Povestea Bisericii – Partea a 2-a, Articolul 4 si 5

Controversele cristologice

1. Două abordări ale persoanei lui Hristos
a. amintiți-vă că la Niceea (325) și Constantinople (381) s-a discutat divinitatea lui Isus Hristos. Apoi au început dezbaterile despre natura precisă a umanității lui Hristos.
b. școala alexandrină de teologie s-a preocupat mereu cu divinitatea și unitatea persoanei lui Hristos. Ei au alegorizat Scriptura și tindeau să arate latura umană a lui Hristos ca nefiind așa de importantă.
c. școala antiohiană de teologie a luat mai literal, istoric abordarea interpretării biblice. Ei credeau în divinitatea lui Hristos, dar accentuau că umanitatea Lui era importantă. Adesea părea că învățau despre două persoane în Hristos.
d. diferite versiuni despre cele două abordări s-au luptat 200 de ani în imperiul estic.
e. teologul,vestic Tertullian a formulat deja doctrina de bază a persoanei lui Hristos – Hristos avea două naturi într-o persoană. Natura Sa divină și natura umană locuiau în aceeași persoană. Această idee de veche a devenit baza unui compromis între Antiohia și Alexandria, dar după ce biserica s-a despărțit de două ori, episcopii au fost exilațiși au murit și biserica a primit o marcă neagră istorică ce a rămas și azi.

2. Apolinarianismul

a. Apollinarius (c.310-390) a fost un sprijinitor puternic al crezului nicean și prieten cu Atanasie. Era episcop de Laodicea în Siia. Reacționând la învățăturile antiohiene, a formulat o doctrină ce afirma că Hristos nu avea spirit uman. Ci Cuvântul (Logos) lui Dumnezeu (Ioan 1:1) a luat locul spiritului uman și a performat funcțiile normale.
b. Atanasie a decis ci ezitare că prietenul său este eretic și a fost condamnat de partida pro niceeană la conciliul din 362, și la conciliul de la Constantinople din 381.
c. observați că Gregory de Nazianzus cu argumentul lui clasic în scrisoarea 101 către Cledonius: ceea ce nu a presupus, nu a vindecat, dar ceea ce este unit cu dumnezeirea, este salvat.
d. după această dată, alexandrinii nu au mai negat că Hristos are suflet uman. Dar nu au dat importanța pe care a dat-o Antiochenes. (Dowley, p. 179).

2. Nestorianismul și Efesus

a. Nestorius (?-451) a fost episcop de Constantinople din 428. El a venit școala antiohiană și a învățat teologia lui Theodore de Mopsuestia
b. el s-a opus sloganului nou teologic și devoțional Theotokos – afirmând că Maria era purtătoare de Dumnezeu sau mama lui Dumnezeu. Era mai mult o afirmație cristologică decât mariologică. Dar acceptarea ei se potrivea cu pietatea populară a călugărilor și oamenilor care o iubeau. A o contrazice ducea la mânia episcopilor, liderilor și a populației.
c. Nestorius se preocupa cu gândirea că Dumnezeu a avut un început, a suferit și a murit. Dar aceste lucruri nu se pot întâmpla lui Dumnezeu. În loc de omul Dumnezeu, el învăța că era Logosul și omul pe care l-a asumat. El favoriza termenul de purtător de Hristos (Christotokos) ca sumar al rolului Mariei sau poate ea ar trebui numită purtătoare de Dumnezeu și de om ca să accentueze natura duală a lui Hristos.
d. a fost acuzat de învățarea unei duble personalități a lui Hristos. Două laturi și două persoane. A negat acuzația, dar termenul de Nestorianism a fost mereu legat de o astfel de învățătură.
e. antagonistul principal al lui Nestorius a fost episcopul Chiril de Alexandria, un om cu abilități teologice și practice care era și un episcop fără milă.
f. Cyril a scris lui Nestorius de mai multe ori. A doua scrisoare către Nestorius este importantă pentru că afirmă doctrina alexandrină în mod moderat, atent. Acest document a devenit o influență puternică asupra ortodoxiei de mai târziu. Chiril a numit doctrina sa uniunea ipostatică, deoarece folosea termenul hypostasis care înseamnă persoană. Ceea ce a creat probleme cu acceptarea doctrinelor sale, deoarece în mintea vorbitorilor de greacă, termenul hypostasis era sinonim cu natură și nu cu persoană, ceea ce i-a determinat să creadă că Chiril învăța despre o singură natură a lui Hristos, nu o singură persoană.
g. din nefericire, Chiril nu s-a limitat la teologia atentă. E a stârnit călugării și politicienii. A cerut ajutorul episcopului Romei, Celestine. Când Theodosius II, care îl sprijinea pe Nestorius, a chemat un conciliu general pentru Efes în 431, Cyril a folosit sosirea târzie a sirienilor pentru a obține triumful doctrinelor lui. Când esticii au sosit, s-au mâniat și au chemat un conciliu rival și l-au condamnat pe Cyril. După sosirea legaților romani, Cyril a readunat conciliul și l-a re-condamnat pe Nestorius cu ajutorul Romei. Nestorius a fost exilat.
h. a trăit să vadă triumful substanțial al ideilor lui la Chalcedon, dar erezia nestoriană începuse. Multe biserici estice au rămas nestoriene, mai ales cea persană. Nestorienii nu s-au reunit niciodată deplin cu biserica ortodoxă și creștinii nestorieni rămân și azi.
i. comentariile lui Philip Schaff despre conciliul din Efes, care a rămas un conciliu ecumenic recunoscut până azi: dar caracterul moral al conciliului este dincolo de cel de la Niceea sau de la Constantinople. Un spirit violent a domnit peste tranzacții (Schaff 3-722). După citarea unei vederi negative a primelor concilii, el spune: aceasta este latura întunecată a imaginii. În ciuda pasiunilor umane și a imperfecțiunii adevărul a triumfat și acest lucru arată efectul extraordinar al acestor concilii ecumenice și autoritatea de care se bucură în lumea creștină. (Schaff, 3-723).

2. Eutycheanismul și Chalcedon
a. Eutyches (c.375-454), un arhimandrit din Constantinople care nu era satisfăcut de climatul dominant de după condamnarea lui Nestorius. În ciuda dizgrației lui Nestorius, se pare că ideile nestoriene predominau.
b. a început să învețe o formă ce se va numi Monophysitism, că Hristos are o natură, nu două, după Întrupare, că omul dumnezeu se vede ca o ființă unică, cu superioritatea divinului peste uman. Nu recunoaște natura umană a lui Hristos, ci doar faptul că trupul Lui este consubstanțial cu al nostru (Bettenson, p. 48). El credea că umanitatea lui Isus era absorbită de divinitate ca o picătură de vin în mare.
c. Flavian (?-449), episcop de Constantinople, a chemat pe Eutyches la un sinod în noiembrie 448. Aici a fost luat la întrebări. El a susținut că doctrina lui era ortodoxă și era credința lui Chiril și Atanasie și Niceea. Dar a fost percepută ca o doctrină care duce la o umanitate diferită a lui Hristos, decât umanitatea noastră, ceea ce a dus la concluzia că Hristos nu ne putea salva deoarece nu era om real. Eutyches a fost condamnat și Flavian a trimis știri la papa Leo de Roma.
d. Leo a scris o replică de condamnare sofisticată și ortodoxă cu privire la Eutyches și a expus doctrina lui Hristos. Documentul a devenit cunoscut ca și Tomul lui Leo. Ulterior a fost adoptat la Chalcedon ca ortodox.
e. nu a afectat rezultatul conciliului din Efes din 449 chemat de Theodosius II și dominat de Dioscorus (?-454), episcop de Alexandria și sprijinitor al lui Eutyches. Dioscorus era un teolog mai puțin capabil decât Cyril, predecesorul lui, dar era mai nemilos. Conciliul l-a reinstaurat pe Eutyches, l-a condamnat pe Flavian (a fost bătut până a murit după 3 zile) și l-a excomunicat pe Leo. Leo a numit chestiunea “Robbery” (Robber Council), și numele a rămas.
b. după ce Theodosius II a murit, conciliul din Chalcedon a fost chemat. Acesta era cel mai mare conciliu și ultimul considerat ecumenic de către biserică (cu excepția bisericilor nestoriene și monofizite ).

Acest conciliu l-a recondamnat pe Eutyches, pe Dioscorus, l-a declarat pe Flavian ca martir și a sprijinit tomul lui Leo și scrisoarea a doua a lui Chiril către Nestorius. Conciliul a scris un nou crez, pentru a afirma autoritatea sa egală cu cea a Romei. Ideea principală a crezului se numește Definiția de la Chalcedon:

Ca și Părinții, suntem de acord să învățăm oamenii să recunoască unicul Fiu, Isus Hristos, complet Dumnezeu și complet om trup și suflet, de o (homoousious) cu Tatăl cât privește divinitatea Sa și de aceeași substanță cu noi, în ce privește umanitatea Sa, dar fără păcat. Născut din Dumnezeu înainte de vremuri, în ce privește divinitatea Sa, iar în ce privește umanitatea Sa, născut pentru noi oamenii, pentru salvarea noastră, din Fecioara Maria, purtătoarea de Dumnezeu (Theotokos); același Hristos Fiul, Domnul, singurul născut, cu 2 naturi, fără schimbare, divizare, separare, distincția naturilor nefiind anulată de uniune, ci caracteristicile fiecărei naturi fiind păstrate și formând împreună o persoană, nu separate, ci un singur Fiu, Domnul Isus Hristos, cum profeții din vechime au vorbit despre El și crezul Părinților ni l-a prezentat. (Bettenson, p. 51-52)

Acest crez este privit ca și ortodox de biserica romană, estică și protestantă.

2. Monofizitismul
a. mai multe părți ale bisericii, mai ales grupurile egiptene, nu au acceptat niciodată decizia de la Chalcedon. S-au răzvrătit mereu împotriva ei, proclamând o natură a lui Hristos după Întrupare, de aici numele de Monofizit. Aceste grupuri au devenit biserici separate care nu recunoșteau liderii normali bisericești.
b. unii cred că această lipsă de unitate a slăbit bisericile sudică și estică și a contribuit la căderea creștinismului când invazia musulmană a început. Creștinismul a fost distrus virtual în Africa și Estul Mijlociu.

3. Monothelitismul
a. acesta se referă la doctrina că Hristos a avut o singură voință, nu o voință umană și una divină, ceea ce este o doctrină ortodoxă. Toți monofiziții sunt monoteliți, dar erau grupări care acceptau doctrina celor două naturi dar care încercau să facă o legătură între gândirea ortodoxă și cea monofizită, propunând ideea că Hristos a avut o singură voință.
b. împăratul Heraclius și papa Honorius (?-638) au fost între cei care doreau folosirea acestei soluții.

Sumar și recapitulare

a. în 680 a avut loc această controversă. Putem fi siguri că toate opțiunile posibile au fost dezbătute de biserica primară. Sunt numai câteva căi în care se poate rezolva această situație. Presupunând validitatea distincției dintre natura și persoana dezvoltată în discuțiile despre doctrina Trinității și presupunând că Isus Hristos era Dumnezeu, avem următoarele opțiuni:

I. Isus omul era locuit de Dumnezeu – adopționismul
II. Dumnezeu a folosit exteriorul umanismului lui Isus, dar spiritul uman al lui Isus nu exista, ci a fost înlocuit cu spiritul lui Dumnezeu – Apollinarianism
III.Hristos era adevăratul Dumnezeu și om adevărat în 2 naturi, dar era o persoană – creștinismul ortodox, numit și uniune ipostatică.
b. oricare din ultimele trei ar putea fi văzută ca și de ajuns de către creștinii conservativi de azi. Noi le vedem toate ca fiind creștine, nu creștini vs. Necredincioși. nu spunem că nu este important să păstrăm doctrina și nu erorile.
c. vezi distincția lui Dorothy Sayers despre relevanța controversei cristologice în Crez sau Haos.

Brown, p. 183: crezul de la Chalcedon, cu afirmațiile sale limpezi despre esența lui Dumnezeu și esența omului, pare prea abstract și static, prea ontologic – chiar pentru creștinii conservativi care acceptă divinitatea și umanitatea lui Hristos. Dacă creștinismul liberal contemporan tinde să se întoarcă la un gen de adopționism, creștinii contemporani conservatori, inclusiv evanghelicii și fundamentaliștii și romano catolicii, au tendința de a aluneca în vederi eutihiene sau monofizite, văzându-L pe Hristos ca unica divinitate și neacceptându-i umanitatea așa cum o face Biblia și ortodoxia istorică. Astfel Chalcedon a fost important în a pune limite speculațiilor cristologice, dar este semnificativ pentru noi și azi, deoarece dacă îl ignorăm, nimic nu este mai ușor decât să alunecăm din nou în erorile pe care acesta a dorit să le oprească.

Corupția modernă a Trinității și Cristologiei

a. Cultele
I. ni se poruncește să luptăm împotriva învățăturilor false.

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă Sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
2 Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu;
3 şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. 1 Ioan 4: 1-3

ea iubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.
4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos. Iuda 3,4

Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
14 Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat, păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi. 2 Tim. 1: 13,14

II. sunt multe căi de identificare a cultelor, dar sunt două doctrine care nu se potrivesc: Trinitatea și persoana divină-umană a lui Hristos.

1. Martorii lui Iehova
2. Mormonii
3. grupurile modalistice
4. biserica lui Hristos din lume, versiunea anterioară 1990
5. cultele estice

III. un creștin ortodox poate

1. să se roage la Isus Hristos – rugăciunea lui Ștefan din Fapte 7:55-59
2. să afirme că Isus Hristos este Domnul lui și Dumnezeul lui – Ioan 20:28
3. să-L afirme pe Isus ca și Creator – Col. 1:15-17

Un cultist nu poate

SFÂNT SFÂNT SFÂNT, ÎNDURĂTOR ȘI ATOTPUTERNIC, DUMNEZEU TRIUNIC, BINECUVÂNTATĂ TRINITATE.

Controversele trinitaiene și cristologice

Adaptare din Chronological and Background Charts of Church History, Robert C. Walton, 1986, Zondervan