Un articol intitulat Voia Veșnică a fost tipărit în volumul 11 din Activistul Creștin, toamna/iarna 1997. A fost o prelegere dată de Dr. Alexander Kalomiros asupra evoluția versus creaționismul şi interpretarea lui a învățăturilor tradiționale a Părinților Bisericii Ortodoxe despre Geneza. Acesta este un răspuns la Dr. Kalomiros de Fr. Serafim Rose. Acesta a fost extras datorită lungimii de Frank Schaeffer.
În sfârșit scriu răspunsul meu la scrisoarea ta despre evoluție.
Întrebarea mea despre evoluție” este una extrem de importantă pentru creştini ortodocși, pentru că în ea sunt implicate multe întrebări care afectează direct doctrina şi înfățișarea noastră ortodoxă: valoarea relativă a științei şi teologiei, a filozofiei moderne şi a învățăturii patristice; doctrina omului (antropologia); atitudinea noastră față de scrierile sfinţilor Părinți (oare luăm noi în serios scrierile lor şi încercăm să trăim după ele, sau credem noi mai întâi de toate în „înţelepciunea” modernă, înţelepciunea lumii, şi acceptăm învăţătura sfinţilor Părinți doar dacă ea se armonizează cu această „înţelepciune”?); interpretarea noastră a Sfintelor Scripturi, şi în special cartea Geneza. În ceea ce urmeză eu voi atinge toate aceste subiecte.
O definiţie clară
Multe dintre argumentele între „evoluționiști” și „anti-evoluționiști” sunt inutile, pentru un motiv de bază: de obicei, ele nu argumentează despre același lucru. Fiecare dintre ele înseamnă un singur lucru atunci când el aude cuvântul „evoluție”, iar cealaltă înseamnă altceva; și ei argumentează în zadar, deoarece ei nici măcar nu vorbesc despre același lucru. Prin urmare, pentru a fi precis, vă voi spune exact ce vreau sa spun prin cuvântul „evoluție,” care este sensul pe care îl are în toate manualele de evoluție. Dar mai întâi trebuie să-ți arăt că în scrisoarea ta ai folosit cuvântul „evoluție” pentru a semnifica două lucruri complet diferite, dar tu scrii ca și cum ele ar fi fiind același lucru. Nu ai reușit aici să faci distincția între faptul științific și filozofie.
- Tu scrii: “Primele capitole ale Sfintei Scripturi nu sunt nimic altceva decât istoria creației progresând și fiind finalizată în timp …. Creație nu a venit în ființă instantaneu, dar a urmat o succesiune de apariții, o dezvoltare în șase „zile” diferite. Cum putem numi acest progres al creației în timp, dacă nu evoluție?”
Eu răspund: tot ce spui este adevărat, și, dacă dorești, poți numi acest proces de creație „evoluție” – dar acest lucru nu este ceea ce semnifică controversa asupra evoluției. Toate manualele științifice definesc evoluția ca o teorie specifică despre CUM creaturile au ajuns să fie în timp: prin intermediul transformării unui fel de creatură în altă creatură, „forme complexe fiind derivate din forme mai simple,” într-un proces natural care a durat nenumărate milioane de ani. (Storer, „Zoologia Generală”). Mai târziu, atunci când spui despre „fiara care a evoluat” Adam, tu arăți că crezi în această teorie științifică specifică, de asemenea. Sper să-ți arăt că sfinții Părinți nu au crezut în această teorie științifică specifică, chiar dacă acest lucru cu siguranță nu este cel mai important aspect al doctrinei evoluției, care mai fundamentală este în eroarea cu privire la natura omului, așa cum voi arăta mai jos.
- Tu spui: „Noi toți am luat ființă prin evoluția în timp. În uterul mamei noastre, fiecare dintre noi a fost la început un singur organism celular … și în cele din urmă un om perfect.” Desigur, toată lumea crede asta, dacă el este un „evoluționist” sau un „anti-evoluționist.” Dar acest lucru nu are nimic de a face cu doctrina evoluției, care este disputată.
- Din nou, ai spus: „Adam a fost de care rasă, alb, negru, roșu, sau galben? Cum am devenit atât de diferiți unul de altul, când noi suntem urmași ai un singur cuplu? Este această diferențiere a omului în diferite rase nu un produs al evoluției?”
Am răspuns din nou: Nu, acest lucru nu este ceea ce înseamnă cuvântul „evoluție!” Există foarte multe cărți în limba engleză, care discută problema de evoluție din punct de vedere științific. Poate că nu știi că mulți oameni de știință neagă faptul evoluției (adică derivarea a tuturor creaturilor existente prin transformare din alte creaturi), și foarte mulți oameni de știință afirmă că este imposibil să știm prin știință dacă evoluția este adevărată sau nu, pentru că nu există nici o dovadă, indiferent că se poate dovedi sau infirma concludent aceasta. Dacă dorești, într-o altă scrisoare pe care aș putea discuta cu tine „dovezile științifice” pentru evoluție. Te asigur că, dacă te uiți la această dovadă în mod obiectiv, fără idei preconcepute despre ceea ce vei găsi în ea, vei descoperi că nu există nici o dovadă pentru evoluție, care nu poate fi la fel explicată printr-o teorie a „creației speciale.” Te rog să fii foarte clar că eu nu îţi spun că eu pot infirma teoria evoluției prin știință; eu îţi spun doar că teoria evoluției nu poate fi nici dovedită, nici infirmată prin știință. Acei oameni de ştiinţă care spun că evoluția este un “fapt” care, de fapt interpretează faptele științifice, în conformitate cu o teorie filozofică – cei care spun că evoluția nu este un fapt, interpretează probele, de asemenea, în conformitate cu o teorie filozofică diferită. Doar prin pura știință nu este posibil concludent să dovedim sau să infirmăm „faptul” evoluției. Ar trebui să știi, de asemenea, că multe cărți au fost scrise tot despre „dificultățile teoriei evoluționiste.” Dacă dorești, voi fi bucuros să discut cu tine unele dintre aceste dificultăți, care par a fi cu totul inexplicabile dacă evoluția este un „fapt.”
Dezvoltare, nu evoluție
Doresc să îţi clarific: eu nu neg deloc faptul schimbării şi dezvoltării în natură. Faptul că un om adult crește dintr-un embrion; că un copac mare crește dintr-o mică ghindă; că noi varietăți de organisme sunt dezvoltate, fie „rasele” omului sau diferite feluri de pisici şi câini şi pomi fructiferi – toate acestea nu sunt evoluţie: este doar variație în cadrul unui fel sau specii definite; aceasta nu dovedește nici măcar nu sugerează (decât dacă tu deja crezi aceasta din motive ne-științifice) că un fel sau specie se dezvoltă în altul şi că toate creaturile actuale sunt produsul unei astfel de dezvoltări din una sau din câteva organisme primitive). Cred că aceasta este în mod clar învăţătura lui Sf. Vasile cel Mare în Hexaemeron, după cum voi arăta acum.
În Predica 5:7 din Hexaemeron, Sf. Vasile scrie:
„De aceea, fie ca nimeni care trăiește în disperarea viciului față de sine, ştiind că, după cum agricultura schimbă proprietăţile plantelor, tot aşa osteneala sufletului în urmărirea virtuții poate triumfa mai presus de toate felurile de infirmități.” Nici un, „evoluționist” sau „antievoluționist,” nu va nega că „proprietăţile” creaturilor pot fi schimbate; dar aceasta nu este o dovadă a evoluţiei decât dacă se poate arăta că un fel de specie poate fi schimbat în altul, şi chiar mai mult că fiecare specie se schimbă în alta în lanțul neîntrerupt înapoi până la cel mai primitiv organism. Voi arăta mai jos ce spune Sf. Vasile despre acest subiect.
Din nou, Sf. Vasile scrie (Hexaemeron, 5, 5):
„Atunci cum, spun ei, dă pământul semințe de un fel specific, când, după ce semănăm grânele, adesea adunăm acest grâu negru? Aceasta nu este o schimbare către un alt fel, ci ca şi când ar fi un fel de boală sau defect al seminței. Ea nu a încetat să fie grâu, dar s-a înnegrit prin ardere.” Acest pasaj ar părea să indice că Sf. Vasile nu crede într-o „schimbare spre un alt fel” – dar eu nu accept aceasta ca o dovadă decisivă, de vreme ce aș vrea să cunosc ce învață cu adevărat Sf. Vasile, şi nu interpretarea mea arbitrară a cuvintelor sale. Tot ce poate să fie spus despre acest pasaj este că Sf. Vasile recunoaște un fel de „schimbare” în grâu care nu este o „schimbare spre un alt fel.” Acest fel de schimbare nu este evoluţie.
Din nou, Sf. Vasile scrie (Hexaemeron, 5, 7):
„Anumiți oameni au observat că, dacă pinii sunt tăiați sau arși, ei sunt schimbați în păduri de stejar.” Acest citat cu adevărat nu dovedește nimic, şi eu îl folosesc doar pentru că a fost folosit de alții pentru a arăta că Sf. Vasile a crezut (1) că un fel de creatură de fapt se schimbă în altul (dar eu voi arăta mai jos că Sf. Vasile de fapt învață despre acest subiect); şi (2) că Sf. Vasile a făcut greșeli științifice, de vreme ce această afirmaţie este neadevărată. Aici ar trebui să afirm un adevăr elementar: ştiinţa modernă, când are de a face cu fapte științifice, de obicei într-adevăr cunoaște mai multe decât sfinţii Părinți, şi sfinţii Părinți pot greşi uşor faptele științifice; noi nu căutăm fapte științifice la sfinţii Părinți, ci teologia adevărată şi adevărată filozofie care este bazată pe teologie. Totuşi în acest caz special, se întâmplă că Sf. Vasile este corect din punct de vedere ştiințific, pentru că adesea de fapt se întâmplă că într-o pădure de pini există subarboret de stejar (pădurea în care trăim noi, de fapt, este un tip similar de pădure pin-stejar amestecate), şi când pinul este înlăturat prin ardere, stejarul crește rapid şi produce schimbare dintr-o pădure de pin în una de stejari în 10 sau 15 ani. Aceasta nu este evoluţie, ci un mod diferit de schimbare, şi voi arăta acum că Sf. Vasile nu ar fi putut crede că pinul este de fapt transformat sau evoluat într-un stejar.
Să vedem acum ce a crezut Sf. Vasile despre „evoluţia” sau „stabilitatea” speciilor. El scrie:
Nu este nimic mai adevărat decât acest lucru, că fiecare plantă, fie are semințe sau există în ea o putere generativă. Și aceasta reprezintă expresia „după genul său propriu.” Căci lăstarul de trestie nu este productiv dintr-un măslin, ci din trestia iese din altă trestie; și din semințe răsar plantele asociate cu semințele semănate. Astfel, ceea ce a fost arătat de pământ, în prima sa generație a fost păstrat până în prezent, deoarece speciile au persistat prin reproducere constantă. (Hexaemeron, 5, 2.)
Din nou, Sf. Vasile scrie:
Natura obiectelor existente, puse în mișcare de o poruncă, trece prin creație fără schimbare, prin generație şi distrugere, păstrând succesiunea speciilor prin asemănare până când aceasta ajunge chiar la final. Aceasta naște un cal ca un succesor al unui cal, un leu dintr-un leu, şi un vultur dintr-un vultur; şi aceasta continuă să păstreze fiecare dintre animale prin succesiuni neîntrerupte până la finalul universului. Nici o lungime de timp nu cauzează caracteristicile specifice ale animaleor să fie corupte sau moarte, ci, ca şi când ar fi întemeiată chiar de recent, natura, totdeauna proaspătă, se mișcă alături cu timpul. (Hexaemeron, 9, 2.)
Se pare destul de clar că Sf. Vasile nu a crezut că un fel de creatură este transformat în altul, cu mult mai puțin că fiecare creatură care există acum a evoluat din o altă creatură, şi astfel înapoi până la cel mai primitiv organism. Aceasta este o idee filozofică modernă.
Eu ar trebui să îţi spun că eu nu consider această problemă ca fiind de o importanță deosebită în sine; voi discuta mai jos alte probleme mult mai importante. Dacă ar fi fost într-adevăr un fapt științific că un fel de creatură poate fi transformat într-un alt fel, eu n-aș avea nici o dificultate să cred aceasta, din moment ce Dumnezeu poate face orice, iar transformările și dezvoltările le putem vedea acum în natură (un embrion devenind om, o ghindă devenind stejar, o omidă devenind fluture) sunt atât de uimitoare încât s-ar putea crede cu ușurință că o specie ar putea „evolua” în alta. Dar nu există dovezi științifice concludente că un astfel de lucru s-a întâmplat vreodată, cu atât mai puțin că aceasta este legea universului, și tot ceea ce trăiește acum derivă în cele din urmă de la un organism primitiv. sfinții Părinți în mod destul de clar nu au crezut în nici o astfel de teorie, pentru că teoria evoluției nu a fost inventată până în timpurile moderne. Este un produs al mentalității occidentale moderne, iar dacă dorești îţi pot arăta mai târziu, modul în care această teorie s-a dezvoltat împreună cu cursul filosofiei moderne de la Descartes mai departe, cu mult înainte de a exista vre-o dovadă ştiinţifică pentru ea. Ideea de evoluție este în întregime absentă din textul Genezei, în conformitate cu care fiecare creatură este generată , „în funcție de gen,” nu, „unul schimbându-se în altul.” Și sfinții Părinți, așa cum voi arăta mai jos, în detaliu, au acceptat textul din Geneza pur și simplu, fără să citească în el vre-o „teorie științifică” sau alegorii.
Acum vei înțelege de ce eu nu accept citatele tale din Sf. Grigorie din Nyssa despre „evoluția naturii de la cel mai mic la perfect” ca o dovadă de evoluţie. Eu cred, după cum relatează Scriptura sacră a Genezei, că a fost într-adevăr o creație ordonată în paşi dar nicăieri în Geneza sau în scrierile lui Sf. Grigorie din Nyssa nu este afirmat că un fel de creatură a fost transformat în alt fel, şi că toate creaturile au ajuns să existe în acest fel! Nu sunt deloc de acord cu tine când spui: „Creația este descrisă în primul capitol din Geneza exact cum o descrie știința modernă. Dacă prin „știința modernă” tu vrei să spui știința evoluționistă, atunci eu cred că tu greșești, după cum am indicat. Ai făcut o greșeală prin presupunerea că felul de dezvoltare descris în Geneza, în Sf. Grigorie din Nyssa şi în alți Părinți, este la fel cu cel descris de doctrina evoluţiei; dar un astfel de lucru nu poate fi presupus sau luat de drept – tu trebuie să îl dovedești, şi eu voi discuta cu drag cu tine mai târziu despre „dovada științifică pentru şi împotriva evoluţiei, dacă dorești. Dezvoltarea creației potrivit cu planul lui Dumnezeu este un lucru; teoria (dar de fapt filozofia) modernă ştiinţifică, ce explică, că dezvoltarea prin transformarea unui fel de creatură în altul, începând de la unul sau câteva organisme primitive, este un lucru destul de diferit. Sfinţii Părinți nu au susținut această teorie modernă; dacă tu îmi poţi arăta că ei au ținut o astfel de teorie, eu voi fi bucuros să te ascult.
Dacă, pe de altă parte, prin „ştiinţa modernă” tu înțelegi ştiinţa care nu se leagă pe sine de teoria filozofică a evoluției, eu încă nu sunt de acord cu tine; şi îţi voi arăta mai jos de ce eu cred, potrivit cu sfinţii Părinți, că ştiinţa modernă nu poate dobândi din nici o cunoştinţă cele Șase Zile de Creație. În orice caz, este foarte arbitrar să identifici staturile geologice cu „perioade de creație.” Există numeroase dificultăți în calea acestei corespondențe naive între Geneza şi știință. Crede oare „știința modernă” cu adevărat că iarba şi copacii pământului au existat în perioada geologică lungă înainte de existenţa soarelui, care a fost creat doar în Ziua a Patra? Cred că tu faci o greșeală gravă în legarea interpretării tale a Sfintei Scripturi cu o teorie ştiinţifică specială (care în nici un caz nu este un „fapt”). Eu cred că interpretarea ta a Sfintei Scripturi ar trebui să fie legată nu cu o teorie ştiinţifică, nici una „evoluționară” şi nici de vre-o altă teorie. Mai degrabă, hai să acceptăm Sfintele Scripturi aşa cum ne învață sfinţii Părinți (despre care voi scrie mai jos), şi să nu speculăm despre cum din creație. Doctrina evoluţiei este o speculație modernă despre cum din creație, şi în multe privințe ea contrazice învăţăturile sfinţilor Părinți, după cum voi arăta mai jos.
Desigur, eu accept citatele tale din Sf. Grigorie din Nyssa; am găsit altele similare lor la alți sfinţi Părinți. Cu siguranţă nu voi nega faptul că natura noastră este în parte o natură animală, nici că suntem legați cu toată creația, ceea ce este într-adevăr o unitate minunată. Dar toate acestea nu au nimic de a face cu doctrina evoluţiei, acea doctrină care este definită în toate manualele ca derivație a tuturor creaturilor existente în prezent de la una sau mai multe creaturi primitive printr-un proces de transformare a unui gen sau specie în altul.
Mai mult, ar trebui să realizezi (și acum încep să mă apropii de învățăturile importante ale sfinților Părinți cu privire la acest subiect), că Sf. Grigorie de Nyssa el însuși destul de explicit nu a crezut în orice asemănător cu doctrina modernă a evoluției, pentru că el învață că primul om Adam a fost într-adevăr creat direct de către Dumnezeu și nu a fost generat ca toți ceilalți oameni. În cartea sa Împotriva lui Eunomie, el scrie:
Primul om, și omul născut din el, au primit ființa lor într-un mod diferit; acesta din urmă prin împreunare, cel dintâi din formarea lui Hristos Însuși; și totuși, deși ei sunt astfel considerați a fi doi, ei sunt inseparabili în definiția ființei lor, și nu sunt considerați ca două ființe …. Ideea de umanitate în Adam și Abel nu variază cu diferență a originii lor, nici ordinul și nici modul de intrare a lor în existență nu face nici o diferență în natura lor. (Împotriva lui Eunomie, 1, 34)
Și din nou:
Ceea ce gândește, și este muritor, și este capabil de gândire și de cunoștințe, este numit om în mod egal în cazul lui Adam și al lui Abel, și acest nume al naturii nu este modificat nici de faptul că Abel a intrat în existență prin generare, sau prin faptul că Adam a făcut aceasta fără generare. (Răspuns la Eunomie, Cartea a doua, p. 299 în ediția engleză a lui Eerdmans.)
Desigur, sunt de acord cu învățătura Sf. Atanasie pe care tu o citezi, că „primul om creat a fost făcut din praf ca toată lumea, și mâna care l-a creat pe Adam, atunci, creează, de asemenea, acum și întotdeauna pe cei care vin după el.” Cum poate nega cineva acest adevăr evident al activității creative continue a lui Dumnezeu? Dar acest adevăr general, nu contrazice deloc adevărul specific că primul om a fost făcut într-un mod diferit de toți ceilalți oameni, după cum și alți Părinți, de asemenea, învață în mod clar. Astfel, Sf. Chiril din Ierusalim îl numește pe Adam „primul om format al lui Dumnezeu,” dar Cain „primul om născut” (Lecturi Catehetice, 2, 7). Din nou, el învață în mod clar, discutând crearea lui Adam, că Adam nu a fost zămislit de un alt trup: „Că din trupuri, trupurile ar trebui să fie concepute, chiar dacă minunat, este totuși posibil; dar ca praful pământului să devină om, acest lucru este mai minunat” (Lecturi Catehetice, 12, 30). Dar din nou, divinul Grigorie Teologul scrie:
Cei care fac naturile nenăscute și născute îndoielnic ale lui Dumnezeu i-ar face, probabil, pe Adam și Set să difere în natură, deoarece primul nu a fost născut din carne (pentru el a fost creat), dar acesta din urmă a fost născut din Adam și Eva. (Discursul despre Sfinte Lumini, 12)
Și același Părinte spune chiar mai explicit:
Ce este cu Adam? Nu a fost el singura creatură directă a lui Dumnezeu? Da, veți spune. A fost el atunci singura ființă umană? În nici un caz. Și de ce, dar pentru că omenirea nu constă în creație directă? Pentru că ceea ce este născut, este de asemenea uman. (Al treilea Discurs Teologic, despre Fiul, cap. 11)
Și Sf. Ioan Damaschin, a cărui teologie oferă concis învăţătura tuturor Părinților timpurii, scrie:
Cea mai veche formare (a omului) este numită creație și nu generare. Pentru că creație este formarea inițială din mâinile lui Dumnezeu, în timp ce generarea este succesiunea de la fiecare, făcută necesară prin sentința morții impusă asupra noastră din cauza fărădelegilor. (Despre Credință Ortodoxă, 2, 30)
Și cum este cu Eva? Nu crezi că, după cum Scriptura și sfinţii Părinți învață, ea a fost făcută din coasta lui Adam și nu a fost născută de o altă creatură? Dar Sf. Chiril scrie:
Eva a fost născută din Adam, și nu concepută de o mamă, dar aşa cum a fost ea a fost adusă la omul singur. (Lecturi Catehetice, 12, 29)
Și Sf. Ioan Damaschin, comparând-o pe Sfânta Născătoare a lui Dumnezeu cu Eva, scrie:
După cum cea din urmă a fost formată din Adam, fara conexiune, de asemenea, cel dintâi l-a adus pe noul Adam, care a fost adus în conformitate cu legile de naștere și deasupra naturii generației. (Despre Credința Ortodoxă, 4, 14)
Ar fi posibil, să citez alți sfinți Părinți cu privire la acest subiect, dar nu voi face acest lucru decât dacă pui la îndoială acest punct. Dar, cu toată această discuție, nu am ajuns încă la cele mai importante întrebări ridicate de teoria evoluției, și astfel mă voi întoarce acum la unele dintre ele.
Exegeza patristică
În ceea ce am scris despre Adam și Eva, vei observa că am citat sfinții părinți care interpretează textul Genezei într-un mod care ar putea fi numit mai degrabă „literal.” Am dreptate în presupunerea că ai dori să interpretez textul mai mult „alegoric” atunci când spui că pentru a crede în crearea directă a lui Adam de Dumnezeu este „o concepție foarte îngustă a Sfintelor Scripturi”? Acesta este un punct extrem de important, iar eu sunt cu adevărat uimit să constat că „evoluționiștii Ortodocși”, nu știu toţi cum sfinții Părinți interpretează cartea Genezei. Sunt sigur că vei fi de acord cu mine că nu suntem liberi să interpretăm Sfintele Scripturi așa cum ne place, dar trebuie să le interpretăm aşa cum sfinții Părinți ne învață. Mi-e teamă că nu toți cei care vorbesc despre Geneza și evoluție acordă atenție acestui principiu. Unii oameni sunt atât de preocupați de a combate Fundamentalismul Protestant încât merg la lungimi extreme în a respinge pe oricine dorește să interpreteze textul sacru al Genezei în mod „literal”; dar făcând astfel, ei niciodată nu se referă la Sf. Vasile sau la alţi comentatori ai cărții Geneza, care afirmă destul de clar principiile pe care noi trebuie să le urmăm în interpretarea textului sacru. Mi-e teamă că mulți dintre noi care pretind că urmează tradiția patristică sunt uneori neglijenți, și se încadrează cu ușurință în acceptarea propriei noastre „înțelepciuni”, în locul învățăturii sfinților Părinți. Cred cu tărie că toată concepția despre lume și filosofia de viață pentru un Creștin Ortodox poate fi găsită în sfinții Părinți; dacă vom asculta învățătura lor, în loc să gândim că suntem suficient de înțelepți ca să-i învățăm pe alții din propria noastră „înțelepciune”, nu ne vom rătăci.
Și acum eu îţi cer să examinezi cu mine întrebarea foarte importantă și fundamentală: cum ne învață sfinții Părinți să interpretăm cartea Genezei? Hai să punem deoparte prejudecățile noastre despre interpretările „literale” sau „alegorice”, și să vedem ce ne învață sfinții Părinți despre citirea textului Genezei.
Nu putem face mai bine decât pentru să începem cu Sf. Vasile însuși, care a scris atât de inspirat despre cele Șase Zile ale Creației. În Hexaemeron el scrie:
Cei care nu recunosc sensul comun al Scripturilor spun că apa nu este apă, ci de o altă natură, și explică o plantă și un pește potrivit cu opinia lor. Ei descriu, de asemenea, producția de reptile și animale sălbatice, modificând aceasta în funcție de propriile lor noțiuni, la fel ca și interpreții de vise, care interpretează pentru propriul lor scop aparițiile văzute în visele lor. Când aud iarbă, eu mă gândesc la iarbă, și în același mod am înțeles totul așa cum se spune, o plantă, un pește, un animal sălbatic, și un bou. Într-adevăr, mie nu mi-e rușine de Evanghelie …. Din moment ce Moise a lăsat nespus, la fel de inutil pentru noi, lucruri care în nici un fel nu sunt legate de noi, vom crede din acest motiv că cuvintele Duhului sunt de valoare mai mică decât înțelepciunea nebună (a celor care au scris despre lume)? Sau mai degrabă dați-I slavă Lui care nu ne-a ținut mintea ocupată cu inutilități, ci a rânduit ca toate lucrurile să fie scrise pentru zidirea și îndrumarea sufletelor noastre? Acesta este un lucru despre care mi se par că ei nu au fost conștienți, care au încercat prin argumente false și interpretări alegorice de a da Scripturii o demnitate din propria lor imaginație. Dar a lor este atitudinea celui care se consideră mai înțelept decât revelațiile Duhului și introduce propriile sale idei în pretenția unei explicații. De aceea, lăsați Aceasta să fie înțeleasă aşa cum a fost scrisă. (Hexaemeron, 9, 1)
În mod evident, Sf. Vasile ne avertizează să ne ferim de a „lămuri” lucrurile din Geneza, care sunt dificile pentru simțul nostru practic de a înțelege; este foarte ușor pentru omul modern „iluminat” să facă acest lucru, chiar dacă el este un creștin ortodox. De aceea, să încercăm tot mai tare să înțelegem Scriptura sacră aşa cum au înțeles-o Părinții, și nu în conformitate cu moderna noastră „înțelepciune.” Și să nu fim mulțumiți cu punctele de vedere ale unui Părinte sfânt; haideți să examinăm punctele de vedere și ale altor sfinți Părinți, de asemenea.
Unul dintre comentariile patristice standard pe cartea Genezei este cel al lui Sf. Efrem Sirianul. Opiniile sale sunt cu atât mai importante pentru noi, prin faptul că el a fost un „oriental” și cunoștea bine limba ebraică. Oamenii de știință moderni ne spun că „Orientalii” sunt dedați la interpretări „alegorice”, și că, cartea Genezei, de asemenea, trebuie să fie înțeleasă în acest fel. Dar să vedem ce spune Sf. Efrem în comentariul său despre Geneza:
Nimeni nu ar trebui să creadă că Creația în Șase Zile este o alegorie; este, de asemenea, inadmisibil să spui că ceea ce pare, în funcție de relatare, să fi fost creat în cadrul a șase zile, că a fost creat într-o singură clipă, și, de asemenea, că anumite denumiri prezentate în această relatare, fie nu semnifică nimic, fie semnifică altceva. Dimpotrivă, trebuie să știm că, așa cum cerul și pământul care au fost create la început sunt, de fapt, cerul și pământul, și nu altceva, înțeles sub numele de cer și pământ, astfel că de asemenea, tot ceea ce este exprimat ca fiind creat și pus în ordine de la crearea cerului și a pământului nu sunt nume goale, ci esența naturilor create corespunde forței acestor nume. (Comentariu la Geneza, cap. 1)
Acestea sunt, desigur, principii generale; haideți să ne uităm acum la mai multe aplicații specifice exprimate de Sf. Efrem a acestor principii.
Deși deopotrivă lumina şi norii au fost create într-o clipeală de ochi, totuşi atât ziua cât și noaptea din prima zi au continuat timp de 12 ore fiecare. (Ibid.)
Din nou:
Când într-o clipeală de ochi coasta (lui Adam) a fost scoasă și, de asemenea, într-o clipă carnea i-a luat locul, iar coasta goală a luat forma completă și toată frumusețea unei femei, atunci Dumnezeu a condus-o și a prezentat-o lui Adam. (Ibid.)
Este destul de clar că Sf. Efrem citește cartea Genezei, „aşa cum este scrisă”; când aude „coasta lui Adam” înțelege „coasta lui Adam,” și nu înțelege acest lucru ca pe un mod alegoric de a spune cu totul altceva. De asemenea, el înțelege foarte explicit celor Șase Zile ale Creației a fi doar șase zile, fiecare cu 24 de ore, pe care el le împarte într-o „seară și „dimineață“ de 12 ore fiecare.
Tu scrii: „Din moment ce Dumnezeu a creat timpul, a crea ceva „instantaneu“ ar fi un act contrar propriei Sale decizii și voințe …. Când vorbim despre crearea de stele, plante, animale și om noi nu vorbim despre miracole – nu vorbim despre intervențiile extraordinare ale lui Dumnezeu în creație, ci despre cursul de „natural” al creației.“ Mă întreb dacă tu nu substitui aici ceva „înțelepciune modernă” pentru învățătura sfinților Părinți? Ce este începutul tuturor lucrurilor, decât o minune? Ți-am arătat deja că Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Chiril din Ierusalim, Sf. Grigorie Teologul, și Sf. Ioan Damaschin (și într-adevăr, toți Părinții) învață că primul om, Adam, a apărut într-un mod diferit de generația naturală a tuturor celorlalți oameni; tot astfel, primele creaturi, în conformitate cu textul sacru al Genezei, au apărut într-un mod diferit față de toți urmașii lor: au apărut nu prin generație naturală, ci prin Cuvântul lui Dumnezeu. Teoria modernă a evoluției neagă acest lucru, pentru că teoria evoluției a fost inventată de către necredincioși care au dorit să nege acțiunea lui Dumnezeu în creație și să explice că crearea de „natural” înseamnă singur. Nu vezi ce filozofie este în spatele teoriei evoluției?
Ce spun sfinții Părinți despre asta? L-am citat deja pe Sf. Efrem Sirianul, al cărui întreg comentariu pe Geneza descrie modul în toate actele de creație ale lui Dumnezeu sunt făcute într-o clipă, chiar dacă întregile „Zile” ale creației durează 24 de ore fiecare. Haideți să vedem acum ce spune Sf. Vasile cel Mare despre actele creatoare ale lui Dumnezeu în Șase Zile. Vorbind de Ziua a Treia a Creației, Sf. Vasile spune:
La această vorbire au apărut toate pădurile dense; toți copacii au tras în sus … De asemenea, toţi arbuștii au fost imediat groși, cu frunze și stufoși; și așa-numitele plante ghirlandă … toate au venit în existență într-un moment de timp, cu toate că ele nu au fost anterior pe pământ. (Hexaemeron, 5, 6)
Din nou, el spune:
„Să dea pământul.” Această scurtă poruncă a fost imediat natură puternică și un sistem elaborat, care a adus la perfecțiune mai rapid decât gândirea noastră nenumăratele proprietăți ale plantelor. (Hexaemeron, 5, 10)
Din nou, în Ziua a Cincea:
Porunca a venit. Imediat râurile erau productive și lacurile mlăștinoase erau roditoare de specii adecvate și naturale pentru fiecare. (Hexaemeron, VH, 1)
De asemenea, Sf. Ioan Gură de Aur, în comentariul său la Geneza, ne învață:
Astăzi, Dumnezeu trece peste ape și ne arată că de la ei, prin cuvântul și porunca Lui, au continuat creaturi animate. Ce minte, spune-mi, poate înțelege acest miracol? Ce limbă va fi capabilă şi demnă de a-l glorifica pe Creator? El doar a spus: Să dea pământul, și imediat El l-a trezit ca să dea roade …. Cât despre pământ El doar a spus: Să producă, și a apărut o mare varietate de flori, ierburi, și semințe, și totul a avut loc numai prin cuvântul Său; astfel, de asemenea, aici El a spus: Să producă apele … și dintr-o dată au apărut atât de multe feluri de târâtoare, o asemenea varietate de păsări, care este imposibil chiar de a le enumera cu cuvinte. (Predici din Geneza, 7, 3)
Și din nou, Sf. Ioan Gură de Aur scrie:
Dumnezeu a luat-o singură coastă, se spune: dar cum de la această singură coastă a făcut El o creatură întreagă? Spune-mi, cum a avut loc luarea coastei? Cum de Adam nu a simțit această luare? Nu poţi spune nimic despre acest lucru; acest lucru este cunoscut doar de El care a creat …. Dumnezeu nu a produs o nouă creație, dar luând dintr-o creație deja existentă, o anumită parte mică, din această parte a făcut o creatură întreagă. Ce putere are Cel Mai Mare Artist Dumnezeu, pentru a produce de la această parte mică (o coastă) compoziția a atât de multe membre, de a face atât de multe organe de simț, și de a forma o ființă întreagă, perfectă, și completă. (Predici din Geneza, 15, 2-3)
Dacă doriți, eu pot cita multe alte pasaje din această lucrare, arătând că Sf. Ioan Gură de Aur – nu este el interpretul ortodox principal al Sfintei Scripturi -, peste tot interpretează textul sacru al Genezei după cum este scris, crezând că a fost nimic altceva decât un șarpe real (prin care diavolul a vorbit), care i-a ispitit pe primii noștri părinți în Paradis, că Dumnezeu de fapt a adus toate animalele înaintea lui Adam pentru ca el să le dea nume, și „numele pe care Adam le-a dat să rămână chiar până acum.” (Predica 14, 5) [Dar potrivit doctrinei evoluționiste, multe animale au dispărut de pe vremea lui Adam, trebuie atunci să credem că Adam nu a numit „toate fiarele sălbatice” (Geneza 2:19), ci doar rămășița lor?] Sfantul Ioan Gura de Aur spune, când vorbește de râurile din Paradis:
Poate unul care iubește să vorbească din propria sa înțelepciune aici, de asemenea, nu va permite ca râurile sunt de fapt râuri, nici că apele sunt exact ape, dar va insufle în cei care își permit să-i asculte, că ele (sub numele de râuri și ape) au reprezentat altceva. Dar te rog, să nu acorzi atenție la acești oameni, să ne oprim din a-i auzi împotriva lor, și haidem să credem Scriptura Divină, și să urmăm ceea ce este scris în ea, să ne străduim să păstrăm în sufletele noastre dogme sănătoase. (Predici din Geneza, 13, 4)
Este nevoie să citez mai mult din acest divin Părinte? La fel ca Sf. Vasile și Sf. Efrem, el ne avertizează:
A nu crede ceea ce este conținut în Scriptură Divină, ci a introduce ceva din propria minte, acest lucru, cred, îi supune pe cei care se hazardează la un astfel de lucru, la mare pericol. (Predici din Geneza, 13, 3)
Înainte de a continua, voi răspunde pe scurt la o obiecție pe care am auzit-o de la cei care apără evoluția: ei spun că, dacă cineva citește toată Scriptura, „după cum este scrisă” el doar se va face pe sine ridicol. Ei spun că, dacă trebuie să credem că Adam a fost făcut de fapt din praf și Eva din coasta lui Adam, atunci nu trebuie să credem că Dumnezeu are „mâini”, că El „umblă” în Paradis, și absurdități ca acestea? O astfel de obiecție nu poate fi făcută de oricine care nu a citit nici măcar un singur comentariu al sfinților Părinți cu privire la cartea Genezei. Toți sfinții Părinți disting între ceea ce se spune despre creație, care trebuie să fie luat, „după cum este scris” (decât dacă nu este o metaforă evidentă sau o altă figură de stil, cum ar fi „soarele știe mersul său în jos” din Psalmi, dar acest lucru nu trebuie cu siguranță să fie explicat la oricine decât copiiilor), și ceea ce se spune despre Dumnezeu, care trebuie să fie înțeles, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur în mod repetat, „într-o manieră de vrednică de Dumnezeu.” De exemplu, Sf. Ioan Gură de Aur scrie:
Când auzi, iubitule, că Dumnezeu a plantat Paradisul în Eden în partea de est, să înțelegi cuvântul „plantat” cuvenit al lui Dumnezeu: adică, El a poruncit; dar cu privire la cuvintele care urmează, crede întocmai că paradisul a fost creat și că chiar acel loc în care Scriptura l-a atribuit. (Predici din Geneza, 13, 3)
Sf. Ioan din Damasc descrie în mod explicit interpretarea alegorică a paradisului, a fi o parte dintr-o erezie, cea a Origenianilor:
Ei explică paradisul, cerul, și orice altceva într-un sens alegoric. (Despre Erezii, 64)
Dar atunci, ce să înțelegem de la acești sfinți Părinți cu o viață spirituală profundă, care interpretează cartea Genezei și alte Sfinte Scripturi într-un sens spiritual sau mistic? Dacă noi înșine nu am mers atât de departe de la înțelegerea patristică a Scripturii, aceasta nu ar prezenta nici o problemă pentru noi. Același text al Sfintei Scripturi este adevărat, „după cum este scris”, și are, de asemenea, o interpretare spirituală. Iată ce spune marele Părinte al deșertului, Sf. Macarie cel Mare, un sfânt clarvăzător care a înviat morți:
Că Paradisul a fost închis și că unui Heruvim i s-a poruncit să-l împiedice pe om din intrarea în el cu o sabie de foc: despre aceea credem că, în mod vizibil a fost într-adevăr așa cum este scris, și, în același timp, constatăm că acest lucru se întâmplă mistic în fiecare suflet. (Șapte Predici, 4, 5)
„Patristica” noastră modernă, care îi abordează pe sfinții Părinți nu ca izvoare vii ale tradiției, ci doar ca „surse academice” moarte, este gresit înțeleasă chiar în acest punct foarte important. Orice creștin ortodox care locuiește în tradiția sfinților Părinți, știe că atunci când un Părinte sfânt interpretează un pasaj din Sfânta Scriptură spiritual sau alegoric, el nu neagă prin aceasta sensul literal, pe care el presupune că cititorul îl știe suficient pentru a-l accepta. Voi da un exemplu clar în acest sens.
Divinul Grigorie Teologul, în a lui Predică despre Teofanie, scrie cu privire la Pomul Cunoașterii:
Pomul era, în conformitate cu punctul meu de vedere, Contemplarea, care sigur doar pentru cei care au ajuns la maturitatea de obicei pentru a intra. (Predica despre Teofanie, 12)
Aceasta este o interpretare spirituală profundă, și nu știu de nici un pasaj din scrierile acestui Părinte, unde el spune în mod explicit că acest copac a fost, de asemenea, un copac literal, „după cum este scris.” Este, prin urmare, o „întrebare deschisă,” așa cum cărturarii noştri academici ne-ar putea spune, dacă el a „alegorizat” complet povestea lui Adam și Paradisul?
Desigur, știm din alte scrieri ale Sf. Grigorie că el nu a alegorizat pe Adam și Paradisul. Dar, chiar mai important, avem mărturia directă a unui alt mare Părinte privind chiar problema de interpretare a lui Sf. Grigorie despre Pomul Cunoașterii.
Dar, înainte de a da această mărturie trebuie să mă asigur că eşti de acord cu mine într-un principiu de bază de interpretare a scrierilor sfinților Părinți. Atunci când dăm învățătura Bisericii, sfinții Părinți (numai dacă sunt sfinții Părinți autentici, și nu doar scriitori ecleziastici de o autoritate nesigură) nu se contrazic unul pe altul, chiar dacă pentru înțelegerea noastră slabă se pare că există contradicții între ei. Raționalismul academic este cel care se concentrează asupra unui Părinte împotriva altuia, ce urmărește „influența” lor unul asupra altuia, şi îi împarte în „școli” și „partide”, și găsește „contradicții” între ei. Toate acest lucruri sunt străine de înțelegerea creștin ortodoxă a sfinților Părinți. Pentru noi, învățătura ortodoxă a sfinților Părinți este un singur întreg, și deoarece toată învățătura ortodoxă, în mod evident, nu este inclusă doar într-un singur Părinte (căci toți Părinții sunt umani și, prin urmare, limitați), găsim părți din acesta într-un singur Părinte și alte părți într-un alt Părinte, și un Părinte explică ceea ce este obscur într-un alt Părinte; și nici măcar nu este de primă importanță pentru noi, cine ce a spus, atâta timp cât acesta este ortodoxă și în armonie cu întreaga învățătură patristică. Sunt sigur că eşti de acord cu mine în acest principiu și că nu vei fi surprins de faptul că eu voi prezenta acum o interpretare a cuvintelor Sf. Grigorie Teologul de un mare Părinte sfânt care a trăit o mie de ani după el: Sf. Grigorie Palama, Arhiepiscop din Tesalonic.
Împotriva lui Sf. Grigorie Palama și a altor Părinți isihaști care au învățat adevărata doctrină ortodoxă a „Luminii Necreat” de pe Muntele Tabor, acolo s-au ridicat raționalistul de vest, Varlaam. Profitând de faptul că Sf. Maxim Mărturisitorul într-un singur pasaj a numit această Lumină a Schimbării un „simbol al teologiei”, Varlaam a învățat că această Lumină nu a fost o manifestare a Divinității, ci doar ceva trupesc, nu „literal” Lumina Divină, ci doar un „simbol” al ei. Acest lucru l-a condus pe Sf. Grigorie Palama să formuleze un răspuns care luminează pentru noi relația dintre interpretarea „simbolică” și „literală” a Sfintei Scripturi, în special în ceea ce privește pasajul lui Sf. Grigorie Teologul pe care l-am citat mai sus. El scrie că Varlaam și alții „nu văd că Maximus, înțelept în chestiuni Divine, el a numit Lumina Schimbării Domnului un simbol al teologiei doar prin analogie, și într-un sens spiritual. De fapt, într-o teologie care este analogică și intenționează să ne ridice, obiecte care au o existență proprie devin ele însele, în fapt și în cuvinte, simboluri prin omonimie; în acest sens, Maxim numește această Lumină un simbol …. În mod similar, Grigorie Teologul a numit pomul cunoștinței binelui și răului contemplare, considerând în contemplarea lui un simbol al acestei contemplări, care este destinat pentru a ne ridica; dar aceasta nu înseamnă că ceea ce este implicat este o iluzie sau un simbol, fără existență proprie. Pentru că Maxim cel divin, de asemenea, face din Moise un simbol al judecății, și din Ilie simbolul previziunii! Sunt ei, atunci presupuși să nu fi existat într-adevăr, dar că au fost inventați în mod simbolic? Și nu a putut Petru, pentru unul care ar dori să se ridice în contemplare, să devină un simbol de credință, Iacov unul de speranță, și Ioan unul de dragoste?” (Apărarea Sfinților Isihaști, Triada 2, 3:21-22.)
Ar fi posibil să se înmulțim astfel de citate care arată ceea ce sfinții Părinți de fapt, au învățat despre interpretarea Sfintei Scripturi, și în special despre cartea Genezei; dar ți-am prezentat deja suficiente pentru a arăta că învățătura patristică autentică pe acest subiect prezintă dificultăți grave pentru unul care ar dori să interpreteze cartea Genezei, în conformitate cu ideile moderne și „înțelepciunea”, și într-adevăr, interpretarea patristică face destul de imposibil să armonizăm relatarea din Geneza cu teoria evoluției, care necesită o interpretare cu totul „alegorică” a textului în mai multe locuri, în care interpretarea patristică nu va permite acest lucru. Doctrina că Adam a fost creat, nu de la țărână, ci prin dezvoltarea dintr-o altă creatură, este o învățătură nouă, care este cu totul străină de creștinismul ortodox.
În acest moment, „evoluționistul ortodox” ar putea încerca să-şi salveze poziția sa (de a crede, atât în teoria modernă a evoluției cât și în învățătura sfinților Părinți), într-unul din două moduri.
- El poate încerca să spună că acum știm mai mult decât sfinții Părinți despre natură și, prin urmare, putem într-adevăr interpreta cartea Genezei mai bine decât ei. Dar chiar și „evoluționistul ortodox” știe că în cartea Genezei nu este un tratat științific, ci o lucrare inspirată divin a lucrării de cosmogonie și teologie. Interpretarea Scripturii divin inspirate este în mod clar lucrarea teologilor purtători de Dumnezeu, nu a oamenilor de știință naturali, care de obicei nu cunosc chiar primele principii ale unei astfel de interpretări. Este adevărat că în cartea Genezei sunt prezentate mai multe „fapte” ale naturii. Dar trebuie să se constate atent că aceste fapte nu sunt fapte după cum putem noi observa acum, ci un tip cu totul special de fapte: crearea cerului și a pământului, a tuturor animalelor și plantelor, a primului om. Am arătat deja că sfinții Părinți învață destul de clar că crearea primului om, Adam, de exemplu, este destul de diferită de generația oamenilor de azi; doar acesta din urmă știința o poate observa, și cu privire la crearea lui Adam ea oferă doar speculații filosofice, nu cunoștințe științifice. Potrivit sfinților Părinți, este posibil pentru noi să știm ceva din această lume creată pentru prima dată, dar această cunoaștere nu este accesibilă pentru știința naturală. Voi discuta această chestiune mai jos.
- Sau, din nou, „evoluționistul ortodox,” cu scopul de a păstra interpretarea patristică necontestată cel puțin a unei părți din faptele descrise în Geneza, ar putea începe să facă modificări arbitrare ale teoriei evoluției în sine, în scopul de a face o „potrivire“ cu textul din Geneza. Astfel, un „evoluționist ortodox” ar putea decide că crearea primului om trebuie să fie o „creație specială”, care nu se încadrează în modelul general al restului creației, și, astfel, el poate crede că relatarea scripturală a creării lui Adam mai mult sau mai puțin, „după cum este scris,” în timp ce crede în restul Creației în Șase Zile, în conformitate cu „ştiinţa evoluționistă”; în timp ce un alt „evoluționist ortodox” ar putea accepta „evoluția” omului însuși din creaturi mai mici, în timp ce specifică faptul că Adam, „priul om evoluat,” a apărut numai în timpurile foarte recente (în scara evolutivă a timpului de „milioane de ani”), păstrând astfel cel puțin realitatea istorică a lui Adam și a altor Patriarhi, precum și opinia patristică universal susținută (despre care pot vorbi într-o altă scrisoare, dacă dorești) că Adam a fost creat în urmă cu 7500 de ani. Sunt sigur că vei fi de acord cu mine că astfel de dispozitive raționaliste sunt destul de proaste și inutile. Dacă universul „evoluează”, după cum învață filosofia modernă, atunci omul „evoluează”, cu el, și trebuie să acceptăm orice ne spune atotștiutoarea „știință”, cu privire la vârsta omului; dar dacă învățătura patristică este corectă, ea este corectă în ceea ce privește atât omul cât și restul creației. Dacă tu poți să-mi explici cum poate accepta cineva interpretarea patristică a cărții Geneza și încă să mai creadă în evoluție, voi fi bucuros să te ascult; dar va trebui, de asemenea, să-mi dai dovezi științifice mai bune pentru evoluție decât cele existente până în prezent, de la observatorul obiectiv și imparțial „dovada științifică” pentru evoluție este extrem de slabă.
Prin om a „venit moartea”
Acum am ajuns în sfârșit la cele mai importante două întrebări, care sunt ridicate de teoria evoluției: natura primei lumi create, și natura primului om creat – Adam.
Cred că tu exprimi corect învățătura patristică, atunci când spui: „Animalele au devenit corupte din cauza omului; legea junglei este o consecință a căderii omului.” De asemenea, sunt de acord cu tine, cum am mai spus deja, că omul, din partea corpului său, este legat împreună cu și este o parte organică a întregii creații vizibile, iar acest lucru ajută la înțelegerea modului în care a căzut toată creația împreună cu El în moarte și corupției. Dar tu crezi că aceasta este o dovadă a evoluției, o dovadă că trupul omului a evoluat dintr-o altă creatură! Cu siguranță, dacă acesta este cazul, Părinții inspirați de Dumnezeu ar fi știut despre aceasta, și noi nu ar fi trebuit să așteptăm ca filosofii atei din secolele 18 si 19 să descopere acest lucru și să ne spună despre aceasta!
Nu, sfinții Părinți au crezut că întreaga creație a căzut împreună cu Adam, dar ei nu au crezut că Adam „a evoluat” dintr-o altă creatură; de ce ar trebui să cred diferit de sfinții Părinți?
Acum am ajuns la un punct foarte important. Vă întreb: „Cum se face că, căderea lui Adam a adus corupția și legea junglei pentru animale, de vreme ce animalele au fost create înainte de Adam? Știm că animalele au murit, s-au ucis și mâncat una pe alta de la prima lor apariție pe pământ și nu numai după apariția omului.”
De unde știi asta? Ești sigur că acest lucru este ceea ce învață sfinții Părinți? Tu îţi explici punctul tău de vedere, nu prin citarea oricărui dintre Părinții sfinţi, ci prin oferirea unei filozofii a „vremii.” Cu siguranță, eu sunt de acord cu tine că Dumnezeu este în afara timpului; la El totul este prezent. Dar acest fapt nu este o dovadă că animalele, care au murit din cauza lui Adam, au murit înainte de cădere. Ce spun sfinții Părinți?
Este adevărat, desigur, că cei mai mulți Sfinți Părinți vorbesc despre animale ca deja pieritoare și muritoare; dar ei vorbesc despre starea lor căzută. Dar cum era starea lor, înainte de fărădelegea lui Adam?
Există un indiciu foarte important cu privire la acest lucru în comentariul la Geneza al lui Sf. Efrem Sirianul. Când vorbește despre „pieile” pe care Dumnezeu le-a făcut pentru Adam și Eva după fărădelegea lor, Sf. Efrem scrie:
Se poate presupune că primii părinți, atingând cu mâinile lor mijlocul, au constatat că erau îmbrăcați cu haine făcute din piei de animale omorâte, poate că, în fața ochilor lor, pentru ca ei să mănânce carnea lor, și să îşi acopere goliciunea cu piei, și chiar la moartea lor să poată vedea moartea propriului lor corp. (Comentariu la Geneza, cap.3)
Voi discuta mai jos învățătura patristică a nemuririi lui Adam înainte de fărădelegea sa, dar aici eu sunt interesat numai de întrebarea dacă animalele au murit înainte de cădere. De ce ar sugera Sf. Efrem că Adam ar afla despre moarte prin vederea morții animalelor – dacă el a văzut deja moartea animalelor înainte de fărădelegea sa (pe care el a avut-o cu siguranță potrivit cu viziunea evolutivă)? Dar aceasta este doar o sugestie; există și alți Sfinți Părinți, care vorbesc destul de clar cu privire la acest subiect, așa cum voi arăta într-o clipă.
Dar mai întâi trebuie să te întreb: dacă este adevărat cum spui că animalele au murit și creația a fost coruptă, înainte de fărădelegea lui Adam, atunci cum se face că Dumnezeu a privit la creația Sa, după fiecare din Zilele Creației și „a văzut că erau bune,” și după ce a creat animalele în a Cincea și a Șasea Zi, el „a văzut că erau bune,” iar la sfârşitul celor Șase Zile, după crearea omului, „Dumnezeu a văzut că toate lucrurile pe care le-a făcut, și iată, ele erau foarte bune.” Cum puteau ele să fie „bune,” dacă acestea erau deja muritoare și coruptibile, contrar planului lui Dumnezeu pentru ei? Serviciile divine ale Bisericii Ortodoxe conţin multe pasaje mișcătoare de jale despre „creația coruptă”, cât și expresii de bucurie căci Hristos prin Învierea Sa a „retractat creația coruptă.” Cum ar putea Dumnezeu să vadă această condiție deplorabilă a creației și să spună că ea era „foarte bună”? Și din nou, citim în textul sfânt al Genezei: „Şi Dumnezeu a zis: iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță şi care este pe fața întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor viețuitoarelor care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană iarba verde și aşa a fost.” (Geneza 1:29-30) De ce, dacă animalele s-au devorat una pe alta înainte de cădere, după cum spui, că Dumnezeu le-a dat lor, chiar „tuturor fiarelor sălbatice şi fiecărei reptile” (multe dintre care acum sunt strict carnivore) doar „plante verzi pentru hrană”? Doar la multă vreme după fărădelegea lui Adam, Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.” (Geneza 9:3) Simți aici prezența unui mister care până acum ţi-a scăpat pentru că tu insiști pe interpretarea textului sfânt al Genezei prin mijloacele filozofiei evoluționiste moderne, care nu va admite că animalele ar fi putut fi vre-odată de o natură diferită de cea pe care o au ele acum?
Dar Sfinții Părinți învață în mod clar că animalele (ca și omul) erau diferite, înainte de păcatul lui Adam! Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur scrie:
Este clar că omul la început a avut autoritate completă asupra animalelor …. Dar faptul că acum ne este frică și ne îngrozim de fiare și nu avem autoritate asupra lor, acest lucru nu îl neg …. La început nu a fost așa, ci fiarele se temeau și tremurau și se supuneau stăpânului lor. Dar când prin neascultare el a pierdut îndrăzneala, apoi, de asemenea, autoritatea sa a fost diminuată. Că toate animalele au fost supuse omului, auziți ce spune Scriptura: A adus fiarele și toate creaturile iraționale la Adam pentru a vedea cum are să le numească. (Geneza 2:19) Și el, văzând fiarele lângă el, nu a fugit, dar, ca un alt domn el dă nume la sclavii care sunt supuşi lui, deoarece el a dat nume tuturor animalelor … Acest lucru este deja suficient ca dovadă că animalele la început nu au fost groaznice pentru om. Dar există o altă dovadă nu mai puțin puternică și chiar mai clară. Care? Conversația șarpelui cu femeia. Dacă animalele ar fi fost înfricoșătoare pentru om, atunci la vederea șarpelui femeia nu s-ar fi oprit, nu ar fi luat sfatul lui, nu ar fi stat de vorbă cu el cu un asemenea curaj, ci imediat la vederea lui s-ar fi temut și ar fi fugit. Dar iată, ea vorbește şi nu se teme; atunci nu a existat încă nici o teamă. (Predici din Geneza, 9, 4)
Nu este clar că Sfântul Ioan Gură de Aur spune în prima parte a textului din Geneza, „după cum este scris,” ca o relatare istorică a statului omului și creației, înainte de păcatul lui Adam, atunci când atât omul cât și animale erau diferite de ceea ce sunt ei acum? În mod similar, Sf. Ioan Damaschin ne spune că
la acel moment, pământul a dat din sine fructe pentru folosul animalelor care au fost supuse omului, și nu au existat nici ploi violente pe pământ, nici furtuni de iarnă. Dar, după cădere, atunci când el a fost comparat cu fiare fără cunoştinţă și el a devenit ca ele … apoi creația supusă lui s-a ridicat împotriva acestui domnitor numit de către Creator. (Despre credința ortodoxă, Cartea 2, cap. 10)
Poate că vei obiecta că, în același loc Sf. Ioan Damaschin, de asemenea, spune, vorbind de crearea animalelor, „Totul a fost pentru utilizarea adecvată a omului. Dintre animalele, unele erau pentru mâncare, cum ar fi cerbul, oaia, gazelele, și altele asemenea.” Dar trebuie să citiți acest pasaj în context; căci la sfârșitul acestui paragraf citim (după cum ai remarcat faptul că Dumnezeu l-a creat pe om bărbat și femeie știind mai dinainte de păcatul lui Adam):
Dumnezeu a știut toate lucrurile înainte ca acestea să fie făcute și El a văzut că omul, în libertatea sa, vă cădea și va fi dat spre corupție; totuşi pentru folosul potrivit al omului, El a făcut toate lucrurile care sunt în cer și pe pământ și în apă.
Nu vezi din Sfintele Scripturi și sfinții Părinți că Dumnezeu creează creaturi, astfel încât acestea vor fi utile pentru om, chiar în starea sa coruptă; dar El nu le creează deja corupte, iar ele nu au fost corupte până când Adam a păcătuit.
Dar haide să ne întoarcem la un sfânt Părinte care vorbeşte destul de explicit despre neputrezirea creației înainte de neascultarea lui Adam: Sf. Grigorie Sinaitul. El este un sfânt Părinte cu cea mai înaltă viață spirituală şi sănătate teologică, care a atins înălțimile viziunii Divine. În rusa Philokalia el scrie:
Creația existentă în prezent nu a fost creată inițial muritoare; dar după aceea a căzut sub descompunere, fiind supusă deșertăciunii, potrivit Scripturii, nu de bună voie, ci din cauza lui Adam, care a supus-o în speranța reînnoirii lui Adam, care a devenit supus putrezirii. (Romani 8:20) El, care l-a reînnoit și sfințit pe Adam, a reînnoit, de asemenea, creația, dar el încă nu a eliberat aceasta de corupție. (Capitole din Porunci și Dogme, 11)
Mai mult, același Părinte ne dă detalii remarcabile cu privire la starea creației (în special, Paradisul), înainte de păcatul lui Adam:
Eden este un loc în care Dumnezeu a plantat tot felul de plante aromate. Nu este nici complet incoruptibil, nici în întregime coruptibil. Plasat între putrezire și neputrezire, acesta este întotdeauna deopotrivă abundent în fructe și înflorește cu flori, cât şi matur și imatur. Copaci și fructe mature sunt convertite în pământ parfumat, care nu emană nici un miros de putrezire, după cum fac copacii din această lume. Acest lucru este din abundența harului de sfințire, care este în mod constant turnat acolo. (Idem, 10) (Acest pasaj este exprimat la timpul prezent, pentru că paradisul în care Adam a fost pus este încă în existență, dar nu este vizibil pentru organele noastre de simț normale.)
Ce vei spune de aceste pasaje? Vei mai fi atât de sigur, după cum filozofia evoluționistă „uniformitariană” învață, că creația, înainte de cădere a fost la fel cum este acum, după cădere? Sfânta Scriptură ne învață că „Dumnezeu nu a făcut moartea” (Cartea înțelepciunii 1:13), și Sf. Ioan Gură de Aur învață că
După cum creatura a devenit coruptibilă când corpul tău a devenit coruptibil, tot astfel, atunci când corpul tău va fi incorupt, creatura, de asemenea, va urma după ea și va deveni corespunzătoare ei. (Predici din Romani, 14, 5)
Și Sf. Macarie cel Mare spune:
Adam a fost așezat ca domn și rege al tuturor creaturilor …. Dar, după captivitatea lui, creația a fost luată prizonieră împreună cu el, acea creație care l-a servit și i s-a supus, pentru că prin el moartea a ajuns să domnească peste fiecare suflet. (Predica 11)
Învățătura sfinților Părinți, dacă o acceptăm „așa cum este scrisă” și nu încerci să o reinterpretezi prin înțelepciunea umană, arată clar că starea creaturilor înainte de păcatul lui Adam a fost destul de diferită de starea lor actuală. Eu nu încerc să-ți spun că știu exact ce a fost această stare; această stare între putrezire și neputrezire este foarte misterioasă pentru noi, cei care trăim în întregime în putrezire. Un alt mare Părinte Ortodox, Sf. Simeon Noul Teolog, învață că legea naturii pe care o știm acum este diferită de legea naturii, înainte de păcatul lui Adam. El scrie:
Cuvintele şi poruncile lui Dumnezeu devin legea naturii. De aceea, şi decretul lui Dumnezeu, rostit de El ca un rezultat al neascultării primului Adam – şi anume, decretul către el spre moarte şi putrezire – devine legea naturii, veşnică şi nealterabilă. (Predica 38, ediția rusă)
Ce „lege a naturii” a fost înainte de păcatul lui Adam, pe care noi oamenii păcătoși să o putem defini? Cu siguranţă știința naturală, legată cu totul cu observaţiile sale despre starea prezentă a creației, nu o poate investiga.
Atunci cum știm ceva despre ea? Evident, pentru că Dumnezeu ne-a descoperit ceva din ea în Sfânta Scriptură. Dar noi ştim de asemenea, din scrierile lui Sf. Grigorie Sinaitul (şi alte scrieri pe care le voi cita mai jos), că Dumnezeu a descoperit ceva în afară de ceea ce este în Scripturi. Şi aceasta mă aduce la o altă întrebare extrem de importantă ridicată de evoluție.
Natura omului
Şi acum ajung la ultima şi cea mai importantă întrebare care este ridicată pentru teologia Ortodoxă de către teoria modernă a evoluţiei: natura omului, şi în special natura primului om creat, Adam. Eu spun că aceasta este „cea mai importantă întrebare” ridicată de evoluţie deoarece doctrina omului, antropologia, se atinge cel mai aproape de teologie, şi aici probabil, devine cel mai posibil să identificăm teologic eroarea evoluţionismului. Este bine cunoscut că Ortodoxia învață destul de diferit față de Catolicismul Roman cu privire la natura omului şi harul Divin, şi acum eu voi încerca să arăt că viziunea teologică despre natura omului care este implicată în teoria evoluţiei, şi care tu ai arătat-o explicit în scrisoarea ta, nu este viziunea ortodoxă cu privire la om, ci este mult mai apropiată de viziunea Romano Catolică; şi aceasta este doar o confirmare a faptului că, teoria evoluţiei, pe departe de a fi învățată de vre-un Părinte Ortodox, este pur şi simplu produsul mentalității apostate vestice şi chiar, în ciuda faptului că ea a fost original o „reacție” împotriva Romano Catolicismului şi Protestantismului, ea are rădăcini adânci în tradiția scolastică Papală.
Viziunea despre natura umană şi crearea lui Adam, pe care o arăți în scrisoarea ta este foarte mult influenţată de opinia ta că Adam, în trupul lui, a fost o „fiară evoluată.” Această opinie tu ai obținut-o, nu de la sfinţii Părinți (pentru că tu nu poţi găsi un Părinte care a crezut aceasta, şi deja ți-am arătat că Părinții într-adevăr au crezut destul de „literal” că Adam a fost creat din țărână şi nu dintr-o altă creatură), ci din știința modernă. Haide să ne uităm, înainte de toate, la viziunea patristică Ortodoxă despre natură şi valoarea cunoştinţei seculare, ştiințifice, în special în relaţie cu cunoştinţa teologică, revelată.
Această viziune patristică este arătată foarte bine de marele Părinte isihast, Sf. Grigorie Palamas, care a fost forțat să apere teologia Ortodoxă şi experiența spirituală exact împotriva unui raționalist vestic, Varlaam, care a vrut să reducă experienţa spirituală şi cunoştinţa unui isihast la ceva dobândibil prin ştiinţă şi filozofie. În răspunsul dat lui, Sf. Grigorie a stabilit un set de principii generale care sunt bine aplicabile în vremea noastră când oamenii de ştiinţă şi filozofii gândesc că ei pot înțelege misterele creației şi natura omului mai bine decât teologia ortodoxă. El scrie:
Începutul înţelepciunii este să fii suficient de înțelept să distingi şi să preferi în locul înţelepciunii care este joasă, terestră şi deșartă, cea care este cu adevărat folositoare, cerească şi spirituală, cea care vine de la Dumnezeu şi ne conduce spre El şi care îi dă supuși lui Dumnezeu pe cei care o dobândesc. (Apărarea Sfinţilor Isihaști, Triad 1, 2.)
El învață că înţelepciunea din urmă singură este bună în sine, în timp ce prima este este deopotrivă bună şi rea:
Practica harurilor din diferite limbi, puterea retoricii, cunoştinţa istorică, descoperirea tainelor naturii, feluritele metode de logică… toate aceste lucruri sunt în acelaşi timp bune şi rele, nu doar pentru că ele sunt manifestate potrivit ideii celor care le folosesc şi iau ușor forma care le este dată după punctul de vedere al celor care le posedă, dar de asemenea pentru că studiul lor este un lucru bun doar în gradul în care acesta dezvoltă în ochiul sufletului o viziune pătrunzătoare. Dar ea este rea pentru că unul care se dedică acestui studiu pentru a rămâne în el până o vârstă înaintată. (ibidem, Triad 1, 6.)
Mai departe, char:
Dacă unul dintre Părinți spune acelaşi lucru ca aceia din afara lor, concordanța este doar verbală, gândul fiind destul de diferit. Cel dintâi, de fapt, are, potrivit lui Pavel, mintea lui Cristos, (1 Corinteni 2:16) în timp ce cei de pe urmă exprimă cel mult un raționament uman. După cum este de departe cerul față de pământ, aşa este gândul Meu departe de gândurile voastre, spune Domnul. (Isaia 55:9) În plus, chiar dacă gândirea acestor oameni era uneori la fel cu cea a lui Moise, Solomon, sau a imitatorilor lor, la ce le folosea aceasta? Care om cu un duh sănătos şi care aparține Bisericii ar putea din aceasta să tragă concluzia că învăţătura lor vine de la Dumnezeu? (Ibidem, Triad 1, 11.)
Din cunoştinţa seculară, Sf. Grigorie scrie,
noi interzicem absolut a ne aștepta la vre-o precizie în vre-un fel în cunoştinţa lucrurilor Divine; pentru că nu este posibil să extragi din aceasta vre-o anumită învăţătură despre subiectul lui Dumnezeu. Pentru că „Dumnezeu a făcut-o nebunie.” (Ibidem, Triad 1, 12.)
Şi această cunoştinţă poate fi de asemenea dăunătoare şi luptă împotriva teologiei adevărate:
Puterea acestei rațiuni care a fost făcută nebună şi ne-existentă intră în bătălie împotriva celor care acceptă tradițiile în simplitatea inimii; ea disprețuiește Duhului, după exemplul oamenilor care le-au tratat cu neglijență şi au stârnit creația împotriva Creatorului. (Ibidem, Triad 1, 15.)
Ce alt exemplu mai bun ar putea fi decât acesta, cu privire la ceea ce au încercat „evoluționiștii creştini” moderni să facă prin a se crede mai înțelepți decât sfinţii Părinți, folosind cunoştinţa seculară pentru a reinterpreta Sfânta Scriptură şi sfinţii Părinți. Cine poate eşua în a vedea că duhul raționalist, naturalist al lui Varlaam este destul de apropiat de cel al evoluţionismului modern?
Dar observaţi că Sf. Grigorie vorbeşte despre cunoştinţa ştiinţifică, care, la nivelui ei propriu, este adevărată; ea devine falsă numai prin lupta ei împotriva cunoştinţei mai înalte a teologiei. Este teoria evoluţiei chiar mai adevărată științific?
Deja am vorbit în această scrisoare despre natura dubioasă a dovezii ştiințifice pentru evoluție în general, despre care aș fi bucuros să îţi scriu în altă scrisoare. Aici eu trebuie să spun un cuvânt specific despre dovada ştiinţifică pentru evoluţia umană, de vreme ce aici noi deja începem să atingem domeniul teologiei Ortodoxe.
Tu spui în scrisoarea ta că eşti fericit că nu ai citit scrierile lui Teilhard de Chardin şi alți exponenți ai evoluţiei în vest; tu abordezi această întreagă chestiune „în mod simplu.” Dar mă tem că aici tu ai făcut o greșeală. Este bine şi bun să accepți scrierile Sfintei Scripturi şi ale sfinţilor Părinți în mod simplu; că aceasta este calea în care ele trebuie să fie acceptate, şi acesta este modul în care eu încerc să le accept. Dar de ce ar trebui să acceptăm scrierile oamenilor de ştiinţă moderni şi ale filozofilor „în mod simplu,” doar luând cuvântul lor când ei ne spun că ceva este adevărat – chiar dacă această acceptare ne forțează să ne schimbăm viziunile noastre teologice? Dimpotrivă, noi trebuie să fim foarte critici când oamenii înțelepți moderni ne spun cum ar trebui să interpretăm Sfintele Scripturi. Noi trebuie să fim critici nu doar cu privire la filozofia lor, dar de asemenea cu privire la „dovada ştiinţifică” despre care ei cred că susține această filozofie; pentru că adesea această „dovada ştiinţifică” este în sine filozofie.
Aceasta este în special adevărat despre omul de știință Iezuit Teilhard de Chardin; căci el nu doar că a scris cea mai meticuloasă şi mai influentă filozofie şi teologie bazată pe evoluţie, dar de asemenea el s-a legat strâns de descoperirea şi interpretarea a aproapte toate dovezile fosile pentru „evoluţia omului” care a fost descoperită în timpul vieții lui.
Şi acum trebuie să te întreb această întrebare ştiinţifică elementară: care este dovada pentru „evoluţia omului”? Această întrebare de asemenea nu pot merge prea în detaliu în această scrisoare, dar o voi discuta pe scurt. Eu pot scrie mai în detaliu mai târziu, dacă dorești.
Dovada ştiinţifică fosilă pentru „evoluţia omului” constă din: Omul de Neanderthal (multe specimene); Omul Peking (câteva cranii); „oamenii” numiți Java, Heidelberg, Piltdown (până cu 20 de ani în urmă), şi recentele descoperiri din Africa: toate extrem de fragmentate; şi câteva alte fragmente. Dovada fosilă totală pentru „evoluţia omului” ar putea fi conținută într-o cutie de mărimea unui mic sicriu, şi este din părți larg despărțite ale pământului, fără nici o indicație de încredere a vârstei relative (cu mult mai puţin „absolute”), şi fără nici o indicație despre felul în care aceşti „oameni” diferiți au fost conectați unul cu altul, fie prin descendență fie prin înrudire.
Mai departe, unul dintre acești „strămoși evoluționiști ai omului,” „Omul Piltdown,” a fost descoperit cu 20 de ani în urmă a fi o fraudă deliberată. Acum este interesant faptul că Teilhard de Chardin a fost unul dintre „descoperitorii” „Omului Piltdown” – un fapt pe care nu îl vei găsi în majoritatea manualelor sau biografiilor lui. El a „descoperit” dintele canin al acestei creaturi fabricate – un dinte care deja murise cu intenția de a cauza înșelăciune cu privire la vârsta când el l-a găsit! Eu nu am dovada să spun că Teilhard de Chardin în mod conștient a participat la fraudă; eu cred că este mai probabil că el a fost victima infractorului real care a comis frauda, şi că el a fost atât de nerăbdător să găsească dovada pentru „evoluţia omului” în care el deja credea încât el pur şi simplu nu a acordat nici o atenție la dificultățile anatomice, pe care acest „om” fabricat grosolan, le prezenta pentru orice observator obiectiv. Şi totuşi în manualele evoluţioniste tipărite înainte de descoperirea fraudei, Omul Piltdown este acceptat ca un strămoș evoluționist al omului fără nici o întrebare; „craniul” lui este chiar ilustrat (chiar dacă doar fragmente ale unui craniu au fost descoperite); şi este afirmat cu încredere că „el combină caracteristicile umane cu alții extrem de nedezvoltați” (Tracy L. Storer, Zoologia Generală, NY, 1951). Aceasta, desigur, este tocmai ce este cerut de la o „verigă lipsă” dintre om şi maimuță, şi de aceea frauda Piltdown a fost compusă exact dintr-un amestec de oase umane şi oase de maimuță.
La ceva timp mai târziu, acelaşi Teilhard de Chardin a participat la descoperire, şi mai presus de toţi în „interpretarea,” a „Omului Peking”. Mai multe cranii au fost găsite din această creatură, şi aceasta este cel mai bun candidat care a fost găsit până atunci ca „veriga lipsă” între omul modern şi maimuțe. Mulțumită „interpretării” sale (căci până atunci el şi-a întemeiat reputația ca unul dintre paleontologii mondiali conducători), „Omul Peking” de asemenea a intrat în manualele evoluţioniste ca un strămoș al omului – în dispreț total față de faptul necontestat că oase de oameni moderni au fost găsite în acelaşi depozit, şi pentru oricine fără prejudecăți „evoluţionare”, a fost clar că această „Maimuță Peking” a fost folosită ca hrană de ființele umane (pentru că a fost o groapă la baza fiecărui craniu a „Omului Peking” prin care creierii au fost scoși afară.)
Teilhard de Chardin de asemenea a fost conectat cu descoperirea şi mai presus de interpretarea unora dintre descoperirile „Omului de Java,” care au fost fragmentare. De fapt, pretutindeni unde a fost el a găsit „dovada” care s-a potrivit exact cu așteptările sale – şi anume, că omul a „evoluat” din creaturi asemănătoare maimuțelor.
Dacă vei examina obiectiv toate dovezile de fosile pentru „evoluţia omului,” eu cred că vei descoperi că nu există nici o dovadă conclusivă sau chiar măcar pe departe rațională pentru această „evoluţie.” Dovada este crezută a fi dovadă pentru evoluţia omului pentru că oamenii vor să creadă aceasta; ei cred într-o filozofie care cere că omul a evoluat din creaturi asemănătoare maimuțelor. Dintre toate fosilele de „oameni” doar Omul de Neanderthal (şi desigur Omul Cro-Magnon, care este simplu omul modern) pare să fie autentic; şi el este simplu „Homo Sapiens,” nicicum diferit de omul modern, după cum oamenii moderni nu sunt diferiți unul de altul, o variație în cadrul unei specii sau gen definit. Te rog să observi că imaginile Omului de Neanderthal din manualele evoluţioniste sunt invenția artiștilor care au o idee preconcepută despre cum trebuie să fi arătat „omul primitiv,” în baza filozofiei evoluţioniste!
Am spus destul, cred eu, nu pentru a arăta că eu pot „infirma” „evoluţia omului” (căci cine poate dovedi sau infirma ceva cu aceste dovezi atât de fragmentate?!), ci pentru a indica că trebuie să fim într-adevăr foarte critici cu privire la interpretările părtinitoare ale unei dovezi atât de sărăcăcioase. Haidem să lăsăm păgânilor noştri moderni şi filozofilor lor să devină încântați cu descoperirea fiecărui nou craniu, os, sau chiar un singur dinte, cu privire la care titlurile din ziare declară: „Noul Strămoș al Omului a fost Găsit.” Aceasta nu este nici măcar în domeniul cunoaşterii deșarte; este domeniul legendelor şi basmelor moderne, de o înţelepciune care a devenit uluitor de prostească.
Unde se întoarce creştinul Ortodox dacă vrea să învețe doctrina adevărată despre crearea lumii şi omului? Sf. Vasile ne spune clar:
De unde să îmi încep povestirea? Să resping deșertăciunea păgânilor? Sau să proclam adevărul nostru? Oamenii înţelepți dintre greci au scris multe lucrări despre natură, dar nici o relatare dintre ele nu a rămas nealterat şi ferm întemeiată, pentru că relatarea din urmă întotdeauna o răstoarnă pe cea anterioară. Ca o consecinţă, nu este nevoie ca noi să respingem cuvintele lor: ei se străduiesc reciproc pentru nimicirea lor proprie. (Hexaemeron, 1, 2.)
Ca Sf. Vasile,
haideți să lăsăm relatările străinilor pentru cei de afară, şi să ne întoarcem la explicația Bisericii. (Hexaemeron, 3, 3.)
Haidem, ca el,
să examinăm structura lumii şi să contemplăm întregul univers, începând, nu din înţelepciunea lumii, ci de la ceea ce a învățat Dumnezeu prin slujitorul Său când El i-a vorbit în persoană şi fără ghicitori. (Hexaemeron, 4, 1.)
Acum, înainte de a examina învăţătura patristică despre natura omului, eu voi admite că acest cuvânt „natură” poate fi puţin ambiguu, şi că unul poate găsi pasaje în care sfinţii Părinți folosesc expresia „natura umană,” în felul în care este folosit în discursul obişnuit, ca referindu-se la această natură umană căzută a cărei efecte le observăm în fiecare zi. Dar există o învăţătură patristică mai înaltă despre natura umană, o doctrină specifică despre natura umană, dată prin revelație Divină, care nu poate fi înțeleasă sau acceptată de unul care crede în evoluție. Doctrina evoluţionară despre natura umană, bazată pe o viziune a „simțului comun” a naturii umane căzute, este o învăţătură Romano Catolică, nu Ortodoxă.
Doctrina Ortodoxă despre natura umană este stabilită cel mai concis în Instrucţiuni Spirituale a lui Abba Dorotheus. Această carte este acceptată în Biserica Ortodoxă ca „ABC,” manualul de bază al spiritualității Ortodoxe; el este prima lectură spirituală care i se dă unui călugăr Ortodox, şi el rămâne însoțitorul său constant pentru restul vieții lui, de a fi citit şi re-citit. Este cel mai important că doctrina Ortodoxă despre natura umană este arătată în prima pagină a acestei cărți, pentru că această doctrină este temelia întregii vieți spirituale Ortodoxe.
Ce este această doctrină? Abba Dorotheus scrie chiar în primele cuvinte ale Primei sale Instrucţiuni:
La început, când Dumnezeu l-a creat pe om (Geneza 2:20), El l-a așezat în Paradis şi l-a împodobit cu fiecare virtute, dându-i porunca să nu guste din pomul care era în mijlocul Paradisului. Şi astfel, el a rămas în fericirea Paradisului; în rugăciune, în viziune, în orice slavă şi onoare, având simțuri sănătoase şi fiind în aceeaşi condiție naturală în care el a fost creat. Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om potrivit cu imaginea Lui proprie, adică, nemuritor, stăpân de sine, şi împodobit cu orice virtute. Dar când el a călcat porunca, mâncând din rodul din pomul din care Dumnezeu i-a poruncit să nu guste, atunci el a fost alungat din Paradis (Geneza 3), a căzut din condiția naturală, şi a căzut într-o condiție împotriva naturii, şi atunci el a rămas în păcat, în iubirea gloriei, în iubirea bucuriilor acestui veac şi a altor pasiuni, şi el a fost stăpânit de ele, pentru că el însuși a devenit sclavul lor prin păcătuire.
(Domnul Isus Cristos) a acceptat natura noastră, esenţa constituției noastre, şi a devenit un nou Adam în imaginea lui Dumnezeu care l-a creat pe primul Adam; El a reînnoit condiția naturală şi a făcut simțurile sănătoase din nou, după cum erau ele la început.
Copiii umilinței înţelepciunii sunt: reproșul de sine, a nu te încrede în mintea cuiva, ura față de propria voință; pentru că prin ele un om este capacitat să vină la sine şi să se întoarcă la condiția naturală prin a se purifica pe sine prin poruncile sfinte ale lui Cristos.
Aceeaşi doctrină este arătată de alți Părinți ascetici. Astfel, Abba Isaia învață:
La început, când Dumnezeu a creat omul, El l-a pus în Paradis, şi el a avut atunci simțuri sănătoase, care au stat în ordinea lor naturală; dar când el a ascultat de cel care l-a înșelat, toate simțurile lui au fost schimbate într-o stare nenaturală, şi el a fost atunci alungat din slava lui. (Despre Legea Naturală, rusa Philokalia, 2, 1)
Şi același Părinte continuă:
Şi astfel lăsați-l pe cel care dorește să ajungă în condiția lui naturală să se separeu de toate dorințele sale carnale, astfel încât să se așeze pe sine în condiția potrivită cu natura minții (spirituale). (Ibidem, 2, 2)
Sfinţii Părinți învață clar că, când Adam a păcătuit, omul nu doar a pierdut ceva care a fost adăugat la natura lui, ci mai degrabă naruta umană în sine a fost schimbată, coruptă, în acelaşi timp acel om a pierdut harul lui Dumnezeu. Slujbele Divine ale Bisericii Ortodoxe, de asemenea, care sunt o temelie a învăţăturii noastre dogmatice Ortodoxe şi a vieții noastre spirituale, învaţă clar că natura umană pe care noi o observăm acum nu este naturală pentru noi, ci a fost coruptă:
Vindecând natura umană, care a devenit coruptă de păcatul străvechi, fără corupție un copil este născut din nou. (Menaion, decembrie 22, Matins, Theotokion din al 6-lea Imn al Canonului)
Şi din nou:
Creatorul şi Domnul, dorind să salveze din corupție natura umană coruptă, a ajuns să locuiască într-un pântece curățat prin Duhul Sfânt, este format într-un mod nespus. (Menaion, ianuarie 23, Theotokion din al 6-lea Imn al Canonului lui Matins)
Se poate observa în astfel de imnuri că, concepția noastră Ortodoxă despre Întruparea lui Cristos şi mântuirea noastră prin El este legată de o înțelegere corespunzătoare a naturii umane aşa cum a fost la început, față de care Cristos ne-a restaurat. Noi credem că într-o zi noi vom trăi cu El într-o lume foarte asemănătoare cu lumea care a existat, aici pe acest pământ, înainte de căderea lui Adam, şi că natura noastră va fi atunci natura lui Adam – dar chiar mai înaltă, pentru că tot ce este material şi schimbabil va fi atunci lăsat în urmă.
Şi acum trebuie să îţi arăt mai departe că chiar doctrina ta despre natura umană aşa cum este acum în această lume căzută, este incorectă, nu este potrivit cu învăţătura sfinţilor Părinți. Probabil ea este un rezultat al expresiei neglijente din partea ta – dar eu cred că ea este probabil exact pentru tu ai fost condus într-o eroare prin a crede teoria evoluţiei – încât tu scrii: „Despărțit de Dumnezeu, omul este din natura lui un nimic, pentru că natura lui este țărâna pământului, ca natura animalelor.” Pentru că crezi în filozofia evoluţiei, tu eşti forțat fie să crezi că natura umană este doar joasă, de natură animală, după cum exprimi tu într-adevăr prin a spune că „omul nu este în mod natural imaginea lui Dumnezeu”; fie cel mult (de vreme ce eu gândesc că tu nu crezi cu adevărat aceasta, fiind Ortodox) tu desparți natura umană în mod artificial în două părți: cea care este din „natură” şi cea care este din Dumnezeu. Dar adevărata antropologie Ortodoxă învață că natura umană este una, ea este cea pe care noi o avem de la Dumnezeu; noi nu avem un fel de natură „de la animale” sau „din țărână” care este diferită de natura cu care Dumnezeu ne-a creat. Şi de aceea, chiar natura umană căzută, coruptă, pe care noi o avem acum nu este „un nimic,” după cum spui tu, ci ea încă păstrează într-un anumit grad „bunătatea” în care Dumnezeu a creat-o. Iată ce scrie Abba Dorotheus despre această doctrină:
Noi avem în mod natural virtuți date nouă de Dumnezeu. Căci atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, El a semănat virtuți în el, şi de asemenea El a spus: „Haidem să creăm om după chipul şi asemănarea noastră.” (Geneza 2:26) Se spune: „După chipul nostru,” întrucât Dumnezeu a creat sufletul nemuritor şi cu autoritate asupra lui însuși, şi „după asemănarea noastră,” referindu-se la virtuți… Prin natură Dumnezeu ne-a dat virtuți. Dar pasiunile nu ne aparțin nouă prin natură, pentru că ele nici măcar nu au vre-o substanță sau compoziție… Dar sufletul în iubirea lui față de plăcare, s-a înclinat departe de virtuții, introduce pasiunile în sine şi le întărește împotriva lui însuși. (Instrucţiunea 12, Despre Teama Chinului Viitor)
Mai departe, aceste virtuți date de Dumnezeu încă se exercită chiar în starea noastră căzută. Aceasta este o învăţătură Ortodoxă extrem de importantă a Sf. Ioan Casian, care astfel a respins eroarea Binecuvântatului Augustin, care într-adevăr a crezut că omul despărțit de harul lui Dumnezeu era „un nimic.” Sf. Casian învață aceasta în a Treisprezecea Conferință:
Faptul că rasa umană după cădere de fapt nu a pierdut cunoştinţa binelui este afirmat de Apostolul, care spune, Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor. (Romani 2:14-16) Şi din nou către Farisei El a spus că ei pot cunoaște adevărul: Pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept? (Luca 12:57) El nu ar fi spus aceasta dacă ei nu pot discerne ce este drept prin rațiunea lor naturală. De aceea, cineva nu ar trebui să gândească faptul că natura umană este capabilă numai de rău. (A Treisprezecea Conferință, 12)
Tot astfel, cu referire la dreptul Iov, Sf. Casian întreabă dacă „el a cucerit diferitele ispite ale duşmanului în această bătălie despărțit de propria lui virtute, dar numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu,” şi el răspunde:
Iov a cucerit prin puterea lui proprie. Totuşi, harul lui Dumnezeu de asemenea nu l-a abandonat pe Iov; ca nu cumva ispititorul să îl împovăreze cu ispite mai presus de puterea lui, acesta (harul lui Dumnezeu) i-a permis să fie ispitit atât de mult cât virtutea ispititului a putut suporta. (Conferința 13, 14)
Din nou, cu referire la Patriarhul Avraam,
Dreptatea lui Dumnezeu a dorit să ispitească credinţa lui Avraam, nu cea pe care Domnul i-a insuflat-o, ci aceea pe care el a arătat-o prin propria lui libertate. (Ibidem.)
Desigur, motivul pentru care Augustin (şi Romano Catolicismul şi Protestanţii după el) a crezut că omul era nimic fără har, a fost pentru că el a avut o concepție incorectă despre natura umană, bazată pe o viziune naturalistă a omului. Doctrina Ortodoxă, pe de altă parte, despre natura umană aşa cum a fost creată la început de Dumnezeu este chiar acum păstrată în parte în starea noastră căzută, care ne împiedică să cădem într-un dualism fals între ce este a „omului” şi ce este a lui „Dumnezeu.” Pentru a fi siguri, tot ce a fost bun care omul îl are de la Dumnezeu, nu cel mai puţin din natura lui, pentru că Scriptura spune, „Ce ai tu şi să nu fi primit.” (1 Corinteni 4:7) Omul nu are nici o „natură animală” şi niciodată nu a avut; el are doar natura deplin umană pe care Dumnezeu i-a dat-o la început, şi care nici acum nu s-a pierdut în întregime.
Oare este necesar să citez pentru tine multitudinea dovezilor patristice clare că „imaginea lui Dumnezeu,” care este de găsit în suflet, se referă la natura omului şi nu este ceva adăugat din afară? Să fie suficient să citez minunata mărturie a lui Sf. Grigorie Teologul, arătând cum omul prin constituția lui stă între două luminii, şi este liber să urmeze orice parte a naturii sale dorește el:
Eu nu înțeleg cu am ajuns unit cu trupul şi cum, fiind imaginea lui Dumnezeu, am devenit amestecat cu țărâna… Ce înţelepciune este descoperită în mine, şi ce mare taină! Oare nu pentru aceasta Dumnezeu ne-a condus în această bătălie şi luptă cu trupul, pentru ca noi, fiind o parte din Divinitate, (cât de îndrăzneț vorbeşte Teologul despre natura omului, atât de îndrăzneț încât noi nu putem lua cuvintele sale absolut literal!) şi continuând de sus, să nu fim aroganți şi să ne înălțăm pe noi înșine datorită demnității noastre, şi să nu îl disprețuim pe Creator, dar să putem mereu să ne îndreptăm privirea spre El, şi pentru ca demnitatea noastră să se păstreze între granițele neputințelor unite cu noi? – Pentru ca să putem cunoaște că în acelaşi timp noi suntem deopotrivă imens de măreți şi imens de mici, pământești şi cerești, temporali şi nemuritori, moștenitori ai luminii şi moștenitori ai focului sau întunericului, depinzând spre care parte ne înclinăm? Astfel a fost întemeiată constituția noastră, şi aceasta, atât cât pot vedea a fost pentru ca țărâna pământească să ne poată umili dacă ne-am imagina să ne înălțăm pe noi înșine datorită imaginii lui Dumnezeu. (Predica 14, „Despre Dragostea pentru Săraci”)
Această imagine a lui Dumnezeu pe care omul o are prin natura lui nu a fost complet pierdută chiar printre păgâni, după cum învață Sf. Ioan Casian; ea nu s-a pierdut chiar azi, când omul, sub influenţa filozofiei moderne şi a evoluţionismului, încearcă să se transforme într-o fiară sub-umană – pentru că chiar acum Dumnezeu așteaptă convertirea omului, așteaptă trezirea lui la adevărata natură umană pe care el o are în el.
Şi aceasta mă aduce la cel mai important punct din interpretarea ta referitoare la învăţătura Părintelui purtător de Dumnezeu cam din vremurile noastre, Sf. Serfim din Sarov, conținută în faimoasa lui „Conversație cu Motovilov.”
Sf. Serafim este patronul meu Sfânt, şi a fost al Frăției noastre Sf. Herman care a publicat primul textul complet al acestei „Conversații” în limba rusă în care ea a fost rostită (pentru că ediția pre-revoluționară a fost incompletă), cât şi altele din cuvintele sale autentice care până azi au fost nepublicate. Pentru ca tu să fii sigur că noi nu credem că el a învățat o doctrină falsă despre natura omului, una care contrazice pe cea a altor sfinţi Părinți. Dar haidem să examinăm ce spune însuși Sf. Serafim. După cum tu îl citezi corect, Sf. Serafim spune:
Mulţi explică ceea ce spune Biblia că Dumnezeu a suflat suflare de viață în fața lui Adam, primul om creat a fost creat de El din țărâna pământului, că aceasta trebuie să însemne că până atunci nu era nici sufletul uman nici duhul în Adam, ci doar trupul a fost creat din țărâna pământului. Această interpretare este greșită, pentru că Domnul l-a creat pe Adam din țărâna pământului cu constituția pe care dragul nostru părinte, sfântul Apostol Pavel o descrie: Duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. (1 Tesaloniceni 5:23) Şi toate aceste părți ale naturii noastre au fost create din țărâna pământului, şi Adam nu a fost creat mort, ci o ființă activă fiind ca toate celelalte creaturile animate ale lui Dumnezeu trăind pe pământ. Punct este că dacă Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat după aceea în fața lui suflarea de viață (adică, harul Domnului nostru Dumnezeu Duhul Sfânt…), Adam ar fi rămas fără a avea cu el Duhul Sfânt care îl ridică la demnitatea asemănătoare cu a lui Dumnezeu. Oricât de perfect l-ar fi creat şi cât de superior față de toate celelalte creaturi ale lui Dumnezeu, ca şi coroana creației pe pământ, el ar fi fost la fel ca toate celelalte creaturi, care, deşi au un trup, suflet şi duh, fiecare potrivit cu felul ei, totuşi nu au Duhul Sfânt în ele. Dar când Domnul Dumnezeu a suflat în fața lui Adam suflarea de viață, atunci, potrivit cu cuvântul lui Moise, Adam a devenit un suflet viu (Geneza 2:7), adică, complet şi în fiecare fel asemenea lui Dumnezeu, şi, ca El, veşnic nemuritor.
Acesta este un citat patristic pe care tu îl dai care pare să susțină viziunea ta că omul a fost mai întâi o fiară, şi apoi (mai târziu în timp) a primit imaginea lui Dumnezeu şi a devenit om. Aceasta este într-adevăr ceea ce tu trebuie să crezi dacă accepți teoria evoluţiei, şi eu sunt bucuros să văd că tu ai curajul să exprimi clar ceea ce de fapt toţi „Ortodocșii evoluţioniști” cred (chiar dacă într-o manieră destul de confuză) dar care adesea se tem să exprime în mod deschis de teama să nu ofenseze alți credincioşi Ortodocşi care sunt „naivi” şi în „simplitatea” lor refuză să creadă că omul de fapt este „coborât din maimuțe” sau creaturi asemănătoare cu maimuțele.
Dar aici haidem să ne amintim cuvintele lui Sf. Grigorie Palamas pe care deja le-am citat:
Dacă unul dintre Părinți spune acelaşi lucru ca aceia din afara lor, concordanța este doar verbală, gândul fiind destul de diferit. Cel dintâi, de fapt, are, potrivit lui Pavel, mintea lui Cristos, (1 Corinteni 2:16) în timp ce cei de pe urmă exprimă cel mult un raționament uman… Care om cu un duh sănătos şi care aparține Bisericii ar putea din aceasta să tragă concluzia că învăţătura lor vine de la Dumnezeu? (Apărare a Sfinţilor Isihaști, Triad 1, 11)
Şi de fapt, trebuie să îţi spun că tu ai înțeles cu totul greșit învăţătura lui Sf. Serafim, care deloc nu învață ceea ce învață teoria evoluţiei. Aceasta îţi pot arăta prin citarea învățăturii clare a altor sfinţi Părinți şi a ceea ce spune însuși Sf. Serafim.
Dar mai întâi, trebuie să explic ce ar putea părea unui raționalist a fi o „contradicție” între învăţătura lui Sf. Serafim şi cea a altor Părinți. Mai întâi, ar trebui să fim clari că atunci când Sf. Serafim vorbeşte despre om ca fiind compus din „duh şi suflet şi trup” el nu contrazice pe acei mulți alți Părinți sfinţi care vorbesc despre natura umană ca fiind doar „suflet şi trup”; el doar face o distincție între diferite aspecte ale sufletului şi vorbind despre ele în mod separat, după cum vorbesc şi alţi sfinţi Părinți. În al doilea rând, în a spune că „suflarea de viață” care Dumnezeu a suflat-o în fața lui Adam este harul Duhului Sfânt, el nu contrazice pe foarte mulți sfinţi Părinți care învață că „suflarea de viață” este sufletul, ci doar oferă o interpretare mai profundă şi mai precisă a acestui pasaj din Scriptură.
Dar oare face el o distincție raționalistă pe care o faci tu între natura omului care a existat „înainte” de această suflare, şi harul care a fost comunicat prin ea? Oare teologia Ortodoxă acceptă dihotomia rigidă pe care învăţătura Romano Catolică o face între „natură” şi „har,” ca şi când omul ar fi cunoscut tot ce este de cunoscut despre aceste două mari taine?
Nu; teologia Ortodoxă nu cunoaşte o astfel de dihotomie rigidă, şi de aceea cărturarii raționaliști găsesc atât de multe „contradicții” între diferiți Părinți Ortodocși despre acest subiect, după cum va fi clar dintr-un singur exemplu: Oare nemurirea aparține sufletului uman prin natură sau prin har? Diferiți Părinți Ortodocşi care sunt de o autoritate egală răspund diferit la această întrebare, nu pentru că ei învață diferit despre om şi astfel se „contrazic” unul pe altul, ci pentru că ei abordează întrebarea din părți diferite. Cei care abordează întrebarea despre natura omului mai mult din partea naturii umane corupte în prezent spun că sufletul omului este nemuritor prin har; în timp ce aceia (mai ales Părinții asceți şi mistici) care încep cu viziunea naturii omului după cum era la început, văd sufletul mai degrabă nemuritor prin natură. Ar putea fi chiar unul şi acelaşi Părinte care vede întrebarea acum dintr-o parte şi apoi din altă parte, după cum o face Sf. Grigorie din Nyssa, când el spune într-un loc (Răspuns lui Eunomius, Cartea a Doua): „Ceea ce raționează, şi este muritor, şi este capabil de gând şi cunoaştere, este numit „om””; dar în alt loc el spune: „Omul nu în cursul primei sale produceri s-a unit chiar de esenţa naturii sale obligația la pasiune şi la moarte.” (Despre Virginitate, capitolul 12) Oare acest mare Părinte se „contrazice” pe sine? Desigur, nu.
Ce aparține primului-creat Adam prin natură şi ce aparține prin har? Haidem să nu facem distincții raționaliste false, ci haidem să ademitem că nu înțelegem pe deplin această taină. Natura şi harul amândouă vin de la Dumnezeu. Natura primului-creat Adam a fost atât de înălțată încât noi doar slab putem înțelege prin propria noastră experiență a harului, dar ne-a fost dată prin al Doilea Adam, Domnul nostru Isus Cristos; dar starea lui Adam a fost de asemenea mai înaltă decât ne putem vre-odată imagina din propria noastră experiență a harului, pentru că chiar natura lui înaltă a fost făcută mai perfectă prin har, şi el a fost, după cum spune Sf. Serafim, „complet şi în fiecare privință ca Dumnezeu, şi ca El, veşnic nemuritor.”
Ceea ce este clar absolut, şi ceea ce este suficient pentru noi să cunoaştem, este că creația omului – din duhul şi sufletul şi trupul lui, şi din harul Divin care a perfecționat natura lui – este un singur act de creație, şi nu poate fi despărțit în mod artificial, ca şi când o parte din el a venit „prima,” şi altă parte „mai târziu.” Dumnezeu l-a creat pe om în har, dar nici Sfintele Scripturi nici sfinţii Părinți nu ne învață că acest har a venit mai târziu în timp decât creația naturii omului. Această învăţătură aparține scolasticismului Medieval latin, după cum voi arăta mai jos.
Sf. Serafim doar pare că învață această doctrină, pentru că el vorbeşte în termeni de narațiune simplă despre textul sacru al Genezei. Dar este destul de clar, dup cum spune Sf. Grigorie Palamas, că „concordanța este doar verbală, gândul fiind destul de diferit.” Pentru a fi convins de aceasta, noi trebuie să examinăm doar cum ne instruiesc sfinţii Părinți să interpretăm narațiunea din Geneza la acest punct.
Din fericire pentru noi, chiar această întrebare a fost ridicată şi răspunsă de sfinţii Părinți. Acest răspuns este rezumat pentru noi de Sf. Ioan Damaschinul:
Din pământ (Dumnezeu) a făcut trupul lui şi prin propria Lui suflare i-a dat un suflet rațional şi cu pricepere, despre care ultimul spunem noi că este imaginea divină… Trupul şi sufletul au fost formate în acelaşi timp – nu unul înainte şi altul după aceea, după cum ar vrea aiureala lui Origen. (Despre Credinţa Ortodoxă, 2, 12)
Tot ceea ce am spus în această scrisoare, derivat direct din sfinţii Părinți, va veni ca o surpriză pentru mulți creştini Ortodocşi. Cei care au citit ceva din sfinţii Părinți probabil se vor minuna de ce ei „nu au auzit aceasta mai înainte.” Răspunsul este simplu: dacă ei au citit mulți dintre sfinţii Părinți, ei au întâlnit doctrina Ortodoxă a lui Adam şi a creației; dar ei au interpretat textele patristice de până aici prin ochii științei moderne şi ai filozofiei, şi de aceea ei au fost orbiți față de adevărata învățătură patristică. De asemenea, este adevărat că doctrina despre trupul lui Adam şi natura materială a primei luminii create este cel mai clar şi explicită la ultimii Părinți care au avut o viață spirituală înaltă, cum ar fi, Sf. Simeon Noul Teolog şi Sf. Grigorie Sinaitul, şi scrierile acestor Părinți nu sunt larg citite chiar azi în greacă sau rusă, şi cu greu vre-una din ele există în alte limbi. (De fapt, multe dintre pasajele pe care eu le-am citat din Sf. Grigorie Sinaitul au fost traduse greșit în engleza Philokalia.)
Am fost foarte interesat să citesc scrisoarea ta că tu arăți învăţătura patristică corectă, că, „Creația lui Dumnezeu, chiar natura angelică, are mereu, în comparație cu Dumnezeu, ceva material. Îngerii sunt imateriali în comparație cu noi, oameni biologici. Dar în comparație cu Dumnezeu ei sunt de asemenea creaturi materiale şi trupești.” Această învăţătură, care este arătată cel mai clar în Părinții ascetici cum ar fi Sf. Macarie cel Mare şi Sf. Grigorie Sinaitul, ne ajută să înțelegem „trupul spiritual” cu care noi vom fi îmbrăcați în era viitoare, care este într-un fel din țărână, pământească, dar nu are umiditate sau asprime, după cum învață Sf. Grigorie Sinaitul; şi aceasta de asemenea ne ajută să înțelegem acea a treia stare a trupului nostru, pe care primul-creat Adam a avut-o înainte de păcătuirea lui. Tot astfel, această doctrină este esenţială în înțelegerea noastră față de activitatea ființelor spirituale, Îngeri şi demoni, chiar în lumea coruptibilă prezentă. Marele Părinte Ortodox rus din secolul 19, Episcopul Ignatius Brianchaninov, dedică un întreg volum din lucrările lui colectate (volumul 3) pentru acest subiect, şi pentru a compara doctrina patristică Ortodoxă autentică cu doctrina Romano Catolică modernă, aşa cum este arătată în surse latine din secolul 19. Concluzia lui este că doctrina Ortodoxă cu privire la aceste chestiuni – despre Îngeri şi demoni, cer şi iad, Paradis – chiar dacă este dată nouă prin sfânta tradiție doar în parte, cu toate acestea, este destul de exactă în acea parte pe care o putem cunoaşte; dar învăţătura Romano Catolică este extrem de nedeslușită şi imprecisă. Motivul pentru acest caracter nedefinit nu este departe de căutat: din timpul când papalismul a început să abandoneze învăţătura patristică, ea s-a dat pe sine gradat influenţei cunoştinţei şi filozofiei lumești, primul dintre astfel de filozofi fiind Varlaam, şi apoi știința modernă. Chiar prin secolul 19, Romano Catolicismul nu mai avea o anumită învăţătură a lui cu privire la aceste subiecte, ci a crescut obişnuit să accepte orice spune „știința” şi filozofia ei.
Vai, creştinii noştri Ortodocşi din zilele nostre, şi nici măcar cei care au fost educați în „academii teologice,” au urmat pe Romano Catolici în aceasta şi au ajuns la stare similară de ignoranță față de învăţătura patristică. Acesta este motivul pentru care chiar preoţii Ortodocşi sunt extrem de vagi cu privire la învăţătura Ortodoxă despre Adam şi prima lume creată şi orbește acceptă orice spune știința despre aceste lucruri. Poate că Seminarul Sfânta Treime din Jordanville, New York, este singura școală Ortodoxă rămasă unde se face încercarea de a învăța sfinţii Părinți nu „academic” ci ca părți vii dintr-o întreagă tradiție; şi este semnificativ că un Profesor din acest seminar, Dr. I.M. Andreyev, care este de asemenea Doctor de Medicină şi Psihologie, a exprimat în tipar chiar ideea pe care am încercat să o comunic mai sus, şi care pare dincolo de înțelegerea celor care îi abordează pe sfinţii Părinți din înţelepciunea acestei lumi în loc să fie invers. Dr. Andreyev scrie:
Creştininătatea a privit din totdeauna starea prezentă a materiei ca fiind rezultatul unei căderi în păcat… Căderea omului a schimbat întreaga natură, inclusiv natura materiei în sine, care a fost blestemată de Dumnezeu. (Geneza 3:17) („Cunoştinţa Științifică şi Adevărul Creştin,” în Calendarul Naţional Sf. Vladimir pentru 1974, NY, p. 69)
Profesorul Andreyev descoperă că Bergson şi Poincare au zărit această idee în vremuri moderne – dar desigur doar sfinţii noştri Părinți Ortodocşi au vorbit în mod clar şi autoritar despre aceasta.
Învăţătura vagă despre Paradis şi creație a Romano Catolicismului – şi a creştinilor Ortodocşi care sunt sub influenţa vestică în această privință – are rădăcini adânci în trecutul Europei vestice. Tradiţia scolastică Romano Catolică, chiar la înălțimea slavei sale medievale, deja a învățat o doctrină falsă despre om, şi una care fără îndoială a pavat drumul spre acceptarea de mai târziu a evoluţionismului, mai întâi în vestul apostat, şi apoi în mințile creştinilor Ortodocşi care sunt insuficient conștienți de tradiţia lor patristică şi astfel au căzut sub influenţe străine. De fapt, învăţătura lui Toma de Aquino, spre deosebire de învăţătura patristică Ortodoxă, este în doctrina sa despre om destul de compatibilă cu ideea de evoluție pe care tu o aperi.
Toma de Aquino învață că
În starea de inocență, corpul uman a fost în sine coruptibil, dar acesta putea fi păstrat de la corupție de suflet. [Din nou:] Aparține omului să nască urmași, datorită trupului său natural coruptibil. (Summa Theologica, 1, Întrebarea 98, Articolul 1)
Din nou:
În Paradis omul ar fi fost ca un înger în spiritualitatea sa a minții, totuşi cu o viață animală în trupul său. (Ibidem, 1, 98, 2) Trupul omului era indestructibil, nu prin motivul unei vigori intrinseci a nemuriri, ci din motivul unei forțe supranaturale date de Dumnezeu sufletului, prin care el a fost capacitat să păstreze trupul de toată corupția atât timp cât el rămânea supus lui Dumnezeu… Această putere de a conserva trupul de corupție nu a fost naturală pentru suflet, ci a fost darul harului. (Ibidem, 1, 97, 2) Acum este clar că o astfel de supunere a trupului față de suflet şi a puterilor mai mici față de rațiune (cum Adam a avut în Paradis) nu a fost din natură, sau altfel ar fi rămas după păcat. (Ibidem, 1, 9s, 1)
Acest ultim citat arată clar că Toma de Aquino nu știe că natura omului a fost schimbată după păcătuire. Din nou:
Nemurirea din prima stare a fost bazată pe o forță supranaturală în suflet, şi nu în vre-o dispoziție intrinsecă a trupului. (Ibidem, 1, 97, 3)
Atât de departe este Toma de Aquino față de viziunea Ortodoxă despre prima lume creată încât el o înțelege, aşa cum o înțeleg „evoluţioniștii creştini” moderni, doar din punct de vedere al acestei lumi căzute; şi astfel el este forțat să creadă, împotriva mărturiei sfinţilor Părinți Ortodocşi, că Adam a dormit în mod natural în Paradis (Ibidem, 1, 97, 3), şi că el a fost lipsit de materii fecale, un semn al corupției:
Unii spun că în starea de inocență omul nu ar fi luat mai mult decât hrana necesară, astfel că nimic nu ar fi fost inutil. Aceasta, totuşi, este lipsit de rațiune să presupunem, ca implicând că nu ar fi fost nici o materie fecală. De aceea, nevoie de a goli surplusul, totuşi aşa dispus de Dumnezeu ca nefiind nepotrivit. (Ibidem, 1, 97, 4)
Cât de joasă este viziunea celor care încearcă să înțeleagă creația lui Dumnezeu şi Paradisul când punctul lor de plecare este observaţia de zi cu zi din această lume căzută! După cum împotriva viziunii spendide a Sf. Serafim cu privire la invulnerabilitatea omului față de elementele din Paradis, iată explicația pur mecanică a lui Toma de Aquino despre întrebarea raționalistă: ce s-a întâmplat când un corp tare a venit în contact cu trupul moale al lui Adam?
În starea de inocență, trupul omului a putut fi păzit din a suferi rănire de la un corp tare, în parte prin folosirea rațiunii lui prin care el putea evita ce era dăunător; şi în parte de asemenea prin providența divină, care astfel l-a păstrat, ca nimic dăunător naturii să poată veni peste el pe neașteptate. (Ibidem, 1, 97, 3)
În final, Toma de Aquino însuși nu învață, dar alți scolastici Medievali (William din Auxerre, Alexander din Hales, Bonaventure) au învățat, chiar temelia viziunii de azi a „evoluționismului creştin” despre creația omului:
Omul nu a fost creat în har, ci harul i-a fost acordat după aceea, înainte de păcat. (Vezi Toma de Aquino, Summa Theologica, 1, 95, 1)
Într-un cuvânt: potrivit doctrinei Ortodoxe, care vine din viziunea Divină, natura lui Adam în Paradis a fost diferită de natura umană prezentă, deopotrivă în trup şi în suflet, şi această natură înălțată a fost perfecționată prin harul lui Dumnezeu; dar potrivit doctrinei latine, care este bazată pe deducții raționaliste din starea creației căzute prezente, omul este în mod natural coruptibil şi muritor, aşa cum este el acum, şi starea lui în Paradis a fost un dar special, supranatural.
Am citat toate aceste pasaje dintr-o autoritate neortodoxă, nu pentru a argumenta cu privire la detaliile vieții lui Adam în paradis, ci doar pentru a arăta cât de mult corupe cineva minunata viziune patristică a lui Adam şi a primei lumi create, dacă o abordează cu înţelepciunea acestei lumi căzute. Nici știința, nici logica nu ne pot spune un lucru despre Paradis; şi totuşi mulţi creştini Ortodocşi sunt atât de speriați de știința modernă şi de filozofia ei raționalistă, încât le este frică să citească în mod serios primele capitole din Geneza, știind că „oamenii înțelepți” moderni găsesc atât de multe lucruri care sunt „dubioase” sau „confuze” sau care au nevoie să fie „reinterpretate,” sau că cineva ar putea dobândi reputația de a fi un „Fundamentalist” dacă îndrăznește să citească textul în mod simplu, „aşa cum este scris,” sau după cum toţi sfinţii Părinți îl citesc.
Instinctul creştinului Ortodox simplu este sănătos când el se ferește de viziunea „sofisticat,” alcătuită că omul se trage dintr-o maimuță sau orice altă creatură mai joasă, sau chiar (după cum spui tu) că Adam ar fi putut avea chiar trupul unei maimuțe. Sf. Nectarios din Pentapolis în mod corect şi-a exprimat mânia lui neprihănită împotriva celor care încearcă să „dovedească, că omul este o maimuță, din care ei se mândresc că s-au coborât.” Aceasta este viziunea sfinţeniei Ortodoxe, care știe că creația nu este aşa cum o descriu oamenii înțelepți prin deșarta lor filozofie, ci aşa cum Dumnezeu a descoperit-o lui Moise „nu în ghicitori,” şi aşa cum sfinţii Părinți au văzut-o în viziune. Natura omului este diferită de natura maimuței şi nu a fost amestecată cu ea niciodată. Dacă Dumnezeu, de dragul umilinței noastre, ar fi dorit să facă un astfel de amestec, sfinţii Părinți, care au văzut chiar „alcătuirea lucrurilor vizibile” în viziunea Divină, ar fi cunoscut-o.
Cât timp vor rămâne creştinii Ortodocşi în captivitate în această filozofie vestică deșartă? Se spun multe despre „captivitatea vestică” a teologiei Ortodoxe în secolele recente; când vom realiza că aceasta este o „captivitate vestică” cu mult mai drastică, în care fiecare creştin Ortodox se găsește azi, un prizonier neajutorat al „spiritului vremii,” al curentului dominant al filozofiei lumești care este absorbit chiar în aerul care îl respirăm într-o societate apostată, urâtoare de Dumnezeu? Un creştin ortodox care nu se luptă conștient împotriva filozofiei deșarte a acestei ere şi acceptă simplu aceasta în sine, şi este împăcat cu aceasta datorită faptului că înțelegerea sa despre Ortodoxie este distorsionată, nu se conformează cu standardul patristic.
Cei sofisticat, înţelepți lumești râd de cei care numesc evoluția o „erezie.” Adevărat, evoluţia nu este strict vorbind o erezie; nici Hinduismul, strict vorbind, nu este o erezie: dar ca Hinduismul, (cu care el este într-adevăr înrudit, şi care probabil a avut o influenţă asupra dezvoltării sale) evoluţionismul este o ideologie care este profund străină de învăţătura creștinătății Ortodoxe, şi el implică una în atât de multe doctrine şi atitudini greșite, încât ar fi cu mult mai bine să fi fost o simplă erezie şi ar fi putut astfel să fie ușor identificată şi combătută. Evoluţionismul este strâns legat cu întreaga mentalitate apostată a „creștinătății” stricate din vest; el este un vehicul al întregii „noi spiritualități” şi „noi creștinătăți” în care diavolul se luptă să scufunde ultimii creştini adevărați. El oferă o explicație alternativă la creație față de cea a sfinţilor Părinți; el permite creştinului Ortodox aflat sub influenţa lui să citească Sfintele Scripturi şi să nu le înțeleagă, în mod automat „ajustând” textul pentru a se potrivi cu filozofia lui preconcepută despre natură. Acceptarea sa nu poate implica decât acceptarea de explicații alternative la alte părți din revelaţia Divină, de o „ajustare” automată a altor texte Scripturale şi patristice pentru a le potrivi cu moderna „înţelepciune.”
Eu cred că în sentimentele tale pentru creația lui Dumnezeu, aşa cum o descrii în scrisoarea ta, tu eşti Ortodox; dar de ce simți tu că trebuie să corupi aceste sentimente cu înţelepciunea modernă, şi să justifici această nouă ideologie care este atât de străină de Ortodoxie? Tu ai scris foarte mișcător „împotriva unirii false”; cum am vrea noi ca tu să devii la fel de zelos „împotriva înţelepciunii false,” şi să spui creştinilor Ortodocși vorbitori de greacă, care au acceptat această nouă doctrină mult prea necritic, că singura noastră înţelepciune vine de la sfinţii Părinți, şi tot ceea ce contrazice aceasta este o minciună, chiar dacă se numește pe sine „știință.”
Îţi cer iertare dacă ceva ce am spus pare dur; am încercat doar să vorbesc adevărul aşa cum îl văd în sfinţii Părinți. Dacă am făcut vre-o greșeală în citatele mele din sfinţii Părinți, te rog să le corectezi, dar nu lăsa mici greșeli să te oprească din a vedea ceea ce am încercat să îţi spun. Sunt multe altele care aș putea să le spun pe acest subiect, dar voi aștepta răspunsul tău înainte de a face astfel. Mai presus de toate, am dorința în inimă ca tu şi noi să putem vedea învăţătura patristică adevărată cu privire la acest subiect, care este atât de important pentru întreaga noastră viziune a lumii Ortodoxe. Îţi cer rugăciunile tale pentru mine şi Frăția noastră.
