Ca Protestanţi Americani, moştenirea noastră spirituală depinde de mişcări istorice şi personaje, mai mult decât ne putem da seama – şi mai mult decât recunoaştem. Suntem mulţumiţi că ne luăm religia direct din Biblie fără mijlocire, însă asemenea lucru este imposibil, iar dacă ar fi posibil, ar fi neadevărat. Suntem influenţaţi de fiecare detaliu pe care l-am studiat. În particular, pentru cei dintre noi care suntem Europeni de Nord, introducerea Creştinismului în istoria obişnuită a famililor noastre a depins de două mişcări istorice majore: Creştinizarea triburilor barbare la începutul Evului Mediu şi Reforma Protestantă de acum câteva sute de ani. Astăzi vom observa rapid Creştinizarea (nu neapărat o convertire) a triburilor din Nordul Europei.
1. Două Feluri de Evanghelism
a. Trebuie să distingem două feluri de evanghelism. Cel mai vechi fel – felul ce a depins de convertirea individuală ţi astfel era în totalitate dependent de predică şi învăţătură – nu mai avea stil ca şi oc ale de evanghelism, însă era încă viu în misiunea individuală pentru Dumnezeu. Călugării erau în mod particular nerăbdători de a avea o viaţă asemănătoare cu Hristos.
b. Felul mai nou, fiind deasemenea principal în Evul Mediu, depindea de convertirea a întregi societăţi, deobicei începând cu regele. Amintiţi-vă că regii din acele vremeuri nu erau mai mult de simple căpetenii, deci erau mulţi de convertit. În majoritatea cazurilor, când vorbim despre “convertirea” unui trib barbar, ne referim la botezul regelui său şi invitaţia ca un episcop să trăiască printre populaţie şi să-i înveţe.
c. Cu toate acestea, aceste “convertiri” au plasat scena pentru viaţa propriu-zisă a lui Hristos, pentru a fi cunoscută de aceşti oameni, până şi în forme stranii ca monasticismul. Încă credem că Spiritul lui Dumnezeu nu l-a părăsit fără o rămăşiţă, posibil una mare.
2. În timpul Imperiului Roman
a. Barbarii din nord, la început ţinuţi în frâu, apoi invitaţi să se aşeze pe pământuri libere şi să se alăture armatei, apoi într-un final apărând de la graniţe în ceea ce părea a fi o emigrare, dar totodată şi o invazie, erau oameni violenţi, care cu toate astea aveau un sistem de virtuţi, pe care până şi romanii le admirau. Ei erau liberi de viciile pe care Roma “civilizată” le-a adunat de-a lungul anilor. Însă erau deasemenea păgâni, iar Roma era acum Creştină, cel puţin oficial.
b. Primii convertiţi dintre barbarii din afara Imperiului au fost convertiţi la Arianism. La sfârşitul anilor 300, Arian Ulfilas (Dowley 188) a lucrat timp de 40 de ani printre triburile Gotice dincolo de Dunăre. Arianismul era o religie misionară mai bună decât Creştinismul ortodox, din cauza imaginii de semi-zeu a lui Isus al Arianilor, ce le amintea triburilor Germane de erorii şi zeii lor. Deasemenea, Arianismul nu avea legături bizare cu Roma, ce ar fi putut complica lucrurile.
c. Creştinismul s-a împrăştiat afară din imperiul Roman, prin căile de negoţ şi deasemenea prin captivitatea prizonierilor Creştini ce erau luaţi în urma raidurilor barbare. Aceşti prizonieri le spuneau despre Hristos. Ulfilas însuşi a fost descendentul unor asemenea prizonieri.
3. Patrick pentru Irlanda – Dowley 219
a. Patrick (jumătatea sau sfârşitul secolului 5) s-a născut în Anglia Romană. Ştim puţine despre viaţa sa, înafară de ceea ce este dezvăluit în confesarea sa, Scrisoarea sa (nu găsesc o copie a scrisorii pe Internet), şi Platoşa lui St. Patrick ce ar fi putut fi scrisă de el. Ori alte cunoştiinţe sunt doar legende.
b. Evanghelismul său din Irlanda
4. Clovis şi Francezii – Dowley 229
a. Clovis a fost primul rege barbar ce a acceptat botezul Catolic în locul celui Arian. Legenda spune că a fost după bătălia în care Dumnezeu i-a dat victoria. Ştim că el a avut o nevastă Catolică înainte de botez.
b. Francezii au devenit fii loiali ai Papei. Regii lor aveau o relaţie specială cu Roma, ce a ţinut timp de sute de ani. (Charlemagne fiind un exemplu bun.) Totuşi, acest lucru nu i-a oprit pe regii Francezi de a exercita orice autoritate posibilă asupra bisericii.
5. Irlandezii pentru Anglia şi Europa
a. “Două pasiuni au crescut puternice la Irlandezi. Una era pentru învăţătura găsită în cărţile Creştine. Ei puteau vedea, atinge şi în unele cazuri citit aceste cărţi, ei fiind foarte entuziasmaţi de ele. Cealălaltă pasiune celtică a fost pentru “pelerinajul pentru dragostea lui Dumnezeu.” Prin aceasta ei se refereau la auto-disciplina eroică a unei persoane ce s-a exilat de ţara natală şi inima sa…” (Edwards 54)
b. Călugării Irlandezi obişnuiau să părăsească Irlanda pentru a merge în misiunile lor împreună cu alţi doisprezece călugări, o imitare, spune Schaff, a lui Isus şi cei doisprezece apostoli. Ei fondau mănăstiri şi începeau să predice oamenilor orice vroiau. Geniul Irlandezilor era predicarea şi învăţarea, dar nu administrarea. Romano Catolicii i-au întrecut în aceste discipline, rezultatul fiind ca într-un final, dominaţia Romană s-a extins peste tot în vestul Europei.
c. Columba – Dowley 202, Edward 54. Columba (521 – 507), exilat din Irlanda, a fondat mănăstirea Iona pe coasta Scoţiei, în anul 563. De acolo, biserica Celtică a fost creată în Scoţia. Când Oswald, un prinţ al Northumbria, a petrecut timp acolo şi mai târziu a trimis un misionar din Iona, a început un nou capitol pentru istoria Engleză.
d. Aidan (d. 651), misionarul ce a venit, a stabilit mănăstirea Lindisfarne în 635. De aici, Northumbria a fost evanghelizată şi convertită la tipul Celtic de Catolicism. De aici, mulţi Anglo-Saxoni au învăţat Evanghelia, în ciuda faptului că Augustine şi misiunea sa Romană împrăştiau biserici din Sud.
e. Columban (543 – 615) – Dowley 237 – a fost activ în Galia şi Italia. El nu trebuie confundat cu Columba. El a început misiunea Iralandeză de pe Continent. Printre cei doisprezece camarazi se număra şi St. Gall. El avea diferite conflicte uneori cu Creştinismul Roman din zonă.
f. Gall (550 – 645) – Dowley 237 – a fondat şi condus de mănăstirea St. Gall din Elveţia. Aceasta a deveni “una dintre cele mai de seamă şcoli ale Elveţiei şi Germaniei, unde Irlandezii şi alţi misionari au învăţat Germana şi s-au pregătit pentru lucrarea evanghelistică din Elveţi şi Sudul Germaniei” (Schaff 4-89).
6. Augustine pentru Anglia – Dowley 231-232, Edwards 45ff
a. Gregory cel Mare
1. Îngeri
2. cumpărarea sclavilor Englezi în nordul Europei pentru a-i instrui în mănăstiri
3. Scrisori pentru Bede
4. zece mii de botezaţi în ziua Crăciunului, anul 597
b. Roma vs. Catolicismul Celtic
c. Lindisfarne şi Anglo Saxonii
d. Sinodul din Whitby (664) – Edwards 57 – i-a făcut pe Irlandezii din Nord şi pe cei din Nordul Angliei să accepte metoda Romană a Paştelui, începând astfel ultima asimilare a Bisericii Celtice. Se spune că regele Anglo–Saxon ce era prezent, zâmbea atunci când le-a spus episcopilor Celţi că Petru este cel ce întâmpină la poarta Raiului şi că ar fi bine să asculte de Biserica lui Petru.
7. St. Boniface pentru Germania – Dowley 238 – 239
a. Roma vs. Creştinismul timpuriu
b. Boniface (675 – 754) a fost un Englez, numele său fiind Wynfrid, des numit şi Apostolul pentru Germania. El a fost inspirat de misiunile barbarilor nordici ce nu au migrat niciodată spre Anglia. El a fost de două ori la Roma, mereu fiind loial bisericii Romane în misiunile sale.
c. Actul său faimos a fost tăierea copacului sacru al lui Thor, în timp ce mulţi saxoni uimiţi îl priveau.
8. “Covertirea” barbarilor a lui Charlemagne
a. Un al treilea fel de evanghelism?
b. Charlemagne a început (sau popularizat) practica convertirii prin sabie. De exemplu, el a botezat forţat o armată Saxonă. Acest lucru a adus evanghelismul medieval la un alt nivel. El a fost mustrat de sfetnicul său Anglo-Saxon, Alcuin, care a spus că Creştinismul trebuie să se împrăştie de bunăvoie, nu ca o cucerire.
c. Deşi domnia lui Charlemagne este numită pe drept o “renaştere, politica aceasta a convertirii prin sabie stă ca un pionier negru pentru restul perioadei medievale, inclusiv pentru Reformă.”
9. Convertirea triburilor Slave
a. Cyril şi Methodius
b. Conversia Ortodoxă a lui Vladimir, anul 988
10. Rezultatele Creştinizării Europei
