Epistola lui Barnaba
Epistola lui Barnaba este un mic tratat teologic (nu o epistolă), care dezbate întrebări cu care s-au confruntat urmașii lui Isus încă din primele zile ale lucrării Sale: Cum ar trebui să interpreteze creștinii Scripturile evreiești? Care este natura relației dintre creștinism și iudaism?
Scriind într-o vreme în care nivelul antagonismului dintre Biserică și sinagogă era încă ridicat, autorul anonim al „epistolei” este preocupat să demonstreze că moartea lui Hristos pe cruce reprezintă un sacrificiu care împlinește un plan stabilit în Vechiul Testament (9:7-9). În cursul interpretării sale cu privire la Vechiul Testament, el adoptă o atitudine radical antievreiască, unică în literatura creștină de la începuturi. Într-un atac susținut la adresa iudaismului, autorul declară că prevederile distincte ale Legii mozaice, inclusiv sacrificiile de animale și templul în sine, reprezintă greșeli derivate din orbirea evreilor și din faptul că aceștia s-au sprijinit pe un înger rău (9:4). Pe baza unei interpretări alegorice a Vechiului Testament, inclusiv a legilor alimentare din Levitic, el dă acestuia un sens cu totul străin de intenția autorilor originali. Autorul încearcă să arate că numai creștinii înțeleg adevăratul sens al Scripturilor (10:12) și că aceștia sunt moștenitorii adevărați și intenționați de Dumnezeu ai legământului Său. Pe scurt, Epistola lui Barnaba constituie un exemplu bun și timpuriu cu privire la ceea ce a devenit metoda dominantă de interpretare a Bibliei în Biserica primară și în cea medievală.
Este general acceptat faptul că autorul era din Alexandria, dat fiind atașamentul lui față de abordarea alegorică, pentru care Alexandria era bine cunoscută și datorită faptului că de aici provin cele mai timpurii dovezi ale existenței acestui document. El pare să fi fost scris după distrugerea templului din Ierusalim, în anul 70 d.Hr., dar înainte ca orașul să fie reconstruit de Hadrian[1], după revolta din anii 132-135 d.Hr. Nu este posibilă o precizie mai mare între limitele menționate.
Textul a fost reconstruit pe baza următoarelor mărturii:
- Codex Sinaiticus, secolul al IV-lea d.Hr. (în limba greacă);
- Codex Hierosolymitanus, 1056 d.Hr. (în limba greacă);
- 9 manuscrise târzii (în limba greacă);
- un fragment din papirusul 9:1-6 (în limba greacă);
- traducerea numai a capitolelor 1-17 (în limba latină).
Capitolul I[2]
1:1 Salutări, fiii și fiicele mele, în numele Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a iubit în pace.
1:2 Mă bucur nespus și peste măsură de duhul vostru fericit și plin de slavă, căci poruncile lui Dumnezeu sunt mari și bogate în ce vă privește pe voi, care ați primit harul sădit al darului spiritual.
1:3 De aceea, mă felicit pe mine însumi și mai mult, nădăjduind să fiu mântuit, căci văd în adevăr Duhul turnat peste voi, de la bogatul Domn al dragostei. În așa măsură am fost lovit de uimire de sosirea voastră mult dorită.
1:4 Așadar, fiind convins de aceasta și știind în sinea mea că, de când am vorbit printre voi, Domnul m-a ajutat în multe privințe în calea neprihănirii, sunt întrutotul împins să vă iubesc mai mult chiar decât sufletul meu, căci o mare credință și dragoste locuiește în voi în nădejdea acestei vieți.
1:5 Având în vedere și faptul că, dacă iau aminte să vă împărtășesc o parte din ceea ce am primit, aceasta se va întoarce spre răsplătirea mea, pentru că am sprijinit asemenea duhuri ca ale voastre. De aceea, mi-am dat osteneala să vă scriu în câteva cuvinte, pentru ca, împreună cu credința, și cunoștința să vă fie desăvârșită.
1:6 Căci există trei doctrine stabilite de Domnul: nădejdea vieții, începutul și sfârșitul.
1:7 Căci Stăpânul ne-a făcut cunoscute lucrurile trecute prin profeți, precum și cele care sunt aproape, și ne-a dat primele roade ale cunoștinței despre lucrurile care vor veni. De aceea, întrucât vedem fiecare din aceste lucruri împlinindu-se după cum a spus El, se cuvine să ne apropiem mai deplin și mai mândri de altarul Lui;
1:8 dar eu, nu ca un stăpân, ci ca unul dintre voi, vă voi arăta câteva lucruri prin care să vă puteți bucura chiar acum.
Capitolul II
2:1 De aceea, pentru că zilele sunt rele și adversarul nostru are autoritatea, ar trebui să fim cu băgare de seamă la noi înșine și să căutăm poruncile Domnului.
2:2 Căci sprijinitorii credinței noastre sunt teama și răbdarea, iar cei care luptă de partea noastră sunt îndelunga răbdare și înfrânarea.
2:3 Așadar, acestea rămân pure în lucrurile privitoare la Domnul, iar înțelepciunea și înțelegerea, știința și cunoașterea se bucură împreună cu ele.
2:4 Căci Dumnezeu ne-a făcut de cunoscut prin toți profeții că nu dorește nici sacrificii, nici arderi de tot, nici jertfe; căci El spune undeva:
2:5 „«Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre», zice Domnul. «Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor și de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor și țapilor. Când veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile? Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, sabaturi și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.»”[3]
2:6 Așadar, El a făcut aceste lucruri fără valoare, pentru ca noua lege a Domnului nostru Isus Hristos, liberă de jugul obligației, să aducă un dar care nu este făcut de mâinile noastre.
2:7 Din nou, El le spune: „Căci n-am vorbit nimic cu părinții voștri și nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi de tot și jertfe, în ziua când i-am scos din țara Egiptului.
2:8 Ci iată porunca pe care le-am dat-o:[4] niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său și nici să nu iubiți jurământul strâmb!”[5]
2:9 Noi ar trebui să pricepem, din moment ce nu suntem lipsiți de înțelegerea sensului bunătății lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că El ne spune cum se cuvine să ne apropiem de El, întrucât dorește să ne caute pe noi, care rătăcim ca niște oi.
2:10 De aceea, El ne vorbește în felul acesta: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit;[6] un miros de o dulce savoare pentru Dumnezeu este o inimă care Îl glorifică pe Cel ce a făcut-o.[7]” Prin urmare, ar trebui, fraților, să ne cercetăm atent cu privire la mântuire, ca nu cumva Cel rău să se strecoare printre noi și să ne îndepărteze de viață.
Capitolul III
3:1 De aceea, cu privire la aceste lucruri, El le spune din nou: „«De ce postiți înaintea Mea», spune Domnul, «ca să se audă strigătul glasului vostru? Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi?
3:2 Să-și plece capul ca un pipirig și să se culce pe sac și cenușă? Aceasta numești tu post și zi plăcută Domnului?»”[8]
3:3 Dar nouă, El ne spune: „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, și nu întoarce spatele semenului tău.
3:4 Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți.
3:5 Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: «Iată-Mă!» Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!”[9]
3:6 Dumnezeu cel îndelung răbdător, întrucât văzuse dinainte că poporul pe care îl pregătise pentru preaiubitul Lui va crede în simplitate, ne-a arătat mai dinainte toate lucrurile acestea, ca noi să nu fim străini de legea lor.
Capitolul IV
4:1 Se cuvine, așadar, ca noi, care cercetăm mult lucrurile apropiate, să căutăm acele lucruri care pot să ne mântuiască. Să ocolim deci pe de-a-ntregul toate lucrările nedreptății și să urâm greșeala vremii de acum, ca să fim iubiți în vremea care vine.
4:2 Să nu ne lăsăm sufletul liber să alerge cu oamenii păcătoși și răi, nici să nu lăsăm să ajungem asemenea lor.
4:3 Judecata, care este încheiată, este aproape, cu privire la ceea ce este scris, după cum spune Enoh. Căci scopul pentru care Domnul a scurtat vremurile și zilele este ca preaiubiții Lui să se grăbească și să intre în moștenirea Lui.
4:4 Și profetul vorbește în acest fel: „Zece împărății vor stăpâni pe pământ; și se va ridica după ele un rege neînsemnat, care va smeri trei regi sub stăpânirea unuia.”[10]
4:5 Și Daniel vorbește într-un mod asemănător cu privire la el: „Și am văzut a patra fiară, rea, puternică și mai cumplită decât toate fiarele de pe pământ; am văzut cum i-au crescut zece coarne și dintre ele un corn mic, într-o parte, care a smerit sub el trei din coarnele cele mari.”[11]
4:6 De aceea, voi trebuie să înțelegeți. Și, mai mult, vă cer aceasta ca unul dintre voi, care vă iubește deosebit și pe deplin, chiar mai presus de sufletul său, ca voi să fiți cu luare aminte cu privire la voi și să nu fiți ca unii oameni, ca să adăugați păcatelor voastre, spunând că legământul lor este și al nostru. Într-adevăr, este al nostru; dar ei l-au pierdut pentru totdeauna, după ce Moise îl primise deja.
4:7 Căci Scriptura ne spune: „Iar Moise s-a aflat pe munte, postind timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și a primit legământul de la Domnul – table de piatră, scrise cu degetul mâinii Domnului.”[12] Însă ei l-au pierdut când s-au întors spre idoli.
4:8 Căci Domnul îi spune astfel lui Moise: „Scoală-te și coboară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat.”[13] Moise a înțeles și a spart cele două table din mâinile lui și legământul care era pe ele a fost rupt, așa încât legământul preaiubitului Isus să fie pecetluit în inimile noastre în nădejdea credinței Lui.
4:9 Acum, deși doream să vă scriu multe lucruri, nu ca un stăpân, ci cum se potrivește unuia care vă iubește, ca să nu pierdem lucrurile pe care le avem, am fost plin de râvnă să vă scriu, ca și cum aș fi unul care este mai prejos decât voi. Așadar, să fim cu băgare de seamă la ultimele zile; căci întreaga vreme a credinței noastre nu ne va folosi la nimic dacă acum, în vremea nedreptății și printre pietrele de poticnire care vin, nu rezistăm, așa cum se cade fiilor lui Dumnezeu,
4:10 pentru ca Cel rău să nu se poată strecura pe neașteptate. Să fugim de toată deșertăciunea și să urâm cu totul calea cea rea. Atunci când intrați în casele voastre, să nu stați singuri, ca și cum ați fi fost deja îndreptățiți; ci adunați-vă împreună, întrebându-vă unii pe alții cu privire la lucrurile care vă sunt de folos tuturor.
4:11 Căci Scriptura spune: „Vai de cei ce se socotesc înțelepți și se cred pricepuți!”[14] Să fim duhovnicești: să fim un templu desăvârșit pentru Dumnezeu. Atâta vreme cât El Se află în voi, trăiți în teamă de Domnul și luptați să păziți poruncile Lui, ca să vă bucurați în orânduirile Lui.
4:12 Domnul va judeca lumea fără să aibă în vedere fața omului; fiecare va primi după cum a făcut; dacă a fost bun, neprihănirea va merge înaintea lui; dar dacă a fost rău, răsplata răutății va fi înaintea lui.
4:13 Să fim cu băgare de seamă, ca nu cumva, pentru că suntem deja aleși, să ne odihnim și să dormim în păcatele noastre, iar conducătorul răutății, punând stăpânire pe noi, să ne scoată din Împărăția Domnului.
4:14 Și, mai mult, frații mei, aveți în vedere aceasta: când vedeți că, după atât de multe semne și minuni care s-au petrecut în Israel, ei totuși au fost lepădați, să fim cu luare aminte, căci, după cum este scris, mulți dintre noi sunt chemați, dar puțini sunt aleși.
Capitolul V
5:1 Din această pricină a răbdat Domnul ca trupul Lui să fie supus putrezirii, ca noi să putem fi sfințiți prin iertarea păcatelor, care are loc prin stropirea cu sângele Lui.
5:2 Căci cu privire la El sunt scrise anumite lucruri care au de-a face cu Israelul și altele care ne privesc pe noi. Întrucât El spune că a fost rănit pentru nedreptățile noastre, lovit pentru păcatele noastre; prin rănile Lui noi suntem tămăduiți. El a fost dus ca o oaie la măcelărie și ca un miel mut înaintea celor ce îl tund.
5:3 De aceea, se cuvine să aducem mulțumiri deosebite Domnului, pentru că ne-a făcut cunoscute lucrurile trecute, ne-a dat înțelepciune cu privire la cele care sunt aproape și nu ne-a lăsat fără o înțelegere a celor care privesc viitorul.
5:4 Căci Scriptura spune că nu pe nedrept se întinde lațul pentru păsări. Aceasta înseamnă că pe drept va pieri omul care, cunoscând cărarea neprihănirii, se închide pe el însuși pe calea întunericului.
5:5 Gândiți-vă și la aceasta, frații mei: dacă Domnul a suferit pentru sufletele noastre, deși era Domnul întregii lumi, căruia Dumnezeu I-a spus la întemeierea lumii: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”, cum a putut El să sufere de mâna omului? Aflați voi!
5:6 Profeții au primit de la El harul și au profețit cu privire la El. Însă El, pentru a face moartea fără putere și ca să aducă la lumină învierea din morți, căci se cuvenea ca El să Se arate în trup,
5:7 a suferit aceasta, ca să dea părinților noștri promisiunea și, pregătind un nou popor pentru Sine, să poată arăta, pe când era pe pământ, că va învia pe morți și că El Însuși va executa sentința.
5:8 Mai departe, deși îi învățase pe israeliți și făcuse atât de multe semne și minuni în mijlocul lor, totuși ei nu L-au iubit.
5:9 Dar când El Și-a ales apostolii, care aveau să predice Evanghelia, aceștia nu erau oameni neprihăniți, pentru ca El să arate că venise să îi cheme la mântuire pe cei păcătoși, nu pe cei neprihăniți. Atunci a arătat El că era Fiul lui Dumnezeu.
5:10 Dar dacă nu ar fi venit în trup, cum ar fi putut oamenii să privească la El și să fie mântuiți, dacă ei nu pot privi la razele soarelui, care va pieri într-o zi și care este lucrarea mâinilor Lui?
5:11 Pentru acest motiv a venit în trup Fiul lui Dumnezeu, ca să ia și să sfârșească cu păcatele celor ce i-au prigonit până la moarte pe profeții Săi.
5:12 De aceea a suferit El chiar aceste lucruri. Dumnezeu spune că trupul Lui a fost lovit pentru ei. „Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite.”[15]
5:13 Dar El Însuși a dorit să sufere astfel, pentru că era nevoie ca El să sufere pe cruce, întrucât El era ceea ce spunea profeția despre El: „Scapă-mi sufletul de sabie”[16] și apoi „Bateți cuie în trupul Meu, căci sinagoga celor răi s-a ridicat împotriva Mea.”[17]
5:14 Iar El spune iarăși: „Iată, Mi-am dat spatele să fie biciuit și obrajii să fie loviți cu pumnul; Mi-am împietrit fața.”[18]
Capitolul VI
6:1 Deci, ce a spus El atunci când a poruncit? „Cine este cel care se ceartă cu Mine? Să stea împotriva Mea. Sau cine este cel care luptă cu Mine? Să se apropie de Fiul Domnului.
6:2 Vai de voi, căci veți îmbătrâni ca o haină și vă vor mânca moliile.”[19] Iar profetul spune iarăși: „El a fost pus ca o piatră tare, să fie zdrobită; iată că voi pune la temelia Sionului o piatră prețioasă, aleasă, o piatră din capul unghiului de mare preț.”[20]
6:3 Și ce spune el apoi? „Și cel care crede în El va trăi veșnic.” Atunci, este nădejdea noastră într-o piatră? Ferească Domnul. Dar se spune astfel pentru că Domnul I-a întărit trupul, căci El spune: „El M-a făcut ca pe o piatră tare.”
6:4 Și iarăși: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.”[21] El spune din nou: „Aceasta este ziua cea mare și minunată pe care a făcut-o Domnul.”[22]
6:5 Vă scriu mai simplu, ca să înțelegeți. Eu sunt proscrisul iubirii voastre.
6:6 Ce spune iarăși profetul? „Sinagoga celor răi s-a adunat împrejurul Meu;[23] mă înconjoară cum înconjoară albinele un fagure de miere[24] și trag la sorți pentru îmbrăcămintea Mea[25].”
6:7 De aceea, pentru că El avea să fie arătat și să sufere în trup, suferința Lui a fost arătată dinainte. Căci profetul îi spune lui Israel: „Vai de sufletul lor, căci s-au sfătuit între ei lucruri rele,[26] zicând: «Să-L legăm pe cel neprihănit, căci este o piedică pentru noi.»”
6:8 Și ce le spune celălalt profet, Moise? „Iată, așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Intrați în țara bună cu privire la care Domnul a jurat lui Avraam, Isaac și Iacov și moșteniți-o – un pământ unde curge lapte și miere.»”[27]
6:9 Ce spune cunoștința? Învățați. Ea spune: nădăjduiți în Isus, care are să vă fie arătat în trup. Căci omul este numai țărână care suferă; fiindcă din țărâna pământului a fost întocmit Adam.
6:10 Atunci, ce vrea să spună el când zice: „În țara bună unde curge lapte și miere?” Fraților, binecuvântat să fie Domnul, care v-a dat înțelepciune și cunoștință cu privire la lucrurile Lui ascunse. Căci profetul spune o pildă din partea Domnului. Cine va înțelege, afară de cel înțelept și priceput și care Îl iubește pe Domnul lui?
6:11 Așadar, după ce ne-a înnoit prin iertarea de păcate, El ne-a dat un caracter nou și vrea să avem suflete de copii, întrucât El ne-a făcut noi.
6:12 Căci, cu privire la noi, Scriptura arată că El spune Fiului: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră; el să stăpânească peste fiarele pământului, peste păsările cerului și peste peștii mării.”[28] Și, când a văzut cât de bine eram întocmiți, Domnul a spus: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul.”[29] Acestea sunt lucrurile pe care le-a spus Fiului.
6:13 Vă voi arăta din nou cum ne vorbește Domnul, căci El are un mod nou în aceste ultime zile. Domnul a spus: „Iată că cei din urmă vor fi cei dintâi.”[30] Căci de aceea a predicat profetul: „Intrați în țara unde curge lapte și miere și stăpâniți-o.”[31]
6:14 Iată că noi am fost modelați din nou, după cum spune El prin alt profet: „Iată, zice Domnul, din aceștia care fac parte dintre cei pe care îi văzuse mai dinainte Duhul Domnului, voi lua inimile de piatră și voi pune în ei inimi de carne”,[32] căci El Însuși avea să Se arate în carne și să locuiască printre noi.
6:15 Căci inima noastră este un templu sfânt pentru Domnul.
6:16 Căci Domnul spune din nou: „Cum Mă voi arăta înaintea Domnului, Dumnezeului Meu și voi fi glorificat?”[33] El mai spune: „Îți voi mulțumi în adunare, în mijlocul fraților mei; Îți voi cânta în mijlocul adunării sfinților.”[34] Noi suntem, deci, cei pe care i-a adus în țara cea bună.
6:17 Atunci, ce înseamnă laptele și mierea? Este vorba de faptul că un copil trăiește mai întâi cu miere, apoi cu lapte. La fel și noi, fiind zoriți de credința în promisiunea Lui și de Cuvântul Lui, vom locui și vom stăpâni pământul.
6:18 Am spus mai înainte: „Să crească, să se înmulțească și să stăpânească peste pești.”[35] Cine poate să stăpânească peste fiare, peste pești și peste păsările cerului? Căci trebuie să observăm că a stăpâni presupune autoritate, pentru ca omul să-și exercite domnia prin poruncile pe care le dă.
6:19 Prin urmare, dacă aceasta nu se întâmplă acum, El ne-a spus când va avea loc; atunci când noi vom fi făcuți desăvârșiți, ca să devenim moștenitorii legământului Domnului.
Capitolul VII
7:1 Vedeți, deci, preaiubiți copii, că Domnul nostru bun ne-a arătat toate lucrurile dinainte, ca să știm cui se cuvine să-I dăm laude, dându-I mulțumire pentru toate lucrurile.
7:2 Prin urmare, dacă Fiul lui Dumnezeu, fiind Domnul care va judeca viii și morții, a suferit, pentru ca loviturile Lui să ne dea nouă viața, să credem că Fiul lui Dumnezeu nu putea suferi decât din pricina noastră.
7:3 Dar, când a fost răstignit, I s-a dat să bea oțet și fiere. Ce însemnau acestea pentru preoții de la templu? Porunca este scrisă astfel: „Oricine nu va posti în ziua de post, va muri de moartea pe care a poruncit-o Domnul.”[36] Întrucât El avea să ofere ca jertfă vasul în care se afla duhul Lui, pentru ca să fie împlinit modelul dat prin jertfirea lui Isaac pe altar.
7:4 Ce se spune în cartea profetului? „Să mănânce din țapul jertfit în ziua de post pentru păcatele tuturor. Să fiți cu toții prezenți la aceasta. Și numai preoții să mănânce din măruntaiele nespălate, cu oțet.”[37]
7:5 Care era semnificația? „Pentru că Îmi veți da într-o zi să beau oțet cu fiere, când voi fi gata să-Mi dau trupul pentru noul Meu popor; mâncați-l voi singuri, în vreme ce poporul postește și se jelește în sac și cenușă.”[38] A poruncit aceasta pentru a arăta că trebuia să sufere, fiind dat în mâinile lor.
7:6 Atunci, cum a dat porunca? Fiți atenți. „Luați doi țapi asemănători și fără cusur și aduceți-i ca dar. Preotul să ia unul din ei și să-l aducă drept dar de ardere de tot pentru păcat.”
7:7 Dar ce vor face cu celălalt? Celălalt, a spus El, să fie blestemat. Acum, să vedem cum este manifestat modelul lui Isus?
7:8 „Toți să scuipe pe el, să-l străpungă, să pună lână purpurie în jurul capului lui și să-l alunge în pustie.”[39] Și după ce s-a făcut aceasta, cel care duce țapul în pustie ia lâna de pe capul țapului și o pune pe un tufiș, numit rahia, ale cărui mlădițe obișnuim noi să le mâncăm atunci când le găsim pe câmp. De aceea fructele acestui tufiș sunt dulci.
7:9 Prin urmare, ce înseamnă aceasta? Fiți cu băgare de seamă. Un țap este adus la altar, altul este blestemat,[40] iar cel blestemat este încoronat, căci în ziua aceea îl vor vedea pe cel îmbrăcat într-o mantie purpurie și vor spune: „Nu este acesta Cel pe care odată nu L-am băgat în seamă, care a fost răstignit, scuipat și străpuns?” Într-adevăr, Acesta este Cel care a spus atunci că este Fiul lui Dumnezeu.
7:10 În ce fel semăna unul cu celălalt? În această privință, țapii erau asemenea Lui: erau fără cusur și identici; de aceea, când L-au văzut venind, au fost uimiți de asemănarea Lui cu țapul. Așadar, iată modelul lui Isus, care avea să sufere.
7:11 Și ce înseamnă lâna pusă între coarnele lui? Este modelul lui Isus, care a fost pus în biserică. Căci cel care dorește să ia lâna purpurie trebuie să sufere multe lucruri, căci ghimpele este groaznic și, după necaz, va intra în stăpânirea lui. Așa a spus El: „Cei care doresc să Mă vadă și să pună mâna pe împărăția Mea, trebuie să Mă primească prin necazuri și suferințe.”
Capitolul VIII
8:1 Și ce preînchipuire credeți că reprezenta porunca dată lui Israel – ca oamenii care păcătuiseră să aducă un vițel, care după ce era înjunghiat, era ars, iar copiii luau cenușa, o aruncau în vase și puneau în jurul unui băț lână purpurie și isop? Iată din nou modelul crucii și al lânii purpurii; astfel copiii stropeau oamenii unul câte unul, ca să fie curățiți de păcatele lor.
8:2 Iată deci în ce fel vă vorbește El vouă cu simplitate. Vițelul Îl reprezintă pe Isus; oamenii păcătoși, care îl aduc în dar, sunt oamenii care L-au dus să fie înjunghiat. Dar acum, în fața noastră nu mai stau oameni, și slava nu mai aparține păcătoșilor.
8:3 Copiii care stropeau cu sânge sunt cei care ne-au adus vestea bună a iertării de păcate și a purificării inimii, cărora El le-a dat autoritatea Evangheliei, ca ei să o predice, fiind doisprezece la număr, ca o mărturie pentru semințiile lui Israel, care erau doisprezece.
8:4 Și, atunci, de ce erau copiii aceia trei la număr? Ca o mărturie pentru Avraam, Isaac și Iacov, care sunt mari înaintea lui Dumnezeu.
8:5 Și ce semnifică lâna de pe băț? Faptul că Împărăția lui Isus este pe cruce și că cei care vor nădăjdui în El vor trăi veșnic.
8:6 Și de ce apar și lâna și isopul deopotrivă? Pentru că zilele când vom fi salvați în împărăția Lui vor fi rele și ticăloase, iar cel al cărui trup este îndurerat este vindecat prin purificarea isopului.
8:7 Și lucrurile care s-au petrecut din această pricină ne sunt arătate nouă, dar sunt necunoscute lor, pentru că ei nu au ascultat glasul Domnului.
Capitolul IX
9:1 Cu privire la urechile noastre, El spune din nou despre felul în care ne-a circumcis inima. Prin profetul, Domnul spune: „M-au ascultat cu auzul urechilor lor”; și iarăși zice: „Cei ce sunt departe vor auzi cu urechile lor; ei vor ști ce am făcut Eu; tăiați-vă împrejur inima”[41], zice Domnul.
9:2 Din nou, El spune: „Ascultă, o, Israel, căci așa vorbește Domnul Dumnezeu tău”[42]; și Duhul Domnului a profețit iarăși: „Cine este cel care vrea să trăiască veșnic? Să asculte glasul Fiului Meu.”[43]
9:3 El spune iarăși: „Ascultă, o, cerule, și ia aminte, o, pământ, căci Domnul a spus aceste lucruri ca mărturie. Ascultați glasul Domnului, voi, conducători ai popoarelor.”[44] Din nou, El spune: „Ascultați voi, copii, la glasul celui ce strigă în pustie.”[45]
9:4 Căci pentru aceasta v-a tăiat El împrejur auzul, ca atunci când auzim cuvântul Lui, să credem; căci s-a terminat cu tăierea împrejur în care și-au pus ei încrederea. El a spus că circumcizie nu este cea făcută în carne; dar ei au încălcat porunca Lui, căci au fost amăgiți de un înger rău.
9:5 El le spune: „Domnul Dumnezeul vostru vă zice” – aici găsesc o poruncă nouă – „nu semănați între spini, ci tăiați-vă împrejur în Domnul.”[46] Și ce spune El? „«Tăiați împrejur împietrirea inimii voastre și nu vă înțepeniți grumazul. Iată», zice Domnul, «toți păgânii sunt necircumciși în prepuțul lor, dar acest popor este necircumcis în inima lui.»[47]”
9:6 Dar El vă spune: „Într-adevăr, oamenii erau circumciși ca pecete pentru ei”; dar la fel fac și sirienii, și arabii, și toți preoții idolilor. Sunt și ei parte a legământului? Căci și egiptenii practică circumcizia cu toții.
9:7 Prin urmare, voi, copii ai iubirii, învățați cu privire la aceste lucruri că Avraam, primul care a aplicat circumcizia, s-a tăiat împrejur privind înainte, prin duhul, spre Isus, după ce primise doctrinele celor trei litere.
9:8 Căci El spune: „Și Avraam a tăiat împrejur din casa lui optsprezece și încă trei sute de oameni.”[48] Ce se poate cunoaște prin aceasta? Observați că sunt menționați mai întâi cei optsprezece și apoi, după o pauză, ceilalți trei sute. Optsprezece se scrie cu literele I, zece, și H, opt; din aceste cifre avem numele Isus; și deoarece crucea are forma literei T, avea să aducă harul răscumpărător, sunt menționați și cei trei sute. Deci, el Îl arată pe Isus în cele două litere, IH, și crucea în litera T.
9:9 Cel ce a pus în noi darul întipărit al învățăturii Sale, cunoaște aceasta. Nimeni nu a primit de la mine o relatare mai adevărată decât aceasta, dar știu că voi sunteți vrednici de ea.
Capitolul X
10:1 Dar, prin ceea ce spunea Moise: „Să nu mâncați porc, nici vultur, nici șoim, nici cioară, nici vreun pește care nu are solzi”[49], el avea în gând aceste trei doctrine.
10:2 Căci, la sfârșit, le-a spus în Deuteronom: „Voi rândui în fața acestui popor poruncile Mele.”[50] Deci, porunca lui Dumnezeu nu este ca ei să nu mănânce, ci Moise vorbea în sens spiritual.
10:3 El vorbea despre porc, cu următorul înțeles: „Să nu stați cu oameni, vroia el să spună, care sunt asemenea porcilor, căci, atunci când devin destrăbălați, Îl uită pe Dumnezeul lor, dar atunci când sunt în nevoie, se gândesc la Domnul; atunci când mănâncă, porcul nu își cunoaște stăpânul, dar guiță când îi este foame, iar când primește mâncare, face din nou liniște.”
10:4 „Să nu mâncați nici vultur, șoim, uliu sau cioară.”[51] Vrea să spună să nu vă alipiți și să nu fiți ca oamenii de acest fel, care nu știu cum să-și asigure prin muncă și sudoare cele necesare lor, ci – în nedreptatea lor – pun mâna pe bunurile altora și, ca și cum ar umbla nevinovați, se uită și observă pe cine să prade, din cauza pizmei lor. Ei fac la fel ca aceste păsări, care nu își asigură hrana prin trudă, ci stau trândave, căutând cum să mănânce trupul altora, nimicind prin răutatea lor.
10:5 „Să nu mâncați”, spune el, „mreană, caracatițe sau sepie.”[52] Aici el vrea să spună să nu vă alipiți sau să nu deveniți ca acest fel de oameni, care nu sunt deloc evlavioși și care au fost deja condamnați la moarte, după cum acești pești blestemați înoată în adâncuri, fără să plutească, la fel ca alții, ci locuiesc în mâlul din adâncul mării.
10:6 Altfel, spune el, „Să nu mâncați iepure”,[53] adică să nu vă dedați la pofte împotriva firii;
10:7 „nici să nu mâncați hienă”,[54] adică să nu comiteți adulter,
10:8 „nici să nu mâncați nevăstuică”,[55] adică să nu săvârșiți cu gura voastră lucruri necurate în ceea ce privește mâncarea.
10:9 Așadar, Moise a spus aceste trei doctrine prin Duhul. Dar ei, potrivit poftelor firii lor, le-au primit ca referindu-se la mâncare.
10:10 Și David a primit cunoștința cu privire la aceleași trei doctrine și spune în mod asemănător: „Binecuvântat este omul care nu merge la sfatul celor răi”, așa cum merg peștii în întuneric, în adâncimile mării, „care nu se oprește pe calea celor păcătoși”, așa cum păcătuiesc, asemenea unui porc, cei care pretind că se tem de Domnul, „și care nu se așază pe scaunul celor care nimicesc pe alții”,[56] precum stau păsările gata de pradă. În sfârșit, aveți și o poruncă referitoare la mâncare;
10:11 dar Moise a spus: „Mâncați tot ce are copita despicată și rumegă.”[57] Ce a vrut să spună cu aceasta? Cel ce ia mâncarea îl cunoaște pe cel care îl hrănește și, încrezându-se în el, pare să se bucure. Deci el are dreptate cu privire la această poruncă. Ce înseamnă aceasta? Apropiați-vă de cei care se tem de Domnul, care umblă în legea Lui, căci L-au primit în inima lor. Stați lângă cei care vorbesc despre poruncile Domnului și le cercetează, lângă cei care știu că practicarea lor este o faptă a bucuriei și care meditează la cuvântul Domnului. Ce înseamnă cele cu copita despicată? Faptul că cel neprihănit umblă în această viață așteptând-o pe cea sfântă. Iată cât de bine a făcut Moise legile acestea;
10:12 dar cum era cu putință pentru ei să observe și să înțeleagă aceste lucruri? Dar noi, care am înțeles bine poruncile, le rostim așa cum a dorit Domnul. Din această pricină El ne-a circumcis urechile și inimile, ca să înțelegem aceste lucruri.
Capitolul XI
11:1 Să ne întrebăm, deci, dacă Domnul a vrut să ne arate dinainte lucrurile privitoare la apă și la cruce. În ceea ce privește apa, este scris, referitor la Israel, că ei nu vor primi botezul care aduce iertarea de păcate, ci vor întocmi unul pentru ei înșiși.
11:2 Prin urmare, profetul spune astfel: „Fiți uimite, o, ceruri, iar pământul să se teamă de aceasta; căci poporul acesta a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, fântâna vieții, și și-au săpat puțuri crăpate.[58]
11:3 Este muntele Meu sfânt, Sionul, o stâncă pustie? Veți fi ca puii unei păsări, care au zburat când cuibul a fost îndepărtat.”[59]
11:4 Iar profetul spune iarăși: „Voi merge înaintea ta și voi netezi munții. Voi sparge ușile de bronz și voi frânge barele de fier; îți voi da comorile ascunse și nevăzute din întuneric, ca ei să știe că Eu sunt Domnul Dumnezeu”,[60] iar El va locui în peștera înaltă a stâncii celei puternice.
11:5 Ce spune El despre Fiul? „Apa Lui este sigură. Îl veți vedea pe Împărat în gloria Lui și veți trăi în frică de Domnul.”[61]
11:6 În altul dintre profeți, El spune din nou: „Cel ce face astfel de lucruri va fi ca un pom care crește lângă un izvor de apă, își dă rodul la vremea lui și frunzele lui nu se vestejesc; tot ceea ce face va prospera.
11:7 Nu tot așa este cu cei răi; ei sunt ca praful pe care îl spulberă vântul pe suprafața pământului; de aceea, cei răi nu pot ține capul sus în ziua judecății, nici păcătoșii în adunarea celor neprihăniți: căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea celor răi duce la pieire.”[62]
11:8 Băgați de seamă cum a pus El împreună apa și crucea. Căci El vrea să spună: „Binecuvântați sunt cei care, nădăjduind în cruce, au coborât în apă.” Căci El vorbește despre o răsplată care va fi dată la vremea potrivită. El spune apoi: „Vă voi da ceea ce vi se cuvine.” Dar atunci când zice că frunzele lor nu vor cădea, vrea să spună: „Orice cuvânt care va ieși din gura ta cu credință și dragoste, va fi pentru mulți un refugiu și o nădejde.”
11:9 Și un alt profet spune: „Și pământul lui Iacov a fost lăudat dincolo de hotarele pământului.” Spunând aceasta, se referă la faptul că El va glorifica vasul care are Duhul Lui.
11:10 Și ce spune mai departe? „Un râu curgea în dreapta, pe malurile lui creșteau pomi frumoși și oricine mănâncă din ei va trăi în veac.”[63]
11:11 Prin aceasta, El vrea să spună că intrăm în apă plini de păcat și de necurăție și ieșim purtând roade în inimă, având în duhul nostru teamă și nădejde în Isus. Și oricine va mânca din pomi va trăi veșnic. Adică „Oricine, spune El, va auzi aceste cuvinte și va crede, va trăi în veci.”
Capitolul XII
12:1 În același fel, se referă la cruce în alt profet, care spune: „Când se vor împlini aceste lucruri? Domnul spune: «Când pomul se va pleca și se va ridica din nou și când va curge sânge din el.” Avem iarăși o profeție privitoare la cruce și la Cel ce va fi răstignit.
12:2 Prin Moise, El spune din nou, când Israelul era atacat de dușmani, pentru ca să le amintească atunci când luptau cu vrăjmașii că au fost eliberați din moartea pentru păcatele lor, Duhul a spus inimii lui Moise să facă forma unei cruci și a Celui ce avea să sufere, pentru că, spune El, dacă ei nu vor nădăjdui în El, vor fi veșnic atacați. Prin urmare, Moise a așezat armă lângă armă pe câmpul de luptă și, stând mai sus decât toți, și-a ridicat mâinile, și astfel a învins Israel; apoi, când le-a lăsat jos, israeliții au fost din nou măcelăriți.
12:3 Din ce cauză? Pentru ca ei să știe că nu vor fi mântuiți decât prin nădejdea în El.
12:4 În alt profet, El spune din nou: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor neascultător, care vorbește împotriva căii Mele drepte.”[64]
12:5 Moise face iarăși o altă preînchipuire a lui Isus, care Se cuvenea să sufere pentru ca alții să trăiască, preînchipuire pe care au crezut că au distrus-o când Israelul a căzut. Căci Domnul a făcut ca toți șerpii să-i muște și au murit, din moment ce Eva a încălcat porunca din cauza șarpelui, pentru ca El să îi convingă de faptul că, pentru nelegiuirile lor, ar trebui să fie dați chinurilor morții.
12:6 În cele din urmă, însuși Moise, după ce a dat poruncă să nu fie printre ei chipul cioplit sau turnat al unui zeu, a făcut el unul, ca să arate modelul lui Isus. Așadar, Moise face un șarpe de aramă, îl pune sus și cheamă poporul.
12:7 Când s-au adunat laolaltă, l-au rugat fierbinte pe Moise să se roage pentru vindecarea lor. Atunci Moise le-a spus: „Oricare din voi, când este mușcat, să vină la șarpele mort, pus pe lemn, să creadă și să spere că, deși este mort, poate să-i dea viața și, de îndată, va fi salvat; și ei au făcut astfel.”[65] În aceste lucruri vi se arată din nou gloria lui Isus, căci în El și pentru El sunt toate lucrurile.
12:8 Ce spune Moise lui Iosua, fiul lui Nun, după ce îi dăduse acest nume (căci el era profet), numai cu acest scop, pentru ca toți oamenii să audă că Tatăl a revelat toate lucrurile cu privire la Fiul, Isus?
12:9 Deci, Moise îi spune lui Iosua, fiul lui Nun, căruia el îi dăduse acest nume, când l-a trimis să iscodească țara: „Ia cartea în mâinile tale și scrie ce spune Domnul, că Fiul lui Dumnezeu, în zilele din urmă, va tăia din rădăcină întreaga casă a lui Amalec.”[66]
12:10 Iată-L din nou pe Isus, nu Fiul omului, ci Fiul lui Dumnezeu și arătat în trup. Întrucât Îl vor numi într-o zi pe Hristos fiul lui David, David însuși profețește, temându-se și înțelegând înșelăciunea păcătoșilor: „Domnul a spus Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.»”[67]
12:11 Și Isaia spune în acest fel: „Domnul I-a zis lui Hristos: Domnul meu: «Dreapta Lui am ținut-o, ca neamurile să-L asculte și puterea împăraților voi sfârâma.»”[68] Iată că David Îl numește Domn, nu fiu.
Capitolul XIII
13:1 Să ne întrebăm, deci, dacă acest popor sau cel dintâi este moștenitorul și dacă legământul este pentru noi sau pentru ei.
13:2 Auziți acum ce spune Scriptura cu privire la popoare. „Dar Isaac s-a rugat pentru Rebeca, soția lui, căci era stearpă și ea a rămas însărcinată.”[69] Apoi, „Rebeca s-a dus să Îl întrebe pe Domnul și Domnul i-a răspuns: «Două neamuri sunt în pântecele tău și două popoare înăuntrul tău; iar unul dintre neamurile acestea va fi mai tare decât celălalt și cel mai mare va sluji celui mai mic.»”[70]
13:3 Trebuie să înțelegem cine erau Isaac și Rebeca și cu privire la cine a declarat El că un neam va fi mai mare decât altul.
13:4 În altă profeție, Iacov vorbește mai clar lui Iosif, fiul său, spunând: „Iată că Domnul nu m-a lipsit de fața ta. Adu la mine pe fiii tăi, ca să-i binecuvântez.”[71]
13:5 Și el i-a adus pe Efraim și pe Manase, dorind ca Iacov să-l binecuvânteze pe Manase, care era mai mare. De aceea, Iosif l-a adus pe el lângă mâna dreaptă a tatălui său, Iacov. Dar, în Duhul, Iacov a văzut imaginea poporului care va fi în viitor. Și ce spune Scriptura? „Și Iacov și-a încrucișat mâinile și și-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, al doilea și cel mai tânăr, și l-a binecuvântat.” Iosif i-a spus lui Iacov: „Pune-ți mâna dreaptă pe capul lui Manase, căci el este fiul meu cel întâi născut.” Și Iacov i-a spus lui Iosif: „Știu, fiul meu, știu; dar cel mai mare va sluji celui mai mic, dar și acesta va fi binecuvântat.”[72]
13:6 Iată în ce fel a arătat că acest popor va fi primul și moștenitorul legământului.
13:7 De aceea, dacă a fost amintit și prin Avraam, cunoștința noastră se desăvârșește. Căci ce spune El lui Avraam, când acesta a crezut și credința i-a fost socotită neprihănire? „Iată că te-am făcut pe tine, Avraame, tatăl unor neamuri care cred în Domnul fără a fi tăiate împrejur.”[73]
Capitolul XIV
14:1 Da, dar să ne întrebăm dacă El a dat legământul pe care jurase părinților că îl va da poporului. Fără îndoială că l-a dat; însă nu au fost vrednici să îl primească, din pricina păcatelor lor.
14:2 Căci profetul spune: „Iar Moise postea pe Muntele Sinai de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, ca să primească legământul pe care Domnul îl făcuse cu poporul Lui.”[74] Și a primit de la Domnul cele două table care au fost scrise, prin Duhul, cu degetul mâinii Domnului. Când le-a primit, Moise a coborât să le dea poporului.
14:3 Și Domnul i-a spus lui Moise: „Moise, Moise, coboară repede, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, a săvârșit nelegiuirea. Moise a înțeles că ei făcuseră din nou chipuri turnate și a spart tablele din mâinile lui, și tablele legământului Domnului s-au spart.”[75]
14:4 Într-adevăr, Moise le-a primit, dar poporul nu a fost vrednic. Ascultați voi cum le-am primit noi. Moise le-a primit fiind un slujitor, dar Domnul Însuși ne-a făcut pe noi să fim poporul moștenirii, suferind de dragul nostru.
14:5 Și El S-a arătat pentru ca ei să fie făcuți desăvârșiți în păcatele lor și noi, care moștenim prin El, să primim legământul Domnului Isus, care a fost pus deoparte pentru acest scop. De aceea a venit El Însuși și ne-a răscumpărat din întuneric inimile, care erau deja irosite în moarte și date nedreptății înșelăciunii, ca să ne așeze în legământul poporului Lui.
14:6 Căci este scris că Tatăl I-a poruncit ca, răscumpărându-ne din întuneric, să pregătească pentru Sine un popor sfânt.
14:7 De aceea, profetul spune: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, Te-am chemat în neprihănire, Eu Te voi ține de mână și Te voi întări; Te-am dat ca un legământ acestei națiuni, ca o lumină pentru neamuri, să deschizi ochii orbilor, să scoți pe cei legați din lanțuri și din închisoare pe cei ce stau în întuneric.”[76] Noi știm de unde am fost răscumpărați.
14:8 Profetul spune din nou: „Iată, Eu Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului. Astfel spune Domnul, care v-a răscumpărat.”[77]
14:9 Iarăși, profetul spune: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc prinșilor de război eliberarea și orbilor căpătarea vederii, să vestesc anul de îndurare al Domnului și ziua răsplătirii, să mângâi pe toți cei ce jelesc.”[78]
Capitolul XV
15:1 Mai mult, cu privire la sabat, este scris în cele zece porunci, prin care Domnul a vorbit cu Moise față în față, pe Muntele Sinai: „Sfințiți sabatul Domnului cu mâini și inimi curate.”[79]
15:2 Și în alt loc spune: „Dacă fiii Mei vor păstra sabatul Meu, mila Mea va fi asupra lor.”[80]
15:3 El vorbește, de asemenea, despre sabatul de la începutul creației: „Și Domnul a făcut lucrarea mâinilor Lui în șase zile, a terminat în a șaptea zi și S-a odihnit în ea și a sfințit-o.”[81]
15:4 Gândiți-vă, copiii mei, ce semnifică aceste cuvinte: „A terminat-o în șase zile.” Ele însemnă că, în șase mii de ani, Domnul va pune capăt tuturor lucrurilor, căci la El o zi este ca o mie de ani. Și El Însuși mărturisește astfel, spunând: „Iată, astăzi o zi va fi ca o mie de ani.”[82] De aceea, copiii mei, în șase zile, adică în șase mii de ani, toate lucrurile se vor sfârși.
15:5 Iar cuvintele: „S-a odihnit în a șaptea zi” înseamnă că, după venirea Fiului Său, care va pune capăt vremii Celui rău, îi va judeca pe cei răi și va schimba soarele, luna și stelele, Se va odihni apoi în a șaptea zi.
15:6 Și El spune mai departe: „Să o sfințești, cu mâinile și cu inima curată.”[83] Cine deci poate sfinți ziua pe care Domnul a sfințit-o, dacă nu are inima pură? Noi am fost amăgiți cu privire la toate lucrurile.
15:7 Iată că atunci vom putea într-adevăr să ne odihnim și să o sfințim; atunci când chiar noi înșine, fiind îndreptățiți și după ce vom fi primit promisiunea, când nedreptatea nu va mai exista, ci toate lucrurile sunt făcute noi de către Domnul, atunci noi vom putea să o sfințim, după ce noi înșine am fost sfințiți mai întâi.
15:8 Și, mai departe, El le spune: „Nu pot suferi lunile voastre noi și sabaturile voastre.”[84] Să vedem acum ce vrea să spună. Sabaturile de acum nu-Mi sunt plăcute, dar cel pe care l-am făcut Eu este și cel în care, după ce voi duce la bun sfârșit toate lucrurile, voi începe a opta zi, care este începutul altei lumi.
15:9 De aceea ținem ziua a opta ca pe o zi a bucuriei, în care Isus a înviat din morți și, după ce S-a arătat, S-a înălțat la cer.
Capitolul XVI
16:1 Mai mult, vă voi spune în legătură cu templul, cum acești oameni nefericiți au fost amăgiți să-și pună speranțele în clădiri, ca și cum ar fi fost locuința lui Dumnezeu, și nu în Dumnezeu, care i-a făcut.
16:2 Căci ei L-au consacrat în templu aproape după același model ca și neamurile. Dar ce spune Domnul, lipsind fapta lor de valoare? Ascultați: „«Cine a măsurat cerul cu palma sau pământul cu cotul lui, nu Eu?» spune Domnul. „«Cerul este tronul Meu, iar pământul așternutul picioarelor Mele. Ce casă veți construi pentru Mine și care va fi locul Meu de odihnă?»”[85] Ați văzut că speranța lor era zadarnică.
16:3 El spune mai departe: „Iată că cei care au dărâmat templul acesta îl vor zidi din nou.”[86]
16:4 Și așa s-a întâmplat, căci templul a fost distrus în război de dușmanii lor, dar acum ei înșiși și slujitorii dușmanilor lor îl vor reconstrui.
16:5 Și a fost din nou arătat felul în care templul și poporul lui Israel va fi dat în mâinile vrăjmașilor lor. Căci Scriptura spune: „Și în zilele din urmă Domnul va izbăvi oile pășunii Lui, iar staulul și turnul lor va fi dat spre nimicire”; și s-a întâmplat așa cum spusese Domnul.
16:6 De aceea, să ne întrebăm dacă va fi vreun templu al lui Dumnezeu. Este, acolo unde El Însuși declară că îl va face și îl va desăvârși. Căci este scris: „Și atunci când săptămâna se va încheia, templul lui Dumnezeu va fi construit glorios în numele Domnului.”
16:7 Așadar, găsim că există un templu. Cum va fi el construit atunci în numele Domnului? Învățați. Înainte să credem în Dumnezeu, locuința inimii noastre era depravată și slabă, fiind în adevăr un templu zidit de mâini omenești. Căci era plin de idolatrie și o locuință a demonilor, pentru că făceam lucruri împotriva lui Dumnezeu;
16:8 dar va fi zidit în numele Domnului. Fiți atenți: „pentru ca templul lui Dumnezeu să fie zidit în mod glorios”. Dar în ce fel? Învățați: pentru că am primit iertarea de păcate și am nădăjduit în numele Domnului, am fost înnoiți, fiind creați din nou pe de-a-ntregul. De aceea, Dumnezeu locuiește cu adevărat în noi, ca într-o locuință.
16:9 Cum? Cuvântul credinței Lui, chemarea promisiunii Lui, înțelepciunea orânduirilor Sale, poruncile doctrinei Lui, El Însuși profețind în noi și locuind în noi. Nouă, celor robiți de moarte, El ne deschide poarta templului, care este gura Lui, și, dându-ne pocăința, ne conduce în templul cel nesupus putrezirii.
16:10 Căci cel care dorește să fie mântuit nu privește la om, ci la Cel care locuiește și vorbește în el, minunându-se că nu a mai auzit niciodată asemenea cuvinte din gura Lui sau nici măcar nu a dorit să-L audă vorbind. Acesta este templul spiritual, clădit de Domnul.
Capitolul XVII
17:1 Cât este cu putință să vă arăt aceste lucruri cu simplitate, în mintea și sufletul meu nădăjduiesc să nu fi omis niciunul din lucrurile care țin de mântuire;
17:2 căci dacă vă scriu cu privire la lucrurile care sunt aproape sau la cele care vor fi în viitor, nu le-ați putea înțelege, căci sunt ascunse în pilde. De aceea aceste lucruri sunt astfel.
Capitolul XVIII
18:1 Să trecem acum la un alt fel de cunoștință și de instruire. Există două căi de instruire și autoritate: una este cea a luminii, cealaltă, cea a întunericului. Dar este o mare diferență între cele două. Asupra uneia din ele sunt desemnați ca luminători îngerii lui Dumnezeu, peste cealaltă, îngerii lui Satan;
18:2 de o parte este Cel care este Domn din veșnicie în veșnicie, de cealaltă este stăpânitorul lumii, care zace acum în răutate.
Capitolul XIX
19:1 Acum, calea vieții este aceasta: dacă dorește cineva să ajungă la locul hotărât, să se grăbească prin faptele lui. Cunoștința de a umbla în calea aceasta, care ne este dată nouă, este astfel:
19:2 Să-L iubești pe Cel ce te-a creat, să te temi de Cel ce te-a plămădit, să-L glorifici pe Cel care te-a răscumpărat din moarte. Să ai o inimă modestă și un duh bogat; să nu te apropii de cei care merg pe calea morții. Să urăști tot ce nu este plăcut lui Dumnezeu; să urăști fățărnicia; să nu părăsești poruncile Domnului.
19:3 Să nu te înalți pe tine însuți; să fii smerit în toate lucrurile. Să nu asculți sfatul cel rău împotriva aproapelui tău; să nu lași mândria să intre în sufletul tău.
19:4 Să nu curvești, să nu preacurvești,[87] să nu te corupi băieți. Să nu lași Cuvântul lui Dumnezeu să fie denaturat. Nu permite nimănui să judece păcatele altuia. Fii blând, liniștit; să tremuri la cuvintele pe care le-ai auzit. Să nu porți în tine răutate împotriva fratelui tău.
19:5 să nu te îndoiești cu privire la niciun lucru. „Să nu iei în deșert numele Domnului.”[88] Să-ți iubești aproapele mai presus de tine însuți; să nu ucizi un copil prin avort sau după ce s-a născut. Să nu-ți îndepărtezi mâna de fiul sau de fiica ta, ci învață-i din tinerețe teama de Domnul.
19:6 Să nu poftești bunurile aproapelui tău; să nu fii cămătar. Să nu-ți lipești sufletul de cel mândru, ci de cel umil și drept. Primește necazurile care vin ca pe niște binecuvântări, știind că nimic nu se întâmplă fără Domnul.
19:7 Să nu ai două fețe sau o vorbire cu două înțelesuri, căci vorbirea aceasta este cursa morții. Să te supui stăpânilor tăi ca chipului Domnului, cu rușine și teamă. Să nu poruncești cu amărăciune slujitorului tău și slujnicei tale, care nădăjduiesc în același Dumnezeu ca și tine, ca nu cumva să se întâmple să încetezi să te mai temi de Domnul, care este deasupra voastră, a amândurora. Căci El nu a venit să-i cheme pe oameni uitându-Se la fața lor, ci i-a chemat pe cei pe care îi pregătise Duhul.
19:8 Să faci parte vecinului tău din toate lucrurile și să nu spui că acestea îți aparțin. Căci, dacă veți fi tovarăși cu privire la lucrurile nepieritoare, cu cât mai mult ar trebui să fiți în cele pieritoare? Nu fi grabnic la vorbire, căci gura este o cursă a morții. Atât cât poți, să fii curat la suflet.
19:9 Să nu-ți întinzi mâna pentru a primi și să nu o tragi înapoi când este vorba să dai. Să iubești, ca pe lumina ochilor,[89] pe cel care îți vorbește Cuvântul Domnului.
19:10 Să-ți amintești zi și noapte de ziua judecății; să-i cauți în fiecare zi pe sfinți.
19:11 Să nu ai îndoieli când dăruiești și să nu cârtești atunci când dai. Dă tuturor celor ce îți cer și vei ști cine este cel care răsplătește. Să ai grijă de ceea ce ai primit, fără să adaugi și fără să iei din aceste lucruri.[90] Să urăști până la capăt pe omul rău și să judeci cu dreptate.[91]
19:12 Să nu faci dezbinări, ci să faci pace, aducându-i împreună pe cei ce sunt potrivnici. Să-ți mărturisești păcatele. Să nu mergi să te rogi având conștiința încărcată. Acesta este felul de viață pe care trebuie să îl aveți – fie lucrând prin vorbele voastre, sfătuind, punând în practică salvarea sufletelor prin Cuvânt, fie lucrând cu mâinile voastre pentru răscumpărarea păcatelor voastre.”
Capitolul XX
20:1 Dar calea întunericului este necinstită și plină de blesteme, căci este calea morții veșnice și a pedepsei, și pe ea se află lucrurile care nimicesc sufletul: idolatria, obrăznicia, puterea mândriei, fățărnicia, inima împărțită, adulterul, uciderea, violul, trufia, încălcarea poruncilor, înșelăciunea, răutatea, impunerea propriei voințe, vrăjitoria, magia, invidia, lipsa fricii de Dumnezeu.
20:2 Aici se află prigonitorii binelui, cei ce urăsc adevărul și iubesc minciuna, cei ce nu cunosc răsplata neprihănirii, cei care nu se alipesc de ceea ce este bine sau de judecata dreaptă, cei care nu îngrijesc de văduvă și de orfan, cei care nu se trezesc pentru frica de Domnul, ci pentru rău, cei de care blândețea și răbdarea sunt îndepărtate, „cei care iubesc lucrurile deșarte”,[92] „cei care umblă după răsplată”,[93] cei care nu arată milă celui sărac, cei care nu îl sprijină pe cel care este în necaz, cei care se grăbesc să vorbească răul, cei care nu Îl cunosc pe Cel ce i-a făcut, ucigașii de copii, cei care corup creaturile lui Dumnezeu, cei care întorc spatele săracului și îl apasă pe cel năpăstuit, apărătorii celor bogați, judecătorii nedrepți ai celor săraci, păcătoșii în toate lucrurile.
Capitolul XXI
21:1 De aceea, este drept ca cel ce a învățat poruncile Domnului, toate cele care au fost scrise mai dinainte, să umble în ele. Căci cel care face aceste lucruri va fi glorificat în împărăția lui Dumnezeu, dar cel care alege lucrurile contrare va pieri împreună cu faptele lui. Pe baza acestor lucruri va avea loc învierea; la fel și răsplata.
21:2 Le cer acelora care sunt cu vază între voi, dacă vreți să primiți un sfat prietenesc din partea mea, păstrați-i lângă voi pe cei față de care puteți face ce este cinstit. Nu pregetați să faceți astfel.
21:3 Ziua când totul va pieri, împreună cu Cel rău, este aproape. Domnul este aproape și răsplata Lui, de asemenea.
21:4 Vă cer din nou și din nou: fiți buni legiuitori pentru voi înșivă și buni sfetnici. Fiți buni sfătuitori unii altora; scoateți din mijlocul vostru toată fățărnicia
21:5 și fie ca Dumnezeu, care conduce întreaga lume, să vă dea înțelepciune, știință, cunoașterea poruncilor Lui și răbdare.
21:6 Dumnezeu să vă învețe cu privire la ceea ce Domnul cere de la voi și lucrați astfel încât să fiți găsiți mântuiți în ziua judecății.
21:7 Dar dacă este vreo aducere aminte a ceea ce este bun, amintiți-vă de mine când faceți aceste lucruri, pentru ca atât dorința, cât și vegherea voastră să se întoarcă spre bine.
21:8 Vă rog fierbinte aceste lucruri și le cer ca un hatâr. Atâta vreme cât în voi este un vas bun, nu dați greș în aceste lucruri, ci căutați-le fără încetare și împliniți toate poruncile, căci aceste lucruri sunt vrednice.
21:9 De aceea am fost și mai nerăbdător să vă scriu, atât cât am putut, ca să vă fac bucuroși. Rămâneți cu bine, copii ai iubirii și păcii. Dumnezeul gloriei și al harului să fie cu duhul vostru. Amin.
[1] Hadrian (Publius Aelius Hadrianus Augustus, 76-138 d.Hr.) a fost împărat roman între anii 117-138.
[2] Versiunea în limba engleză este disponibilă la adresa www.earlychristianwritings.com/text/barnabas-lightfoot.html.
[3] Isaia 1:11-14
[4] Ieremia 7:21-22
[5] Zaharia 8:17
[6] Psalmul 51:17
[7] Text necunoscut, pe care o notă marginală o explică aşa: Psalmul 50 şi Apocalipsa lui Adam.
[8] Isaia 58:4-5
[9] Isaia 58:6-10
[10] Daniel 7:24
[11] Daniel 7:7-8
[12] Exodul 31:18, 34:28
[13] Deuteronomul 9:12, Exodul 32:7
[14] Isaia 5:21
[15] Matei 26:31, Zaharia 13:6
[16] Psalmul 22:20
[17] Psalmii 22:17, 119:120
[18] Isaia 50:7
[19] Isaia 50:8-9
[20] Isaia 28:16, 1 Petru 2:6
[21] Psalmul 118:22
[22] Psalmul 118:23
[23] Psalmul 22:16
[24] Psalmul 118:12
[25] Psalmul 22:18
[26] Isaia 3:9
[27] Exodul 33:1, 3; Leviticul 20:24
[28] Geneza 1:26
[29] Geneza 1:28
[30] Matei 19:30, 20:16
[31] Exodul 33:1, 3
[32] Ezechiel 11:19, 36:26
[33] Psalmul 42:2
[34] Psalmul 22:25
[35] Geneza 1:28
[36] Leviticul 23:29
[37] Text necunoscut.
[38] Leviticul 16:7, 9
[39] Text necunoscut.
[40] Leviticul 16:8
[41] Isaia 33:13
[42] Ieremia 1:2
[43] Exodul 15:26
[44] Isaia 1:2
[45] Isaia 40:3
[46] Ieremia 4:3-4
[47] Ieremia 9:25
[48] Geneza 17:23, 14:14
[49] Leviticul 11, Deuteronomul 14
[50] Deuteronomul 4:1, 5
[51] Leviticul 11:13-16, Deuteronomul 14:13
[52] Leviticul 11:10
[53] Leviticul 11:6, Deuteronomul 14:7
[54] Text necunoscut.
[55] Leviticul 11:29
[56] Psalmul 1:1
[57] Deuteronomul 14:6
[58] Ieremia 11:11-12
[59] Isaia 16:1-2
[60] Isaia 45:2-3
[61] Isaia 33:16-17
[62] Psalmul 1:3-6
[63] Ezechiel 47:2, 12
[64] Isaia 65:2
[65] Numeri 21:8-9
[66] Exodul 17:14
[67] Psalmul 110:1
[68] Isaia 45:1
[69] Geneza 25:21
[70] Geneza 25:22-23
[71] Geneza 48:11, 9
[72] Geneza 48:14, 18-19
[73] Geneza, cap. 17
[74] Exodul 24:18, 31:18
[75] Exodul 32:7, Deuteronomul 9:12, 17
[76] Isaia 42:6-7
[77] Isaia 49:6-7
[78] Isaia 61:1-2
[79] Isaia 20:8, Deuteronomul 5:12, 15
[80] Ieremia 17:24-25
[81] Geneza 2:2-3
[82] Psalmul 90:4
[83] Exodul 20:8
[84] Isaia 1:14
[85] Isaia 40:12, 66:1
[86] Isaia 49:17
[87] Deuteronomul 5:18
[88] Exodul 20:7, Deuteronomul 5:11
[89] Deuteronomul 32:10
[90] Deuteronomul 12:32
[91] Deuteronomul 1:16, Proverbe 31:9
[92] Psalmul 4:2
[93] Isaia 1:23
