WALDENSII ERAU BAPTISTI INDEPENDENTI

Examinarea doctrinelor sectei medievale

de Thomas Williamson

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL 1….modul de botez – foloseau baptiștii imersiunea?
CAPITOLUL 2…..botezul copiilor – erau waldensii pedobaptiști?
CAPITOLUL 3…vederile waldense despre transsubstanțiere și alte deosebiri romano catolice
CAPITOLUL 4…vederile waldense despre soteriologie
CAPITOLUL 5…vederile waldense despre trinitate
CAPITOLUL 6…vederile waldense despre calvinism
CAPITOLUL 7..vederile waldense despre separare
CAPITOLUL 8…guvernarea bisericii waldense și standardele bisericești pentru membrii
CAPITOLUL 9…erau waldensii manechieni?
CAPITOLUL 10…când și de ce au încetat waldensii a mai fi baptiști?
CAPITOLUL 11…concluzie: baptiștii au existat înainte de reformă și nu sunt protestanți
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Una din numeroasele secte pre-reformă care s-au desprins de biserica romano-catolică în Europa în Evul Mediu, unica care a supraviețuit până azi, este cea a waldensilor, cunoscuți și ca vaudois. Ei locuiau în Văile din Alpi, în nord vestul Italiei și părțile adiacente din sud estul Franței, dar din aceste văi s-au răspândit în toate țările din Europa.

Istoricii moderni au găsit originea waldensilor la Peter Waldo din Lyons, Franța, care a început mișcarea în 1160 A.D. dar alții au descoperit că waldensii au existat cu secole înainte de Waldo și numele le vine de la văile în care locuiau. Mișcarea lui Waldo doar s-a amestecat cu o sectă waldensă deja existentă. Waldensii originali se găsesc de la mișcarea novațiană din sec. 3 și din vremurile apostolice.

Autori ca Monastier, Jones, Robinson, Jarrel, Morland, Leger, Christian, Faber, Allix, Gilly, Comba, Nolan, Wilkinson, Montgomery, Newman, Waller, Ray, Wylie, Broadbent, Overbey, Nevins, Orchard și Jonathan Edwards afirmă existența waldensilor înainte de Waldo și îi consideră o verigă importantă în lanțul transmiterii adevărului apostolic. Mulți autori baptiști cred într-o formă de succesiune baptistă sau perpetuitate de-a lungul a 1200 de ani și au susținut că waldensii sunt baptiști, susținere care în mod convenabil acoperă un gol de 1200 de ani între baptiștii din timpul lui Constantine și anabaptiștii reformei.

Suntem de acord că waldensii au existat înainte de Waldo și că vin din timpul lui Constantine. Dar avem o problemă cu ideea că waldensii erau baptiști. Reformații susțin că waldensii erau reformaț. Dar toată lumea admite că waldensii de azi din Italia nu sunt baptiști și pedobaptiști reformați și au fost așa de 450 de ani, de la Reformă dacă susținem că waldensii sunt baptiști trebuie să examinăm doctrina waldensă dinainte de reformă, pentru a stabili că acele credințe și practici erau fundamental baptiste și să explicăm când și de ce waldensii au încetat a mai fi baptiști.

Scopul acestei lucrări este examinarea obiectivă a credințelor și practicilor waldense, fără concluzii preconcepute sau predeterminate, pentru a vedea dacă este vreo bază pentru afirmația baptiștilor că waldensii erau baptiști. Citatele și concluziile noastre se bazează pe waldensii dinainte de reformă, cei medievali.

Pentru a arăta că erau biserici adevărate baptiste în Evul Mediu, sub numele de waldensi, nu este necesar să dovedim că toate bisericile că toate bisericile din acea vreme erau baptiste. Dacă se arată că unii din waldensi erau baptiști, vom avea dovada. Dacă am dori dovada existenței baptiștilor în America sec.20 putem admite că mulți care se numeau baptiști atunci, nu erau cu adevărat baptiști, ci aveau credințe amestecate. Dar admiterea aceasta nu dezaprobă teza că existau biserici baptiste în sec. 20 în America.

Referirea noastră la doctrina waldensă și practica lor este generală și nu întotdeauna acurată. Sunt dovezi care arată că waldensii credeau opusul a ceea ce este azi. Afirmația că mulți baptiști din America sec. 20 cred în Biblia inerantă și afirmația că mulți o resping sunt ambele acurate, iar faptul că unii baptiști au apostat în sec. 13 sau 20 nu distruge dovada existenței baptiștilor credincioși. Jarrel ne dă o idee cum să înțelegem diferitele afirmații despre waldensi care par a fi în conflict:

Sunt multe dovezi că în această perioadă erau partide cu caracter diferit, cunoscute ca waldensi. Acest lucru este în armonie cu diferitele documente care arată că unii waldensi ai vremii erau în biserica Romei, alții s-au separat, alții nu au fost niciodată, unii aveau botezul copiilor, majoritatea fiind baptiști.1

Vom examina diferite aspecte ale doctrinei waldense, care sunt interesante pentru baptiștii de azi, pentru a determina dacă waldensii medievali pot fi priviți ca baptiști. Deoarece o înțelegere corectă a poruncii botezului este crucială în determinarea faptului dacă waldensii erau baptiști. Înțelegerea corectă a poruncii botezului este crucială în determinarea faptului dacă o biserică se poate numi sau nu baptistă.

W.A. Jarrel, Baptist Church Perpetuity, Dallas, publicată de autor, 1894, p. 161.

CAPITOLUL 1 – MODUL BOTEZULUI – FOLOSEAU BAPTIȘTII IMERSIUNEA?

Dacă baptiștii nu foloseau imersiunea, atunci nu erau baptiști, indiferent de caracteristicile evanghelice. Trebuie să evităm ideea că este ideal dacă romano catolicii foloseau stropirea, atunci catolicii foloseau stropirea în Evul Mediu. Ideea este incorectă. Nu este nici o îndoială că imersiunea era folosită de catolici până în sec. 14. Everts citează învățăturile lui Aquinas, un teolog proeminent din sec. 13:

Thomas Aquinas, 1250, spune că în timp ce imersiunea nu este importantă pentru validitatea botezului, dar este mai sigură decât turnarea 1

Creștinii afirmă aceeași idee:

Este clar că foloseau imersiunea. Aceasta era practica lumii creștine. Scriitorii romano catolici afirmă că imersiunea era forma potrivită de botez. Peter Lombard, care a murit în 1164 AD, l-a declarat botezul corect. Thomas Aquinas se referă la imersiune ca la practica generală a zilei și o preferă ca fiind mai sigură, ca și Bonaventura și Duns Scotus.2

Deoarece modul predominant de botez la romano catolici era imersiunea până în sec. 14, povara dovezii cade pe umerii celor care spun că waldenses foloseau diferite moduri de botez, stropirea, înainte ca ea să fie o practică a bisericii Romei. Dovezile indică faptul că waldensii foloseau imersiunea ca și catolicii. Jarrel spune:

Waldensii erau baptiști cu privire la imersiune. Până în sec. 3 nu este nici o spălare și de atunci până la reformă, imersiunea era regula și stropirea doar în cazurile de boală era folosită și se numea botez clinic…botezul clinic era practicat de biserica romană dar nu a fost sancționat de nici un conciliu până la cel de la Ravenna, A.D. 1311. . . . într-o vreme în care imersiunea era legea universală și obiceiul… iar botezul credincioșilor numai era respins, waldensii erau baptiști în ce privește botezul….. Mezeray spune că în sec. 12, waldensii scufundau candidatul în vana sfântă.3

Dacă literatura waldensă nu are referințe cu privire la modul de botez, se explică prin faptul că chestiunea nu este despre controversă între ei și catolici. Robinson spune:

Primii scriitori care se opuneau vaudois nu au cenzurat modelul lor de botez, deoarece atunci toți administrau scufundarea, cu excepția cazurilor periculoase.4

Cu privire la Peter Waldo, presupusul fondator al waldensilor, Jarrel citează altă autoritate:

Samuel Schmucker spune despre baptiști: ca sectă nu au existat niciodată…până la ridicarea lui peter Waldo în sec. 12 care a stabilit secta waldensilor în munții din Piedmont. O doctrină principală este nepotrivirea botezului copiilor și necesitatea imersiunii pentru validitatea botezului.5

Mulți cercetători nu ar fi de acord cu noțiunea că înainte de sec. 12 nu existau baptiști sau waldensi, dar noi știm că de atunci waldensii practicau scufundarea. Christian spune:

Eberhard și Ermengard, în lucrarea Contra waldensilor scrisă către finele sec. 12, se referă de multe ori la imersiune ca formă de botez folosită de waldensi.6

Cu privire la waldensii din sec. 15, Broadbent spune:

Frații cehi botezau pe cei prezenți deoarece botezul credincioșilor prin imersiune era un fapt comun la waldensi deși a fost întrerupt de persecuție.7

Încheiem cu cuvintele lui Ray:

Nici un istoric nu a acuzat waldensii din vechime de practica stropirii sau turnării la botez. Waldensii foloseau îngropare în apă la botez a celor care erau morți față de păcat.8

Rev. W.W. Everts, Jr., The Church in the Wilderness, or The Baptists Before the Reformation, Nappanee, Indiana, Baptist Bookshelf, 1986, p. 37.
John T. Christian, A History of the Baptists, Texarkana, Bogard Press, 1922, vol. 1, p. 81.
Jarrel, op. cit., pp. 162-163.
Robert Robinson, Ecclesiastical Researches, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1984, p. 468.
Jarrel, op. cit., p. 311.
Christian, op. cit., vol. 1, pp. 81-82.
E.H. Broadbent, The Pilgrim Church, Southampton, England, Camelot Press, 1985, p. 130.
David Burcham Ray, The Baptist Succession, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1984, p. 331.

CAPITOLUL 2 – BOTEZUL COPIILOR – ERAU WALDENSII PEDOBAPTIȘTI?

Dacă waldensii foloseau imersiunea nu înseamnă că erau baptiști, deoarece și sectele moderne heterodoxe o folosesc, cum sunt mormonii. Biserica greacă ortodoxă folosește imersiunea dar nu este baptistă, dar botează și copiii.

Mișcarea waldensă respingea botezul copiilor și boteza doar credincioșii. waldensii moderni sunt pedobaptiști.

Avem mărturia unui martor ocular al mișcării waldensiene din sec.13, Reinerius Saccho, inchizitor romano catolic și persecutor al waldensilor. Înainte de a deveni catolic, a fost waldens 17 ani. Dacă știa cineva despre waldensi și părerea lor despre botezul copiilor, acesta era Reinerius. În cartea sa Despre secta ereticilor moderni, publicată în 1254, aceasta este acuzația adusă waldensilor.

Ei condamnă sacramentele bisericii, spun că catechismul este nimic.1

Everts se referă la mărturia lui Reinerius Saccho:

Reinerius, un predicator waldens renegat, transformat în inchizitor ne informează despre practica din Italia. Spune că ei nu foloseau titlul de nași, confirmarea, botezul copiilor. Richinius afirmă că botezul copiilor este nefolositor.2

Sunt multe referințe care arată că waldensii medievali erau acuzați de respingerea botezului copiilor. Cu privire la cei din sec. 11, despre reformatorul francez Berenger, ori Berengarius, ni se spune:

Berengarians a suferit moartea pentru opiniile lor și pentru că se opunea botezului copiilor. Bellarmine spune: Berengarians admite doar adulți la botez, eroare îmbrățișată de anabaptiști… Berengarius și Vaudois erau termeni echivalenți.3

În 1025, episcopul francez Gerard a făcut aceeași acuzație, după Allix:

Când episcopul Gerard, de Arras și Cambray, a acuzat waldensii că disprețuiesc botezul catolic și spun că nu este de folos copiilor care nu au voință sau credință și sunt ignoranți cu privire la salvare, nu au dorința de regenerare și de la care nu se așteaptă nici o mărturie de credință. 4

Orchard înmulțește referirile din partea romano catolicilor care se plângeau de respingerea waldensă a botezului copiilor:

Conciliul lateran din 1139 a forțat botezul copiilor cu măsuri severe și concilii succesive au condamnat waldensii pentru a o respinge. (Wall) Evervinus de Stanfield s-a plâns la Bernard, Abbot de Clairval, că Cologne era infectat cu eretici waldensi, care negau botezul copiilor. (Allix) Peter, Abbot de Clugny, a scris împotriva waldensilor despre respingerea botezului copiilor. (Ivemey) Bernard, sfântul, renumitul abate de Clairval, spune că albigensii și waldensii administrează botezul numai adulților. Ei nu cred în botezul copiilor….Ecbertus Schonaugiensis, care a scris împotriva lo spune: ei spun că botezul copiilor nu este folositor, ei botează simplu, privat fără parade publice ca la catolici. (Wall) . . Alexander III, a condamnat în conciliu erezia waldensă sau puritană de a nega botezul copiilor. (Danvers) Alanus Magnus spune că ei negau botezul copiilor. 5

Armitage spune:

Aproape toți scriitorii romano catolici sunt de acord cu cardinalul Hosius, care spune: waldensii respingeau botezul copiilor. Addis și Arnold declară că waldensii spun că spălarea copiilor nu folosește la nimic…. . Ermengard, A.D. 1192, spune: ei pretind că acest sacrament nu se poate face decât cu cei care îl cer,…. Stephen de Borbone spune, A.D. 1225: botezul copiilor nu profită la nimic, nu este un act de credință, Marcu spune că cine nu crede va fi condamnat. . Moneta, Dominicanul, care a scris înainte de A.D. 1240: ei susțin nulitatea botezului copiilor și afirmă că nimeni nu poate fi salvat înainte de vârsta rațiunii…unul din inchizitorii austrieci, A.D. 1260: unii spun că copiii nu sunt salvați de botez, pentru că Domnul spune că cine crede și se botează va fi salvat. Un copil nu crede deci nu este salvat. Unii botează a doua oară, alții pun mâinile. David of Augsburg, A.D. 1256-1272: ei spun că un om este botezat prima dată când este adus la erezia lor. Dar unii spun că copii nu cred.6

Waller citează aceste autorități:

Episcopul Usher, despre autoritate analelor lui Koveden, spune că în anul 1176, “Boni homines din Toulouse,” (waldensii), au fost chemați în fața unei adunări de episcopi, abați…și li s-a cerut să se lepede de erori subscriind unui crez creat în acest scop. Acolo scria: credem că nimeni nu este salvat, doar cine se botează, copiii sunt salvați prin botez. Ei au refuzat…Cartea pedepselor inchiziției din Toulouse ne informează că waldensii susțin că botezul în apă administrat de biserică nu folosește copiilor, deoarece copiii plâng nu sunt de acord cu el.7

În sec. 16, Cardinalul Hosius a făcut aceeași acuzație împotriva waldensilor:

Cardinalul Hosius, care a prezidat conciliul din Trent a scris istoria ereziei din vremea lui și spune că waldensii respingeau botezul copiilor și rebotezau pe cei ce gândeau ca ei.8

Până acum am auzit doar de dușmanii waldensilor . dar dacă acuzația adusă lor a fost falsă pentru a le strica reputația? Au fost acuzați și că ar fi manechieni, ceea ce era fals.

Este evident că acuzația că respingeau botezul copiilor era adevărată, deoarece au suferit persecuții mari ca rezultat al acestei credințe și nu au negat acest lucru. Ar fi scăpat de multe persecuții din partea inchizitorilor de-a lungul secolelor, doar dacă spuneau că cred în botezul copiilor. Waller spune:

Dacă acuzația despre botezul copiilor era o calomnie, a persistat constant și universal timp de secole; și nu a fost negată de waldensi până după reformă. 9

Ray spune: toți istoricii știu că romano catolicii îi acuzau pe waldensi de neglijarea botezului copiilor. Dacă waldensii erau pedobaptiști acesta nu ar fi fost cazul. 10

Orchard susține că acuzația că ar fi pedobaptiști este corectă: în bulele papale și decretele conciliilor, an după an timp de secole, vedem acuzația prezentă. Nu sunt dovezi că acuzația ar fi greșită.11

Cei care cercetează literatura despre waldensii medievali vor găsi practica botezului copiilor doar la unii care făceau compomisuri, care sub presiunea persecuției își duceau copiii la preoții catolici să fie botezați, pentru a părea că se conformează sistemului catolci. Nu toți waldensii foloseau această disimulare și nu sunt referiri clare care să arate că waldensii își botezau copiii. Chiar dacă unii o făceau, majoritatea respingea această practică.

Să vedem ce spun waldensii despre botezul copiilor. Botezul copiilor este denunțat într-un tratat despre antihrist, ce datează din sec. 12, care s-a păstrat la waldensii din Alpi și a fost adus în Anglia de Samuel Morland, care era ambasadorul lui Oliver Cromwell la curtea de Savoy până în 1658. Morland datează manuscrisul din timpul francezului Peter de Bruys, și poate a fost scris de el. dovada este valoroasă deoarece este publicată de Morland, care era pedobaptist și a scris pentru o audiență care era convinsă că waldensii sunt reformați, astfel Morland nu poate fi acuzat de parțialitate față de baptiști. Manuscrisul spune:

A treia lucrare a lui antihrist este că el atribuie regenerarea DS faptei exterioare moarte a botezului copiilor.12

Ceea ce nu este necesar la botez este exorcismul, semnul crucii, suflarea peste ei, sarea pusă în gura copilului, scuipatul pus în nas, urechi, ungerea pieptului, coroana de pe cap și celelalte lucruri făcute de episcop, ceara pusă în mâinile lor, hainele albe, binecuvântarea apei, scufundarea copilului de 3 ori, toate acestea nu sunt necesare, ci sunt erori și superstiții, ei crezând că acestea aduc salvarea, dar nu sunt beneficiale.13

Aceste afirmații sunt o condamnare clară a botezului copiilor. Prezbiterienii moderni condamnă romano catolicii care botează copii, dar ei practică o altă versiune reformată de botez al copiilor.

Morland prezintă documentele originale despre waldensii care insistau cu privire la credința necesară pentru a fi botezat.

Waldensii spuneau: noi credem că botezul, apa este un semn exterior care reprezintă ceea ce Dumnzeu lucrează în interior, anume reînnoirea duhului, răstignirea firii în Isus Hristos, prin care suntem primiți în adunarea sfântă a oamenilor lui Dumnezeu, declarând deschis credința.14

Acest limbaj este folosit de baptiști, nu de pedo-baptiști. Copiii își răstignesc firea? Au credință? Arată ei dovadă de credință? mărturisesc ei credința? dau dovadă de o viață curată după botez? Ar fi absurd.

Vechiul catechism waldensian spune:

Lucrătorul: prin ce semn se arată administrarea sacramentului?

Răspuns: când preoții nu știu intenția lui Hristos spun că harul și adevărul sunt incluse în ceremoniile exterioare și conving oamenii să participe la sacrament fără credință sau adevăr.15

Acest limbaj exclude copiii de la botez. Nobla Leycon, ori lecția nobilă din 1100 vorbește în termenii botezului credinciosului, care exclud botezul copiilor:

Ei vorbesc fără teamă despre doctrina lui Hristos, ei predicau evreilor și grecilor, care făceau miracole și botezau pe cei ce credeau în numele lui Isus Hristos. Așa s-au convertit creștinii, deoarece credeau în Hristos.16

Mărturiile pre-reformă de credință prezentate de Morland, care avea toate motivele și dorința de a prezenta dovezile valabile că waldensii erau pedobaptiști, nu conțin astfel de dovezi sau referințe. În contrast, considerați limbajul clar, neechivoc al mărturiei de credință Westminster, promulgată din 1648 (cu 10 ani înainte ca Morland să scrie cartea). Era o expresie clasică a convingerilor reformei. Declarația de la cap. 28 nu lasă îndoială cu privire la copiii botezați:

Cei care mărturisesc credința și supunerea față de Hristos, dar și copiii cu părinții credincioși trebuie botezați….eficacitatea botezului nu este legată de acel moment în timp când este administrată; harul promis este oferit de DS copilului botezat.17

Dacă exista la waldensi o astfel de afirmație despre botezul copiilor atunci ea a fost adusă de învățații pedo-baptiști, dar nu s-a găsit o astfel de dovadă.

Ray spune: chiar Dr. Wall cu efortul lui de a găsi botezul copiilor la waldensi, nu a reușit.

Everts spune: crezul waldensilor boemieni publicat în 1532, citat de Sterck este la fel de explicit cu privire la aceasta: este limpede ca ziua că botezul copiilor nu face nimic bun și nu este poruncit de Hristos, ci este inventat de om. Hristos vrea botezul bazat pe Cuvântul Lui pentru iertarea păcatelor și El promite că cel care crede și se botează va fi salvat.19

Orchard spune:

Jacob Merning spune că a avut în germană o mărturie de credință a baptiștilor, numiți waldensi, care declară absența botezului copiilor în bisericile vechi, părinții lor nu practicau aceste lucruri…20

Concluzia istoricilor bisericii este că waldensii respingeau botezul copiilor.

Robinson spune: ei au articole specifivce baptiștilor olandezi, anume că este ilegal ca un creștin să jure, să verse sânge, să poarte arme, să boteze copii, etc. 21

Ei se disting de vaudois de mai târziu și de bisericile reformate, deoarece nu practica botezul copiilor…22

Scrierile nu determină nimic deoarece ei nu publicau scrieri. Opinia probabilă este că botezau minori după ce erau instruiți, ceea ce era practica generală în timpul lui Claude, și nu sunt dovezi pozitive că botezau bebeluși. obiceiurile lor vechi arată că nu botezau copii. 23

Orchard spune: waldensii primitivi se distingeau prin doctrină și practica libertății creștine…. Ei credeau în doctrina Trinității și botezau credincioșii. refuzau botezul copiilor. 24

Vedder spune: balanța dovezilor este clar în favoarea concluziei că urmașii lui Waldo botezau doar credincioșii. 25

Christian spune: este posibil ca waldensii italieni să fi botezat copii…waldensii francezi nu o făceau. 26

Waldensii din Olanda aveau vederi foarte corecte și vieți devotate. Menoniții au ieșit dintre ei. Este clar că respingeau botezul copiilor și botezau doar adulații. 27

Armitage spune: unii membrii vechi ai sectei au respins botezul copiilor, dar mulți dintre Dispersați practicau numai botezul credincioșilor. 28

Newman: mulți respingeau botezul copiilor, ca Peter de Bruys și evanghelicii din sec. 12 dinainte de Waldo. 29

Cramp: unii judecau la începutul istoriei lor că botezul trebuie administrat numai credincioșilor, alții respingeau această poruncă, și Cina. A treia clasă ținea de pedobaptiști. Dacă chestiunea legată de waldensi în sens strict și modern, locuitorii din Piedmont, spune că majoritatea erau baptiști inițial, deși existau diferențe de opinie între ei. limbajul unora se poate interpreta numai ca fiind baptist. 30

Nu este deci îndoială că waldensii aveau unii poziții baptiste de respingere a botezului copiilor. Acest lucru nu ne surprinde. Waldensii erau parte a aceeași tradiții onorabile de dezacord evanghelic care a produs reformatorii francezi Peter de Bruys și Henry de Lausanne, în sec. 12 și ei se opuneau botezului copiilor.

Monastier: Petru Venerabilul, abate de Clugny, atribuie lui Pierre de Bruis cinci puncte din doctrină, pe care le menționează în scrisoarea a 9-a, Împotriva petrobusienilor, și o adresează arhiepiscopului de Arles și Embrun, și episcopilor de Gap și Die.

El (Pierre de Bruis) neagă faptul că copiii sunt salvați prin botez înainte de anii de discernământ, doar cine crede și se botează va fi mântuit, iar cine nu crede va pieri. 31

Monastier citează din Magdeburgh Centuriators cu privire la urmașii lui Henry de Lausanne: aceeași centuriatori au extras din scrierile lui Bernard erorile observate la ereticii apostolici. Noi traducem pasajul: apostolicii sau hernicienii, doctrinele lor, după St. Bernard, sunt: copiii nu trebuie botezați…32

Armitage are aceeași părere ca Peter de Bruys, Henry de Lausanne, și urmașii lor, ca baptiști: în petrobusieni vedem o sectă de baptiști pentru care nu trebuie să ne scuzăm. Peter de Bruis a preluat întreaga prezentare a botezului și a forțat învățăturile sale asupra conștiinței și vieții, respingând imersiunea copiilor și insistând asupra imersiunii adulaților credincioși, fără nonsensul cataristic…Hristos a pregătit sufletul lui Henry, baptistul curajos din văile elvețiene. 33

Lucrarea lui Peter și Henry a creat senzație în Franța și mulțimile au mers să-l vadă predicând. Este incredibil că principiile lor, inclusiv opoziția față de botezul copiilor nu ar fi avut corespondent la waldensi care trăiau în aceeași zonă cu petrobusienii și henricienii.

Armitage arată dovezile opoziției față de botezul copiilor din Evul Mediu. În nod vestul Italiei, unde erau waldensii piedmontezi botezul copiilor nu era acceptat. Dr. Allix vorbește despre un popor din Turin și Milan care condamna vehement acest botez ca eroare și episcopul de Vercelli s-a plâns de ei în 945. 34

Povara dovezii este a celor care neagă că waldensii se opuneau botezului copiilor. Sunt multe dovezi care arată că waldensii aveau vederi baptiste cu privire la botezul copiilor.

Brian Tierney, The Middle Ages, Volume 1: Sources of Medieval History, New York, Alfred Knopf, 1970, p. 223. Quoted from S.R. Maitland, History of the Albigenses and Waldenses, 1832.
Everts, op. cit., p. 46.
G.H. Orchard, A Concise History of Baptists, Texarkana, Bogard Press, 1987, p. 180.
Ibid., p. 299. Quoted from Allix, Churches of Piedmont, p. 95.
Ibid., pp. 299-301.
Thomas Armitage, A History of the Baptists, Watertown, Wisconsin, Baptist Heritage Press, 1988, pp. 302-303.
John L. Waller, “Were the Waldenses Baptists or Pedo-Baptists?,” Western Baptist Review, January, 1849, pp. 30, 32.
Orchard, op. cit., p. 304.
Waller, op. cit., pp. 19-20.
Ray, op. cit., p. 171.
Orchard, op. cit., p. 303.
Samuel Morland, The History of the Evangelical Churches of the Valleys of Piemont, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1982, pp. 148-149.
Ibid., p. 173.
Ibid., p. 38.
Ibid., p. 81.
Ibid., pp. 112-113.
Westminster Confession of Faith, Philadelphia, Great Commission Publications, n.d., p. 17. This version of the confession is used by the Orthodox Presbyterian Church.
Ray, op. cit., p. 167.
Everts, op. cit., pp. 45-46.
Orchard, op. cit., p. 328.
Robinson, op. cit., pp. 311-312.
Ibid., pp. 461-462.
Ibid., pp. 470-471.
Orchard, op. cit., p. 257.
H.C. Vedder, A Short History of the Baptists, Valley Forge, Pennsylvania, Judson Press, 1907, pp. 126-127.
Christian, op. cit., p. 77.
Ibid., p. 138.
Armitage, op. cit., pp. 303-304.
Alfred Henry Newman, A Manual of Church History, Philadelphia, American Baptist Publication Society, 1899, vol. 1, p. 580.
.J.M. Cramp, Baptist History, Watertown, Wisconsin, Baptist Heritage Publications, 1987, p. 121.
Antoine Monastier, A History of the Vaudois Church, New York, Lane and Scott, 1849, p. 52.
Ibid., p. 54.
Armitage, op. cit., pp. 284, 288.
Ibid., p. 247.

CAPITOLUL 3 – VEDERILE WALDENSE DESPRE TRANSSUBSTANȚIERE ȘI ALTE DISTINCȚII ROMANO CATOLICE

Înainte de a accepta waldensii ca baptiști, trebuie să ne asigurăm că au o poziție baptistă cu privire la porunca Cinei, ca amintire a morții lui Hristos. Sunt multe dovezi care arată vederea corectă a waldensilor față de cină și respingerea slujbei, iar în acea vreme această vedere era pasibilă cu moartea.

Ei spun că singurele porunci ale lui Hristos pentru biserică sunt Cina și botezul, că sunt simbolice și semne ale unor lucruri sfinte. 1

Morland confirmă că waldensii vedeau Cina ca și memorial nu sacrificiu.

Articolul 8: noi susținem că sfântul sacrament al Cinei Domnului Isus Hristos este o comemorare și mulțumim pentru beneficiile primite prin moartea și suferințele Sale…2

În tratatul despre antihrist, ni se spune că a mânca trupul lui Hristos nu este ad literam, pâinea sacramentală este un simbol, figurat…3

Ray spune că waldensii luau cina doar între ei, nu cu alte biserici. Ei vedeau cina ca o poruncă a bisericii în împărăția lui Hristos, nu o dădeau în afara bisericii…nici un istoric nu a afirmat că waldensii aveau cina deschisă. 4

Waldensii erau împotriva doctrinei false romano catolice a transsubstanțierii în care preoții îl creau pe Dumnezeu, din elementele pâinii și vinului, în trup, sânge, suflet și divinitatea lui Isus Hristos. Jones ne asigură că Peter Waldo s-a opus acestei doctrine: oamenii se închinau la cină ca la Dumnezeu, este o abominație, absurditate și impietate. 5

Inchizitorul din sec. 13 Reinerius Saccho a acuzat waldensii de negarea transsubstanțierii: ei nu cred în trupul și sângele lui Hristos ca sacrament, ci ca simbol. 6

O mărturie din 1120 AD conține acest articol al credinței waldensiene:

Art. 10: am considerat întotdeauna ca o abominație înaintea lui Dumnezeu acele invenții omenești, posturile, rugăciunile la sfinți, apa sfințită.7

Picarzii boemieni sau waldensii au fost acuzați de dușmanii lor că resping transsubstanțierea. Robinson le atribuie lor învățătura că Hristos nu este sacramentul de pe altar, ci este în cer la dreapta Tatălui.8

Istoricii moderni sunt de acord că negarea transsubstanțierii era o doctrină centrală la waldensi. Wylie spune: au fost acuzați că râd de doctrina transsubstanțierii.9

Bainton spune: waldensii erau răspândiți în sudul Franței și aveau urmași în nordul Italiei. La început nu erau eretici, ci anti clerici. Dar ulterior au declarat preoții păcătoși și au readus istoria donatiștilor.10

Sunt multe motive să credem că waldensii vedeau preoții romano catolici ca nedemni pentru a administra Cina, datorită vieților lor păcătoase și pentru că nu erau parte a bisericii adevărate.

Au fost acuzați de Reinerius Saccho, corect, că credeau că romano catolicii nu sunt biserica adevărată: au spus că biserica romano catolică este o biserică moartă sub Sylvester. Ei spun că ei sunt biserica lui Hristos, apostolică și evanghelică, după faptă și Cuvânt. 11

Nu este îndoială că waldensii respingeau ideea că preoții catolici pot administra Cina sau transsubstanțierea. Newman spune: ei respingeau doctrina romano catolică a transsubstanțierii și insistau că Hristos este prezent în pâine și vin doar spiritual. 12

Respingerea slujbei a fost motivul persecuției în Piedmont în 1655. Morland a păstrat o mărturie de credință din acel an, ce conține afirmația: 15 Isus a ispășit păcatele noastre prin jertfa Sa pe Cruce, nu mai este nevoie de slujba lor.13

Biserica romano catolică se plângea de respingerea slujbei de către waldensi: clericii romani s-au plâns la arhiepiscopul de Turin că waldensii din văile Piedmont erau eretici. Ei ar fi avut următorul motiv:nu credeau doctrinele bisericii Romei, nu aduceau jertfe morților, nu veneau la slujbă, nu mărturiseau și nu primeau iertarea păcatelor, nu credeau în purgatoriu, nu plăteau bani pentru a scoate sufletele prietenilor lor de acolo. 14

O persecuție severă împotriva waldensilor a fost în 1655. Au murit pentru că nu veneau la slujbă. Morland spune:

Jacopo di Rone, învățător din Rora a fost dezbrăcat, i s-au smuls unghiile, a fost găurit pe trup de 1000 de ori cu un cuțit, a fost tras de o coardă prin Lucerna și i s-a tăiat carnea și a fost lovit și i se spunea: ce mai zici acum vii la slujbă? La care el răspundea: mai bine moartea decât slujba. Omorâți-mă. 15

I s-a tăiat capul.

Altă victimă a fost Daniel Rambaut din Villaro, care a fost torturat zile întregi după ce și-a spus opinia preoților: anume că a crede că prezența reală a lui Isus este acolo este blasfemie și idolatrie. Transsubstanțierea este absurdă, nici un copil nu o crede, doar superstițioșii se încred în romano catolici. 16

În 1685 citim despre o congregație de waldensi austrieci care respingeau slujba, susținând că au ajuns la concluzia aceasta fără influența protestanților: în aprilie 1685, 500 de persoane au trecut prin Coire (oraș în Elveția). Ei locuiau Tirol, aparțineau arhiepiscopilor de Saltzburgh – o rămășiță a vechilor waldensi. Ei nu se închinau la icoane sau sfinți și credeau că Cina este o comemorare a morții lui Hristos, aveau opinii diferite de Roma. Nu știau nimic despre luterani sau calviniști. 17

Sunt dovezi că waldensii recunoșteau doar două din cele 7 sacramente romano catolice, anume Cina și botezul. Waldensii boemieni au fost acuzați de dușmanii lor că susțin aceste sacramente catolice, crezând că confirmarea nu este un sacrament real, la fel mărturisirea, că aceasta se face la Dumnezeu…18

Mărturia de la Angrogne din 1532: mărturia auriculară nu este poruncită de Dumnezeu, adevărata mărturie este doar la Dumnezeu. 19

Un articol de credință din sec. 12 arată atitudinea waldensă față de cele 7 sacramente catolice:

Art. 13:nu recunoaștem nici un sacrament cu excepția Cinei și a botezului. 20

Morland a păstrat un tratat din sec. 12 intitulat Despre visul purgatoriului, unde purgatoriul este disprețuit ca fiind un mijloc de avariție a preoților și papilor din sec. 5. În Scriptură nu scrie despre sufletele din purgatoriu care intră și mai ies vreodată de acolo. 21

Inchizitorul francez Bernard Gui, în scrierea din 1320, descrie waldensii ca respingând tradiția romano catolică: el spune că waldensii respingeau autoritatea ecleziastică, mai ales convingerea că nu sunt supuși papei sau decretelor de excomunicare….serbările catolice nu erau din NT..rugăciunile și banii pentru morți…la fel. Icoanele, sfinții, la fel. 22

Armitage citează un număr de autorități antice care se plâng de respingerea de către waldensi a tradiției romano catolice și a poruncilor acesteia:

Un inchizitor roman spune: ei afirmă că biserica este ca fariseii și că se accentuează tradiția umană și nu legea lui Dumnezeu.

Seisselius, arhiepiscop de Turin, spune: ei primesc doar VT și NT. Reinerius spune că ce se predică dar nu este susținut de textul biblic este o fabulă. Papa Pius II se plânge de ideea lor că botezul trebuie administrat fără ungere. Reinerius: ei spun că nici o poruncă a bisericii nu are valoare. 23

De-a lungul secolelor au fost mulți waldensi care s-au supus diferitelor porunci false ale catolicilor, pentru a evita persecuția. La reformă, aceasta era o practică comună a liderilor waldensi.

Reinerius și alții se referă la practica aceasta, dar cei care făceau compromisul, îl făceau cu rezerve mentale, nu credeau în eficacitatea sacramentelor romane. Să nu condamnăm prea abrupt acești ipocriți, să ne întrebăm dacă noi am suferi moartea pin tortură.

Au fost mustrați de luterani, de Oecolampadius în 1530, pentru compromis și atunci au avut curajul să nu mai participe la slujbă. Dar și așa respingeau doctrina transsubstanțierii.

Orchard, op. cit., p. 261.
Morland, op. cit., p. 38.
Ibid., pp. 173-174.
Ray, op. cit., pp. 334-335.
William Jones, The History of the Christian Church, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1983, vol. 2, p. 9.
Ibid., pp. 22-23.
Morland, op. cit., pp. 33-34.
Robinson, op. cit., p. 517.
J.A. Wylie, History of the Waldenses, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1985, p. 12.
Roland Bainton, Christendom, New York, Harper and Row, 1964, vol. 1, p. 214.
Tierney, op. cit., p. 222.
Newman, op. cit., p. 580.
Morland, op. cit., p. 65.
Marie Gentert King, Foxe’s Book of Martyrs, Old Tappan, New Jersey, Fleming H. Revell, 1968, p. 114.
Morland, op. cit., p. 354.
King, op. cit., p. 125.
Jones, op. cit., pp. 452-453.
Ibid., p. 37.
Morland, op. cit., p. 40.
Ibid., p. 34.
Ibid., pp. 164, 166.
Ronald Finucane, “The Waldensians,” article in Eerdman’s Handbook to the History of Christianity, Tim Dowley, editor, Grand Rapids, Eerdmans, 1977, p. 316.
Armitage, op. cit., p. 308.

CAPITOLUL 4 – VEDERILE WALDENSE DESPRE SOTERIOLOGIE

În capitolele anterioare am stabilit că waldensii botezau prin imersiune și nu botezau copii. Dar aceasta nu dovedește că waldensii erau baptiști. În secolul nostru, bisericile lui Hristos botează prin imersiune și nu botează copiii, dar nu sunt baptiste, deoarece ei insistă asupra unei forme de regenerare prin botez. Ca să susținem că waldensii erau baptiști trebuie să dovedim că nu susțineau regenerarea prin botez și nici salvarea prin fapte, a bisericii romano catolice.

Din fericire o mărturie veche a waldensilor din 1200 AD de Morland conține respingerea inechivocă a doctrinei regenerării prin botez, care îi distinge clar de catolici și campbeliți: noi credem că sacramentele sunt sfinte și sunt forme vizibile ale harului invizibil. Dar harul poate fi primit și fără aceste forme.1

Literatura waldensă veche abundă în dovezi despre doctrina lor sănătoasă care insistă pe justificarea prin credință , cu sute de ani înainte de Luther. autorul din sec. 12 al tratatului Despre visul purgatoriului afirmă: Sf. Petru arată în Fapte 15 că inimile sunt curățite prin credință și credința este de ajuns pentru a curăța răul, fără alte mijloace externe…unde apostolul arată că Hristos a iubit biserica și a curățit-o prin sângele Lui. 2

În mărturia din 1655 a bisericilor reformate in Piedmont este justificarea prin credință: Domnul ne-a împăcat deplin cu Dumnezeu, prin Sângele de la Calvar, prin meritul Su, nu prin faptele noastre, suntem absolviți și justificați, nu este alt purgatoriu în afară de sângele Lui, care ne curăță de păcat.

Credința este lucrarea DS care ne luminează sufletele și ne convinge să ne odihnim pe meritele și mila lui Dumnezeu și ale lui Isus Hristos. 3

Evanghelicii de azi încearcă să se depărteze de doctrina salvării prin sângele lui Hristos, dar este clar că waldensii afirmă această doctrină scripturală în sec. 12 și 17.

Numeroși istorici au plătit tribut mărturiei waldensilor pentru doctrina justificării prin credință. D’Aubigne spune: de pe înălțimile lor, waldensii au protestat de veacuri împotriva superstițiilor Romei. Au sperat în Dumnezeu prin Isus Hristos – pentru regenerarea internă și înviorarea prin credință – pentru meritele lui Isus Hristos și harul Lui suficient.4

Tierney și Painter spun: ei declară că Hristos ne învață calea vieții ce duce la salvare și învățăturile Lui se văd în NT…biserica și sacramentele ei nu sunt de folos.5

Edman spune:

Despre vederile lor doctrinare nu este dispută, ei susțin justificarea prin credință și faptele bune, împreună cu lepădarea valorilor preoților, îngerii, purgatoriul, autoritatea bisericii romane.6

în Strassburg în 1212 Dominicanii au arestat deja 500 de persoane care aparțin bisericii waldensilor….liderul lor John declară înainte de moarte: suntem toți păcătoși dar nu credința ne face așa, nu suntem vinovați de blasfemie, ci așteptăm iertarea păcatelor noastre, fără ajutorul oamenilor. Ei nu credeau că salvarea se face prin sacramente ci doar prin credința în Isus și dragoste.7

Monastier relatează despre waldensi, sub numele de Ultramontanes care erau condamnați de un călugăr catolic:

Gilles relatează că un barbe cu acest nume a mers la biserică în Florence și a auzit un călugăr care predica: o Florence, ce înseamnă Florence? Floarea Italiei. Așa ai fost până ce acești Ultramontanes te-au convins că omul este justificat prin credință și nu prin fapte. Aici este minciuna. 8

Putem fi siguri că waldensii nu au fost acuzați pe nedrept de dușmanii lor cu privire la această învățătură despre justificarea prin credință și că ei se țineau de poziția baptistă modernă despre această temă.

Morland, op. cit., p. 34.
Ibid., pp. 162-163.
Ibid., p. 65.
J.H. Merle D’Aubigne, History of the Reformation of the Sixteenth Century, Grand Rapids, Baker, 1987, p. 30.
Brian Tierney and Sidney Painter, Western Europe in the Middle Ages 300-1475, New York, Alfred Knopf, 1970, p. 291.
Raymond Edman, The Light in Dark Ages, Wheaton, Illinois, Van Kampen Press, 1949, p. 301.
roadbent, op. cit., pp. 96-97.
Monastier, op. cit., p. 116.

CAPITOLUL 5 – VEDERILE WALDENSE DESPRE TINITATE

ÎNTREBAREA DACĂ WALDENSII AVEAU IDEI ORTODOXE despre Trinitate și divinitatea lui Hristos merită examinată. Studiul despre sectele din Evul Mediu face aluzie la idei despre adopționism, că Hristos a fost om cu atribute divine la botezul lui. De-a lungul secolelor au fost biserici cu nume baptiste și vederi ariene sau sociniene, ele sunt cunoscute în istoria Poloniei și a Transilvaniei în sec. 16 și Anglia în sec. 18.

O figură mai veche și poeminentă în istoria ecleziastică a Italiei de nod, care a inspirat waldensii mult, a fost Claudius, episcop de Turin până în 839. Mulți istorici bisericești au susținut că este evanghelic și nu arian, dar ne îndoim de ortodoxia acestui reformat. Despre Claudius, Orchard spune:

Claude of Turin . . . a fost un spaniol, discipol al lui Felix, Urgel, arianul care în 794 a publicat lucrarea despre adoptarea lui Isus de către Tatăl…Claude a trăit și murit catolic și și arian. Asocierea lui cu episcopul de Urgel aduce dubii asupra ortodoxiei. 1

Nu este posibil să se determine cu siguranță vederile religioase ale acestei figuri, dar fără îndoială că waldensii vechi au fost expuși influențelor ariene, numeroase în Evul Mediu. Oare waldensii au păstrat ortodoxia nepătată de arianism și adopționism prin evul întunecat? Istoricul englez Robinson, din sec. 18 a susținut că majoritatea waldensilor erau arieni:

Despre waldensii boemieni spune: toți erau fără discriminare numiți waldensi și picarzi și s-au rebotezat toți, unii susțineau divinitatea lui Hristos, alții o negau3.

Dacă Robinson, baptist cu vederi unitariene militante admitea că unii waldensi erau trinitarieni, putem fi siguri că erau. Morland care neagă faptul că Claudius de Turin era arian, apără waldensii de această acuzație: Rainerius Saccon obiectează împotriva waldensilor care au urmat acestui arhiepiscop și discipolilor lui, deoarece a spus: toate sectele sunt oribile prin blasfemie, dar aceasta pare a fi pioasă, deoarece trăiește bine în ochii oamenilor, păzesc crezul, doar un lucru avem împotriva lor…ei urăsc și blasfemiază biserica Romei.4

Morland explică de ce waldensii erau considerați arieni: deoarece negau duhul pe care preoții îl susțineau la slujbă ca fiind Dumnezeu, erau numiți arieni, cei ce negau divinitatea Fiului etern. 5

Mărturiile antice publicate de Morland nu fac aluzie la arianism sau adopționism, ci afirmă credința ortodoxă în Trinitate în mod repetat. O mărturie din 1120 conține aceste 3 articole:

Art. 1: credem ferm că tot ce este în cele 12 art. ale simbolului numit Crezul apostolilor, nu este consonant cu cele 12 articole.

Art.2 : este un singur Dumnezeu Tatăl, Fiul și DS 6

Art. 3: credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu, după chipul Tatălui. În El locuiește plinătatea dumnezeirii, prin care avem cunoștințe despre Tatăl…

Art. 4: credem că DS este Mângâietorul, care a ieșit de la Tatăl și Fiul 7

Un catechism vechi conține dialogul despre Trinitate:

Crezi în DS? Da cred. Deoarece DS iese de la Tatăl și Fiul și este o Persoană a Trinității, conform cu Divinitatea, este egal cu Tată și Fiul.

Crezi în Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu DS, ai deci 3 dumnezei.

Nu am 3.

Dar ai numit 3.

Aceasta este diferența dintre Persoane, nu esența divinității. deși sunt 3 persoane, este doar o esență.8

Nobla Leycon, datează din sec. 12:

Cine face fapte bune, are ca principiu onoarea Tatălui. Trebuie să ceară ajutorul Fiului fecioarei Maria și al DS care ne luminează. Aceștia 3, Trinitatea sunt un Dumnezeu. 9

Când a fost scrisă Nobla Leycon: mulți istorici au anulat data sec. 12 susținând o dată ulterioară. Nobla Leycon este din sec. 12: fraților ascultați o lecție nobilă, trebuie să veghem și să ne rugăm, deoarece lumea se apropie de final. Sunt deja 1100 ani care au trecut de la cele scrise aici: trăim vremile din urmă.10

Monastier susține data sec. 12 pentru Nobla Leycon:

Această circumstanță, că 5-6 manuscrise vaudois au doar data, este un lucru favorabil atenticității sale. Dacă era fraudă, de ce autorul fraudei nu a menționat numărul lor mare?

Apelăm la mărturia lui Raynouard, pentru corectitudinea acestor date. Scriitorul modern a a studiat limbajul…

Poemul ‘Nobla Leyczon’ datează din 1100. Secta vaudois este mai veche. Data de 1100 este de încredere. Toate lucrurile sunt în favoarea autenticității compunerii poetice…

Vedem astfel că acest scriitor distins, fără prejudecăți sau motive ascunse, după un studiu lung, al documentelor vechi religioase ale vaudois, le pronunță autentice și confirmă corectitudinea datei lor. O astfel de decizie apare de mare greutate.11

Alte manuscrise ale waldensilor ca și catechismul citat se referă la diviziunile Bibliei, care au apărut la jumătatea sec. 16. Dar aceasta nu dovedește că manuscrisele nu au fost inițial compuse în sec. 12. Monastier explică referirile la capitole ca și interpolări ale copiatorilor ulteriori:

Înțelegem că pentru instruirea cititorilor, copiatorii barbes sau vaudois au adăugat capitolele și versetele, fără a schimba textul sau a-l deteriora. Avem garanții puternice când admitem acest lucru, deoarece toate citatele sunt însoțite de notarea capitolelor și versetelor 12

Materialele waldense au fost scrise în sec. 12 și reflectă cu acuratețe doctrina waldensă a epocii. Dacă acele documente ar vorbi, ar arăta că waldensii erau Trinitarieni și nu arieni sau adopționiști. Admitem posibilitatea că unii din waldensi au fost uneori arieni, dar acest fapt nu modifică concluzia că o biserică adevărată s-a păstrat din Evul Mediu de către waldensi care se închinau la Dumnezeul Triunic și recunoșteau dumnezeirea Tatălui, Fiului și DS.

Orchard, op. cit., pp. 262-263.
Robinson, op. cit., p. 316.
Ibid., p. 517.
Morland, op. cit., p. 11.
Ibid., p. 13.
Ibid., p. 30.
Ibid., p. 37.
Ibid., p. 77-78.
Ibid., p. 100.
Ibid., p. 99.
Monastier, op. cit., pp. 79-81.
.Ibid., p. 83.

CAPITOLUL 6 – VEDEREA WALDENSĂ DESPRE CALVINISM

CHESTIUNEA DACĂ WALDENSII ERAU CALVINIȘTI sau nu, dacă aderau la cele 5 puncte ale calvinismului – depravare totală, alegere necondiționată, ispășire limitată, har irezistibil, perseverența sfinților – este de interes pentru baptiștii de azi, care preferă să nu treacă de nici o parte. Această opinie diferită este din sec. 17 când baptiștii englezi s-au împărțit în două grupe, cei generali și cei particulari. Este de interes istoric dacă am găsi urme ale teologiei calviniste înainte de Calvin și Reformă, care să indice că waldensii susțineau astfel de convingeri.

Waldensii erau calviniști. Mărturia din 1532 de la Angrogne, conține afirmații clare:

Toți cei salvați, au fost aleși de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.

Este imposibil ca cei aleși să nu fie salvați

Cine are voința liberă neagă predestinarea absolută și harul lui Dumnezeu.1

Mărturia din 1655 conține articolele:

biserica este compania credincioșilor aleși înainte de întemeierea lumii, chemați, uniți, care urmează Cuvântul lui Dumnezeu, care cred învățăturile Lui și trăiesc în frică de El.

biserica nu greșește, nu poate fi distrusă, ci e veșnică, aleșii sunt păstrați de puterea lui Dumnezeu în credință.2

Aveau waldensii această credință calvinistă în 1532 dată de reformatori? Sau era o reflexie a convingerilor lor cu privire la acest subiect în Evul Mediu? Este greu de răspuns cu siguranță. mărturiile vechi ale waldensilor nu au expuneri clare ale sentimentului calvinist, ca în cele din timpul Reformei. Nobla Leycon conține referințe la aleși: Dumnezeu care a făcut lumea alege numărul aleșilor care să locuiască cu El veșnic. 3

Catechismul prezentat de Morland și datat de el ca fiind scris în limba lor cu sute de ani înainte de Calvin și Luther. 4 conține această afirmație care pare a învăța calvinismul înainte de Calvin:

Prin biserica sfântă catolică se înțelege aleșii lui Dumnezeu, de la începutul lumii până la final, prin harul lui Dumnezeu și meritul lui Hristos, adunate de DS și pregătite pentru viața veșnică. Numele sunt cunoscute Lui, alese de El, iar în biserică nu rămâne nimeni reprobat. 5

Jones citează autoritățile care cred că waldensii erau calviniști: Lindanus, episcop catolic al scaunului din Ghent, care a scris în apărarea bisericii Romei, în 1550, despre Calvin ca moștenitor al doctrinei waldensilor.

Mezeray, istoriograful Franței în Cronologia sa vorbește despre waldensi: aveau aceleași păreri ca și cei numiți calviniști.

Gualtier, călugăr iezuit, în tabelele sale cronologice a creat un catalog ce conține 7 și 20 de particularități , unde arată principiile waldensilor și cele ale calviniștilor, care coincid.

Aeneas Sylvius (după papa Pius II) declară doctrina învățată de Calvin ca fiind aceeași cu a waldensilor…6

Orchard citează istoricul Mezeray: numele lor se reduc la 2: vaudois și albigensii, ei având aceleași opinii ca cei numiți calviniști.7

Aceste referințe sunt prea vagi pentru a oferi informații definite despre waldensii dinainte de reformă care au aceleași interpretări stricte despre suveranitatea lui Dumnezeu, ca în mărturiile din era reformei despre waldensi. Este posibil să pară a fi ca multe credințe religioase ale calviniștilor, mai ales din punctul de vedere al scriitorului romano catolic, fără a fi de acord cu calviniștii în toate ideile, inclusiv cele 5 puncte calviniste.

Jarrell detaliază despre credința waldensilor: de la început au fost de acord cu baptiștii cu privire la depravare. Noua creație implică inevitabil totala depravare, altfel nu ar fi nevoie de puterea DS și de creația nouă de a salva un suflet…

Waldensii erau baptiști cu privire la doctrina alegerii. Prof. A.A. Hodge, D.D., din Princeton Theological Seminary, spune: lolarzii, un alt nume al waldensilor, urmașii lui Wickliffe, în sec. 14, aparțineau unei școli generale a sf. Augustin.8

Dar afirmațiile lui Jarrell despre depravare par a vorbi despre waldensii din sec. 16. Cât despre declarația lui Hodge, un calvinist ardent, aceasta este prea vagă. Este posibil să fie vorba despre școala sf. Augustin, fără a fi de acord cu Augustin în toate privințele, inclusiv predestinarea.

În general, istoricii care susțin că waldensii dinainte de reformă erau calviniști înainte de calvin, sunt și ei calviniști la rândul lor, ei presupun mai mult cu privire la convingerile waldense sau sunt romano catolici care au eșuat în a nuanțele credinței la protestanți. pentru fiecare istoric care pretinde că waldensii dinainte de reformă erau calviniști, este alt istoric care spune că nu erau. Robinson spune:

Nici un scriitor nu i-a acuzat mai mult de pretenția succesiunii apostolice, ca episcopul Bossuet. Ei nu au auzit niciodată de predestinare și justificare până ce calviniștii le-au predicat-o.9

Monastier, pastor waldens spune despre doctrina waldensă în 1530, înainte de confesiunea de la Angrogne:

Se pare că cu privire la acceptarea salvării și viața interna a creștinului, barbes acceptau voința umană… nu admiteau predestinarea, cu excepția câtorva explicații, ceea ce o reducea la anticiparea vederii intențiilor umane și acțiunilor prin omnisciența lui Dumnezeu10.

Mărturia de la Angrogne a fost rezultatul direct al contactului waldensilor cu reformatorii în 1530. Waldensii din Savoy se temeau că sunt singurii creștini din lume și fiind amenințați cu exterminarea din partea catolicilor, au auzit de mișcarea religioasă pentru adevărul Bibliei. Au trimis 2 reprezentanți din Piedmont la Basel pentru a-l întâlni pe reformatorul luteran Oecolampadius, care s-a bucurat să afle de existența waldensilor credincioși care au păstrat credința din vremuri apostolice. El le-a dat sfaturi duhovnicești și înțelepte. Ca rezultat, un sinod de barbes waldensi a avut loc la Angrogne în 1532, la care reformatorul Guillaume Farel a fost prezent, și George Morel, la fel.

Fox spune că Morel a declarat punctele trimiterii sale și le-a spus câte erori aveau. Morel a aflat ceva nou de la reformatori diferit de doctrina waldensilor și a propus introducerea lor în crezul fraților.

Dr. Murdock, traducătorul Mosheim, prezintă cazul într-o notă pentru autor. El spune: în conciliul de la Angrogne, A.D. 1532, au adoptat o scurtă mărturie de credință, despre doctrina în care au crezut 400 de ani, dar în unele puncte au părăsit principiile afirmatede deputați la Ecolampadius, s-au conformat la noile vederi comunicate lor, mai ales cu privire la voința liberă, har, predestinare și religia practica.11

Broadbent spune că waldensii, sub influența fraților reformatori au trecut spre doctrina calvinistă la sinodul de la Angrogne din 1532: au luat în discuție multe practici, mai ales doctrina. Farel s-a gândit că Dumnezeu a ales înainte de întemeierea lumii pe cei ce vor fi salvați. Este imposibil ca cei care au fost aleși pentru salvare să nu fie salvați. Cine are voința liberă neagă harul lui Dumnezeu. Jean of Molines și Daniel de Valence au accentuat responsabilitatea de a primi harul lui Dumnezeu. Au fost susținuți de nobilii prezenți care spuneau că schimbările nu sunt necesare și ar implica condamnarea celor care au condus bisericile. Elocvența lui Farel i-au recomandat argumentele în fața ascultătorilor și majoritatea i-a acceptat învățăturile. O mărturie de credință a fost scrisă și semnată de majoritatea celor prezenți, dar refuzată de unii. 12

Câte din aceste afirmații conflictuale ale istoricilor pot fi acurate? Unii spun că waldensii au fost primii calviniști în 1532 ca rezultat al contactului lor cu reformatorii, alții afirmă că erau calviniști înainte de acea dată. Trebuie să luăm în considerare posibila influență asupra istoricilor. Calviniștii tind să spună că pre-reformatorii waldensi erau calviniști. Robinson care spune că nu erau calviniști, el însuși este influențat de anti calvinism, nu îl suporta pe Calvin pentru ca a complotat executarea lui Michael Servetus, socinian ca Robinson. Altă posibilitate este ca waldensii din timpuri și locuri diferite să fi avut opinii diferite despre predestinare și voința liberă. Waldensii din Savoy înainte de 1532 nu aveau poziții calviniste, dar aceasta nu înseamnă că toți waldensii credeau la fel. Literatura medievală waldensă conține referințe la credința în doctrina alegerii, ei aveau aceasta de la Augustin sau din Biblie.

Morland, op. cit., p. 40.
Ibid., p. 67.
Ibid., p. 120.
Ibid., p. 72.
Ibid., p. 79.
Jones, op. cit., pp. 90-91.
Orchard, op. cit., p. 192.
Jarrel, op. cit., pp. 165-166.
Robinson, op. cit., p. 476.
Monastier, op. cit., p. 137.
Waller, op. cit., pp. 14-15.
Broadbent, op. cit., pp. 219-220.

CAPITOLUL 7 – VEDERILE WALDENSE DESPRE SEPARARE

Este ușor de declarat că waldensii medievali erau baptiști, dar ce ne spune aceasta? Sunt multe biserici și denominații baptiste fără afiliere la părtășia ecleziastică, deoarece sunt ecumenici și sunt incluși în Conciliul mondial al bisericilor. În SUA azi, bisericile americne baptiste, Convenția națională baptistă americană, convenția națională baptistă progresivă sunt listate ca denominații membre ale Conciliului Mondialal bisericilor din iunie 1988, afiliere care se leapădă de mărturia baptistă a acestor biserici. Aceeași listă a WCC include 22000 membrii Chiesa Evangelica Valdese, 1 rămășița secolului 20 a waldensilor din Italia.

Waldensii de azi sunt ecumenici. Ei nu sunt baptiști. Ortodoxia lor doctrinală a început să piară la finele sec. 18, despre care Monastier s-a plâns:

La finele sec. 19 a avut loc un declin în religia din văi. Spiritul creștin roditor în sec. 16 și 17 nu se mai hrănea din Biblie. Raționalismul, opinia umană a luat locul în teologie pentru a face religia mai accesibilă și mai puțin respingătoare ca doctrină, dar a desfigurat-o și pătat-o. Candidații la slujbă mergeau la academiile străine, unde se pregăteau î ortodoxie rece sau germenii socinieni. Primii ani ai sec. 19 nu au adus nici o ameliorare. Virtutea se predica mai mult decât lucrarea lui Hristos sau decât credința sau dragostea Domnului. Titlul de filozof era egal cu cel de creștin. Un reprezentant vaudois al acestei tendințe a fost M. Mondon, fostul pastor din San Giovanni, om talentat, versat în literatura clasică și istoria profană. Credința lui a fost atacată pe bună dreptate, deoarece nu era evanghelică…2

Mișcarea waldensă în secolele recente a suferit influențe care au slăbit-o ale ecumenismului și raționalismului, ambele elemente cu care baptiștii de azi nu se identifică. Sunt dovezi că waldensii medievali aveau un spirit diferit, evanghelic, separatist, retras din biserica romano catolică, fizic și ecleziastic, refugiindu-se în Văile din Alpi. Mulți istorici cred că waldensii sunt descendenții spirituali ai novatienilor, care s-au separat de biserica Romei în 251 A.D. și a menținut poziția separată în fața persecuțiilor, fugind în Alpi.

Ray spune: novatienii au fost persecutați de Constantin, primul care a unit statul cu biserica și numărul novatienilor persecutați care au părăsit Italia pentru văile din Piedmont din 325 în 425; acești novatieni au fost numiți waldensi. Se pare că waldensii au ieșit din novatieni inițial care au fugit din Italia în sec. 4. 3

Orchard spune că retragerea novatienilor în munți a fost grăbită de un edict imperial împotriva rebotezării în 413:

Edictul a fost probabil obținut prin influența lui Augustin , care nu suporta rivali, sau persoanele care îi puneau la îndoială ritualurile sau sanctitatea fraților lui sau crezul catolic, iar acestea erau disputate de novatieni și donatiști, dizidenți din Italia și Africa. Aceasta a dus la abandonarea orașelor, retragerea în văile Piedmont, locuitorii de acolo fiind numiți waldensi. 4

Morland descrie separaționismul waldensilor: când biserica Romei a devenit coruptă și a pierdut puritatea doctrinei apostolice și închinarea divină, cei din văi s-au separat de ei, ca să nu fie părtași la păcat.5

Documentele vechi păstrate Morland arată că waldensii medievali aveau un spirit separaționist deplin. Catechismul waldensilor citează Matei 16:6, Psalm 26:5; Numeri 16:26; 2 Cor. 6:14-18; 2 Tes. 3:6; Apoc. 18:4 ca apărare a poziției separatiste și include întrebarea și răspunsul:

Prin ce semne se cunoaște persoana care nu este parte din biserică?

Păcate publice, credință eronată. Trebuie să ne ferim de astfel de persoane.6

Autorul tratatului din sec. 12 despre antihrist apără doctrina separatismului ecleziastic citând din Matei 10:35-37; Mat.7:15; Mat. 16:6; Mat. 24:4-5, 23; Apoc. 18:4; 2 Cor. 6:14-18; Efes. 5:7-8; 2 Tes. 3:6-7; Efes. 5:11; 2 Timotei 3:1-5, apoi face un apel: prin cele spuse aici apare clar răutatea anticristului. Domnul poruncește separarea de el și alăturarea noastră la Ierusalim, să credem revelația din Scripturi, poruncile Domnului, să ne depărtăm de antihrist…cauza separării noastre de dragul adevărului, prin rațiunea cunoașterii Domnului și unitatea esenței divine a celor trei persoane…7

În capitolele anterioare am văzut cum waldensii au respins tradiția și sacramentele catolice, slujba lor. Este clar că nu acceptau creștinismul bisericii romano catolice. Nevins spune: doctrina și practica lor arată că nu erau o biserică a lui Hristos. Ei rebotezau. De aceea erau numiți anabaptiști. 8

Scriitorii waldensi ca și baptiștii independenți din sec. 20, citează aceleași versete în apărarea separatismului, waldensii erau separatiști ca baptiștii de azi.

Ray spune: waldensii vedeau închinarea catolică ca idolatrie. Ei afirmau că biserica Romei este curva Babilonului și unirea cu ea este curvie. 9

Pickering este de acord că waldensii erau separatiști.

Rămășița waldensilor din Italia este ecumenică și nu are același spirit ca cei din vechime. Majoritatea erau separatiști. 10

Se poate spune că waldensii nu erau separatiști deoarece participau la slujbele bisericii romano catolice, pentru a evita persecuția. Acest compromis nu era caracteristic tuturor waldensilor din toate vremurile, dar a fost o eroare că unii waldensi, mai ales cei din Savoy înainte de reformă, au căzut sub presiunea persecuției. Mosheim ne spune că waldensii din Franța erau mai separatiști decât cei din Savoy:

Waldensii aveau diviziunile lor. Cei din Italia aveau opinii diferite de cei din Franța sau alte țări europene…ultimii afirmau că biserica Romei era apostată, fără DS, curva Babilonului din Apocalipsa lui Ioan. 11

D’Aubigne ne spune despre waldensii francezi din 1484, care au fost persecutați: era o vreme când pe dealurile Alpilor Dauphinezi și pe malurile Durance, au apărut vechile opinii waldense…oameni curajoși au numit biserica romană o biserică a diavolului. 12

Cât despre compromisul waldensilor din Savoy, rezultatul direct al contactului lor cu Oecolampadius și alți lideri reformați în 1530, care i-au sfătuit să rupă relațiile cu Roma, acest lucru a dus la separarea lor.

Wylie spune: vechiul spirit waldens s-a trezit. Nu se mai ascundeau cu lașitate pentru a nu fi persecutați. Nu se mai temeau să-și arate credința. nu au mai mers la slujbă sau în bisericile papistașe. au refuzat recunoașterea preoților Romei. 13

Concluzia este limpede: waldensii erau separatiști când separatismul se pedepsea cu moartea sau tortura. Consistența lor ca separatiști era pedepsită prin arderea pe rug, tortură, moarte.

Noi trăim într-o în care separatismul nu ne costă nimic, dar totuși mulți baptiști dărâmă zidurile separatismului, grăbindu-se să recunoască biserica romană ca și comunitate creștină, căutând părtășia ecumenică. David Beale a dat exemple: un preot romano catolic la amvonul primei biserici baptiste din Tallahassee, Florida în 1966; un dialog baptist catolic la Wake Forest College din 1969, care a declarat că suntem frați în Hristos, o adunare ecumenică ce include romano catolicii, baptiștii din Oklahoma City, Oklahoma în 1970; preot romano catolic ce conduce o trezire spirituală la Vestavia Hills Baptist Church în Birmingham, Alabama în 1970; un preot romano catolic capelan la Furman University (Baptistă) din Greenville, South Carolina în 1970; vizita Dr. W.A. Criswell și 400 de membrii de la biserica baptistă din Dallas, Texas la Roma în 1971, au participat la o audiență papală cu papa Paul VI. 14

Trebuie să ne întrebăm dacă baptiștii moderni au jumătate din curajul și convingerile separatiste ale waldensilor. Prin cooperarea noastră ecumenică cu romano catolicii trădăm sângele martirilor waldensi care au murit fără a se compromite.

Waldensii aveau standardele separării personale ca baptiștii independenți de azi.

Monastier spune: tavernele, aceste fântâni de păcat și școli ale diavolului au fost interzise. 15

Waldensii erau împotriva dansului: balul este procesiunea diavolului, cine intră acolo, intră în procesiunea lui. El este liderul dansului. 16

Standardele stricte de separare ecleziastică și personală a fundamentaliștilor sec. 20 este ceva nou. Dar ei urmează o tradiție de separatism a waldensilor. Waldensii nu erau legaliști, nu aveau reguli esențiale pentru salvare, dar aveau standarde duhovnicești și principii creștine. Un autor, Virgil Bopp, a spus:

Waldensii aveau doctrina și practica libertății creștine și erau de acord cu ceea ce azi se numește distincția baptistă. Puteau fi numiți baptiști.17

Christian Beacon, September 1, 1988, p. 6.
Monastier, op. cit., p. 374.
Ray, op. cit., p. 179.
Orchard, op. cit., p. 61.
Morland, op. cit., p. 9.
Ibid., pp. 81-82.
Ibid., pp. 153-155.
William Manlius Nevins, Alien Baptism and the Baptists, Little Rock, Challenge Press, 1977, p. 82.
Ray, op. cit., p. 335.
Ernest Pickering, Biblical Separation: The Struggle for a Pure Church, Schaumburg, Illinois, Regular Baptist Press, 1979, p. 36.
Quoted by J.M. Holliday, The Baptist Heritage, Texarkana, Bogard Press, 1974, pp. 39-40.
D’Aubigne, op. cit., p. 433.
Wylie, op. cit., p. 60.
David O. Beale, S.B.C.: House on the Sand?, Greenville, South Carolina, Bob Jones University Press, 1985, pp. 140-142.
Monastier, op. cit., p. 97.
Morland, op. cit., p. 88.
Virgil Bopp, Confidently Committed: A Look at the Baptist Heritage, Schaumburg, Illinois, Regular Baptist Press, 1987, p. 42.

CAPITOLUL 8 – GUVERNAREA BISERICII WALDENSE ȘI STANDARDELE PENTRU MEMBRII BISERICII

Sunt multe dovezi care arată că bisericile waldense aveau aceeași bază de organizare ca baptiștii independenți de azi, cu reguli congregaționale pentru membrii credincioși. când Erasmus a intrat în contact cu rămășița waldensilor din sec. 16, ei aveau politica baptistă.

Dovada antichității baptiștilor din Moravia este înregistrată aici. Johanna Schlecta Costelacius a scris o scrisoare din Boemia, la 10 octombrie 1519, către Erasmus, afirmând că peste 100 de ani picarzii au fost credincioși botezați prin imersiune și se rebotezau, deci erau anabaptiști. El spune: secta lor boteza în apă….acești picarzi, waldensii erau peste tot în Olanda, Germania…Erasmus a scris despre ei: husiții au renunțat la riturile lor și la ceremoniile bisericii catolice, ridiculizau doctrina noastră și practicau ambele sacramente, neagă ordinele și ordinează laici, au Biblia ca unică regulă, nu admit pe nimeni la Cină decât dacă este botezat și nu au distincții de rang, sunt frați și surori. 1

Istoricii sunt de acord că waldensii cereau botezul ca și condiție pentru a fi membrii.

Overbey spune:

Ei credeau că poruncile erau botezul și Cina și erau simboluri, numai credincioșii erau botezați prin imersiune și salvarea și botezul erau necesare ca să fii membru în biserică. 2

Jarrell spune: waldensii admiteau catecumeni după instruire, un post lung în care biserica se unea, mărturisirea păcatelor. Noii botezați erau admiși în aceeași zi la euharistie, cu frații prezenți. Ca baptiștii, prima dată erau instruiți, apoi botezați, apoi primiți în biserică, la Cină….3

Armitage spune: waldensii dispersaționiști erau ca anti pedobaptiștii. Insistau asupra unei biserici regenerate, botezate pe baza credinței personale …baptiștii de azi și waldensii originali au multe în comun. Ei urmăreau restaurarea bisericii apostolice la un caracter creștin real, păstrau interpretarea scripturală reală, preoția lor era a credincioșilor, nu aveau ierarhie, inimile trebuiau să fie înnoite….4

Mărturiile waldense spun: cu privire la sacramentul botezului prin care suntem primiți în cadrul congregației lui Dumnezeu. 5

Politica baptistă a waldensilor, care necesită botezul pentru a fi membru, pare a fi bine documentată. Waldensii erau așa într-o vreme în care rebotezarea se pedepsea cu moartea. Botezul prin imersiune este o lecție pentru baptiștii de azi. Ei ar trebui să continue politica nobilă și politica membrilor nebotezați ar trebui descurajată. Bisericile cu standarde joase nu sunt baptiste. Credincioșii născuți din nou sunt parte a aceleiași familii a lui Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă cpă societățile religioase interdenominale trebuie recunoscute ca biserici adevărate în sensul NT.

Baptiștii moderni pot învăța de la waldensi cu privire la disciplină. Monastier ne asigură că disciplinau membrii neascultători ai bisericii:

Fermitatea, prudența, caritatea erau folosite. Dacă ofensa era publică și serioasă și acuzatul nu asculta de frați, pedepse ecleziastice i se aplicau. Era privat de asistența bisericii. 6

Administrarea disciplinei bisericii este o practică ce a dispărut din bisericile baptiste moderne. Este în zadar să așteptăm ca păgânii din afară să se alieze la voia lui Dumnezeu, când starea de membru al bisericii este cu cea a celor care au o mărturie rea în comunitate.

Cu privire la pastorii waldensi, vechea disciplină a bisericilor din Piedmont ne spune cum waldensii își alegeau pastorii:

Să se roage la Dumnezeu pentru ei ca să fie demni de slujba lor, să fie smeriți…

Având o mărturie bună, fiind aprobați, sunt primiți cu punerea mâinilor și predicare…

Hrana noastră zilnică, zeciuielile noastre le dăm celor care ne învață.

Între alte privilegii date de Dumnezeu slujitorilor Lui, le-a dat acesta de a-și alege liderii, bătrânii, după cuvintele Apostolului în Tit 1: de aceea te-am lăsat în Creta, ca să faci ordine în toate , să ordinezi bătrâni în fiecare cetate, cum te-am numit.

Dacă un pastor cade în păcat, este excomunicat și i se interzice să predice.7

De la acest pasaj important înțelegem că waldensii clerici erau selectați de congregații și sprijiniți de acestea. Pastorii și membrii bisericii erau disciplinați la fel. Pastorii pierdeau slujba. Nu erau scuze pentru pastorii care trăiau în adulter, pe baza iertării lui Dumnezeu să fie primiți în slujbă din nou. Bisericile de azi primesc pastorii adulteri și tele-evangheliști la amvoane, ar trebui să vadă exemplul waldensilor care respingeau acest lucru. O mărturie veche waldensă conține avertismentul împotriva clericilor responsabili.

Slujitorii bisericii, episcopii, pastorii trebuie să aibă vieți curate. Altfel pierd slujba și altul le ia locul. Numai cine este chemat de Dumnezeu poate avea această onoare, ca Aron, să hrănească turma lui Dumnezeu, să fie un exemplu în caritate, credință, castitate. 8

Este clar că vederile waldense cu privire la slujire erau în acord cu convingerea baptistă despre preoția credincioșilor, nu cu vederile romano catolice lăudate de preoți.

Ray spune: waldensii aveau pastori ordinați de ei. ei recunoșteau egalitatea membrilor, aveau aceleași privilegii…

Este fapt istoric că waldensii vechi aveau egalitatea baptiștilor.9

Despre chestiunea cu privire la persoana care poate administra slujba, Robinson citează pe episcopul Bossuet:

Ei predicau și administrau slujbele. Toți munceau pentru hrana lor. Aveau oameni buni în biserici. 10

Catolicii credeau că oamenii nu pot administra slujbele fără a primi sacramentele catolice ale ordinării, ei vedeau pastorii waldensi ca laici, egali cu membrii bisericii. Jones are o părere contrară, el accentuează slujba distinctă a waldensilor, la ei laicii nu administrau slujbele.

Catolicii le reproșau mereu că nu pun preț pe biroul pastoral – ei predicau evanghelia membrilor bisericii, administrau slujbele evangheliei. Dr. Allix arată cât de nesatisfăcătoare este această acuzație nefondată, acesta având un loc în istoria bisericilor pentru posteritate.

“1. Bernard, abate de Foncaud, în tratatul împotriva sectei waldensilor, cap. VI acuză pe unii din ei că nu au pastori, ceea ce arată că acel corp bisericesc avea o slujbă fixă înainte de finele sec. 12…

“Reinerius Saccho, 1250, recunoaște în Lombardia că aveau pastori și episcopi… Matthew Paris (sub 1243) vorbește despre un episcop Paterines din Cremona, care a fost exclus pentru curvie. Pilickdorf, scriitor citat de Bossuet în istoria variațiilor, p. 223, spune: ei nu aprobau celebrarea euharistiei de către laici, cap 1 dovedește, spune Dr. Allix, că au făcut diferența între oameni și pastori. 11

Dovada tinde spre concluzia că vederile waldense despre slujbă erau similare cu cele ale baptiștilor de azi. Trebuie să examinăm dacă waldensii erau independenți sau conduși de episcopi. Morland examinează ideea că aveau reguli episcopale: Rainerius descrie slujba de barbes, că aveau un episcop cu doi asistenți , unul bătrân și unul tânăr și al treilea ca diacon, episcopul își punea mâinile pe alții, cu autoritate suverană, ca papa.

Rainerius în cap. 5 din cartea lui spune despre chemarea acelor lucrători și administrarea slujbei lor avea altă natură, pastorii trebuiau primiți și oamenii să se roage pentru ei…12

Morland descrie sinoadele waldensilor:

Despre constituțiile lor sinodale, manuscrisele ne spun că babes sau pastorii se adunau o dată pe an în conciliu general. Manuscrisul italian, originalul este la universitatea Cambridge, din 1587, ne spune că acest conciliu avea loc în septembrie și acum câteva sute de ani se adunau în sinod Valone del Lauso din Val Clusone, cu 140 barbes. Același manuscris adaugă: ei aveau consistories, și disciplină, cu excepția vremilor de persecuții, barbes predicau congregațiilor iarna, în case particulare și vara pe munți, în timp ce turmele se hrăneau. 13

Nu era ierarhie episcopală, erau congregații independente. Multe biserici baptiste sunt afiliate asociațiilor care se adună o dată pe an pentru a se consulta. Jarrell spune despre waldensi că erau baptiști. Gieseler vorbește despre sistemul lor non ierarhic…Dr. Lord: aveau o slujbă a lor cu prezbiteri și diaconi. Robert Baird: nu aveau prelați. pastorii au spus că prelația nu exista în văi. Episcopii lor erau pastorii…

Preger spune că nu aveau autorități înalte, ci congregația era autoritatea, nu aveau loc de episcopi…

Aveau superintendenți. Dr. A.H. Newman: waldensii nu numeau episcopi pe superintendenții lor. Despre Humiliati, Dr. Newman spune:

Ei dădeau puteri ecleziastice adunării generale, ca waldensii. 14

Pastorul waldens Monastier spune că nu sunt prelați cu rang înalt între strămoșii lui, toți erau egali: nu erau distincții ierarhice, doar de vârstă și respect. 15

Deci waldensii aveau principiul autonomiei bisericii locale, susținut de baptiștii de azi. Ei credeau în clerici ordinați, în membrii botezați și regenerați și în disciplina bisericii. Adunările lor erau biserici NT ca cele baptiste. Am dori ca bisericile baptiste de azi sa fie așa ca modelul NT și ca bisericile waldense.

Christian, op. cit., pp. 93-94.
Edward Overbey, A Brief History of the Baptists, Little Rock, Challenge Press, 1974, p. 46.
Jarrel, op. cit., p. 168.
Armitage, op. cit., pp. 304-305.
Morland, op. cit., p. 38.
Monastier, op. cit., pp. 96-97.
Morland, op. cit., pp. 73-74.
Ibid., p. 38.
Ray, op. cit., pp. 332-333.
Robinson, op. cit., p. 476.
Jones, op. cit., pp. 67-68.
Morland, op. cit., pp. 178-179.
Ibid., p. 183.
Jarrel, op. cit., pp. 177-180.
Monastier, op. cit., p. 95.

CAPITOLUL 9 – ERAU WALDENSII MANECHENI?

Acuzația de manechieni este folosită de catolici pentru a păta sectele evanghelice din Evul Mediu, inclusiv waldensii. Acuzația nu poate fi anulată ca falsă deoarece a fost repetată de Robinson:

Waldensii nu aveau noțiunea de uniformitate, mulți erau manecheni și arieni…erau numiți waldensi și unii erau manecheni și arieni și alte nume opuse. Iezuitul Gretser, spune că waldensii erau diferite secte de manecheni, arieni și alții….ortodocșii afirmă că nu sunt vinovați de manechenism, arianism sau alte erezii abominabile. Limborch spune că mulți din ei erau manecheni. 1

Robinson nu spune clar dacă waldensii erau manecheni. El citează unii experți. admite că nu toți waldensii erau manecheni. Deși unii erau, da acest fapt nu neagă natura baptistă a multor waldensi din Evul Mediu.

Examinarea scrierilor despre waldensi nu oferă dovezi ale manechenismului și ne fac să credem că ei respingeau dualismul și manechismul. Să definim ce erau acei eretici. Tierney și Painter îi definesc:

Trăsătura de bază a doctrinei catharane era credința într-o divinitate duală supremă – Dumnezeu și satan, binele și răul. Dumnezeu a creat și domnit lumea spirituală și satan pe cea materială. Doctrina aceasta este esențial manechină și non creștină. Toate lucrurile materiale au fost produse de satan. Viața perfectă era ascetă, celibatară și vegetariană. 2

Newman spune: manechismul este dualism oriental sub nume creștine fără sensul lor inițial… aleșii practicau ascetismul budist, nu aveau proprietăți, nu se căsătoreau, nu beau vin, erau vegetarieni, respingeau VT și tratau NT arbitrar, susțineau că nici apostolii nu îl înțelegeau pe Hristos.3

Broadbent spune: manechismul asaltează învățătura scripturii și mărturia naturii de creator a lui Dumnezeu….atribuie vizibilul unei puteri întunecate și spiritualul lui Dumnezeu, Creația, Căderea, Răscumpărarea sunt părți esențiale. 4

Manechismul este o versiune a gnosticismului lui Marcion care spune că vizibilul este creat de un demiurg rău, nu de Dumnezeu. Este clar că waldensii erau manechieni și nu baptiști sau creștini ortodocși. Dar declarația lor de credință îi absolvă de manechism: vederile lor despre lumea creată și căsătorie sunt opuse celibatului.

Dacă waldensii erau manecheni ar fi respins conceptul de Dumnezeu creator, pentateuhul. Dar nu sunt dovezi ale unei astfel de respingeri. Din contră, confesiunea lor confirmă doctrina ofensivă manchenilor. Mărturia de credință data din 1120 scrisă de Morland:

Art. 3: recunoaștem cărțile Bibliei, Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronom

Art. 4: aceste cărți spun că este un singur Dumnezeu, atotputernic, înțelept, bun , care a făcut toate lucrurile după bunătatea Sa, pe Adam, după chipul și asemănarea Sa, dar prin invidia diavolului și nesupunerea lui Adam, păcatul a intrat în lume și toți suntem păcătoși.5

Tot Morland:

Art. 1: credem că este un singur Dumnezeu, spirit, Creator al tuturor lucrurilor, Dumnezeu, în toți, care trebuie lăudat în duh și adevăr, pe care îl slujim, îl lăudăm cu viețile noastre, ci mâncarea, sănătatea, prosperitatea, boala, adversitatea noastră., îl iubim căci ne cunoaște inimile…

Art. 12credem în VT și NT și suntem de acord cu mărturia generală de credință, cu articolele cnținute în crezul apostolic. 6

Waldensii erau creaționiști, se închinau la Dumnzeu care a creat lumea material, pe care manecheni nu îl glorificau. Ei acceptau cele 66 de cărți ale Bibliei ca fiind canonice, nu alegeau ca gnosticii sau manechenii. Nu este nici o urmă de doctrină manechină despre creație sau natura răului în scrierile waldense.

Examinând vederile waldense despre căsătorie, ne așteptăm ca ei să respingă vederile scripturale, dacă ar fi manecheni și să accentueze celibatul. Manechenii permiteau doar credincioșilor de clasa a doua să se căsătorească, dar cei ce doreau perfecțiunea spirituală trebuiau să evite lumea creată, activitatea sexuală. Unii evanghelici moderni ne învață despre tinerii care ar fi mai bine să nu se căsătorească.

Ce credeau waldensii despre căsătorie? O mărturie a lor dinainte de reformă recomandă căsătoria.

Art. 9: căsătoria este bună, onorabilă, sfântă, instituită de Dumnezeu, nu trebuie interzisă de nici o persoană, dacă nu este interzisă de Dumnezeu. 7

Nobla Leycon spune:

Dumnezeu ne-a dat o lege nobilă, scrisă în inimile oamenilor…să păstreze căsnicia. 8

Mărturia din 1532 de la Angrogne conține:

căsătoria nu este interzisă.
cine interzice căsătoria învață o lege diabolică.
cine nu are darul castității trebuie să se căsătorească.9

Magdeburgh Centuriators au spus că waldensii credeau despre căsătorie următoarele:

Jurămintele de celibat sunt inventate de oameni și duc la necurăție…căsătoria preoților este necesară și legală. 10

Waldensii nu numai că nu interziceau căsătoria dar negau sfințenia celor necăsătoriți. nu este nici o urmă de doctrină manechină la waldensi.

Sunt multe referințe la pastorii waldensi care erau celibatari, dar nu se considerau mai sfinți pentru aceasta, ci o făceau pentru a avea ocazia de a sluji mai mult ca misionari în Europa, făcând munca evanghelistică care era periculoasă.

Monastier spune: unii pastori se căsătoreau, alții nu, dar nu era interzisă căsătoria. 11

Newman spune:

Căsătoria era considerată inconsistentă cu devotamentul față de lucrarea evanghelistă și era dizolvată în acest scop. Principiul nu era dus la extremă în monasticism, ascetismul fiind privit nu ca un final, ci ca un mijloc de a evangheliza lumea. 12

Waldensii dădeau un exemplu bun pentru tinerii de azi. Ei se bucurau de căsătorie, o considerau un dar de la Dumnezeu, fără dualismul manechean despre sexualitate și rău. Mulți waldensi, ca apostolul Pavel se sacrificau, rămânând celibatari pentru a ajunge în Europa cu evanghelia. Răsplata lor este mare în cer, pentru că au ales voluntar să renunțe la lucrurile bune date de Dumnezeu în lumea aceasta, pentru a căuta împărăția și neprihănirea, fără a se crede neprihăniți.

Examinarea scrierilor waldense nu arată urme de manechism, ci din contră. Jones respinge acuzația lui Robinson împotriva waldensilor:

Este o chestiune dubioasă dacă secta a existat în perioada tratată de R, eu cred că nu, cel puțin în Europa. Dar R nu a avut putere să producă catechisme , mărturii sau să găsească la albigensi urme de manechism. Sunt tentat să adopt limbajul Dr. Allix, ca să apăr waldensii piedmontezi de acuzația adusă lor de episcopul catolic Bossuet: sfidez impudența diavolului să găsesc în scrierile lor o umbră de manechism. Cap. 17 scriitorii catolici au indus în eroare pe Mosheim și Limborch; și acești istorici au indus în eroare pe Robinson. 13

Povara dovezii cade pe cei care susțin că waldensii erau manecheni. Dovada este că majoritatea erau baptiști care cred în Biblie, nu urmași ai unui cult jumătate dualist, jumătate gnostic, jumătate budist.

Robinson, op. cit., pp. 299, 303, 311.
Tierney and Painter, op. cit., p. 289.
Newman, op. cit., pp. 194, 196, 197.
Broadbent, op. cit., pp. 29-30.
Morland, op. cit., pp. 30, 32.
Ibid., pp. 37-39.
Ibid., p. 38.
Ibid., p. 102.
Ibid., pp. 40-41.
Jones, op. cit., pp. 48-49.
Monastier, op. cit., p. 96.
Newman, op. cit., p. 580.
Jones, op. cit., p. 29.

CAPITOLUL 10 – CÂND ȘI DE CE AU ÎNCETAT WALDENSII SĂ MAI FIE BAPTIȘTI.

Capitolele anterioare arată că waldensii dinainte de reformă erau baptiști ca doctrină și nu au descoperit dovezile credinței neortodoxe care să îi descalifice ca creștini adevărați sau baptiști. Nu putem renunța la subiect, deoarece toți știu că waldensii de azi nu sunt baptiști, ci pedobaptiști care botează copiii. Când și-au schimbat waldensii doctrina?

1532 este anul în care waldensii nu au mai fost baptiști, datorită reformatorilor. Wylie descrie acest contact:

Fiecare din aceste biserici este un miracol. Păstrarea bisericii vaudois în mijlocul persecuției este un miracol al sec. 16. Ridicarea ei a fost o minune mai mare pentru biserica primului secol. Aceste două biserici își compară credința și realizează că este la fel. Sursa cunoștințelor lor, doctrinei lor este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu sunt 2 biserici, ci una. Sunt membrii aceleiași familii, un monument al antichității și catolicității protestantismului. 1

Cuvintele lui Wylie trebuie luate cu un pic de sare. Waldensii și reformatorii ar fi de acord cu privire la majoritatea doctrinelor, dar erau și dezacorduri. Unii waldensi erau deranjați de accentul pus de reformatori pe predestinare și doctrina calvinistă. Inițial a fost dezacord și cu privire la botezul copiilor, deoarece luteranii și calviniștii insistau asupra lui, dar waldensii nu îl practicau. Jarrel citează un document despre opoziția waldensilor față de botezul copiilor din 1521: Montanus este citat: waldensii în declarația de credință publică către regele francez în 1521 afirmă în termeni puternici botezul credincioșilor, nu al copiilor.2

Dacă waldensii din Italia se opuneau botezului copiilor în 1532, aveau o dilemă, persecuția catolicilor îi amenința cu extincția. Ei doreau alianța cu reformatorii, dar aceștia susțineau botezul copiilor și persecutau anabaptiștii care nu-și botezau copii. Uniunea dintre waldensi și reformatori în 1532 nu ar fi avut loc decât dacă waldensii practicau botezul copiilor. Mulți istorici au susținut că waldensii au fost de acord să devină pedobaptiști. Cu privire la evenimentele 1532, Waller spune: reformatorii erau dușmani și persecutau baptiștii, la fel ca papistașii. Waldensii nu aveau crez sau carte , document care să facă cea mai mică aluzie la botezul copiilor, până la acest crez scris la sugestia dușmanilor baptiștilor de o adunare care reproșa părinților lor erori mari…toate acestea sunt dovezi puternice că botezul copiilor a fost introdus prima dată la cei ce pretindeau că aparțin waldensilor. 3

Vedder spune: ignoranța lor este arătată de literatura care a supraviețuit și au uitat în timp doctrinele părinților lor pe care mulți scriitori le vedeau minore între ei și romaniști. În 1532 a fost adoptat un crez pedobaptist la sinodul de la Angrogne, sub ghidarea reformatorilor elvețieni, Farel și Oecolampadius, o minoritate destul de mare a refuzat să se lege de acest crez nou. Învățații moderni spun că aveau dreptate. 4

Christian spune: la începutul reformei totul era în declin – credința, viața, lumina. Așa era cu waldensii. Persecuția le-a redus numărul și le-a înfrânt spiritul. Majoritatea trecuseră la anabaptiști. În 1530, rămășița waldensilor a început negocierile cu reformatorii, dar uniunea nu a avut loc până în 1532. De atunci, waldensii au fost pedobaptiști. 5

Orchard spune: este sigur că biserica waldensă a supraviețuit la reformă și au părăsit botezul adulților credincioși. dacă aceste biserici au ajuns în final luterane, sub lege imperială, nu se poate spune. Este clar că răbdarea sfinților se termin. 6

Jarrel spune: Prof. Whitsitt spune că waldensii și-au schimbat opiniile sub influența luterană. 7

Moser spune că waldensii au acceptat imersiunea: războiul lui Luther împotriva bisericii a dus la căutarea sprijinului waldensilor pentru a învinge Roma. Aceasta a atins o coardă sensibilă la waldensii care fuseseră persecutați de secole. Luther a cerut schimbarea practicii rebotezării…unii anabaptiști sau waldensi au trecut la Luther și au abandonat rebotezarea, ca unii baptiști azi, iar istoricii omit majoritatea care a refuzat compromisul și s-a alăturat activității ecumenice.8

Mulți waldensi și-au păstrat convingerile după 1532, dând putere anabaptiștilor, corpul principal al waldensilor din Savoy nu poate fi văzut ca baptist după acel an. Identificarea lor cu reformatorii se cunoaște. Latourette spune despre waldensi: în sec. 16 majoritatea rămășiței a trecut în familia bisericilor reformate. 9

Unirea waldensilor din Calabria cu calviniștii în 1560 a fost cauza persecuției severe din acel an începută de papă și au fost exterminați complet în Calabria.

În 1560, waldensii din Calabria s-au unit cu biserica lui Calvin din Geneva. Consecința a fost că pastorii și învățătorii publici au plecat din vecinătatea Genevei spre bisericile din Calabria. Probabil că astfel s-a trezit mărturia din Calabria sau a adus waldensii în lumina publicului și a alarmat catolicii…10

Waldensii din Savoy s-au apropiat de reformatori ca rezultat al epidemiei din 1630-1631 care a distrus clericii waldensi:

Epidemia a încetat în iarnă, dar primăvara lui 1631 a adus un nou început. Din 3 pastori supraviețuitori, au rămas doi… din pastorii vaudois, numai doi au rămas și lucrători din Geneva s-au grăbit spre văi, ca lampa să nu se stingă…o altă schimbare a fost asimilarea ritualului lor la cel al Genevei.11

Cu privire la epidemie, Mosheim spune: nu aveau multe reguli de disciplină în 1630. Dar în acest an, majoritatea waldensilor din Piedmont au murit și învățătorii lor cei noi, din Franța le-au rezolvat afacerile după modelul reformaților francezi, prezbiterieni. 12

Waldensii din vremuri moderne trebuie văzuți ca prezbiterieni, nu baptiști, și după Latourette unii din waldensi s-au identificat cu prezbiterienii după emigrarea în SUA:

Din 1892, waldensii protestantismului italian au început să sosească. Unii s-au stabilit în state și au formato congregație care s-a afiliat la prezbiterieni. 13

Rădăcinile practicii doctrinare prezbiteriene la waldensi, botezul copiilor nu este mai vechi de sec. 16, când waldensii din Savoy, compromiși și puțini au prins colacul de salvare aruncat de reformatori. Waldensii au acceptat învățătura pedobaptistă, deoarece mulți își botezaseră copiii la catolici, pentru a evita moartea și persecuția. Mulți waldensi din Europa trecuseră torța convingerilor baptiste succesorilor lor, anabaptiști, menoniți sau baptiști.

Wylie, op. cit., pp. 56-57.
Jarrel, op. cit., p. 168.
Waller, op. cit., p. 16.
Vedder, op. cit., p. 126.
Christian, op. cit., p. 82.
Orchard, op. cit., pp. 252-253.
Jarrel, op. cit., p. 159.
M.L. Moser, Jr., “Ecumenical Movement and History,” Baptist Challenge, January, 1988, p. 13
Kenneth Scott Latourette, Christianity in a Revolutionary Age, Volume 2: The 19th Century in Europe, Grand Rapids, Zondervan, 1959, p. 218.
Jones, op. cit., p. 296.
Wylie, op. cit., pp. 130-131.
Quoted in Waller, op. cit., pp. 16-17.
Kenneth Scott Latourette, A History of the Expansion of Christianity, Volume 4: The Great Century in Europe and the United States of America, A.D. 1800 – A.D. 1914, Grand Rapids, Zondervan, 1970, pp. 279-280.

CAPITOLUL 11 – CONCLUZIA: BAPTIȘTII AU EXISTAT ÎNAINTE DE REFORMĂ ȘI NU SUNT PROTESTANȚI

Sunt dovezi vechi din surse istorice că waldensii medievali erau baptiști. Este adevărat că aveau unele practici sau doctrine care ar fi respinse de baptiștii de azi, inclusiv refuzul de a jura, pacifismul, femeile predicator, biserica universală. Dar a r fi o eroare să spunem că waldensii nu erau biserică pentru aceste devieri de la NT, deoarece în majoritatea modelelor doctrina lor era solid NT, ei fiind baptiști.

Jarrel spune: dacă admitem că cei din linia perpetuității nu sunt părtași deplini la bisericile noastre nu militează împotriva poziției lor ca biserică baptistă…erau baptiști, dar ca sfinții VT, bisericile primului secol și cei prezenți erau marcați de vremuri… erori ocazionale nu alterează natura bisericii sau să dovedească că nu este baptistă…nu trebuie să luăm în considerare erori incidentale în istoria bisericii noastre mai ales cu privire la chestiunea succesiunii. 1

Dacă este adevărat că waldensii erau baptiști, aceasta este o veste proastă pentru mulțimea ecumenică inter-denominală care susține că baptiștii nu existau înainte de sec. 16 și că baptiștii sunt protestanți care au ieșit din biserica Romei la reformă. Implicația este că baptiștii trebuie să lucreze cu protestanții nu să mențină politica separării. Un exemplu bun este: W. Morgan Patterson, profesor de istorie bisericească, Southern Baptist Theological Seminary, Louisville, Ky, . . .a spus…cât despre datele istorice, baptiștii s-au ridicat din separatiștii din Anglia…majoritatea învățaților au conclus că baptiștii nu au fost donatiști, paulicieni, waldensi, albigensi, anabaptiști sau alte grupuri incluse în genealogia lor….după 1610 se găsește succesiunea neîntreruptă a bisericilor baptiste. Din 1641, doctrina și practica baptistă a fost aceeași ca trăsături esențiale asemănătoare cu cele de azi. Atunci imersiunea a fost recunoscută. 2

Acuzația absurdă că baptiștii englezi nu practicau imersiunea înainte 1641 a fost respinsă de Armitage, Goadby, Ray și alți istorici. Dar chiar dacă acea falsitate ar fi admisă ca adevăr, nu ar dovedi că nu mai erau alți imersioniști care cred Biblia înainte de 1641. Majoritatea anabaptiștilor din sec. 16 practicau imersiunea, dușmanii lor reformați îi înecau, ca parodie la imersiune. Istoricii moderni vor să credem că anabaptiștii din care mulți erau baptiști adevărați au apărut brusc în diferite zone europene în anii 1520 și că nu mai erau credincioși de acel gen înainte de acea decadă. Istoricul luteran Mosheim nu a spus acest lucru:

Anabaptiștii se considerau descendenții waldensilor care fuseseră opresați și persecutați de biserica romană, dar care pretind să fie urmașii puri ai celor ce au suferit, opunându-se principiilor rebele și fanatismului.

El mai spune că nu sunt total eronați în pretenția descinderii lor din waldensi, petrobusieni și alte secte vechi care de obicei sunt considerate martorele adevărului în persecuție, întuneric și superstiție. Înainte de Luther, Calvin erau ascunși în toate țările din Europa, mai ales în Boemia, Moravia, Elveția și Germania mulți oameni care aderau la acea doctrină, care este adevărata sursă a ciudățeniilor ce se găsesc în doctrina religioasă și disciplina anabaptiștilor. 3

Christian spune: istoricii romano catolici și oficialii, uneori martorii spun că waldensii erau la fel cu anabaptiștii…mandatul lui Speier din aprilie 1529, declară că anabaptiștii aveau sute de ani vechime și fuseseră condamnați adesea….părintele Gretscher, care a editat lucrările lui Rainerius Sacchoni, după ce a povestit doctrinele waldense, spune: este o imagine reală a ereticilor mai ales anabaptiștilor; Baronius, istoric învățat romano catolic spune: waldensii erau anabaptiști.4

Mitul că baptiștii originali erau credincioși în biserica romano catolică în sec. 16, ca protestanții este repetată de istorici. Se presupune că baptiștii s-au retras când biserica catolică și-a arătat fața adevărată la conciliul de la Trent (1545-1563), ca și cum până atunci nu se văzuse adevărata ei față din sec. 13, inchiziția.

Sir Isaac Newton, spune: este convingerea lui că baptiștii erau singurii creștini care nu s-au aliat cu Roma. 5

Lumpkin, accentuează originile catolice ale baptiștilor din sec. 16 și admite legătura lor cu waldensii: mișcarea baptistă a apărut în Europa în legătură cu aripa stângă a reformei protestante a sec. 16. Eforturi s-au făcut pentru a se vedea sursa ideologică a mișcării despre dezacordul medieval evanghelic și reformă. Nu s-a dovedit că mișcarea baptistă are o legătură genetică cu grupările evanghelice pre reformă. Lideri ai fraților elvețieni sau anabaptiști din sec. 16 din Elveția și Germania, veniți direct din preoțimea catolică adesea, nu admiteau legătura formală cu sectele mai vechi, ci declarau că sursa lor erau Scripturile. Dar studiul învățăturilor lor duce la concluzia că reflectau accentul waldensilor.6

Mulți predicatori anabaptiști și laici s-au convertit de la romano catolici, dar nu înseamnă că întreaga mișcare a ieșit de acolo. Prezența multor catolici convertiți în bisericile baptiste ale sec. 20 arată că mișcarea a ieșit din biserica catolică și că nu a existat înainte de sec. 20. Logica istoricilor arată că waldensii Evului Mediu s-au amestecat cu anabaptiștii din era reformată.

Vedem că baptiștii erau un popor distinct din vremea lui Hristos până azi. Ei nu au ieșit din biserica catolică în grade diferite de eroare ale formei romane, ca protestanții, ci au păstrat adevărul apostolic de la început și nu au avut nevoie de reformă. Deși protestanții născuți din nou și baptiștii sunt parte a aceleiași familii a lui Dumnezeu, dar nu sunt parte a aceleiași biserici și nu au fost niciodată. Baptiștii și protestanții nu au fost uniți niciodată într-o biserică vizibilă, iar baptiștii nu pot accepta vederea bisericii universale invizibile care nu are baza NT. Nu sunt baze teologice sau istorice pentru o unire ecumenică sau cooperare între protestanți și baptiști.

Un studiu al waldensilor arată că convingerea baptistă că întotdeauna au fost biserici baptiste pe pământ, din vremea lui Hristos până azi. Frank S. Mead descrie această credință:

Este o succesiune istorică directă a bisericilor baptiste din vremea NT, bisericile baptiste au existat practic, nu cu numele acesta, în fiecare secol. 7

J.R. Graves, care a bazat doctrina perpetuității baptiste pe Matei 16:18 (pe această piatră voi zidi biserica mea) a scris:

Nu am spațiu să dedic argumentului istoric care dovedește continuitatea împărăției lui Hristos, dar asigur cititorul că în opinia mea este clară. Din surse catolice și protestante – tot ce-și dorește oricine, a admite că biserici ca cea baptistă au existat și au suferit persecuția amară de atunci până acum și că au fost singurii care au rămas din zilele apostolilor și că sunt mai vechi decât roman catolicii…

Sunt susținut de nume mari ca J. Newton Brown, editor la Encyclopedia of Religious Knowledge, învățat care și-a dedicat 25 de ani studiului istoriei și care a susținut că waldensii, catharii, Paterines, și Donatists au fost strămoșii istorici și succesiunea lor a continuat până la reformă. 8

Monastier spune: biserica vaudois este o legătură ce îi unește, bisericile evanghelice, cu biserica primară. Prin aceasta stabilesc ei existența anterioară a constituției, doctrinei și închinării față de erorile papistașe. la fel este obiectul lucrării ce stă înaintea publicului. Trebuie să dovedească existența neîntreruptă a bisericii vaudois, perpetuitatea bisericii primitive.9

Am văzut deja că waldensii medievali erau baptiști. Baptiștii moderni au dreptul să citeze waldensii ca un inel în lanțul perpetuității bisericilor baptiste din vremuri apostolice până azi. Povara dovezii este a celor care neagă faptul că bisericile baptiste au existat în toate secolele. NT este de 1900 de ani, deci cei care învață NT au existat și ei și au practicat credința înbiserici baptiste. Waldensii sunt cei care s-au opus. Fie ca exemplul lor să fie o inspirație pentru poporul Domnului de azi.

Jarrel, op. cit., pp. 44-47.
Quoted in I.K. Cross, The Truth About Conventionism, Texarkana, Bogard Press, 1966, p. 122.
Quoted in S.F. Ford, The Origin of the Baptists, Texarkana, Bogard Press, 1950, pp. 27-28.
Christian, op. cit., p. 85.
Ibid., p. 84.
William L. Lumpkin, Baptist Confessions of Faith, Valley Forge, Pennsylvania, Judson Press, 1959, p. 11.
Frank S. Mead, Handbook of Denominations in the United States, Nashville, Abingdon Press, 1985, p. 50.
J.R. Graves, Old Landmarkism: What Is It?, Texarkana, Bogard Press, 1880, p. 86.
Monastier, op. cit., p. 5.

BIBLIOGRAFIE

Armitage, Thomas, A History of the Baptists, Watertown, Wisconsin, Baptist Heritage Press, 1988.

Bainton, Roland, Christendom, New York, Harper and Row, 1964.

Beale, David O., S. B. C.: House on the Sand?, Greenville, South Carolina, Bob Jones University Press, 1985.

Bopp, Virgil, Confidently Committed: A Look at the Baptist Heritage, Schaumburg, Illinois, Regular Baptist Press, 1987.

Broadbent, E. H., The Pilgrim Church, Southampton, England, Camelot Press, 1985.

Carroll, J. M., The Trail of Blood, Lexington, Kentucky, Ashland Avenue Baptist Church, 1931.

Christian, John T., A History of the Baptists, Texarkana, Ark-Tex., Bogard Press, 1922.

Cramp, J. M., Baptist History, Watertown, Wisconsin, Baptist Heritage Publications, 1987.

Cross, I. K., The Truth About Conventionism, Texarkana, Ark-Tex., Bogard Press.

D’Aubigne, J. H. Merle, History of the reformation of the Sixteenth Century, Grand Rapids, Michigan, Baker, 1982.

Dowley, Tim, editor, Eerdmans’ Handbook to the History of Christianity, Grand Rapids, Michigan, Baker, 1977.

Edman, V. Raymond, The Light in Dark Ages, Wheaton, Illinois, Van Kampen Press, 1949.

Everts, W. W., Jr., The Church in the Wilderness, or the Baptists Before the Reformation, Nappanee, Indiana, Baptist Bookshelf, 1986.

Ford, S. F., The Origin of the Baptists, Texarkana, Ark-Tex., 1950.

Goadby, J. J., Bye-Paths in Baptist History, Watertown, Wisconsin, Baptist Heritage Publications, 1987.

Graves, J. R., John’s Baptism, Texarkana, Ark-Tex., Bogard Press, 1928.

________ Old Landmarkism: What Is It?, Texarkana, Ark-Tex., Bogard Press, 1880.

Holliday, J. M., The Baptist Heritage, Texarkana, Ark-Tex., Bogard Press, 1974.

Jarrel, W. A., Baptist Church Perpetuity, Dallas, Texas, published by the author, 1894.

Jones, William, The History of the Christian Church, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1983.

King, Marie Genteret, Foxe’s Book of Martyrs, Old Tappan, New Jersey, Fleming H. Revell, 1968.

Latourette, Kenneth Scott, A History of the Expansion of Christianity, Volume 4: The Great Century in Europe and the United States of America, A.D. 1800 – A.D. 1914, Grand Rapids, Michigan, Zondervan, 1959.

Lumpkin, William L., Baptist Confessions of Faith, Valley Forge, Pennsylvania, Judson Press, 1959.

Mead, Frank S., Handbook of Denominations in the United States, Nashville, Tennessee, Abingdon Press, 1985.

Monastier, Antoine, A History of the Vaudois Church, New York, Lane and Scott, 1849.

Morland, Samuel, The History of the Evangelical Churches of the Valleys of Piemont, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1982.

Moser, M. L. Jr., “Ecumenical Movement and History,” Baptist Challenge, January, 1988.

Nevins, William Manlius, Alien Baptism and the Baptists, Little Rock, Arkansas, Challenge Press, 1977.

Newman, Alfred Henry, A Manual of Church History, Philadelphia, Pennsylvania, American Baptist Publication Society, 1899.

Orchard, G. H., A Concise History of Baptists, Texarkana, Ark-Tex., Bogard Press, 1987.

Overbey, Edward, A Brief History of the Baptists, Little Rock, Arkansas, Challenge Press, 1974.

Pickering, Ernest, Biblical Separation: The Struggle for a Pure Church, Schaumburg, Illinois, Regular Baptist Press, 1979.

Ray, David Burcham, The Baptist Succession, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1984.

Robinson, Robert, Ecclesiastical Researches, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1984.

Stovall, Charles B., Baptist History and Succession, Bowling Green, Kentucky, published by the author, 1945.

Tierney, Brian, The Middle Ages, Volume 1: Sources of Medieval History, New York, Alfred Knoof, 1970.

Tierney, Brian and Sidney Painter, Western Europe in the Middle Ages 300 – 1475, New York, Alfred Knoof, 1970.

Vedder, H. C., A Short History of the Baptists, Valley Forge, Pennsylvania, Judson Press, 1907.

Waller, John L., “Were the Waldenses Baptists or Pedobaptists?,” Western Baptist Review, January, 1849.

Westminster Confession of Faith, Philadelphia, Great Commission Publications, n. d.

Wylie, J. A., History of the Waldenses, Gallatin, Tennessee, Church History Research and Archives, 1985.