Curatati după moarte – Ortodoxia Rasariteana nu crede in purgatoriu… nu-i asa?

Această lucrare a fost în original parte a unul eseu mai mare scris pentru protestanţii atraşi către Ortodoxia Răsăriteană. Acesta a fost adaptat pentru o audienţă mai mare aici. Orice text adăugat la citate pentru clarificare apare în notele de subsol.

Deşi Episcopul Ortodox Răsăritean Kallistos Ware recunoaşte câteva şcoli de gândire în cadrul Ortodoxiei Răsăritene în privinţa purificării după moarte, el scrie că „Astăzi majoritatea dacă nu toţi teologii ortodocşi resping ideea de Purgatoriu, cel puţin în forma [Catolică]”1. Aceasta este un adevăr pe jumătate, pentru unii ortodocşi răsăriteni respingerea purgatoriului este chiar vehementă2, şi mulţi protestanţi sunt duşi să creadă că Ortodocşii Răsăriteni cred ca şi Protestanţii în această materie3. Primul pas înspre dovedirea acestei concepţii greşite este de a arăta că Ortodocşii Răsăriteni, spre deosebire de cei mai mulţi Protestanţi, se roagă şi aduc ofrande pentru cei credincioşi care au murit, de exemplu:

Din nou ne rugăm pentru repausul sufletului(lor) servitorului(lor) lui Dumnezeu (nume), care au plecat din această viaţă; şi ca acestuia (el, ea, ei) să i se poată fi iertate toate păcatele (lui, a ei, a lor), atât cele voluntare cât şi cele involuntare4.

Al doilea pas este de a arăta că deşi unii Ortodocşi Răsăriteni neagă în mod categoric orice crez în purgatoriu, credinţa Ortodox Răsăriteană clasică cu privire la curăţarea după moarte este – dintr-o perspectivă Catolică – o „distincţie fără nici o diferenţă”.

Când uniunea dintre Bisericile Ortodoxiei Răsăritene şi cele Catolice a fost încercată la Conciliul de la Florenţa, subiectul purgatoriului a fost unul aprins5. În Final, doar unul dintre reprezentanţii Ortodoxiei Răsăritene (Sf. Mark de Efes) a fost de acord cu formula Conciliului6. Ceea ce este semnificativ este faptul că crezul lui Mark de Efes în curăţire (înţelesul de „purgaţie”) după moarte, şi majoritatea dacă nu toate speculaţiile lui despre ce formă să preia aceasta, sunt acceptabile faţă de Catolicism7. Dintr-o perspectivă Catolică, „dezacordul” lui Mark a fost în întregime semantic. Comparaţi aceste două formule:

Dar dacă sufletele s-au depărat din această viaţă în credinţă şi dragoste, în timp ce poartă cu ele anumite greşeli, fie că sunt unele mici [ceea ce Catolicii numesc „păcate de iertat”] de care aceştia nu s-au pocăit deloc, sau unele mai mari pentru care – deşi s-au pocăit pentru ele – ei nu şi-au asumat responsabilitatea de a arăta roade de pocăinţă: astfel de suflete, credem noi, trebuie să fie curăţite din acest fel de păcate dar nu prin intermediul unui foc de purgatoriu sau a unei pedepse definite în vreau anumit loc8.

Sufletele celor care au plecat din această viaţă cu adevărata pocăinţă şi în dragostea lui Dumnezeu, înainte ca ei să ofere satisfacţie pentru nelegiuirile şi neglijenţele lor prin roade vrednice de pocăinţă, sunt curăţaţi după moarte prin dureri de curăţare9.

Există doar două diferenţe aparente între aceste două afirmaţii. Prima este că Mark de Efes se opunea faţă de termenul „foc” şi că ideea de curăţare ar avea loc „într-un anumit loc”, nici unul nefiind definit de Conciliul de la Florenţa (sau de oricare alt Conciliu Ecumenic) ca parte a învăţăturii Catolice despre purgatoriu10. A doua este că Conciliul menţionează „durerea” sau „suferinţa”. Dar şi Mark de Efes a crezut că curăţarea după moarte implică durere sau suferinţă. El şi-a numit de fapt teoriile sale „mai mult chin decât oricare foc… teroare… care este mult mai chinuitor şi mai pedepsitor decât orice altceva”11. Cu alte cuvinte, atât Conciliul cât şi Mark de Efes au fost de acord că există o curăţire după moarte, condiţii care pot fi înţelese ca suferinţă12. Nici unul dintre reprezentanţii Ortodox Răsăriteni, aşadar, în mod substanţial, nu au fost de acord cu Conciliul13. Probabil că Ortodocşii Răsăriteni şi Catolicii sunt mai aproape unul de altul decât ar crede unii?

Note de subsol

1 Timothy Ware, The Orthodox Church: New Edition (New York: Penguin; 1997), 255.

2 Frank Schaeffer’s assertion that purgatory is a Catholic “innovation” or “invention” is uncharacteristically generous compared to some others I have seen. Dancing Alone (Brookline, Massachusetts: Holy Cross Orthodox Press; 1994), 69.

3 Most Protestants, and even some Eastern Orthodox, are under the erroneous impression that Eastern Orthodox do not believe in a potential cleansing after death.

4 Service Books of the Orthodox Church, vol. I: the Divine Liturgy of St. John Chrysostom (South Canaan, Pennsylvania: St. Tikhon’s Seminary Press; 1984), 54.

5 Ivan N. Ostroumoff, The History of the Council of Florence (Boston: Holy Transfiguration Monastery; 1971), ch. 4.

6 Ware, 70-71. Unfortunately, most Eastern representatives retracted their agreement after the Council.

7 The same can be said of Bessarion’s presentation of the Greek view of purification as recorded in Ostroumoff (48-49).

8 Mark of Ephesus’ “First Homily Concerning Purgatorial Fire” quoted in Fr. Seraphim Rose’s The Soul After Death (California: St. Herman of Alaska Brotherhood; 1994).

9 Council of Basel-Florence-Ferrara in Tanner’s Decrees of the Ecumenical Councils vol. 1 (Georgetown: Georgetown University Press; 1990).

10 Official Catholic teaching, summed up in the Florentine formula above, generally indicates that such cleansing or healing takes place, as an application of and participation in Christ’s redeeming life, but the Church is reticent to say whether it occurs in a particular place or takes any particular amount of time. The Church’s teaching is simply that such cleansing occurs and that it is finite (not eternal). The lack of specifics about whether this cleansing occurs in a particular place or takes any particular length of time has allowed authors like Dante, Lewis, and Kreeft to speculate, in their fiction, what forms it could take (just as Eastern Orthodox St. Mark of Ephesus did).

11 The Soul After Death.

12 Many people, especially Protestants, have a tendency to balk at the association of “suffering” with purgation. This is not some kind of gratuitous torture. St. Catherine of Genoa believed “the least vision [the souls being purged] have of God outweighs all woes and all joys that can be conceived” and “apart from the happiness of the saints in heaven… there is no joy comparable to that of the souls in purgatory” and “there is no peace to be compared with that of the souls in purgatory, save that of the saints in paradise, and this peace is ever augmented by the in-flowing of God into these souls, which increases in proportion as the impediments to it are removed.”

13 Some modern Eastern Orthodox vehemently oppose the use of the word “satisfaction” in the Council of Florence’s statement. By reading the entire statement carefully, however, one finds that “satisfaction” is made simply by showing “fruits of repentance,” which Mark of Ephesus’ statement also required. This is not a substantial difference either.

Print Friendly, PDF & Email