Mitropolitul Varlaam.
Istoria Bisericii Romanesti, de Nicolae Iorga
Acest Catechism, adaus pe langa acela al lui Chiril Lukaris, care, dupa ce fusese catva timp mazil, cazuse ucis la 1638, chema la lupta. Daca in veacul al XVI-lea cartile cu tendinte calvinesti putusera trece fara nicio protestare din partea clerului ortodox din Principate, erau acuma carturari in stare a raspinge atacul.
Nu in Tara-Romaneasca insa. Aici blandul Teofil n’avea cunostintile trebuitoare pentru o discutie de dogme, si ceilalti ierarhi nu erau mai invatati decat dansul: la Ramnic pastoria Ignatie, acel preot “sarb” din Nicopol care purtase scrisori de uneltire in folosul lui Matei-Voda atunci cand el era pribeag in Ardeal, si-l ajutase pe langa puternicul Pasa dunarean Abaza, iar Stefan, fiul lui Dimitrie si al Dumitrei, teranii din Costesti, care avea carja episcopiilor de Buzau, nu facuse nici el studii mai inalte, nici nu rasfoise prea mult prin vechile carti de disputa teologica.
Din Chiev si, prin Chiev, din Iasi se intinse scutul de aparare al ortodoxiei impotriva calvinismului care, plecand in acelasi timp, din Tarigradul Imparatului si din Balgradul Craiului, parea ca ameninta sa inece constiinta pravoslavnica a Romanimii intregi.
In Moldova, pastoria lui Anastasie Crimca se mantuise in 1629, cand Atanasie de Roman era acum Mitropolit: Crimca se adapostise iarasi la Dragomirna lui, unde in curand se stanse; de oare ce Domn la plecarea lui din Scaun era Miron Barnovschi, un prieten si o ruda, trebuie sa se admita ca Anastasie a paretisit, a demisionat de buna voie, fiind obosit trupeste si doritor de odihna. Despre Atanasie, urmasul sau, nu se poate spune nimic, si moartea lui facu loc, inca din 1632 (> 13 Iulie), cand stapania Moise Movila, unui nou arhipastor, Varlaam.
Era un calugar dupa nevoile timpului si dupa dorinta unui Teofan, unui Petru Movila, inoitorii ortodoxiei in aceste parti. Nu fiu de boier ca Gheorghe Movila, ca Anastasie Crimca, poate ca Teodosie Barbovschi, al carui nume de familie il poarta si sfetnici ai Domniei, ci, ca si episcopul, pe urma Mitropolitul muntean Stefan, contemporanul sau, un fecior de teran. Se nascuse in partile Putnei, si din aceiasi casuta de sat pornira alti doi frati cari nu se ridicara niciodata la marire: unul, razas, in Tinutul Botosanilor, si altul, Stefan; Varlaam si-a impartit averea intre copiii celui d’intaiu, razesul Andreias Motoc si Marita, sotie a preotului domnesc Ursul Cergariu, si intre fiii celui de-al doilea, Popa Ursul si Toderascu. Fu unul dintre cei d’intaiu calugari de la manastirea lui Nistor Ureche, Secu, unde ajunsese egumen pe la 1610, multamita lui Anastasie Crimca; aici adaposti el pe episcopul de Roman mazil, Mitrofan.
Inca din 1621, Varlaam mergea la Petru Movila pentru a-i da veste de o minune, intamplata la Sucevita in 1621, ingreuiarea moastelor Sf. Ioan cel Nou cand Mitropolitul voia sa le stramute de teama cetelor de Cazaci pradalnici; il trimesese Miron-Voda insusi; si cu alte prilejuri va fi adus el la Chiev scrisori domnesti, si poate chiar ca a ramas aici o bucata de vreme, pentru a invata cele ce se pretindeau acum de la un ierarh ortodox, cum era sortit sa fie el. Trebuie sa fi avut in adevar insusiri sufletesti si daruri de stiinta deosebite pentru ca sa fie numit de-a dreptul Mitropolit, fara sa fi trecut, dupa obiceiu, cu zabava indelungata, prin Scaunele de Husi, Radauti si Roman, ai caror episcopi, Mitrofan – de la 1627 la 1633 -, Evloghie – intors in locul lui Dionisie la 1631 – si Dionisie, fost de Radauti – de la 1631 -, vor fi indurat numai cu greu umilitoarea trecere cu vederea.
Numai unei pretuiri deosebite a lui Varlaam de Petru Movila si supunerii lui Alexandru Ilias fata de un asa de puternic fruntas al Bisericii si cel mai sigur represintant al ortodoxiei, intr’un timp cand si Tarigradul avea un Patriarh eretic, i se poate datori o numire facuta in atat de neobisnuite imprejurari.
La 23 Septembre 1632 se facea hirotonisirea lui Varlaam, si cuvantul de salutare il tinea insusi Meletie Sirigul, cel mai mare filosof teologic al Grecilor din acest timp: acest vestit invatat si protosinghel al Bisericii constantinopolitane, autor al unor “Capitole” de combatere a invataturii calvinesti din “Marturisirea” lui Chiril Lukaris, statu si mai tarziu in Moldova, capatand de la Vasile Lupu sarcina de a-i preface in greceasca vulgara argumentarea Imparatului Ioan Cantacuzino impotriva islamismului. De aici va fi scris el, in 1649, si acel opuscul despre Liturghie pe care i-l ceruse Patriarhul Moscovei, Nicon. Intre 1646 si 1649 a prefacut in greceste, la Iasi si la Suceava, Viata Sf. Ioan cel Nou.
Trecusera numai cateva luni de la venirea in Domnie a lui Matei si, dupa exemplul dat de Munteni, “boierii si tara” se ridicara in Moldova asupra lui Alexandru Ilias si a Grecilor lui. Sprijinitorul strainilor trebui sa plece, iubitorii unei Domnii romanesti cu boieri romani credeau sa poata avea iarasi pe Voda-Barnovschi, si, intre cei cari-l intampinara la Iasi, trebuie sa fi fost si acel vechiu credincios care era Varlaam, noul Mitropolit. “Preoti si calugari” mersera cu el, spune cronica, impreuna cu o sama de boieri pentru a-l cere de la Poarta, asa precum Grigorie Mitropolitul, Teofil de Ramnic si unii “popi” facusera cale lunga pana la Constantinopol pentru a cuceri Domnia lui Matei Basarsb. Dar Matei se intoarse recunoscut de Turci, pe cari-i speriase biruinta lui, pe cand Barnovschi fu prins si taiat ca sa nu se faca obiceiu din aceste izgoniri de Domni si alegere de alti Domni dupa placul terii.
In locul lui Barnovschi, mort de sabie, veni iarasi Moise Movila, stapan placut pentru Varlaam, ucenicul fratelui acestuia. Dar el se impaca bine si cu urmasul acestuia, Vasile Lupu, omul iubitor de lumina, cunoscator de carte greceasca veche, de si nu in masura pe care o pretind laudatorii lui interesati, mandru si darnic de cate ori era vorba de o lucrare prin care sa i se pomeneasca numele, in tara si departe peste hotarele ei, in tot Rasaritul crestin supus Turcilor. Cu acest Domn asigurat in Scaun, prin bogatia si istetimea sa, prin numarul patronilor tarigradeni, Varlaam putea sa lucreze mai mult in ce priveste cultura decat chiar cu un prieten trecator ca Moise Movila.
Vasile-Voda cauta, de la inceputul stapanirii sale, sa faca o biserica, mai frumoasa si scumpa decat toate celelalte, in care sa aseze, ca la Chiev, o tipografie si o scoala. Incepu sa prefaca, – ajutand si fratii Cantacuzini din Moldova, Toma si Iordachi, al caror neam se si ingropa acolo, – manastirea mai veche a lui Golea, care nu fu ispravita insa decat dupa iesirea lui din Domnie, la 1660. Dar grija de capetenie o are pentru ctitoria sa cea noua de la Trei Ierarhi, in care pe un trup de piatra ca al manastirii lui Petru Schiopul, Galata, se pusera podoabele introduse in arhitectura noastra de la inceputul veacului al XVII-lea, in randul intaiu braiele impletite si rosetele, si, element ce nu se intampina inainte de dansul, Vasile facu sa se lucreze in fina sculptura, la care va fi intrebuintat mesteri rasariteni, mii de flori si arabescuri pe lespezile de marmura din care se alcatuiau paretii. La 6 Maiu 1639 se sfintia aceasta biserica minunata, dar lucrul odoarelor, policandre, candele, linguri, perdele, legaturi de carti, urma si mai departe, pana la 1641.
In acest an totul era gata in manastirea celor Trei Ierarhi, careia poporul i-a zis, dupa slavoneste, a Trei Sfetitelor, si Vasile facu sa se aduca de peste Dunare, din Constantinopol chiar, cu binecuvantarea, castigata prin multe pungi de bani, fara indoiala, a Patriarhului Partenie, moastele Sfintei Paraschive, care patimise mucenicia in Serbia. Chivotul fu intovarasit de trei Mitropoliti, Ioanichie de Heracleia, Partenie de Adrianopol si Teofan de Paleopatre. Domnul insusi, boierimea si, dintre ierarhii terii, Evloghie de Roman si Gheorghie de Husi iesira inaintea sfintelor ramasite pana la Galati si Ismail; Vasile insusi intra, mergand in urma lor, cum se vede si intr’o stampa din vremea lui, la Iasi, in ziua de 13 Iunie 1641, – an, adauge inscriptia de pe chivot, cand si Domnului i s’a nascut, dupa slabanogul Ioan-Voda, un al doilea fiu, botezat Stefan -, frumos nume domnesc vechiu – caruia, in inscriptia citata, scriitorul, de buna sama Varlaam insusi, ii ureaza viata indelungata.
Indata se intemeie si scoala, care trebuia sa deie, ca si scoala-model din Chiev, de la “Obitel Bratcaia”, invatatura de greceste si slavoneste in acelasi timp, poate si cu oarecare notiuni de latineste, ca si aceia. La 15 April 1641, Vasile-Voda cumpara de la boierul Mihail Furtuna, fost Mare-Comis, cu 200 de lei, casa din Ulita Ciobotareasca, langa “halesteul Bahluiului”. Aici se facu scoala, si Varlaam capata de la Petru Movila pe insusi rectorul de pana atunci al celei din Chiev, ieromonahul Sofronie Pociatchi, care, ca egumen si director, lucra in Iasi in iarna urmatoare; cativa dintre tinerii cari-si mantuisera cursurile acolo il intovarasisera, si e pacat ca nu stim numele tuturor acestor vechi profesori straini ai Moldovei, incatusata inca in cultura veche slavona si in cea noua greceasca. Materiile erau tot cele obisnuite la Chiev, adeca acelea ce se predau si in Colegiile iesuite din Apus, ori si in cele din Polonia ale Ordinului: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, musica, geometrie, astronomie si teologie.
Pe cand se intemeia o scoala ca aceasta, menita sa deie buni scriitori de hrisoave solemne, intelegatori de slavona bisericeasca si, cred, si un carturar adevarat, cum a fost Nicolae Milescu Spatarul, – Varlaam se gandia si la tipografie.
