Fragmente din Hegesip

Fragmente din Hegesip:¹

Cinci volume de comentarii pe faptele Bisericii

[170 d.Hr.] El este unul din era sub-apostolică, un contemporan cu Iustin și cu martirii „Bunului Aurelius”, printre apologeți trebuie totuși să-l distingem pe Hegesip.² El este cel mai timpuriu dintre cronicarii Bisericii – greu putem să-l numim istoric. Scopurile sale au fost nobile și caracterul său a fost pur; deci nu-i pute refuza încrederea datorată unei anticipări a nevoii finale a Bisericii de material istoric, pe care el s-a străduit să ni-l asigure.

Ceea ce în mod obișnuit este privit ca defectul său, în realitate este unul din cele mai mari merite ale sale în calitate de martor: el era evreu și a privit la Biserică din punctul de vedere al lui „Iacov, fratele Domnului”. De aceea, atunci când observăm spiritul său catolic și ortodoxia sa catolică; simpatia sa față de Biserica neamurilor și credința paulină a corintenilor; aversiunea sa față de „circumciziune”, până acolo că o vede dezvoltându-se ca secte și erezii împotriva lui Hristos; și atunci când vedem modul în care confirmă mărturia Părinților apostolici și susține tradițiile Antiohiei, pe lângă cele ale Ierusalimului – avem un îndoit motiv de a-i aprecia numele și de a păstra „fragmentele care mai există” din lucrările sale. Acel episod mișcător despre cei care au copilărit cu Hristos, atunci când ei au apărut înaintea lui Domițian, întotdeauna mi-a impresionat imaginația ca fiind vrednic să fie pusă alături de povestea Sfântului Ioan și tâlharul, ca cel mai sugestiv incident din istoria creștină timpurie. Trebuie să deplângem pierderea și altor părți din Memorii, care, în secolul al XVII-lea, erau cunoscute ca existente. El a fost un călător și a văzut marea parte a bisericilor apostolice din est și vest; și puținele fragmente pe care le avem din narațiunea sa despre Corint și Roma stârnesc o curiozitate naturală cu privire la celelalte, care ar putea duce la descoperiri pline de satisfacții.

I – Despre martirizarea lui Iacov, fratele Domnului, din Cartea a V-a¹

Iacov, fratele Domnului, a fost succesorul la guvernarea Biserici, în colaborare cu apostolii. În mod general el este numit Dreptul, din zilele Domnului până în vremea prezentă. Mulți purtau numele Iacov, dar acesta era sfânt încă din pântecele mamei sale. El nu a băut vin sau altă licoare întoxicantă,² nici nu a mâncat carne; briciul nu i-a trecut peste cap; nu s-a uns cu ulei, nici nu a folosit baia, Numai lui i s-a permis să intre în locul sfânt:³ pentru că el nu a purtat nicio haină de lână, ci numai țesătură de in fină. Eu zic, că numai el era obișnuit să intre în templu: și de obicei era găsit plecat pe genunchi, implorând iertare pentru oameni – așa încât pielea de pe genunchii săi a devenit bătătorită ca ceea a cămilelor, datorită acestei constante plecări a genunchiului în adorare față de Dumnezeu și implorării iertării pentru oameni. De aceea, ca o consecință a dreptății sale proeminente, el a fost numit Dreptul și Oblias,⁴ care în greacă înseamnă Apărarea Poporului și Dreptatea, în concordanță cu ceea ce profeții au declarat despre el.

Câțiva oameni, care aparțineau celor șapte secte care existau în popor, care au fost descrise de mine în Note, l-au întrebat: „Care este poarta lui Isus”. Și el a răspuns că El a fost Mântuitorul. Ca urmare a acestui răspuns, unii au crezut că Isus este Hristosul. Dar sectele menționate mai sus nu a crezut, nici în învierea și nici în venirea Unuia care va răsplăti fiecărui om după faptele lui; dar cei care au crezut, au crezut datorită lui Iacov. Deci, atunci când mulți, chiar și din clasa conducătoare au crezut, a existat o tulburare printre evrei, și cărturari și farisei, care au zis: „Încă puțin și vom vedea toți oamenii căutându-l pe Isus ca Hristosul.”

Deci, ei au venit într-un glas la Iacov și au zis: „Te rugăm, oprește poporul, pentru că s-au rătăcit în ceea ce cred despre Isus, cum că el ar fi Hristosul. Noi te rugăm să-i convingi, cu privire la Isus, pe toți cei ce au venit pentru Ziua de Paște. Noi toți ascultăm de convingerea ta; din moment ce, noi ca și poporul, aducem mărturia despre tine că ești drept și că nu ai fost părtinitor față de nimeni. Deci, convinge tu oamenii să nu primească opiniile eronate despre Isus: pentru că tot poporul, ca și noi, ascultă de convingerea ta. Apoi, așază-te pe vârful⁵ templului, ca din aceea poziție înălțată să poți vedea clar și cuvintele tale să poată fi clar auzite de toți oamenii. Aceasta pentru că, pentru a participa la Paște, s-au adunat aici toate triburile, și chiar și unii dintre neamuri.”

Prin urmare, mai sus pomeniții cărturari și farisei, l-au așezat pe Iacov pe vârful templului și au strigat cu voce tare spre el, zicând: „O, tu cel drept, de care noi toți suntem legați să ascultăm, pentru că poporul este în rătăcire și îl urmează pe Isus cel crucificat, spune-ne tu care este poarta lui Isus, cel crucificat.” Și el a răspuns strigând: „De ce mă întrebați voi de Isus, Fiul omului? El Însuși șade în cer, la dreapta Marii Puteri și va reveni pe norii cerului.”

Si, când mulți au fost convinși de aceste cuvinte, și au adus laude mărturiei lui Iacov și au zis „Osana Fiului lui David”, atunci din nou fariseii și cărturarii au zis unul către altul: „Nu am făcut bine că am provocat această mărturie despre Isus. Dar hai să ne urcăm sus și să-l aruncăm jos, ca ei să se teamă și să nu-l creadă.” Și ei au strigat cu voce tare și au zis: „Vai, vai, chiar și omul drept este în rătăcire.” În acest fel ei au împlinit Scriptura scrisă de Isaia: „Mai lasă-ne cu omul drept, el este aducător de necaz pentru noi: prin urmare, ei mănâncă roadele faptelor lor.” Așa că ei s-au dus sus și l-au aruncat jos pe omul drept, și și-au zis unul către altul: „Hai să omorâm cu pietre pe Iacov Dreptul.” Și ei au început să-l lovească cu pietre: în timp ce era pe jumătate mort; el s-a întors și a îngenunchiat, și a zis: „Te implor pe Tine, Doamne Dumnezeule, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac.”

Și prin urmare, în timp ce ei l-au omorât cu pietre, unul dintre preoți, fiul lui Rechab, fiul lui Rechabim, căruia mărturia i-a fost adusă de profetul Ieremia, a început să strige cu voce tare, zicând: „Încetați. Ce faceți? Omul drept se roagă pentru noi.” Dar unul dintre ei, unul dintre vopsitori, a luat unealta cu care obișnuia să stoarcă hainele pe care el le vopsea și a aruncat-o în capul omului drept.

Și deci el a suferit martiriul și ei l-au îngropat pe loc, și stâlpii ridicați în memoria sa sunt încă acolo, aproape de templu. Acest om a fost un adevărat martor, atât pentru evrei, cât și pentru greci, că Isus este Hristosul.

La scurtă vreme după aceea Vespasian a asediat Iudeea și i-a luat captivi.

Despre rudeniile Mântuitorului nostru⁶

Din copilăria Domnului încă a supraviețuit nepotul lui Iudas, care după trup era numit fratele său. Cu privire la aceștia s-au furnizat informații, ca aparținând familiei lui David și Evocatus i-a adus înaintea cezarului Domițian: pentru că acel imperator se temea de venirea lui Hristos, așa cum s-a temut și Irod.

Deci, el i-a întrebat dacă ei erau familia lui David; și ei au mărturisit că erau. Apoi el i-a întrebat ce proprietăți aveau, sau câți bani posedă. Ei amândoi au răspuns că ei aveau numai nouă mii de dinari amândoi, fiecare dintre ei având jumătate din aceea sumă; dar chiar dacă au zis aceasta, ei nu o posedau în bani lichizi, ci ca o valoare estimativă a pământului lor, care era compus numai din douăzeci și cinci de plethra, din care ei trebuiau să-și plătească datoriile, și ei se susțineau prin propria lor muncă. Și apoi ei au început să-și ridice mâinile, arătându-le, ca o dovadă a muncii lor manuale, duritatea pielii lor și bătăturile crescute pe mâinile lor datorită muncii constante.
Fiind întrebați despre Hristos și Împărăția Sa, care este natura ei, și când și unde ea își va face apariția, în replică, ei au răspuns că ea nu era din lumea aceasta, nici de pe pământ, ci aparține sferei cerului și a îngerilor, și își va face apariția la sfârșitul vremii, când El va veni în glorie și va judeca vii și morții și va răsplăti pe fiecare după direcția vieții sale.⁷

După acestea Domițian nu a dictat nicio condamnare împotriva lor, dar i-a tratat cu dispreț, în așa fel ca și oamenii să vadă, și apoi i-a lăsat să plece liberi. În același timp el a dat o poruncă și a oprit persecuția împotriva Bisericii.

Atunci când au fost eliberați ei au devenit liderii⁸ bisericilor, așa cum era natural în cazul celor care au fost odată martiri și au copilărit cu Domnul. Și, după așezarea păcii peste Biserică, viețile lor au fost lungite până în vremea domniei lui Traian.

Despre martiriul lui Simion, fiul lui Clopas, episcop al Ierusalimului⁹

Într-adevăr, unii dintre acești eretici au dat o informație împotriva lui Simeon, fiul lui Clopas, că ar fi unul din familia lui David și un creștin. Și pe baza acestei acuzații el a fost martirizat atunci când era în vârstă de o sută douăzeci de ani, în vremea domniei cezarului Traian, atunci când Atticus era legat¹⁰ consular în Siria. Și lucrurile s-au petrecut așa, zice același autor, că, în timp ce se făceau cercetări cu privire la cei care aparțin tribului regal al Evreilor, chiar acuzatorii înșiși au fost dovediți ca aparținând la acesta. Prin prezentarea motivului bazat pe vârsta sa înaintată, și pentru că Scriptura din Luca face o mențiune la Maria, fiica lui Cleopa, care, așa cum a arătat deja narațiunea noastră, a fost tatăl său, se poate spune că Simeon a fost unul dintre cei care cu adevărat L-a văzut și auzit pe Domnul.

Același istoric îi menționează și pe alții, din familia respectată a fraților Mântuitorului, numit Iuda, că ar fi supraviețuit, după mărturia pe care ei au dus-o pentru credința în Hristos, în vremea lui Domițian, așa cum deja s-a arătat, până în timpul aceleași domnii.

El scrie după cum urmează: „Ei au venit și au preluat președinția fiecărei biserici, în calitate de martori pentru Hristos, și ca fiind dintre cei ce au copilărit cu Domnul. După ce o pace trainică s-a așezat peste fiecare biserică, ei au rămas până în vremea domniei cezarului Traian: adică, până în vremea când despre cel ce a ieșit dintr-un unchi al Domnului, Simeon, fiul lui Cleopa, care a fost menționat mai sus, s-au adus informații împotriva lui, de către diferiți eretici, și a fost supus unei acuzații ca și restul, și pentru aceeași cauză, înaintea legatului Atticus; și, în timp ce a suferit ultraj timp de mai multe zile, el a adus mărturie pentru Hristos: așa încât toți, inclusiv legatul însuși, au fost uimiți peste măsură că un om în vârstă de o sută douăzeci de ani se poate să îndure atât de multe torturi. În final el a fost condamnat să fie crucificat.

… Până în aceea perioadă Biserica a rămas ca o fecioară pură și neprihănită: pentru că, dacă exista vreo persoană care era dispusă să se atingă de buna rânduială a predicării mântuirii,¹¹ ei încă stăteau ascunși în locuri întunecoase ale tăinuirii sau altele. Dar, atunci când grupul sfânt de apostoli și-au încheiat în diferite feluri viețile, și a trecut aceea generație de oameni cărora le-a fost dat să asculte Înțelepciunea Dumnezeiască cu propriile lor urechi, atunci confederația ereziei păgâne a apărut prin învățătura învățătorilor falși, care, văzând că niciunul dintre apostoli nu mai există, au încercat în mare măsură cu capul gol și înălțat să se opună predicării adevărului, prin predicarea «așa-numitei cunoașteri false».”

Despre călătoria sa la Roma și sectele evreiești¹²

Și biserica corintenilor a continuat în credința ei ortodoxă¹³ până în vremea când Primus a fost episcop în Corint. În călătoria mea la Roma, am avut câteva legături cu aceste frății, atunci când am petrecut câteva zile cu corintenii, timp în care ne-a înviorat reciproc prin credința ortodoxă.

La sosirea mea la Roma, am făcut o listă a episcopilor până la Anicetus, a cărui diacon a fost Eleutherus. Lui Anicetus i-a succedat Soter și după el a venit Eleutherus. Dar în cazul fiecărei succesiuni¹⁴ și a fiecărui oraș, statutul problemelor este în concordanță cu învățătura legii și a profeților și a Domnului…

Și după ce Dreptul a fost martirizat, așa după cum și Domnul și din același motiv, Simeon fiul lui Cleopa, descendent din unchiul Domnului, este făcut din nou episcop, alegerea sa fiind susținută de toți, ca fiind rudenie a Domnului.

Prin urmare, Biserica a fost numită o fecioară, pentru că ea nu era încă coruptă de învățăturile fără valoare.¹⁵ Thebulis, căruia nu i-a plăcut pentru că el nu a fost episcop, a fost primul a început s-o corupă prin lucrările sale ascunse. Și el a fost legat de cele șapte secte care existau între oameni, ca Simon, de la care se trag simonianii; și Cleobius, de la care se trag cleobianii; și Doritheus, de la care se trag dorițienii; și Gorthaeus, de la care se trag gorțienii; Masbothaeus, de la care se trag masboțienii. Dintre acești oameni au ieșit și menandrianiștii și marcioniții, și carpocrațienii, și valentinienii, și bazilidienii, și saturnilienii. Fiecare dintre acești lideri, în intimitatea sa și în capacitățile lor distincte și-au adus propria opinie privată. Din acestea au ieșit hristoșii falși, profeții falși, apostolii falși care o divizat Biserica unică în partide,¹⁶ prin doctrinele lor corupătoare, expuse în dezacord cu Dumnezeu și cu Hristos…

Mai mult, au existat, printre copiii lui Israel, diferite opinii cu privire la circumciziune, susținute de cei care se opuneau tribului lui Iuda și lui Hristos: cum ar fi eseneii, galileenii, hemerobaptiștii, masboteii, samaritenii, saducheii, fariseii.