. Nu trebuie să fie oferit în potirul Domnului doar vin sau doar apă ci amândouă amestecate împreună, pentru că deopotrivă sângele şi apa sunt cele despre care se spune că au curs din coasta lui Hristos; de asemenea pentru că este potrivit să semnificăm efectul acestui sacrament, care este unirea poporul creştin cu Hristos. Căci, apa semnifică oamenii potrivit acelor cuvinte din Apocalipsa: multe ape, mulţi oameni. Şi Papa Julius, al doilea după binecuvântatul Silvester, a spus: Potirul Domnului, printr-o normă a canoanelor, ar trebui să fie oferit ca o amestecare de vin şi apă, pentru că vedem că oamenii sunt înţeleşi în apa şi sângele lui Hristos este manifestat în vin; de aici când vinul şi apa sunt amestecate în potir, oamenii sunt făcuţi una cu Hristos şi masa celor credincioşi este legată şi unită împreună cu el în care ea crede. De aceea, de vreme ce deopotrivă sfânta biserică romană învăţată de cei mai binecuvântaţi apostoli Petru şi Pavel şi alte biserici din latini şi greci, în care luminile întregii sfinţenii şi doctrine au strălucit viu, s-au comportat în acest fel chiar de la începutul creşterii bisericii şi încă fac astfel, se pare foarte nepotrivit ca oricare altă regiune să difere de această datină universală şi raţională. De aceea, noi declarăm că armenii ar trebui să se conformeze cu întreaga lume creştină şi ca preoţii lor să amestece puţină apă cu vinul în potir, aşa cum s-a spus. Forma acestui sacrament sunt cuvintele Mântuitorului cu care el a efectuat acest sacrament. Un preot vorbind în persoana lui Hristos efectuează acest sacrament. Căci, în virtutea acelor cuvinte, substanţa pâinii este schimbată în trupul lui Hristos şi substanţa vinului în sângele său. Totuşi, astfel întregul Hristos este conţinut deopotrivă sub forma pâinii şi sub forma vinului, sub orice parte din ceata consacrată cât şi după împărţirea vinului consacrat, acolo este întregul Hristos. Efectul acestui sacrament, care este produs în sufletul celui care îl primeşte în mod vrednic, este unirea lui sau a ei cu Hristos. De vreme ce prin har o persoană este încorporată în Hristos şi este unită cu membrii săi, consecinţa este că harul este mărit prin acest sacrament în cei care îl primesc în mod vrednic, şi că fiecare efect pe care mâncarea şi băutura materială le produc pentru viaţa corporală – susţinând, crescând, reparând şi desfătând – acest sacrament lucrează pentru viaţa spirituală. Căci în el, aşa cum a spus Papa Urban, ne amintim îndurătoarea memorie a Mântuitorului nostru, ne retragem din rău, suntem întăriţi în bine şi primim o mărire a virtuţilor şi a harurilor.

Al patrulea sacrament este pocăinţa. Materia sa sunt actele celui penitent, care sunt întreite. Primul este pocăinţa inimii, care include întristarea faţă de păcatul comis, cu hotărârea de a nu mai păcătui. Al doilea este mărturisirea orală, care implică mărturisirea în totalitate preotului a tuturor păcatelor care sunt amintite. Al treilea este compensarea pentru păcate în acord cu judecata preotului care este făcută în mod obişnuit prin rugăciune, post şi milostenie. Forma acestui sacrament este alcătuită din cuvintele de iertare pe care preotul le pronunţă când spune: te iert. Slujitorul acestui sacrament este un preot cu autoritate de a ierta, care fie obişnuit fie prin însărcinarea unui superior.

Al cincilea sacrament este ungerea cu mir. Materia sa este uleiul de măsline binecuvântat de un preot. Acest sacrament nu ar trebui să fie dat celui bolnav decât dacă se aşteaptă moartea. Persoana trebuie să fie unsă pe următoarele locuri: pe ochi pentru vedere, pe urechi pentru auz, pe nas pentru miros, pe gură pentru gust şi vorbire, pe mâini pentru atingere, pe picioare pentru umblare, pe organele genitale pentru plăcerea care locuieşte acolo. Forma acestui sacrament este aceasta: Prin această ungere şi cea mai evlavioasă milă fie ca Domnul să te ierte de orice ai greşit înaintea sa, şi în mod similar pentru ceilalţi membri. Slujitorul sacramentului este un preot. Efectul său este de a vindeca mintea şi, în aceeaşi măsură în care ajută sufletul, ajută şi trupul. Binecuvântatul Iacov apostolul a spus despre acest sacrament: Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

Al şaselea sacrament este sacramentul ordinelor. Materia sa este obiectul prin care transmiterea ordinului este conferită. Astfel preoţia este acordată prin înmânarea unui potir cu vin şi un disc cu pâine; diaconia din oferirea cărţii evangheliilor; subdiaconia prin înmânarea unui potir gol cu un disc gol pe el; şi în mod similar pentru alte ordine prin atribuirea lucrurilor legate de misiunea lor. Forma pentru un preot este: Primeşte puterea de a oferi jertfe în biserică pentru cei vii şi cei morţi, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Formele pentru celelalte ordine sunt conţinute în întregime în pontificalul roman. Slujitorul obişnuit al acestui sacrament este un episcop. Efectul este o mărire a harului de a face persoana un slujitor potrivit al lui Hristos.

Al şaptelea sacrament este cel al căsătoriei, care este un semn al unirii lui Hristos şi biserica potrivit cuvintelor apostolului: Această taină este mare, dar vorbesc în Hristos şi în biserică. Cauza eficientă a căsătoriei este de obicei un consimţământ mutual exprimat în cuvinte despre prezent. Un bine întreit este atribuit căsătoriei. Primul este procrearea şi creşterea copiilor pentru lauda lui Dumnezeu. Al doilea este credincioşia mutuală a soţilor unul faţă de celălalt. Al treilea este insolubilitatea căsătoriei, de vreme ce ea semnifică unirea insolubilă a lui Hristos cu biserica. Deşi separarea de pat este legală cu ocazia concubinajului, nu este legal să contractezi o altă căsătorie, de vreme ce legătura unei căsătorii contractate legitim este veşnică.

În al şaselea rând, noi oferim solilor acea regulă concisă a credinţei compusă de cel mai binecuvântat Atanasie, care este următoarea:

Oricine vrea să fie mântuit, înainte de toate lucrurile este necesar ca el să ţină credinţa Catolică. Dacă o persoană nu ţine această credinţă întreagă şi nepătată, fără îndoială că va pieri veşnic. Credinţa Catolică este aceasta, că noi ne închinăm unui Dumnezeu în Trinitate, şi Trinitatea în unitate, fără a confunda persoanele şi fără a despărţi substanţa. Căci există o persoană a Tatălui, o alta a Fiului şi alta a Duhului Sfânt. Dar divinitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt este una, slava egală şi măreţia co-eternă. Aşa cum este Tatăl, aşa este Fiul şi astfel este şi Duhul Sfânt. Tatăl necreat, Fiul necreat şi Duhul Sfânt necreat. Tatăl infinit, Fiul infinit şi Duhul Sfânt infinit. Tatăl veşnic, Fiul veşnic şi Duhul Sfânt veşnic. Totuşi ei nu sunt trei eterni, ci unul etern. După cum de asemenea ei nu sunt trei necreaţi nici trei infinităţi, ci unul necreat şi unul infinit. Tot astfel Tatăl este atotputernic, Fiul este atotputernic şi Duhul Sfânt este atotputernic. Totuşi ei nu sunt trei atotputernici, ci unul atotputernic. Tot astfel Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu şi Duhul Sfânt este Dumnezeu. Totuşi ei nu sunt trei dumnezei, ci un Dumnezeu. Tot astfel Tatăl este Stăpân, Fiul este Stăpân şi Duhul Sfânt este Stăpân. Totuşi ei nu sunt trei stăpâni, ci un Stăpân. Căci precum noi suntem constrânşi de adevărul creştin să recunoaştem fiecare persoană prin sine a fi Dumnezeu şi Stăpân, tot astfel ni se interzice de către religia Catolică să spunem că există trei dumnezei sau trei stăpâni. Tatăl nu este făcut de nimeni, nici creat nici născut. Fiul este doar din Tatăl; nici făcut nici creat, ci născut. Duhul Sfânt este de la Tatăl şi Fiul; nu făcut nici creat nici născut, ci derivat. Astfel există un singur Tată, nu trei taţi; un Fiu, nu trei fii; un Duh Sfânt, nu trei Duhuri sfinte. Şi în această Trinitate nimic nu este înainte sau după, nimic nu este mai mare sau mai mic; ci toate cele trei persoane sunt împreună co-eterne şi co-egale. Astfel că în toate lucrurile, aşa cum s-a spus mai înainte, unitatea în Trinitate şi Trinitatea în unitate trebuie să fie adorată. De aceea, oricine vrea să fie mântuit, să gândească astfel despre Trinitate.

De asemenea pentru mântuire este necesar să crezi cu credincioşie în întruparea Domnului nostru Isus Hristos. De aceea, credinţa corectă este că noi credem şi mărturisim că Domnul nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu şi om. Dumnezeu, din substanţa Tatălui, născut înainte de veacuri; şi om, din substanţa mamei sale, născut în lume. Dumnezeu perfect, om perfect, dăinuind un suflet raţional şi un trup uman. Egal cu Tatăl potrivit divinităţii sale, mai mic decât Tatăl potrivit umanităţii sale. Deşi el este Dumnezeu şi om, el nu este doi, ci un Hristos. Totuşi, unul nu prin transformarea Divinităţii în carne, ci prin luarea umanităţii în Dumnezeu. Unul complet, nu prin confundarea substanţei, ci prin unitatea de persoană. Căci după cum un suflet şi trup raţional este un om, tot aşa Dumnezeu şi omul este un Hristos. El a suferit pentru mântuirea noastră şi a coborât în iad. A treia zi el a înviat dintre morţi. El s-a ridicat la cer şi stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl atotputernicul. De acolo el va veni să îi judece pe cei vii şi pe cei morţi. La venirea sa toţi vor învia cu trupurile lor, şi vor da socoteală de faptele lor. Cei care au făcut bine vor merge în viaţa veşnică, dar cei care au făcut rău vor merge în focul veşnic.

Aceasta este credinţa Catolică. Dacă o persoană nu o crede cu credincioşie şi cu fermitate, ea nu poate fi mântuită.

În al şaptelea rând, decretul unirii încheiat cu grecii, care a promulgat mai devreme în acest sfânt consiliu universal din Florence şi care este după cum urmează: Să se bucure cerurile …

În al optulea rând, s-a discutat cu armenii, printre alte lucruri, despre zilele în care ar trebui să fie ţinute festivităţile: anunţarea binecuvântatei fecioare Maria, naşterea binecuvântatului Ioan Botezătorul şi, în consecinţă, naşterea şi circumcizia Domnului nostru Isus Hristos şi prezentarea sa în templu (sau purificarea binecuvântatei fecioare Maria). Adevărul a fost clarificat prin mărturiile părinţilor şi prin obiceiul bisericii Romane şi a tuturor celorlalte biserici printre latini şi greci. De aceea, ca riturile creştine să nu fie în contradicţie în astfel de festivităţi, din care ar putea apare o ameninţare a carităţii, noi decretăm în conformitate cu adevărul şi raţiunea, că armenii ar trebui să sărbătorească solemn de asemenea, potrivit ritualului restului lumii, următoarele festivităţi: anunţarea binecuvântatei fecioare Maria în 25 martie, naşterea binecuvântatului Ioan Botezătorul în 24 iunie, naşterea Mântuitorului nostru în 25 decembrie, circumcizia lui în 1 ianuarie, boboteaza în 6 ianuarie, şi prezentarea Domnului nostru în templu (sau purificarea mamei lui Dumnezeu) în 2 februarie.

După ce au fost explicate toate aceste chestiuni, armenii menţionaţi mai sus, în numele lor şi în numele patriarhului lor şi a tuturor armenilor, cu toată pietatea şi ascultarea acceptă, admit şi îmbrăţişează acest decret sinodic salutar cu toate capitolele, declaraţiile, definiţiile, tradiţiile, normele şi regulamentele sale şi toată doctrina conţinută în el, şi de asemenea orice susţine şi învaţă sfânta episcopie apostolică şi biserica Romană. Într-adevăr, ei ţin ca dezaprobat şi condamnat orice persoane şi lucruri pe care biserica Romană le dezaprobă şi le condamnă. Ei promit ca fii adevăraţi ai ascultării, în numele celor de mai sus, că ei vor asculta cu credincioşie decretele şi poruncile episcopiei apostolice.

Când decretul menţionat mai sus a fost citit solemn în prezenţa noastră şi a sfântului sinod, imediat fiul nostru mult iubit Narses, un armean, în numele solilor amintiţi, a recitat public următoarele în armeană şi după care fiul nostru mult iubit Basil din ordinul călugărilor Minori, interpretul dintre noi şi armeni, a citit aceasta în mod public în latină după cum urmează.

Cel mai binecuvântat tată şi cel mai sfânt sinod. În mod recent, întreg acest sfânt decret, care acum a fost citit în latină în prezenţa noastră, a fost explicat şi interpretat în mod clar faţă de noi cuvânt cu cuvânt în limba noastră. El a fost şi este complet acceptabil pentru noi. Pentru a revela înţelegerea noastră mai deplin, totuşi, repetăm conţinutul său în rezumat.

Următoarele sunt conţinute în el. În primul rând, voi daţi poporului nostru al armenilor sfântul crez din Constantinopol, cu fraza adăugată şi Fiul, de a fi cântată sau citită cu masele în bisericile noastre cel puţin duminicile şi în festivităţile mai mari. În al doilea rând, definiţia celui de-al patrulea consiliu universal din Calcedon despre cele două naturi într-o persoană a lui Hristos. În al treilea rând, definiţia despre cele două voinţe şi principii de acţiune ale lui Hristos care a fost promulgată în al şaselea consiliu universal.

În al patrulea rând, voi declaraţi că sinodul din Calcedon şi cel mai binecuvântat papă Leo a definit în mod corect adevărul despre cele două naturi în persoana lui Hristos împotriva doctrinelor profane ale lui Nestorius şi Eutyches. Voi ne ordonaţi să îl venerăm pe cel mai binecuvântat Leo ca un sfânt şi ca un stâlp al credinţei şi că noi ar trebui să acceptăm în mod reverenţios nu doar sinoadele din Nice, Constantinopol şi primul din Efes, ci de asemenea toate celelalte sinoade sărbătorite în mod legitim … autoritatea pontifului Roman.

În al cincilea rând, o scurtă schemă a celor şapte sacramente ale bisericii, şi anume botezul, confirmarea, împărtăşania, pocăinţa, ungerea cu mir, ordinele şi căsătoria indicând materia, forma şi slujitorul fiecăreia; şi că în timp ce potirul este oferit în jertfa de la altar puţină apă ar trebui să fie amestecată cu vinul.

În al şaselea rând, o regulă rezumativă a credinţei celui mai binecuvântat Athanasius, care începe: Oricine vrea să fie mântuit etc.

În al şaptelea rând, decretul unirii realizat cu grecii, care a fost promulgat mai devreme în acest sfânt consiliu, înregistrând cum purcede Duhul Sfânt din veşnicie de la Tatăl şi Fiul, şi că fraza şi Fiul a fost legitim şi raţional adăugată crezului din Constantinopol. De asemenea, faptul că trupul Domnului este efectuat în pâine de grâu dospită sau nedospită; şi ceea ce trebuie să fie crezut referitor la durerile purgatoriului şi a iadului, cu privire la viaţa celor binecuvântaţi şi referitor la voturile oferite pentru cei morţi. În plus, despre plenitudinea puterii episcopiei apostolice date de Hristos binecuvântatului Petru şi succesorilor săi, … referitor la ordinul episcopiilor patriarhale.

În al optulea rând, voi decretaţi că următoarele sărbători ar trebui să fie ţinute în următoarele zile, potrivit obiceiului bisericii universale: anunţarea binecuvântatei fecioare Maria în 25 martie, naşterea binecuvântatului Ioan Botezătorul în 24 iunie, naşterea Mântuitorului nostru în 25 decembrie, circumcizia sa în 1 ianuarie, boboteaza în 6 ianuarie şi prezentarea Domnului în templu (sau purificarea binecuvântatei Maria) în 2 februarie.

De aceea, noi solii, în numele nostru şi în numele patriarhului nostru reverenţios şi al tuturor armenilor, cu toată devoţiunea şi ascultarea acceptăm, admitem şi îmbrăţişăm, tocmai precum sfinţenia voastră afirmă în decretul, acest decret foarte salutar al sinodului cu toate capitolele, declaraţiile, definiţiile, tradiţiile, normele şi statutele sale şi întreaga doctrină conţinută în ea, şi de asemenea orice învaţă şi susţine sfânta episcopie apostolică şi biserica Romană. Noi acceptăm cu reverenţă pe toţi acei doctori şi sfinţii părinţi aprobaţi de biserica Romană. Într-adevăr noi susţinem ca dezaprobaţi şi condamnaţi orice persoane şi lucruri pe care biserica Romană dezaprobă şi condamnă. Noi promitem ca fii adevăraţi ai ascultării, în numele celor de mai sus, noi vom asculta cu credincioşie decretele şi poruncile acestei episcopii apostolice.

Sesiunea 9 – 23 martie 1440

[Prevenirea consiliului din Florence împotriva anti-papei Felix V]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Multe exemple ale sfinţilor părinţi din Vechiul şi Noul Testament ne avertizează că noi nu ar trebui să trecem sub tăcere sau să lăsăm complet nepedepsite în special delictele grave care conduc la scandalul şi dezbinarea oamenilor încredinţaţi nouă. Căci dacă noi întârziem să urmărim şi să răzbunăm ceea ce este dureros ofensator faţă de Dumnezeu, de aceea noi provocăm răbdarea divină la mânie. Căci, există păcate pentru care este un păcat de a fi vlăguit de pedeapsa lor. Într-adevăr este drept şi eminent raţional, în opinia sfinţilor apostoli, că aceia care dispreţuiesc poruncile divine şi nu ascultă de legiferările paterne, ar trebui să fie corectaţi cu pedepse cu adevărat severe pentru ca alţii să se poată teme să comită aceleaşi greşeli şi ca toţi să se poată bucura în armonie frăţească şi să observe exemplul seriozităţii şi cinstei. Căci dacă – deşi s-ar putea să nu fie niciodată – noi suntem neglijenţi cu privire la vigilenţa şi activitatea clericală, trândăvia ruinează disciplina şi sufletele celor credincioşi vor suferi un mare rău. De aceea, firea care putrezeşte ar trebui să fie tăiată şi oile râioase să fie scoase afară.

Cel care nu ţine unitatea în biserică nu îl poate avea pe Dumnezeu ca tată al său, dacă el nu este de acord cu trupul bisericii şi cu întreaga frăţietate, el nu poate fi de acord cu nici unul. De vreme ce Hristos a suferit pentru biserică şi de vreme ce biserica este trupul lui Hristos, fără îndoială persoana care împarte biserica este condamnată că sfâşie trupul lui Hristos. De aici voinţa răzbunătoare a Domnului a mers împotriva schismaticilor precum Core, Datan şi Abiram, care au fost înghiţiţi împreună printr-o deschidere a pământului pentru instigarea schismei împotriva lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi alţii au fost consumaţi de foc din cer; idolatria a fost într-adevăr pedepsită prin sabie; şi arderea cărţii a fost răsplătită prin masacrul războiului şi încarcerarea în exil.

În final, cât de indivizibil este sacramentul unităţii! Cât de lipsiţi de speranţă, şi cât de pedepsiţi de indignarea lui Dumnezeu cu pierderea cea mai cumplită, sunt cei care produc schisma şi, abandonând soţul adevărat al bisericii, înalţă un pseudo-episcop! Sfânta Scriptură declară aceasta în cartea Împăraţilor, care spune că atunci când zece seminţii s-au separat de seminţia lui Iuda şi Beniamin şi l-au abandonat pe regele lor, punând pentru ei înşişi un alt împărat: Domnul a fost revoltat cu toţi descendenţii lui Israel şi i-a dat distrugerii până când i-a alungat din faţa sa. Aceasta spune că Domnul a fost revoltat şi i-a dat distrugerii pe cei care au rupt unitatea şi au pus pentru ei înşişi un alt rege. Într-adevăr, atât de mare a fost mânia lui Dumnezeu împotriva celor care au produs schisma încât chiar atunci când omul lui Dumnezeu a fost trimis la Ieroboam ca să mustre păcatele sale şi să prezică o viitoare răzbunare, omului lui Dumnezeu i s-a interzis să mănânce pâine cu ei sau să bea apă şi când el nu a ascultat porunca Domnului şi a mâncat, imediat pedeapsa divină l-a lovit şi el a fost ucis de un leu la întoarcerea sa. De aici, aşa cum declară binecuvântatul Ieronim, nimeni nu ar trebui să se îndoiască de faptul că delictul schismei este foarte rău de vreme ce el este pedepsit atât de sever.

În zilele trecute, în sfântul consiliu general din Constance, acea schismă cronică şi dezastruoasă, care a afectat în mod crud şi zilnic biserica lui Dumnezeu şi religia creştină cu o mare pierdere de suflete, nu doar a persoanelor individuale ci de asemenea oraşe şi provincii în întregime, care a fost în cele din urmă potolită prin nespusa milă a lui Dumnezeu şi prin nelimitatele strădanii şi greutăţi ale multor împăraţi şi prinţi, deopotrivă clerici şi seculari, multe universităţi şi alţi credincioşi ai lui Hristos, cu un mare cost. Cu alegerea domnului Martin de o fericită amintire şi, după moartea sa, nedisputata, autentica, unanima şi canonica ridicare a sfinţeniei voastre spre apogeul apostolatului, biserica universală s-a părut că se bucură de o mult dorită pace. Dar iată! Din nou noi suntem constrânşi cu lacrimi abundente să spunem cu Ieremia profetul: ne-am uitat spre pace, dar iată tulburarea. Şi din nou cu Isaia: ne-am uitat spre lumină, dar iată întunericul. Unii fii ai pierzării şi ucenici ai fărădelegii, care erau puţini la număr şi cu o mică autoritate, au încercat la Basel cu toată tăria lor, cu viclenie şi isteţime, chiar după mutarea consiliului anterior care a fost făcută în mod canonic şi legitim de către sfinţenia voastră pentru motive evidente, urgente şi necesare, pentru a împiedica cea mai sfântă unire cu grecii şi toată biserica estică, care era dorită cu ardoare de către întregul popor creştin.

Căci după ce amintiţii autori ai scandalurilor care au rămas în Basel au eşuat să împlinească promisiunea lor faţă de greci, când ei au învăţat de la trimişii grecilor şi ai bisericii estice că cel mai senin prinţ domnul John Palaelogus, împărat al romanilor, şi Joseph, patriarh de Constantinopol de o fericită amintire, cu mulţi alţi prelaţi şi oameni din biserica estică erau gata să vină în locul ales pentru consiliul universal, şi că sfinţenia voastră a trimis mulţi prelaţi şi soli cu galere costisitoare, ei au îndrăznit să decreteze, având în vedere împiedicarea sosirii numitului împărat şi a grecilor, o detestabilă muniţie împotriva sfinţeniei voastre şi a domnilor mei cei mai reverenţioşi, domnii cardinali ai sfintei biserici Romane.

După aceea, când ei au aflat că numitul împărat şi patriarh şi alţi estici veneau, ei au emis împotriva sfinţeniei voastre un fel de decret profanator de suspendare din administraţia papalităţii.

În ciuda acestora şi a altor încercări rele şi acte profanatoare, datorită grijii constante arătate de voi şi de acest sfânt consiliu şi după marile strădanii şi multele dispute, în cele din urmă harul divin a rânduit ca schisma menţionată mai sus a grecilor şi a bisericii estice, care a durat aproape cinci sute de ani spre marea rănire a întregii creştinătăţi, ar trebui să fie înlăturată din mijlocul bisericii şi ca cea mai dorită unire a bisericii vestice cu cea estică, care cu greu a fost crezută ca fiind posibilă, ar trebui să urmărească cu cea mai mare armonie din partea voastră şi a sfintei lucrări a acestui consiliu sacru. Aceasta ar trebui să fie foarte admirată şi venerată cu cea mai înaltă laudă şi cu bucurie jubilând, după cum a făcut restul religiei creştine, şi ar trebui să fie aduse mulţumiri către Cel Preaînalt pentru un dar atât de admirabil. Dar ei au devenit mai împietriţi şi mai încăpăţânaţi, preferând chiar cu costul ruinării întregii lumi creştine de a aprinde flăcări congregaţia, ceea ce deja au început să facă, acei dintre cei mai răi monştri. Ei au adoptat o atitudine de opoziţie şi, risipind numele lor bun şi duşmani ai onorii lor, au năzuit cu o extremă şi contagioasă îndrăzneală să rupă unitatea sfintei biserici Romane universale şi a mantiei nepătate a lui Hristos, şi cu muşcături ca ale şarpelui pentru a sfâşia pântecele celui evlavios şi pe mama sfântă însăşi.

Conducătorul şi prinţul acestor oameni şi arhitectul întreaga faptă necinstită a fost fiul întâi-născut al lui Satan, cel mai regretabil Amadeus, odată duce şi prinţ de Savoy. El a plănuit această schemă mult timp. Cu mai mulţi ani în urmă, după cum se spune până departe, el a fost sedus prin înşelăciune, ghicitori şi fantome ale unor bărbaţi şi femei nefericiţi de o reputaţie joasă (în mod obişnuit vrăjitori sau vrăjitoare sau Waldensiani şi se spune că sunt foarte numeroşi în această ţară), care l-au uitat pe Mântuitorul lor pentru a se înapoia spre Satan şi pentru a fi înşelaţi prin iluzii demonice, pentru ca el să fie ridicat pentru a fi un cap monstruos în biserica lui Dumnezeu. El a adoptat mantaua unui pustnic, sau mai degrabă a celui mai fals ipocrit, pentru ca în haina oii, ca un miel el să poată să preia ferocitatea unui lup. În final el s-a alăturat oamenilor din Basel. Prin forţă, fraudă, mită, promisiuni şi ameninţări el a avut avantaj asupra majorităţii celor din Basel, care au fost supuşi conducerii şi tiraniei sale, pentru a se proclama pe sine ca un idol şi Beelzebub, prinţul acestor noi demoni, în opoziţie faţă de sfinţenia voastră, adevăratul vicar al lui Hristos şi succesorul neîndoielnic al lui Petru în biserica lui Dumnezeu.

Astfel acel star bolnav Amadeus, un om de o lăcomie nesăţioasă şi fără inimă, a cărui zgârcenie (care, potrivit Apostolului, este slujirea idolilor) a orbit întotdeauna, a fost pus ca un idol şi ca o statuie a lui Nebucadneţar în biserica lui Dumnezeu prin cea mai rea sinagogă, acele necurăţii ale oamenilor părăsiţi, acea viaţă mizerabilă ruşinoasă a întregii creştinătăţi, din rândul cărora anumiţi oameni crunţi, sau mai degrabă demoni care se ascund sub formă de oameni, au fost împuterniciţi ca electori sau mai degrabă ca profanatori. El însuşi, agitat prin furiile delictelor sale şi scufundându-se în adâncimea tuturor relelor, a spus după maniera lui Lucifer: Îmi voi pune tronul meu în nord şi voi fi ca Cel Preaînalt. El a apucat cu lăcomie setoasă şi detestabilă la alegerea menţionată mai sus, sau mai degrabă profanarea făcută de el, care mai devreme a căutat cu ardoare intensă a minţii şi cu chinul inimii. El nu s-a dat înapoi de la a adopta şi de a purta robele papale, ornamentele şi insigna, de a se purta, susţinând a fi şi a acţiona ca pontif Roman suprem, şi de a fi venerat el însuşi astfel de către oameni. Mai departe, lui nu i-a fost teamă să scrie şi să răspândească în multe părţi ale lumii scrisori care au fost sigilate cu un sigiliu de plumb după modul pontifilor Romani. Prin aceste scrisori, în care el se numeşte pe sine Felix chiar dacă el este cel mai nefericit dintre muritori, el încearcă să răspândească otrăvurile partidei sale printre oamenii lui Hristos.

Ce plângere sau acuzaţie o voi face mai întâi, celui mai binecuvântat părinte şi celui mai sfânt sinod? Cu ce tărie a discursului, amărăciune a minţii sau a revărsării cuvintelor aş folosi pentru a deplânge un delict atât de mare? Ce discurs bogat aş putea deplânge în mod potrivit sau în mod expres cea mai nebună faptă? În mod sigur nici o relatare nu poate egala vulgaritatea actului, pentru importanţa unui delict atât de atroce care trece dincolo de puterea discursului.

Dar aşa cum văd eu aceasta, cel mai binecuvântat părinte şi cei mai reverenţioşi părinţi, acum nu este ora pentru lamentare ci pentru remediu.

Căci iată, sfânta mamă biserică se încălzea în unitate şi pace adevărată, în persoana sfinţeniei voastre soţul ei neîndoielnic, când fântâna de lacrimi a fost deschisă. Pentru voi, soţul ei, şi pentru voi cei mai reverenţioşi părinţi, care împărtăşiţi cu atenţie şi aţi fost convocaţi la acest consiliu sacru şi universal, ea este forţată să plângă şi să strige cu multe suspine: Ai milă de mine, ai milă de mine, cel puţin voi prietenii mei. Căci măruntaiele mele sunt pline de amărăciune. Căci vulpile distrug via Dumnezeului oştirilor, şi cei profani sfâşie roba cu o singură cusătură a lui Hristos. De aceea Dumnezeu să se ridice, toţi duşmanii săi să fie risipiţi. Şi tu, cel mai binecuvântat părinte, de vreme ce toate aceste lucruri sunt atât de evidente, publice şi notorii încât ele nu pot fi ascunse prin nici o evaziune sau să fie apărate prin scuze, ridică-te în puterea celui Preaînalt, împreună cu acest sacru consiliu, şi judecă cauza soţiei tale şi fii grijuliu faţă de fiii tăi. Încinge-ţi sabia peste coapsa ta, o Preaputernice. Porneşte, înaintează înfloritor şi domneşte, şi spunem cu psalmistul: Voi urmări duşmanii mei şi îi voi zdrobi, şi nu mă voi întoarce până nu îi mistui. Îi voi mânca şi îi voi zdrobi şi ei nu vor ridica; ei vor cădea la piciorul meu. Căci este greşit ca o faptă atât de rea şi atât de detestabilă să fie lăsată să treacă deghizată, ca nu cumva cel îndrăzneţ şi invidios nepedepsit să fie un imitator, ci mai degrabă fie ca exemplul fărădelegilor nepedepsite să îi descurajeze pe alţii să ofenseze.

De aceea sfinţenia voastră şi acest sfânt sinod, urmând exemplul lui Moise omul lui Dumnezeu, trebuie să spună tuturor creştinilor: Despărţiţi-vă de corturile acestor oameni necuviincioşi. Urmaţi de asemenea exemplul binecuvântatului papă Leo, predecesorul tău, care a mutat al doilea consiliu din Efes şi Dioscorus cu sprijinitorii săi la Calcedon, unde el a instituit un sinod care i-a condamnat, şi ai tăi ceilalţi predecesori ca pontif suprem, care în mod continuu s-au ridicat în biserica lui Dumnezeu au eliminat erezii şi schisme, cu instigatorii, urmaşii şi sprijinitorii lor, din biserica lui Dumnezeu şi comuniunea celor credincioşi, care este cel mai sfânt trup al lui Hristos, şi care i-au îndurerat cu multe alte pedepse meritate la cerinţa justiţiei.

Cu aprobarea şi ajutorul acestui consiliu sacru universal, răzbunarea cu pedepsele meritate pentru noua furie care a fost mistuită spre rănirea voastră şi a sfintei biserici Romane, soţul vostru, şi spre scandalul notoriu al tuturor creştinilor. Prin autoritatea Dumnezeului atotputernic şi a binecuvântaţilor apostoli Petru şi Pavel şi prin autoritatea voastră, înlăturăm şi separăm de sfânta biserică a lui Dumnezeu, printr-o anatemă veşnică, pe făptaşii menţionaţi mai sus ai acestui delict uimitor şi pe nefericitul eretic şi veritabil anticrist în biserica lui Dumnezeu împreună cu toţi suporterii, aderenţii şi urmaşii lor şi în special alegătorii săi execrabili sau mai degrabă profanatori.

Fie ca el şi toţi cei menţionaţi mai sus să fie daţi afară ca un anticrist şi un invadator şi un distrugător al întregii creştinătăţi. Să nu fie permis nici un apel în această privinţă lui sau lor. Fie ca ei şi posteritatea şi succesorii lor să fie lipsiţi fără apel de orice rang cleric sau secular şi orice demnitate. Fie ca toţi dintre ei să fie condamnaţi printr-o anatemă veşnică şi excomunicare şi fie ca ei să fie socotiţi printre cei răi care nu vor învia la judecată. Fie ca ei să simtă mânia lui Dumnezeu împotriva lor. Fie ca ei să simtă mânia sfinţilor Petru şi Pavel, a căror biserică ei au îndrăznit să o arunce în confuzie, deopotrivă în viaţa aceasta şi în cea următoare. Fie ca locuinţa lor să fie părăsită, fie ca nimeni să nu locuiască în corturile lor. Fie ca ai lor copii să fie orfani şi soţiile lor să fie văduve. Fie ca lumea să lupte împotriva lor şi toate elementele să le fie opuse, astfel ca ei să fie daţi afară, distruşi şi eliminaţi de toate şi pentru ca, în timp ce ei se târăsc în sărăcie, moartea să fie în mod meritat refugiul lor şi viaţa pedeapsa lor. Fie ca meritele tuturor sfinţilor să îi arunce în confuzie şi să arate răzbunare deschisă asupra lor în timpul vieţii lor. Fie ca ei să primească o soartă meritată cu Core, Datan şi Abiram. În final, dacă ei nu se pocăiesc din inima lor, să facă fapte vrednice de pocăinţă şi fac o satisfacere vrednică faţă de sfinţenia voastră şi biserica universală pentru enormitatea păcatelor lor, fie ca ei să fie încredinţaţi cu cei răi în întunericul veşnic, osândiţi prin dreapta judecată a lui Dumnezeu la chinuri veşnice.

Fie ca harul Dumnezeului atotputernic să ne protejeze pe toţi şi pe toţi cei credincioşi lui Hristos care detestă cu blasfemii meritate ereticii menţionaţi mai înainte şi idolul lor dezgustător şi anticrist, care vă recunosc ca şi vicar al lui Hristos şi soţ al bisericii sale vrednice, şi care vă venerează cu reverenţă credincioasă şi credinţă constantă şi ascultare. Prin autoritatea binecuvântatului Petru şi Pavel şi autoritatea voastră, fie ca noi şi ei să fie iertaţi de toate legăturile păcatelor, să fie umpluţi cu toate binecuvântările în pelerinajul nostru şi în final să fie conduşi de această milă nespusă spre bucurii veşnice. Amin.

Pentru partea noastră, de îndată ce am fost conştienţi din rapoartele oamenilor demni de încredere că o hulă atât de mare a fost comisă, noi am fost îndureraţi cu amărăciune şi tristeţe, aşa cum era de aşteptat, deopotrivă pentru marele scandal faţă de biserică şi pentru ruina sufletelor celor care l-au comis, în special Amadeus acel anticrist pe care noi obişnuiam să îl îmbrăţişăm în adâncimile generozităţii şi a căror rugăciuni şi dorinţe pe care noi ne străduim să le împlinim atât cât putem în Dumnezeu. Deja de ceva timp am avut în minte să oferim remedii salutare, potrivit slujbei noastre pastorale, împotriva unei urâciuni de acest fel. Acum, totuşi, provocaţi în mod public înaintea bisericii pentru a confrunta aceste rele, noi propunem să ridicăm pentru apărarea bisericii şi legăm acest mare delict mai repede şi mai urgent. De aceea, pentru ca o astfel de faptă execrabilă şi uriaşă să poată, cu ajutorul lui Dumnezeu a cărui cauză este în joc, să fie distrusă din rădăcinile sale, noi aplicăm, în legătură cu acest sfânt consiliu şi cu cea mai mică întârziere posibilă, un remediu în acord cu sfintele canoane.

Noi suntem conştienţi că cererea de mai sus a promovatorului şi a procuratorului este drept şi în conformitate deopotrivă cu legea divină şi cea umană, şi deşi delictele şi excesele menţionate mai înainte sunt atât de publice şi notorii încât nimic nu le poate ascunde şi nu se cere nici o informaţie în plus; Cu toate acestea, pentru o precauţie mai mare şi pentru o siguranţă faţă de cele de mai sus, noi am însărcinat, cu aprobarea acestui sfânt consiliu, câteva persoane vrednice de încredere din fiecare rang în consiliu pentru a căuta informaţii despre cele de mai sus şi să raporteze descoperirile lor nouă şi sfântului consiliu. Cei însărcinaţi astfel şi-au îndeplinit sarcina lor de investigaţie cu grija cerută de o depravare schismatică de acest fel şi au raportat cu credincioşie nouă şi consiliului sfânt într-o adunare sinodică ceea ce au aflat prin interogarea unor persoane vrednice de încredere. În astfel de chestiuni publice, dovedite şi notorii, ar fi putut să se acţioneze împotriva oamenilor mârşavi şi scandaloşi fără a mai aştepta mai mult, prin pedepse severe potrivit sancţiunilor canonice. Cu toate acestea, noi şi acest sfânt sinod, imitând mila lui Dumnezeu care nu doreşte moartea celui păcătos ci mai degrabă ca el să fie convertit şi să trăiască, am decis să arătăm toată mila posibilă şi să acţionăm, atât cât putem, în aşa fel încât îngăduinţa oferită să le întoarcă inima şi să îi conducă să dea înapoi de la excesele menţionate mai sus, şi astfel că atunci când în cele din urmă ei se întorc în sânul bisericii ca fiul risipitor, noi să putem să îi primim cu blândeţe şi să îi îmbrăţişăm cu dragoste frăţească.

De aceea, prin gingaşa milă a Dumnezeului nostru şi prin vărsarea preţiosului sânge a Domnului nostru Isus Hristos, în care şi prin care a fost realizată răscumpărarea rasei umane şi temelia sfintei biserici mamă, din adâncurile inimilor noastre noi îndemnăm, implorăm şi rugăm stăruitor pe anticristul Amadeus şi alegătorii menţionaţi mai înainte, sau mai degrabă profanatori, şi oricine altcineva crede în, aderă la, primeşte sau în orice mod îl sprijină, să se oprească imediat din violarea unităţii bisericii pentru care Mântuitorul s-a rugat atât de serios Tatălui, şi să se oprească din interpretarea şi sfâşierea generozităţii frăţeşti şi a păcii pe care acelaşi Răscumpărător, când era aproape să plece din lumea aceasta, în mod repetat şi atât de insistent le-a poruncit ucenicilor săi şi fără de care nici rugăciunile nici posturile nici milosteniile nu sunt acceptabile înaintea lui Dumnezeu, şi absolut să înceteze cât de repede posibil aceste excese distructive şi scandaloase menţionate mai sus, şi astfel să găsească împreună cu noi şi acest sfânt consiliu, dacă ei ascultă cu adevărat după cum sunt obligaţi să facă aceasta, afecţiunea unui tată în privinţa tuturor lucrurilor.

Totuşi, pentru ca frica de pedepse şi de severitatea disciplinei să îi poată forţa dacă cumva dragostea de dreptate şi puritate nu îi face să se retragă din a păcătui, cu aprobarea acestui sfânt consiliu noi cerem şi avertizăm pe anticristul Amadeus şi alegătorii menţionaţi mai înainte, sau mai degrabă profanatori, şi credincioşii, aderenţii, primitorii şi suporterii lor, şi îi impunem strict şi îi poruncim lui şi lor în virtutea sfintei ascultări şi sub pedepsele de anatemă, erezie, schismă şi trădare care au fost produse în orice modalităţi împotriva astfel de persoane, fie prin oameni fie prin lege:

Că în timp ce cincizeci de zile imediat după publicarea acestei scrisori, anticristul Amadeus trebuie să înceteze din a mai acţiona mai departe şi de a se denumi pe sine ca pontif Roman şi nu ar trebui, atât cât poate el, să permită ca el să fie ţinut şi numit astfel de către alţii, şi nu ar trebui să îndrăznească în viitor în vre-un fel să folosească insigna papală şi alte lucruri care aparţin în vre-un fel pontifului Roman; Şi că alegătorii menţionaţi mai sus, sau mai degrabă profanatori, şi aderenţi, primitori şi suporteri, nu ar trebui ca mai departe, fie în persoană fie prin alţii, direct sau indirect sau sub orice pretext, să ajute, să creadă în, să adere la sau să sprijine pe Amadeus în acest delict de schismă.

Mai degrabă, deopotrivă Amadeus însuşi şi alegătorii, credincioşii, aderenţii şi suporterii menţionaţi mai sus ar trebui susţine, recunoaşte şi să venereze cu noi ca adevărat pontif Roman şi vicar al lui Hristos şi succesor legitim al lui Petru, şi ar trebui să asculte şi să ne susţină pe noi ca părinte şi pastor al sufletelor lor, şi ar trebui să aibă grijă în mod legitim să ne anunţe pe noi şi acest sfânt consiliu despre aceste chestiuni în acest interval hotărât de timp, pentru ca nici un scrupul de îndoială să nu poată să rămână în privinţa ascultării lor autentice.

Dacă Amadeus şi menţionaţii alegători, credincioşi, aderenţi, primitori şi suporteri vor acţiona altfel – deşi s-ar putea să nu fie aşa – şi să nu împlinească efectiv fiecare şi toate dintre punctele menţionate mai sus în timpul hotărât, noi dorim şi decretăm că de atunci ei atrag asupra lor pedepsele menţionate.

Mai mult, în a cincisprezecea zi după intervalul de timp menţionat mai sus, dacă nu este o sărbătoare, altfel în următoarea zi care nu este sărbătoare, suporterii menţionaţi mai sus toţi împreună sau unul singur vor apărea în persoană înaintea noastră şi a consiliului menţionat mai sus unde vom fi atunci, pentru a fi ascultaţi individual şi chiar după nume. Astfel acum noi îi cităm pe cei care în ziua aceea vor fi declaraţi schismatici, hulitori şi ca eretici, pentru a fi pedepsiţi ca trădători, şi să îşi atragă asupra lor criticile şi penalităţile spuse mai înainte, şi altele care vor fi produse, potrivit cum se va părea bine şi drept vor convinge:

Notificarea aceloraşi oameni şi oricare dintre ei în mod individual, dacă ei vin sau nu, că dacă ei nu vor fi arătat că au ascultat, noi vom înainta în justiţie declararea penalităţilor spuse mai înainte, în ciuda neascultării sau absenţei lor, cu intenţia de a merge mai departe spre înrăutăţirea şi re-înrăutăţirea, aşa cum va cere rigoarea justiţiei şi cum cer meritele lor. Pentru ca acest avertisment şi citaţie a noastră să fie adusă în atenţia autorilor avertizării şi citaţiei lor şi a altor persoane interesate, vom pune coli de hârtie sau membrane de pergamente conţinând aceasta pe uşile sau porţile de pe biserica Sf. Mary Novella din Florence, din palatul nostru situat aproape de acea biserică şi pe catedrala biserică din Florence. Acestea vor face de cunoscut acest avertisment în mod sonor ca printr-un oraş care strigă şi ca o notificare publică, pentru ca după o astfel de notificare aceşti oameni să nu fie în stare să pretindă că aceasta nu a ajuns la ei sau că ei au ignorat aceasta, de vreme ce este puţin probabil ca ceea ce este făcut de cunoscut atât de evident de toţi să rămână necunoscut sau ascuns lor.

Noi dorim şi decretăm prin autoritatea noastră apostolică, faptul că acest avertisment al nostru difuzat pe uşile şi porţile spuse va avea aproape aceeaşi valoare şi este atât de neschimbător şi atât de obligatoriu pentru oamenii avertizaţi, în ciuda oricărei constituţii contrare, ca şi când ar fi fost familiar şi dezvăluit fiecărui şi tuturor oamenilor avertizaţi în persoană şi în prezenţa lor.

În final, ca nu cumva persoanele avertizate şi persoanele citate să nu pretindă ca o scuză că, consiliul şi curia Romană, ţinutul părintesc al tuturor, este un loc nesigur pentru ei şi că, datorită lucrurilor menţionate mai sus sau a altor ostilităţi sau a altor motive, pericolul îi ameninţă în venirea lor, stând şi întorcându-se, noi îi asigurăm prin această prezentă scrisoare şi noi cerem şi îndemnăm prin aceeaşi scrisoare pe toţi patriarhii, arhiepiscopii, episcopii şi alţi prelaţi ai bisericilor şi mănăstirilor, clerici şi persoane clericale cât şi duci, marchizi, prinţi, stăpânitori, căpitani şi orice alţi oficiali şi locţiitorii lor, cât şi comunităţile şi societăţile oraşelor, castelelor, orăşelelor, sate şi alte locuri, şi poruncim strict patriarhilor, arhiepiscopilor, episcopilor şi a altor prelaţi şi alţi supuşi de-ai noştri ca ei să nu facă nici un rău sau nedreptate persoanelor avertizate menţionate mai sus şi faţă de bunurile şi proprietăţile lor, şi atât cât stă în puterea lor, să nu permită ca aceştia să fie loviţi de alţii. De aceea, fie ca nimeni să nu … Dacă totuşi cineva …

Sesiunea 10 – 27 mai 1440

[Eugenius IV îi îndeamnă pe membrii sinodului din Basel să înceteze opoziţia lor.]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. După părerea sfinţilor părinţi, păcătoşii publici trebuie să fie cenzuraţi public pentru ca alţii să stea în frică. Prin urmare, noi şi acest sfânt consiliu din Florence am cenzurat recent şi am denunţat în public înaintea bisericii, în formă sinodică, autorii şi stârnitorii păcatului pestilenţial al schismei împotriva sfintei episcopii apostolice şi a sfintei biserici Romane, mama şi stăpâna tuturor creştinilor, care a fost comis de Amadeus, odată duce de Savoy, şi de complicii săi. Ar fi fost în conformitate cu sfintele canoane să dăm o sentinţă severă meritată imediat asupra acelor persoane notorii profanatoare. Totuşi, dorind convertirea şi mântuirea lor mai degrabă decât pedepsirea lor, noi i-am implorat, i-am avertizat şi le-am cerut, cu toată mila şi blândeţea cât am putut, să reflecteze şi să dea înapoi de la o fărădelege atât de mare, promiţându-le iertare şi favoare şi afecţiunea unui tată. Dar dacă ei au refuzat să ia seama la aceste mustrări, noi am decretat că ei trebuie să pedepsiţi cu penalităţi proporţionale cu o ofensă atât de mare, aşa cum este conţinut în avertizarea promulgată împotriva lor, care este după cum urmează.

Sesiunea 11 – 4 februarie 1442

[Bula unirii cu naţiunea coptă.]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Cântaţi laude Domnului căci el a lucrat minunat; fie ca acest lucru să fie cunoscut pe tot pământul. Strigaţi şi cântaţi de bucurie, O locuitori ai Sionului, căci mare este în mijlocul vostru cel sfânt al lui Israel. A cânta şi a jubila în Domnul se potriveşte cu siguranţă bisericii lui Dumnezeu pentru măreţia splendorii şi slava numelui său, pe care cel mai milostiv Dumnezeu a binevoit să o cauzeze chiar în această zi. Este drept, într-adevăr să lăudăm şi să binecuvântăm cu toată inima noastră pe Mântuitorul nostru, care zilnic îşi clădeşte biserica sa sfântă cu noi adăugări. Binefacerile sale faţă de creştini sunt în toată vremea multe şi măreţe şi dovedite mai clar decât lumina zilei, atât de mare este dragostea sa faţă de noi. Totuşi dacă ne uităm mai îndeaproape la binefacerile pe care mila divină le-a binevoit să le realizeze în cele mai timpurii vremuri, în mod garantat vom fi în stare să judecăm că în aceste zile ale noastre darurile dragostei sale au fost mai multe la număr şi mai mari în fel decât în multe ere trecute.

Căci în mai puţin de trei ani Domnul nostru Isus Hristos prin neobosita sa bunătate, spre fericirea comună şi veşnică a întregii creştinătăţi, a efectuat în mod generos în acest sfânt sinod universal cea mai salutară unire a trei mari naţiuni. De aici aproape întregul est care adoră gloriosul nume al lui Hristos şi nu o parte mică din nord, după un prelungit dezacord cu sfânta biserică Romană, au venit împreună în aceeaşi legătură a credinţei şi a dragostei. Căci mai întâi grecii şi acei supuşi celor patru episcopii patriarhale, care acoperă multe rase, naţiuni şi limbi, apoi armenii, care sunt o rasă din mai multe popoare, şi azi într-adevăr iacobiţii, care sunt un mare popor în Egipt, au fost uniţi cu sfânta episcopie apostolică.

Nimic nu este mai plăcut Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos, decât dragostea mutuală printre oameni şi nimic nu poate da mai multă slavă numelui său şi să avantajeze biserica decât acei creştini, cu tot dezacordul dintre ei izgonit, să vină împreună în aceeaşi puritate a credinţei. În mod meritat toţi dintre noi ar trebui să cântăm de bucurie şi să jubilăm în Domnul; noi pe care îndurarea divină ne-a făcut vrednici să vedem în zilele noastre o asemenea măreaţă splendoare a credinţei creştine. Cu cea mai mare promptitudine noi anunţăm aceste minunate fapte întregii lumi creştine, pentru ca la fel cum noi suntem umpluţi cu o bucurie nespusă pentru slava lui Dumnezeu şi exaltarea bisericii, să îi putem face şi pe alţii să participe în această mare fericire. Astfel toţi dintre noi cu o voce să îl mărim şi să îl glorificăm pe Dumnezeu şi să îi mulţumim din abundenţă şi zilnic, aşa cum este potrivit, către maiestatea sa căci atât de multe şi măreţe sunt beneficiile minunate acordate bisericii sale sfinte în această eră. El care face cu hărnicie lucrarea lui Dumnezeu nu doar aşteaptă merit şi răsplată în cer ci de asemenea merită glorie şi slavă generoasă printre oameni. De aceea noi considerăm că venerabilul nostru frate John, patriarh al iacobiţilor, a cărui zel pentru această sfântă unire este imens, ar trebui în mod meritoriu să fie lăudat şi ridicat în slăvi de către noi şi de întreaga biserică şi merită, împreună cu întreaga sa rasă, aprobarea generală a tuturor creştinilor. Mişcat de noi, prin solii noştri şi scrisoarea noastră, pentru a trimite un ambasador la noi şi la acest sfânt sinod şi pentru a se uni pe sine şi poporul său în aceeaşi credinţă cu biserica Romană, el ne-a trimis nouă şi acestui sinod pe preaiubitul fiu Andrew, un egiptean, înzestrat cu credinţă şi morală şi stareţ al mănăstirii Sf. Anthony din Egipt, în care Sf. Anthony însuşi se spune că ar fi trăit şi murit. Patriarhul, înflăcărat cu un mare zel, i-a poruncit şi l-a însărcinat în mod reverenţios să accepte, în numele patriarhului şi a iacobiţilor săi, doctrina credinţei pe care biserica Romană o susţine şi o predică, şi după aceea de a aduce această doctrină patriarhului şi iacobiţilor pentru ca ei să poată recunoaşte şi aproba în mod oficial aceasta şi să o predice în ţinuturile lor.

De aceea, noi, cărora Domnul le-a dat sarcina de a hrăni oile lui Hristos, l-am examinat cu grijă pe stareţul Andrew prin nişte oameni remarcabili ai acestui sfânt consiliu cu privire la articolele credinţei, sacramentele bisericii şi alte chestiuni referitoare la mântuire. În cele din urmă, după o expunere a credinţei Catolice faţă de stareţ, atât cât aceasta a părut a fi necesară, şi acceptarea sa umilă a acesteia, noi am deliberat în numele Domnului în această sesiune solemnă, cu aprobarea acestui sfânt consiliu universal din Florence, următoarea doctrină adevărată şi necesară.

Apoi, mai întâi, sfânta biserica Romană, întemeiată pe cuvintele Domnului şi Mântuitorului nostru, crede ferm, profesează şi predică un singur Dumnezeu adevărat, atotputernic, neschimbător şi veşnic, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; una în esenţă, trei în persoane; nenăscutul Tată, Fiul născut din Tatăl, Duhul Sfânt purces din Tatăl şi Fiul; Tatăl nu este Fiul sau Duhul Sfânt, Fiul nu este Tatăl sau Duhul Sfânt, Duhul Sfânt nu este Tatăl sau Fiul; Tatăl este doar Tatăl, Fiul este doar Fiul, Duhul Sfânt este doar Duhul Sfânt. Doar Tatăl din substanţa sa l-a născut pe Fiul; doar Fiul este născut numai din Tatăl; doar Duhul Sfânt îşi are originea imediat din Tatăl şi Fiul. Aceste trei persoane sunt un Dumnezeu nu trei dumnezei, pentru că există o substanţă a celor trei, o esenţă, o natură, o Divinitatea, o nemărginire, o eternitate, şi totul este una unde diferenţa unei relaţii nu împiedică aceasta. Pentru că în această unitate Tatăl este întreg în Fiul, întreg în Duhul Sfânt; Fiul este întreg în Tatăl, întreg în Duhul Sfânt; Duhul Sfânt este întreg în Tatăl, întreg în Fiul. Nici unul dintre ei nu îl precede pe altul în eternitate sau să exceleze în măreţie sau să îl depăşească în putere. Existenţa Fiului din Tatăl este în mod sigur veşnică şi fără început, şi originea Duhului Sfânt din Tatăl şi Fiul este veşnică şi fără început. Orice este sau are Tatăl, el nu are de la altul ci de la sine şi este principiu fără principiu. Orice este sau are Fiul, el are de la Tatăl şi este principiu din principiu. Orice este sau are Duhul Sfânt, el are de la Tatăl împreună cu Fiul. Dar Tatăl şi Fiul nu sunt două principii ale Duhului Sfânt, ci un principiu, la fel cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt trei principii de creaţie ci un principiu. De aceea aceasta condamnă, condamnă, mustră, anatemizează şi declară a fi în afara trupului lui Hristos, care este biserica, pe oricine susţine puncte de vedere opuse sau contrare. De aici aceasta îl condamnă pe Sabellius, care a confundat persoanele şi în totalitate a înlăturat distincţia lor reală. Aceasta îi condamnă pe ariani, eunomieni şi macedonieni care spun că doar Tatăl este Dumnezeu adevărat şi îl pun pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în ordinul creaturilor. Aceasta condamnă de asemenea pe oricine altcineva care face ranguri sau inegalităţi în Trinitate.

Cel mai ferm, aceasta crede, profesează şi predică faptul că unul singur adevărat Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, este creatorul tuturor lucrurilor care sunt, vizibile şi invizibile, care, când el a dorit, a făcut din bunătatea sa toate creaturile, deopotrivă pe cele spirituale şi cele fizice, bune într-adevăr pentru că ele sunt făcute de binele suprem, dar schimbătoare pentru că ele sunt făcute din nimic, şi aceasta afirmă că nu există nici o natură a răului pentru că fiecare natură, în măsura în care este o natură, este bună. Aceasta declară că unul şi acelaşi Dumnezeu este autorul Vechiului şi Noului Testament – adică, legea şi profeţii, şi evangheliile – de vreme ce sfinţii din amândouă testamentele au vorbit sub inspiraţia aceluiaşi Duh. Aceasta acceptă şi venerează cărţile lor, a căror titluri sunt următoarele.

Cele cinci cărţi ale lui Moise, şi anume Geneza, Exod, Levitic, Numeri, Deuteronom; Iosua, Judecători, Rut, patru cărţi ale Împăraţilor, două Paralipomenon, Ezra, Neemia, Tobit, Iudita, Estera, Iov, Psalmii lui David, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Înţelepciunea, Ecclesiasticus, Isaia, Ieremia, Baruh, Ezechiel, Daniel; cei doisprezece profeţi mici, şi anume Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai, Zaharia, Maleahi; două cărţi ale Macabeilor; cele patru evanghelii: a lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan; patrusprezece scrisori ale lui Pavel, către Romani, două către Corinteni, către Galateni, către Efeseni, către Filipeni, două către Tesaloniceni, către Coloseni, două către Timotei, către Tit, către Filimon, către Evrei; două scrisori ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iacov, una a lui Iuda; Faptele Apostolilor; Apocalipsa lui Ioan.

De vreme ce aceasta anatemizează nebunia manicheenilor care au susţinut două principii primare, unul pentru lucrurile vizibile, celălalt pentru lucrurile invizibile, şi au spus că unul era Dumnezeul Noului Testament, şi celălalt cel din Vechiul Testament. Aceasta crede, profesează şi predică ferm că o persoană din Trinitate, Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu născut de Tatăl, consubstanţial şi co-etern cu Tatăl, la deplinătatea vremii pe care adâncimea enigmatică a sfatului divin a determinat-o, pentru mântuirea rasei umane, a luat o natură umană reală şi completă din pântecele pur al Fecioarei Maria, şi a unit aceasta la sine într-o unire personală de o unitate atât de mare încât orice este din Dumnezeu acolo, nu este separat de om, şi orice este uman nu este despărţit de Divinitate, şi el este una şi aceeaşi entitate nedivizată, fiecare dintre naturi păstrându-şi proprietăţile sale, Dumnezeu şi om, Fiul lui Dumnezeu şi fiul omului, egal cu Tatăl potrivit divinităţii sale, mai puţin decât Tatăl potrivit umanităţii sale, nemuritor şi veşnic prin natura Divinităţii, capabil să sufere şi temporal din condiţia umanităţii însuşite. Aceasta crede ferm, profesează şi predică faptul că Fiul lui Dumnezeu a fost cu adevărat născut din fecioară în umanitatea sa însuşită, a suferit cu adevărat, a murit cu adevărat şi a fost îngropat, a înviat cu adevărat dintre morţi, s-a înălţat la cer şi stă la dreapta Tatălui şi va veni la sfârşitul vremii să îi judece pe vii şi morţi. Aceasta anatemizează, detestă şi condamnă fiecare erezie care este infectată cu contrariul. În primul rând, aceasta îi condamnă pe Ebion, Cerinthus, Marcion, Paul of Samosata, Photinus şi pe toţi hulitorii similari care, eşuând să vadă unirea personală a umanităţii cu Cuvântul, au negat că Domnul nostru Isus Hristos a fost Dumnezeu adevărat şi au declarat că el este un simplu om care printr-o participare mai mare în harul divin, pe care el a primit-o prin meritul vieţii sale mai sfinte, ar trebui să fie numit un om divin.

Aceasta anatemizează de asemenea pe Manes şi pe adepţii săi care, imaginându-şi că Fiul lui Dumnezeu nu a luat în sine un trup real ci unul fantomatic, au respins în întregime adevărul despre umanitatea lui Hristos, Valentinus, care a declarat că Fiul lui Dumnezeu nu a luat nimic din mama sa fecioară ci faptul că el şi-a însuşit un trup divin şi a trecut prin pântecele fecioarei ca apa ce curge în jos pe un apeduct; Arius, care prin afirmaţia sa că trupul luat din fecioară nu avea nici un suflet, a vrut ca Divinitatea să ia locul sufletului; şi Apollinarius care, realizând că dacă sufletul informând trupul au fost negate nu ar mai fi nici o umanitate adevărată în Hristos, a susţinut doar un suflet senzorial şi a susţinut că divinitatea Cuvântului a luat locul sufletului raţional. Aceasta îl anatemizează de asemenea pe Theodore din Mopsuestia şi pe Nestorius, care a afirmat că umanitatea a fost unită cu Fiul lui Dumnezeu prin har, şi de aici că există două persoane în Hristos la fel precum ei profesează că există două naturi, de vreme ce ei nu au putut înţelege că unirea umanităţii cu Cuvântul a fost întruchipată şi de aceea ei au negat că el a primit existenţa Cuvântului. Căci potrivit acestei blasfemii Cuvântul nu s-a întrupat ci Cuvântul a locuit în carne prin har, adică, Fiul lui Dumnezeu nu a devenit om ci mai degrabă Fiul lui Dumnezeu a locuit într-un om. Aceasta anatemizează de asemenea, detestă şi condamnă arhimandritul Eutyches care, când a înţeles că blasfemia lui Nestorius excludea adevărul întrupării, şi că de aceea era necesar ca umanitatea să fie astfel unită cu Cuvântul lui Dumnezeu că trebuie să fie una şi aceeaşi persoană a divinităţii şi a umanităţii; şi de asemenea pentru că, admiţând pluralitatea naturilor, el nu putea înţelege unitatea persoanei, de vreme ce el susţinea o persoană în Hristosul divinităţii şi al umanităţii; deci el a afirmat că exista o natură, sugerând că înainte de unire exista o dualitate de naturi care a trecut într-o singură natură în actul arogării, în consecinţă, admiţând o mare blasfemie şi hulă că fie umanitatea a fost convertită în divinitate sau divinitatea în umanitate. Aceasta de asemenea anatemizează, detestă şi îl condamnă pe Macarius din Antiohia şi toţi ceilalţi cu viziuni similare care, deşi ei sunt ortodocşi cu privire la dualitatea naturilor şi unitatea persoanei, totuşi au greşit enorm asupra principiilor lui Hristos de acţiune prin declararea că din cele două naturi din Hristos, exista doar un principiu de acţiune şi o voinţă. Sfânta biserică Romană anatemizează pe toţi aceştia şi ereziile lor şi afirmă că în Hristos există două voinţe şi două principii de acţiune.

Aceasta crede ferm, profesează şi predică faptul că nimeni nu a fost vre-odată, născut dintr-un bărbat şi o femeie, eliberat de sub stăpânirea diavolului decât prin credinţa în Domnul nostru Isus Hristos, mijlocitorul între Dumnezeu şi umanitate, care a fost conceput fără păcat, s-a născut şi a murit. Doar el prin moartea sa l-a derâmat pe duşmanul rasei umane, anulând păcatele noastre, şi a deschis intrarea în împărăţia cerească, pe care primul om prin păcatul său a închis-o pentru sine şi toţi cei din posteritatea sa. Toate sfintele jertfe sacramente şi ceremonii ale Vechiului Testament au prefigurat că el va veni cândva.

Aceasta crede ferm, profesează şi învaţă că prescripţiile legale ale Vechiului Testament sau legea Mozaică, care sunt împărţite în ceremonii, sfinte jertfe şi sacramente, pentru că ele au fost instituite pentru a semnifica ceva în viitor, deşi ele erau potrivite pentru cultul divin al acelei ere, odată ce Domnul nostru Isus Hristos care era semnificat prin ele a venit, ele au ajuns la un sfârşit şi sacramentele din Noul Testament şi-au avut începutul lor. Oricine, după patimă, îşi pune speranţa sa în prescripţiile legale şi se supune pe sine lor ca un lucru necesar pentru mântuire şi ca şi când credinţa în Hristos fără ele nu ar putea mântui, păcătuieşte mortal. Aceasta nu neagă faptul că de la patima lui Hristos până la promulgarea evangheliei ele ar fi putut fi reţinute, cu condiţia că ele nu erau crezute a fi necesare pentru mântuire. Dar aceasta afirmă că după promulgarea evangheliei ele nu mai pot fi împlinite fără pierderea mântuirii veşnice. De aceea ea îi denunţă pe toţi cei care după acea vreme păstrează circumcizia, sabatul şi alte prescripţii legale, ca fiind străini faţă de credinţa lui Hristos şi incapabili să împărtăşească mântuirea veşnică, decât dacă ei se dau înapoi la un moment dat faţă de aceste erori. De aceea aceasta le porunceşte tuturor celor care se slăvesc în numele de creştin, să nu practice circumcizia fie înainte de botez fie după botez, de vreme ce fie că îşi pun încredere în ea sau nu, aceasta nu poate fi păzită fără pierderea mântuirii veşnice.

Cu privire la copii, de vreme ce pericolul morţii este adesea prezent şi singurul remediu disponibil lor este sacramentul botezului prin care ei sunt smulşi de sub stăpânirea celui rău şi sunt adoptaţi ca şi copii ai lui Dumnezeu, aceasta avertizează că sfântul botez nu trebuie amânat pentru patruzeci sau optzeci de zile sau oricare altă perioadă de timp în acord cu folosirea unor oameni, ci el ar trebui acordat cât de curând posibil este convenabil; şi dacă este iminent pericolul morţii, copilul ar trebui botezat imediat fără nici o întârziere, chiar de către un laic bărbat sau femeie în forma bisericii, dacă nu este nici un preot, aşa cum este conţinut mai deplin în decretul către armeni.

Aceasta crede ferm, profesează şi învaţă că fiecare creatură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu trebuie să fie respins dacă este primit cu mulţumiri, pentru că potrivit cuvântului Domnului nu ceea ce intră în gură spurcă o persoană, şi pentru că diferenţa în legea Mozaică dintre mâncarea curată şi cea necurată aparţine de practici ceremoniale, care au trecut şi şi-au pierdut eficienţa lor cu venirea evangheliei. Aceasta declară de asemenea că interdicţia apostolică, de a se abţine de la ceea ce s-a jertfit idolilor şi de la sânge şi de la ceea ce este sugrumat, a fost potrivit pentru acea vreme când o singură biserică se ridica din iudei şi neamuri, care mai înainte au trăit cu diferite ceremonii şi obiceiuri. Aceasta a fost aşa pentru ca neamurile să aibă unele ritualuri în comun cu evreii, şi să fie oferită ocazia de a veni împreună într-o închinare şi o credinţă a lui Dumnezeu şi să fie înlăturată o cauză a disensiunii, de vreme ce printr-un obicei antic sângele şi lucrurile sugrumate păreau dezgustătoare pentru evrei, şi neamurile puteau fi considerate a se întoarce la idolatrie dacă mâncau mâncare jertfită. Totuşi, în locuri în care religia creştin a fost promulgată într-o asemenea extindere încât nici un evreu nu se întâlneşte şi toţi s-au alăturat bisericii, practicând în mod regulat aceleaşi ritualuri şi ceremonii ale evangheliei şi crezând că pentru cei curaţi toate lucrurile sunt curate, de vreme ce acea interdicţie apostolică s-a încheiat, deci efectul ei s-a terminat. Aceasta nu condamnă, atunci, nici un fel de mâncare pe care societatea umană o acceptă şi nimeni nici bărbat nici femeie, nu ar trebui să facă o distincţie între animale, indiferent cum au murit; deşi pentru sănătatea trupului, pentru practicarea purităţii sau de dragul unei discipline clericale regulate multe lucruri care nu sunt interzise pot şi ar trebui să fie omise, aşa cum spune apostolul că toate lucrurile sunt legale dar nu toate sunt folositoare.

Aceasta crede ferm, profesează şi învaţă că toţi cei care sunt în afara bisericii Catolice, nu doar păgâni ci de asemenea evrei sau eretici şi schismatici, nu pot participa la viaţa veşnică şi vor merge în focul veşnic care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii săi, dacă ei nu se alătură bisericii Catolice înainte de sfârşitul vieţii lor; că unitatea trupului clerical este de o asemenea importanţă încât doar cei care stau în ea fac sacramentele bisericii să contribuie la mântuire şi fac posturile, milosteniile şi alte lucrări ale evlaviei şi practici ale miliţiei creştine să producă răsplătiri veşnice; şi că nimeni nu poate fi mântuit, indiferent de cât de mult a dat în milostenii şi chiar dacă şi-a vărsat sângele său în numele lui Hristos, dacă nu a perseverat în sânul şi în unitatea bisericii Catolice.

Aceasta îmbrăţişează, aprobă şi acceptă sfântul sinod al celor 318 părinţi de la Nice care a fost convocat în timpul predecesorului nostru cel mai binecuvântat Silvester şi marele şi cel mai evlavios împărat Constantin. În el erezia profană Ariană şi autorul ei a fost condamnat şi acolo a fost definit faptul că Fiul lui Dumnezeu este consubstanţial şi co-etern cu Tatăl. De asemenea, aceasta îmbrăţişează, aprobă şi acceptă sfântul sinod de 150 de părinţi de la Constantinopol, care a fost convocat în timpul predecesorului nostru cel mai binecuvântat Damascus şi bătrânul Theodosius şi care a anatemizat eroarea profană a lui Macedonius, care a afirmat că Duhul Sfânt nu este Dumnezeu ci o creatură. Cei pe care ei îi condamnă, aceasta îi condamnă; cei pe care ei îi aprobă, aceasta îi aprobă; şi în fiecare privinţă aceasta doreşte ceea ce a fost definit acolo de a rămâne neschimbat şi neatins.

De asemenea, aceasta îmbrăţişează, aprobă şi acceptă primul sfânt sinod de 200 de părinţi de la Efes, care este al treilea în ordinea sinoadelor universale şi a fost convocat sub predecesorul nostru cel mai binecuvântat Celestine şi tânărul Theodosius. În el a fost condamnată blasfemia profanului Nestorius, şi acolo a fost definit că persoana Domnului nostru Isus Hristos, adevărat Dumnezeu şi adevărat om, este una şi că binecuvântata veşnică-fecioară Maria ar trebui să fie predicată de întreaga biserică nu doar ca purtătoare de Hristos ci de asemenea ca purtătoare de Dumnezeu, adică mamă a lui Dumnezeu cât şi mamă a unui om.

Dar aceasta condamnă, anatemizează şi respinge profanul al doilea sinod din Efes, care a fost convocat sub predecesorul nostru cel mai binecuvântat Leo şi împăratul menţionat mai înainte. În el Dioscorus, episcop de Alexandria, apărător al ereticului Eutyches şi a profanului persecutor al sfântului Flavian, episcop de Constantinopol, cu viclenie şi ameninţare a condus detestabilul sinod spre o aprobare a hulei Eutychiene.

De asemenea, aceasta îmbrăţişează, aprobă şi acceptă sfântul sinod de 630 de părinţi de la Calcedon, care este al patrulea în ordinea sinoadelor universale şi a fost condus în timpul predecesorului nostru cel mai binecuvântat Leo şi împăratul Marcian. În el erezia Eutychiană şi autorul ei Eutyches şi apărătorul ei Dioscorus au fost condamnaţi, şi acolo a fost definit că Domnul nostru Isus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi că într-una şi aceeaşi persoană naturile divină şi cea umană rămân în întregime neatinse, integre, neconfundate şi distincte, umanitatea făcând ceea ce se potriveşte omului, divinitatea ceea ce se potriveşte lui Dumnezeu. Cei pe care ei îi condamnă, aceasta îi condamnă; cei pe care ei îi aprobă, aceasta îi aprobă.

De asemenea, aceasta îmbrăţişează, aprobă şi acceptă al cincilea sfânt sinod, al doilea de la Constantinopol, care a fost ţinut în timpul predecesorului nostru cel mai binecuvântat Vigilius şi a împăratului Iustinian. În el definiţia sfântului consiliu din Calcedon despre cele două naturi şi o persoană a lui Hristos a fost reînnoită şi multe erori ale lui Origen şi ale adepţilor săi, în special despre pocăinţă şi eliberarea de demoni şi alte făpturi condamnate, au fost respinse şi condamnate.

De asemenea, aceasta îmbrăţişează, aprobă şi acceptă al treilea sfânt sinod de 150 de părinţi de la Constantinopol, care este al şaselea în ordinea consiliilor universale şi a fost convocat în timpul predecesorului nostru şi cel mai binecuvântat Agatho şi împăratul Constantin IV. În ea erezia lui Macarius din Antioh şi aderenţii săi a fost condamnat, şi acolo a fost definit că din Domnul nostru Isus Hristos există două naturi perfecte şi complete şi două principii de acţiune şi de asemenea două voinţe, deşi există una şi aceeaşi persoană căreia îi aparţin acţiunile fiecărei dintre cele două naturi, divinitatea făcând ceea ce este de la Dumnezeu, umanitatea făcând ceea ce este uman.

De asemenea, aceasta îmbrăţişează, aprobă şi acceptă toate celelalte sinoade care au fost întrunite, sărbătorite şi confirmate în mod legitim prin autoritatea unui pontif Roman, şi în special acest sfânt sinod în Florence, în care, printre alte lucruri, cele mai sfinte uniri cu grecii şi armenii au fost obţinute şi multe dintre cele mai salutare definiţii referitoare la fiecare şi dintre aceste uniri au fost emise, după cum este conţinut în întregime în decretele promulgate anterior, care sunt după cum urmează: Să se bucure cerurile … 1; Jubilaţi în Dumnezeu. 2

Totuşi, de vreme ce nu s-a dat nici o explicaţie în decretul menţionat mai înainte al armenilor în privinţa formelor cuvintelor pe care sfânta biserică Romană, încrezându-se pe învăţătura şi autoritatea apostolilor Petru şi Pavel, a fost totdeauna obişnuită să folosească în consacrarea trupului şi sângelui Domnului, am conchis că ar trebui să fie inserat în acest text. Aceasta foloseşte această formă de cuvinte în consacrarea trupului Domnului: Căci acesta este trupul meu. Şi despre sângele lui: Căci acesta este potirul sângelui meu, al noului şi veşnicului legământ, care se va vărsa pentru voi şi pentru mulţi pentru iertarea păcatelor.

Fie pâinea de grâu, din care este alcătuit sacramentul, a fost dospită în aceeaşi zi sau mai devreme nu are nici o importanţă. Căci, cu condiţia ca substanţa pâinii să rămână, nu ar trebuie să fie nici o îndoială căci după cuvinte menţionate mai înainte ale consacrării trupul au fost pronunţate de un preot cu intenţia consacrării, imediat ea este schimbată în substanţă în adevăratul trup al lui Hristos.

Se susţine că unii oameni resping a patra căsătorie ca fiind condamnată. Ca nu cumva păcatul să fie atribuit acolo unde el nu există, de vreme ce apostolul spune că o soţie la moartea soţului ei este liberă de legea sa şi liberă în Domnul să se căsătorească cu cine vrea ea, şi de vreme ce nu este făcută nici o distincţie între moartea primului, celui de-al doilea şi al treilea soţ, noi declarăm că nu doar a doua şi a treia căsătorie ci de asemenea a patra şi cele următoare pot fi contractate în mod legal, cu condiţia ca să nu existe nici un obstacol canonic. Totuşi, noi spunem că ei ar fi mai lăudabili dacă după aceea ei s-ar abţine de la căsătorie şi s-ar păstra în castitate pentru că noi considerăm că, la fel cum virginitatea este preferată în laudă şi merit faţă de văduvie, tot astfel văduvia castă este preferabilă căsătoriei.

După toate aceste explicaţii şi stareţul menţionat mai înainte Andrew, în numele patriarhului menţionat mai înainte şi a lui însuşi şi a tuturor Iacobiţilor, primeşte şi acceptă cu toată devoţiunea şi reverenţa acest decret sinodic cel mai salutar cu toate capitolele, declaraţiile, definiţiile tradiţiilor, preceptelor şi regulamentelor sale şi a întregii doctrine conţinute în ele, şi de asemenea orice sfânta episcopie apostolică şi biserica Romană susţine şi învaţă. De asemenea el acceptă reverenţios acei doctori şi sfinţi părinţi pe care biserica Romană îi aprobă, şi el susţine ca respinse şi condamnate orice persoane şi lucruri pe care biserica Romană le respinge şi le condamnă, promiţând ca un fiu cu o adevărată ascultare, în numele persoanelor de mai sus, cu credincioşie şi întotdeauna să asculte regulamentele şi poruncile episcopiei apostolice amintite.

Sesiunea 12 – 14 octombrie 1443

[Eugenius IV convoacă consiliul Lateran, adică, continuarea consiliului din Florence]

Eugenius. Convocarea consiliului Lateran. Pentru o înregistrare veşnică. Prin infinita îndurare şi milă a răscumpărătorului rasei umane, Dumnezeul nostru şi Domnul Isus Hristos, prin a cărui nespusă providenţă întregul trup al bisericii este sfinţit şi condus şi prin a cărui ajutor – care întrece meritele noastre şi care depăşeşte ceea ce noi recunoaştem în noi ca vrednic fie pentru a căuta sau pentru a solicita – daruri şi favoruri ale milei sale care vin zilnic la noi, noi ne-am întors la darnica Romă, episcopia cel mai binecuvântat Petru, spre sfânta sfintelor, Laterana patriarhilor. Cu o mare încredere noi îmbrăţişăm şi urmărim cu sinceritate lucrurile care par să fie promovate şi descoperite mai degrabă prin înţelepciunea divină decât prin cea umană. Aceasta este astfel datorită cauzelor felurite drepte, raţionale şi necesare care au mişcat atunci mintea noastră, prin autoritatea apostolică şi plenitudinea puterii şi cu aprobarea consiliului, noi am mutat sfântul consiliu universal din Florence, asupra căruia noi prezidam atunci, în acest oraş generos al Romei şi în bazilica Laterană, pentru a fi re-stabilit şi continuat în prima zi după a cincisprezecea zi de la venirea noastră, după cum este conţinut în mai multe detalii în scrisoarea compusă pentru acel scop, a cărei text este cuvânt cu cuvânt după cum urmează:

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Milosul Domn a rânduit ca unicul său Fiu născut să îşi însuşească o natură umană şi să se alăture pe sine într-o singură persoană pentru ca nu numai natura căzută să fie reparată prin virtutea acelei uniri nespuse, ci de asemenea prin îmbrăţişarea sa ca mire şi prin sărutul gurii mireasa sa sfânta biserică să fie adusă, membrii ei să se unească împreună printr-o solidă legătură de dragoste, şi poporul creştin să dobândească pace în armonie, mântuire într-o unitate a duhului, şi slavă în legătura carităţii.

Atât cât ne este acordat nouă prin mila Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, a cărui loc noi ne-am gândit că suntem nevrednici să îl luăm pe pământ, noi, călcând pe urmele sale, dorind fierbinte şi urmărind intens mântuirea, unitatea şi pacea poporului creştin. De aceea, noi intenţionăm, cu o vigilenţă meritată, conservarea acestui sfânt consiliu universal. În el, prin minunata bunătate şi milă a aceluiaşi Mântuitor, foarte multe fapte vrednice au fost realizate pentru lauda şi slava sa, creşterea credinţei Catolice, unitatea poporului creştin şi slăvirea sfintei episcopii apostolice şi a bisericii Romane. Căci în zilele noastre noi am văzut grecii, armenii, iacobiţii şi alte popoare aproape de nenumărat, unii dintre ei au fost separaţi de ritul şi sfânta învăţătură a bisericii Romane pentru aproape cinci sute de ani sau chiar şapte sute de ani, s-au alăturat nouă în acest sfânt consiliu, prin mila lui Dumnezeu, sub o lege divină a adevărului şi îmbrăţişându-ne cu reverenţa cuvenită ca adevăratul vicar al lui Hristos, succesorul lui Petru şi păstorul bisericii universale.

Nu există limite ale bunătăţii Mântuitorului nostru, care lucrează pentru unitatea poporului creştin şi trupul său mistic, pentru care el s-a rugat: doresc Tată, ca ei să fie una aşa cum noi suntem una. Într-adevăr noi experimentăm bunătatea sa în special în aceste vremuri. Căci infinita sa milă a rânduit ca noi să aşteptăm acum sosirea solilor, împuterniciţi cu deplină putere pentru a accepta în acest sfânt consiliu doctrina credinţei ortodoxe de la care popoarele lor s-au rătăcit în multe puncte, de la cel mai drag fiul al nostru în Hristos Zar’a Ya’qob, împărat al Etiopiei, în mod obişnuit numit Prester John, căruia foarte mulţi împăraţi şi aproape nenumărate popoare sunt supuse şi care este îndemnat, după cum avem încredere, de inspiraţie divină. Pentru a hrăni şi a grăbi o astfel de propunere sfântă şi divină, care este atât de necesară pentru întreaga creştinătate, noi am trimis solii noştri, care sunt plini de zel pentru această sarcină sfântă şi au o influenţă considerabilă faţă de amintitul rege cel mai puternic.

Mult mai multe lucrări ne-au fost propuse pentru lauda lui Dumnezeu şi creşterea credinţei poporului creştin. Noi dorim să le dăm o atenţie grijulie. Ne fiind înspăimântaţi nici de marile costuri nici de eforturile multe, noi ne punem încrederea în puterea lui a cărui inspiraţie ne motivează. Să sperăm, mai mult, că în cursul timpului multe alte roade dorite şi salutare vor spori credinţa Catolică şi biserica lui Hristos, în special dacă acest sfânt sinod este ţinut într-un loc de o mare importanţă şi într-un oraş regal şi sacerdotal. Pentru blândul oraş al Romei, care în particular este oraşul nostru şi care, după cum este corect, noi vrem să participăm şi să ajutăm în aceste sarcini salutare şi divine, spre care ne-am întors atenţia noastră, un oraş pe care noi îl considerăm ca fiind abundent în toate bunurile spirituale şi temporale şi mai sfânt şi mai remarcabil decât toate celelalte oraşe pentru realizarea acestor sarcini sfinte şi aducerea lor spre o concluzie religioasă şi fericită. Căci în el Mântuitorul nostru în providenţa sa veşnică a stabilit episcopia apostolică în binecuvântatul Petru, prinţul tuturor apostolilor, şi pe baza dreptului său în părtăşia previziunii minunate ale aceluiaşi Mântuitor l-a adăugat şi pe binecuvântatul Pavel. Ei sunt două bastioane ale credinţei prin care evanghelia a strălucit în Roma; ei sunt părinţi adevăraţi şi păstori adevăraţi; ei sunt acei care au suferit într-o zi pentru merit, într-un loc pentru har, sub un persecutor pentru virtute egală, şi au făcut acest oraş sacerdotal şi regal şi capitala lumii, ca fiind sfântul scaun al lui Petru, şi l-a consacrat pentru Domnul Isus Hristos cu gloriosul sânge al martirajului. „Căci biserica Romană a întemeiat toate, fie eminenţa unui patriarh fie scaunele întâietăţii metropolitane fie a episcopiei sau a demnităţilor bisericilor de orice rang; el singur, care i-a încredinţat binecuvântatului Petru, purtătorul cheii vieţii veşnice, drepturile împărăţiei cereşti cât şi a celei pământeşti, a fondat biserica Romană şi imediat a pus-o pe stânca credinţei născătoare.” Atunci, de vreme ce oraşul Romei a fost înnobilat şi distins prin atât de multe daruri divine şi este splendid cu o autoritate atât de mare şi de asemenea îi atrage pe cei credincioşi din toate părţile prin relicvele şi sfinţenia apostolilor, martirilor şi duhovnicilor; de vreme ce naţiunile creştine şi oamenii chiar din cele mai îndepărtate părţi ale lumii ale turmei lumii spre oraşul zis şi sunt văzute că doresc foarte mult ca noi să ne întoarcem la episcopia noastră, care a fost constituită în mod divin pentru pontifi Romani, pentru ca să poată creşte o mai mare veneraţie şi devoţiune în creştini faţă de noi, prin autoritatea episcopiei spuse, şi faţă de episcopia spusă, prin prezenţa şi autoritatea noastră, şi de vreme ce noi suntem informaţi că, cu ocazia rămânerii noastre în Roma, supuşii şi credincioşii dintre ai noştri şi ai bisericii Romane, a căror pace şi linişte noi suntem legaţi să o obţinem şi să o păstrăm cu un zel special, se vor bucura de o mai mare pace şi unitate decât în acest fel, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, noi vom fi mai expeditivi şi mai eficienţi în urmărirea lucrărilor de pace şi armonie şi în aranjarea şi confirmarea, aşa cum dorim cu ardoare, a păcii şi unităţii printre alţi împăraţi şi prinţi şi oameni Catolici; De aceea la Roma, care este un loc potrivit şi sigur pentru a împlini toate nevoile umane în ce priveşte fertilitatea solului şi transportul pe mare; sub influenţa cauzelor necesare menţionate mai sus şi multe altele drepte şi raţionale care direcţionează mintea noastră spre lauda şi slava atotputernicului Dumnezeu, extirparea ereziilor şi erorilor, reforma moralei, păcii, mântuirii şi creşterea poporului creştin şi efectuarea altor fapte sfinte, sub conducerea Domnului, pentru care amintitul consiliu a fost convocat în mod original;

În numele sfintei şi nedivizatei Trinităţi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu aprobarea numitului consiliu dată în 5 ianuarie ultimul an, într-o adunare generală sub preşedenţia noastră, prin autoritate apostolică şi prin această scrisoare, noi mutăm de acum acest sfânt consiliu universal din Florence, şi prin aceeaşi autoritate şi aceeaşi scrisoare am decretat şi declarăm că el va fi mutat în bazilica Laterană, care este locul dintâi potrivit al pontifului suprem şi al vicarului lui Isus Hristos, pentru a fi reluat, continuat şi îndeplinit în a cincisprezecea zi după intrarea noastră în darnica Romă. În plus, printr-o constituţie şi decret inviolabil noi poruncim ca fiecare şi toate titlurile de rentă şi conducerile sigure, pe care noi le-am acordat la începutul acestui sfânt consiliu şi pe care le extindem din nou şi le prelungim, trebuie să fie considerate ca incluse în această scrisoare şi ca având aceeaşi putere şi efect ca şi când ar fi fost menţionate cuvânt cu cuvânt în această constituţie sinodică şi ar fi fost inserate şi marcate în ea. De aceea fie ca nimeni … Dacă totuşi cineva …

Acum că ziua numită a venit şi toate motivele pentru care atunci s-a părut necesar să reluăm consiliul sunt recunoscute a fi necesare mai mult ca niciodată, cu spusele motive necesare şi multe altele drepte şi raţionale ne îndeamnă, pentru lauda şi gloria atotputernicului Dumnezeu, stârpirea ereziilor şi erorilor, reforma moralei, păcii, mântuirii şi creşterea poporului creştin, şi împlinirea altor sfinte lucrări, sub conducerea Domnului, pentru care consiliul menţionat mai înainte a fost convocat original;

În numele sfintei şi nedivizatei Trinităţi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, prin aceeaşi autoritate şi putere, cu aceeaşi aprobare şi prin prezenta scrisoare; Noi reluăm, continuăm şi ducem mai departe consiliul universal din Florence, care a fost mutat, şi decretăm şi declarăm prin prezenta scrisoare că această continuare, reluare şi îndeplinire are loc în acest salon de consiliu al sfântului patriarhat Lateran. Noi avertizăm şi cerem fiecăruia şi tuturor celor care sunt legaţi prin lege sau obicei să ia parte în consilii generale că ei trebuie să vină cât mai repede posibil la acest sfânt consiliu universal Lateran, care continuă pentru realizarea scopurilor menţionate mai sus. În plus, noi poruncim din nou prin această constituţie şi decret că fiecare şi toate dintre titlurile de rentă şi conducerile sigure, care sunt garantate la începutul sfântului consiliu universal din Ferrara şi care se extind din nou şi se prelungesc, trebuie să fie considerate ca incluse în această scrisoare şi ca având aceeaşi putere şi efect ca şi când ar fi menţionate cuvânt cu cuvânt în constituţia acestui sinod şi a fost inserată şi indicate în el.

De aceea fie ca nimeni … şi dacă totuşi cineva …

Sesiunea 13 – 30 noiembrie 1444

[Bula unirii cu sirienii]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. În aceste zile ale noastre îndurarea nespusă a milei divine a acordat asupra acestei biserici multe daruri minunate care sunt mult mai mari decât putem cere sau lua în considerare. De aici noi vedem că credinţa ortodoxă este mărită, noi oameni se întorc zilnic la ascultarea de episcopiei apostolice şi motivele pentru bucurie şi exaltare sunt zilnic înmulţite pentru noi şi pentru toţi creştinii credincioşi, într-o asemenea manieră încât noi în mod meritat suntem stârniţi din nou să spunem în jubileu cu profetul oamenilor credincioşi: Veniţi, să îl lăudăm pe Domnul, să îl salutăm pe Dumnezeu care ne mântuieşte, căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă în oraşul Dumnezeului nostru, pe acest munte sfânt. Este adevărat că în biserica Catolică, care este oraşul lui Dumnezeu şi muntele sfânt şi este întemeiat pe autoritate episcopiei apostolice şi Petru, şi Dumnezeu, a cărei omnipotenţă şi înţelepciune nu cunoaşte nici o limită, a lucrat întotdeauna fapte mari şi enigmatice. Dar darul singular şi special pe care providenţa nespusă a întemeietorului ei l-a acordat acesteia, este acea credinţă ortodoxă, care singură dă viaţă şi care sfinţeşte rasa umană, ar trebuie să locuiască pentru totdeauna pe acel munte sfânt într-o profesie unică şi neschimbabilă a credinţei şi aceasta este în dezacord cu ceea ce se ridică împotriva bisericii din varietatea de opinii pământeşti şi îi desparte pe oameni de fermitatea acelei stânci, ar trebui să se întoarcă la acel munte şi să fie exterminat şi eradicat. De aici se întâmplă că oamenii şi naţiunile se îmbulzesc la sânul ei cu aceasta într-un adevăr al credinţei. În mod sigur nu din meritul nostru imensitatea bunătăţii divine ne-a fost oferită pentru ca să privim aceste daruri minunate şi sublime ale lui Dumnezeu. Doar bunăvoinţa Sa a acordat acestea după unirea cu grecii în sfântul consiliu universal din Florence, care au fost văzute ca diferite de biserica Romană în anumite articole, şi după întoarcerea armenilor şi iacobiţilor, care au fost încurcate în felurite opinii, ei ar fi trebuit cel puţin, după ce au abandonat tot dezacordul, au venit împreună într-o cale dreaptă a adevărului. Iată acum din nou cu ajutorul Domnului alte naţiuni s-au adunat de departe, locuitori din Mesopotamia între Tigru şi Eufrat, a căror gândire despre procesiunea Duhului Sfânt şi alte articole s-a rătăcit.

Atunci, mare pentru noi şi pentru toţi cei credincioşi ai lui Hristos este motivul pentru bucurie. Căci cu aprobarea Domnului cea mai ilustră profesie a bisericii Romane despre adevărul credinţei, care a fost mereu pură faţă de toate petele erorii străluceşte cu noi raze de asemenea în est dincolo de graniţele Eufratului în măsura în care ea l-a obosit pe venerabilul nostru frate Ignatius, patriarh al sirienilor, şi a întregii sale naţiuni, spre noi aici în darnica Romă şi acest sfânt consiliu universal Lateran şi i-a oferit lui cu umilinţă şi sinceritate să ceară ca noi să le dăm regula credinţei pe care sfânta biserică Romană o profesează. Printre toate preocupările sfintei episcopii apostolice, noi susţinem, aşa cum am făcut aceasta mereu, prima şi cea mai importantă grijă de a fi apărarea credinţei, stârpirea ereziilor şi propagarea credinţei ortodoxe. De aceea, noi i-am selectat pe unii dintre fraţii noştri venerabili, cardinali ai sfintei biserici Romane, care în schimb a cooptat din acest sfânt consiliu unii maeştri în Sfânta Scriptură, de a conferi cu arhiepiscopul menţionat mai înainte dificultăţile, îndoielile şi erorile acelei naţiuni, şi în final să instruiască şi să îl informeze pe deplin despre integritatea credinţei bisericii Romane.

Ei l-au găsit ortodox în toate punctele de credinţă şi practică, cu excepţia a trei articole: şi anume, procesiunea Duhului Sfânt, cele două naturi în Isus Hristos Mântuitorul nostru, cele două voinţe şi principii de acţiune din el. Ei au pus înaintea sa adevărul despre credinţa ortodoxă, au deschis înţelesul sfintelor Scripturi, au citat mărturiile sfinţilor doctori şi au adăugat motive pertinente.

Când arhiepiscopul a înţeles doctrina despre aceste puncte, el a afirmat că toate îndoielile sale au fost primit un răspuns deplin. El a declarat că el gândea că a înţeles pe deplin adevărul credinţei în ce priveşte procesiunea Duhului Sfânt şi cele două naturi, două voinţe şi două principii de acţiune în Domnul nostru Isus Hristos. Mai mult el a declarat că el va accepta, în numele patriarhului menţionat mai înainte şi a întregii naţiuni şi a lui însuşi, întreaga credinţă şi toată învăţătura pe care noi, cu aprobarea acestui sfânt consiliu, le-am propus lui.

Din acest motiv noi suntem plini de bucurie în Hristos şi ne-am revărsat recunoştinţa noastră imensă pentru Dumnezeul nostru, de când căutăm ca dorinţa noastră pentru mântuirea acelei naţiuni să fie împlinită.

După o atentă discuţie cu fraţii noştri şi sfântul consiliu, noi am decis, cu aprobarea aceluiaşi consiliu, de a propune şi de a atribui spusului arhiepiscop, care vor accepta aceasta în numele persoanelor de mai sus, credinţa şi doctrina pe care sfânta mamă biserică Romană o susţine.

Atunci, aceasta este credinţa pe care sfânta mamă biserică Romană a susţinut-o întotdeauna, a predicat-o şi a învăţat-o şi pe care o susţine, o predică, o profesează şi o învaţă acum. Aceasta este credinţa, în ce priveşte acele trei articole, pe care noi o decretăm că numitul arhiepiscop Abdala, din partea şi în numele spusului patriarh al sirienilor şi a întregii naţiuni şi a lui însuşi, o va accepta şi o va ţine pentru totdeauna. Mai întâi, faptul că Duhul Sfânt este etern de la Tatăl şi Fiul, şi îşi are esenţa sa şi existenţa fiinţei sale din Tatăl împreună cu Fiul şi purcede de la amândoi în mod etern ca dintr-un singur principiu şi o singură aspiraţie.

De asemenea aceasta susţine, profesează şi învaţă că unul şi acelaşi Fiu al lui Dumnezeu şi a omului, Domnul nostru Isus Hristos, este perfect în divinitate şi perfect în umanitate; Dumnezeu adevărat şi om adevărat, cu un suflet raţional şi un trup; consubstanţial cu Tatăl în ce priveşte divinitatea sa, consubstanţial cu noi în ce priveşte umanitatea sa; ca noi în toate privinţele pentru păcat; născut înainte de veacuri de la Tatăl, şi în zilele din urmă acelaşi născut potrivit umanităţii sale pentru noi şi a mântuirii noastre de la Maria fecioara mamă a lui Dumnezeu; unul şi acelaşi Hristos adevărat unic născut Fiu al lui Dumnezeu, a recunoscut în două naturi care nu a trecut prin nici o confuzie, schimbare, divergenţă, separare; în nici un punct nu a fost vre-o diferenţă între naturile luate înapoi prin unire, ci mai degrabă proprietatea celor două naturi este păstrată şi vine împreună într-o singură persoană şi singură fiinţă veşnică; el nu este împărţit sau divizat în două persoane, ci este unul şi acelaşi Fiu al lui Dumnezeu şi al omului, Domnul nostru Isus Hristos.

De asemenea, aceasta susţine, profesează şi învaţă că în unicul Domn Isus Hristos două principii naturale de acţiune care nu trece prin nici o împărţire, schimbare, separare, confuzie, potrivit învăţăturii sfinţilor părinţi; şi două voinţe naturale: una divină, cealaltă umană, nu în opoziţie, ci voinţa sa umană supusă celei divine şi atotputernice voinţe. Căci în acelaşi fel cum carnea sa prea sfântă animată a fost făcută divină, nu distrusă, ci a rămas în propria sa limită şi categorie, tot astfel voinţa sa umană a fost făcută divină, nu distrusă, ci mai degrabă a fost păstrată şi perfecţionată.

Noi decretăm că numitul arhiepiscop Abdala ar trebui, în numele persoanelor de mai sus, să accepte această credinţă, să o susţină în inima sa şi să o profeseze cu gura sa. Mai departe noi poruncim şi decretăm că el trebuie să primească şi să îmbrăţişeze, în numele persoanelor de mai sus, orice s-a definit şi s-a stabilit în vremuri felurite de către sfânta biserică Romană, în special decretele despre greci, armeni şi iacobiţi, care au fost emise în sfântul consiliu universal din Florence şi care, de vreme ce Arhiepiscopul Abdala le-a citit cu atenţie traduse în arabă şi le-a lăudat, noi i-am dat lui, în numele persoanelor de mai sus, pentru o instrucţie mai completă în toate lucrurile; că orice aprobă şi acceptă doctorii şi sfinţii părinţi ai sfintei biserici Romane, el trebuie în numele persoanelor de mai sus, să aprobe şi să accepte; şi că orice persoane şi alte lucruri pe care ea le condamnă şi le respinge, el ar trebui, în numele persoanelor de mai sus, să susţină ca şi condamnate şi respinse; promiţând un jurământ ca un fiu adevărat al ascultării, în numele persoanelor de mai sus, întotdeauna cu devotament şi credincioşie să asculte regulamentele şi ordinele episcopiei apostolice amintite. Dacă totuşi cineva … De aceea nimeni să nu …

Sesiunea 14 – 7 august 1445

[Bula unirii cu haldeii şi maroniţii din Cipru]

Eugenius, episcop, slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, pentru o înregistrare veşnică. Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnul nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeu oricărei mângâieri, care zilnic încurajează cu multe favoruri măreţe, şi însoţeşte cu rezultate fericite cu mult dincolo de meritele noastre, scopurile şi dorinţele noastre pioase, cum în împlinirea datoriilor noastre pastorale noi tânjim şi ne hrănim cu multe lucrări, în măsura în care aceasta ne-a permis de sus, mântuirea poporului creştin.

Într-adevăr, după unirea bisericii estice cu cea vestică în consiliul universal din Florence, şi după întoarcerea armenilor, iacobiţii şi poporul din Mesopotamia, noi l-am trimis pe venerabilul nostru frate Andrew, arhiepiscop de Kalicsa, spre ţinuturile estice şi insula din Cipru. El a fost confirmat în credinţa care a fost acceptată de greci, armeni şi iacobiţii care trăiau acolo, prin predicile şi expunerile sale şi explicaţiile decretelor emise pentru unire şi întoarcere. De asemenea el urma să încerce să aducă înapoi la adevărul credinţei, folosind avertizări şi îndemnuri, pe oricine altcineva ar fi străini faţă de adevărul credinţei în alte secte, fie că ei sunt urmaşi ai lui Nestorius sau a lui Macarius.

El a urmărit această sarcină cu eficacitate, mulţumită înţelepciunii şi altor virtuţi cu care Domnul, dătătorul harurilor, l-a îmbogăţit. În final el a eliminat din inimile lor, după multe discuţii, mai întâi toată necurăţia lui Nestorius, care a afirmat că Hristos este doar un om şi că binecuvântata Fecioară este mama lui Hristos dar nu a lui Dumnezeu, apoi că cel mai profan Macarius din Antiohia care, deşi el l-a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu adevărat şi om adevăr, a afirmat că în el este doar voinţa divină şi principiul de acţiune divin, prin aceasta micşorând umanitatea sa.

Cu ajutorul divin el a convertit la adevărul credinţei ortodoxe pe venerabilii noştri fraţi Timothy, metropolitan al haldeilor, care au fost numiţi Nestoriani în Cipru până acum pentru că ei obişnuiau să îl urmeze pe Nestorius, şi Elias, episcop al Maroniţilor, care fiind cu această naţiune în aceeaşi ţară au fost infectaţi cu învăţăturile lui Macarius, împreună cu o întreagă multitudine de oameni şi clerici supuşi lui în insula din Cipru. La aceşti prelaţi şi la toţi supuşii lor de acolo, el a încredinţat credinţa şi doctrina pe care sfânta biserică a păstrat-o şi a observat-o întotdeauna. Mai mult amintiţii prelaţi, au acceptat această credinţă şi doctrină cu multă veneraţie într-o mare adunare publică de oameni diferiţi care trăiau în acea ţară, care a fost ţinută în biserica metropolitană Sf. Sophia.

După aceasta, haldeii l-au trimis la noi pe metropolitanul anterior menţionat Timothy, şi Episcopul Elias al Maroniţilor a trimis un sol, pentru a ne face o profesiune solemnă a credinţei bisericii Romane, care prin providenţa Domnului şi cu ajutorul binecuvântatului Petru şi apostolul a rămas mereu pur. Timotei, metropolitanul, în mod reverenţios şi credincios a profesat această credinţă şi doctrină faţă de noi, în această sfântă congregaţie generală a consiliului universal Lateran, primul în propria sa limbă haldeiană, care a fost interpretată în greacă şi apoi tradusă din greacă în latină, după cum urmează: Eu, Timothy, arhiepiscop de Tars şi metropolitan al haldeilor care sunt în Cipru, din partea mea şi a tuturor oamenilor din Cipru, profesez, jur şi promit atotputernicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi apoi vouă, acest prea sfânt consiliu şi binecuvântat părinte papă Eugenius IV, acestei sfinte episcopii apostolice şi acestei sfinte şi venerabile congregaţii, că de aici înainte voi rămâne totdeauna sub ascultarea voastră şi a succesorilor voştri şi a sfintei biserici Romane ca sub unica mamă şi capul tuturor celorlalte biserici. De asemenea, în viitor întotdeauna voi susţine şi voi profesa că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Fiul, aşa cum susţine şi învaţă biserica Romană. De asemenea, în viitor voi susţine şi voi aproba mereu două naturi, două voinţe, o întrupare şi două principii de acţiune în Hristos.

De asemenea, în viitor voi mărturisi şi voi aproba mereu cele şapte sacramente ale bisericii Romane, aşa cum ea susţine, învaţă şi predică.

De asemenea, în viitor nu voi adăuga niciodată ulei în sfânta împărtăşanie.

De asemenea, în viitor voi susţine, mărturisi, predica şi învăţa mereu orice sfânta biserică Romană susţine, mărturiseşte, învaţă şi predică; şi voi respinge, anatemiza şi condamna orice ea respinge, anatemizează şi condamnă; în viitor voi respinge, anatemiza şi condamna mereu în special hulele şi cârtirile celor mai răi eretici Nestorius şi orice altă erezie care îşi ridică al ei cap împotriva acestei sfinte Catolice şi apostolice biserici.

Aceasta este credinţa, sfinte părinte, pe care jur şi promit să o susţin şi să o păzesc şi să văd ca ea să fie ţinută şi păstrată de toţi supuşii mei. Mă angajez şi promit în mod solemn să lipsesc de toate bunurile şi salariile bisericeşti, să excomunic şi să denunţ ca eretic şi să condamn, pe oricine care o respinge şi se ridică împotriva ei şi, dacă el este îndărătnic, să fie degradat şi să fie dat pe mâna seculară.

Apoi binecuvântatul nostru fiu în Hristos Isaac, sol al venerabilului nostru frate Elias, episcop al Maroniţilor, din partea sa şi în numele său, respingând erezia lui Macarius despre o voinţă în Hristos, a făcut cu o mare venerare o profesiune care a fost similară în toate detaliile.

Pentru devoţiunea acestor profesiuni şi pentru mântuirea multor suflete noi oferim imense mulţumiri lui Dumnezeu şi Domnului nostru Isus Hristos, care în timpurile noastre măreşte atât de mult credinţa şi acordă beneficii asupra multor creştini. Primim şi aprobăm aceste profesiuni; primim în sânul sfintei biserici mamă pe metropolitanul şi episcopul din Cipru şi pe supuşii lor; şi în timp ce ei rămân în credinţa, ascultarea şi devoţiunea menţionate mai înainte, noi îi onorăm cu următoarele favoruri şi privilegii.

Primul, nimeni să nu îndrăznească în viitor să îl numească pe spusul metropolitan al haldeilor şi pe numitul episcop al Maroniţilor, sau pe crericii şi oamenii lor sau pe orice individ dintre ei, eretici, sau să îi numească haldei, Nestoriani. Dacă cineva dispreţuieşte această poruncă, noi poruncim ca el să fie excomunicat până când el oferă o satisfacere vrednică sau a fost pedepsit, în judecata celor obişnuiţi, de o altă pedeapsă temporală.

De asemenea, spusul metropolitan şi episcop şi succesorii lor sunt îndată preferaţi în fiecare şi în toate onorurile episcopilor care sunt separaţi de comuniunea cu sfânta biserică Romană.

De asemenea, în viitor ei pot să-şi condamne supuşii lor, şi cei pe care ei îi excomunică în mod drept în viitor vor fi ţinuţi de toţi ca excomunicaţi, şi cei pe care ei îi vor ierta vor fi consideraţi de toţi ca şi iertaţi.

De asemenea, amintiţii prelaţi şi preoţi şi clericii lor pot în mod liber sărbători slujbe divine în bisericile Catolicilor, şi Catolicii îi pot sărbători în mod liber în bisericile lor.

De asemenea, în viitor amintiţii prelaţi şi clerici şi laicii lor bărbaţi şi femei, care au acceptat această unire şi credinţă, pot alege să fie îngropaţi în bisericile Catolicilor, să contracteze căsătorii cu Catolicii, dar în ritul Catolicilor latini, şi să se bucure şi să folosească toate beneficiile, imunităţile şi libertăţile lor pe care alţi Catolici, deopotrivă laici şi clerici, le posedă şi se bucură în ţara amintită. De aceea, nimeni … Dacă totuşi cineva …