Conciliul din Ferrara – Eşuatul ‚Conciliu de reuniune’, 1438 d. Hr.; mutat la Florence, 1438-1443
A fost motivat de o dorinţă a papilor de a câştiga recunoaşterea primatului şi o dorinţă ca împăraţii să primească asistenţă materială şi militară. A început în Ferrara, şi ulterior a fost transferat în Florence. Scopul principal: Filioque. S-a încheiat cu majoritatea episcopilor Ortodocşi acceptând adăugirea de Filioque, pretenţiile de primat papal şi acceptarea noţiunii latine de Purgatoriu. La întoarcerea în Răsărit, majoritatea episcopilor au renunţat la acordul la care au fost forţaţi de către Împăratul John. A fost respins în mod clar de credincioşii Ortodocşi din Imperiul Roman şi zonele Slavice. A fost repudiat oficial de Patriarhatul din Constantinopole în 1472. A slujit ca model pentru Uniatele Catolicismului Roman.
CONSILIUL ECUMENIC DE LA FLORENŢA (1438-1445) – Episcopii şi teologii greci au participat la consiliul din Ferrara încă din 9 aprilie 1438. Consiliul a fost mutat la Florence în 10 ianuarie 1439. Acolo, în sesiunea din 6 iulie 1439, a fost aprobat decretul unirii cu biserica greacă. Ulterior au fost aprobate decretele unirii cu bisericile Armene şi Copte. În încheiere consiliul a fost transferat la Roma în 24 februarie 1443. Acolo au fost aprobate alte decrete ale unirii cu bosniaci, sirieni şi în final cu haldei şi maroniţi din Cipru. Ultima sesiune a consiliului a fost ţinută în 7 august 1445. (courtesy of http://www.ewtn.com)
Focul Purificator – În cadrul Conciliului de la Ferrera-Florenţa (1438-1439), care a avut loc pentru scopul ‚unirii’ Bisericilor, printre ale topice subiectul focului purificator a fost luat în considerare, şi diferenţa dintre ortodocşi şi latini în această privinţă a fost adusă în discuţie. Vom urma această discuţie, precum şi părerile Sf. Mark Eugenicus, căci ele sunt destul de interesante. (courtesy of http://www.pelagia.org)
Sf. Mark de Efes şi Falsa Uniune de la Florenţa – de Arhimandritul Amyrossy Pogodin. Să expunem pe scurt istoria ulterioară a negocierilor dintre Ortodoxie şi Latini – sau, ca să vorbim mai adevărat, istoria capitulării Ortodoxiei. Ortodocşii au fost obligaţi să accepte învăţătura latină despre filioque şi să recunoască dogma latină a Procesiunii Duhului Sfânt, în sensul Existenţei Sale, din cele Două Hypostasisuri. Apoi ortodocşii au fost obligaţi să declare că filioque, ca o adăugire în cadrul Simbolului de Credinţă, a fost întotdeauna un act canonic şi binecuvântat. Doar prin aceasta s-au redus la zero toate obiecţiile grecilor din vremea Patriarhului Photius, precum şi lucrările Sf. Mark din Efes şi interdicţiile pentru schimbarea Simbolului de Credinţă care a fost făcut la al Treilea şi al Patrulea Conciliu Ecumenic. Ar trebui notat că nu toţi Papii Romani au aprobat filioque, şi câţiva au considerat introducerea sa în Simbolul de Credinţă complet necanonică. Dar acum toate acestea au fost uitate. Totul a fost sacrificat la cererile Papei Eugenius şi a cardinalilor săi. (courtesy of http://www.apostle1.com)
