1. Doctrina Trinității
A. Înainte de a începe să vorbim despre controversele u privire la doctrina Trinității, să privim la câteva aspecte legate de punctul nostru de vedere.
B. Admitem că noi suntem protestanții clasici, adică ortodocși –catolici – cel puțin în termenii sec. 4 argumentele aduse în timpul reformei protestante, reformatorii nu credeau că este necesară vreo schimbare în credința de bază despre cine este Dumnezeu. Partea care a câștigat controversele trinitariene și cristologice a fost cea corectă, care învăța adevărul biblic clar și cu acuratețe.
C. Au fost și influențe care nu au avut nimic a face cu adevărul biblic, așa cum noi protestanții îl înțelegem:
I. Insistența părinților asupra autorității bisericii catolice și condamnarea vederilor opuse. Temperamentul violent al așa zișilor lideri spirituali.
II. Influența coruptă a politicii romane contemporane.
III. A pierde un argument teologic înseamnă pierderea slujbei și alungarea de acasă
IV. Influența filozofiei contemporane importată în dezbaterile teologice, fără cunoașterea teologilor.
D. au trecut 16 secole și chestiunile au fost privite din multe unghiuri de către credincioșii din toată lumea, iar consensul general – aproape toți creștinii – este că Părinții imperfecți din 300 au creat o lucrarea de teologie superbă, cu afirmații clasice de credință, pe care le putem crede.
A.OK, și ce dacă? Să afirmăm aceste chestiuni vechi și să ne întoarcem la viața reală. Asta este tot la controversa aceasta? Ce spunem în dezbateri între homoousios și homoiousios – dezbateri despre o literă –i? condamnăm oamenii că despică firul în 4? Nu așa repede.
I. Un profesor coleg mi-a spus aceasta de mult și un lucrător luteran cu simpatii liberale. El a accentuat că episcopii de la aceste concilii și care au scris aceste cărți împotriva ereziei erau preocupați de salvarea eternă a turmei lor, nu de dezbateri doctrinare. Suntem de acord că a te închina la un dumnezeu fals și a-l numi Tată sau Isus nu te salvează? Aceasta credeau Părinții că se petrece.
II. Să vedem câteva versete:
1. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. (Mat. 28:19). Vă amintiți? ați fost botezați în numele Celor 3. De la începutul creștinismului botezul s-a făcut în numele Trinității. uneori au făcut doar în numele lui Isus, dar nu sunt dovezi. Aceasta a fost porunca lui Hristos. Dar ar fi o blasfemie, dacă nu toate persoanele Trinității ar fi divine. Ar fi o dezonoare. Adevărul despre Trinitate este că la începutul vieții tale creștine ai fost așezat figurat în cele 3 Nume și Cele 3 Nume puse în tine.
2. Şi pentru că Sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!” (Gal 4:6) acum că sunteți fii ai lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și DS lucrează ca tu să-L lauzi.
3.Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.” În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.” Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie. (Marcu 1:8-12) Dumnezeu a decis ca să ofere o imagine a Trinității la începutul lucrării lui Isus.
4. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1:1-3, 14-18) Părinții spuneau că dacă Isus nu este divinitate deplină, nu putea face ce face Dumnezeu. Aici ni se spune că nu putem cunoaște pe Dumnezeu decât dacă ni se explică puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Puterea Sa răscumpărătoare ar fi suspectă dacă nu ar avea natură divină. Dacă nu era Dumnezeu, nu ne putea reprezenta ca Dumnezeu și dacă nu era om, nu putea reprezenta oamenii.
5. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne „în veac” are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuși. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. (Evrei 7:23-28) Isus trebuia să fie Dumnezeu ca să fie etern și Preot care să ne salveze veșnic.
6. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. (Rom 8:26,27) DS aici este o ființă divină care mijlocește pentru noi. Cum poate mijloci la Dumnezeu pentru noi decât dacă este o altă persoană a Trinității. ai nevoie de lucrarea DS în viața ta? Are relevanță pentru tine? Dacă ești monoteist, nu crezi în creștinism așa cum este el în Biblie. Gândirea trinitariană nu este un monstru filozofic adus de teologii greci, ci este o reflexie și meditație cu privire la datele biblice de la începutul lucrării lui Isus.
1. Erezia arianistă, Conciliul de la Niceea și crezul niceean
A. Arius (250-336) a fost un prezbiter sau preot în Alexandria sub episcopul Alexander. Învățăturile lui au fost observate prin anul 318 și episcopul lui l-a exclus din slujbă. Avea prieteni și contacte în imperiul estic și a început să scrie scrisori și învățăturile sale în alte moduri. A compus epigrame și a pus doctrina pe muzică. Esența învățăturilor sale era că Fiul nu este etern și nu a fost întotdeauna cu Dumnezeu, dar a fost creat de Tatăl înainte de întemeierea lumii. Fiul a fost creația cea mai înaltă a lui Dumnezeu. El și-a păstrat poziția prin supunere și dragoste față de Tatăl, dar era o creație și putea cădea din supunere. Fraza cheie ce caracterizează învățătura arianistă este: a fost o vreme când Fiul nu a existat.
Arius nu era un necredincios, deși scriitorii ortodocși îl tratează astfel (după Calvin). El credea că unicitatea lui Dumnezeu a fost compromisă de doctrina curentă a Trinității, deoarece natura lui Dumnezeu nu se poate divide, cum cere Trinitatea. Eroarea, erezia a fost influențată de considerații filozofice și de date scripturale.
B. Athanasius (293-373) era antagonist de partea cealaltă a lui Arius șui a arianiștilor. El era diacon în biserica din Alexandria și consilier teolog al episcopului de Alexandria. Chiar dacă gândirea sa s-a maturizat de-a lungul timpului, el a identificat repede problemele arianismului și li s-a opus de la început. Atanasie a fost un om ca noi cu greșeli, dar serviciile sale față de biserică sunt incalculabile.
I. Conciliul de la Niceea, 325
Constantin era plecat în est în Țara Sfântă, asigurând Imperiul pentru sine și căutând relaxarea, când a aflat că noua sa biserică adoptată era consumată în este de doctrina arianistă. Nu a fost fericit. A trimis o scrisoare către Alexander și Arius, subliniind diferențele și cerând armonia. Când aceasta nu a funcționat, a chemat un conciliu general, primul în istoria bisericii. Un împărat a chemat biserica. S-a adresat conciliului și a participat la dezbateri. A sugerat să se adauge termenul crucial de homoousios la declarația de credință.
II. Conciliul s-a întrunit la 12 ani de la finele persecuțiilor. Mulți din episcopii prezenți fuseseră exilați și torturați. Constantin a sărutat pe unul din episcopi care pierduse un ochi în persecuții. aceasta nu era o întâlnire a unor teologi din palatul de cristal. Erau oameni integri care aproape își dăduseră viața pentru credință, credință care acum părea a fi consumată de erezie.
III. conciliul de la Niceea nu a pierdut timpul și l-a condamnat pe Arius. Partida arianistă era așa de îndrăzneață în a proclama că Hristos este ființă creată, încât episcopii șocați au trecut la fapte.
IV. Conciliul a făcut o declarație de credință, nu crezul niceean de azi, ci o versiune anterioară, numită crezul de la Niceea pentru a-l distinge de crezul niceean. Conținea termenul crucial de homoousios, afirmând că Fiul era “consubstanțial” ori “de aceeași substanță” cu Tatăl. Toți în afară de 2 episcopi au semnat acest act. Arius a fost condamnat.
B. Din nefericire acest rezultat aproape unanim nu a durat mult timp. Partida ariană a crescut și ulterior l-a influențat pe Constantin și pe fiul acestuia, împăratul Constantius. Împăratul a intervenit tot mai mult în biserică, exilând, eliminând episcopi care nu afirmau doctrina sa. Atanasie însușii a fost exilat de câteva ori dar a venit înapoi.
C. Arianismul a crescut ca importanță. A fost instrumental în convertirea multor triburi barbare. A fost o formă de creștinism mai practică și o formă de misiune mai puternică. A doborât barierele dintre creștinism și Neoplatonism, accentuând unicitatea lui Dumnezeu și reprezentând pe Fiul și DS ca creaturi înalte. Clovis, regele francilor a fost primul rege barbar convertit la catolicism. A fost botezat în 496.
D. o vreme s-a părut că arianismul era credința bisericii în est. Italia era condusă de arieni când barbarii au cucerit rămășița imperiului vestic în 400. În biserică, diferite partide sugerau compromisuri și noi explicații cu privire la misterul Trinității, acuzând adesea restul de arianism sau sabelianism. Prin eforturile lui Atanasie și a părinților capadocieni (cei 2 Gregories și Basil), doctrina ortodoxă niceeană a început să domine. Unii numesc doctrinele din 380, neo nicene, nu nicene. Diferențele de terminologie dintre vorbitorii greci și latini au fost rezolvate, mai ales la Conciliul Alexandria din 362. În 381 un nou conciliu a afirmat ortodoxia niceeană din nou.
E. O partidă ar trebui menționată. Este vorba despre “homoiousians.” Majoritatea erau credincioși ortodocși care nu erau de acord cu privire la terminologie cu ortodocșii niceeni. Ei credeau că homoousios duce la Sabellianism; deci proclamau pe Hristos ca natură asemănătoare cu Tatăl, pentru a păstra distincția dintre persoane. Distincția dintre homoousios și homoiousios a creat amuzament la cei ce ridiculizează credința creștină. Dar Atanasie nu renunță la homoousios. El a susținut că atâta timp cât spunem că Hristos este ca Tatăl, nu îi dăm toată gloria și închinarea ca lui Dumnezeu. El este co-etern cu Tatăl și deplin divin. În final majoritatea homoiousians au trecut de partea partidei niceene.
F. Cu riscul simplificării, se poate spune că un credincios creștin ortodox din orice secol trebuie să aibă o cale dreaptă între arianism și Sabellianism. Nu trebuie să dividem substanța, nici să confundăm persoanele, cum spune crezul atanasian. (este o afirmare precisă a Trinitășii, dar nu este nici crez și nici de la Atanasie. Este din sec. 5, dar este ortodox.)
G. Theodosius I, împăratul estic a chemat conciliul de la Constantinople din 381. A ratificat forma finală a crezului niceean, care a adus înapoi termenul de homoousios. Encyclopedia Britannica spune:
După moartea lui Constantius (361), majoritatea creștină ortodoxă din vest și-a consolidat poziția. Persecutarea creștinilor ortodocși din partea împăratului arian Valens (364-378) în est și succesul învățăturii lui Basil, Gregory de Nyssa, și Gregory de Nazianzus a condus majoritatea homoiousiană în est să realizeze acordul fundamental cu partida niceeană. Când împăratul (367-383) și Theodosius I (379-395) au apărat ortodoxia, arianismul a pierit. În 381 al doilea conciliu ecumenic a avut loc la Constantinople. Arianismul a fost proscris și o declarație de credință, crezul niceean, a fost aprobată. (“Arianism.” Britannica CD. Version 97. Encyclopaedia Britannica, Inc., 1997.)
Textul crezului nicean constantinopolitan
Cred într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, făcătorul cerului și al pământului, al lucrurilor vizibile și invizibile, și în Isus Hristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu, dinainte de întemeierea lumii, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut și nu făcut, de aceeași substanță cu Tatăl, prin care toate lucrurile s-au făcut, care pentru noi oamenii și a noastră salvare, a venit din cer, s-a întrupat de la DS și din Fecioara Maria și s-a făcut om, și a fost răstignit în zilele lui Pilat din Pont, a suferit și a fost îngropat și a treia zi a înviat, după Scripturi, și s-a înălțat la cer și șede la dreapta Tatălui, și va veni din nou în slavă să judece vii și morții, a cărui împărăție nu va avea sfârșit.
și cred în DS, Domnul de viață dătător, care a ieșit de la Tatăl, care este slăvit împreună cu Tatăl și cu Fiul, care a vorbit prin profeți.
cred într-o biserică apostolică și catolică, recunosc un singur botez pentru iertarea păcatelor și aștept învierea morților i viața veșnică ce va să vie. Amin.
Textul este din cartea episcopală a rugăciunii, care adaugă termenul de Fiu, este forma crezului favorit al bisericilor din vest . aceste cuvinte (latina filioque) au fost adăugate de oameni ai bisericii din vest, necunoscuți, în vremuri medievale și au fost acceptate ca parte a crezului. Dar nu au fost în textul original, ceea ce a cauzat o mare controversă între est și vest. Estul nu a acceptat adăugarea. (mulțumiri lui Emil Beshara pentru expunerea erorii în versiunea originală.)
Postscript: necesitatea și utilitatea crezurilor
Subiectul acestor crezuri a fost tratat de mulți scriitori, protestanți sau nu. Argumentul de bază este că crezurile sunt necesare pentru că identifică interpretarea scripturilor cu acuratețe. se cunosc multe doctrine false și practici false, concepții eronat ascunse în spatele afirmațiilor scripturale. Crezurile expun învățăturile greșite, afirmând adevărul fără compromis. Calvin, aprobând limbajul tradițional despre Trinitate spune:
Deși ereticii nu admit termenul de persoană sau un termen creat de mintea omenească, ei nu ne pot dărâma convingerea că toți Trei sunt Dumnezeu, dar este Unul singur. Este neînțelept să ne certăm cu privire la cuvinte care nu fac altceva decât să explice doar ceea ce este atestat de Scriptură. (Institutes, 1.13.3)
. . . Noutatea cuvintelor de acest gen…devine folositoare când adevărul este afirmat împotriva acuzatorilor falși, care îl ocolesc….oamenii din vechime, care au fost stârniți de luptele cu privire la dogme depravate, au fost obligați să arate cu claritate ce simt ca să nu fie amestecate cu erorile celor ne-pioși. deoarece nu se putea opune oracolelor manifeste, Arius a mărturisit că Hristos este Dumnezeu și a pretins un acord cu oamenii. Dar între timp, nu a încetat să susțină că Hristos a fost creat și a avut un început, ca alte creaturi. Cei din vechime au mers mai departe declarând că Hristos, Fiul etern al Tatălui, fiind consubstanțial cu Tatăl. Aici arienii au început să urască termenul de homoousios. Dacă la început au mărturisit că că Hristos este Dumnezeu, nu au negat consubstanțialitatea cu Tatăl…dar acel cuvânt a marcat distincția dintre creștinii puri și arieni… (ibid, 1.13.4)
Dacă acești termeni nu ar fi fost inventați în grabă, ar trebui să ne ferim de repudierea lor, ca să nu fim acuzați de superficialitate. Aș vrea să nu existe această doctrină în care Tatăl, Fiul și DS sunt una, dar Fiul nu este Tatăl, nici Fiul nu este DS. (ibid, 1.13.5)
Crezul atanasian este o afirmație precisă despre Trinitate, care nu este un crez de fapt, și nici nu este al lui Atanasie. Datează din sec. 5, dar este ortodox și va fi studiat de oricine este interesat să cunoască pe Dumnezeu. Nu l-am reprodus aici.
