Reforma Protestantă
Introducerea Reformei
Obiective
Vom încerca să definim Reforma Protestantă. Vom scoate în evidenţă mişcările, oamenii şi doctrinele principale ce formează Reforma. În timpul pe care îl avem, putem introduce şi evidenţia articolul, putem petrece două clase asupra fiecărui caracter sau mişcare importantă, şi vom încerca să privim peste perioada post-Reformatoare şi să facem lăgatura cu statutul Bisericii de astăzi, şi pentru cu biserica noastră locală. În mod regretabil, de vreme ce predăm din perspectiva Protestantă, iar timpul este limitat, vom explora rar istoria bogată a Catolicilor sau Contra-Reformei, şi vom găsi această limitaţie tot mai des în timp ce ne apropiem de perioada modernă. Este dificil pentru Protestanţii evanghelici moderni să se auto-identifice în tradiţia Protestantă, din cauza ignoranţei noastre faţă de istorie şi anti-intelectualism. Încercarea într-o Şcoală de Duminică de a urma istoria Catolică sau Ortodoxă în perioada modernă, este peste puterile mele.
Ce este Reforma?
Reforma este mişcarea istorică, începută în anul 1577, ce a rupt unitatea instituiţională a bisericii din Vestul Europei şi a stabilit a treia mare ramură a creştinismului, numită Protestanism, ce era şi este centrată asupra autorităţii absolute şi suficiente a Bibliei şi justificaţiei credinţei.
Alţi termeni importanţi
Reformator:
Acest termen se referă la liderii revoltei împotriva Catolicismului. Luther, Zwingli, Calvin, Knox, Bucer, Cranmer şi alţii ca ei ce merită titlul, la fel ca şi Anabaptiştii, ca de exemplu Menno Simons.
Protestant:
Orice membru din grupul original ce a protestat împotriva Bisericii Catolice şi s-a separat de ea, şi orice membru din acel grup de biserici sau descendenţii lor moderni. Termenul a fost pentru prima dată folosit în 1529, atunci când un grup de nobili Germani au protestat la Cina lui Speyer.
Lutheran:
Un memberu al bisericilor ce s-au format din adepţii originali ai lui Luther.
Reformat:
Un memberu al bisericilor ce s-au format din din Protestanţii non-Lutherani ca Knox, Calvin, Bucer.
Reformatori magistrali:
Reformatorii ce au crezut că magistratura civilă ar trebui întărită cu religia corectă. Nu exista nicio diferenţă în acest punct între Reformatorii magistrali şi Romano Catolici.
Anabaptist:
Un memberu al Reformei radicale – cei ce au mers peste reformatorii magistrali şi au restricţionat botezul doar la credincioşii adulţi. Acest lucru a implicat deasemenea că nu oricine pute fi Creştin. Aşadar, guvernul era afară din peisaj şi nu-i putea folosi pe Creştini pentru a impune adevărata religia asupra celorlalţi. Creştinii nu trebuie să participe într-un guvern civil.
Ce părere trebuie să avem despre Reformă?
Religioasă
Este normal ca în bisericile evanghelice să fie prezentată Reforma ca o simplă recuperare a adevărului Bibliei după sute de ani de predici false, ce au crescut pe perioada evului mediu. Dintr-o perspectivă religioasă, există multe lucruri demne de laudă la această viziune. Nicicând înainte au existat atât de mulţi oameni ce au fost aduşi pentru a învăţa şi citi din Biblie ei înşişi. Rareori înainte a fost bunăvoinţa Domnului atât de magnifică faţă de abilitatea omului. Oamenii s-au întors de la pelerinaje şi indulgenţe spre o simplă venerare a lui Dumnezeu şi s-au bazat pe bunăvoinţa sa, în totalitate. Iar rezultatele acelui adevăr au avut un impact puternic în societăţi, şi au creat un nou tip de oameni – cetăţeni dinamici, ale căror lucrări de etică au schimbat Europa şi bisericile ce au râspândit Evanghelia pe tot globul.
Augustiniană
O interpretare teologică a Reformei spune că era ultima dintre tensiunile teologia Romano Catolică, personificată în marele părinte al teologiei Vestice, Augustine (354-430). Augustin a solidificat fundaţiile veneraţiei medievale pentru “sfânta biserică mamă,” însă
… Augustin era atât fondatorul Romano Catolicismului şi autorul dictrinei bunăvoinţei, ce a atras un efort constant din partea Romano Catolicismului de a o neutraliza, şi care defapt ori a fost neutralizată de, sau va neutraliza, Romano Catolicismul. Doi copii s-au zbătut în pântecele minţii sale. Nu există nicio îndoială asupra copilului preferat de inima sa. Doctrina sa despre Biserică a primit-o de la predecesorii săi, şi i-a dat doar precizia şi vitalitatea de care avea nevoie pentru a persista. Doctrina sa despre bunăvoinţă era doar a sa: reprezenta centrul fiinţei sale… era inevitabil, dacă timpul ar fi permis, ca doctrina sa moştenită a Bisericii, cu toate implicaţiile sale, să cadă înaintea sa, iar Augustin ar fi lăsat moştenire Bisericii, nu probleme, ci un sistem perfect funcţional al religiei evanghelice… Problema pe care Augustin a lăsat-o moştenire Bisericii drept soluţie, Biserica avea nevoie de o mie de ani pentru a o rezolva. Însă chiar şi aşa, Augustin a fost cel care ne-a dat Reforma. Deoarece Reforma, considerată din punct de vedere interior, a fost triumful doctrinei lui Augustin despre bunăvoinţa asupra doctrinei Bisericii. (Warfield, Calvin and Augustine, 321-22)
Naţionalistă
Necredincioşii au căutat alte motive pentru succesul Reformei şi locul său în istorie. Era de bun simţ de a arătat că Luther le-a dat prinţilor Germani armele de care aveau nevoie pentru a duce lupta împotriva Papei, pentru putere. Aceste lucruri s-au repetat şi în alte ţări, printre care şi Reforma lui Henry VIII atunci când a divorţat. Este adevărat că progresul reformei era legat în multe moduri de politică, la fel cum erau adevărate şi orice întrebări religioase încă de pe vremea lui Constantin. Este adevărat că în puncte critice, diferiţi Reformatori au cerut protecţia şi adevărul Senatului (fie că erau aleşi ai Sfântului Imperiu Roman ori consilieri ai oraşului). Însă acesta era modul în care funcţiona religia înainte. Datoria de a arăta incoerenţa Biblică în aceste afaceri le-a rămas Anabaptiştilor, iar Reformatorii nu erau deobicei pregătiţi pentru a reforma atât de mult. Însă integritatea mesajului a rămas. Şi nu a fost niciodată compromis de dragul puterilor naţionaliste. A fost de datoria statului secular pentru a ţine Evanghelia în frâu, nu invers.
Evanghelistă
“O versiune mai sofisticată a ceea ce ar putea fi numit cont patologic al Catolicismului de la sfârşitul evului mediu, este asociat în special cu istoricul Jean Delumeau, care a schiţat descoperirile colective ale unui grup de istorici sociologişti Francezi ai religiei. În această percepţie, Europa medievală târzie, în special pe pământurile sale rurale, a rămas o societate Creştinizată foarte superficială, aşteptând o religie informată, disciplinată şi demnă de numele de Creştinism. Aceasta a fost sarcina preluată (cu succese variate) atât de Reformă, cât şi de mişcările Anti-Reformă. Această teză este fără îndoială prea candescentă pentru intelectul şi capacităţile Europenilor evului mediu târziu şi probabil exagerează puterea în cazul majorităţii societăţilor Creştine, prin forme nereligioase de magie instrumentală” (McManners 247).
Însă acest lucru nu este la fel de absurd pe cum sună. Triburile Germane erau încă “convertite” prin anii 800, iar convertirile nu erau mereu pe plan spiritual. Creştinismul nu era deloc vechi de 1500 de ani în ţările afectate de Reformă şi Lutheranism. În multe moduri, religia populară a Europei de Nord se asemăna cu Catolicismul Latin American de astăzi, unde cele mai grave forme de idolatrie sunt combinat cu Catolicismul Roman pentru a crea o religie semi-păgână ce nu are multe în comun cu credincioşii Catolici Americani educaţi. Ar putea reforma Evanghelică să fi trecut prin Europa în acelaţi mod în care Protestanismul trece prin America Latină astăzi – o reacţie Biblică bazată, asupra Creştinismului parţial din trecut, niciodată arătat oamenilor în totalitate?
Personaje Majore şi Schiţa Conţinutului
Studiul nostru asupra Reformei trebuie să conţină cel puţin următoarele:
• Introducere. Precondiţiile Reformei.
• Martin Luther şi asociaţii săi.
• Ulrich Zwingli şi asociaţi.
• Anabaptiştii sau Reformatorii Radicali.
• John Calvin şi asociaţi.
• Reforma Engleză.
• Privirea de ansamblu asupra progresului Reformei în Europa în 150 de ani.
• “Şcolaticismul Protestant” sau ortodoxismul. Puritanii Englezi.
• Analiză şi sinteză. Reforma şi noi.
Precondiţiile Reformei
Noua Europă
Europa se schimba. Ceea ce cunoaştem acum drept naţiuni-state se ridicau din vechi state feudale. Noi regi puternici din multe ţări şi-au arătat puterea ani întregi, testând limitele puterii Bisericeşti. În special în zona veniturilor, naţiunile au încercat diferite căi de a limita abilitatea Papei de a aduna bani, însă conducătorii seculari au încercat deasemenea implicarea în guvernarea Bisericii, de multe ori pentru a institui reforme pe care Papalitatea le considera fără rost.
Moartea Neagră a decimat Europa anilor 1300, iar pe la millocul până la sfârşitul anilor 1400, societatea s-a refăcut din efectele ei. Molima a crescut preocuparea de moarte printre toate clasele de oameni, însă exista deasemenea şi un optimist reînnoit la sfârşitul anilor 1400, în multe încercări omeneşti. Clasa de mijloc se ridica cu un nou val de neguţ. Banii şi-au luat locul în ţară sub formă de bogăţie.
Turcii şi-au răspândit imperiul în Europa, fiind mereu de temut. Ei ameninţau Austria în timpul perioadei reformatoare, făcându-l pe Sfântul Împărat Roman să meargă mai încet de cât şi-ar fi dorit cu pedepsirea ereticilor, de ai căror lideri avea nevoie împotriva Turcilor.
Presa de tipărit tocmai s-a răspândit în Europa la apariţia lui Luther. Biblia Gutenberg a fost tipărită în 1456, iar tehnologia printării a avansat rapid. Luther avea de partea lui o mass medie bine pusă la punct.
Umanism şi Renaştere
Infleunţa Umanismului nu poate fi supraestimată. Umanismul era o mişcarem începută în anii 1300, ce a chemat o nouă şcolarizare bazată pe studiul clasicilor, de cele mai multe ori necunoscuţi şi neglijaţi în librăriile mănăstirilor, în plus studiul Grecilor şi Evreilor originali la interpretarea Bibliei. Noul Testament Grecesc al lui Erasmus, primul tipărit, a fost publicat în anul 1516, la un an după cele 95 de teze ale lui Luther.
Renaşterea, în manifestarea sa de artă, a fost foarte iubită de Papii acelei perioade, ce au cheltuit sume nespuse pentru a avea noua artă peste tot. Un pim exemplu a fost biserica St. Peter, ce a fost finanţată parţial prin vânzarea de indulgenţe în Germania.
Pre-Reformatorii
I-am studiat deja pe Wycliffe (1330-1384) şi Hus (1370-1415). Existau deasemenea mişcările diferiţilor schismatici şi eretici din biserica medievală, ca de exemplu Waldesienii (începând cu secolul 12). Majoritatea dintre cei ce au existat destul de mult pentru a avea un nume (ca de exemplu Albigenienii sau Catharii), erau cu adevărat eretici, abandonând unele dintre doctrinele fundamentale Creştine, însă Waldesienii au fost cât de poate de ortodocşi (în sensul Nicenian) şi păreau a fi un fel de Protestanţi înaintea Reformei. Ei au criticat viziunea Romană asupra sacramentelor, au respins rugăciunile către sfinţi, au respins pompa lumească pentru biserică, rugăciunile pentru morţi, etc. Atunci când a apărut Reforma, ei au acceptat Protestanismul şi au devenit o biserică Protestantă.
Condiţiile în Biserică
Să recapitulăm unele dintre dezvoltările anterioare ale istoriei bisericii. Evul Mediu nu este deloc “Epoca de Piatră.” Multe realizări ale bisericii medievale trebuie admirate şi adoptate. Anselm, de exemplu, a început să predea prima doctrină clară acceptabilă pentru ispăşire (în anul 1099). Pe de altă parte, Anselm a fost unul dintre cei mai mari admiratori ai Mariei, vrând să crească devotamentul faţă de aceasta.
Mişcarea monastică era acum o influenţă puternică timp de peste 1000 de ani. Călugării şi măicuţele au păstrat mereu o înfăţişare de devotament faţă de Dumnezeu şi relaţia personală cu el, fapt ce a devenit instructiv pentru toţi credincioşii. Şi, din nou, acest lucru era într-un context cu jurămintele şi celibataritatea care era în mod artificial şi nu legată de viaţa de zi cu zi. Biserica medievală nu a crezut cu adevărat că credincioşii obişnuiţi ar putea avea asemenea viaţă cu Dumnezeu.
Un lucru interesant la aceasta este faptul că aproape toate teologiile bune începând cu Augustin şi continuând în Evul Mediu, este scrisă de persoane necăsătorite, oameni celibatari. Ce efect, mă întreb, are acest lucru?
Pe vremea Reformei, avem o biserică Catolică care
• crede că devotamentul de zi cu zi şi Biblia sunt pentru călugări.
• crede că apropierea noastră de Dumnezeu este crescută prin sfinţi, Maria şi miracolul Mesei.
• crede că biserica ar trebui să fie mare, bogată şi o instituţie globală, la fel de puternică ca un împărat.
• este ameninţată de noul “umanism” al Renaşterii, cel puţin în unele părţi. Unii lideri, inclusiv episcopi puternici şi cardinali, erau nerăbdători de a promova această nouă învăţătură.
În acelaşi timp, avem o populaţie, după cum am subliniat în celelalte lecţii, care era influenţată de
• predicatori pribegi care uneori ofereau o evlavie ce era superioară moralelor clerului local.
• învăţături mistice, ca de exemplu cartea lui Thomas a Kempis The Imitation of Christ, care a chemat nevoia de un drum mai aproape de Dumnezeu.
• practici superstiţioase ca indulgenţele, pelerinajele, imaginile sfinţilor, etc.
Nu exista nici o indicaţie clară cum că criza se apropia, sau că eforturile curente de a reforma biserica dinăuntru, ar putea continua pe cale paşnică.
