Conciliul de la Ierusalim – Conciliu Pan-Ortodox, 1672 d. Hr.

Conciliul de la Ierusalim – Conciliu Pan-Ortodox, 1672 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Cyril Lukaris. A Condamnat Calvinismul lui Cyril Lukaris. A reafirmat procesiunea Duhului Sfânt doar din Tatăl, A condamnat ‚justificarea numai prin credinţă’. A listat în mod explicit Înţelepciunea, Iudit, Tobit, Istoria Dragonului, Susana, Macabeii şi Sirach ca ‚părţi autentice ale Scripturii’. A negat că omul neregenerat este total depravat.

Declaraţia

Noi credem că un om nu poate fi justificat simplu doar prin credinţă, ci prin credinţă care lucrează prin dragoste, adică prin credinţă şi fapte….

Dar noi privim faptele nu ca o mărturie care certifică chemarea noastră, ci ca fiind roade în sine, prin care credinţa devine eficace, şi în ele insele merituoase, prin promisiunile Divine, ca fiecare dintre cei credincioşi să poată primi ceea ce este făcut prin propriul său trup, fie că este bun sau rău.

SINODUL DIN IERUSALIM DIN 1672: Acesta este cel mai important dintre toate sinoadele ţinute în Ierusalim după întâlnirea apostolilor (Fapte 15; vezi Consiliul Apostolic). Din timpul lui Cyril Lucar (q.v.), Biserica estică a stat sub suspiciune de tendinţe Calviniste, şi nu fără un motiv. Dar moartea violentă a lui Cyril a pecetluit soarta mişcării pe care el a condus-o. Succesorul său, Cyril din Berrho a condamnat învăţătura sa la un sinod în Constantinopol în 1638, şi astfel a făcut şi succesorul său, Parthenius, patru ani mai târziu, într-un sinod la Iaşi. (courtesy of http://www.ccel.org)

Mărturisirea lui Dositheus Al actelor şi decretelor din Sinodul de la Ierusalim (1672). În cele 18 articole ale sale Lucaris a profesat efectiv toate doctrinele principale ale Calvinismului; predestinarea, justificarea doar prin credinţă, acceptarea a doar două sacramente (în loc de şapte, după cum este învăţat de Biserica Ortodoxă Estică), respingerea icoanelor, respingerea infailibilităţii bisericii, şi aşa mai departe. În biserica Ortodoxă Mărturisirea a început o controversă care a culminat în 1672 într-o convocare de Dositheos, patriarh al Ierusalimului, al unui consiliu al bisericii care a respins toate doctrinele Calviniste şi a re formulat învăţăturile Ortodoxe într-o modalitate intenţionată să le distingă faţă de Protestantism şi Romano Catolicism. (courtesy of http://catholicity.elcore.net)

Sinodul din Ierusalim şi Mărturisirea lui Dositheus, 1672 d. Hr. – Sinodul convocat la Ierusalim în martie, 1672, de Patriarhul Dositheus, pentru sfinţirea Bisericii restaurate a Sfintei Naşteri în Betleem,129 a emis o nouă Apărare sau Apologetică a Ortodoxiei Greceşti. Aceasta este direcţionată împotriva Calvinismului, care era încă profesat sau ţinut secret de mulţi admiratori ai lui Cyril Lucar. Consiliul este datat în 16 martie 1672 în Ierusalim, şi este semnat de Dositheus, Patriarh în Ierusalim şi Palestina (de altfel puţin cunoscut), şi de şaizeci şi opt de episcopi şi clerici estici, inclusiv câţiva din Rusia. (courtesy of http://www.ccel.org)

Print Friendly, PDF & Email