1. Folosirea timpurie a Bibliei (Vechiul Testament)
a. Această secţiune este luată în mare parte de la Bray, pp. 77-128
b. Până în jurul anului 200, a existat o tendinţă vagă spre interpretarea literară, chiar dacă exista o folosire liberală a tipurilor şi alte feluri de interpretări nonliterale.
c. Începând cu anul 200, influenţa Origen, a dus biserica definitiv spre o interpretare alegorică a Vechiului Testament
2. Părinţii bisericii din secolele 2 şi 3
În compilarea listelor despre părinţii bisericii, pentru a le prezenta astăzi, a trebuit să mă concentrez asupra celor ale căror scrieri au supravieţuit pentru a fi citite. Unor părinţi ai bisericii, ca de exemplu Paias, le-au dispărut aproape toate scrierile. A trebui să mă lupt şi cu faptul că această informaţie trebuie să fie prezentată în 50 de minute. Următorii bărbaţi sunt reprezentanţi şi vor apărea în toate listele “părinţilor bisericii” importanţi, în lista cu siguranţă nu este completă. [datele sunt luate de la Bray.]
a. Justin Martyr (d. 156). El a fost cel mai mare dintre apologiştii Greci. Aceşti oameni cu o generaţie după moartea apostolilor, prima generaţie de oameni şcoliţi ce s-au adresat împăratului şi altora ce persecutau Creştini.
i. Când s-a convertit la Creştinism, şi-a păstrat “roba filozofică”
ii. A scris două Apologetici
iii. A Scris Dialogue with Trypho, o dezbatere cu un rabin Evreu, în care Justin încearcă să dovedească că Isus este Mesia din profeţie şi deasemenea Logosul lui Dumnezeu, şi că există o nouă ordine ce o înlocuieşte pe cea veche.
b. Alţi apologişti
i. Quadratus şi Aristides erau Atenieni ce au continuat să predice evanghelia Gentililor. Aristo din Pella era un Creştin Evreu ce a scris o apologetică împotriva Evreilor. (Schaff, vol. II, pp. 708-710).
ii. Athenagoras, alt Atenian, a scris Embassy for the Christians, 177. El este probabil cel mai sofisticat din apologii originali.
c. Irenaeus (d. 200)
i. Episcop în Lyons după Martiriul de la Viena şi Lyons despre care au vorbit acum câteva săptămâni.
ii. Cea mai cunoscută scriere a fost Against Heresies, ce este una dintre sursele noastre importante de informaţie despre Gnostici. Acurateţea sa istorică a fost verificată atunci când documentele Gnostice originale au fost descoperite la Nag Hammadi.
iii. A folosit argumentul despre succesiunile episcopilor împotriva cererii Gnostice pentru cunoştiinţe secrete.
d. Tertullian (155-220). Tertullian este primul Părinte Latin adevărat, el fiind un scriitor a cărui limbă maternă este Latina şi a cărui gândire este influenţată de Romani, decât de Greci. În particular, el a fost instruit în legi, iar interpretările sale despre Scriptură şi teologie au fost influenţate de acel font. El este considerat fondatorul teologiei Vestice.
i. Este rigid din punct de vedere moral. El s-a alăturat Montaniştilor la mijlocul carierei.
ii. A condamnat încercarea de a folosi filozofia Greacă pentru a explica Creştinismul. “Ce are Atena de a face cu Ierusalimul?”
e. Hippolytus (170-235)
i. O poveste destul de interesantă. Hippolytus a fost liderul bisericii din Roma în timpul lui Zephyrinus, el fiind atacat de acest pentru că era un modalist. Atunci când următorul episcop a fost ales în anul 217, Callistur sau Calixtus a fost ales, Hippolytus a fost dezgustat şi de acesta. El li s-a opus deasemenea pentru extinderea ispăşirii şi absoluţiei (declaraţia de iertare timpurie pentru păcatul post-baptist) către mai multe clase oameni, inclusiv foştilor adulteri.
ii. El s-a separat de biserică împreună cu adepţii săi, care l-au numit episcop al Romei. Din acest motiv, el este numit “antipapă”, un nume folosit pentru persoanele din istorie care conduceau în opoziţie cu actualii papi. Asemenea denumire este cu siguranţă anacronă pentru această perioadă, chiar dacă articolul din Britannica o foloseşte (împreună cu alţi termeni nepotriviţi pentru această perioadă a istoriei). Hippolytus a condus până în anul 235, când a fost trimis în mine împreună cu actualul episcop al Romei, Pontian. Cât timp a fost exilat cu Pontian, el s-a împăcat cu el şi i-a îndemnat şi pe susţinătorii săi să facă la fel. Amândoi s-au retras, astfel un singur succesor să fie ales, ei fiind martirizaşi împreună.
iii. Scrierile includ Refutation of all Heresies şi Apostolic Tradition. Lucrarea din urmă este sursa multora din cunoştiinţele noastre despre viaţa bisericii din secolul al 2-lea, cel puţin la Roma. Nu deţin momentan o copie a acestei lucrări, deoarece nu a fost publicată odată cu lucrarea Ante-Nicene Fathers. Textul nu este nici pe Internet.
f. Clement din Alexandria (fl. c. 200)
Clement a fost primul mare şcolar din Alexandria ce a lucrat cu filozofia Creştină şi Greacă într-o legătură ce a rămas ortodoxă, însă a apelat la Grecii filozofi din zilele sale. Clement a crezut că filozofia a pavat calea spre acceptarea valorilor Creştine, iar uneltele filozofice ar fi putut fi folosite pentru a da formă prezentării adevărului Creştin. El s-a apropiat de lumea educată într-o manieră elegantă, ca Gnosticii, însă în cadrul lucrării tradiţionale a Creştinismului. El sau predecesorii săi au stabilit o şcoală în Alexandria pentru a preda Creştinismul, la fel cum filozofii dinaintea sa au făcut cu filozofiile lor. Cel mai de seamă student al său a fost Origen.
g. Origen (185-254). A fost un mare şcolar şi teolog. Origen a dat formă dezvoltării teologiei, însă nu mereu prin metode ce se dovedeau a fiind valoroase.
i. A fost un mare credincios conform interpretării alegorice a Scripturii. El a fost influenţat de neoplatonişti şi de Philo, un neoplatonist Evreu din primul secol.
ii. Primul critic textual. El a creat Hexapla, cu Evrei, o transliteraţie Greacă, şi patru patru traduceri Greceşti.
iii. A fost primul din biserica Creştină ce a scris comentarii Biblice.
h. Cyprian (200-258)
i. Episcop al Cartaginei în vremurile dificile ale persecţiei sub împăratul Decius. După ce a scăpat de persecuţie ascunzându-se, el a avut un conflict cu “confesorii” bisericii din Cartagina, ce readmiteau celor învechiţi să se întoarcă în biserică, pretinzând că aveau puterea de a face asta, chiar şi în ciuda dorinţelor episcopilor.
ii. După ce şi-a recăpătat postul, el a adunat puterea episcopilor la consiliu, în anul 251. Acest consiliu, printre alte controverse din acea vreme pe lângă ispăşire, a stabilit modelul pentru viitor. A scăzut autoritatea confesorilor, şi a pus tonul viziunii Catolice spre viitor.
iii. Cyprian însuşi a fost oarecum moderat în aceste probleme. El nu a fost atât de extrem ca Novatian, schismaticul din anul 251 ce a interzis reintegrarea celor învechiţi, nici nu a fost atât de bând cu confesorii din Cartagina ce îi vroiau pe toţi acceptaţi. El a acceptat deasemenea că biserica are membrii nedemni, însă a condamnat ideea de a-i lăsa pe episcopii ce s-au învechit, de a continua în oficiile lor. El a spus că sacramentele îndeplinite a asemenea episcopi nu erau sacramente.
iv. Cea mai importantă scriere a fost On The Unity of the Catholic Church, ce a simpatizat autoritatea lui Petru şi prin extindere, cea a episcopilor Romei. Şi totuşi, în câţiva ani el i s-a opus episcopului Romei.
i. Novatian (200-258)
i. Vezi lecţia de săptămâna trecută.
j. Anthony (251-356)
i. Primul călugăr Creştin important, tată al monasticismului Creştin.
ii. A fost prima dată în deşerturile Egiptului în jurul anului 271. El însuşi a dus o viaţă ascetică.
iii. A trecut prin multe tentaţii de-ale Satanei, ce sunt imortalizate în biografia lui Athanasius despre el.
iv. A devenit o inspiraţie pentru călugării din o mie de ani, deasemenea şi un subiect favorit de artă.
