1. Venerarea şi Invocarea Sfinţilor
a. Rădăcinile primitive ale acestui concept au apărut pe vremea persecuţiilor. Martirii şi confesorii au primit autoritate spirituală prin statutul lor de victime ale credinţei.
b. Confesorii au primit autoritatea de mijlocitori pentru cei ce s-au învechit – au respins credinţa sub persecuţie. Ei ar putea cere bisericii să-i readucă pe cei ce erau sub disciplină.
c. În vreme ce martirii au murit, a devenit o practică de a construi mici sanctuare pentru ei.
d. Ideea cum că confesorii şi martirii ar putea interveni pentru cineva în viaţa asta, a dus la credinţa că ei ar putea continua astfel şi după moarte. La urma urmelor, morţile lor au fost glorioase şi l-au mulţumit pe Dumnezeu, iar acum ei erau mai aproape de El ca niciodată.
2. Maria
a. Am văzut în studiul nostru legat de arta clasei timpurie, cum Maria apare pentru prima dată ca o femeie obişnuită, schimbându-se într-un personaj Divin pe vreme împăraţilor Creştini.
b. Controversa mamei lui Dumnezeu în Constantinopol – Nestorius şi călugării. Termenul de “purtător al lui Dumnezeu” era popular, însă Nestorius a obiectat. Chiar dacă a fost de partea greşită în controversele Creştinologice, ar trebui să-i apreciem ezitarea. Totuşi, lui i s-au opus călugării şi oamenii, ale căror superstiţii (nu pentru ultima dată) au şters capabilitatea teologilor de a se menţine.
c. La sfârşitul secolului al doilea sau puţin mai târziu, se presupunea deasemenea că Maria a rămas fecioară toată viaţa. Popularitatea împrăştiată a celibatarului sau măcar suspiciunea că mariajul normal era o formă mică de viaţă Creştină, a contribuit pentru această idee; deşi există o contradicţie în Biblie. (“mama şi fraţii săi”, etc.)
d. Pe vremea lui Augustine se credea ferm că Maria nu s-a născut cu păcatul original. La urma urmelor, cum putea mama lui Hristos să aibă toate aceste infirmităţi ca oamenii obişnuiţi?
e. Chiar dacă Aquimas a predicat diferit, teologul Duns Scotus, în secolul al 13-lea, a sistematizat doctrina Concepţiei Imaculate, ce ne învaţă că Maria s-a născut fără păcatul original.
3. Relicve
a. Vă amintiţi de batistele cărate de Pavel pentru a vindeca bolnavii? Imaginaţi-vă contruirea unui întreg edificiu al doctrinei în jurul acestei idei, şi veţi avea câteva idei despre relicve.
b. Întrebarea martirilor şi sfinţilor este legată de idea relicvelor. Trupurile martirilor erau tratate cu reverenţă şi respect de către ceilalţi Creştini, iar ei erau îngropaţi cu multă onoare.
c. Totuşi, pe vremea lui Constantine, superstiţia a apărut din nou, iar noi avem unele lucruri ca descoperirea de către mama lui Constantin, Helena, a “adevăratei cruci.” Acum relicvele nu trebuiau să mai aibă vreo validare istorică, însă ar putea fi prelucrate pentru pelerinii şi regii creduli, şi alţii care au nevoie de lucrurile acestea pentru credinţa lor.
d. Relicvele au fost creditate cu miracole de-alungul Evului Mediu şi chiar şi astăzi în Catolicismul Roman se pretind astfel de lucruri. Bineînţeles, până şi statuile şi picturile pot face miracole în gândirea populară Catolică.
e. Venerarea relicvelor a fost tratată cu grijă şi aprobare de teologii Şcolari, ca Aquinas de exemplu.
4. Imagini
a. Picturile au fost pictate în catacombe, însă există dovada că ele erau folosite pentru venerare la început. În Dura-Europos, în rămpşiţele excavate ale celei mai vechi camere de întâlniri găsite vreodată în vreo biserică timpurie, există scene din Vechiul Testament pictate pe pereţi.
b. Cu mult timp în urmă şi cu siguranţă şi pe vremea lui Constantin, bisericile erau împodobite de artă. Împăraţii Creştini Romani, începând cu Constantin, şi-au investit averile şi prestigiul în crearea artei fine pentru diferite biserici.
c. Controversa Iconoclastică din Imperiul de Est (secolele 8 şi 9) au abandonat la început, iar apoi au stabilit, venerarea icoanelor sau imaginilor sfinţilor şi ale lui Hristos. Asta este prea detaliat de a continua, însă împăratul şi armata erau esenţiale în încercarea de a distruge icoanele din venerarea lui Dumnezeu. Ei vedeau icoanele ca idolatrie, în special de vreme ce simţeau presiunea din partea lumii Musulmane, care i-a denunţat pe Creştinii ce venerau icoanele drept idolatrizanţi.
d. Conform lui Schaff, a existat multă opoziţie în lumea Franceză, în special Charlemagne, împotriva venerării imaginilor. Însă viziunea Estică, ce era deasemenea în mare parte şi viziunea Vestică, a triumfat, cu diferenţa că doar imaginile plate erau permise în Ortodoxismul Estic, în vreme ce Catolicismul Roman admitea şi sculpturi.
e. Bineînţeles, există o interpretare medievală Şcolară a încercării de a prezerva onoarea lui Dumnezeu, însă şi continuare venerării icoanelor. Pentru urechile Protestante, acest tip de argument sună foarte suspicios. Susţinerea obişnuită cum că “oamenii” sunt instruiţi de icoane, este subcotată de adevărata problemă cum că “oamenii” sunt aceiaşi care vor măcar să observe distincţile fine ale teologilor între onoarea picturii, onoarea sfântului ce este pictat şi onoarea lui Dumnezeu
