Tradiţie #1: Scriptura. (2 Tim 3:16-17; 2 Tes 2:15; 3:6)
- Textele biblice care sprijină scriptura ca tradiţie:
- Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. 2 Tesaloniceni 2:15. Aici Scriptura este numită tradiţie.
- În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. 2 Tesaloniceni 3:6. Acest verset include tradiţia scripturală şi orală ca sumar al 2 Tes 2:15.
- Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 2 Timotei 3:16-17
- şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. Galateni 1:14 (aceste tradiţii au fost începute de Moise şi scrise în Scriptură, ca Lege)
B. Părinţii vorbesc despre scripturile insuflate ca fiind tradiţie apostolică:
- Tradiţia apostolică ne învaţă în cuvintele binecuvântatului Petru “astfel, deci, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup,” Atanasie citează: 1 Petru 4:1; Tit 2:13; Evrei 2:1, care este tradiţia apostolică. Observaţi expresia, “cuvintele binecuvântatului Petru” poate fi văzută ca un fel de tradiţie orală, dar este doar Biblia la care se referă Atanasie! (Athanasius, To Adelphius, Letter 60, 6)
- Hilary egalează “credinţa de la început” cu “dacă altcineva vă învaţă o altă Evanghelie” şi nu a văzut nici o diferenţă. (Hilary of Poitiers, On the Councils, or the Faith of the Easterns, 30)
Tradiţie #2: Inspiraţie verbală. (Ier 1:9; 1 Cor 11:2; 2 Tesaloniceni 2:15; 3:6; 2 Tim 2:2)
Tradiţia orală inspirată a venit din gura apostolilor şi proorocilor, care deşi nu este diferită şi nu adaugă la Scripturi, poate fi un mod unic de exprimare a aceloraşi gânduri. (Tradiţia inspirată #1 este scriptura însăşi ce a venit de la apostoli şi a inspirat tradiţia #2 cuvintele orale din gura apostolilor)
A. textele biblice ce sprijină revelaţia orală ca şi tradiţie:
- Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. Ieremia 1:9. Acesta este un verset biblic clasic cu privire la inspiraţia orală, deşi Ieremia a scris o carte. Ca şi apostolii, chiar dacă Ieremia a avut o tradiţie orală, tot ce ştim despre lucrarea lui, este ce s-a înregistrat în Biblie.
- Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat. 1 Corinteni 11:2. Pavel a dat aceste tradiţii (Evanghelia) în a doua călătorie misionară a sa, în Fapte 18:1. Aceasta a fost înainte ca vreo carte din Biblie să fie scrisă, deci se referă exclusiv la tradiţia orală.
- Aşa dar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. 2 Tesaloniceni 2:15. Şi scriptura şi tradiţia orală sunt numite tradiţie.
- În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. 2 Tesaloniceni 3:6. Acest verset include tradiţia scripturală şi pe cea orală, ca sumar la 2 Tes 2:15.
- Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor Martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. 2 Timotei 2:2. Aici avem faimosul pasaj de patru generaţii de discipoli: 1. Pavel 2. Timotei 3. Credincioşii 4. Alţii.
Dar ceea ce se învaţă este identic cu scriptura chiar dacă iniţial a fost revelat ca şi tradiţie orală. Ceea ce s-a învăţat în aceste patru generaţii poate să fi inclus revelaţia orală, dar doctrina orală a fost învăţată în scriptură. Pentru apărătorii romano-catolici şi ortodocşi, care văd succesiunea episcopilor sau a Papei, priviţi în altă direcţie! În primul rând, cei în care se avea încredere erau credincioşii, nu episcopii. Timotei nu a fost episcop, trebuia el să aleagă episcopi şi să le încredinţeze tradiţia orală? În al doilea rând episcopia nu a existat până după anul 150 AD. Episcopii diocezei, unde un episcop urma altuia, nu au apărut până în anul 250. Deci, a sugera că acest pasaj ne învaţă succesiunea catolică sau ortodoxă este stupid
- Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: 2 Timotei 3:14. Acest verset se referă la revelaţia orală din gura inspirată a lui Pavel, către Timotei.
- căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri Luca 21:12-15 este dovada că tradiţia orală a fost regula pentru primii 20 de ani ai bisericii.
- “cu multe alte cuvinte” din Fapte 2:40 reprezintă tradiţia orală inspirată ce s-a pierdut pentru totdeauna. Dar pentru o vreme, aceste cuvinte au fost amintite de mulţi care le-au auzit. Sunt mii de predici inspirate de Duhul Sfânt.
- Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. (Fapte 2:42) Deşi nu ştim specific ce au învăţat apostolii la acea vreme, putem fi siguri că nu este diferit de ceea ce avem în scriptură.
B. Părinţii vorbesc de revelaţia orală, ca fiind tradiţie apostolică, ceea ce nu este în scriptură:
- Ce a fost ceea ce ei au predicat cu alte cuvinte, ce a fost ceea ce Hristos le-a revelat, poate fi dovedit pe nici o altă cale decât acele biserici pe care apostolii le vizitau personal, declarându-le evanghelia direct, personal, şi prin voce [viu grai], şi ulterior prin epistole. Dacă aceasta este aşa, în aceeaşi idee, toată doctrina care este de acord cu bisericile apostolice, acele surse originale ale credinţei, trebuie recunoscute ca adevărate, conţinând fără îndoială ceea ce bisericile aiu spus că au primit de la apostoli, apostolii de la Hristos, iar Hristos de la Dumnezeu. Altfel, toată doctrina trebuie prezumată ca fiind falsă, ceea ce este contrar adevărului bisericilor, apostolilor, a lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Rămâne să demonstrăm dacă această doctrină a noastră îşi are originea în tradiţia apostolică şi dacă toate celelalte doctrine nu îşi au originea ipso facto din falsitate. Avem părtăşie cu bisericile apostolice deoarece doctrina noastră nu este în nici un fel diferită de a lor. Aceasta este mărturia noastră pentru adevăr. (Tertullian, The prescription against the heretics, Ch 21)
- Acest viu grai era vocea inspirată a lui Isus şi a apostolilor, care, Tertullian spune, a fost apoi înregistrată în scriptură.
- Observaţi: 1. Viul grai al apostolilor. 2. Înregistrat ulterior în epistolele lor. Aceasta ne arată că Părinţii apostolici au văzut scriptura ca conţinând totalitatea acestui “viu grai”.
- Ceea ce bisericile romano-catolice şi ortodoxe văd ceea ce au azi ca fiind viul grai, Tertullian a văzut că acest viu grai a fost transferat în scriptură.Acesta este doar un alt exemplu al faptului că bisericile tradiţionale moderne sunt de fapt neortodoxe, când studiază sfinţii părinţi.
C. Biserica romano catolică pretinde că este viul grai de azi!
- Astăzi, biserica romano catolică a redefinit acest “viu grai” al tradiţiei orale din cuvintele vorbite de Hristos şi de apostoli, la tot ce spune Papa azi. „Dar apelul la antichitate este o trădare şi o erezie. Este trădare pentru că respinge vocea Divină a bisericii de acum şi o erezie, pentru că neagă divinitatea acelei voci. Cum putem şti ce a fost antichitatea decât prin biserică?…Pot spune cu adevăr strict că biserica nu are antichitate. Ea se odihneşte pe conştienţa ei proprie supranaturală şi perpetuă…Singura dovadă divină a ceea ce a fost primitiv este mărturia şi vocea bisericii de azi.” (Henry Edward Manning, The Temporal Mission of the Holy Ghost: Or Reason and Revelation, 1865, p 227-228)
Tradiţia #3: Tradiţia convenabilă. (Romani 14:5)
A. Tradiţia convenabilă există în fiecare biserică de azi:
Astăzi, fiecare biserică locală de pe pământ are „o tradiţie convenabilă”. Iată o listă de lucruri ce sunt „tradiţie convenabilă”:
- Cântecele şi numărul de cântece ce se cântă
- Câtă scriptură şi ce parte a ei se citeşte
- Dacă serviciul de închinare începe cu rugăciune sau cântare
- Ziua pentru „studiul biblic de la mijlocul săptămânii”, dacă biserica locală decide să aibă aşa ceva
- Timpul pentru închinarea de duminică poate deveni un standard, încât cineva care vizitează din afară când întreabă la ce oră, i se răspunde „la timpul scriptural”, şi ştie când să vină. Desigur că nu există un timp scriptural, dar datorită practicii îndelungi, este „tradiţie bisericească” şi pare a fi tradiţie apostolică, dar nu este nicăieri în scriptură.
Aceasta este greşeala pe care o fac bisericile romano catolice şi ortodoxe când privesc la practicile lor curente. Ele presupun că datorită faptului că a fost un model de tradiţie în biserică în jurul anului 200 AD, este o tradiţie obligatorie, apostolică. Aceasta este o eroare gravă, deoarece istoria a făcut ca fiecare regiune avea propriul set distinct de tradiţii, aşa cum vedem în bisericile de azi! Aceste tipuri de tradiţii convenabile au fost practicate de Hristos, apostoli, părinţi şi de orice biserică de azi. Ceea ce este tulburător în legătură cu aceste tradiţii liturgice la bisericile romano catolice şi ortodoxe este că nu există un model uniform, peste tot, NICIODATĂ în istoria bisericii. Deşi catolicii şi ortodocşii se luptă cu privire la a cui liturghie este tradiţie apostolică, adevărul este că nu a existat niciodată o astfel de tradiţie uniformă. Dumnezeu intenţionat a lăsat aceste alegeri liturgice la voinţa fiecărei biserici locale, altfel NT ar semăna cu sistemul legalist de închinare găsit în legea lui Moise. Suntem sub „legea libertăţii”.
B. Cum începe tradiţia convenabilă şi cum devine lege: Romani 14:5
Deşi Romani 14:5 tratează diferenţele individuale dintr-o congregaţie locală, este uşor de văzut cum astfel de tradiţii individuale pot creşte şi pot fi practicate pe larg ca şi tradiţii bisericeşti şi chiar ca şi lege. Originea studiului biblic de la mijlocul săptămânii, poate că a început cu un singur creştin care a pus deoparte acel timp pentru studiu personal şi rugăciune. Alţii au vrut să i se alăture şi în timp s-a luat o decizie ca să se stabilească un timp oficial pentru toţi membrii din biserica locală. Din nefericire, această practică bună de a petrece un timp în studiul biblic ca biserică, poate deveni o regulă nescrisă şi poate fi văzută la acelaşi nivel de autoritate ca şi prima zi de duminică de Cina Domnului. Tradiţiile mai convenabile abia dacă sunt alegeri opţionale bune, dar trebuie întotdeauna să separăm ce ne cere Dumnezeu de libertatea pe care ne-o dă Dumnezeu de a alege aceste convenienţe.
C. Isus a arătat că tradiţiile convenabile nu sunt lege: Marcu 7:3,5
Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor….Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?” Marcu 7:3,5
- Dumnezeu nu cerea spălarea mâinilor. Era un obicei omenesc. Era o doctrina a oamenilor.
- Isus ştia că era o regulă opţională, făcută de oameni, care i se impunea Lui.
- Este interesant că Isus nu condamna spălarea mâinilor ca fiind o tradiţie convenabilă, ci impunerea tradiţiei asupra celorlalţi
- Aceasta este greşeala pe care o fac prea multe biserici din ziua de azi, impunând tradiţiile lor ca fiind legi ce trebuie urmate.
- Bisericile romano-catolice şi ortodoxe sunt dintre cele mai ofensatoare în această privinţă.
D. Provocare pentru bisericile romano-catolice şi ortodoxe:
Ne-am bucura dacă apologeţii romano catolici şi cei ortodocşi ar face o listă de doctrine pe care ei le cred, care nu se găsesc în Scriptură, ci doar în tradiţia orală, inspirată a apostolilor şi profeţilor din primul secol. Desigur, ei vor ambele. Prima dată, aruncă Biblia, spunând că nu este un ghid complet al doctrinei şi că avem nevoie de „tradiţia orală a bisericii”. Apoi, când noi facem o listă de doctrine ale lor ce nu se regăsesc în Biblie, în loc să fie de acord şi să arate autoritatea tradiţiei din afara Bibliei a bisericii, ei se transformă imediat în „Protestanţi” şi ne aruncă verset după verset, încercând să îşi dovedească doctrinele din Biblie! Ce orbire şi ipocrizie!
E. Listă cu tradiţiiţe menţionate de Părinţii bisericii:
- 200 AD: Tertullian, The crown or De Corona, ch 3-4
- 400 AD: Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8
Dacă nici un pasaj din Scriptură nu îl prescrie, atunci obiceiul, care curge din tradiţie, îl confirmă. Cum poate fi ceva folosit, dacă nu a fost mai întâi primit? Chiar în susţinerea tradiţiei, autoritatea scrisă este necesară, spuneţi voi. Să vă întrebăm, deci, dacă tradiţia, cu excepţia când este scrisă, nu trebuie acceptată. Cu siguranţă spunem că nu trebuie admisă, cu excepţia unor cazuri pe care le menţinem doar pe tărâmul tradiţiei. (Tertullian, The crown or De Corona, ch 3-4)
Dacă, pentru aceasta, şi pentru alte astfel de reguli, insistaţi să aveţi ordine pozitive, scripturale, nu veţi găsi nici unul (Tertullian, The crown or De Corona, ch 3-4)
Pentru multe alte observaţii ale Bisericii, care se datorează tradiţiei, este autoritatea legii scrise (Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8)
- Înainte de a fi botezaţi: mărturisesc solemn că îl reneagă pe diavol, şi îngerii lui (Tertullian, The crown or De Corona, ch 3-4)
- Imersat de trei ori “de trei ori imersat” (Tertullian, The crown or De Corona, ch 3-4) “de trei ori scufundat capul sub apă” (Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8)
- După botez: bea ( ca şi copil nou născut) un amestec de lapte cu miere (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
“gustând lapte în miere ca simbol al copilăriei” (Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8)
- După botez: “din acea ne reţinem de la baia zilnică timp de o săptămână (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
- La momentul aniversar, facem jertfe pentru morţi, în cinstea zilei aniversare” (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
- Încetăm postul la fiecare pentecost”. (Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8)
Postul…în închinare în ziua Domnului nu este legal (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
- Practica statului în picioare în închinare în ziua Domnului (Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8) îngenuncherea în închinare în ziua Domnului nu este în lege (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
- Ne simţim îndureraţi dacă pâine sau vin, chiar dacă ale noastre, ar fi aruncate pe pământ. (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
- La fiecare pas înainte sau mişcare, la fiecare intrare sau ieşire, ne îmbrăcăm, ne încălţăm, când facem baie, când stăm la masă, când aprindem lampa, pe canapea, pe scaun, în acţiunile obişnuite ale vieţii, facem pe frunte semnul (crucii) (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
Sumar:
- Pentru că bisericile romano-catolice şi ortodoxe învaţă doctrina „tradiţiei” orale, dar nu ţin tradiţiile orale specifice, scrise de Tertullian şi Jerome, este singura dovadă de care are nevoie cineva pentru a concluziona că ei îşi sunt tradiţie, în ciuda a ce zice biblia sau Părinţii bisericii.
- Dăm bisericii catolice un scor de zero, deoarece ei au respins toate aceste tradiţii şi le-au înlocuit cu altele noi, nepracticate de nimeni.
- Dăm ortodocşilor un scor de 7% deoarece imersează corect la botez, aşa cum spune Biblia (5%), şi o fac de trei or, aşa cum o cere tradiţia (5%), dar scădem 2% deoarece imersarea de trei ori nu este necesară, deoarece Biblia înregistrează un model universal de botez singular. (Isus a murit, a fost îngropat şi a înviat doar o dată).
| Practica din tradiţie | Ortodoxă | Catolică |
| Renegarea diavolului înaintea botezului | X | X |
| Imersare de trei ori | √ | X |
| Lapte şi miere băute după botez | X | X |
| Nu fac baie o săptămână, după botez | X | X |
| Îngenuncherea în închinare este interzisă | X | X |
| Semnul crucii pe frunte | X | X |
| Scor | 7% | 0% |
| Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4 Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8 |
||
F. Texte cu discuţii complete:
- Iubim această declaraţie a lui Tertullian deoarece ne dovedeşte punctul de vedere că el a folosit Biblia numai pentru a determina doctrina, şi a exclude tradiţia orală. Suntem şocaţi că apologeţii romano-catolici şi ortodocşi ar vrea să se refere vreodată la acest text, deoarece le respinge pretenţia că există o tradiţie orală, cu doctrine distincte de Biblie şi care lipsesc de acolo! Dacă aceşti apărători anti-sola Scriptura au dreptate să urmăm, ca Tertullian “tradiţia” atunci de ce nici biserica romano-catolică şi nici cea ortodoxă nu spun ca liturghie, înainte de botez: “solemn ne lepădăm de diavol”. De ce ortodocşii imersează de trei ori… aşa cum spune Tertullian să se facă în tradiţie, dar catolicii resping această tradiţie şi stropesc o dată? După botez, de ce ambele biserici nu se supun „tradiţiei apostolice a lui Tertullian” cu amestecul de lapte şi miere şi reţinerea de la baie o săptămână? De fapt, ei toţi nu se supun aceste tradiţii apostolice şi fac baie imediat cum ajung acasă, după botez! Ce erezie! Desigur, liturghia „botezului triplu” nu este biblică la fel ca băutul de lapte cu miere sau să nu faci baie o săptămână. Acestea sunt obiceiuri locale convenabile. Toate bisericile au obiceiuri locale şi acestea sunt diferite, de la congregaţie la congregaţie. Să ne amintim că sunt trei tipuri de tradiţie la care se referă părinţii apostolici. Acesta este al doilea tip de tradiţie care este opţională deoarece implică alegeri ale originii umane, de care lui Dumnezeu nu îi pasă. Aşa cum a spus Tertullian urmăm semnul crucii pe frunte, dar dacă doriţi sprijin biblic pentru aceasta şi alte astfel de reguli, nu o să îl găsiţi”. Aceasta pentru că este opţional pentru biserica locală şi creştinii individuali să o facă. Într-adevăr, nici biserica romano-catolică şi nici cea ortodoxă „nu îşi fac semnul crucii pe frunte” aşa cum era tradiţia apostolică, ci au schimbat-o, făcând semnul crucii pe piept! Aceste lucruri sunt „tradiţia” şi sunt clar opţionale, biblia nemenţinându-le. Alte exemple de tradiţie din aceeaşi categorie, din ziua de azi, se referă la temperatura din cada de botez, ţinerea persoanei botezate sub apă exact trei secunde, una pentru tatăl, una pentru Fiul şi una pentru Duhul Sfânt. Deci acest pasaj al lui Tertullian pe care apărătorii anti-sola Scriptura romano-catolici sau ortodocşi îl citează pentru a anula sola Scriptura, de fapt îi respinge pe ei! Acest pasaj arată clar categoria de „tradiţie” pe care Părinţii apostolici o vedeau, că nu se află în scriptură. Spre deosebire de „reformatorii clasici”, ca Keith A. Matheson, care a declarat în cartea sa „Forma sola Scriptura”, că este important să se păstreze tradiţiile orale ale bisericii post apostolice, noi respingem acest lucru complet, deoarece a fost o îndepărtare clară şi constantă de doctrina NT şi liturghie, care a avut loc imediat după moartea apostolilor. Pentru noi, dacă nu este în Biblie, nu o facem! Tertullian a spus „Şi cât timp ne mutăm de acolo acolo, când avem o practică antică, care, prin anticipare, a creat pentru noi întrebarea? Dacă nici un pasaj din Biblie nu o dictează, acest obicei care cu siguranţă a apărut din tradiţie, a confirmat-o. Căci, cum poate ceva fi folosit dacă nu a fost primit? Chiar în susţinerea tradiţiei, autoritatea scrisă este necesară, spuneţi voi. Vă întrebăm dacă tradiţia, cu excepţia când este scrisă, nu trebuie admisă. Cu siguranţă spunem că nu trebuie admisă, cu excepţia unor cazuri pe care le menţinem doar pe tărâmul tradiţiei, iar înfăţişarea obiceiului ne oferă un precedent. Pentru a trata aceasta pe scurt, voi începe cu botezul. Când intrăm în apă, puţin înainte, în prezenţa congregaţiei şi sub mâna conducătorului, proclamăm solemn că ne lepădăm de diavol, de îngerii lui. Apoi suntem imersaţi de trei ori, făcând un legământ mai amplu decât cel cerut de Dumnezeu în Scriptură. Apoi, când suntem ridicaţi (copii nou născuţi), gustăm un amestec de lapte cu miere şi din acea zi ne abţinem de la baia zilnică, timp de o săptămână. Luăm înainte de zorii zilei, numai din mâna conducătorului, sacramentele Euharistiei, pe care Domnul le-a poruncit şi de care se bucură toţi. Când vine momentul aniversar, facem jertfe pentru morţi. Considerăm postul şi îngenuncherea în închinare în ziua Domnul ca fiind ne legal. Ne bucurăm de acestea şi de la Paști până la Duminica Tomii. Ne doare dacă pâine sau vin sunt aruncate pe pământ. La fiecare pas înainte sau mişcare, la fiecare intrare sau ieşire, ne îmbrăcăm, ne încălţăm, când facem baie, când stăm la masă, când aprindem lampa, pe canapea, pe scaun, în acţiunile obişnuite ale vieţii, facem semnul crucii pe frunte, dar dacă doriţi sprijin biblic pentru aceasta şi alte astfel de reguli, nu o să îl găsiţi”. Tradiţia vă va fi arătată ca punct de plecare, obiceiul ca întărire şi credinţa ca observator. Dacă raţiunea sprijină tradiţia, obiceiul şi credinţa, acest lucru îl veţi percepe personal, sau veţi învăţa de la cineva care a făcut-o. (Tertullian, The crown or De Corona, cap. 3-4)
- Jerome cred în mod clar că dacă biserica din lumea întreagă este de acord cu o doctrină sau practică, este la fel cu a avea un verset biblic şi o poruncă. Nu suntem de acord. Jerome ştia când a spus acesta că NIMIC din ce spune în acest pasaj, ca „sprijiniţi-vă pe mâini după botez” şi „beţi lapte şi miere” după botez, era practicat universal. Şi nimeni din biserica modernă romano-catolică sau ortodoxă de azi nu o face! Ceea ce este important aici este ca „obiceiurile nescrise şi legile” pe care Jerome pretinde că au fost primite de la apostoli, sunt situaţii triviale şi opţionale, ca starea în picioare în ziua Domnului”. Orice apărător catolic sau ortodox care vrea să îl folosească pe Jerome ca pe exemplul unui om care a simţit „legi şi obiceiuri nescrise” care sunt la fel de obligatorii ca şi scriptura este obligat să facă toate lucrurile pe care Jerome le-a identificat ca „legi şi obiceiuri nescrise”. Altfel sunt ipocriţi şi necinstiţi. Jerome spune: „Nu ştiţi că punerea mâinilor după botez şi invocarea Duhului Sfânt este un obicei al bisericilor? Vreţi dovadă biblică? O găsiţi în Faptele Apostolilor. Şi chiar dacă nu are autoritatea biblică, consensul lumii întregi cu privire la aceasta are forţa unei porunci. Pentru alte multe observări ale bisericilor, ce se datorează tradiţiei, au primit autoritatea legii scrise, ca de exemplu practica scufundării capului de trei ori, şi apoi, după ieşirea din apă, gustarea de lapte cu miere reprezentând copilăria; şi din nou, practica stării în picioare în închinare, în ziua Domnului, şi încetarea postului la fiecare Pentecost; şi mai sunt multe practici nescrise care şi-au câştigat locul prin raţiune şi obicei. Deci, vedeţi noi urmăm practica bisericii, deşi poate că e clar că o persoană este botezată înainte de a fi chemat Duhul” (Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8)
G. Tradiţia şi războaiele de Paşte:
- Quartodecimans (a 14-a zi a creştinilor: Nissan 14 & şi controversele de Paşti) calculează data Paştelui conform cu legea lui Moise. Hipolit era episcopul Romei şi pentru motive necunoscute, a adus un mod nou de calculare a datei Paştelui. Ce este important la acest exemplu, este că Hipolyt i-a numit pe aceşti oameni Quartodecimans şi eretici. Dar Quartodeciman vroiau „să facă aşa cum scrie Biblia şi să menţină tradiţia evreiască veche de 1700 de ani, pentru calcularea Paştelui, la data de 14 Nissan. Dar calculul evreiesc însemna că paştele cădea în zile diferite ale săptămânii şi bisericii din Roma nu i-a plăcut aceasta şi dorea Paştele mereu duminica. Deci, contrar Scripturii şi tradiţiei, ei au schimbat vederea Quartodeciman cu crezul niceean. Hipolyt insinuează că Quartodeciman păstrează toate celelalte „tradiţii apostolice” cu excepţia respingerii calculării Paştelui. „Controversa de Paști” este un exemplu al modului în care doctrina făcută de om a început să se infiltreze în biserică, pe care nu o practica nimeni în primul secol. Celebrarea Paştelui anuală nu se regăseşte nici în Scriptură, nici în practica părinţilor apostolici. Ce găsim la părinţii apostolici este o sărbătoare în fiecare duminică, a învierii lui Hristos. „Noi ţinem a 8-a zi (duminica) cu bucurie, ziua în care Isus a înviat din morţi” (Epistola lui Barnaba, 100-130 AD, cap. 15). Aici avem episcopul Romei care merge împotriva scripturii şi tradiţiei bisericii primare. Situaţia nu a fost stabilită niciodată, deoarece Paştele este o sărbătoare făcută de om. Dacă era în biblie, am şti exact cum să o sărbătorim. Hristos nu le-a spus creştinilor să îi amintească naşterea la Crăciun, ci moartea…şi nu o dată pe an la Paști, ci în fiecare zi a Domnului, prin împărtăşire. „Paştele” era deci un eveniment săptămânal la biserica primară!
- Şi alţii (eretici), dispreţuitori şi total neinformaţi cu privire la cunoştinţă şi maniere, combină ideea că Paştele trebuie ţinut în a 14-a zi a primei luni, conform cu porunca legii, în orice zi a săptămânii cade. (Dar aceasta) ei văd numai ce a fost scris în lege, că este blestemat cine nu ţine poruncile. Dar ei nu se supun acestui lucru, că legiferarea a fost făcută pentru evrei, care în vremurile viitoare vor ucide Paştele. Şi acest sacrificiu pascal, în eficacitatea sa, s-a răspândit la neamuri şi este discernut prin credinţă şi nu doar observat. Ei se uită la această poruncă şi nu văd ce a spus apostolul „Mărturisesc pentru cine este tăiat împrejur, că este dator să ţină toată legea” . Cu privire la alte situaţii, sunt de acord cu toate tradiţiile date bisericii de apostoli. (Hippolytus. Refutation of All Heresies, Cartea 8, cap. 11, The Quartodecimans).
- Paştele este tradiţie: Cyprian în 250 AD, spune despre controversa paştelui: „cei ce sunt la Roma nu observă aceste lucruri în toate cazurile date de la început şi pretind în van autoritatea apostolilor (Cyprian, Epistola 74, 6)
Tradiţia #4: Crezuri făcute de om şi neinspirate, „Regula credinţei” (regula fidei) (1 Cor 15:3-6; 1 Timotei 3:16; 2 Timotei 2:8)
Biserica primară a declarat că fiecare gând sau frază a crezurilor primare se considerau a fi direct bazate pe Scriptură. Nici unul din gânduri sau fraze nu a venit de la „tradiţia orală extra biblică”.
A. Declaraţii de credinţă ce seamănă cu crezul din Biblie:
Mai jos sunt trei mărturii ale lui Pavel, inspirate, ce seamănă cu crezul. Nu sunt crezuri şi nu au fost folosite astfel, dar sunt exemple biblice. Observaţi că au lungimi diferite şi leagă detalii diferite:
| 1 Corintenis 15:3-6 | 1 Timotei 3:16 | 2 Timotei 2:8 |
| V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi Sunt încă în viaţă, iar unii au adormit | Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” | Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, |
B. Două crezuri primare, făcute de oameni (regula fidei) sunt următoarele:
Tradiţia „Regula credinţei” (regula fidei) în care creştinii făceau sumare scurte, neinspirate, de credinţă, bazate direct pe tradiţiile scrise şi orale ale apostolilor şi profeţilor. Acestea ar avea aceeaşi origine, ca o slujbă bazată pe Biblie. Din nefericire aceste crezuri au început să fie văzute ca fiind autoritare cu Ireneu (180 AD) şi Tertullian (200 AD). În 325 AD, această modă a produs primul crez privit cu autoritate egală cu cea a Bibliei: Crezul niceean. Aceste crezuri, la început, erau memorate de păcătoşi înainte de a fi botezaţi. Iniţial nu erau scrise, ci erau o tradiţie verbală bazată direct pe cuvintele şi scrierile inspirate ale apostolilor.
| Ireneu 180 AD | Tertullian 200 AD |
| Cred într-un singur Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor lucrurilor, prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care, datorită dragostei Sale pentru creaţie a fost născut din fecioară, unind omul cu Dumnezeu, prin el, şi suferind în vremea lui Pilat din Pont, înviind şi fiind primit în slavă, va veni în glorie , Salvatorul celor salvaţi şi Judecătorul celor ce sunt judecaţi şi va trimite în focul veşnic pe cei ce schimbă adevărul şi dispreţuiesc pe tatăl şi venirea lui” (Irenaeus, Against Heresies, cartea 3, 4, 1-2) | este doar un Dumnezeu şi nu este altul decât creatorul lumii, care a creat toate lucrurile din nimic prin Cuvântul lui, pe care L-a trimis; acest Cuvânt se numeşte fiul Lui şi sub numele de Dumnezeu a fost văzut de patriarhi în diferite ipostaze, auzit tot timpul de profeţi, adus de duhul şi puterea tatălui în fecioara Maria, a fost făcut carne în pântecele ei şi a fost născut din ea şi a fost numit Isus Hristos; el a predicat noua lege şi noua promisiune a împărăţiei cerurilor, a făcut minuni, a fost răstignit, a înviat a treia zi şi S-a înălţat la cer, a stat la dreapta Tatălui, a trimis în locul Său Puterea Duhului Sfânt să conducă credincioşii, va veni cu slavă să ia sfinţii la bucuria vieţii veşnice şi la promisiunile cereşti şi să condamne păcătoşii la foc veşnic, după învierea acestor două grupuri, împreună cu restaurarea trupurilor lor. (Tertullian, the Prescription Against Heretics, Cap. XIII) |
C. Texte întregi şi discuţii:
- Ireneu identifică faptul că şi tradiţia apostolică inspirată orală şi cea scrisă sunt păstrate cu atenţie în bisericile de-a lungul timpului. Este clar din pasaj că Scriptura este inclusă în această categorie de „tradiţii vechi apostolice”. A spune că exclude Scriptura, cum spun bisericile romano-catolică şi ortodoxă, şi a spune că textul se referă numai la tradiţia orală, este nefundat şi prostesc. Tradiţia orală identificată în text este de fapt un crez identic cu scripturile (cu albastru). Dacă această tradiţie orală conţinea o doctrină cheie, negăsită în scriptură, atunci bisericile romano-catolică şi ortodoxă ar avea un punct puternic. Vederea noastră sola Scriptura este confirmată de acest pasaj. Ceea ce spune acest pasaj se petrece tot timpul astăzi, când spontan şi neaşteptat învăţăm un păcătos evanghelia în parcul oraşului, fără a avea biblia în mână. Ne bazăm pe tradiţia orală în absenţa documentelor scrise. Dacă crezul lui Irineu, în albastru, ar fi inclus doctrine biblice ca virginitatea perpetuă a Mariei, botezul copiilor, botezul triplu, semnul crucii, etc. atunci apărătorii romano-catolici şi ortodocşi ar avea doar un argument slab, chiar şi aşa. Dar deoarece nu sunt alte doctrine biblice, ne sprijină punctul de vedere că „tradiţia apostolică inspirată” se găseşte în Scriptură. Nu negăm „tradiţia orală apostolică”, ci spunem că este identică ci Biblia.. Irineu a spus 1. Dacă avem astfel de dovezi, nu este necesar să căutăm adevărul între altele obţinute uşor de la biserică, deoarece apostolii, ca un om bogat, care îşi depune banii în bancă, au pus în mâinile ei toate lucrurile ce ţin de adevăr: ca orice om oricine ar fi, să poată lua apa vieţii. Căci ea este intrarea în viaţă, restul sunt hoţi şi tâlhari. Cu privire la aceasta trebuie să îi evităm, şi să alegem lucrurile bisericii cu atenţie şi să ţinem tradiţia adevărului. Cum este cazul? Să presupunem că apare o dispută legată de o întrebare importantă între noi, să nu recurgem la bisericile cele mai vechi cu care apostolii ţineau legătura şi să învăţăm de la elece este clar şi sigur cu privire la întrebarea prezentă? Cum ar fi dacă apostolii nu ne-ar fi lăsat scrierile? Nu ar fi necesar , în acel caz să urmăm cursul tradiţiei pe care au lăsat-o celor cărora le-au încredinţat bisericile? 2. Cu care curs sunt de acord naţiunile de barbari care cred în Hristos, având salvarea scrisă în inimile lor de Duhul , fără hârtie şi cerneală, şi care păstrează cu atenţie tradiţia veche, crezând într-un singur Dumnezeu Creatorul cerului şi al pământului şi al tuturor lucrurilor, prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care, datorită dragostei Sale pentru creaţie a fost născut din fecioară, unind omul cu Dumnezeu, prin el, şi suferind în vremea lui Pilat din Pont, înviind şi fiind primit în slavă, va veni în glorie , Salvatorul celor salvaţi şi Judecătorul celor ce sunt judecaţi şi va trimite în focul veşnic pe cei ce schimbă adevărul şi dispreţuiesc pe tatăl şi venirea lui” Cei care, în lipsa documentelor scrise, au crezut aceasta, sunt barbari, în ce priveşte limbajul nostru, dar în ce priveşte doctrina, maniera şi direcţia vieţii, ei sunt datorită credinţei, foarte înţelepţi; şi îi fac plăcere lui Dumnezeu, în neprihănire, castitate şi înţelepciune. Dacă cineva le-ar predica acestor oameni despre invenţiile ereticilor, vorbindu-le în limba lor, şi-ar astupa urechile imediat şi ar fugi cât de departe posibil, neputând nici să asculte blasfemiile. Deci, prin tradiţia veche a apostolilor, ei nu concep ca mintea lor să creeze ceva din doctrinele sugerate de aceşti învăţători, între care nici biserica nici doctrina nu au fost stabilite. (Irineu, Against Heresies, cartea 3, 4, 1-2)
- Bisericile romano-catolice şi ortodoxe iubesc să citeze (Tertullian, the Prescription Against Heretics, Cap. XIII) ca dovadă că Tertullian avea o tradiţie apostolică orală distinctă de Scriptură. Noi învăţăm sola Scriptura, şi nu avem nici o problemă în a fi de acord! Tertullian numeşte această tradiţie orală „regula credinţei”. Suntem de acord că era un crez, dar observaţi că nu conţine nimic, cu excepţia a ceea ce Scriptura revelează specific. Aceasta ar fi fost o mărturie puternică pentru bisericile romano-catolică şi ortodoxă, dacă o astfel de „regulă de credinţă” ar fi conţinut detalii doctrinare ce nu se găsesc în Scriptură, ca: virginitatea perpetuă a Mariei, botezul copiilor, botezul triplu, semnul crucii, etc. de fapt, „regula de credinţă” a lui Tertullian este dovada începutului nostru major, adică toate aceste „tradiţii apostolice” care erau considerate esenţiale, erau bazate în totalitate (100%) pe Scriptură. Chiar Biserica Domnului adevărată din ziua de azi, orice membru al ei, poate oferi un paragraf similar „de sumar” al credinţei adevărate. Chiar şi apostolul Pavel oferă un astfel de „pasaj de sumar” al doctrinei în 1 Cor 15:3-8. Desigur trebuie să luăm seama de „regula de credinţă” a lui Tertullian, cu privire la un punct cheie: când priveşte acest document extra-biblic, făcut de om, cu autoritate în el însuşi, chiar dacă este în mod direct bazat pe Scriptură, abordarea corectă este de a nu îi mai da autoritate mai multă decât dăm oricărui „paragraf de sumar” al oricărui membru. Crezul lui Tertullian a început un drum foarte periculos, pe care, aşa cum vedem în multe denominaţii astăzi, a înlocuit Scriptura, ca fiind o autoritate ultimă. Cu privire la această regulă de credinţă – din acest punct să realizăm ce apărăm – este cea care prescrie credinţa că este un singur Dumnezeu şi nu este altul decât creatorul lumii, care a creat toate lucrurile din nimic prin Cuvântul lui, pe care L-a trimis; acest Cuvânt se numeşte fiul Lui şi sub numele de Dumnezeu a fost văzut de patriarhi în diferite ipostaze, auzit tot timpul de profeţi, adus de duhul şi puterea tatălui în fecioara Maria, a fost făcut carne în pântecele ei şi a fost născut din ea şi a fost numit Isus Hristos; el a predicat noua lege şi noua promisiune a împărăţiei cerurilor, a făcut minuni, a fost răstignit, a înviat a treia zi şi S-a înălţat la cer, a stat la dreapta Tatălui, a trimis în locul Său Puterea Duhului Sfânt să conducă credincioşii, va veni cu slavă să ia sfinţii la bucuria vieţii veşnice şi la promisiunile cereşti şi să condamne păcătoşii la foc veşnic, după învierea acestor două grupuri, împreună cu restaurarea trupurilor lor. Această regulă, cum se va dovedi, a fost învăţată de Hristos, şi nu ridică altă întrebare decât cele ridicate de erezii, care fac oamenii eretici. (Tertullian, the Prescription Against Heretics, Cap. XIII)
- Augustin, ca toţi Părinţii, credea că fiecare frază din crezul niceean îşi are originea în Scriptură, nu „o tradiţie orală, nescrisă a apostolilor”. El numeşte crezul „Regula de credinţă” care a fost folosită prima dată de Tertullian în 200 AD. Epoca creării de crezuri este în floare! Astăzi, orice denominaţie majoră, inclusiv catolicii şi ortodocşii cred că crezurile lor se bazează direct pe Biblie, Aceasta, desigur nu poate fi adevărat, deoarece se contrazic şi contrazic biblia. Augustin a spus : „Primiţi copii Regula de credinţă, care se numeşte Simbol (sau crez). Şi când aţi primit-o, scrieţi-o în inimă şi spuneţi-vă în fiecare zi…acesta este crezul pe care trbuie să îl repetaţi. Aceste cuvinte pe care le-aţi auzit se găsesc în Scriptura divină, peste tot, dar adunate şi însumate într-unul, ca mintea persoanelor mai încete să nu fie deranjate; ca oricine să îl poată spune, să poată cuprinde ce crede. Aţi auzit că Dumnezeu este atotputernic? Dar îl aveţi ca Tată când sunteţi născuţi din nou, iar biserica vă este mamă. (Augustine, On the Nicene Creed: a Sermon to the Catechumens, 1)
- Atanasie declară că Biblia este auto-suficientă. El mai spune că deciziile conciliilor erau identice cu Biblia „nu faci diferenţa între ele”. Când citeşti crezul niceean, te întrebi dacă nu citeşti biblia! Nici o tradiţie din afara bibliei nu este în mintea lui Atanasie. „În zadar fug de acolo acolo cu pretenţia că au cerut conciliile pentru credinţă; pentru că Scriptura divină este suficientă, mai presus de orice; dar dacă este nevoie de un conciliu, sunt gânduri ale Părinţilor, deoarece Episcopii niceeni nu au neglijat această situa
Ţie, şi au arătat doctrina exactă, încât persoane care citesc cu sinceritate cuvintele lor, nu pot decât să îşi amintească de religia faţă de Hristos, scrisă în Scriptură” (Athanasius, de Synodis, Part 1, 6)
- Eu urmez legile şi regulile apostolilor. Îmi testez învăţătura aplicând la ea, ca regulă şi măsură, credinţa dată de Părinţii sfinţi şi binecuvântaţi la Nicaea. Dacă cineva susţine că am o opinie contrară, să mă acuze în faţă; nu în lipsa mea. (Theodoret, letters, 40)
- Cyril instruieşte oamenii să memoreze crezul niceean, deoarece este o concluzie bazată numai pe Biblie! El declară, la 25 de ani după ce crezul a fost scris, exact ce spunem noi, adică aceste crezuri nu reprezintă „tradiţia orală extra biblică a apostolilor”, spune Cyril “confirmarea din Sfânta biblie a fiecărei părţi conţinute. Deoarece articolele Credinţei nu au fost compuse ca să placă oamenilor, ci toate punctele importante din toată Scriptura formează o învăţătură completă a Credinţei.”. Cyril aplică 2 Tes. 2:15, „Aşa dar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră” la procesul de memorare a crezului. Trebuie să fie tulburător pentru apărătorii romano-catolici şi ortodocşi să afle că Cyril identifică tradiţia cu „scriptura”. Crezul niceean cu siguranţă nu poate fi folosit de aceşti apărători ca dovadă pentru „tradiţie orală extra biblică a apostolilor”, deoarece Cyril ne spune că crezul îşi are originea direct în Scriptură, propoziţie cu propoziţie. Cyril vede crezul ca pe o imitaţie exactă a Scripturii! Toţi creatorii de crezuri îşi văd crezurile ca pe un substitut al bibliei! Memorarea acestui crez, care este biblic, este felul în care „ţinem tare de tradiţii” (2 Tes 2:15) aşa le scrii „pe tăblia inimii tale” (2 Cor 3:3). În final, avem o tradiţie orală care este scrisă pe inimă: nimic altceva decât găsim în biblie. Acest lucru trebuie să tulbure pe apologeţii catolici şi ortodocşi să caute disperaţi o „tradiţie orală extra biblică a apostolilor”. Cyril spune „în învăţarea credinţei şi în mărturisirea ei, obţine şi păstrează numai ce primeşti de la biserică, şi ce este din Scriptură. Deoarece nu toţi pot citi Biblia, unii dorind să înveţe, alţii din plăcere, ca sufletul să nu piară din ignoranţă, compunem întreaga doctrină a Credinţei în câteva rânduri. Acest sumar aş dori să îl memoraţi când îl spun, şi să îl repetaţi între voi, nu scriindu-l pe hârtie, ci în inimă, având grijă să nu vă audă nici un Catecumen. Să păstraţi aceasta ca rezervă pentru întreaga viaţă şi să nu primiţi altceva, chiar dacă noi ne contrazicem şi ne schimbăm, nici dacă un înger transformat în înger de lumină vrea să vă rătăcească. Dacă noi sau un înger din cer vă predică o altă evanghelie,decât cea pe care aţi primit-o, să fie anatema. Aşa că ascultă, cum spun crezul şi memorează-l, dar aşteaptă confirmarea Sfintei Scripturi pentru fiecare parte din conţinut. Articolele Credinţei nu au fost compuse ca să pară bune oamenilor, dar toate punctele adunate din întreaga biblie, creează o învăţătură completă de Credinţă. Şi ca sămânţa de muştar care conţine multe ramuri, această credinţă are în câteva cuvinte toată cunoştinţa dumnezeirii din VT şi NT. Luaţi aminte, fraţilor, ţineţi-vă de tradiţia pe care o primim şi scrieţi-le pe tabla inimii. Păziţi-le cu reverenţă, ca duşmanul să nu piardă pe cel care a slăbit; sau ca nu cumva un eretic să schimbe oricare din adevărurile primite. (Cyril of Jerusalem, Catechetical Lecture 5, 12-13)
- Observaţi cum Hilary se angajează în „dovedirea textului”! După fiecare declara’ie de credinţă, el raportează cititorul nu la un crez omenesc, conciliu sau autoritate bisericească, ci la Biblie! El simte că numai Biblia, şi nu vreun crez, poate rezista atacurilor” din partea ereticilor! El vorbeşte despre felul în care doctrina lui este certificată de greutatea deplină a autorităţii Bibliei” şi este exact sensul declarat de Biblie. Hilary nu sună ca un catolic sau ca un ortodox. De ce nu spune „uitaţi ce spune biblia” şi aşa nu înţelegeţi…biserica aşa învaţă în prezent… Hilary spune „Aceasta nu este o declaraţie nefondată, care induce în eroare, ci o avertizare pentru noi, ca să mărturisim că Hristos a murit şi a înviat, lucru certificat de întreaga autoritate a Scripturii; şi că trebuie să îi înţelegem moartea în acelaşi sens în care o declară Scriptura. În grija sa faţă de credinciosul slab şi sensibil, adaugă aceste cuvinte în concluzie, conform cu Scriptura la proclamarea morţii şi învierii. El nu vrea ca noi să slăbim, să fim purtaţi de vântul doctrinei goale, sau să fim vexaţi de îndoieli false, el cheamă credinţa să se întoarcă, înainte de a eşua, la locaşul pietăţii, crezând şi mărturisind moartea şi învierea lui Isus Hristos, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, conform cu Biblia, aceasta fiind linia de siguranţă a respectului împotriva atacului adversar, pentru a înţelege moartea şi învierea lui Isus Hristos, aşa cum a fost scrisă despre El. Nu este pericol în credinţă: mărturia plină de respect cu privire la misterul ascuns al lui Dumnezeu este sigur întotdeauna. Hristos a fost născut de fecioara Maria, dar creat de Duhul Sfânt conform cu Scriptura. Hristos a plâns, dar conform cu Scriptura: ceea ce L-a făcut să plângă era şi o cauză de bucurie. Lui Hristos i-a fost foame; dar conform cu Scriptura, Şi-a folosit puterea ca Dumnezeu împotriva pomului fără rod, Hristos a suferit, dar conform cu Scriptura, El trebuia să stea la dreapta Puterii. El S-a plâns că a fost abandonat să moară: dar conform cu Scriptura, în acelaşi moment şi-a primit Împărăţia în Paradis hoţul care L-a mărturisit. El a murit, dar conform cu Scriptura, a înviat şi şade şa dreapta lui Dumnezeu. În credinţa în acest mister, este viaţă: această mărturisire rezistă la orice atac. (Hilary of Poitiers, On the Trinity, Book 10, 67)
Tradiţia #5: Doctrina falsă. (Marcu 7:7-9; Col 2:8; 2 Tim 4:2-5; Tit 1:14)
Orice tradiţie care contrazice Biblia este considerată doctrină falsă. Părinţii se referă la „tradiţii” eretice ale gnosticilor, de exemplu, care contrazic revelaţia inspirată, scrisă şi orală a apostolilor şi profeţilor. „Părinţii bisericii” ar sublinia că teologia gnostică e diferită de Biblie şi de tradiţia apostolică a bisericii. Referirea la tradiţia lui Corbin în Marcu 7:11 se aplică îndeosebi la bisericile romano-catolice şi ortodoxe, deoarece ele au un număr mare de tradiţii care schimbă legea revelată a lui Dumnezeu în Biblie!
A. Referinţe biblice la doctrina falsă, ca tradiţie:
- Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături care nu Sunt decât nişte porunci omeneşti. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.” El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.” Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta, este „Corban” adică dat lui Dumnezeu, face bine; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” Marcu 7:7-13
- Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Coloseni 2:8
- propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba. 2 Timotei 4:2-5
- şi să nu se ţină de basme evreieşti, şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr. Tit 1:14
B. Referiri la doctrina falsă ca tradiţie a Părinţilor:
- Irineu subliniază clar că tradiţia falsă a învăţătorilor este diferită de tradiţia bisericii (Against Heresies, Cartea 3, Ch 3, 2)
- Cyprian numeşte doctrina gnostică “o tradiţie sacrilegioasă împotriva lui Dumnezeu, la mult timp după apostoli, la o perioadă lungă (Cyprian, Epistola 74, 5).
- Cyprian s-a referit la doctrine false ale Papei Ştefan, ca fiind „tradiţii”. Cyprian dovedeşte că el a văzut tradiţiile bisericii acceptabile numai când acestea sunt de acord cu Biblia, iar despre tradiţiile care contrazic Biblia, Cyprian spune, obiceiul fără adevăr este începutul erorii. Wow! Nici noi nu puteam să spunem mai bine. (Cyprian, Epistola 73:2,3,8,9, despre falsele învăţături ale Papei Ştefan despre botez) Cyprian îl mai condamnă pe Ştefan, episcopul Romei, pentru învăţăturile sale cu privire la botez şi îl întreabă pe Ştefan de unde are tradiţia, apoi ameninţă că ar trebui retras pentru erezie. Aici este un exemplu al aplicării de către Părinţi a frazei „tradiţia oamenilor”. Citând Marcu 7:7-9, la „tradiţia bisericii” din Roma.
Aici avem reguli de dietă pentru călugări, numite vechea tradiţie a Părinţilor. Acesta este un exemplu perfect al regulilor post apostolice făcute de oameni care se contrazic direct cu învăţăturile NT, care spune că creştinul poate mânca orice îi place, mâncare comună sau mâncarea regilor, atâta timp cât este luată cu rugăciune şi mulţumire. 1 Tim 4:1-4 numeşte regulile de dietă a lui John Cassian „doctrina demonilor…care apără abţinerea de la mâncare”. Deoarece natura are trei părţi: prima dată este ceea ce ne face să anticipăm ora mesei, apoi cel care se bucură în a-şi umple stomacul, cu tot felul de mâncare, şi trei, cel care are plăcere în mese delicate şi rafinate. Deci împotriva acestor lucruri, un călugăr trebuie să observe o veghere în trei direcţii: unu, să aştepte ora potrivită de încheiere a postului, doi, să nu se îmbuibe, şi trei, să fie mulţumit cu orice fel de mâncare comun. Fiindcă tot ce se ia peste ce se obişnuieşte este etichetat de vechea tradiţie a Părinţilor ca fiind întinat de păcatul vanităţii şi al slăvirii ostentaţiei. (John Cassian, Cartea V, Of the Spirit of Gluttony, Cap. 23)
