Reforma în expresia sa Elveţiană a luat forme diferite decât Reforma Germană Lutherană. Reforma Zwingliană era de limbă Germană deasemenea, însă după cum vom vedea, drumul spre reformă a fost diferit pentru Zwingli decât pentru Luther.
Ulrich Zwingli şi Zurich
Viaţa Timpurie
Ulrich (sau Huldrych sau Huldreich) Zwingli s-a născut pe data de 1 Ianuarie 1484, în Wildhaus, Elveţia. Tatăl său a fost un ţăran liber şi un magistrat. Cadourile şcolare timpurii l-au făcut să fie trimis la şcoală, în special la Basel, el învăţând să iubească clasicii. El s-a ataşat de învăţătura Umanistă ce trecea atunci prin Europa.
El a fost invitat să devină preot la Glarus în anul 1506. El învăţa să fie un iubitor de Scriptură, însă nu atât de mult ca să fie luat drept exemplu. Atât aici cât şi la următoarea sa sarcină, el a fost cunoscut pentru atracţia faţă de doamne. În această vreme el s-a implicat în treburi militare, observând în prim plan practica Elveţiană de a deveni soldaţi mercenari pentru puteri străine (inclusiv papa), această practică distrugând moralul naţiunii şi omorându-i toţi tinerii. El a început să predice împotriva acestei practici.
În anul 1516 el a luat o poziţie într-un oraşul pelerin Einsiedeln, unde a avut multă influenţă. Existau mereu vizitatori dinafara oraşului, iar mănăstirea de acolo avea o bibliotecă excelentă pentru continuarea studiilor sale. El a început să studieze Greaca. El era acum un reformator moderat în stilul lui Erasmus, îndreptându-i pe oameni spre Hristos şi departe de abuzurile Bisericii. Însă el nu era încă un reformator Protestant.
Începuturile ca Reformator
În Glarus el a început să fie observat de mulţi din acea parte a Elveţiei, iar în 1518 el a fost invitat la Zurich pentru a deveni “preotul oamenilor” la Marea Catedrală. El a ajuns în oraş cu anunţul că va începe să predice din Evanghelia după Matei. Aceasta a fost plecare de la cititul fragmentat al Scripturii ce a avut succes în Biserica medievală. După Matei, el a predicat din Acte, iar apoi şi-a îndreptat atenţia spre epistolele lui Pavel.
În anul 1519, un val de molimă şi introducerea scrierilor lui Luther în Elveţia, l-au adus pe Zwingli la o înţelegere mai clară a misiunii sale. El a devenit mai îndrăzneţ în denunţarea sa nu doar a abuzurilor, ci şi a practicilor false pe care simţea el că tăiau din adevăratul Creştinism.
În anul 1552 a venit o adevărată pauză cu păcatul. Un grup de oameni s-au adunat la casa tipografului întru Miercuri Cenuşie (începutul Postului mare pentru Protestanţi), şi au mâncat cârnaţi. Era o masă ceremonială de legi ce a fost adusă special din pricina învăţăturii lui Zwingli. Aceste era prezent, însă nu a mâncat carne, deşi a predicat în favoarea mâncării, trei săptămâni mai târziu.
Consiliul Oraşului a întemniţat mai mulţi mâncători de carne şi a iniţiat o anchetă despre subiectul ospeţelor, multe scrieri zburând înainte şi-napoi. Consiliul a anunţat o dispută în Ianuarie 1523. Între timp ei au interzis ospeţele. Zwingli a scris “67 de Concluzii” ca bază pentru dispută, apărându-le împotriva reprezentantului episcopilor din Contance, la întâlnire. Consiliul, probabil înainte stabilit, a decretat ca după dispută, Zwingli să continue să predice “Evanghelia şi Scripturile sacre şi pure, până când este instruit altceva. Mai mult, toţi preoţii oamenilor, curaţii şi predicatorii din oraşele şi teritoriile lor, trebuie să nu predice altceva decât ce poate fi dovedit prin Evanghelie şi Scriptui…” (Hillerbrand, The Reformation, p. 143)
În Octombri 1523, a luat loc a doua dispută, cu rezultate mai avansate. Aceasta era cu adevărat o vreme Reformatoare pentru Zurich. Consiliul a respins relicvele şi imaginile, deasemenea şi cântatul în biserică. Consiliului i-a luat opt luni să înlăture imaginile din biserici.
De Paşte, în anul 1525, prima comuniune Protestantă a fost ţinută. “Urmând îndeaproape ritualul Bisericii Creştine primitive, Zwingli şi-a luat locul la capul unei mese simple ce era acoperită cu o pânză albă şi pe care se afla cupele Comuniunii şi farfurii de lemn. După rugăciune şi citirea cuvintelor Germane despre instituţie şi pasaje Scripturale, Zwingli şi asistenţii săi au rupt pâinea şi vinul şi au împărţit aceste simboluri sacre mulţimii” (Grimm, p. 153).
În anul 1522, opt slujitori din Zurich au aplicat la episcopul din Constance pentru permisiunea de a se căsătorii. Aceasta a fost respinsă, însă cununia a început, iar Zwingli şi-a luat o nevastă în secretîn acel an. Pe data de 2 Aprilie 1524, Zwingli a anunţat public mariajul.
În 1525, dificultăţile cu Creştinii ce doreau să continue au ajuns la sfârşit. În acel an, rebotezarea adulţilor a luat loc pentru prima dată în Zurich. Conrad Grebel, un fost admirator de-al lui Zwingli, l-a botezat pe preotul Geroge Blauriock. Blaurock a botezat apoi micul grup. În Martie 1526, rebotezarea adulţilor era o crimă capitală în Zurich, patru persoane fiind executate. Părinţii care nu vroiau să-şi boteze copiii, erau izgoniţi de pe teritoriu.
Dificultăţi Politice şi Moartea lui Zwingli
În anul 1530. reformele Zwingliene s-au răspândit în Elveţia şi în sudul Germaniei. Însă nu toată Elveţia I s-a alăturat lui Zwingli. Aşa numiţii cantoni ai Pădurii, inima originală a vechii Elveţii, au rezistat şi şi-au reafirmat vechea credinţă Catolică. În această perioadă, reforma religioasă era o problemă politică, aşadar cantonii Protestanţi au organizat o alianţă. Cantonii Catolici s-au aliat cu Austria.
În 1529 a venit, după cum a văzut, colocviul Marburg, la care Zwingli şi Luther au eşuat să ajungă la o înţelegere legată de Eucarist. Neînţelegerile religioase au dus la defragmentarea politică. Protestanţii nu au reuşit să se unifice din punct de vedere militar, decât dacă se unificau teologic. Elveţienii erau lăsaţi de izbelişte, însă continuau să aplice presiuni asupra cantonilor din pădure, inclusiv o blocadă, cu credinţă că obţin un avantaj. Însă în anul 1531, cantonii au atacat. La bătălia de la Cappel, pe data de 11 Octombrie 1531, oamenii din Zurich au fost înfrânţi, iar Zwingli, în armură militară, a fost ucis. Hillerbrand spune:
Însă a murit mai mult la Cappel decât Zwingli şi soldaţii. Din punct de vedere militar, bătălia a fost o treabă semnificativă, însă politic a fost cel mai important. Pentru prima dată, problemele nerezolvate ale religiei erau rezolvate pe câmpul de luptă – un eveniment trist ce s-a repetat iar şi iar de-alungul secolului următor. La Cappel, Protestanţii au fost învinşi de Catolici. Toată Europa a asistat ca spectatori. Când pacea a fost încheiată, înaintarea noii credinţe Protestante din Elveţia a fost oprită. Protestantismul nu a trebuit să se retragă, însă a fost ţinut în frâu ca să nu mai înainteze, astfel pierzându-şi şansa de a împrăştia Reforma prin confederaţia Elveţiană. Elveţia a fost împărâită în două tabere religioase. Acest lucru a umbrit viitorul, deoarece această diviziune avea să fie soarte Germaniei, şi a Europei. (Hillerbrand, The Reformation, p. 109)
Teologia şi Influenţa lui Zwingli
Împărtăşania
Doctrina lui Zwingli despre Împărtăşanie s-a diferenţiat de cea a lui Luther, după cum am văzut în lecţia lui Luther. Ei au încercat, însă au eşuat, să-şi rezolve problemele la Colocviul Marburg. Zwingli a respins nu doar doctrina transubstinenţei (Trupul şi sângele lui Hristos înlocuind pâinea şi vinul), ci deasemenea şi Prezenţa Reală susţinută de Luther (Trupul şi sângele lui Hristos sunt prezente în şi împreună cu pâinea şi vinul, ce rămâne pâine şi vin).
În schimb, el a crezut că Împărtăşania era un memorial sau o amintire a morţii lui Hristos ce creştea credinţa credincioşilor (“Deoarece cât timp mănânci această pâine şi bei din acest pocal, proclami moartea Domnului până la întoarcerea sa,” 1 Cor 11:26). Cân Isus a rupt pâinea şi a spus: “Acesta este trupul meu,” Zwingli a crezut că este absurd de a crede că trupul său era prezent în pâine, de vreme ce Isus a stat înaintea lor fiu şi le-a vorbit. Similar, Isus este acum în mod fizic în Rai, după ce s-a ridicat cu trupul său, iar cât timp umple pământul ca Dumnezeu mereu, trupul său rămâne un trup uman, nefiind omniprezent.
Această diferenţă nu a fost niciodată rezolvată, iar cât timp Calvin a putut să se mişte oarecum spre poziţia Lutherană, diferenţa a rămas că Lutheranii credeau în Prezenţa Reală, de vreme ce Calviniştii nu.
Anabaptiştii
Anabaptiştii ca mişcare sunt probabil mai vechi decât Reforma, de vreme ce ei au preluat căi de a-l privi pe Hristos şi viaţa Creştină, ce era foarte prezente în grupurile medievale. Ei sunt versiunea Protestantă a sectelor medievale, ce au fost persecutate de Roma, doar că acum se ridică pe pământurile Protestante.
Aduceţi-vă aminte că Reformatorii obişnuiţi şi Roma s-au înţeles asupra unui lucru: există o singură Biserică, aceasta fiind de a găsi expresia ca un singur curp în orice locaţie. Acest lucru îi induce în eroare deseori pe Protestanţi, care cred că libertatea conştiinţei se ridică din Martin Luther. Luther a dorit întradevăr libertate şi conştiinţă, însă el s-a referit la faptul că fiecare credincios nu ar trebui să fie sub puterea episcopilor Romani şi a Papei, atunci când citeau Biblia, care este cuvântul lui Dumnezeu. Însă nici Luther, nici Zwingli sau Calvin nu au avut vreo intenţie asupra existenţei a mai mult o biserică în juristicţia locală. În schimb, conducătorii – fie ei Prinţi, Duci sau corp republican – trebuiau câştigaţi de partea Reformei prin predică, iar apoi conducătorii (dacă erau buni Creştini) aveau grijă de reformarea bisericii din zonă.
La pacea din Augsburg din 1555, ce a câştigat în sfârşit toleranţa Lutheranismului în Imperiu, conceptul de cuius regio, eius religio (“a cui religie, religia lui”) a fost făcut standard legal. Fiecare parte a Imperiului putea avea o singură religie, fie evanghelică sau Romano Catolică. Măcar se spunea că dacă o persoană nu era de acord cu religia conducătorului său, ea avea dreptul să migreze într-o regiune ce practica propria religie. Din nou, existau doar două religii legale, iar în fiecare regiune trebuia să existe doar una.
Acest lucru fiind adevărat, putea exista doar un răspuns pentru răsărirea mişcării Anabaptiste într-o regiune Protestantă (sau Catolică). Trebuia eliminată. Unele localităţi au ales să impună doar o pedeapsă medie de expulzare, însă multe au impus pedeapsa cu moartea. Doar foarte puţine locuri, ca Strasbourg, au încercat sp găsească o soluţie mai umană pentru această problemă.
Creştinismul “Reformat”
Zwingli a fost primul exemplu de reformator Elveţian, iar el a fost un Elveţian German, nu un Francez ca John Calvin. Existau diferenţe! Fără doar şi poate, chiar dacă numele lui Calvin va fi conectat mereu la Reforma Creştină, Zwingli a fost cel mai de seamă. El a fost prima figură publică ce a respins Prezenţa Reală; el a fost primul ce a adus influenţe “Puritane” şi a reformat toate ceremoniile existente. “Wittenberger ar admite orice nu a respins Biblia; Zwingli a respins orice Biblia nu a prescris” (Shelley, p. 250). În multe moduri, Lutheranismul a fost definit prin justificarea credinţei, ce l-a limitat, însă Creştinismul Reformat a fost definit prin aderenţa la Scriptură. Tipul Creştinismului pe care Zwingli l-a descoperit în Biblia, a devenit, deşi mult mai variat, credinţa celor mai mulţi dintre Protestanţi. Prin Zwingli şi apoi Calvin, teologia Reformei a devenit cea mai mare ramură a Protestanismului, chiar dacă fragmentată în mai mult mişcări. Când s-a combinat cu tulpinile Moraviene/Wesleyene, şi a renunţat la dragostea pentru biserica de stat Constantiniană, a devenit un Evanghelicalism modern în toată puterea cuvântului.
